Itinerar Biblic Ep.0437 – 2 CRONICI Cap. 20:20-21:20

 

Dragi prieteni, ne întoarcem la cea de a doua carte a Cronicilor pentru a observa ce se întâmplă cu Iosafat.

Daţi-mi voie să vă amintesc ce s-a întâmplat cu el.

El a fost promotorul unei treziri spirituale în Israel, un om cu o înaltă ţinută spirituală. Dumnezeu îl califică ca unul din cei mai buni împăraţi pe care poporul îi avusese de la David până atunci.

Totuşi, la un moment dat, el se încuscreşte cu Ahab, un rege care era împotriva lui Dumnezeu, un rege care abătuse inima poporului către zeii păgâni. În urma acestei încuscriri, Iosafat merge la război cu Ahab deschizând astfel seria unor războaie de care până atunci nu avusese parte.

Cu toate acestea, Iosafat are puterea să recunoască greşeala făcută, are puterea să se pocăiască şi să se întoarcă de la calea greşită pe care apucase.

Mă opresc ai pentru moment.

Vedeţi, dragi prieteni, foarte mulţi oameni au o concepţie greşită asupra pocăinţei. Nu mai vorbesc aici despre identificarea cu o grupare confesională sau alta, ci vorbesc numai despre atitudinea pe care trebuie să o aibă o persoană care se pocăieşte.

Pentru mulţi, pocăinţă înseamnă numai sentimentul de regret faţă de greşeala făcută.

Ei bine dragii mei, pocăinţa este mai mult de atât. Pocăinţa implică părerea de rău, dar implică şi schimbarea direcţiei, întoarcerea de la direcţia urmată până aici şi îndreptarea către o nouă direcţie.

Dacă se întâmplă aşa ceva, trebuie să ştiţi dragi prieteni, că Dumnezeu îşi manifestă şi el îndurarea. În cartea Ieremia, capitolul 18, versetul 8, avem o promisiune a lui Dumnezeu în sensul acesta. Iată cum sună ea:

Ieremia 18:8 „… dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.”

Este ceea ce se întâmplă în cazul lui Iosafat. Deşi, situaţia s-a schimbat în cazul lui Iosafat, adică, dacă până atunci a avut pace iar acum începeau războaiele, Dumnezeu este acolo şi intervine în favoarea lui şi a poporului.

Cam acesta este contextul în care Iosafat îşi conduce conduce poporul în lupta cu Moabiţii şi Amoniţii.

Dar să revenim la capitolul 20, versetul 20 pentru a auzi cuvintele adresate de Iosafat poporului:

2 Cronici 20:20

v.20  A doua zi, au pornit disdedimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: ,,Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.“

Iosafat îşi încurajează oamenii, asigurându-i că tot ce au de făcut este să-şi pună încrederea în Domnul Dumnezeu.

Dragii mei, Dumnezeu ne spune şi nouă: “Crede în Mine. Odihneşte-te în Mine şi crede în Cuvântul Meu.” Nu ascultaţi ce spune nu ştiu ce persoană cu titlu pompos, ci ascultaţi ce are de spus Dumnezeu. “Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui şi veţi zbuti!”

2 Cronici 20:21

v.21  Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cîntăreţi cari, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergînd înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: ,,Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!“

Ce mod neobişnuit de organizare a armatei! Iosafat nu a scos imediat bomba atomică; pur şi simplu a organizat un cor pe care l-a pus să meargă înaintea oştirii şi    să-L laude pe Domnul. Căci îndurarea Lui ţine în veac!

Nu ştiu cum vi se pare dvs., dar mie,  mi se pare că acest capitol este de-a dreptul palpitant. Observaţi ce se întâmplă mai departe.

Domnul le dă biruinţa. Dumnezeu a câştigat această luptă pentru poporul lui Iuda.

Ascultaţi mai departe:

2 Cronici 20:26

v.26  A patra zi, s’au strîns în valea Beraca (Binecuvîntare), unde au binecuvîntat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i-a rămas pînă în ziua de azi.

Beraca este un nume adoptat de câteva biserici din această ţară. Este un nume bun pentru o biserică. Înseamnă “locul în care îl binecuvântăm pe Dumnezeu” sau “locul în care Domnul este lăudat”. Orice biserică ar trebui să fie o biserică “Beraca”.

2 Cronici 20:27-30

v.27  Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s’au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmaşii lor.

v.28  Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului, în sunete de alăute, şi de arfe şi trîmbiţe.

v.29  Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări, cînd au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel.

v.30  Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, şi Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur.

Dumnezeu este Cel care dă odihnă şi pace. Naţiunea noastră nu a învăţat încă acest lucru. Noi credem că dacă facem cutare alianţă sau încheiem cutare tratat, nu vom avea război. Ei bine, omenirea a avut două războaie mondiale pentru a obţine pacea în lume şi astăzi tot în război suntem peste tot în lume. Ştiţi de ce? Pentru că Dumnezeu nu ne-a dat pace. Lumea noastră nu se încrede în Prinţul Păcii. Acesta este motivul pentru care sunt încă atât de multe războaie.

Capitolul 20 se încheie cu alianţa comercială dintre Iosafat şi Ahab, despre care am pomenit mai devreme. Dumnezeu nu putea binecuvânta această alianţă cu nelegiuitul fiu al lui Ahab.

Dragi prieteni, deşi a fost un împărat bun, Iosafat nu a fost perfect. Totuşi,  Dumnezeu spune că el “… nu s-a abătut deloc, făcând ce este bine înaintea Domnului”.

2 Cronici 20:33

v.33  Numai că înălţimile n’au fost îndepărtate, şi poporul tot n’avea inima strîns lipită de Dumnezeul părinţilor săi.

Idolatria a fost cea care a declanşat, în cele din urmă, căderea acestui popor. Iosafat, este şi el îngropat alături de părinţii lui, iar pe tron urmează fiul său Ioram. Pentru noi urmează capitolul 21.

Odată cu el am ajuns la o secţiune a Cuvântului lui Dumnezeu care este, în multe sensuri, complicată.

Motivul acestei complicării, dragii mei, este păcatul,  pentru că păcatul nu este niciodată simplu. Să vă dau un exemplu.

Dacă eu spun că am în mână un băţ, ştiţi exact cum arată pentru că poate fi drept într-un singur fel. Dar dacă vă spun că am un băţ îndoit, nu veţi şti cum arată pentru că poate fi îndoit în multe feluri. La fel, păcatul atrage mulţi oameni pentru că este prefăcut şi necinstit. Este ademenitor pentru că pare să fie neobişnuit, ieşit din comun şi complicat. Vom vedea acest lucru în viaţa lui Ioram care îi urmează la tron tatălui său Iosafat. Deci primul verset:

2 Cronici 21:1

v.1   Iosafat a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioram.

Cine era Ioram? Ioram era fiul care s-a căsătorit cu fiica lui Ahab şi a Izabelei şi a învăţat de la el să facă ce este rău. După părerea mea, a fost un elev foarte bun.

2 Cronici 21:2-4

v.2  Ioram avea ca fraţi, fii ai lui Iosafat, pe: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael şi Şefatia, toţi fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel.

v.3  Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur şi în lucruri scumpe, împreună cu cetăţi întărite în Iuda; dar împărăţia a lăsat-o lui Ioram, pentrucă el era întîiul născut.

v.4  Cînd a luat Ioram în stăpînire împărăţia tatălui său, şi cînd s’a întărit, a omorît cu sabia pe toţi fraţii săi şi pe vreo cîţiva din capii lui Israel.

El a eliminat orice urmă de competiţie prin metodele cele mai crude pe care ni le putem imagina. El şi-a ucis toţi fraţii săi şi alţi membri ai familiei regale. De ce a făcut acest lucru?

2 Cronici 21:6

v.6  El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului.

Dumnezeu nu binecuvântează căsătoriile mixte, dragi prieteni.

2 Cronici 21:7

v.7  Dar Domnul n’a voit să peardă casa lui David, din pricina legămîntului pe care-l făcuse cu David, şi din pricina făgăduinţei pe care o făcuse că îi va da totdeauna o lumină, lui şi fiilor lui.

Acest om a fost atât de rău, încât Dumnezeu ar fi fost îndreptăţit să nimicească această linie genealogică. Dar Dumnezeu este credincios şi Îşi împlineşte toate promisiunile. El nu va distruge linia lui David pentru că a făcut un legământ cu acesta.

Iată că judecata începe să se abată imediat asupra lui Ioram.

2 Cronici 21:8-10

v.8  Pe vremea sa, Edom s’a răsculat împotriva stăpînirii lui Iuda, şi şi-a pus un împărat.

v.9  Ioram a pornit cu căpeteniile şi cu toate carăle sale. Sculîndu-se noaptea, a bătut pe Edomiţi, cari-l înconjurau şi pe căpeteniile carălor lor.

v.10  Răscoala lui Edom împotriva stăpînirii lui Iuda a ţinut pînă în ziua de azi. În acelaş timp s’a răsculat şi Libna împotriva stăpînirii lui, pentrucă părăsise pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.

Dumnezeu spune foarte clar de ce a venit această judecată asupra lui Ioram. Cuvântul spune că această judecată venea din mâna lui Dumnezeu. El nu poate avea pace din cauză că L-a părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi.

Eu unul, trebuie să recunosc, mi-am cam pierdut răbdarea cu cei care spun că Biblia nu conţine învăţătura despre judecata lui Dumnezeu asupra păcatului. Ei nu  spun că nu cred Biblia. Dacă ar spune cel puţin că nu cred Biblia, nu aş avea nici o problemă cu ei, pentru că îi priveşte ce cred şi ce nu. Dar când încearcă să-mi spună mie că Biblia nu ne învaţă despre judecata lui Dumnezeu, când acest lucru este extraordinar de clar în Scriptură, nu pot să nu protestez. Dumnezeu spune că judecă păcatul şi mulţi dintre noi putem depune mărturie în această privinţă.

2 Cronici 21:11

v.11  Ioram a făcut chiar înălţimi în munţii lui Iuda. A tîrît pe locuitorii Ierusalimului la curvie, şi a amăgit pe Iuda.

El şi-a împins, pur şi simplu, din nou poporul în idolatrie, când tatăl său, Iosafat, abătuse inima poporului de la idoli.

Acum, Dumnezeu scoate în scenă un vechi prieten de care poate aţi uitat. Acesta este omul pe care Dumnezeu l-a chemat întotdeauna când a fost vorba de transmiterea unui mesaj dificil. El este omul potrivit pentru depistarea răului şi anunţarea necazurilor care vor urma. Acest om este Ilie.

2 Cronici 21:12

v.12  I-a venit o scrisoare dela proorocul Ilie, care zicea: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ,,Pentrucă n’ai umblat în căile tatălui tău Iosafat, şi în căile lui Asa, împăratul lui Iuda,

Mulţi spun despre Ilie că este unul din profeţii care nu au scris nimic. Aceasta înseamnă că nu există în Biblie nici o carte care să-i poarte numele sau care să fie scrisă de el. Deşi nu a scris o carte, Ilie a scris un mesaj. Şi când scria Ilie un mesaj, hârtia aceea ardea! El începe prin a expune motivul acestui mesaj dur: “Pentru că n-ai umblat în căile tatălui tău Iosafat şi în căile lui Asa, împăratul lui Iuda…”. Acum, să citim mesajul.

2 Cronici 21:13-15

v.13  ci ai umblat în calea împăraţilor lui Israel; pentrucă ai tîrît la curvie pe Iuda şi locuitorii Ierusalimului, cum a făcut casa lui Ahab faţă de Israel: şi pentrucă ai omorît pe fraţii tăi, cari erau mai buni decît tine, şi cari făceau parte din însăş casa tatălui tău; –

v.14  iată, Domnul va lovi cu o mare urgie pe poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale, şi tot ce este al tău.

v.15  Iar pe tine, te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie, care se va îngreuia din zi în zi pînă cînd îţi vor ieşi măruntaiele din pricina tăriei bolii.“

Acesta era un mesaj pe măsura lui Ilie. Era un mesaj dur pe care Dumnezeu dorea să-l transmită lui Ioram.

Conţinutul mesajului nu este neobişnuit. Exact aşa ne-am aştepta să sune un mesaj rostit de Ilie. Totuşi, împrejurările sunt neobişnuite. Avem trei întrebări la care vom încerca să găsim răspuns: cine, când, unde? Să răspundem la prima întrebare: cine este Ilie? Acest mesaj îi este adresat lui Ioram, fiul lui Iosafat. Relatarea din Împăraţi ne spune că Ilie a fost luat la cer în cel de-al 18-lea an al domniei lui Iosafat. El nu mai era pe pământ în timpul domniei lui Iosafat. De aceea, sunt unii care presupun că el nu putea scrie această profeţie. Unii chiar spun că aici nu este vorba de acelaşi Ilie Tişbitul. Această discuţie îmi aminteşte controversa cu privire la cine a scris operele lui Shakespeare.

Aşa cum ştiţi probabil, unii cred că autorul acestora a fost Francis Bacon sau altcineva. Mie îmi place comentariul lui Mark Twain. În nota-i caracteristică el a spus: “Nu Shakespeare a scris operele lui Shakespeare! Acestea au fost scrise un alt om cu acelaşi nume!”

Eu consider că acesta poate fi un răspuns şi în cazul lui Ilie. Dacă aici nu ar fi fost vorba de Ilie Tişbitul, Dumnezeu ar fi arătat acest lucru foarte clar. Nu este nimic imposibil aici, în afară de cazul în care excludeţi din start supranaturalul. Dacă aceasta este poziţia pe care o adoptaţi, veţi respinge o mare parte din Biblie. Vechiul nostru prieten, profetul Ilie, este cel care a scris acest mesaj.

A doua întrebare este: când? Când a scris Ilie acest mesaj? L-a scris după înălţarea sa la cer? Grotius susţine că timbrul era din Paradis. Nu putem înlătura acest punct de vedere ca fiind o pură speculaţie. Există o explicaţie foarte simplă: el a scris mesajul înainte de înălţarea sa. Veţi spune: “Dar este ceva supranatural!” Exact. Asta şi vreau să demonstrez. Profeţia este supranaturală. O previziune arată lucruri care se vor întâmpla în viitor; acesta este tot sensul profeţiei. Avem multe exemple în acest sens. Isaia a vorbit despre Cir al Persiei cu două secole înainte de naşterea acestuia. Daniel a scris despre Alexandru cel Mare. Elisei a prezis domnia lui Hazael asupra Siriei. Mica a numit oraşul Betleem ca fiind locul în care se va naşte Mesia. Numai Dumnezeu poate profeţi cu asemenea acurateţe.

Ultima întrebare este: unde? Unde a scris Ilie această profeţie? Ilie a fost profetul împărăţiei din nord. Aceasta este singura referire la Ilie din Cronici pentru că, aşa cum am spus, Cronicile prezintă punctul de vedere al lui Dumnezeu. Nu era Ilie pe placul lui Dumnezeu? Sigur că era. Atunci de ce nu este menţionat Ilie mai mult în aceste cărţi? Nu se pune problema că Dumnezeu l-a omis pe Ilie şi lucrarea sa din această relatare, ci Dumnezeu lasă la o parte, aici, tot ce este legat de împărăţia din nord. Ilie a fost profetul împărăţiei din nord, şi aceasta este singura ocazie în care Ilie a vorbit către un împărat din sud. El nu i s-a adresat niciodată lui Iosafat pentru că Iosafat a fost un împărat bun şi nu avea nevoie de mesajele usturătoare ale lui Ilie. Dar acum, când Ioram, fiul lui Iosafat, a venit la tron, este pregătit un mesaj pentru el. Ilie a scris acest mesaj înainte de înălţarea lui la cer. Ilie nu şi-a lăsat numai mantaua în mâna lui Elisei, ci şi mesajului pentru Ioram. El a spus: “Tu îl vei vedea; eu, nu.”

Aceasta înseamnă că mesajul nu era terminat în momentul înălţării la cer a lui Ilie. Eu tind să cred că unul din cei doi martori din capitolul 11 al Apocalipsei este Ilie. El va transmite din nou un mesaj aspru într-o zi în care oamenii i-au întors spatele lui Dumnezeu. Eu cred că acesta este un pasaj al Scripturii care intrigă, cu un mesaj neobişnuit expediat tocmai în acest moment.

Ce aflăm aici este că, atunci când a venit la tron, Ioram a găsit un mesaj pe treptele palatului. Mesajul fusese lăsat acolo de mesagerul lui Dumnezeu.

Dar să vedem acum acurateţea prezicerii lui Ilie.

2 Cronici 21:16-17

v.16  Şi Domnul a aţîţat împotriva lui Ioram duhul Filistenilor şi al Arabilor, cari sînt în vecinătatea Etiopienilor.

v.17  S’au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jăfuit toate bogăţiile cari se aflau în casa împăratului, şi i-au luat fiii şi nevestele, aşa încît nu i-a mai rămas alt fiu decît Ioahaz1, cel mai tînăr dintre fiii săi.

Toţi aceştia au trăit în pace cu Asa şi cu Iosafat. Acum ei încep să se agite. Se apropie războiul. De ce? Războiul este rezultatul păcatului. Noi credem că războiul se face pe câmpul de luptă. Dar războiul începe acasă, dragi prieteni, chiar în păcătoşenia inimii omeneşti.

2 Cronici 21:18-20

v.18  După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie, care era fără leac.

v.19  Ea s’a îngreuiat din zi în zi, şi pela sfîrşitul anului al doilea i-au ieşit lui Ioram măruntaiele din pricina tăriei bolii. A murit în dureri grele. Şi poporul lui n’a ars tămîie în cinstea lui, cum făcuse pentru părinţii lui.

v.20  Avea treizeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să lase părere de rău în urmă, şi l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele împăraţilor.

Lumea a scăpat de un om de nimic în ziua acea. Locul în care a fost îngropat şi lipsa de onoruri şi de respect manifestată la înmormântarea sa arată că omul acesta a fost dispreţuit şi urât de oameni. Aşa cum vom vedea în capitolul următor, soţia lui a declanşat aceeaşi ură în popor.

Până atunci însă să luăm aminte la aceste lucruri dragi ascultători şi să ne aducem mereu aminte că pentru toate lucrurile trebuie să dăm socoteală.