Itinerar Biblic Ep.0426 – 1 CRONICI Cap. 22, 24 şi 25

 

Dragi ascultători suntem încă în prima carte a Cronicilor împăraţilor lui Israel.

Din acest punct începând şi până la finalul acestei prime cărţi, avem relatări ce conţin date privitoare la pregătirile făcute pentru construcţia templului din Ierusalim.

Daţi-mi voie să vă amintesc din nou că David şi-a construit mai întâi o casă în Ierusalim. Poate că motivat de reuşita acesteia a iniţiat un întreg program de urbanizare. Capodopera acestui program ar fi trebuit să fie Templul din Ierusalim.

Templul vorbeşte de viaţa spirituală a poporului şi David dorea să ofere posibilitatea închinării în condiţiile cele mai bune.

Desigur, au fost şi alte probleme cu care David s-a confruntat. Mă gândesc că nu era rezolvată problema sărăciei, o problemă care nu cred că va fi vreodată rezolvată pe acest pământ.  Pe de altă parte, să nu uităm că natura coruptă a omului creează tot felul de probleme. Nu cred că societatea lui Israel a fost scutită de ele. Cred însă că David a făcut o prioritate din viaţa spirituală a poporului. L-a şi văzut dealtfel implicat în tot felul de acţiuni cu conotaţii spirituale.

Dragii mei încerc să-mi imaginez cum va arăta o lume în care liderii ei ar fi preocupaţi de sănătatea spirituală a celor pe care îi conduc şi reprezintă. Cred însă că va rămâne un ideal greu de atins.

Deci, pregătirile pe care David le face pentru construirea unei case pentru Dumnezeu este unul din cele mai importante lucruri făcute de David.

Dar să parcurgem şi noi această secţiune începând cu capitolul 22:

v.1  Şi David a zis: ,,Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu, şi aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel.“

Ştiţi la ce loc se referă David? La aria lui Ornan Iebusitul. Era locul pe care David ridicase altarul atunci când Domnul oprise îngerul morţii care lovise Ierusalimul.

Vă amintiţi, cu siguranţă, că aceasta a venit în urma păcatului lui David de a număra poporul.

Dar, iată cam care sunt articolele la care s-a gândit David că ar fi necesare construirii templului:

v.2  David a strîns pe străinii din ţara lui Israel, şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu.

v.3  A pregătit şi fer din belşug pentru cuiele dela aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atît de multă încît nu puteau s’o numere,

v.4  şi lemne de cedru fără număr, căci Sidonienii şi Tirienii aduseseră lui David lemne de cedru din belşug.

David îşi făcuse bune legături cu cei din Sidon. Ei au fost cei care au oferit lemnul şi cioplitorii pentru construcţia templului.

Acum, David ştia că nu el va construi templul. Ştia că Solomon va fi cel care va definitiva construcţia.

v.5  David zicea: ,,Fiul meu Solomon este tînăr şi plăpînd, şi casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările; de aceea vreau să-i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei.“ Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte.

Observaţi care erau visurile lui David cu privire la casa Domnului. Ştiţi cum o vedea el? O casă cu mare faimă şi slavă în toate ţările. Adică o voia o minune a lumii. În cele din urmă a ajuns.

Dragii mei, Dumnezeu merită tot ce este mai frumos, tot ce este mai bun. El merită să aibă o mărturie în întreaga lume.

După ce a strâns cam tot ce era nevoie pentru construcţia templului, David îl cheamă pe fiul său Solomon.

v.6   David a chemat pe fiul său Solomon, şi i-a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeul lui Israel.

v.7  David a zis lui Solomon: ,,Fiul meu, aveam de gînd să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu.

v.8   Dar cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: ,Tu ai vărsat mult sînge, şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sînge pe pămînt.

Deşi în cele mai multe dintre războaie, David nu a făcut decât să riposteze la ceea ce au provocat alţii, Dumnezeu îi spune totuşi că a vărsat prea mult sânge pentru a definitiva el un proiect ce-l privea direct pe Dumnezeu.

Dragii mei, deşi sunt atâta războaie pe faţa pământului să ştiţi că nu Dumnezeu este cel care le porneşte şi le întreţine. Noi oamenii suntem cei care mereu dorim să-i subjugăm pe alţii, să-i supunem. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al războiului.

Dumnezeu vrea pace iar Fiul Său, să nu uităm a fost numit Prinţul Păcii. Din această cauză Dumnezeu nu-i îngăduie lui David să pornească el construcţia Templului.

Dumnezeu îi promisese însă că va face să aibă un urmaş care să împlinească această dorinţă a lui David.

v.9  Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mîna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.

Dumnezeu a spus că Solomon va fi un om paşnic care va aduce pacea şi în Israel. Însă, aşa cum am văzut, pacea nu a fost permanentă în Israel.

În orice caz, a fost unul care a stat înaintea poporului lui Israel, atunci când liderii lui Israel l-au respins şi a spus: Matei 11:28: Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”

Ca să înţelegeţi legătura dintre ceea ce am spus până acum şi versetul citat, trebuie să spun că versetul acesta mai poate fi citit şi în felul următor: „Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, pentru că eu vă voi odihni!”

Domnul Isus a făcut ceea ce Solomon nu a put să facă. Să odihnească poporul, să le dea acea stare de bine pe care numai Dumnezeu o poate da.

Chiar şi astăzi, Domnul Isus are o invitaţie deschisă pentru oricine vrea să vină: Apocalipsa 3:20:  „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

Ce faci cu invitaţia Lui dragul meu?

Să revenim la promisiunea pe care Dumnezeu i-o face lui David:

v.10  El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.`

Aşa cum am văzut, peste ani, Domnul Isus este împlinirea deplină a acestei promisiuni.

În ce-l priveşte pe Solomon, nu cred că David a fost prea încântat de faptul că el trebuie să-i urmeze la tron. Probabil însă că nu avea o alternativă mai bună.

În această situaţie David îl încurajează pe Solomon, doreşte să-i crească cât se poate de mult entuziasmul pentru un asemenea proiect.

v.11  Acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului, Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine!

Este foarte adevărat că Solomon şi-a însuşit acest proiect destul de bine şi în cele din urmă a construit un minunat templu. David însă a fost conştient că o asemenea lucrare nu se poate face numai prin eforturi umane.

v.12  Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii Domnului, Dumnezeului tău!

v.13  Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe cari le-a dat lui Moise Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te spăimînta.

Cred că David ştia foarte bine prin ce va trece Solomon atunci când va deveni împărat. De aceea insistă cât de poate de mult asupra acestui proiect. Îi aminteşte chiar şi că cea mai mare parte a pregătirilor pentru construcţie au fost făcute:

v.14  Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint, şi o mulţime de aramă şi de fer, care nu se poate cîntări, căci este foarte mult; am pregătit deasemenea lemne şi pietre, şi vei mai adăuga şi tu.

v.15  Tu ai la tine un mare număr de lucrători, cioplitori de piatră, şi tîmplari, şi oameni îndemînatici în tot felul de lucrări.

v.16  Aurul, argintul, arama şi ferul sînt fără număr. Scoală-te dar şi lucrează, şi Domnul să fie cu tine.“

David adunase cam tot ce era nevoie pentru Templu. Solomon trebuie de acum să supravegheze aplicarea proiectului.

Cuvintele lui David au menirea să-l încurajeze pe Solomon şi dragii mei şi noi avem nevoie de încurajare.

Dumnezeu a pregătit pentru noi o mulţime de binecuvântări. El a pregătit pentru noi chiar şi fapte bune.

Îi aud pe mulţi creştini plângându-se: „Eu nu sunt în stare de nimic. Nimic din ce fac nu iese bine!” Dragul meu poate nu faci ce trebuie! Dumnezeu ne spune prin intermediul lui Pavel: Efeseni 2:10: „ Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Tot în Efeseni, Pavel ne asigură:

Efeseni 1:3:  „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.”

Iată dar dragi prieteni că şi Dumnezeu a făcut la fel pentru noi asigurându-ne toate cele necesare unei vieţi creştine binecuvântate. Tot ce trebuie să face este să lăsăm entuziasmul să ne cuprindă pe fiecare şi în ascultare de Domnul să facem voia Lui.

Dar nu numai pe fiul său l-a încurajat David ci pe toţi cei care trebuiau să stea în jurul lui:

v.17   David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să vină în ajutor fiului său Solomon, zicînd:

v.18  ,,Domnul, Dumnezeul vostru, nu este oare cu voi, şi nu v’a dat El odihnă de toate părţile? Căci a dat în mînile mele pe locuitorii ţării, şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său.

v.19  Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul, Dumnezeul vostru; sculaţi-vă, şi zidiţi sfîntul locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legămîntului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în casa care va fi zidită Numelui Domnului.“

            David îi îndeamnă pe conducătorii poporului să pună inima şi sufletul în realizarea acestui proiect. Era vorba dragi prieteni de o însărcinare spirituală aparte.

Dragul meu ascultător, poate că viaţa ta spirituală este lipsită de proiecte de anvergură. Ai putea spune chiar că din punct de vedere spiritual eşti fără activitate. Ori, activitatea ta se rezumă numai la câteva critici faţă de cler, faţă de activitatea bisericii, în rest, nici măcar nu te preocupă altceva.

Aş vrea atât de mult ca aceste cuvinte ale lui David să-ţi răsune şi ţie în inimă. „Pune-ţi inima şi sufletul şi caută-l pe Domnul!”

Dragul meu, ai la dispoziţie o mulţime de binecuvântări care abia aşteaptă să fie însuşite şi apoi împărtăşite. Nu lăsa să mai treacă măcar un ceas pe lângă tine. Dacă simţi că inima şi sufletul tău sunt departe de Dumnezeu pleacă-te pe genunchi, cere-i iertare, cere-I călăuzire, cere-I să-ţi arate încotro trebuie să mergi. De asemenea, nu confunda ceea ce şti cu ceea ce este în inima ta. Nu te mulţumi că frecventezi o biserică duminică de duminică dar, în rest nu simţi nici un fior atunci când te gândeşti la Dumnezeu. Pune-ţi inima şi sufletul şi caută-l pe Domnul.

Dar să mergem mai departe şi se pare că Solomon a înţeles foarte bine pasiunea tatălui său David pentru Dumnezeu.

Să nu uităm că aceasta este o secţiune în întregime afectată construirii templului şi organizării din jurul lui.

De acum, David a predat ştafeta aşa cum vedem în deschiderea capitolului 23:

v.1  David, fiind bătrîn şi sătul de zile, a pus pe fiul său Solomon împărat peste Israel.

Înainte însă de a preda cu totul sarcinile împărăteşti lui Solomon, el a mai organizat şi slujba la templu.

v.2  El a strîns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe Leviţi.

v.3  Au făcut numărătoarea Leviţilor, dela vîrsta de treizeci de ani în sus; socotiţi pe cap şi pe bărbaţi, s’au găsit în număr de treizeci şi opt de mii.

 

Iată o altă numărătoare făcută de David, dat de această dată nu a mai avut aceeaşi intenţie El a numărat seminţia Leviţilor pentru că voia să-i organizeze.

Dacă confruntaţi rezultatele numărătorii făcute de Moise, la ieşirea din Egipt cu cea de acum veţi vedea cât de mare ajunsese ea. Astfel, pe timpul lui Moise erau în jur de opt mii de leviţi. De această dată sunt trei zeci şi opt de mii de leviţi. Se împlinea cuvântul lui Dumnezeu care anunţase această creştere.

David este un bun organizator. Observaţi că nu lucra numai cu cinci şase oameni acolo. Avea o mulţime:

v.4  Şi David a zis: ,,Douăzeci şi patru de mii dintre ei să vegheze asupra slujbelor din Casa Domnului, şase mii să fie dregători şi judecători,

v.5  patru mii să fie portari, şi patru mii să fie însărcinaţi să laude pe Domnul cu instrumentele pe cari le-am făcut ca să-L prea mărim.“

David cunoştea, de asemenea şi importanţa muzicii. Probabil îşi aducea aminte de vremea când îi cânta lui Saul când acesta era muncit de duhuri. Saul se liniştea atunci. Tocmai de aceea el a dotat Templul cu instrumente muzicale pentru ca acei cântăreţi să laude neîncetat pe Domnul.

De fapt nimeni nu a rămas fără o slujbă înaintea Domnului. Citiţi versetele care urmează, respectiv de la versetul 6 şi până la 24 şi veţi vedea că cel puţin o familie este pusă de o parte pentru Domnul din fiecare ramură a seminţiei lui Levi.

v.24  Aceştia sînt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capii caselor părinteşti, după numărătoarea făcută numărînd numele pe cap. Ei erau întrebuinţaţi în slujba Casei Domnului, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus.

v.25  Căci David a zis: ,,Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat odihnă poporului Său, şi va locui pe vecie la Ierusalim;

v.26  şi Leviţii nu vor mai avea să poarte cortul şi toate uneltele pentru slujba lui.“

Vă aduceţi aminte că slujba Leviţilor era să poarte cortul întâlnirii pe timpul pribegiei în Deşert. De acum, când poporul era deja aşezat în ţara promisă, slujba lor s-a modificat.

Iată un lucru pe care şi noi trebuie să-l învăţăm. Am văzut biserici şi organizaţii creştine care au luat fiinţă în jurul unui scop cât se poate de nobil. După o vreme însă scopul acela a fost atins. Din păcate însă biserica sau organizaţia respectivă nu a mers mai departe, nu şi-a ajustat obiectivele la noua situaţie creată şi din pricina aceasta, adesea, în loc să se dezvolte a ajuns să decadă.

Dragii mei, Luther spunea că Biserica trebuie să fie într-o permanentă reformare. Şi câtă dreptatea avea.

Biserica nu este o instituţie ci este un organism viu care se mişcă odată cu oamenii care o compun, dar mai mult, se mişcă înspre întâmpinarea nevoilor spirituale ale societăţii în mijlocul căreia trăieşte.

David ne oferă o lecţie aici. Nu înseamnă că dacă un scop a fost atins, Dumnezeu te-a pus în şomaj. El are mereu o slujbă de oferite pentru cei ce doresc să rămână lângă El.

Acum, în această mare familie a lui Levi era o ramură care a fost aleasă de Dumnezeu pentru o slujbă specială: aceea a preoţiei. V-aţi dat seama este vorba despre familia lui Aron.

Să vedem ce a dispus David cu privire la ei. Trecem odată cu aceasta şi la capitolul 24:

v.1  Iată cetele fiilor lui Aaron. Fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.

v.2  Nadab şi Abihu au murit înaintea tatălui lor, fără să aibă fii; şi Eleazar şi Itamar au împlinit slujba de preoţi.

Iată reevocat un episod trist dar plin de învăţăminte. Este vorba despre ceea ce relatează capitolul 10 al cărţii Levitic. Vă mai aduceţi aminte ce au făcut cei doi: au adus foc străin în locul preasfânt.

În orice caz, ceilalţi doi, Eleazar şi Itamar au împlinit slujba de preoţi potrivit cu promisiunea pe care Dumnezeu a făcut-o lui Aron.

v.3  David a împărţit pe fiii lui Aaron, rînduindu-i după slujba pe care o aveau s’o facă; Ţadoc făcea parte din urmaşii lui Eleazar, şi Ahimelec din urmaşii lui Itamar.

Aşa cum vă spuneam , David a fost un foarte bun organizator şi în felul acesta un bun lider:

v.4  Printre fiii lui Eleazar s’au găsit mai multe căpetenii decît printre fiii lui Itamar, şi i-au împărţit aşa că fiii lui Eleazar aveau şasesprezece căpetenii de case părinteşti, şi fiii lui Itamar opt căpetenii de case părinteşti.

v.5  I-au împărţit prin sorţ, între unii şi alţii, căci căpeteniile sfîntului locaş şi căpeteniile lui Dumnezeu erau din fiii lui Eleazar şi din fiii lui Itamar.

În capitolul 25 ne întoarcem la organizarea slujbelor din interiorul templului precum şi a orchestrei şi cântăreţilor:

v.1    David şi căpeteniile oştirii au pus de o parte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun, cari prooroceau întovărăşiţi de arfă, de alăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta.

v.2    Din fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania şi Aşareela, fiii lui Asaf, subt cîrmuirea lui Asaf, care proorocea după poruncile împăratului.

Gândiţi-vă că toate acestea au fost organizate înainte ca templul să fie construit.

Oare de ce făcea David toate acestea?  Cred că el anticipa ceea ce avea să facă Dumnezeu atunci când templul va fi gata. Episodul acesta este prins oarecum şi în Psalmul 68:28-29:  Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.  Împăraţii Îţi vor aduce daruri la Ierusalim.

Templul va deveni un centru spiritual pentru întreaga lume. El avea să fie centrul unei naţiuni care îl va prezenta pe Dumnezeu şi ceea ce poate face o relaţie vie cu El unei lumi întregi.

Din păcate, după moartea lui David, pasiunea şi entuziasmul pentru Dumnezeu a început să scadă. Templul va fi construit dar în timp oamenii vor perverti adesea menirea lui.

Atunci când a venit Domnul Isus nu a fost nevoit să-i alunge pe cei ce făcuseră din el o peşteră de tâlhari.

Dragii mei iată încă o lecţie atât de frumoasă. Ceea ce contează foarte mult, în cele din urmă dragi prieteni este pasiunea nu pentru proiecte sau clădiri ci pentru Dumnezeu.

Fie ca această pasiune să ardă în inima noastră a tuturor. Fie ca noi toţi să ajungem la acea cunoaştere a Lui care te face cu fiecare zi să doreşti să te apropii şi mai mult de El, să arzi pentru El, să vizezi pentru El să lucrezi pentru El.

Vă asigur nu poate fi decât o binecuvântare!

Fie ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să aprindă inimile noastre pentru Domnul până când tot ceea ce facem spunem, gândim este marcat de persoana Lui.