Itinerar Biblic Ep.0421 – 1 CRONICI cap. 13:8 – 15:13

 

Dragii mei am păşit într-o nouă secţiune a primei cărţi a Cronicilor şi am văzut maniera în care s-a instalat David ca rege al Israelului. După momentul înscăunării, David a lansat o serie întreagă de acţiuni menite să creeze o anumită atmosferă spirituală în Israel.

O iniţiativă minunată a fost aceea a aducerii chivotului Domnului în Ierusalim. Iniţiativa a fost bună dar planul se pare că nu fost suficient de bun. Poate că la nereuşita planului au contribuit şi sfătuitorii lui David. El s-a  consultat cu mai marii poporului, dar nu s-a consultat şi cu Dumnezeu.

În orice caz, am văzut că David a mobilizat un important număr de oameni pentru aduce chivotul. El însuşi era pe deplin implicat în această acţiune.

După cum ştim, David a fost un mare muzician şi aceasta era o ocazie de mare bucurie. Numai că această manifestare de bucurie a fost întreruptă brusc. Care a fost motivul? Să continuăm explorarea relatării din capitolul 13 al primei cărţi a Cronicilor şi vom relua lectura de la versetul 9:

1 Cronici 13:9-10

v.9    Cînd au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mîna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne.

v.10  Domnul S’a aprins de mînie împotriva lui Uza, şi Domnul l-a lovit, pentrucă întinsese mîna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.

De ce? Pentru că ei procedaseră în mod greşit şi astfel nu mai aveau o mărturie potrivită.

“Dar”, veţi spune, “este o pedeapsă mult prea aspră. Omul acesta abia a atins chivotul!”

Dragii mei, în primul rând, chivotul nu avea ce căuta în carul acela. Şi chivotul nu avea nevoie de Uza pentru a sta drept.

Foarte mulţi oameni se amestecă astăzi în lucrarea Domnului în locuri sau acţiuni în care nu au ce căuta. V-aş putea da multe exemple de oameni poate bine intenţionaţi, dar care au făcut mai mult rău decât bine. Ei nu au procedat aşa cum dorea Dumnezeu şi au pus astfel piedici lucrării Domnului. Drept rezultat, binecuvântarea a întârziat să apară.

În cazul chivotului, omul care a intervenit şi l-a atins a fost înlăturat.

1 Cronici 13:11

v.11  David s’a mîniat că Domnul făcuse o spărtură, lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea locul acesta a fost numit pînă în ziua de azi Pereţ-Uza1.

Lui David i-a displăcut acest fapt, la fel cum îi displace şi criticului de astăzi. De fapt, nici nouă nu ne place prea mult să citim despre acest incident şi parcă ne vine greu să fim de acord cu ceea ce s-a întâmplat.

1 Cronici 13:12

v.12  David s’a temut de Dumnezeu în ziua aceea, şi a zis: ,,Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?“

Ni se întâmplă adesea să procedăm aşa cum vrem noi şi apoi, dacă eşuăm, să dăm vina pe Dumnezeu. Noi ne întrebăm: “Cum să fac acest lucru pentru Domnul?” Răspunsul este simplu: încredinţăm lucrarea respectivă Domnului. Aşa a făcut şi David în cele din urmă.

1 Cronici 13:13-14

v.13  David n’a tras chivotul la el în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.

v.14  Chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Şi Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom şi tot ce era al lui.

Astfel se încheie acest episod. Chivotul nu va fi adus acum la Ierusalim. Dumnezeu binecuvântează familia la care se află chivotul în această vreme, dar David îşi îndreaptă atenţia în altă direcţie.

Şi noi ne îndreptăm către capitolul 14.

În acest capitol vedem că Dumnezeu îl ajută pe David să prospere în tot ce face. Faima împăratului se răspândeşte cu iuţeală şi vecinii încearcă să câştige favorurile lui David.

1 Cronici 14:1

v.1    Hiram, împăratul Tirului, a trimes soli lui David, şi lemn de cedru şi cioplitori de piatră şi tîmplari, să-i zidească o casă.

David şi Hiram erau prieteni buni. În alt loc ni se spune că Hiram îl iubea pe David.

Acum, la începutul domniei lui David, Hiram vrea să-l ajute la construirea casei sale, la ridicarea palatului său.

1 Cronici 14:2-3

v.2  David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel, şi că împărăţia lui s’a înălţat foarte mult, din pricina poporului Său Israel.

v.3  David a mai luat neveste şi la Ierusalim: şi a mai născut fii şi fiice.

Acum poate că veţi spune: “Uite că Dumnezeu a îngăduit acest lucru!” Da, Dumnezeu a permis acest lucru, dar nu l-a aprobat. De fapt, această stare de lucruri va duce la judecata lui Dumnezeu. Faptul că a avut mai multe neveste îi va aduce lui David multă tristeţe pentru tot restul zilelor sale. Este vorba de un lucru greşit. Dumnezeu nu a consemnat faptul că David şi-a luat mai multe neveste ca un lucru aprobat de El. Aceasta este o relatare istorică şi faptele ne sunt prezentate ca atare. Vom descoperi mai târziu şi atitudinea lui Dumnezeu faţă de acest obicei.

La un moment dat, în vremea în care David era un fugar, filistenii au crezut că David a devenit unul de-al lor (1 Sam. 27). Acum, după ce s-a întors la poporul său şi a devenit împărat, filistenii pornesc la luptă împotriva lui David.

1 Cronici 14:9-12

v.9   Filistenii au venit, şi s’au răspîndit în valea Refaimiţilor.

v.10  David a întrebat pe Dumnezeu, zicînd: ,,Să mă sui împotriva Filistenilor, şi îi vei da în mînile mele?“ Şi Domnul i-a zis: ,,Sui-te, şi-i voi da în mînile tale.“

v.11  S’au suit la Baal-Peraţim, unde David i-a bătut. Apoi a zis: ,,Dumnezeu a risipit pe vrăjmaşii mei prin mîna mea, ca pe nişte ape cari se scurg. Deaceea s’a dat locului acestuia numele Baal-Peraţim.

v.12  Ei şi-au lăsat acolo dumnezeii, cari au fost arşi în foc, după porunca lui David.

Aceasta a fost o mare biruinţă a lui David în lupta cu filistenii. Poporul său nu a avut prea multe astfel de victorii în confruntările repetate cu filistenii.

1 Cronici 14:13-14

v.13  Filistenii s’au răspîndit din nou în vale.

v.14  David a întrebat iarăş pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a zis: ,,Să nu te sui după ei; întoarce-te dela ei, şi mergi asupra lor prin faţa duzilor.

David ar fi putut spune: “Uite că iar au venit filistenii să lupte împotriva mea. I‑am mai învins o dată, voi reuşi şi de data aceasta.” Dar el l-a întrebat pe Dumnezeu ce trebuie să facă şi Dumnezeu i-a spus să nu se lupte cu ei. El i-a spus lui David să se retragă şi să-i atragă către duzi. Acolo, David urma să fie într-o poziţie avantajoasă.

Sunt destui creştinii care Îl ispitesc pe Domnul. Ei nu se încred în El, ci Îl ispitesc. Ei se angajează într-o afacere sau o lucrare pentru care este clar că nu au resursele necesare. Ei pretind că fac acel lucru pentru că se încred în Domnul. Dar ce anume îi face să creadă că Domnul le-a spus să procedeze astfel?

Dragul meu prieten, Dumnezeu Se aşteaptă ca noi să ne folosim bunul simţ al unor oameni sfinţiţi de El. Am cunoscut oameni care spuneau că acţionează prin credinţă, când ei se bazau doar pe presupuneri. Ei susţineau că se încred în Domnul, dar, de fapt, El nu le arătase niciodată că ar trebui să procedeze aşa cum au făcut-o.

Dumnezeu vrea să ne folosim de bunul simţ sfinţit şi să aşteptăm călăuzirea Sa. Nu tot ceea ce spun oamenii că se numeşte credinţă este cu adevărat credinţă. Am văzut multe eşecuri din cauza acestei confuzii.

O doamnă a venit la mine şi mi-a spus că se va duce la un vindecător dintre aceia care spun că vindecă prin credinţă.

Eu am sfătuit-o să meargă la un medic. Ea mi-a spus: “Vai, domnule pastor, dar greşiţi! Dumnezeu mă va vindeca. Dvs. credeţi că nu trebuie să mă duc la acest vindecător, dar eu mă voi duce şi mă voi vindeca, veţi vedea!”

S-a dus şi nu s-a vindecat. Nu putea înţelege de ce. Ea crezuse că Dumnezeu o va vindeca. Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici poate că încă nu ar fi fost rău. Dar, toată  această poveste a distrus credinţa acelei femei astfel încât ea a ajuns să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu. Ea spunea: “Dumnezeu m-a dezamăgit! Dumnezeu m-a abandonat!” Daţi-mi voie să spun că nu este aşa. Dumnezeu nu vrea să facem lucruri nesăbuite. El vrea să ne folosim bunul simţ pe care tot El ni l-a dat. Femeia aceasta ar fi trebuit să meargă la un medic. Nu a făcut-o şi nesăbuinţa ei a dus-o la moarte.

Sigur că este nevoie să ne încredem în Domnul. Dar tot la fel de sigur este că trebuie să primim instrucţiuni de la El.

Există momente în care trebuie să mergem şi să luptăm, tot aşa cum există momente în care trebuie să ne retragem. David a învăţat această lecţie şi i-a folosit din plin.

1 Cronici 14:15

v.14  David a întrebat iarăş pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a zis: ,,Să nu te sui după ei; întoarce-te dela ei, şi mergi asupra lor prin faţa duzilor.

v.15  Cînd vei auzi un vuiet de paşi în vîrfurile duzilor, atunci să ieşi la luptă, căci Dumnezeu merge înaintea ta, ca să bată oastea Filistenilor.“

Un prieten de-al meu, pastor şi el, trebuia să meargă să slujească într-o anumită biserică. Pentru că ştiam câteva lucruri despre acea biserică, i-am spus să nu se ducă. El m-a întrebat: “De ce?” Eu i-am răspuns: “Mai bine aştepţi până auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, înainte de a pleca.”

Există situaţii în care trebuie pur şi simplu să aşteptăm până când suntem siguri că Dumnezeu ne pregăteşte calea înaintea noastră. Această vorbărie despre trecerea la acţiune prin credinţă se bazează de multe ori doar pe simple presupuneri, nu pe o încredinţare adevărată. Şi în loc să ne încredem în Dumnezeu, Îl ispitim. Trebuie să aşteptăm ca Dumnezeu să dea semnalul. Să fim siguri că am auzit “vuiet de paşi în vârfurile duzilor” şi abia apoi să trecem la acţiune.

1 Cronici 14:16-17

v.16  David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu, şi oastea Filistenilor a fost bătută dela Gabaon pînă la Ghezer.

v.17  Faima lui David s’a răspîndit în toată ţara, şi Domnul l-a făcut de temut pentru toate neamurile.

Iată motivul pentru care am spus că David a fost unul din cei mai mari lideri ai lumii.

La vremea aceea, împărăţia sa era una din marile puteri ale lumii. Dumnezeu era cu acest om. Naţiunea aceasta mică, dintr-o ţară nesemnificativă, a devenit una din cele mai mari puteri ale lumii.

Acum, nu ar trebui să ni se pară neobişnuit acest lucru. Au mai existat astfel de situaţii în istoria lumii. Veneţia a condus lumea la un moment dat, şi era doar un oraş. Aşa că nu este o surpriză faptul că o naţiune puţin numeroasă ca Israel a ajuns să fie o putere mondială. Ni se spune şi motivul pentru care s-a întâmplat aşa. Versetul 2 al capitolul 14 ne spune că “David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că împărăţia lui s-a înălţat foarte mult”, iar în versetul 17 aflăm că “Domnul l-a făcut de temut pentru toate neamurile”. Dumnezeu a fost Cel care l-a pus pe David pe scaunul de domnie al lui Israel şi i-a dat o putere deosebită.

Dragi mei, aşa cum am văzut, capitolele 13-16 se ocupă de David şi de chivotul legământului, adică de aducerea acestuia la Ierusalim, în locul pe care el îl alesese. Acest lucru este interesant dacă ne gândim la faptul că aceste capitole ar fi putut da informaţii despre afacerile de stat din vremea aceea, despre înţelegerile şi tratatele încheiate cu naţiunile din jur, despre deciziile pe care David le-a avut de luat în acea vreme şi chiar despre ce se întâmpla la dineurile oficiale. În loc de toate acestea, ni se vorbeşte numai despre aducerea chivotului la Ierusalim.

Prin urmare, avem de învăţat şi de aici o lecţie: ce este important înaintea lui Dumnezeu? Noi avem parte de multe ştiri şi de multă propagandă în jurnalele de actualităţi. Care credeţi că ar fi punctul de vedere al lui Dumnezeu în privinţa ştirilor de astăzi? Credeţi că pentru el ar conta dacă le-a văzut la post privat de televiziune sau unul naţional? Pe ce pune Dumnezeu accentul?

Din această istorie a mutării chivotului ne putem da seama că Dumnezeu pune accentul pe închinarea poporului Său. Chivotul era inima şi centrul închinării lui Israel. Pe aşa ceva pune Dumnezeu accentul.

Istoria ar trebui să ne înveţe că noi acordăm o prea mare atenţie lucrurilor trecătoare şi le socotim priorităţi. A fost o vreme în care palatul lui Napoleon din Paris era scena unei activităţi tumultuoase. Astăzi acest palat este muzeu. Nu se mai iau decizii importante acolo.

Sau să ne gândim la Versailles şi la frumuseţea acestuia. Cândva, şi acolo se luau decizii importante. Astăzi nu mai este vorba de aşa ceva. Este un punct de atracţie pentru turişti şi nimic mai mult.

Ar fi fost bine dacă în vreme aceea oamenii ar fi ştiut ce era important pentru Dumnezeu.

Să ne gândim acum la altceva. Ce s-a întâmplat cu cortul întâlnirii? Eu cred că pur şi simplu s-a uzat de atâta folosinţă. La urma urmei, era un cort făcut din material textil. Componentele metalice, din aramă sau argint, au fost luate probabil de filisteni. Nu ni se spune nicăieri ce s-a întâmplat cu cortul. Relatarea biblică se referă doar la chivot. Chivotul era lucrul cel mai important. De ce? Pentru că acolo se afla scaunul îndurării, locul de întâlnire al poporului Israel cu Dumnezeu.

Este important şi pentru noi să avem un loc unde să putem primi îndurarea lui Dumnezeu. Toţi avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu. Dumnezeu este gata să ne facă parte de îndurarea Sa pentru că are un loc de îndurare pentru noi. “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2:1-2). Hristos este Cel prin care putem avea iertarea de păcate. Datorită Lui ne putem înfăţişa înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu cu păcatele iertate.

Aşa cum am văzut, David a încercat să aducă chivotul la Ierusalim. Deşi acesta era un lucru potrivit, un lucru care trebuia făcut, modul ales pentru împlinirea lui a fost greşit. Ierusalimul nu fusese ales numai de David, ci şi de Dumnezeu, pentru a fi locul în care trebuia adus chivotul. Aşadar, era important ca acesta să fie adus la Ierusalim. Problema a fost că David nu a ales metoda cea mai potrivită. Dumnezeu dăduse instrucţiuni clare, pe care le putem citi în cartea Numeri, cu privire la modul în care trebuia transportat chivotul. Acesta trebuia să fie purtat pe umerii Chehatiţilor din seminţia lui Levi. Nu era permisă folosirea unei altfel de metode.

Dragi prieteni, răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu nu este lucru uşor în zilele noastre. Prea mulţi cred că lucrarea Domnului ar trebui să fie un soi de picnic, ceva încântător. Este o mare încântare să ştii că cineva face voia lui Dumnezeu din dragoste pentru El – aceasta este oricând o experienţă extraordinară -, dar nu este deloc uşor.

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie purtat de poporul lui Dumnezeu. “Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Rom. 10:17).  Dumnezeu binecuvântează propovăduirea Cuvântului Său. Pavel spune că oamenii trebuie să audă Cuvântul, dar cum îl vor auzi dacă nimeni nu-l predică? Tot apostolul Pavel spune: “Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu”        (1 Cor. 1:18). Dorinţa lui Dumnezeu este aceea ca neamul omenesc să audă Cuvântul Său prin mijloace omeneşti. El nu Îşi scrie mesajul pe cer. Dumnezeu aşteaptă ca noi să propovăduim Cuvântul Său.

Astăzi este multă agitaţie în biserici. Biserica s-a depărtat de Cuvântul lui Dumnezeu şi în interiorul ei este la fel de multă dezordine ca în orice altă instituţie laică. Tot mai multe biserici vor să lucreze la răspândirea Cuvântului, dar nu respectă căile lui Dumnezeu. Convingerea mea este că lucrul cel mai important este să împărtăşim oamenilor Vestea Bună despre Hristos, să ducem Cuvântul la cât mai mulţi oameni. Ar trebui să punem şi noi accentul pe lucrurile considerate de Dumnezeu a fi importante.

În capitolul 15 din 1 Cronici vedem că David a învăţat o lecţie şi de această dată procedează corect în privinţa chivotului.

1 Cronici 15:1

v.1   David şi-a zidit case în cetatea lui David; a pregătit un loc chivotului lui Dumnezeu, şi a ridicat un cort pentru el.

Dumnezeu ia în considerare pregătirea unui loc pentru chivotul legământului, şi nu proiectul de locuinţe al lui David. Pentru Dumnezeu, chivotul era lucrul cel mai important, nu ansamblul de locuinţe care, sunt convins, însemnau foarte mult pentru oamenii din acea vreme.

1 Cronici 15:2

v.2  Atunci David a zis: ,,Chivotul lui Dumnezeu nu trebuie purtat decît de Leviţi, căci pe ei i-a ales Domnul să ducă chivotul lui Dumnezeu şi să-I slujească pe vecie.

Întrebarea mea este: David, de ce nu ai făcut acest lucru de la început? De ce a trebuit să treci prin acea experienţă tristă înainte de a proceda corect?

Ei bine, aceasta este calea pe care mergem cei mai mulţi înainte de a învăţa ceva. Este uşor să spunem că David trebuia să procedeze aşa de la început, dar trebuie să recunoaştem că şi noi păţim la fel. Mai întâi greşim şi abia apoi procedăm corect. Acest lucru este adevărat pentru fiecare dintre noi. Se pare că numai aşa învăţăm ceva ce nu vom mai uita.

1 Cronici 15:3

v.3  Şi David a strîns tot Israelul la Ierusalim ca să suie chivotul Domnului la locul pe care i-l pregătise.

Nu ştiu dacă vă amintiţi faptul că, în trecut, atunci când America se confrunta cu vreo criză, liderii noştri chemau toată ţara la o zi de rugăciune. Astăzi nu mai facem acest lucru. Astăzi lăsăm deciziile importante pe seama diferitelor consilii şi comitete. Aceasta este tragedia: deşi deciziile luate de oameni s-au dovedit a fi greşite de foarte multe ori, nu ne gândim să schimbăm metoda.

David a considerat că este important să adune întreg poporul Israel la un loc pentru aducerea chivotului Domnului. Şi Dumnezeu considera că acest lucru este important. Acesta este motivul pentru care a consemnat acest incident în Cronici. Aici avem punctul lui Dumnezeu de vedere asupra acestei perioade istorice.

Acum David se pregăteşte să mute chivotul aşa cum trebuia s-o facă de la început.

1 Cronici 15:4

v.4  David a strîns pe fiii lui Aaron şi pe Leviţi:

David continuă prin a menţiona numele căpeteniei fiecărei familii şi numărul bărbaţilor pe care îi va trimite fiecare. Noi vom sări peste această listă pentru a ajunge la versetul 11:

1 Cronici 15:11-12

v.11  David a chemat pe preoţii Ţadoc şi Abiatar, şi pe Leviţii Uriel, Asaia, Ioel, Şemaia, Eliel şi Aminadab.

v.12  Şi le-a zis: ,,Voi sînteţi capii de familie ai Leviţilor, sfinţiţi-vă, voi şi fraţii voştri, şi suiţi chivotul Domnului, Dumnezeului lui Israel, la locul pe care i l-am pregătit.

David a pregătit un loc pentru chivot, dar nouă nu ni se spune exact unde era. Era cumva aria lui Ornan, Iebusitul? El a cumpărat ulterior aria aceasta cu intenţia de a construi templul aici. Aria se afla pe o culme stâncoasă numită Muntele Moria, locul în care Avraam l-a adus pe Isaac pentru a fi jertfit. Culmea aceasta trece prin Ierusalim. Golgota, locul în care a fost răstignit Isus, este situat pe aceeaşi culme. Eu cred că locul pregătit de David pentru chivot era pe Muntele Moria.

1 Cronici 15:13

v.13  Pentru că n’aţi fost întîiaş dată, deaceea ne-a lovit Domnul Dumnezeul nostru, căci nu L-am căutat după lege.“

 

Vă amintiţi că David a dat vina pe Dumnezeu la început; el a crezut că Dumnezeu a greşit când i-a luat viaţa lui Uza. Dar a descoperit că el însuşi a greşit şi îşi mărturiseşte greşeala.

Este atât de importantă să ne înţelegem greşelile, dragii mei. Este importantă să cerem sprijinul Duhului Sfânt pentru a le înţelege şi apoi să ne cerem iertare.

Vom vedea data viitoare ce a însemnat aceasta pentru David şi cred că trebuie să fie o lecţie şi pentru noi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!