Itinerar Biblic Ep.0414 – ROMANI Capitolul 14:1- 23

 

Dragi ascultători, ne apropiem de finalul Epistolei către Romani, acest manifest al creştinismului, această carte care citită cu atenţie aduce importante modificări nu doar pe plan teologic ci chiar în ceea ce priveşte viaţa însăşi.

Încă din poposirea noastră trecută am spus că suntem în ultima secţiune a Epistolei, o secţiune care oferă sfaturi legate de o conduită creştină potrivită în acea zonă a vieţii pentru care Scriptura nu are prevederi foarte clare.

Pentru asemenea prevederi Pavel are ca soluţie trei coordonate: convingerea, conştiinţa şi consideraţia faţă de cei din jur.

Să vedem deci ce spune Pavel cu privire la aceste lucruri.

Să ne aducem aminte că suntem la capitolul 14 din Epistola către Romani.

v.1   Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice.

Să-l punem într-o nouă formă. „ Pe cel slab încredinţă, primiţi-l cu îngăduinţă şi nu vă apucaţi să-i judecaţi părerile”

Este vorba de fapt despre aceeaşi lege a iubirii despre care a vorbit Pavel şi în capitolul precedent. Deşi a vorbit despre condamnarea lucrurilor păcătoase, adulter, crimă, furt, minciună, dorinţă păcătoasă, Pavel este foarte atent cu privire la acele convingeri religioase asupra cărora Scriptura nu se pronunţă într-o manieră radicală.

Ce vrea să spună oare?

Nu ştiu cum că simţiţi când auziţi aceste cuvinte, dar eu unul parcă aş sta de vorbă cu Pavel şi el îmi cunoaşte foarte bine atitudinile? Ce spuneţi? Parcă ne-ar cunoaşte şi parcă s-ar adresa unei biserici contemporane.

Ni se întâmplă atât de des să uităm de unde ne-a scos Dumnezeu şi cum eram când am ajuns în Biserică. Uităm cum era teologia noastră sau cât de mari erau diferenţele dintre convingerile noastre şi Scriptură. Uităm!

Ei bine Pavel ne aduce cu picioarele înapoi pe pământ şi ne îndeamnă să avem mai multă îngăduinţă faţă de cei ce sunt la început de drum. El ne îndeamnă să nu ne legăm de orice aspect greşit din Teologia lor şi cu atât mai mult cu cât unele din ele nu sunt afirmate cu foarte mare claritate de Scriptură.

Dragii mei, să ne înţelegem, aici nu este vorba despre faptul că noi acceptăm  faptul că mântuirea este prin credinţă, sau că Dumnezeu condamnă furtul, adulterul, minciuna sau alte lucruri care sunt atât de clare în Scriptură. Este vorba despre acele subiecte care aduc uneori dispute gratuite, dispute din care nimeni nu iese învingător şi cu atât mai puţin Domnul nostru. Dimpotrivă, cred că Satan este cel ce se bucură în acele momente.

Apropo! Să nu credeţi că el nu ştie teologie! El cunoaşte o teologie aplicată! Vă aduceţi aminte de momentul în care a fost Domnul Isus ispitit în pustie, în deşert? Cu ce venea Satan la Domnul Isus? N-a venit el cu texte biblice? Noi ne aducem aminte că Domnul Isus a folosit Scriptura şi este foarte adevărat dar şi Satan a folosit la un moment dat Scriptura. Ia să ne aducem aminte ce relatează Matei în capitolul 4 din Evanghelia pe care a scris-o:    6  şi I-a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos; căci este scris: ,El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.“

Vedeţi? Dacă nu suntem atenţi putem cădea în cursele pe care duşmanul lui Dumnezeu şi al nostru le întinde copiilor lui Dumnezeu.

Acum, este important să vedem la cine se referă Pavel. El spune să primim bine pe „cel slab în credinţă!” Oare la ce se referă el?

Cred că Pavel nu se referă la o persoană care este slabă în acele adevăruri mari şi clare ale Scripturii, la faptele credinţei, ci se referă mai degrabă la acele calităţi abstracte ale credinţei.

Pavel vorbeşte aici despre acea ezitare, aproape specifică, a începătorilor şi de fapt, nu doar lor. Întotdeauna sunt oameni care învaţă mai repede, se schimbă mai repede iar alţii mai încet. Nu cred că trebuie să calificăm o persoană drept matură sau imatură în credinţă după anii pe care i-a petrecut într-o biserică. Aşa cum copii sunt diferiţi după acelaşi număr de ani de şcoală, şi noi suntem diferiţi în modul nostru de a interacţiona cu credinţa noastră.

Deci, o persoană care nu are o anumită siguranţă în diverse aspecte ale credinţei nu trebuie tratată cu asprime şi judecată cu severitate. Trebuie să manifestăm îngăduinţă şi ajutor.

Pavel este de fapt consecvent în aceste sfaturi. Iată ce le spune el Galatenilor capitolul 6 1 Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, cari sînteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blîndeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

Am văzut într-o zi un părinte care se plimba cu copilul pe stradă. Micuţul abia ţinea pasul cu părintele său. La un moment dat s-a împiedicat şi a căzut. Părintele a ţipat la el şi la şi atins puţin. Mi s-a părut o atitudine complet deplasată. După ce că nu i-a acordat nici un pic de sprijin pentru a putea ţine pasul cu el, l-a făcut şi vinovat pentru căderea lui.

O dragii mei cum semănăm şi noi cu acest tată. După ce că nu dăm nici o asistenţă celor slabi în credinţă, ne şi grăbim să-i condamnăm pentru eşecurile lor.

Pavel ne sfătuieşte să ne schimbăm această atitudine. El ne sfătuieşte să-i ajutăm pe cei de lângă noi şi să fim atenţi la noi înşine să nu cădem.

Să revenim la cuvintele lui Pavel din capitolul 14 pentru că el ne dă şi nişte exemple despre diversele probleme ce ar putea apărea:

v.2  Unul crede că poate să mănînce de toate; pe cînd altul, care este slab, nu mănîncă decît verdeţuri.

Iată un verset care ar putea da ceva bătaie de cap unora care leagă problema mântuirii de dieta zilnică. Pavel spune că unul slab mănâncă numai verdeţuri, pe când altul care este tare mănâncă de toate pentru că ştie că în Hristos toate au fost curăţite. Şi nu eu spun aceasta ci Domul Isus. Iată ce relatează Marcu 7: 19 în Evanghelia Sa: 19  Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pîntece, şi apoi este dat afară în hazna?“ A zis astfel, făcînd toate bucatele curate.” Cred că orice comentariu este de prisos.

Dragii mei, după Potop, aşa cum citim în Geneza capitolul 9, versetul 3, Dumnezeu a dat omului vieţuitoare pe care acesta să le sacrifice pentru hrană. Iată cum sună versetul: 3  Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.” Dumnezeu are o singură condiţie: 4  Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi.

Mai târziu, Dumnezeu face o distincţie între animale curate şi necurate, în mod special pentru poporul evreu. Însă un credincios instruit ştie că această distincţie nu se aplică creştinului pentru că iată ce spune Apostolul Pavel în prima Epistolă adresată Corintenilor: 8  Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu cîştigăm nimic dacă mîncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mîncăm. ”Este versetul 8 din capitolul 8.

Aduceţi-vă aminte, de asemenea, de lecţia ce i-a fost oferită lui Simon Petru atunci când a fost chemat în casa lui Cornelius. Petru era mândru pe atunci că nu mâncase nimic de pe lista cu animale interzise pe care Dumnezeu o dăduse poporului Său. Însă răspunsul pe care el l-a primit atunci ar trebuie să ne preocupe şi pe noi: ,,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.“ Ce spuneţi?

Pavel putea să mănânce carne fără să aibă mustrări de conştiinţă însă nu şi Petru. În acelaşi fel, un credincios care provine dintr-un mediu vegetarian, va găsi drept respingătoare ideea de a mânca carne.

Deci care este principiul pe care trebuie să-l înţelegem? Anumite persoane pot mânca carne pe când altele nu pot. Prin harul lui Dumnezeu unii pot mânca şi alţii nu pot mânca. Însă ascultaţi acum la Pavel:

v.3  Cine mănîncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.

Cred că şi eu greşesc când îi condamn cumva pe militanţii hrănii vegetariene. Dacă ei consideră că aceea este ceea ce le foloseşte, nu cred că trebuie să am ceva împotriva lor. Lucrul care mă deranjează de fapt este faptul că ei leagă mântuirea lor de o dietă. Ori, Pavel a fost destul de clar, mântuirea vine prin har, prin credinţă.

Deci, dragul mei ascultător, dacă tu eşti convins că nu trebuie să mănânci carne atunci nu mânca, dar dacă mănânci, nu trebuie să-ţi faci procese de conştiinţă.

Mai trebuie spus că Pavel a luat această problemă a dietei numai ca un exemplu. Mai sunt şi alte aspecte pe care Scriptura nu le menţionează în mod expres dar noi oameni am creat multă discuţie în jurul lor.

Îmi aduc aminte de alte câteva aspecte care, pentru ani, au făcut subiectul discuţiilor în contradictoriu între slujitori ai bisericii şi chiar între biserici. Aşa este, de exemplu, problema cafelei. Cafeaua este un drog, au spus unii, o plăcere păcătoasă, egală cu băutura alcoolică au spus alţii. Părerea mea? Se plică acelaşi principiu aplicat şi altor alimente.

Sau îmi aduc aminte de o dispută cu privire la inelul de căsătorie, verigheta. Făcându-se referire la acel verset care vorbeşte despre podoabe unii considerau că nu se potriveşte unui creştin. Ştiţi care este versetul? 1 Petru 3:3:  Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor…”Ciudat este că cei ce disputau aceste probleme nu au citit şi mai departe ce spune Petru. Ascultaţi numai:4  ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” Probabil că duhul blând şi smerit nu era considerat a fi atât de important pentru viaţa creştină.

Dragii mei, de fapt acesta este un principiu la care trebuie să fim foarte atenţi. Avem uneori tendinţa de face din lucruri minore drept stâlpi de rezistenţă ai doctrinei noastre şi lucrurile cu adevărat importante sunt trecute cu vedere.

Să ne întoarcem la Pavel:

v.4  Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.

Iată o întrebare devastatoare! Ce drept ai tu să-i judeci pe alţii?

Chiar aşa dragii mei! Cu ce drept criticăm noi un alt credincios doar pentru că nu întruneşte tiparul convingerilor noastre. Nu cumva aceasta seamănă cu a-l da pe Dumnezeu jos de pe tronul Său pentru a face şi noi loc lângă El?

Sau , trebuie să-ţi dea fratele tău ţi socoteală? El va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru că într-o bună zi El va sta pe tronul Său.

Imaginaţi-vă că mergeţi să vizitaţi restaurantul unui prieten, invitat fiind la masă. Vă aşezaţi la masă şi chelnerul vă  aduce biscuiţi înainte de masă. Începeţi atunci o discuţie aprinsă cu el pentru că nu aşa se începe o masă cu pretenţii, nu se aduce un astfel de fel de mâncare…

Care vă imaginaţi că va fi atmosfera când va veni prietenul dvs.?  Îmi imaginez că nu prea bună. În cele din urmă nu era angajatul dvs. El dădea socoteală altcuiva.

Este la fel, dragii mei! Fiecare din noi dă socoteală înaintea lui Dumnezeu. El este stăpânul nostru.

Dar să intrăm în acele linii coordonatoare despre care vorbeşte Pavel. Mai întâi avem convingerile.

v.5  Unul socoteşte o zi mai pe sus decît alta; pentru altul, toate zilele sînt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.

„Deplin încredinţat în mintea lui”…, spune Pavel.  Aceasta înseamnă că omul acela trebuie să fie convins pe deplin, să aibă o asigurare fermă.

De această dată, Pavel schimbă subiectul ilustraţiei de la dieta culinară la ziua specială.

Unii oameni insistă că Ziua Domnului este diferită. Unii susţin că Duminica este ziua Domnului alţii, Sâmbăta. Părerea mea este că nu ziua ar trebui să fie diferită ci credinciosul. Nu ziua este cel mai important lucru aici. Pavel a spus:

Coloseni 2:16: Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,

Deci, chiar şi în ceea ce ţine de ziua pe care s-o cinstesc ca Zi a Domnului eu voi da socoteală înaintea lui Dumnezeu.

Pavel spune că ceea ce facem trebuie să vină dintr-o încredinţare puternică. Deci, dragii mei, este foarte important să înţelegem. Pavel nu oferă aici reguli, dar nici nu sfătuieşte să încălcăm reguli decât dacă avem o puternică convingere cu privire la ceea ce facem.

Acum, în ceea ce priveşte convingerea, eu unul aş vrea să fiu bine încredinţat că ceea ce fac este în acord cu voia lui Dumnezeu. Deci nu m-aş lăsa pradă unui impuls imediat, sau unui sentiment superficial ci aş căuta să înţeleg şi să aplic ceea ce Dumnezeu aşteaptă să fac.

Un alt aspect ce trebuie menţionat cu privire la această deplină încredinţare este că acela că ea trebuie să cuprindă întreaga  noastră personalitate adică, minte, inimă şi voinţă.

La începutul vieţii mele de credinţă am avut un prieten ce m-a ajutat foarte mult. Atunci când aveam întrebări cu privire la anumite lucruri mergeam la el şi mă ajuta să găsesc răspunsul în Scriptură. Când veneam însă cu aspecte despre care Scriptura nu spunea mare lucru, el mă îndemna să evaluez foarte bine situaţia şi să am pace lăuntrică atât în ceea ce ţine de minte cât şi în inimă, adică sentimente, precum şi voinţă.

Am aflat apoi şi din reuşite şi din eşecuri câtă dreptate avea.

Deci, încă o dată, fiecare să fie pe deplin încredinţat în mintea lui.

Este interesant să vedeţi cum funcţionează acest principiu.

Îmi aduc aminte de o tânără ce a venit să întrebe dacă este potrivit pentru un creştin să meargă într-o discotecă. Răspunsul meu a fost să facă ceea ce este încredinţată că trebuie să facă pentru că Scriptura nu are o reţetă în această direcţie. Am întrebat-o dacă şi-a găsit o motivaţie suficient de puternică să meargă acolo şi ea mi-a răspuns că da. Ea vrea să meargă pentru a-L duce şi pe Domnul Isus cu ea şi să spună şi altora despre el. Din nou i-am spus să facă potrivit cu convingerea ei. În cele din urmă s-a dus la dans. Acolo a început să danseze şi a fost abordată de un tânăr pe care nu-l cunoştea. Convinsă că trebuie să vorbească despre Hristos l-a întrebat repede. Eşti creştin? El a întrebat-o la rândul lui? De ce? Tu eşti? Da , a răspuns ea!

Ştiţi ce replică i-a dat tânărul? Atunci ce cauţi aici? A întrebat-o el!

Tânăra noastră şi-a dat seama cam care este atitudinea creştinului cu privire la frecventarea discotecilor.

Să revenim. Versetul 6:

v.6  Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n’o face. Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă; pentrucă aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă; şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu.

Iată dragii mei o măsură cu care putem să evaluăm multe din faptele şi acţiunile noastre. Pavel ne îndeamnă să vedem dacă este pentru Domnul. Deci, ceea ce faci, te ajută să-l cunoşti mai bine pe Dumnezeu? Te ajută să fi mai mult asemenea Lui? Sau te ajută să onorezi numele Lui?

De răspunsul la aceste întrebări cred că putem condiţiona multe din acţiunile noastre.

v.7  În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine.

v.8  Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi sîntem ai Domnului.

v.9  Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii.

De ce trebuie să ne întrebăm mereu dacă ceea ce facem are acele legături cu Dumnezeu? Pentru că jertfa Domnului Isus, jertfă făcută în locul nostru, îi dă drepturi asupra noastră.

v.10  Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.

v.11  Fiindcă este scris: ,,Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.“

v.12  Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu.

Aţi auzit? Fiecare va da socoteală lui Dumnezeu. Deci ce rost să ne judecăm unii pe alţii? În cele din urmă fiecare vom răspunde pentru binele sau răul pe care l-am făcut.

v.13  Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.

v.14  Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat.

v.15  Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!

v.16  Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.

v.17  Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt.

Este interesant punctul de vedere al lui Pavel.  El spune, nu încercaţi să impuneţi ceea ce credeţi voi că este bine, pentru că acest bine va ajunge vorbit de rău. Mai degrabă urmăriţi neprihănirea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt.

Să nu uităm dragii mei că noi nu discutăm aici numai părerile lui Pavel. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat de El comunicat prin Duhul Sfânt şi înţeles prin Duhul Sfânt.

Să luăm deci aminte la aceste cuvinte cu atât mai mult cu cît atitudinile noastre îi pot afecta şi pe alţii:

v.18  Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.

v.19  Aşa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră.

v.20  Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuş, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.

v.21  Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.

Iată acum şi un revers al celor prezentate. Dacă ai libertatea interioară de a face anumite lucruri, manifestăţi şi libertatea de a nu face aceste lucruri atunci când ele ar putea fi o pricină de poticnire pentru alţii, când i-ar face pe alţii să păcătuiască.

Dar concluzia este cât se poate de simplă în ceea ce priveşte convingerea:

v.22  Încredinţarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine.

v.23  Dar cine se îndoieşte şi mănîncă, este osîndit, pentrucă nu mănîncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.

Să ne ajute Dumnezeu să facem ceea ce-l onorează pe El!