Itinerar Biblic Ep.0423 – 1 CRONICI Capitolul 17- 18:11

 

Tema: David şi templul

Dragi ascultători, revenim la prima carte a Cronicilor şi iată-ne ajunşi acum la partea în care David doreşte să facă şi mai mult pentru chivotul Domnului, de fapt pentru Dumnezeu, deoarece acesta era focul ce ardea în inima lui.     Dorinţa lui David de a construi o casă pentru Dumnezeu a fost atât de plăcută Domnului încât El îngăduie consemnarea din nou a episodului din 2 Samuel 7.

Să vedem deci cum este relatat acest episod:

1 Cronici 17:1

v.1   Pe cînd locuia David în casa lui, a zis proorocului Natan: ,,Iată, eu locuiesc într’o casă de cedru, şi chivotul legămîntului Domnului este într’un cort.“

Eu cred că plouase cu o noapte înainte şi, în timp ce auzea picăturile de ploaie căzând pe acoperişul palatului său, David se gândea la chivotul lui Dumnezeu din cort. David îi spune lui Natan: “Vreau să construiesc o casă pentru Dumnezeu.”

Dragii mei nu ştiu cum ne gândim noi la Dumnezeu. Este clar pentru mine că David îl privea pe Dumnezeu ca pe o persoană şi nu ca pe o idee sau o filozofie.

David se gândea că Dumnezeu simte ploaia, frigul şi tot ceea ce simte o persoană. Poate nu în modul în care noi le simţim. El este totuşi Dumnezeu şi este deasupra circumstanţelor. Dar cu siguranţă, David se gândea că Dumnezeu simte când îl tratăm altfel de cum ne tratăm pe noi înşine.

1 Cronici 17:2

v.2  Natan a răspuns lui David: ,,Fă tot ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.“

Natan îi spune lui David că gândul lui era bun.

Mie unul îmi place foarte mult Natan. Totuşi, acesta este un caz în care un profet al Domnului a greşit. Dumnezeu va fi nevoit să-l corecteze.

1 Cronici 17:3-5

v.3  În noaptea următoare, cuvîntul Domnului a vorbit lui Natan:

v.4  ,,Du-te şi spune robului Meu David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu tu Îmi vei zidi o casă de locuit.

v.5  Căci Eu n’am locuit într’o casă din ziua cînd am scos pe Israel din Egipt pînă în ziua de azi; ci am mers din cort în cort, şi din locaş în locaş.

 

Vedeţi, dragi prieteni, Dumnezeu Se identifică întotdeauna cu poporul Său. Acesta este şi motivul pentru care El a venit pe pământ în trup omenesc.

În vremea Vechiului Testament, Dumnezeu Îşi întâlnea poporul într-un cort pentru că israeliţii trăiau în corturi.

1 Cronici 17:6

v.6  Pretutindeni pe unde am mers cu tot Israelul, am spus Eu o vorbă vreunuia din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul Meu, am zis Eu: ,Pentruce nu-Mi zidiţi o casă de cedru?`

Când poporul Israel s-a aşezat în Ţara promisă şi şi-a construit case, nu a fost construit şi un templu. Dumnezeu spune că nu le-a cerut acest lucru. El nu a spus: “Pentru ce nu-mi zidiţi o casă din cedru?” Dar această dorinţă şi-a făcut loc în inima lui David.

1 Cronici 17:7-8

v.7  Acum să spui robului Meu David: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Te-am luat dela păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu Israel;

v.8  am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pămînt:

Dumnezeu i-a spus lui Natan să-i transmită un mesaj lui David. În esenţă, mesajul lui Dumnezeu pentru David spunea următorul lucru: “Nu vreau să-ţi uiţi vreodată de unde vii. Nu vreau să uiţi începutul tău umil. Eu te-am luat de la păscutul oilor, pe când erai doar un băiat păstor, şi am făcut din tine un împărat pentru poporul Meu.” Dumnezeu a făcut din David unul din cei mai mari oameni ai istoriei acestui pământ.

1 Cronici 17:9

v.9  am dat o locuinţă poporului Meu Israel, şi l-am sădit ca să fie statornic acolo şi să nu mai fie turburat, pentruca cei răi să nu-l mai nimicească aşa cum îl nimiceau mai înainte

Dumnezeu spune că va veni ziua în care El îl va pune pe Israel în ţara aceea şi atunci poporul va avea pace. Ei se vor întoarce la Dumnezeu Iehova în ziua aceea care este încă departe. Este destulă dezbinare astăzi în Israel cu privire la adoptarea punctului de vedere reprezentat de evreii ortodocşi.

1 Cronici 17:10

v.10  şi pe vremea cînd pusesem judecători peste poporul Meu Israel. Am smerit pe toţi vrăjmaşii tăi. Şi îţi vestesc că Domnul îţi va zidi o casă.

Nu-i aşa că-L recunoaştem aici pe Dumnezeul nostru? David spusese: “Vreau să zidesc Domnului o casă!” Răspunsul lui Dumnezeu a fost: “David, nu poţi face acest lucru. Eşti un om sângeros şi nu te pot lăsa să construieşti templul. Dar Eu îţi voi zidi ţie o casă.” Dorinţa inimii lui David era aceea de a construi o casă pentru Domnul şi Dumnezeu i-a recunoscut acest merit.

1 Cronici 17:11-12

v.11  Cînd ţi se vor împlini zilele, şi cînd te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămînţa ta după tine, şi anume pe unul din fiii tăi, şi-i voi întări domnia.

v.12  El Îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.

Cine este cel despre care vorbeşte Dumnezeu aici? Vă amintiţi mesajul lui Dumnezeu pentru fecioara Maria? “Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1:31-33). Legământul făcut de Dumnezeu cu David îşi va găsi împlinirea în Isus Hristos.

1 Cronici 17:13-14

v.13  Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta bunătatea Mea dela el, cum am îndepărtat-o dela cel dinaintea ta.

v.14  Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa Mea, şi în împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.“

Acest lucru este adevărat. Dumnezeu va întemeia o împărăţie pe acest pământ, iar Isus Hristos vine să întărească această împărăţie.

1 Cronici 17:15

v.15  Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.

Aşa cum am mai spus, acest incident este relatat în întregime în 2 Samuel 7. Domnul îl consemnează din nou aici pentru că El l-a considerat important.

1 Cronici 17:16

v.16  Şi împăratul David s’a dus şi s’a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: ,,Cine sînt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, de m’ai făcut să ajung unde sînt?

Observaţi reacţia lui David. “Pur şi simplu nu înţeleg bunătatea Ta, harul Tău şi îndurarea Ta!” Dragul meu prieten, şi eu pot spune acelaşi lucru. De ce a fost Dumnezeu atât de bun cu mine? De ce a fost Dumnezeu atât de bun cu voi? Îndurarea lui Dumnezeu nu are hotare. Ce mare lucru este că noi putem comunica direct cu Dumnezeu. El comunică cu noi prin Cuvântul Său.

1 Cronici 17:17

v.17  Şi atîta este puţin lucru înaintea ta, Dumnezeule! Tu vorbeşti şi de casa robului Tău pentru vremile viitoare. Şi binevoieşti să-Ţi îndrepţi privirile asupra mea în felul oamenilor, Tu care eşti înălţat, Doamne Dumnezeule!

Aceasta este o afirmaţie cu totul remarcabilă. Ei se gândeau la vremurile viitoare, la Acela care va veni. El va fi sămânţa unei femei, se va trage din Avraam, din seminţia lui Iuda şi, mai exact, din familia lui David. David este copleşit de faptul că Mesia va fi un descendent al familiei sale.

1 Cronici 17:18

v.18  Ce ar putea să-Ţi mai spună David faţă de slava dată robului Tău? Tu cunoşti pe robul Tău.

V-aţi revărsat vreodată inima înaintea lui Dumnezeu până când nu v-a mai rămas nimic de spus? Într-o astfel de stare se afla David în aceste momente. El şi-a golit efectiv inima înaintea lui Dumnezeu. Aşa că acum pur şi simplu stă înaintea lui Dumnezeu fără să mai aibă nimic de spus.

1 Cronici 17:19

v.19  Doamne, din pricina robului Tău, şi după inima Ta, ai făcut aceste lucruri mari, şi i le-ai descoperit.

Oare Dumnezeu a făcut toate aceste lucruri pentru David datorită faptului că el era un bărbat excepţional? Nu. David nici nu a fost excepţional în toate momentele vieţii sale. Tot la fel de adevărat este faptul că Dumnezeu nu ne-a mântuit pe mine şi pe tine pentru cât de buni am fost. El ne-a mântuit datorită harului Său minunat şi nemărginit. Dumnezeu continuă să facă lucruri extraordinare pentru noi nu datorită bunătăţii noastre, ci datorită bunătăţii Sale. David este copleşit de ceea ce i-a spus Dumnezeu. Nu este de mirare că David putea cânta acei psalmi minunaţi.

1 Cronici 17:20

v.20  Doamne! nimeni nu este ca Tine, şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.

Ce privilegiu să avem un astfel de Dumnezeu!

1 Cronici 17:21-22

v.21  Este oare pe pămînt un singur popor, care să fie ca poporul Tău Israel, pe care Dumnezeu a venit să-l răscumpere, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ţi faci un nume şi să săvîrşeşti minuni şi semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt?

v.22  Tu ai pus pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.

David aminteşte din nou şi se minunează de harul lui Dumnezeu manifestat faţă de poporul Israel.

1 Cronici 17:23-24

v.23  Acum, Doamne, cuvîntul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui să rămînă în veac, şi fă după cuvîntul Tău!

v.24  Să rămînă, pentruca Numele Tău să fie slăvit pe vecie şi să se spună: ,Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, este un Dumnezeu pentru Israel!` Şi casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta!

David a crezut şi s-a odihnit în făgăduinţa lui Dumnezeu.

1 Cronici 17:25-27

v.25  Căci Tu însuţi, Dumnezeule, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o casă. De aceea a îndrăznit robul Tău să se roage înaintea Ta.

v.26  Acum, Doamne, Tu eşti adevăratul Dumnezeu, şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.

v.27  Binecuvintează dar casa robului Tău, ca să rămînă pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvîntezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru vecinicie!“

            Ce am putea adăuga decât un Amin la aceste cuvinte.

David avea gânduri înălţătoare în ceea ce–l priveşte pe Dumnezeu. Îl iubea pe Dumnezeu. Voia ceea ce este mai bun pentru El. Voia să facă un templul pentru Dumnezeu.

Aşa cum am văzut însă, David a fost un om al războiului. El a purtat multe războaie în timpul vieţii lui.

Iată o prezentare a acestor războaie în secţiunea ce urmează, secţiune încadrată de capitolele 18 şi 20.

Acum poate că veţi ridica următoarea obiecţie: “Aţi spus că aceste cărţi ale Cronicilor prezintă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Cum s-ar putea încadra războaiele în această interpretare?”

Pentru că sunt sigur că mulţi se întreabă de ce ar fi Dumnezeu de acord cu războaiele, îngăduiţi-mi să fac câteva observaţii preliminare.

În Noul Testament, apostolul Iacov a pus întrebarea: “De unde vin războaiele?” Tot el ne dă şi răspunsul: “De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi; şi nu aveţi pentru că nu cereţi.” Cu alte cuvinte, motivul pentru care se ajunge la război este inima păcătoasă a omului. Este uşor să protestezi împotriva războiului, dar nu vom scăpa niciodată de război doar prin proteste. Poate că protestele vor duce la stoparea unui război, dar este sigur că, în acelaşi timp, un altul izbucneşte în alt loc pentru că problema este în inima omului.

Domnul Isus a venit în lumea noastră şi iată ce a spus: “Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.” (Luca 11:21-22). De ce a spus Domnul acest lucru? Pentru că sunt duşmani peste hotare.

Noi nu trăim într-o situaţie ideală. Perioada Mileniului nu a sosit încă şi omul nu-i poate grăbi venirea. Prinţul Păcii este singura Persoană care va aduce pacea pe acest pământ. Noi nu vom reuşi acest lucru până la venirea Lui.

Imediat după căderea omului în păcat, Dumnezeu i-a spus lui Satan: “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei…” (Geneza 3:15). Dragi prieteni, nu puteţi schimba acest lucru. Vor fi în continuare războaie pe acest pământ, până la înlăturarea păcatului, până când nelegiuirea va dispărea. Războaiele sunt doar simptomul. Boala se numeşte păcatul. Păcatul este problema.

Să ne întoarcem la David. David devine un om binecuvântat de Dumnezeu şi, ca rezultat, duşmanii roiesc în jurul lui. Cât timp fusese numai un rege neînsemnat, duşmanii nu i-au acordat o prea mare atenţie. Dumnezeu ne arată că El a ştiut că până şi împărăţia lui David făcea parte dintr-o lume a războiului. Şi de vreme ce şi noi trăim în această lume, am face bine să ne luăm măsuri de precauţie. Nelegiuirea de acasă sau de peste hotare este rezultatul păcatului din inima omului.

Acum să vedem ce putem spune despre aceste războaie ale lui David. Popoarele menţionate aici au fost duşmanii din totdeauna ai lui Israel şi au atacat întotdeauna în momentele de slăbiciune ale poporului.

1 Cronici 18:1-4

v.1   După aceea, David a bătut pe Filisteni şi i-a smerit, şi a luat din mîna Filistenilor Gatul şi satele lui.

v.2  A bătut pe Moabiţi, şi Moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.

v.3  David a bătut pe Hadarezer, împăratul Ţobei, spre Hamat, cînd s’a dus să-şi aşeze stăpînirea peste rîul Eufratului.

v.4  David i-a luat o mie de cară, şapte mii de călăreţi, şi două zeci de mii de pedestraşi; a tăiat vinele tuturor cailor de trăsuri, şi n’a păstrat decît o sută de cară.

De ce s-a descotorosit David de cai? Pentru că Dumnezeu spusese poporului Său că împăratul lor nu trebuia să înmulţească nici caii, nici nevestele. Mai târziu, fiul său, Solomon, chiar a făcut afaceri cu caii, dar David nu s-a ocupat cu aşa ceva.

Aceasta era prada de război. După părerea mea, la moartea lui David Israel avea cel mai mult aur din lumea vremii sale. Tot aurul era la Ierusalim.

1 Cronici 18:7-8

v.7  Şi David a luat scuturile de aur pe cari le aveau slujitorii lui Hadarezer, şi le-a adus la Ierusalim.

v.8  David a mai luat multă aramă din Tibhat şi din Cun, cetăţile lui Hadarezer. Solomon a făcut din ea marea de aramă, stîlpii şi uneltele de aramă.

Materialele folosite de Solomon pentru construirea templului au fost strânse de David. Împăratul Hamatului i-a trimis lui David daruri ca semn de apreciere pentru victoria lui asupra unui duşman comun.

1 Cronici 18:11

v.11  Împăratul David le-a închinat Domnului, împreună cu argintul şi aurul pe care-l luase dela toate popoarele, dela Edom, dela Moab, dela fiii lui Amon, dela Filisteni şi dela Amalec.

Lui David îi este dată biruinţa asupra tuturor acestor vechi duşmani ai lui Israel care luptaseră împotriva poporului lui Dumnezeu. Vedeţi voi, era nevoie ca aceşti duşmani să fie alungaţi din ţară pentru ca David să fie împărat peste tot acel teritoriu.

Şi copilul lui Dumnezeu din vremea noastră are duşmani. În Efeseni 6:11 ni se spune să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu. Duşmanul nostru nu este unul în carne şi oase. Noi avem un duşman spiritual. Acesta este lucrul asupra căruia vrea să ne atragă atenţia Pavel în Efeseni 6:12: “Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Aceasta este situaţia în care ne aflăm noi acum.

Ideea conform căreia creştinul poate face compromisuri cu tot ceea ce îi apare în cale sau că poate tăia liniştit frunză la câini este greşită. În calitate de creştini, noi trebuie să fim mereu de partea adevărului, în mod activ. Prea mulţi creştini stau în nepăsare în loc să treacă la acţiune pe baza făgăduinţelor lui Dumnezeu. Din nefericire, nu toţi creştinii sunt conştienţi de faptul că avem un duşman spiritual pe care trebuie să-l învingem.

Dragi prieteni, nu este nevoie să fii implicat într-un conflict armat dintre două grupări rivale pentru a spune că eşti în război.

Noi ne aflăm într-un război permanent cu un inamic puternic şi neobosit. Aţi ghicit deja despre cine este vorba.

Dragii mei, nu trebuie să ne speriem. Cel ce este de partea noastră este mai puternic. El luptă pentru noi aşa cum Dumnezeu lupta odinioară pentru Israel. De fapt, Domnul nostru şi-a învins inamicul  pe crucea de la Golgota. Ceea ce trebuie să facem noi acum este să proclamăm acea victorie în vieţile noastre.

Fie ca noi toţi să stăm în turnul nostru de scăpare, Domnul nostru Isus Hristos, învingătorul de pe Gologota şi, vă asigur, nimic şi nimeni nu va putea să ne smulgă din mâna lui protectoare.

Rămâneţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu!