Itinerar Biblic Ep.0435 – 2 CRONICI capitolul 16:10- 18:7

 

Dragi ascultători, am avut data trecută exemplul dat de Asa, atât în ceea ce priveşte reforma spirituală iniţiată de el, cât şi lipsa lui de încredere în Dumnezeu atunci când s-a confruntat cu pericolul reprezentat de Israel.

Din această lecţie, cred că este nevoie, dragi prieteni, să înţelegem foarte clar faptul că, deşi suntem mântuiţi printr-un act de credinţă – suntem îndreptăţiţi prin credinţă, viaţa nu se termină o dată cu primirea Domnului Isus Hristos ca Mântuitor personal. Mai departe, noi trebuie să trăim prin credinţă. Pavel le scria credincioşilor romani: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ‘Cel neprihănit va trăi prin credinţă.’” (Rom. 1:16, 17).

Ce înseamnă: “în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă”? Înseamnă că suntem mântuiţi prin credinţă şi trebuie să trăim prin credinţă.

Hanani, profetul trimis de Dumnezeu,  i-a spus lui Asa: “Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” Aceasta înseamnă că Dumnezeu caută un om care să creadă în El. Nu ai vrea să fii şi tu, dragul meu prieten, un astfel de om care se încrede în Dumnezeu? Nu vreau să spun că trebuie să deveniţi fanatici, dar Îl puteţi crede pe Dumnezeu pe baza mărturiei solide a Cuvântului lui Dumnezeu.

Ştiaţi că nu puteţi să-I fiţi pe plac lui Dumnezeu dacă nu aveţi încredere în El? “Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui…” (Evrei 11:6). Autorul Epistolei către Evrei ne mai spune şi că noi suntem înconjuraţi cu un nor mare de martori. Datorită acestui fapt, noi trebuie “să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înconjoară aşa de lesne…”. Ce este păcatul? Necredinţă. “… şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” continuă el. (Evrei 12:1).

Să nu ne mulţumim doar să fim mântuiţi prin credinţă, dragii mei, ci să şi trăim prin credinţă.

Dar să revenim la capitolul 16 din a doua carte a Cronicilor pentru că mai sunt câteva versete ce nu trebuie ignorate. Deci, capitolul 16, versetul 10:

2 Cronici 16:10

v.10  Asa s’a mîniat pe văzător, şi l-a pus la închisoare, pentrucă era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaş timp Asa a apăsat şi pe unii din popor.

Iată un lucru uimitor cu privire la Asa. Asa nu va accepta mustrarea. Parcă nu-ţi vine să crezi aşa ceva. Nu era oare acelaşi Asa care iniţiase trezirea spirituală?  El era! Dar de ce a procedat aşa? De ce nu a primit această mustrare? Pentru că nu a crezut-o. Şi nici nu a avut o credinţă reală şi o dependenţă totală în Dumnezeu.

Dragii mei, viaţa fără Dumnezeu înseamnă, pentru noi, moarte spirituală. Nu putem fi folosiţi de Dumnezeu, dacă nu vrem să trăim cu El.

În ce-l priveşte pe Asa, Dumnezeu a ales o altă metodă pentru a-i atrage atenţia. Din păcate nici aceasta nu a funcţionat.

2 Cronici 16:12

v.12  În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, Asa s’a îmbolnăvit de picioare aşa încît avea mari dureri; chiar în timpul boalei lui, n’a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doftori.

Dumnezeu l-a lovit pe Asa cu o boală foarte gravă care l-a adus într-o situaţie critică. El a apelat la medici până la urmă.

Acum să  nu înţelegeţi că nu trebuie să mergi la medic atunci când ai probleme de sănătate. Nu este nimic rău în a merge la doctor când eşti bolnav.

Adevărata problemă în ce-l priveşte pe  Asa este că nu a venit la Dumnezeu deloc în ciuda celor întâmplate.

Pentru un credincios, este tot la fel de important ca atunci când este bolnav să apeleze şi la Dumnezeu, şi la medic. Când eşti bolnav, poţi face două lucruri: mergi la medic şi la Dumnezeu, în rugăciune.

Apostolul Iacov scrie: “Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.” (Iacov 5:14).

Iată Iacov spune că trebuie să facem două lucruri. În primul rând, venim la Dumnezeu, ne rugăm, chemând Numele Domnului. Cel de-al doilea este ungerea cu untdelemn al celui bolnav.

Trebuie să înţelegeţi că acest gest nu făcea parte dintr-un ritual, nu era un act religios, ci unul medical. Iacov le spunea credincioşilor din vremea aceea să-L cheme pe Dumnezeu şi apoi să cheme şi medicul.

Numai că Asa a chemat numai doctorul. Nu L-a chemat şi pe Dumnezeu.

Este uimitor să vezi un om care a experimentat trezirea spirituală şi acum nu mai umblă cu Dumnezeu şi nu mai trăieşte prin credinţă.

Dragul meu prieten, a trăi prin credinţă înseamnă a avea credinţă în Dumnezeu. Înseamnă a aduce înaintea Domnului toate problemele şi toate dificultăţile noastre. Este o credinţă care primeşte orice răspuns are Dumnezeu de dat pentru că Dumnezeu aude rugăciunile noastre şi răspunde aşa cum crede El că este mai bine. Poate că nu va răspunde aşa cum dorim noi, dar va răspunde conform cu voia Sa.

Puteţi fi siguri de un lucru: dacă lăsaţi lucrurile în seama lui Dumnezeu, veţi fi în voia Sa. Dacă sunteţi în voia Lui, veţi primi cel mai bun răspuns posibil. Va fi mai bun decât ceea ce aţi cerut voi.

2 Cronici 16:13-14

v.13  Asa a adormit cu părinţii săi, şi a murit în al patruzeci şi unulea an al domniei lui;

v.14  l-au îngropat în mormîntul pe care şi-l săpase în cetatea lui David. L-au culcat pe un pat pe care-l umpluseră cu mirodenii, şi mirosuri pregătite după meşteşugul celui ce pregăteşte mirul, şi au ars în cinstea lui foarte multe mirodenii.

Ei au ars o mulţime de lumânări pentru el. În timpul domniei lui Asa, Iuda a avut o perioadă de trezire spirituală. Asa a mers numai o parte din drum cu Dumnezeu, totuşi Dumnezeu l-a folosit.

Exemplul lui însă trebuie să ne avertizeze pe noi, dragii mei, în mod special în ceea ce priveşte atitudinea noastră faţă de Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu se foloseşte de noi la un moment dat, s-ar putea să avem sentimentul că avem cine ştie ce merite pe care Dumnezeu le apreciază. Ei bine, chiar dacă Dumnezeu apreciază ceea ce facem noi, aceasta nu ne îndreptăţeşte să-l părăsim.

Dar să ne îndreptăm acum atenţia către o altă trezire spirituală a poporului evreu. O să vedem începând cu capitolul 17 că un alt rege are o influenţă bună asupra poporului.      Această secţiune consemnează cea de-a doua mare trezire. Aceasta a avut o amploare mult mai mare decât trezirea din timpul lui Asa.

Iosafat, fiul lui Asa, căci despre el este vorba, a fost un om folosit de Dumnezeu în mod extraordinar. Să nu uităm faptul că în această carte avem perspectiva lui Dumnezeu asupra evenimentelor. Astfel, în Cronici sunt consemnate toate lucrurile pe care Dumnezeu le consideră importante din viaţa şi domnia acestor împăraţi. Să privim deci la primul verset al capitolului 17:

2 Cronici 17:1

v.1  În locul lui a domnit fiul său Iosafat. El s’a întărit împotriva lui Israel:

 

Adică, a întărit împărăţia lui Iuda împotriva lui Israel, care era împărăţia din nord.

2 Cronici 17:2

v.2  a pus oşti în toate cetăţile întărite ale lui Iuda, şi a rînduit căpetenii în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim, pe cari le luase tatăl său Asa.

Vă amintiţi că în capitolul precedent a fost menţionat un război între Iuda şi Israel. Iosafat ia măsuri de precauţie pentru a-şi proteja împărăţia.

2 Cronici 17:3

v.3  Domnul a fost cu Iosafat, pentrucă a umblat în cele dintîi căi ale tatălui său David, şi n’a căutat pe Baali;

Observaţi că despre Iosafat se spune că a umblat “în cele dintâi căi ale tatălui său David”. Adică, a urmat exemplul lui David ca tânăr împărat care se încredea în Domnul.

2 Cronici 17:4-5

v.4  căci a alergat la Dumnezeul tatălui său, şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.

v.5  Domnul a întărit domnia în mînile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Şi a avut o mulţime de bogăţii şi slavă.

În Vechiul Testament, unul din semnele încuviinţării lui Dumnezeu era prosperitatea materială.

2 Cronici 17:6-9

v.6  Inima lui s’a întărit din ce în ce în căile Domnului, şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.

v.7  În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi Mica, să se ducă să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda.

v.8  A trimes cu ei pe Leviţii Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, Leviţi, şi pe preoţii Elişama şi Ioram.

v.9  Ei au învăţat pe oameni în Iuda, avînd cu ei cartea legii Domnului. Au străbătut toate cetăţile lui Iuda, şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului.

Vă daţi seama ce a făcut Iosafat? El a început un program de propovăduire a Scripturilor. I-a trimis pe leviţi să-i înveţe pe oameni cartea legii Domnului.

Pentru că nu existau mijloace tehnice prin care să poată fi comunicat acest mesaj, ei au fost nevoiţi să explice oamenilor personal ce spunea această carte a legii. De aceea mă gândesc că Iosafat a trimis sute, poate chiar mii de leviţi cu această misiune.. Ei s-au răspândit în întreaga împărăţie şi i-au învăţat pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, aceasta este calea spre trezirea spirituală.

Atâta timp cât biserica nu se întoarce la Cuvântul lui Dumnezeu, nu va exista o trezire spirituală autentică. Toate mişcările din interiorul sau din afara bisericii sunt sortite eşecului dacă nu sunt ancorate în Cuvântul lui Dumnezeu.

Se întâmplă câteva lucruri frumoase astăzi, atât în interiorul, cât şi în afara bisericii organizate. Dacă toate acestea îşi au rădăcina în Cuvântul lui Dumnezeu, rezultatul va fi o trezire spirituală autentică.

Observaţi acum care a fost reacţia la învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu.

2 Cronici 17:10-12

v.10  Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda, şi n’au făcut război împotriva lui Iosafat.

v.11  Nişte Filisteni au adus lui Iosafat daruri şi un bir în argint; şi Arabii i-au adus şi ei vite, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.

v.12  Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru merinde.

Iosafat a trebuit să construiască depozite enorme pentru a adăposti toate darurile pe care le primea. Acest om a fost folosit de Dumnezeu într-un chip extraordinar.

Trezirea spirituală din Iuda a avut efecte şi asupra popoarelor din jur. Până şi filistenii, duşmanii înverşunaţi ai poporului Israel, au trimis daruri şi argint ca tribut.

Trezirea a pătruns chiar şi printre arabi. Arabii i-au trimis lui Iosafat turme de animale.

Mai este de remarcat şi faptul că nimeni nu a declanşat război împotriva lui Iosafat. Deci se poate spune că trezirea spirituală este un leac împotriva războiului. Dacă o naţiune doreşte să aibă pace, trebuie să se întoarcă la Dumnezeu. Aceasta este şi a fost mereu metoda lui Dumnezeu. Dacă o ţară este implicată în război în mod constant, aceasta înseamnă că poporul acela s-a depărtat de Dumnezeu.

2 Cronici 17:13

v.13  A strîns merinde în cetăţile lui Iuda, şi avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostaşi.

Era vreme de pace, dar Iosafat a păstrat o armată pentru protecţia ţării. Căpitanii sunt enumeraţi în următoarele câteva versete.

Iată dragi prieteni că Iosafat a fost un conducător foarte bun. Nu se poate spune că a fost doar un exaltat religios şi nimic mai mult. Nu! El a fost un conducător bun şi echilibrat. El a asigurat ţării protecţia necesară în caz de atac, dar Dumnezeu i-a dat pace.

2 Cronici 17:19

v.19  Aceştia sînt cei ce erau în slujba împăratului, afară de aceia pe cari îi pusese împăratul în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.

Iosafat este un om mare indiferent de unitatea de măsură pe care am folosi-o! Dar acum aflăm despre un lucru aproape de necrezut. Trecem odată cu aceasta şi la

capitolul 18.

2 Cronici  18:1

v.1   Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug, şi s’a încuscrit cu Ahab.

Iosafat s-a aliat cu Ahab. A avut părtăşie cu Ahab. Nu-mi pot imagina doi oameni mai puţin compatibili ca aceştia doi.

2 Cronici 18:2

v.2  După cîţiva ani, s’a pogorît la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi boi, şi l-a rugat să se suie la Ramot din Gallad.

Încă o dată spun: Pare de necrezut. Este unul din cele mai inexplicabile parteneriate consemnate în paginile Scripturii. Este ca şi cum ai spune că poţi avea şi lumină şi întuneric în acelaşi timp. Sau că poate să fie şi noapte, şi zi, în acelaşi timp. Este un mister cum au ajuns aceşti doi oameni împreună. Ei nu au nimic în comun din punct de vedere spiritual. Iosafat a fost unul din cei mai credincioşi şi evlavioşi împăraţi; Dumnezeu l-a folosit pentru declanşarea trezirii spirituale în poporul său. El Îl iubeşte pe Dumnezeu şi Cuvântul Său. Este ceea ce noi numim un om spiritual şi orientat spre cele spirituale. Pe de altă parte, Ahab este un nelegiuit. El îl urăşte pe Dumnezeu. Este un om devotat idolilor şi imoralităţii. Cum este posibil ca aceşti doi oameni să fie prieteni? Cum este posibil să se bucure unul de compania celuilalt?

Alianţa lor cuprindea trei aspecte şi se baza pe motive care nu aveau nimic în comun cu sfera spirituală.

  1. Între cei doi exista o alianţă prin căsătorie. Ioram, fiul lui Iosafat se căsătorise cu Atalia, fiica lui Ahab şi a Izabelei. Această Atalia a fost o femeie rea care a călcat pe urmele părinţilor săi. Am văzut deja acest lucru în cartea 2 Împăraţi. Presupun că Iosafat şi Ahab s-au gândit să întărească relaţiile dintre Iuda şi Israel şi să refacă împărăţia. Au încercat să atingă acest scop printr-o astfel de căsătorie. Dar au greşit.

Acest lucru se întâmplă sub o altă formă în societatea noastră contemporană. Poate că unii vor spune că vorbesc ca unul din acei predicatori învechiţi, dar este un lucru care trebuie spus: un ar trebui să se încheie căsătorii între credincioşi şi necredincioşi, în nici un fel de condiţii. Fiul lui Iosafat, care fusese în mijlocul unei treziri spirituale, se căsătoreşte cu fiica sângeroasă a lui Ahab şi a Izabelei. De aici a urmat o tragedie. De fapt, aproape că s-a ajuns la exterminarea liniei genealogice a lui David.

Diferenţa aceasta de credinţă dintre cei doi parteneri aduce mai multe necazuri într-o căsnicie şi are efecte mai puternice, negative, asupra copiilor decât orice alte cauze. Eu nu voi încuraja niciodată un creştin serios să se căsătorească cu o persoană necredincioasă. Dacă cei doi nu sunt credincioşi atunci când se căsătoresc şi unul din ei ajunge să-L primească pe Isus Hristos ulterior, aceasta este o situaţie cu totul diferită. Apostolul Pavel a vorbit despre această situaţie. Dar Dumnezeu are multe de spus împotriva unui creştin care intră în mod deliberat în capcana căsătoriei cu o persoană necredincioasă. Şi fiţi siguri că aceasta este o capcană.

  1. Iosafat şi Ahab aveau şi o alianţă comercială. Aflăm că Iosafat s-a aliat cu Ahazia, fiul lui Ahab, când acesta a devenit împăratul lui Israel, şi împreună au trimis corăbii la Tars. Acest fapt este consemnat în 1 Împ. 22 şi în 2 Cronici 20. Aceste vase au fost trimise pentru comerţul cu grâne şi aur. A avut loc un naufragiu şi încărcătura s-a pierdut. Dumnezeu nu putea binecuvânta această alianţă.
  2. Iosafat şi Ahab au avut şi o alianţă militară. Ahab avea probleme cu Siria; aşa că i-a cerut lui Iosafat să facă o alianţă cu el şi să meargă împreună la Ramot din Galaad. Ahab a dat un ospăţ mare pentru Iosafat, cu oi şi boi din abundenţă. Aşadar, a reuşit să-l convingă pe Iosafat. Acum Iosafat este “la sfatul celor răi…, pe scaunul celor batjocoritori” (Ps. 1:1). Ceea ce n-au reuşit să facă oştile împărăţiei din nord împotriva împărăţiei din sud a lui Iuda a reuşit să împlinească Ahab prin implicarea lui Iosafat într-un război cu Siria. Aceasta ne aminteşte de Chamberlain la Munchen cu Hitler şi Mussolini; ne aminteşte de Yalta, cu Roosevelt şi Churchill. Sunt sigur că şi astăzi se formează alianţe care nu ar trebui formate şi pe care Dumnezeu nu le poate binecuvânta.

2 Cronici 18:3

v.3  Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: ,,Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?“ Iosafat i-a răspuns: ,,Eu ca tine, şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.“

Iosafat face parte acum din familia lui Ahab prin căsătoria copiilor lor. Astfel, el este să facă o alianţă cu Ahab şi spune: “Suntem una. Suntem împreună în toate.”

Amintiţi-vă că Dumnezeu îi dăduse pace lui Iosafat. Ahab îi cere să meargă la război şi Iosafat este de acord cu acest lucru. Totuşi, el este un om care ţine să facă voia lui Dumnezeu şi nu se simte în largul lui fără să afle acest lucru.

2 Cronici 18:4

v.4     Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: ,,Întreabă acum, te rog, cuvîntul Domnului.“

Iosafat spune: “Să aflăm ce spune Dumnezeu despre această decizie.” Şi Ahab îşi aduce o întreagă armată de profeţi.

2 Cronici 18:5

v.5  Împăratul lui Israel a strîns pe prooroci, în număr de patru sute, şi le-a zis: ,,Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?“ Şi ei au răspuns: ,,Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mînile împăratului.“

Cine sunt aceşti profeţi? Ei sunt profeţi ai lui Baal! Iosafat are destulă putere de discernământ pentru a vedea că ceva nu este în regulă.

2 Cronici 18:6-7

v.6  Dar Iosafat a zis: ,,Nu mai este aici nici un prooroc al Domnului, prin care să-L putem întreba?“

v.7  Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: ,,Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi prooroceşte nimic bun, nu prooroceşte niciodată decît rău: este Mica, fiul lui Imla.“ Şi Iosafat a zis: ,,Să nu vorbească aşa împăratul!“

Cu alte cuvinte, Iosafat întreabă: “Doar nu vrei să spui că-l urăşti pentru că îţi spune Cuvântul lui Dumnezeu!” Ahab acceptă să trimită după el.

Şi astăzi există mulţi oameni cărora le displace profund să vadă un om care transmite Cuvântul lui Dumnezeu.

Mica este unul din personajele remarcabile ale Bibliei, aşa cum am văzut în capitolul 22 din 1 Împăraţi. El a fost un om al lui Dumnezeu care a spus oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu. El i-a spus lui Ahab adevărul, cu riscul pierderii propriei vieţi. Acesta este omul pe care îl vedem acum intrând în scenă.

Dar asupra mesajului să ne vom opri, cu ajutorul lui Dumnezeu, data viitoare.

Până atunci însă să nu uităm. Dumnezeu aşteaptă credincioşie şi în relaţiile noastre în prieteniile noastre.

Rămâneţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu!