Itinerar Biblic Ep.0424 – 1 CRONICI Cap. 19:1-21:3

 

Dragi prieteni, încă ne aflăm în prima carte a Cronicilor, aici unde Duhul Sfânt ne arată punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la istoria lui Israel în vremea împăratului David.

Mai precis, am ajuns la capitolul 19, capitol ce consemnează un incident care ne descoperă, o dată în plus, dacă mai era nevoie,  faptul că Dumnezeu are simţul umorului.

De asemenea, ne mai arată că David era o persoană impulsivă care încerca totuşi să trăiască în pace cu toţi. Dar mai bine să ne apropiem de relatarea biblică:

1 Cronici 19:1

v.1   După aceea, Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său.

După cum vă aduceţi aminte, Amon era unul din duşmanii mai vechi ai lui Israel. De această dată, destul de neobişnuit pentru David, nu dorea să pornească un război. El este pe o poziţie defensivă, aşa cum a fost cazul în cea mai mare parte a vieţii lui. De fapt, omul lui Dumnezeu va fi, de obicei, pe o poziţie defensivă.

Am spus că apostolul Pavel ne dă îndemnul de a ne pune întreaga armură a lui Dumnezeu. Pentru ce ne este de folos această armură? Pentru marş? Nu. Trebuie să o purtăm pentru a ţine piept uneltirilor diavolului. Acesta este lucrul cel mai important. Tragedia este că prea mulţi copii ai lui Dumnezeu nu au adoptat această poziţie şi nu ţin piept uneltirilor diavolului.

Revenind la David, el trimite un mesaj de îmbărbătare lui Hanun, în semn de bunăvoinţă, la moartea tatălui acestuia.

1 Cronici 19:2

v.2  David a zis: ,,Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, căci tatăl lui a arătat bunăvoinţă faţă de mine.“ Şi David a trimes soli să-l mîngîie pentru moartea tatălui său. Cînd au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l mîngîie,

Fiţi atenţi acum la ce se întâmplă!

1 Cronici 19:3

v.3  căpeteniile fiilor lui Amon au zis lui Hanun: ,,Crezi că David îţi trimete oameni să te mîngîie, ca să cinstească pe tatăl tău? -Oare n’au venit slujitorii lui la tine ca să cunoască cetatea şi s’o nimicească, şi ca să iscodească ţara?“

Aceasta este o acuzaţie foarte serioasă venită din partea oamenilor, în aparenţă tineri, din preajma împăratului. Ei îi spun acestuia: “David nu îţi este prieten. El nu a fost prietenul tatălui tău. Aceşti oameni au fost trimişi ca iscoade.” Observaţi ce au făcut ei cu ambasadorii trimişi de David:

1 Cronici 19:4

v.4  Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, a pus să-i radă, şi să le taie hainele pela mijloc pînă la brîu. Apoi le-a dat drumul.

Era o ruşine pentru aceşti bărbaţi din Israel să fie raşi. Şi pentru ca umilinţa să fie totală, li s-au tăiat şi uniformele.

Vă închipuiţi cum s-au simţit aceşti oameni! Pe vremea aceea nudismul nu era deloc apreciat, aşa că trimişii lui David s-au simţit extrem de stânjeniţi. Sigur că aceasta era o insultă care nu putea fi trecută cu vederea. Să mai luăm în calcul şi faptul că David avea un temperament vulcanic.

1 Cronici 19:5

v.5  David, căruia au venit şi i-au dat de ştire despre cele întîmplate cu oamenii aceştia, a trimes nişte oameni înaintea lor, căci li se făcuse mare ruşine; şi împăratul a trimes să le spună: ,,Rămîneţi la Ierihon pînă vă va creşte barba, şi apoi să vă întoarceţi.“

Pentru că umilinţa acestor bărbaţi era prea mare pentru ca ei să vină înapoi la Ierusalim, David s-a dus să se întâlnească cu ei la Ierusalim. David le-a spus să aştepte acolo până le creşte barba la loc. Sigur că au primit şi alte uniforme imediat.

Fiii lui Amon au aflat care a fost reacţia lui David când a aflat cum au fost trataţi ambasadorii săi.

1 Cronici 19:6

v.6    Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră urîţi lui David, şi Hanun şi fiii lui Amon au trimes o mie de talanţi de argint să tocmească în slujba lor cară şi călăreţi dela Sirienii din Mesopotamia şi dela Sirienii din Maaca şi din Ţoba.

În loc să fie David acela care dorea să pornească război, iată că amoniţii sunt cei care se pregătesc de o confruntare armată cu David şi oştirea lui. Împăratul lui Amon dorea să demonstreze că îl poate învinge pe David şi îl poate înlătura de pe tron. Sunt sigur că la aceasta s-a gândit împăratul lui Amon când i-a umilit pe trimişii lui David. Astfel, el tocmeşte soldaţi din Siria pentru a-l ajuta să-l învingă pe David. Când aude aceste veşti, David trece la acţiune.

1 Cronici 19:8-10

v.8  La auzul acestei veşti, David a trimes împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea de oameni viteji.

v.9  Fiii lui Amon au ieşit, şi s’au înşirat în linie de bătaie la intrarea cetăţii; împăraţii cari veniseră au tăbărît deosebit pe cîmp.

v.10  Ioab a văzut că avea de luptat şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi voinicii de frunte ai lui Israel o ceată, pe care a aşezat-o împotriva Sirienilor;

Sirienii aveau cea mai bună armată, aşa că Ioab şi-a ales şi el oamenii cei mai buni pentru a-i pune faţă în faţă cu sirienii. Sirienii veneau din nord şi Amon din sud.

1 Cronici 19:11-12

v.11  şi a pus supt porunca fratelui său Abişai cealaltă parte a poporului, ca să ţină piept fiilor lui Amon.

v.2  El a zis: ,,Dacă Sirienii vor fi mai tari decît mine, să-mi vii tu în ajutor; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decît tine, îţi voi veni eu în ajutor.

Strategia lui era foarte bună. El i-a spus fratelui său că îi va veni în ajutor dacă se va afla în pericol de a fi învins, iar fratele lui trebuia să facă acelaşi lucru. Ei îşi concentrau forţele asupra locului în care se dădea atacul cel mai puternic. Această strategie a fost folosită de ambele tabere în războiul civil din America.

1 Cronici 19:13-14

v.13  Fii tare, şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul să facă ce va crede!“

v.14  Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva Sirienilor, şi ei au fugit dinaintea lui.

Ioab era un adevărat conducător de arme. El ştia cum să-şi conducă oamenii în luptă şi cum să elaboreze strategii. El se pregătise sub comanda lui David şi probabil că ambii erau cei mai buni oameni din stat în ce priveşte pregătirea militară.

1 Cronici 19:15

v.15  Şi cînd au văzut fiii lui Amon că Sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, fratele lui Ioab, şi s’au întors în cetate. Şi Ioab s’a întors la Ierusalim.

El s-a întors la Ierusalim pentru a-şi prezenta raportul.

1 Cronici 19:16

v.16  Sirienii, văzînd că fuseseră bătuţi de Israel, au trimes şi au adus pe Sirienii cari erau de cealaltă parte a Rîului; şi Şofah, căpetenia oştirii lui Hadarezer, era în fruntea lor.

Ei au trimis după întăriri.

1 Cronici 19:17-19

v.17  Au dat de ştire lui David, care a strîns pe tot Israelul, a trecut Iordanul, a mers împotriva lor, şi s’a pregătit de luptă împotriva lor. David s’a înşiruit în linie de bătaie împotriva Sirienilor. Dar Sirienii, după ce se bătuseră cu el,

v.18  au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis oamenii dela şapte mii de cară şi patruzeci de mii de pedestraşi, şi a omorît pe Şofah, căpetenia oştirii.

v.19  Slujitorii lui Hadarezer, văzîndu-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu David, şi i s’au supus. Şi Sirienii n’au vrut să mai ajute pe fiii lui Amon.

După cum am spus la început, David nu dorise această luptă. Amintiţi-vă că acum ne este prezentată perspectiva lui Dumnezeu asupra acestei situaţii.

Dumnezeu ne arată foarte clar că David dorise să facă pace cu amoniţii. El nu avusese intenţia de a lupta cu ei. Când a aflat că se pregăteşte o armată împotriva lui, l-a trimis pe Ioab într-o primă campanie şi duşmanul a fost pus pe fugă. Dar războiul nu s-a încheiat aici. Duşmanul şi-a adunat forţele, a chemat întăriri în ajutor şi s-a repliat gata să atace din nou oştirea lui Israel. De data aceasta, David însuşi a pornit în fruntea oştirii. Şi vă asigur că, atunci când a decis să intre în luptă, David a pornit hotărât să câştige.

Dragii mei, este o tragedie faptul că mulţi luptă în războaie fără hotărârea puternică de a câştiga. Chiar şi naţiunea noastră are experienţa unor războaie în care nu a exista dorinţa de a câştiga. Dacă am fi luptat cu intenţia clară de a câştiga, multe mii de vieţi ar fi fost cruţate.

Acum, cred că după ce vor citi această secţiune din istoria lui Israel, mulţi vor spune că Dumnezeu este un Dumnezeu sângeros. Nu, dragul meu prieten, Dumnezeu nu este sângeros. El ştie cum pot fi salvate vieţi omeneşti. Dacă tot este un pornit un război, trebuie să-l învingi cât mai repede pe cel cu care te lupţi pentru ca să fie cruţate cât mai multe vieţi.

Noi trăim într-o lume plină de păcat, o lume crudă şi brutală. Nimic nu este în ordine aici, din perspectiva lui Dumnezeu. Omul nu respectă principiile lui Dumnezeu, aşa că lucrurile nu pot merge bine.

De asemenea, noi trăim într-o epocă în care totul este permis. Este vremea limbajului indecent şi vulgar. Nu mai avem integritate morală şi nici sinceritate. Trebuie să recunoaştem faptul că trăim într-o lume a păcatului. Legea nu se aplică aşa cum ar trebui şi cei care comit fărădelegi sunt trataţi cu prea mare indulgenţă. Aşa se explică şi această perspectivă pe care o putem observa în această secţiune a Scripturii şi care este chiar interesantă.

Dar să trecem şi la capitolul 20 care încheie secţiunea dedicată războaielor lui David. Duşmanii constanţi şi insistenţi ai lui Israel – şi în special, ai lui David – au fost amoniţii şi filistenii. Nu a existat nici un compromis între aceste popoare şi Israel.

Dar iată ce aflăm din primul verset al capitolului 20 Veţi vedea că uneori, faima de om sângeros pe care o avea David venea şi din cea ce făceau oamenii cu care s-a înconjurat.

1 Cronici 20:1

v.1    În anul următor, pe vremea cînd porneau împăraţii la război, Ioab a pornit, în fruntea unei puternice oştiri, să pustiască ţara fiilor lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. Ioab a bătut Raba şi a nimicit-o.

S-ar părea că Ioab este agresorul în acest caz. Chiar dacă aşa au stat lucrurile, trebuie să ne amintim faptul că David făcuse un gest prietenesc faţă de tânărul împărat al lui Amon şi că acesta îi răspunsese cu o insultă, după care s-a grăbit să pornească un război împotriva lui David. Aşa că aceasta este continuarea acelui război.

Dragii mei, nu poate exista nici un fel de compromis cu duşmanul, nici un compromis cu răul, indiferent ce forme ar îmbrăca.

Ideea lumii de astăzi conform căreia răul şi binele pot merge alături este total greşită. “Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” Se întreabă profetul Amos. (Amos 3:3).

Dragul meu prieten, dacă îngădui ce este rău în viaţa ta, înseamnă că te-ai învoit cu răul. Lumea aceasta uită un lucru care este cât se poate de evident. Ar fi amuzant, dacă nu ar fi tragic.

Foarte mulţi oameni sunt îngroziţi de război când acesta se desfăşoară la mii de kilometri distanţă, dar se mulţumesc să tolereze violenţa de pe strada lor. Ei spun că trebuie să învăţăm să-i înţelegem pe cei care încalcă legea şi să nu uităm faptul că sunt şi ei fiinţe omeneşti.

Cultura contemporană este plină de ipocrizie. Răul este prezent atât departe, cât şi aproape de casă. Şi trebuie să ne opunem tuturor formelor sub care cel rău se insinuează în viaţa noastră. Binele şi răul trebuie să rămână mereu în opoziţie. Nu este posibil să existe nici un acord între aceste două forţe.

În timpul acestei campanii David a rămas la Ierusalim. Aceasta a fost şi perioada comiterii păcatului cu Batşeba. Observaţi că Dumnezeu nu consemnează aici acel păcat. Dumnezeu a spus că El iartă şi nu Îşi va aminti păcatele noastre.

Dar iată acum un alt duşman tradiţional al lui Israel: filistenii.

1 Cronici 20:4-6

v.4  După aceea, a avut loc o bătălie la Ghezer cu Filistenii. Atunci Sibecai, Huşatitul, a ucis pe Sipai, unul din copiii lui Rafa. Şi Filistenii au fost smeriţi.

v.5  A mai fost o bătălie cu Filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iair, a ucis pe fratele lui Goliat, Lahmi din Gat, care avea o suliţă al cărei mîner era ca un sul de ţesut.

v.6  A mai fost o bătălie la Gat. Acolo a fost un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mînă şi la fiecare picior, douăzeci şi patru de toate, şi care se trăgea şi el din Rafa.

În acest conflict cu filistenii, trei uriaşi au fost ucişi de David şi de oamenii săi. David şi-a câştigat încă de mic o mare faimă în urma uciderii lui Goliat. Filistenii au fost duşmanii de nepotolit ai lui Israel în tot timpul vieţii lui David.

Dragul meu prieten, şi cel credincios are un duşman neînduplecat. Noi luptăm împotriva nelegiuirii spirituale din locurile înalte. Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu, eşti şi un soldat al Lui. Acesta este motivul pentru care suntem îndemnaţi să ne îmbrăcăm cu întreaga armură a lui Dumnezeu. Nu pentru a porni în marş împotriva cuiva, ci pentru a ţine piept, a rămâne neclintiţi. Dacă apăraţi principiile lui Dumnezeu, sunteţi într-o luptă, fie că vă place, fie că nu. Poate că va înceta azi un război în Asia sau în Africa, dar va începe imediat altul în alt loc. Atâta vreme cât va exista răul în lume, vor fi şi războaie. Aşa cum le-a spus Pavel credincioşilor din Efes: “De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:13). Acesta este mesajul capitolului 20 pentru fiecare dintre voi, dragi ascultători.

Am spus că Dumnezeu nu a menţionat păcatul lui David cu Bat-Şeba dar menţionează un alt păcat peste care cred că noi am fi trecut destul de uşor. Este vorba despre numărătoarea poporului. Capitolul 21 al primei cărţi a Cronicilor vorbeşte despre acest păcat pentru că Dumnezeu l-a considerat un păcat grav.

v.1  Satana s’a sculat împotriva lui Israel, şi a aţîţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.

Iată dragii mei că descoperim cine este de fapt în spatele păcatului lui David şi în spatele păcatelor noastre. Satan este cel care orchestrează întregul eveniment.

Există o deosebire între păcatul făcut de David cu Bat-Şeba şi acest păcat al numărătorii poporului.

Păcatul cu Bat-Şeba a fost un păcat personal, un păcat al trupului. În Psalmul 51 îl găsim pe David plângându-şi vinovăţia: „1Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!” David se referă aici la ceea ce făcuse el. În cazul numărătorii poporului însă, Satan este cel care s-a sculat împotriva poporului Israel.

v.2  Şi David a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: ,,Duceţi-vă, de faceţi numărătoarea lui Israel, dela Beer-Şeba, pînă la Dan, şi spuneţi-mi ca să ştiu la cît se ridică numărul poporului.“

Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte că şi Moise făcuse numărătoarea poporului şi încă în două rânduri. În cartea Numeri ni se spune că Moise a numărat poporul la începutul călătoriei prin deşert şi apoi la sfârşitul acestei călătorii.

În cele din urmă nu era nimic greşit în aceasta sau, cel puţin Dumnezeu nu a găsit că era un lucru grav şi ca atare nu l-a pedepsit pe Moise pentru că a făcut aceste lucruri.

De această dată însă, Dumnezeu consideră că a fost un păcat. De ce oare?

Unii răspund că este vorba despre mândria lui David… Să vedem!

v.3  Ioab a răspuns: ,,Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atîta! Împărate, domnul meu, nu sînt ei toţi slujitori ai domnului meu? Dar pentruce cere domnul meu lucrul acesta? Pentruce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?“

Interesantă reacţia lui Ioab, acest războinic. Omul acesta se opune recensământului.

Dacă ar trăi în zilele noastre cred că s-ar lupta împotriva acestui exces informatic pe care noi îl experimentăm astăzi.

Probabil că Ioab a simţit mândria din spatele iniţiativei lui David.

Personal, cred că şi mândria este implicată în acest păcat, însă nu cred că este singurul motiv pentru care David a procedat aşa cum a făcut-o.

Să aruncăm o privire asupra cuvintelor pe care le rosteşte profetul Ieremia şi poate că vom avea o nouă perspectivă asupra acestei probleme: Ieremia 9:23-24: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.24  Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sînt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pămînt! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.“

Aţi înţeles cum stau lucrurile acum? David îşi cam pierduse plăcerea în Domnul. Deja voia să o înlocuiască. Deja se încredea în forţele sale şi nu se mai încredea atât de mult în Dumnezeu.

Vedeţi cum stau lucrurile? Până la urmă păcatul lui David este un păcat al neascultării.

Fie şi numai pentru o clipă, David a uitat că plăcerea lui era în Domnul şi nu în ceea ce el considera a fi realizarea geniului său militar.

În loc să se mai încreadă în Dumnezeu, David a început să se încreadă în numere.

Dragi prieteni cred că este un prilej să ne cercetăm şi noi viaţa. Oare ce face astăzi deliciul nostru? Ce aduce plăcere şi bucurie? Ceea ce vine de la Dumnezeu sau ceea ce reuşim noi să împlinim.

Mai mult, înspre ce sunt îndreptate aşteptările noastre în ceea ce priveşte succesul nostru? Înspre puterea noastră sau înspre Dumnezeu?

Lucrul acesta este valabil şi în ceea ce priveşte viaţa spirituală dragii mei. Amintiţi-vă ceea ce spune Pavel în epistola către Romani. Dacă am fost mântuiţi prin har, tot prin har putem trăi după voi lui Dumnezeu. Cu natura noastră căzută şi păcătoasă nu am putea face fapte vrednice de Dumnezeu. De aceea avem nevoie de El.

Dragii mei, încă o dată? În cine vă puneţi nădejdea şi în cine vă găsiţi plăcerea. Fie ca el să fie Domnul!