Itinerar Biblic Ep.0444 – 1 CORINTENI Introd. şi cap-1:5

 

Dragi ascultători itinerarul nostru biblic cunoaşte o nouă schimbare de direcţie, să spunem aşa. Adică, după o serie de cărţi istorice, ne îndreptăm din nou atenţia asupra unei epistole. După o călătorie în lumea Vechiului Testament, revenim în cea a Noului Testament.

Sunt însă convins că Duhul Sfânt are aceleaşi minunate lecţii pentru noi indiferent care este locul din Scriptură asupra căruia ne oprim privirile.

Cuvântul lui Dumnezeu este atât de bogat dragii mei şi nu cred că ar trebuie să uităm, ori de câte ori ne apropiem de el, că el este atât de necesar vieţii noastre de credinţă.

Aş vrea să vă aduc numai aminte cuvintele apostolului Pavel, cuvinte pe care i le adresa lui Timotei, unul din discipolii săi:

„Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire…”   (2 Timotei 3:16)

Chiar şi corintenilor Pavel le spune că ceea ce găseşte notat cu privire la istoria poporului evreu, în cazul lor, sau cu privire la Biserica Primară, în cazul nostru, este pentru ca viaţa noastră să se schimbe.

Iată ce aflăm din versetul 6 al capitolului 10: „6 Şi aceste lucruri s’au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentruca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei”.

Deci, dragi ascultători, să ascultăm ceea ce Duhul Sfânt ne învaţă pe noi toţi prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, pe care, de această dată, îl vom studia din epistola adresată Corintenilor.

Cel pe care Dumnezeu îl foloseşte pentru a transmite voia Sa este Pavel. În ce priveşte data la care a fost scrisă epistola, cea mai probabilă este anul 57 d.Hr. Atunci când a scris această epistolă, Pavel se afla în Efes.

Dar să vorbim puţin despre contextul în care a fost scrisă această epistolă.

După cum deja aţi notat, ea este adresată Bisericii din oraşul Corint. În vremea lui Pavel, Corintul era centrul păcatului din Imperiul Roman. Era numit “Bâlciul deşertăciunilor”.

Situat la circa 65 km vest de Atena într-un istm îngust între Pelopones şi Grecia centrală, era cel mai important centru comercial al Imperiului Roman, având trei porturi, dintre care două deosebit de importante – Lechaeum, la 2,5 km vest de Corint şi Chencrea, la aprox. 14 km est de Corint.

De atunci însă a fost săpat  un canal între istmuri şi Corintul a încetat să fie un oraş important datorită interesului comercial tot mai scăzut.

Ruinele Corintului au fost pierdute pentru istorie vreme îndelungată. Deasupra lor a fost ridicat un sat de pescari. În 1928, un cutremur a scos la iveală aceste ruine şi acum este excavată o mare parte din vechiul Corint.

În aceea perioadă, când Grecia era independentă, Corintul era capul Ligii Aheene. Mai târziu, în 196 î.Hr., Roma a declarat Corintul oraş liber. În 146 î.Hr. Corintul s-a răsculat şi a fost ras de pe faţa pământului de către generalul roman Mummius. Comorile de artă ale oraşului au fost duse la Roma şi oraşul a rămas în această stare jalnică vreme de un secol. O sută de ani mai târziu, în 46 î.Hr., împăratul Iuliu Cezar a reconstruit oraşul, i-a redat eleganţa şi vechea splendoare aducându-l din nou în rândul oraşelor importante ale vremii.

În vremea lui Pavel, Corintul avea aproximativ 40 000 de locuitori. Datorită localizării sale, comerţul lumii din acele timpuri trecea prin cele două porturi legate de oraşul Corint. Populaţia era alcătuită din greci, evrei, italieni şi multe alte naţii.

Marinari, negustori, aventurieri şi refugiaţi din toate colţurile Imperiului roman împânzeau străzile oraşului. Aici se ţinea un permanent “Bâlci al deşertăciunilor”. Viciile din răsărit se împleteau cu cele din apus în efortul comun de degradare a umanităţii.

Până şi religia era folosită în scopuri murdare. Un templu măreţ fusese construit pentru zeiţa greacă Afrodita – sau Venus, după numele ei roman. În acest templu puteau fi găsite o mie de preotese care slujeau unei false religii. Aceste aşa-zis preotese nu erau altceva decât simple prostituate. Sexul era o religie în Corint, lucru care, mi se pare mie, este din ce în ce mai adevărat şi pentru noi. Cred că şi noi suntem astăzi intoxicaţi de acest subiect.

Pe lângă faptul că religia corintenilor era coruptă, filozofia greacă era într-o fază de decădere. În Corint se organizau şi Jocurile istmurilor. O altă caracteristică este aceea că oamenii se angajau în discuţii fără sfârşit.

În acest context a ajuns Pavel aici şi de aceea spune el: “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” (1 Cor. 2:2).

Dragii mei, acesta era un popor dedat la plăcere, desfrânare şi beţie. De fapt, ei au inventat un cuvânt care circula în Imperiul roman şi care reprezenta o modă, un mod de viaţă. Atunci când o persoană se deda tuturor plăcerilor şi desfrâului nu se spunea despre ea că face un lucru rău ci se  corinteniza (!!!). Era dacă vreţi, un standard al păcatului.

Acesta a fost cadrul general în care a predicat Pavel Evanghelia în Corint. El a întemeiat o biserică aici şi mai târziu a scris două epistole pentru credincioşii de aici.

Pavel a venit la Corint în cea de-a doua călătorie misionară şi acelaşi oraş a fost punctul terminus al celei de-a treia călătorii misionare. Fragmentul din Faptele Apostolilor, capitolul 18, versetele 1-18 ne oferă amănunte despre cele 18 luni petrecute de Pavel în Corint. Tot în Corint i-a întâlnit Pavel  pe Acuila şi Priscila. Aceştia fuseseră siliţi să părăsească Roma în urma unui decret al împăratului Claudiu.

Suetoniu scrie că acest decret fusese dat din cauza agitaţiei iscate de evreii care îi persecutau pe fraţii creştini.

La prima sa vizită în Corint, Pavel a predicat în sinagogă. Ca de obicei, aceasta a avut ca efect o răscoală. Prezenţa lui Pavel era însoţită de o răscoală, de o revoluţie sau de o trezire spirituală cam peste tot pe unde ajungea. Corintul nu a făcut excepţie de la această regulă.

În cea de-a treia călătorie misionară, Pavel a stat mai mult timp în Efes. Aici a făcut Pavel o parte din impresionanta sa lucrare de misionar. Probabil că această zonă a fost evanghelizată mult mai mult decât altele. Oricum, această situaţie i-a deranjat pe corinteni. Ei erau prunci creştini şi îl chemau cu insistenţă pe apostol la ei.

Se pare că Pavel le scrisese o scrisoare  prin care îi sfătuia să îndrepte unele erori care apăruseră în biserica lor. Ei i-au răspuns lui Pavel punându-i alte întrebări despre chestiuni de ordin politic, religios, familial, întrebări despre păgânism şi moralitate. Pavel le-a răspuns printr-o altă scrisoare, abordând atât întrebările lor, cât şi alte relatări despre ei pe care le primise din altă sursă. Din păcate nu avem prima scrisoare pe care a scris-o Pavel corintenilor. Scrisoarea care a urmat relatărilor aduse lui Pavel despre corinteni este ceea ce cunoaştem noi astăzi sub denumirea de 1 Corinteni  şi este epistola pe care suntem gata să o studiem în emisiunile următoare.

Mai târziu, Pavel a scris şi cea de-a doua Epistolă către Corinteni.

Ideea principală a acestei Epistole este supremaţia Domnului Hristos, calitatea de domn a lui Isus. Acest lucru este important de reţinut, dragi ascultători, pentru că aceasta este soluţia tuturor problemelor. Studiind această Epistolă veţi descoperi că El este soluţia pentru îndreptarea tuturor neregulilor de ordin moral, social sau bisericeşti.

Tot în această Epistolă vom afla doctrina adevărată a învierii. Datorită acestui subiect, 1 Corinteni este o carte deosebit de importantă a Scripturii.

O schiţă sumară a acesteia ar avea următoarele secţiuni:

  1. Saluturi şi mulţumiri – 1:1-9
  2. Faptele cărnii (condiţiile în care a găsit biserica din Corint) – 1:10-11:34
  3. Darurile spirituale – 12-16

Darurile spirituale, dragi prieteni, sunt mult mai importante decât faptele cărnii sau ale firii pământeşti. Trebuie să înţelegem faptul că acum 1900 de ani Biserica din Corint se confrunta cu extrem de multe probleme. Ei pierduseră din vedere obiectivul principal şi se depărtaseră de persoana lui Hristos. Drept consecinţă, creştinii corinteni erau copleşiţi de aceste probleme.

Se poate spune, fără să se greşească, că biserica noastră contemporană este plină de probleme. Este aproape un şoc să constaţi că problemele bisericii de astăzi sunt aceleaşi cu ale credincioşilor din Corintul de acum 1 900 de ani. Eu cred că adevărata noastră problemă este aceea că am pierdut din vedere importanţa vitală a răstignirii lui Hristos. Am pierdut din vedere faptul că El este Domnul nostru. Aceasta a fost problema atunci şi este şi acum. Aşadar, studiul Epistolei către Corinteni se va dovedi foarte util pentru noi, creştinii de azi.

Iată de ce trebuie să rugăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să fie călăuza noastră  şi pe parcursul studiului acestei epistole şi să o folosească pentru a aduce vieţile noastre în acord cu voia lui Dumnezeu.

Dar să ne apropiem de primul capitol care începe cu salutări şi mulţumiri.

1 Corinteni 1:1

v.1    Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,

În original, verbul “a fi” nu apare, astfel că prima parte a versetului 1 sună astfel: “Pavel, chemat apostol al lui Isus Hristos”.

Acesta este modul în care arată Pavel ce fel de apostol era el: adică, un apostol chemat. Cine îl chemase? Dumnezeu Îl chemase;

După cum bine vă aduceţi aminte, Domnul Isus Hristos îi apăruse în cale pe drumul Damascului. Apoi Duhul lui Dumnezeu l-a învăţat în timp ce Pavel se afla în deşertul Arabiei.

Dragi prieteni, Pavel este un apostol chemat.

De asemenea, el este un apostol al lui Isus Hristos “prin voia lui Dumnezeu”. Prin voia lui Dumnezeu a devenit el apostol. Acest lucru este foarte important.

Ar fi minunat dacă şi noi am putea spune astăzi: “Sunt unde sunt şi fac ceea ce fac pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru mine.”

Ce spui? Aşa stau lucrurile şi cu tine, dragul meu prieten? Dacă poţi afirma acest lucru, atunci nu mai este nevoie să spun că eşti un creştin fericit şi plin de bucurie. Mai mult decât atât, ai o direcţie clară şi corectă pentru viaţa ta. Chiar dacă mai apar situaţii dificile şi experienţe neplăcute, din când în când, în adâncul sufletului tu ştii că faci ceea ce trebuie. Este un sentiment de mulţumire inegalabil. Pavel avea acelaşi sentiment când scria că este un apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu.

Aţi observat, cu siguranţă, că Pavel mai adaugă un nume şi spune despre persoana respectivă un anumit lucru:

“Şi fratele Sosten” – spune Pavel.

Se pare că Sosten adusese mesajul bisericii din Corint şi urmează să ducă această Epistolă înapoi, la fraţii săi din Corint. El este cel care i se alătură lui Pavel în formularea acestor urări.

Mergem mai departe:

1 Corinteni 1:2

v.2  către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:

Observaţi, vă rog, că scrisoarea este adresată Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint.

Dragii mei iată un adevăr ce nu trebuie niciodată uitat. Este Biserica lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu este Arhitectul bisericii. Nimeni nu poate fi proprietarul unei biserici.

Chiar dacă se poartă ca atare, nici o persoană nu poate fi patronul vreunei biserici. Biserica este numai a lui Dumnezeu şi El este cel ce  a răscumpărat-o.

Apoi, un al lucru important: scrisoarea este adresată celor ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus.

Deşi localizată în Corint, Biserica este în Isus Hristos. Ce spuneţi de asta? Adresa Bisericii nu este importantă. Importantă este Persoana lui Hristos.

Dragul mei prieten…Ce înseamnă să fii creştin? Înseamnă să fii în Hristos! Nu contează că sunteţi în Corint sau în Los Angeles, în Efes sau în Bucureşti sau în oricare altă parte. Întrebarea este: sunteţi voi în Hristos Isus?

Pavel se adresează celor sfinţiţi în Hristos Isus.

Cum am mai precizat şi cu alte ocazii, “Sfinţirea” este un cuvânt folosit în câteva feluri diferite, aşa cum am văzut, de exemplu, în studiul nostru asupra Epistolei către Romani. Aici este vorba de sfinţirea poziţională, care este poziţia pe care o avem în Hristos. Când “sfinţirea” este legată de Dumnezeu Tatăl sau Dumnezeu Fiul este, în general, poziţională. Când “sfinţirea” este legată de Duhul Sfânt, este vorba de sfinţirea practică. Aşa cum vom vedea în versetul 30, Hristos a fost făcut pentru noi sfinţire, înţelepciune, neprihănire şi răscumpărare. El este sfinţirea noastră.

Dragi prieteni, nu veţi merge în cer până nu veţi fi făcuţi desăvârşiţi. Da, ştiu, nici eu nu sunt perfect. Nici măcar pe aproape!

Adevărul este că, dacă m-aţi cunoaşte la fel de bine cum mă cunosc eu pe mine însumi, nici nu m-aţi asculta. Staţi puţin! Nu vă grăbiţi să închideţi aparatul de radio! Pentru că, dacă v-aş cunoaşte şi eu aşa cum sunteţi în realitate, probabil că nici eu nu aş dori să vă vorbesc.

Aşa că haideţi să rămânem împreună pentru următoarele minute, dacă nu vă supăraţi.

Deci, sfinţirea este o poziţie pe care o avem în Hristos. Dacă aţi crezut în El, Isus a fost făcut pentru voi sfinţirea voastră. El este sfinţirea voastră. Acum voi sunteţi tot atât de mântuiţi cât veţi fi şi peste un milion de ani pentru că sunteţi mântuiţi în Hristos. Nu puteţi adăuga nimic la aceasta.

Există însă şi o sfinţire practică, şi aceasta este variabilă. Din acest punct de vedere aceşti corinteni nu par deloc a fi sfinţi. Lucrarea Duhului Sfânt nu prea este evidentă în viaţa lor. Dar poziţional ei erau sfinţiţi în Hristos Isus.

Ei erau “chemaţi să fie sfinţi”, aşa cum Pavel era chemat să fie apostol (în original, chemaţi sfinţi şi chemat apostol). Şi noi suntem chemaţi să fim sfinţi. Noi nu devenim sfinţi prin ceea ce facem, ci devenim sfinţi datorită poziţiei noastre în Hristos. Cuvântul “sfânt” înseamnă pus deoparte pentru Dumnezeu. Fiecare creştin ar trebui să fie pus deoparte pentru Dumnezeu.

Avem un exemplu în această privinţă în vasele folosite în cortul întâlnirii şi, mai târziu, în templu, care erau numite vase sfinte. Sfinte? Da, pentru că erau folosite pentru Dumnezeu.

Pe ce bază este sfânt un copil al lui Dumnezeu? Pe baza faptului că este de folos lui Dumnezeu. Aceasta este poziţia pe care o avem noi. Vă repet acest lucru: nimeni nu este sfânt datorită faptelor sale. Omenirea este împărţită în sfinţi şi cei care nu sunt în Hristos. Şi cred că deja este foarte clar: dacă nu sunteţi în Hristos, nu sunteţi sfinţi.

Corintenii sunt numiţi sfinţi împreună cu “toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru.” Poate că ar fi mai corect astfel: “toţi cei ce cheamă în vreun loc, al lor şi al nostru, Numele lui Isus Hristos Domnul nostru”. Aceasta indică faptul că învăţătura acestei Epistole este adresată întregii Biserici, care este alcătuită din toţi cei ce cheamă Numele Domnului Isus, fie ei din Corint sau din altă parte.

 

Acum Pavel foloseşte obişnuita sa formulă de introducere: “har şi pace”.

1 Corinteni 1:3

v.3  Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!

Dragii mei, harul şi pacea vin întotdeauna în această ordine. “Harul” (charis) era cuvântul de salut în lumea greacă. Pacea este evreiescul “shalom”, o formă de salut în lumea religioasă. Pavel a combinat aceste două cuvinte şi le-a înălţat până la cel mai înalt nivel.

Noi suntem mântuiţi prin harul lui Dumnezeu; aceasta este dragostea lui Dumnezeu în acţiune. Dacă am fost mântuiţi prin harul lui Dumnezeu, putem avea pacea lui Dumnezeu în inimile noastre. L-aţi primit pe Hristos ca Mântuitor personal? Sunt păcatele voastre asupra lui Hristos? Dacă da, atunci aveţi pace în inimă pentru că el v-a purtat păcatele. “Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Rom. 5:1) a spus Pavel în epistola adresată Romanilor.

Dar iată ce le mai spune Corintenilor:

1 Corinteni 1:4

v.4  Mulţămesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v’a fost dat în Isus Hristos.

Dragi prieteni, în Hristos avem toate aceste binecuvântări. Noi suntem binecuvântaţi cu toate binecuvântările spirituale în locurile cereşti în Hristos  aşa cum precizează Pavel în Epistola către Efes. 1:3. Acesta este locul binecuvântărilor.

“Isus Hristos”, în acest verset, ar trebui să fie “Hristos Isus”, de fapt, Hristos fiind titlul, în timp ce Isus este numele omenesc. Hristos înseamnă Unsul, care este denumirea oficială a Mântuitorului îndelung făgăduit şi aşteptat.

Dar vă întrebaţi poate, este important să spunem Hristos Isus în loc de Isus Hristos? Pentru Pavel, acest lucru era important. Pavel ne spune că el nu L-a cunoscut pe Domnul în trup. Adică, nu L-a cunoscut pe Isus în timpul cât El a trăit pe pământ. Poate că L-a văzut. Eu cred că Pavel a asistat la răstignire. Dar contactul său personal a fost cu Hristos cel înviat şi pentru apostol Isus a fost întotdeauna Domnul slavei. În toate epistolele lui Pavel ar trebui să citim Hristos Isus în loc de Isus Hristos.

1 Corinteni 1:5

v.5  Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă.

Despre acest lucru vorbeşte Pavel şi în Coloseni 3:16 unde spune: “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.” Dacă eu nu pot să cânt, voi vorbi despre Cuvântul lui Dumnezeu. În unele biserici se cântă Psalmii şi personal cred că întreaga Biblie poate fi pusă pe muzică.

Important este dragi prieteni  să avem Cuvântul lui Hristos în inimile noastre. Aceasta nu înseamnă în mod necesar să-l memorăm. Înseamnă în primul rând să-L ascultăm şi să ne supunem. Dacă Hristos este în inima voastră, ascultaţi de El şi vă gândiţi la El. El vă umple inima şi mintea.

Dragi ascultători, vom reveni cu ajutorul lui Dumnezeu pentru a continua această incursiune în Cuvântul lui Dumnezeu. Până atunci însă fie ca binecuvântările lui Dumnezeu să ne însoţească pe noi toţi şi nu uitaţi: Biserica este a lui Dumnezeu!