Itinerar Biblic Ep.0420 – 1 CRONICI 11:1-13:7

 

Dragi ascultători, revenim la prima carte a Cronicilor şi ne lansăm astăzi în explorarea unei noi secţiuni a acestei cărţi. Este vorba despre o secţiune ce tratează domnia lui David.

Dacă vă amintiţi, din cărţile lui Samuel, care se ocupau de aceeaşi perioadă a istoriei, David a domnit, timp de şapte ani peste cele două seminţii din sud, Iuda şi Beniamin, având capitala la Hebron. Ei bine toate acestea sunt trecute cu vederea în Cronici. De ce? Pentru că Dumnezeu consideră Israelul ca fiind o singură naţiune cu douăsprezece seminţii. Din perspectiva lui Dumnezeu, David a ajuns cu adevărat împărat numai când a început să împărăţească peste tot Israelul, când toate seminţiile lui Israel l-au acceptat şi au spus: “Noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta”.

Dar să vedem care este relatarea Cronicilor cu privire la această perioadă. Ea începe tocmai cu recapitularea acestui episod al înscăunării lui David ca rege. În versetul 2 sunt redate cuvintele adresate de popor lui David:

1 Cronici 11:2

v.2  Odinioară, chiar cînd era Saul împărat, tu duceai şi aduceai pe Israel înapoi. Domnul, Dumnezeul tău, ţi-a zis: ,Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi căpetenia poporului Meu Israel.“

Vedeţi, poporul recunoştea mâna lui Dumnezeu în toate acestea. David nu a fost împărat decât atunci când poporul l-a acceptat ca fiind alegerea lui Dumnezeu. Şi aceasta s-a întâmplat la şapte ani după ce începuse el să domnească peste Iuda şi Beniamin.

1 Cronici 11:3

v.3  Astfel toţi bătrînii lui Israel au venit la împărat la Hebron, şi David a făcut legămînt cu ei la Hebron înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după cuvîntul Domnului, spus prin Samuel.

Acum el este făcut împărat peste cele douăsprezece seminţii. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, acesta este momentul în care şi-a început David domnia.

1 Cronici 11:4

v.4  David a mers cu tot Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau Iebusiţii, locuitorii ţării.

David cercetase acele locuri. Sunt convins că inspectase ţara mai bine decât iscoadele trimise în vremea lui Iosua.

El ştia foarte multe despre acest ţinut şi astfel a ales Ierusalimul pentru a-i deveni capitală. Acesta era locul în care urma să fie construit templul. Aceasta a fost alegerea lui David, dar şi alegerea lui Dumnezeu.

În Cuvântul lui Dumnezeu se vorbeşte mult despre cetatea Ierusalimului. Sigur că nu este vorba de Ierusalim aşa cum îl vedem noi astăzi. Poate că aţi vizitat Ierusalimul sau aveţi imagini cu acest oraş, aşa cum arată el astăzi. Excavaţiile din ultimii ani au arătat că zidul din vechime era în direcţia opusă celei în care merge astăzi. Cetatea lui David era la un nivel inferior şi oamenii priveau întotdeauna în sus când se uitau la templu. Mai târziu, când au fost mutate zidurile şi când au fost construite pe Muntele Sion, la o înălţime mai mare, oamenii au început să privească în jos spre zona templului.

Aşa este astăzi. O mare parte a oraşului Ierusalim se află mai sus de zona templului.

Zona templului se află pe Muntele Moria care înaintează ca o culme deluroasă prin Ierusalimul de astăzi. Şi acolo, în afara zidului, pe acea culme este localizată Golgota, “Locul căpăţânii” unde a fost răstignit Isus.

Oricum, acesta a fost locul ales de David.

1 Cronici 11:5

v.5  Locuitorii Iebusului au zis lui David: ,,Nu vei intra aici.“ Dar David a luat cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.

David a luat cetatea Sionului şi acolo şi-a construit palatul. Muntele Sion era foarte important pentru David.

1 Cronici 11:6

v.6  David zisese: ,,Oricine va bate cel dintîi pe Iebusiţi va fi căpetenie şi domn.“ Ioab, fiul Ţeruiei, s’a suit cel dintîi, şi a ajuns căpetenie.

Vă aduceţi aminte de Ioab? El este persoana cea mai de seamă din serviciul lui David. El era un sfătuitor pentru David şi, în acelaşi timp, era şi conducătorul oştirii. Ioab era unul din vitejii lui David. Scriptura ne redă faptele sale vitejeşti pe care le-a făcut când a venit în slujba lui David, felul în care a condus oştirea şi a luptat pentru David. Acest om a ajuns căpetenia oştirii. Am putea spune că Ioab era şeful Pentagonului din vremea lui David. Toţi luptătorii, toate trupele erau sub comanda lui.

1 Cronici 11:7

v.7  David s’a aşezat în cetăţuie; de aceea au numit-o cetatea lui David.

Cetatea lui David este de fapt zona Muntelui Sion. Aici a fost construit palatul lui David. David iubea Muntele Sion.

1 Cronici 11:8

v.8  A făcut zid împrejurul cetăţii, dela Milo de jur împrejur; şi Ioab a dres cealaltă parte a cetăţii.

Ioab nu avea numai armata sub controlul său. El se ocupa şi de programul de înnoire urbanistică.

Dar iată că aceşti oameni lucrau după un plan pe care Dumnezeu îl avea şi care se concentra în jurul persoanei lui David.

1 Cronici 11:9

v.9  David ajungea din ce în ce mai mare, şi Domnul oştirilor era cu el.

David a adus Israelul la un nivel superior, astfel încât a devenit o mare împărăţie cu o putere de influenţă în lumea vremii sale. David a aşezat temelia pe care a clădit mai apoi Solomon pentru a aduce o mărturie în lumea din timpul său.

Să parcurgem acum o mini- secţiune în care ne sunt prezentaţi vitejii lui David.

Aceşti vitejii ai lui David sunt cei care au venit la el în timpul prigoanei. Acum, când David a fost înălţat pe scaunul de domnie şi o dată cu el sunt înălţaţi în poziţie şi vitejii lui.

Avem aici un corolar peste care nu putem trece. Astăzi, Domnul Isus Hristos cheamă un popor pentru Numele Său. Aceştia sunt vitejii Lui.

Noi trăim astăzi într-o vreme a respingerii lui Hristos. Poporul Lui a spus: “Nu vom îngădui ca acest om să domnească asupra noastră”. El nu Şi-a ocupat poziţia de Rege al regilor şi Domn al domnilor. Şi David a fost respins, deşi a fost uns împărat al lui Israel. Saul continua să domnească. Dumnezeu îi dăduse lui Saul numeroase prilejuri de a face binele, dar acesta nu a ascultat de Dumnezeu. În acei ani, David a fost nevoit să fugă şi să se ascundă pentru a-şi salva viaţa. Acela a fost timpul respingerii sale. Atunci au venit la el oamenii din toate părţile care s-au oferit să lupte sub comanda sa. Ei au devenit vitejii lui David. În zilele noastre, Hristos este respins de lume. Nu trebuie să mă străduiesc prea mult pentru a dovedi acest lucru. Dacă nu vedem acest lucru, nu vedem nimic. Trăim într-o lume care îl respinge pe Domnul Isus Hristos. Dar în vremea aceasta, El cheamă un popor pentru Numele Său. El este Mântuitorul, Domnul şi Stăpânul nostru, astfel că trebuie să aşteptăm până când El va veni ca Împărat. Atunci vom domni şi noi împreună cu El.

De vreme ce Domnul nostru este respins, eu nu înţeleg de ce unii credincioşi se străduiesc să devină persoanele cele mai populare din cercul lor. Acest lucru nu este posibil. Domnul Isus a spus că lumea L-a urât pe El şi ne va urî şi pe noi.

Dacă vă bucuraţi de popularitate în rândul lumii, ar fi bine să vă cercetaţi pe voi înşivă. Un predicator obişnuia să spună: “Eu judec un om nu după prietenii pe care îi are, ci după duşmanii săi. Dacă aveţi duşmanii potriviţi, totul este în ordine.”

Dragul meu prieten, dacă eşti un prieten al Domnului Isus Hristos, îi vei avea drept duşmani pe cei care-i cântă în strună lui Satan. Noi trăim în vremea respingerii lui Isus Hristos şi acum El Îşi cheamă vitejii.

Revenind la capitolul 11 din 1 Cronici, cei trei bărbaţi care au fost consideraţi cei mai viteji dintre viteji sunt cei care i-au adus lui David apă de la fântâna Betleemului. Este o istorie cu totul impresionantă.

1 Cronici 11:15-19

v.15  Trei din cele treizeci de căpetenii s’au pogorît la David pe stîncă în peştera Adulam, cînd tabăra Filistenilor era în valea Refaimiţilor.

v.16   David era atunci în cetăţuie, şi o ceată a Filistenilor era la Betleem.

v.17  David a avut o dorinţă, şi a zis: ,,Cine-mi va aduce apă de băut din fîntîna de la poarta Betleemului?“

v.18  Atunci cei trei bărbaţi au trecut prin tabăra Filistenilor, şi au scos apă din fîntîna dela poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David; dar David n’a vrut s’o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului.

v.19  El a zis: ,,Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sîngele acestor oameni, cari s’au dus cu primejdia vieţii lor? Căci cu primejdia vieţii lor au adus-o.“ Şi n’a voit s’o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.

David fusese crescut în Betleem. Acolo era casa lui. La intrarea în cetate era o fântână la care se oprea adesea pentru a bea apă proaspătă după ce se întorcea cu turmele de la păscut. David se ascundea de filisteni, aşa că nu putea ajunge la fântâna aceea. El a spus: “Ce aş mai bea din apa aceea!” A fost doar o dorinţă, nu o poruncă. Aceşti trei bărbaţi au trecut de trupele filistenilor, s-au dus la Betleem, au luat apă şi i-au adus-o lui David. Interesant este faptul că David nu a băut apa, ci a turnat-o ca o ofrandă pentru Dumnezeu.

Putem face unele analogii de aici. Isus S-a născut la Betleem. El este acea apă din Betleem. El este Apa Vieţii. De-a lungul secolelor, mulţi viteji de-ai lui Isus Hristos au dus această apă unei lumi însetate. Mă gândesc la un Livingston, la un Judson Taylor, Henry Martin şi mulţi alţi misionari extraordinari din trecut. Dar şi astăzi sunt mulţi misionari care duc Vestea Bună despre Isus în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Sunt oameni care au lăsat totul în urmă pentru a duce Apa Vieţii întregii lumi.

Domnul ne-a poruncit să ducem Apa Vieţii în toată lumea. Şi noi ce am făcut? Am ascultat noi de porunca Lui?

Observaţi ce a făcut David cu apa adusă special pentru cu el, cu un risc enorm. David nu a fost un om egoist. Nici nu-i de mirare că oamenii lui l-au iubit atât de mult.

Ei au fost dispuşi să sufere pentru el aşa cum şi el era gata să sufere împreună cu ei. El nu a băut apa pentru că oamenii lui nu aveau apă şi el a decis să rămână în aceeaşi situaţie ca ei.

Psalmul 22:14 ne spune că, atunci când a murit pe cruce, Domnul Isus a spus: “Sunt vărsat ca apa…”. El Şi-a dăruit viaţa aşa cum este vărsată apa pe pământ. El Şi-a luat aici locul pe care trebuia să-l aibă, ca unul dintre noi – “un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat” (Isaia 9:6). El a luat parte la iadul nostru pentru ca noi să putem avea parte de cerul Său.

Dragi prieteni, dacă vrem să fim răsplătiţi de El, trebuie să fim gata să facem şi sacrificii pentru El.

Dar mai există un incident în acest capitol pe care ar fi bine să-l observăm cu atenţie.

1 Cronici 11:22

v.22  Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om de preţ şi vestit prin isprăvile lui. El a ucis cei doi lei ai Moabului. S’a pogorît în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu, într’o zi cînd căzuse zăpada.

Îmi place extraordinar acest lucru. El a ucis un leu. Aţi observat când anume? Într-o zi cu ninsoare. Domnul nostru a remarcat acest lucru. Eu cred că Domnul remarcă faptul că oamenii credincioşi vin la biserică pe orice vreme, fie ploaie, fie ninsoare.

În capitolul 12 există un singur incident asupra căruia aş dori să vă atrag atenţia. Câţiva bărbaţi din seminţia lui Gad au venit la David în timpul respingerii sale. Iată ce este consemnat în legătură cu ei:

1 Cronici 12:14-18

v.14  Aceştia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oştirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni, şi cel mai mare cu o mie.

v.15  Aceştia au trecut Iordanul în luna întîi, cînd ieşea din matcă, pe tot cursul lui, şi ei sînt aceia cari au pus pe fugă pe toţi locuitorii din văi, la răsărit şi la apus.

v.16  Şi din fiii lui Beniamin şi ai lui Iuda au fost unii cari s’au dus la David în cetăţuie.

v.17  David le-a ieşit înainte, şi le-a vorbit astfel: ,,Dacă veniţi la mine cu gînduri bune, ca să mă ajutaţi, inima mea se va uni cu voi; dar dacă veniţi să mă înşelaţi, în folosul vrăjmaşilor mei, cînd nu fac nicio sîlnicie, Dumnezeul părinţilor noştri să vadă şi să judece!“

v.18  Amasai, unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul, şi a zis: ,,Sîntem cu tine, Davide, şi cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ţie, şi pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ţi-a ajutat!“ Şi David i-a primit, şi i-a pus între căpeteniile oştirii.

Avem aici un grup de bărbaţi care au venit la David. Ei au înotat în râul Iordan la vremea ieşirii din matcă. David le-a ieşit înainte. El nu ştia dacă aceşti oameni erau prieteni sau duşmani şi le-a spus: “Dacă vreţi să-mi faceţi rău, vă voi nimici!” Dar ei au răspuns: “O, nu, David! Noi am venit să fim de partea ta!”

Dorinţa lor era aceea de a trăi pentru David, de a fi în slujba sa, de partea sa.

Prea mulţi creştini care doresc să fie implicaţi în slujba Domnului cred că totul este să fii ocupat. Dar întrebarea este: Vreţi să trăiţi pentru Hristos?

Bărbaţii din Gad îi spuneau lui David: “Vrem să fim de partea ta. Vrem să ne punem în slujba ta şi să trăim pentru tine.”

Putem să mai facem un pas cu această aplicaţie spirituală. Hristos v-a trecut peste Iordan prin moartea şi învierea SA şi v-a binecuvântat cu toate binecuvântările cereşti.

Trebuie însă să reveniţi în mijlocul lumii pentru a trăi viaţa creştină dragii mei. Domnul Isus S-a rugat astfel pentru ai Săi: “Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” (Ioan 17:15).

Noi trebuie să trăim viaţa creştină aici şi acum. Dragul meu prieten, singurul loc în care veţi avea prilejul de a trăi viaţa creştină este aici şi acum. Şi pentru aceasta este nevoie să vă predaţi lui Hristos. Este greşită ideea că viaţa creştină este un amestec de compromis şi ipocrizie. Trebuie să înţelegeţi că veţi avea de plătit un preţ în această viaţă de creştini. Trebuie să mergeţi la Cel care este mai mare decât David – la Domnul Isus – şi să vă predaţi Lui. Ce bucurie să fii în slujba Lui!

În următoarea secţiune ne este oferită perspectiva lui Dumnezeu asupra primei încercări a lui David de a aduce chivotul la Ierusalim.

În vremea judecătorilor, chivotul fusese capturat de filisteni în război. Din cauza necazurilor care nu mai conteneau, ei au pus chivotul într-un car şi l-au trimis înapoi în Israel (1 Sam. 6). De atunci şi până la vremea celor descrise în acest capitol chivotul a stat în casa lui Abinadab din Chiriat-Iearim. Acum David încearcă să-l aducă în capitală, la Ierusalim. Această dorinţă a fost pe placul lui Dumnezeu care se bucura să vadă că David acordă importanţă chestiunilor de ordin spiritual.

Totuşi, David începe cu stângul, aşa cum vom vedea în cele ce urmează.

1 Cronici 13:1

v.1   David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai marii.

Acum David este împăratul lui Israel. O dată cu urcarea sa pe tron, el vine cu planuri impresionante, cu o viziune îndrăzneaţă şi cu dorinţa de a aduce chivotul la Ierusalim. Astfel, el se consultă “cu toţi mai marii”.

Părerea mea este că David a greşit atunci când a decis să se consulte cu toţi aceşti oameni. Dumnezeu era călăuza şi îndrumătorul său. El nu avea nevoie de sfaturi omeneşti.

Aceeaşi problemă există în multe din bisericile de astăzi din cauză că foarte mulţi vor să participe la luarea deciziilor. Numai că nu toţi sunt înzestraţi, din punct de vedere spiritual, cu ceea ce au nevoie pentru a lua decizii corecte. Drept rezultat, se iau de multe ori decizii care provoacă neajunsuri cauzei lui Hristos.

David a complicat lucrurile în mod inutil ascultând de sfatul tuturor acestor oameni.

1 Cronici 13:2-3

v.2  Şi David a zis întregei adunări a lui Israel: ,,Dacă găsiţi cu cale, şi dacă lucrul acesta vine dela Domnul, Dumnezeul nostru, să trimetem în toate părţile la fraţii noştri cari au rămas în toate ţinuturile lui Israel, şi la preoţi şi Leviţi în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strîngă la noi,

v.3  şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.“

Aceste informaţii aruncă lumină asupra unui aspect din zilele domniei lui Saul. În vremea aceea fusese ignorată cu totul închinarea la Dumnezeu în cortul întâlnirii. Drept urmare, organizarea serviciilor de închinare care se desfăşuraseră până atunci în cortul întâlnirii s-a destrămat cu totul. Leviţii se împrăştiaseră. Dar iată că este trimisă în tot Israelul vestea că David vrea să aducă chivotul la Ierusalim.

1 Cronici 13:4

v.4  Toată adunarea a hotărît să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.

Decizia este unanimă. Toţi vor să fie adus chivotul la Ierusalim.

1 Cronici 13:5

v.5  David a strîns pe tot Israelul, dela Şilhor în Egipt, pînă la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.

În 1 Samuel 7 ni se arată cum a fost dus chivotul la Chiriat-Iearim şi a fost lăsat acolo din cauza experienţei neplăcute pe care au avut-o cu el.

1 Cronici 13:6

v.6  Şi David, împreună cu tot Israelul, s’a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade între heruvimi.

 

Sigur că Dumnezeu nu locuia nici în chivot, nici printre heruvimi, dar acesta era locul pe care îl desemnase El pentru întâlnirea cu poporul lui Israel. Acolo se afla prezenţa Lui.

Acum vor face marea lor greşeală. Ei au făcut un lucru bun într-un mod greşit. Aducerea chivotului la Ierusalim era un lucru bun, dar metoda aleasă era greşită.

1 Cronici 13:7

v.7  Au pus într’un car nou chivotul lui Dumnezeu, pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza şi Ahio cîrmuiau carul.

Dumnezeu dăduse instrucţiuni precise cu privire la felul în care trebuia purtat chivotul. Alte componente ale chivotului puteau fi transportate pe carturi, nu şi chivotul. Iată ce i-a spus Dumnezeu lui Moise: “După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit sfântul locaş şi toate uneltele sfântului locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din cortul întâlnirii.” (Num. 14:5). Chivotul nu trebuia să fie transportat cu o căruţă. El trebuia să fie purtat pe umerii fiilor lui Chehat. De ce? Ei bine, chivotul vorbeşte despre Hristos şi El trebuie să fie purtat de fiecare individ în parte către alţi semeni de-ai noştri.

Mulţi ar prefera să aleagă o cale mai uşoară. Dragi prieteni, este nevoie de muncă multă pentru a duce mai departe Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi se plâng de costurile prea mari. Şi eu deplâng aceste costuri, dar vom avea de plătit un preţ pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi fiecare dintre noi trebuie să-şi pună partea lui de povară pe umeri şi să ducă mai departe Cuvântul. Nu îl putem trimite într-un car, fără nici un aport din partea noastră. Toţi trebuie să punem umărul, fiecare cu partea lui, la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu într-o lume care are o nevoie disperată de El. Dumnezeu nu scrie Evanghelia pe cer. Evanghelia trebuie transmisă personal, de copiii Săi. Iată de ce cred eu, dragii mei cu toţii trebuie să ne înrolăm în această minunată iniţiativă de transmitere a Cuvântului lui Dumnezeu pe măsura posibilităţilor fiecăruia.

Ne oprim aici de această dată dar înainte de a încheia, doresc să te întreb dragul meu, tu ce faci pentru răspândirea evangheliei? Ce pui la dispoziţia lui Dumnezeu? Gândeşte-te la aceasta şi rămâi cu Binecuvântarea Domnului.