Itinerar Biblic Ep.0441 – 2 CRONICI Cap. 31:1 – 32

 

Dragi ascultători, revenim la Ezechia, poate ultimul dintre împăraţii lui Iuda care a iniţiat o mare trezire spirituală. O primă mişcare pe care Ezechia a făcut-o a fost înlăturarea idolilor ridicaţi de tatăl său.

Poate că nu vi se pare cine ştie ce, dar vă asigur că este ceva foarte important. El a făcut mai întâi loc lui Dumnezeu.

Dragii mei cred că este un exemplu pe care şi noi trebuie să-l urmăm. Şi noi trebuie să facem loc lui Dumnezeu în inima noastră.

Dar să ştiţi că Ezechia nu s-a oprit aici. El a mers mai departe, iar noi vom vedea astăzi cu ajutorul Duhului Sfânt ce lecţii putem şi noi învăţa din aceasta. Deci, capitolul 31:

2 Cronici  31:1

v.1   Cînd s’au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel cari erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda, şi au sfărîmat stîlpii idoleşti, au tăiat Astarteele, şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s’au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui.

După toate acestea, a venit o perioadă de mari reforme. Şi Ezechia a fost omul care a condus această mişcare naţională.

Vă spuneam că a distrus idolii şi a îndepărtat preoţii acestor idoli. Dar nu a distrus pur şi simplul pentru a lăsa un gol. El a adus înapoi preoţii şi leviţii şi a reorganizat închinarea faţă de Dumnezeu.

v.2  Ezechia a aşezat din nou cetele preoţilor şi Leviţilor, după şirul lor, fiecare după slujbele sale, preoţi şi Leviţi, pentru arderile de tot şi jertfele de mulţămire, pentru slujbă, pentru cîntări şi laude, la porţile taberii Domnului.

Un al lucru ce trebuie remarcat aici este contribuţia personală în această reformă, dincolo de faptul că a condus totul.

v.3  Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară, şi pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în legea Domnului.

El a făcut destul de multe lucruri astfel încât în sumarul vieţii sale este prezentat ca un rege bun şi credincios. Citiţi împreună cu mine versetele 20 şi 21:

2 Cronici 31:20-21

v.20  Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului, Dumnezeului său.

v.21  A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său.

Dar haideţi acum să cercetăm mai îndeaproape viaţa lui Ezechia.

Ce fel de om era el?

Cred  că, în primul rând, Ezechia poate fi definit ca un un om al credinţei. Când spun credinţă mă refer la mult mai mult decât ceea ce se înţelege în general despre acest lucru.

Am stat odată de vorbă cu un adept al unei alte religii care mi-a spus că omul trebuie să îndeplinească patru cerinţe pentru a fi mântuit. Printre acestea, el a enumerat şi credinţa. Eu i-am spus că nu sunt de acord cu nici unul din cele patru. El a fost surprins de afirmaţia mea şi a spus: “Sigur trebuie să fiţi de acord asupra credinţei! Doar predicaţi despre credinţă!” Eu am răspuns: “Dar eu nu mă refer la credinţă aşa cum o înţelegeţi voi. Voi spuneţi că dacă omul crede îndeajuns de mult, va fi mântuit.”

Concepţia modernă despre credinţă crează pentru mine o imagine de iarmaroc şi mă refer în particular la dispozitivul prin care băieţii îşi testează forţa de obicei. Acest dispozitiv arată ca un termometru uriaş, având la bază, în loc de mercur, o greutate mare. Ei lovesc cu un ciocan uriaş o pedală care aruncă în sus greutatea aceasta. Băieţii vin împreună cu prietenele lor şi sunt provocaţi să-şi arate puterea. Ei îşi suflecă mânecile, apucă ciocanul uriaş şi lovesc cât pot de tare în dispozitivul acela, cu speranţa că vor auzi sunând clopoţelul de sus. Sunetul acestuia îţi arată că ai atins plafonul maxim.

La fel este imaginea pe care şi-o fac unii oameni astăzi despre credinţă. Ei spun: “Numai de-aş putea crede mai mult!”

Dragul meu prieten, credinţa nu este răspunsul psihologic pentru nimic anume. Credinţa nu stă în sentimente; ea este un fapt împlinit. Credinţa există în sufletul nostru prin Duhul Sfânt. Este o convingere născută în duhul omului.

După ce Petru a făcut acea mărturisire de credinţă în Isus Hristos, Domnul Isus a spus: “Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (Matei 16:17). Credinţa nu este meritul nostru. “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă…” (Efes. 2:8). Credinţa este doar instrumentul prin care se face acest lucru. Hristos este Mântuitorul şi tot El este obiectul credinţei.

Predicatorul englez Spurgeon a spus: “Nu faptul că vă ţineţi strâns de Hristos vă mântuieşte, ci Hristos. Nu bucuria în Hristos vă mântuieşte, ci Hristos. Nici măcar credinţa voastră, deşi ea este instrumentul; prin sângele şi meritul lui Hristos sunteţi mântuiţi.” Nu este nici un merit în credinţă. Nu se pune problema că trebuie să crezi destul de mult. Tot la fel de bine poţi să crezi ce nu trebuie. Mulţi oameni mor azi ca martiri pentru convingeri fanatice. Ei au foarte multă credinţă numai că este plasat în lucruri sau persoane nepotrivite.

Adevărata credinţă “nu aduce nimic pentru ca să poată lua totul”. Credinţa spune: “Doamne, cred; ajută necredinţei mele.” Credinţa generează  de fapt încredere în Dumnezeu.

Revenind la Ezechia, în restul capitolului 31 ne sunt prezentate alte reforme puse în aplicare de el. Şi în viaţa voastră vor avea loc transformări când veţi fi mântuiţi de Domnul Isus Hristos. El vă va schimba viaţa.

Când Isus l-a vindecat pe acel om paralizat care a fost adus la el pe un pat, Domnul i-a spus că păcatele îi sunt iertate. Mulţimea de cărturari şi farisei a început să cârtească şi să spună că aceasta este o blasfemie. Isus a spus: “Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: ‘Iertate îţi sunt păcatele’ sau a zice: ‘Scoală-te şi umblă?’” Ei nu au răspuns nimic. Evident că era la fel de uşor în ambele cazuri. În acelaşi timp, este la fel de greu să faci şi una, şi cealaltă. Numai Dumnezeu le poate face şi pe una, şi pe cealaltă. Numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Numai Dumnezeu îl poate face pe un om paralizat să se ridice şi să înceapă să meargă complet vindecat. “Dar ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: ‘Ţie îţi poruncesc’, a zis El slăbănogului, ‘scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.’” (Luca 5:22-24).

Dragul meu prieten, dacă Hristos ţi-a iertat păcatul, ţi-ai luat patul şi ai plecat. Ai lăsat în urmă vechiul mod de viaţă. Ai lăsat în urmă păcatul, te-ai schimbat. Dacă nu ai plecat, dacă nu ai lăsat în urmă toate acestea, eşti încă paralizat de păcat.

Ezechia a fost un om al credinţei adevărate în Dumnezeu şi aceasta i-a schimbat viaţa. Acum, el schimbă împărăţia peste care domneşte.

Ezechia nu este numai un om al credinţei. El este şi un om al rugăciunii.

În capitolul 32, s-ar părea că Dumnezeu a îngăduit ca împărăţia lui Iuda să treacă de la soarele luminos al binecuvântării lui Dumnezeu la întunericul dezastrului. Sanherib a venit din nou din Asiria, gata de atac împotriva cetăţii Ierusalimului. El a început prin a-i îngrozi pe locuitori.

2 Cronici 32:1

v.1   După aceste lucruri şi după aceste fapte de credincioşie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda, şi a împresurat cetăţile întărite, cu gînd să pună mîna pe ele.

Ezechia a luat măsuri pentru întărirea şi fortificarea cetăţii, dar încrederea lui era toată în Dumnezeu. El şi-a încurajat poporul să se încreadă în Dumnezeu.

2 Cronici 32:7-8

v.7  ,,Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi înaintea împăratul Asiriei şi înaintea întregei mulţimi care este cu el; căci cu noi sînt mai mulţi decît cu el.

v.8  Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.“ Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

După aceea, Sanherib şi-a trimis reprezentanţii să intimideze poporul, să le distrugă moralul şi să le clatine încrederea în Dumnezeu.

2 Cronici 32:14-15

v.14  Care dintre toţi dumnezeii acestor neamuri pe cari le-au nimicit părinţii mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea, pentruca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea?

v.15  Să nu vă amăgească Ezechia dar şi să nu vă înşele astfel; nu vă încredeţi în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărăţii n’a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea şi din mîna părinţilor mei: cu cît mai puţin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea!“

De asemenea, Sanherib le-a trimis scrisori pentru a-i demoraliza.

2 Cronici 32:17

v.17  Şi a trimes o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: ,,După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n’au putut să izbăvească pe poporul lor din mîna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mîna mea.

În capitolul 19 din 2 Împăraţi avem o relatare mai amănunţită a acestui incident. După ce a primit scrisoarea, Ezechia s-a suit la Casa Domnului şi a pus scrisoarea înaintea lui Dumnezeu. Versetele 14-19 din 2 Împ. 19 consemnează rugăciunea spusă de Ezechia cu această ocazie. Descoperim astfel că El era cu adevărat un om al rugăciunii şi cred că aceasta este şi o lecţie pentru noi.

2 Cronici 32:20

v.20  Împăratul Ezechia şi proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer.

Ezechia se bizuia pe Domnul pentru ajutor. Şi Dumnezeu a scăpat cetatea de atacul sirienilor într-un mod miraculos.

2 Cronici 32:21-22

v.21  Atunci Domnul a trimes un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s’a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.

v.22  Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mîna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mîna tuturor, şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.

Cu toate acestea şi Ezechia era om. Şi el avea parte de boală. Poate că nu avea o alimentaţie corectă, poate că nu avea un program de odihnă prea bun, cine ştie. Sau poate că era doar un mod prin care Dumnezeu voia să-i arate o nouă lucrare.

2 Cronici 32:24

v.24  În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit, şi i-a dat un semn.

În capitolul 20 din 2 Împăraţi ni se spune că Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi s-a rugat şi a plâns înaintea Domnului.

Vedeţi, nu a făcut un act ritualic, nu a plătit pe nimeni pentru a se ruga pentru el. Pur şi simplu s-a întors cu faţa la perete şi a cerut intervenţia lui Dumnezeu.

Când suntem bolnavi, este bine să ne rugăm şi să le cerem şi altora să se roage pentru noi. Cred în vindecarea prin credinţă, dar nu şi în vindecătorii prin credinţă. Ştiu că Dumnezeu poate vindeca.

Ezechia s-a aflat în situaţia în care numai Dumnezeu îl poate ajuta. Când s-a întors cu faţa la perete pentru a se ruga, Ezechia I-a spus Domnului că el a umblat înaintea Lui în adevăr, cu o inimă curată şi că a făcut ce era bine înaintea Domnului.

După această rugăciune lui Ezechia i se administrează un tratament.  I-au pus o turtă de smochine pe umflătura pe care o aveam şi Ezechia s-a însănătoşit datorită îndurării Domnului. Dumnezeu i-a mai dat 15 ani de viaţă. Numai că umanitatea lui Ezechia nu stă doar în faptul că a avut o suferinţă fizică. Umanitatea lui este demonstrată şi de atitudinea lui ulterioară faţă de Dumnezeu.

2 Cronici 20:25-26

v.25  Dar Ezechia n’a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s’a îngîmfat inima. Mînia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.

v.26  Atunci Ezechia s’a smerit din mîndria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mînia Domnului n’a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.

De şi împărăţia lui Iuda sărăcise foarte mult în vremea lui Ahaz, dar acum începea să se îmbogăţească din nou.

 

2 Cronici 32:27

v.27  Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi, şi de toate lucrurile cari se pot dori;

Când au venit ambasadorii din Babilon, Ezechia a făcut un lucru nesăbuit şi le-a arătat toate bogăţiile împărăţiei (vezi 2 Împ. 20:12-19). Iată comentariul lui Dumnezeu asupra acestui episod:

2 Cronici 32:31

v.31  Însă, cînd au trimes căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentruca să cunoască tot ce era în inima lui.

Poate că vi se pare groaznic ce spun, dar Ezechia ar fi trebuit să moară atunci când îi venise vremea. Trei lucruri nechibzuite s-au întâmplat după ce Dumnezeu i-a prelungit viaţa:

  1. I-a arătat comorile Babilonului, ceea ce va duce la mari necazuri în viitor;
  2.  a avut un fiu, Manase, care a fost cel mai rău dintre toţi împăraţii;
  3.  s-a purtat cu o foarte mare aroganță în ultimii ani de viaţă. Inima i s-a umplut de mândrie.

Versetul 25 din acest capitol ne spune că: “Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.”

Vedeţi dar că ar fi fost, poate, mai bine dacă Ezechia ar fi murit la momentul ales iniţial de Dumnezeu.

De aceea vreau să fiu şi eu foarte atent. Domnul m-a cruţat de multe ori şi nu vreau să fac nici un lucru care să-L întristeze sau în care El să nu-şi găsească plăcerea.

2 Cronici 32:32-33

v.32  Celelalte fapte ale lui Ezechia, şi faptele lui evlavioase, sînt scrise în vedenia proorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.

v.33  Ezechia a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase.

Aş dori să mă ocup puţin de subiectul trezirii spirituale. Este important să reţinem faptul că Dumnezeu este suveran şi în această privinţă. “Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”, spune Domnul Isus în Ioan 3:8. Numai Dumnezeu poate trimite o trezire spirituală peste un popor. Dumnezeu este suveran în această privinţă şi se manifestă prin lucrarea Duhului Sfânt.

Dumnezeu nu este un comisionar care aduce bunuri la domiciliu. Nu apăsăm pe un buton pentru a-L chema la dispoziţia noastră. Îi aud pe câte unii cerându-I Domnului, în rugăciunile lor, să facă un lucru sau altul. Rugăciunile lor sună ca nişte porunci adresate Domnului de a îndeplini o sarcină sau alta. Dar noi nu-I putem porunci nimic Domnului, dragi prieteni. Amintiţi-vă de experienţa lui Ilie pe Muntele Carmel. Profeţii lui Baal au strigat cât i-au ţinut plămânii, dar tot nu au reuşit să aducă foc din cer pentru arderea jertfelor. Apoi a venit Ilie şi a aranjat pietrele pentru altar, a pus lemne, a aşezat animalele pentru jertfă şi a turnat şi apă peste ele. Apoi s-a rugat Domnului. El i-a spus lui Dumnezeu cam aşa ceva: “Tot ce putem face noi este să aranjăm nişte pietre în ordine, să punem lemne şi să aşezăm animalele pentru jertfă peste ele. Dar Tu eşti cel care va trimite focul care să le ardă.” Ilie ştia că focul trebuia să vină de la Dumnezeu. Şi Dumnezeu a răspuns la rugăciunea sa.

În timp ce scriu aceste rânduri, în ţara noastră are loc o mişcare de trezire spirituală. La început am crezut că ea are loc numai în rândul tinerilor, dar am aflat că sunt şi multe cupluri care recunosc că au nevoie de răspunsuri la problemele lor. Un părinte mi-a spus: “Am crezut întotdeauna că îmi pot rezolva problemele singur. Dar acum îmi dau seama că am nevoie de Dumnezeu pentru a-mi ţine copiii lângă mine.” Oamenii se întorc astăzi la Cuvântul lui Dumnezeu şi în mod special printre tineri există o mare dorinţă de a cunoaşte Scriptura.

În acelaşi timp însă există pastori şi lideri religioşi care încearcă să câştige capital de simpatie pe seama acestei tendinţe. Ei îi hrănesc pe aceşti tineri cu tot felul de gunoaie, în loc să le dea Cuvântul lui Dumnezeu. Le oferă tinerilor muzică hard rock, în loc de studii biblice. Se grăbesc să le ofere orice altceva în loc de Cuvântul lui Dumnezeu. Vă amintiţi ce a spus Domnul Isus? “Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră?” (Luca 11:11). Cu siguranţă, nu e cazul să le dai hard rock (în rom., se traduce prin “piatră tare”). Le dai Cuvântul lui Dumnezeu.

Vreau să vă propun acum să  vă faceţi un inventar al vieţii personale. Dacă vreţi ca Dumnezeu să intervină în viaţa voastră, puneţi-vă următoarele întrebări:

  1. Sunt sincer?
  2. Spun adevărul?
  3. Sunt credincios? Sunt demn de încredere?
  4. Sunt curat? Sunt eu cu adevărat curat în această lume plină de imagini murdare şi de limbaj murdar.
  5. Sunt cu adevărat un copil devotat lui Dumnezeu?

Popularul predicator  Moody a auzit pe cineva spunând că lumea nu a văzut încă ce poate face Dumnezeu cu un om total predat în mâna Sa. Atunci Moody a exclamat: “Prin harul lui Dumnezeu, eu voi fi acel om!” În cele din urmă a fost un astfel de om. Este unul din predicatorii care a trezit America. Eu cred că Moody a fost un astfel de om. Totuşi, el nu a considerat că a Dumnezeu a arătat tot ce poate face cu un om pe deplin dedicat. Pe patul de moarte, el a spus: “Lumea încă nu a văzut ce poate face Dumnezeu cu un om predat total Lui.”

Dragul meu prieten, să ne dăm toată silinţa pentru a ajunge în poziţia de a fi folosiţi de Dumnezeu pentru a aduce Apa Vieţii unei lumi însetate.