Itinerar Biblic Ep.0427 – 1 CRONICI Capitolul 26- 29

 

Dragi ascultători ne întoarcem pentru o ultimă poposire în prima carte a Cronicilor Împăraţilor lui Israel.

Cred că sunteţi şi dvs. impresionaţi de pasiunea pe care David o avea pentru Dumnezeu. Acest om, pentru că David a fost un om asemenea nouă în multe privinţe, dovedea o dragoste fără margini pentru Dumnezeu.

În ciuda faptului că se afla atât de aproape de clipa morţii, David avea în inima şi mintea lui o Casă pentru Dumnezeu.

Pentru împlinirea acestui impresionant proiect, David a învestit toată energia lui în pregătirea tuturor lucrurilor necesare construcţiei templului.

Aşa cum lui Moise nu i s-a îngăduit să intre în Canaan, lui David nu i s-a îngăduit să construiască Templul. Era o sarcină ce va reveni lui Solomon, fiul său.

Însă aşa cum Canaanul era în inima lui Moise, Templul era în inima lui David.

Sunt convins că el avea întreaga lui imagine în minte. Vă daţi seama că el a pus ca şi pietrele să fie cioplite şi nu-mi imaginez că au fost cioplite la voia întâmplării. Cu siguranţă că au avut un plan după care au cioplit acele pietre.

Apoi, David a organizat chiar şi slujbele la Templu.

Dragii mei îmi imaginez că David stătea probabil la umbra unui pom şi privea la aria lui Ornan Iebusitul. Îşi aducea aminte cu într-o clipă de neveghere, Satan a venit şi i-a şoptit la ureche lucruri care l-au făcut să se îndepărteze de Dumnezeu.

Dintr-o dată David s-a simţit atunci puternic, se credea un foarte bun strateg şi dorea să ştie pe câţi oameni se poate baza.

Atunci a ordonat să se facă numărătoarea poporului.

Dumnezeu însă s-a apropiat de el. Este drept, a venit mai întâi îngerul morţii care a început să secere vieţi în mijlocul poporului.

David a fost şi el pedepsit. Durerea lui însă a fost aceea a neputinţei în faţa morţii celor din jur, moarte pe care păcatul tău a cauzat-o.

Apropo! Dragii mei, sunt oameni care mor în jurul nostru şi din pricina nepăsării noastre ei vor fi morţi pentru veşnicie.

Ei bine, acela a fost momentul în care David l-a văzut pe îngerul Domnului în aria lui Ornan Iebusitul. A venit acolo şi a cumpărat locul acela, carul şi boii pentru a aduce o jertfă pentru Dumnezeu.

In acel moment a încolţit probabil gândul lui David de a ridica un templu pe acel lor. Locul se afla pe muntele pe care Avraam, cu mult timp în urmă ridicase un altar pentru a-l jertfi pe Isaac. Era un loc deosebit. Dumnezeu era deosebit. El îşi respectase promisiunea făcută lui Avraam şi iată acum Israelul era o naţiune mare şi puternică. Popoarele din jur o respectau şi îi plăteau tribut.

Unui astfel de Dumnezeu i se cuvine ceva special şi David s-a gândit la o casă aparte în care oamenii să se poată închina lui Dumnezeu.

Astfel, David stătea acolo şi privea la această construcţie care nu era însă gata decât în inima lui.

Tocmai de aceea organizase serviciile, cei ce vor cânta, cei ce vor ţine slujbele…

Vă daţi seama, David auzea probabil şi cântecele ce le vor cânta oamenii care vor veni la templu.

O dragi prieteni, dacă şi noi am auzi cântecele cerului, acelui loc minunat pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi.

Dar să ne întoarcem la capitolul 26 al primei cărţi pentru a continua observarea organizării făcute de David pentru o bună desfăşurarea a slujbelor de la templu.

v.1   Iată cetele uşierilor. Din Coreiţi: Meşelemia, fiul lui Core, dintre fiii lui Asaf.

De data aceasta, David a împărţit oamenii care vor îndeplini slujba de uşieri.

Vedeţi, unora li se pare că această slujbă este una lipsită de importanţă, una care nu contează. Poate de aceea nici nu se înghesuie prea mulţi către o asemenea slujbă. Totuşi, ea este importantă.

Ei bine, dacă la poartă nu se prea înghesuie lumea, către următoarea se înghesuie cu siguranţă:

v.20  Unul din Leviţi, Ahia, avea grija vistieriilor Casei lui Dumnezeu şi vistieriilor lucrurilor sfinte.

Bogăţiile templului din Ierusalim au fost mereu râvnite. Era un simbol al luxului, al prosperităţii cu care binecuvântase Dumnezeu pe poporului Său.

Deocamdată aceşti oameni, aceşti vistiernici era responsabili cu ocrotirea bogăţiilor adunate de David pentru construirea Templului.

v.26  …  Şelomit şi fraţii săi, cari păzeau toate vistieriile lucrurilor sfinte, pe cari le închinaseră împăratul David, capii caselor părinteşti, căpeteniile peste mii şi sute, şi căpeteniile oştirii: le închinaseră

v.27  din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului.

v.28  Tot ce fusese închinat de Samuel, văzătorul, de Saul, fiul lui Chis, de Abner, fiul lui Ner, de Ioab, fiul Ţeruiei, toate lucrurile închinate erau subt paza lui Şelomit şi a fraţilor săi.

Iată cam ce bogăţii se adunaseră acolo şi priviţi cine erau donatorii.

Acum, rămâneau de rezolvat şi aspectele legale.

Pentru David, Templul însuma întreaga viaţa cu toate aspectele ei. Justiţia nu putea fi separată de viaţa spirituală.

Din păcate în societatea modernă, multe sunt separate de viaţa spirituală.

Motivul pentru care David a numit judecători era dorinţa lui de a aduce din nou naţiunea sub controlul lui Dumnezeu aşa cum fusese ea altădată.

Vă aduceţi aminte că Israelul a fost condus de Dumnezeu. Apoi, au apărut judecătorii. În cele din urmă Israelul a cerut un împărat şi le-a fost dat Saul. După el a urmat David şi iată David voia să pună din nou poporul în mâna lui Dumnezeu.

Din păcate, Solomon nu a împărtăşit aceeaşi idee şi în cele din urmă poporul s-a îndepărtat şi mai mult de Dumnezeu.

Dar, aşa cum vă spuneam, David a organizat un sistem menit să-i aducă pe oameni cât mai aproape de Dumnezeu.

Iată cum descrie capitolul 27 alte domenii a căror organizare a fost gândită de David:

v.1  Aceştia sînt copiii lui Israel, după numărul lor, capii caselor părinteşti, căpeteniile peste mii şi peste sute, şi slujbaşi în slujba împăratului pentru tot ce privea şirul cetelor, sosirea şi plecarea lor, lună după lună, în toate lunile anului; fiecare ceată era de douăzeci şi patru de mii de oameni.

Sau, versetul 16:

v.16   Iată capii seminţiilor lui Israel. Capul Rubeniţilor: Eliezer, fiul lui Zicri; al Simeoniţilor: Şefatia, fiul lui Maaca;

Aceştia erau de fapt un fel de prinţi ai naţiunii.

Capitolul 27 se încheie cu o listă a ofiţerilor lui David.

Dragii mei, cred că putem spune fără să greşim că David a fost un bun strateg şi un bun lider. El ştia să împartă responsabilităţi, ştia să adune oameni în jurul lui.

În ultimele două capitole ale cărţii David se adresează acestor lideri ai Israelului şi are un ultim mesaj pentru ei.

Să vedem care sunt ultimele cuvinte ale lui David în capitolul 28:

v.1  David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile şi turmele împăratului şi ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji şi pe toţi voinicii.

v.2  Împăratul David s’a sculat în picioare şi a zis: ,,Ascultaţi-mă, fraţilor şi poporul meu! Aveam de gînd să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legămîntului Domnului şi pentru aşternutul picioarelor Dumnezeului nostru, şi mă pregăteam s’o zidesc.

Credeaţi că David o să le vorbească acum despre situaţia economică şi politică din zonă? Sau credeaţi că i-a adunat pentru a face o recenzie a victoriilor sale? Nu!

David i-a adunat acolo pentru le împărtăşi visul care de acum ocupa întreaga lui fiinţă – templul.

Observaţi, vă rog, că David nu se prezintă a fii ceea ce nu este. El recunoaşte cum este el văzut de Dumnezeu. Apropo! Nu uitaţi că Dumnezeu este singurul care are fotografia noastră completă.

Iată ce spune David cu privire la modul în care îl vedea Dumnezeu:

v.3  Dar Dumnezeu mi-a zis: ,Să nu zideşti o casă Numelui Meu, căci eşti un om de război şi ai vărsat sînge.`

Însă ştia foarte bine că el este un om pe care Dumnezeu l-a ales pentru o misiunea deosebită:

v.4  Domnul, Dumnezeul lui Israel, m’a ales din toată casa tatălui meu, pentruca să fiu împărat al lui Israel pe vecie; căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda, şi dintre fiii tatălui meu pe mine m’a pus să domnesc peste tot Israelul.

De asemenea, el ştie cine este alesul pentru preluarea tronului pe care el îl va părăsi în curând:

v.5  Dintre toţi fiii mei-căci Domnul mi-a dat mulţi fii-a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel.

v.6  El mi-a zis: ,Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi-i voi fi Tată.

v.7  Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţinea, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi rînduielilor Mele.`

Tot acum, David îi încredinţează lui Solomon planul arhitectural al Templului:

v.11  David a dat fiului său Solomon, chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinlăuntru, şi al odăii pentru scaunul îndurării.

v.12  I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului, şi toate odăile dejur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile sfîntului locaş,

v.13  şi cu privire la cetele preoţilor şi Leviţilor, la tot ce privea slujba Casei Domnului, şi la toate uneltele pentru slujba Casei Domnului.

Aşa cum Dumnezeu îi dăduse lui Moise toate detaliile necesare construcţiei Cortului întâlnirii şi Chivotului legământului, David îi dă lui Solomon detaliile templului.

Cred, de asemenea, că aşa cum Moise a primit totul de la Dumnezeu, Şi David a primit de la Dumnezeu toate aceste date. Acum el le încredinţa lui Solomon:

v.14  I-a dat chipul uneltelor de aur, cu greutatea celor ce trebuiau să fie de aur pentru toate uneltele fiecărei slujbe; şi chipul tuturor uneltelor de argint, cu greutatea lor, pentru toate uneltele fiecărei slujbe.

v.15  A dat greutatea sfeşnicelor de aur şi a candelelor lor de aur cu greutatea fiecărui sfeşnic şi a candelelor lui; şi greutatea sfeşnicelor de argint, cu greutatea fiecărui sfeşnic şi a candelelor lui, după întrebuinţarea fiecărui sfeşnic.

David este plin de entuziasm acum când trece împreună cu Solomon prin detaliile legate de construcţia Templului. El consideră că şi ceilalţi vor fi la fel şi îl vor ajuta pe Solomon la construcţia acestui măreţ edificiu.

Abia după ce tot ce este legat de templu este împărtăşit, David trece la probleme legate de regat. Ele sunt relatate în capitolul 29.Acesta este ultimul mesaj al lui David către poporul sau. Amintiţi-vă ca atunci când Iacov era pe moarte el si-a chemat fii. Când Moise se apropia de sfârşitul vieţii si el a avut un mesaj pentru cele 12 seminţii (triburi). Acum si David avea un mesaj pentru poporul sau.

1 Cronici 29:1

v.1  Împăratul David a zis întregei adunări: ,,Fiul meu Solomon, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tînăr şi plăpînd, şi lucrarea este însemnată, căci casa aceasta nu este pentru un om, ci este pentru Domnul Dumnezeu.

Când David a spus ca Solomon este tânăr si blând vroia sa spună ca Solomon era neexperimentat. El, David era un veteran. De altfel David era un om bun si generos. Solomon era un novice.

El spune mai departe:

Acum m-am pregătit cu toate forţele mele pentru casa lui Dumnezeu, aurul pentru lucrurile care trebuiau făcute din aur, si argintul pentru cele din argint, alama pentru cele din alama, fierul pentru lucrurile din fier; onix si piatra, pietre colorate si strălucitoare si tot felul de pietre preţioase, si marmura din abundenta.

1 Cronici 12: 2-3

David spune: “Am pregătit cu toata măreţia mea o casa pentru Domnul”

O de-am avea şi noi inima lui David si de l-am pune pe Dumnezeu primul in vita noastră.

Vă daţi seama că acestea erau darurile din proprietatea lui individuala.

1 Cronici 29:5

v.5  aurul pentru ceea ce trebuie să fie de aur, şi argintul pentru ceea ce trebuie să fie de argint, şi pentru toate lucrările pe cari le vor face lucrătorii. Cine vrea să-şi mai aducă de bunăvoie astăzi darurile înaintea Domnului?“

David a fost un exemplu. Darul lui a fost dat fără reţineri. El a fost cel care si-a provocat poporul.

1 Cronici 29:6

v.6  Căpeteniile caselor părinteşti, căpeteniile seminţiilor lui Israel, căpeteniile peste mii şi peste sute, şi îngrijitorii averii împăratului au adus daruri de bunăvoie.

Acum poporul răspunde. Si au  dat pentru templul lui Dumnezeu cinci mii de talanţi de aur si zece mii de drahme, si zece mii de talanţi de argint, 18 mii de talanţi de alama si o suta de mii de talanţi de fier.

1 Cronici 29:7-8

v.7  Au dat pentru slujba Casei lui Dumnezeu: cinci mii de talanţi de aur, zece mii de darici, zece mii de talanţi de argint, optsprezece mii de talanţi de aramă, şi o sută de mii de talanţi de fer.

v.8  Cei ce aveau pietre scumpe le-au dat pentru vistieria Casei Domnului în mînile lui Iehiel, Gherşonitul.

Poporul a fost şi el generos si a dat cu bucurie.

1 Cronici 29:9

v.9  Poporul s’a bucurat de darurile lor de bunăvoie, căci le dădeau cu dragă inimă Domnului; şi împăratul David deasemenea s’a bucurat mult.

David a fost extrem de încântat sa-si vadă poporul atât de dispus sa dea pentru ridicarea templului.

Dragii mei, mult timp am văzut un motto care spunea:” Dăruieşte pana doare”. Acesta poate fi valabil pentru lume dar nu este si motto-ul lui Dumnezeu. Daca atunci când daruiesti doare, mai bine nu mai da. Dumnezeu doreşte sa dăruieşti numai când acest lucru iti aduce bucurie in inima si in viata. Pavel spune “Daţi cu bucurie”. Acest lucru il face poporul lui David aici. Si era un timp de mare bucurie,

1 Cronici 29:10

v.10   David a binecuvîntat pe Domnul în faţa întregei adunări. El a zis: ,,Binecuvîntat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel!

Remarcaţi ca David il numeşte pe Dumnezeu tatăl naţiunii Israel. In Vechiul Testament Dumnezeu nu este numit ca fiind tatăl unei persoane. De fapt, David nu i-a spus niciodată lui Dumnezeu Tata. Dumnezeu il numea pe David slujitorul Sau. Acest lucru este foarte interesant. Legea mozaica nu a făcut niciodată un fiu a lui Dumnezeu. Numai credinţa in Isus Cristos ne poate face fii ai lui Dumnezeu.

Acum găsim rugăciunea lui David:

1 Cronici 29:11

v.11  A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, vecinicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pămînt este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpîn mai pesus de orice!

Aceste cuvinte suna familiar. Va amintiţi momentul in care ucenicii il roagă pe Domnul Isus  sa ii înveţe cum sa se roage? El le-a oferit un model de rugăciune. El i-a adus înapoi la rugăciunea lui David.

“Vie împărăţia ta” era dorinţa din inima lui David. Aceste cuvinte simple dar îndăzneşte au inaltat aspiraţiile si speranţele de secole. Aceasta este una dintre cele mai măreţe rugăciuni din Scriptura si cu siguranţa din Vechiul Testament. Este atât de atot cuprinzătoare, plina de adoraţie, lauda si mulţumire. Recunoaşte ca natura umana nu are nici un credit si declara ca umanitatea este dependenta de Dumnezeu. Vedem aici umilinţa, mărturisire si dedicare. Admite ca toate aparţin lui Dumnezeu. David recunoaşte ca împărăţie este a lui Dumnezeu.

Domnul Isus i-a învaţat acelaşi lucru si pe ucenicii săi.  Conceptul scriptural al Împărăţiei este atât al unei împăraţii eterne cat si a uneia temporale. Exista o imparatie universala si una locala.

General vorbind este raiul de deasupra pământului. Cand Dumnezeu l-a creat pe Adam, el i-a oferit dominaţie, autoritate, conducere.

Dar ce doreşte sa ne spună el prin: Împărăţie”?.

Cred, dragii mei că este vorba despre legea lui Dumnezeu pe pământ. Rugăciunea lui David este pentru readucerea pământului sub autoritatea lui Dumnezeu.

Sper ca acum nu credeţi ca Dumnezeu Domneşte pe pământ.

Dacă Dumnezeu ar domni pot să vă asigur că nu ar mai exista atâtea inimi frânte, lacrimi, dezamăgiri sau războaie.

Dragii mei aceasta este imparatia pentru care ar trebui sa ne rugam. Ea poate veni numai prin providenţa divina. Omenirea nu poate sa clădească o asemenea imparatie pe pământ. ci numai Isus Cristos

“A ta fie împaratia”.

Este impresia mea personala faptul ca rugăciunea Domnului nu este o rugăciune publica. Nu este doar ceva cu care sa umplem ritualul  serviciului de duminica dimineaţa.  Consider ca aceasta rugăciune este una privata.  “A ta este împărăţia” este o afirmaţie care trebuie sa fie conţinuta de rugăciunea fiecărui creştin.

David aştepta ca imparatia lui Dumnezeu sa vina pe pământ. Ce zi măreaţa va fi atunci.

Dar să vedem ce se mai roagă David:

1 Cronici 29:14

v.14  Căci ce sînt eu, şi ce este poporul meu, ca să putem să-Ţi aducem daruri de bună voie? Totul vine dela Tine, şi din mîna Ta primim ce-Ţi aducem.

Un lucru foarte interesant este ca noi nu putem da nimic lui Dumnezeu pentru ca totul este al lui. Dar atunci când daruiesti El te poate binecuvânta si chiar o face.

Motivul pentru care astăzi mulţi dintre noi sunt atât de saraci si închişi la minte este pentru ca noi nu suntem generoşi fata de Dumnezeu.

Dumnezeu ne poate binecuvânta numai daca noi ne deschidem inimile pentru  El.

1 Cronici 29:16

v.16  Doamne, Dumnezeul nostru, din mîna Ta vin toate aceste bogăţii, pe cari le-am pregătit ca să-Ţi zidim o casă, Ţie, Numelui Tău celui sfînt, şi ale Tale sînt toate.

Ce nevoie avem sa recunoaştem acest lucru.

Acum poporul, având binecuvântarea lui Dumnezeu îl face rege pe Solomon. După aceea au mâncat si au băut înaintea Domnului cu mare bucurie in acea zi. Si  l-au uns pe Solomon rege iar pe Ţadoc preot.

1 Cronici  29:22-23

v.22  Au mîncat şi au băut în ziua aceea înaintea Domnului cu mare bucurie, au făcut a doua oară împărat pe Solomon, fiul lui David, l-au uns înaintea Domnului ca domn, şi au uns pe Ţadoc ca preot.

v.23  Solomon a şezut pe scaunul de domnie al Domnului, ca împărat în locul tatălui său David. El a propăşit, şi tot Israelul l-a ascultat.

Împărăția a fost unită și Solomon și-a exercitat autoritatea chiar și înainte ca David să moară, moment relatat chiar în acest capitol:

1 Cronici 29: 26-28

v.26  David, fiul lui Isai, a domnit peste tot Israelul.

v.27  Vremea cît a domnit peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a domnit şapte ani, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani.

v.28  A murit la o bătrîneţă fericită, sătul de zile, de bogăţie şi de slavă. Şi în locul lui, a domnit fiul său Solomon.

Aceasta este ceea ce spune Dumnezeu. El doreşte ca noi  sa ştim ceea ce simţea pentru David.

Poate ca tu nu il placi pe David dar lui Dumnezeu ii plăcea de el. Domnul este bun. Domnul este minunat.

Dragii mei, poate că noi nu îi putem clădi lui Dumnezeu un templu dar  cu siguranţă putem să-I oferim inima noastră. Putem să oferim trupul nostru pentru a fi un templu al Duhului Sfânt.

Ce bucurie găseşti atunci când îi eşti fidel lui Dumnezeu.

Rămâneţi cu Binecuvântarea Domnului!