Itinerar Biblic Ep.0411 – ROMANI Capitolul 12:14

 

Dragi ascultători, ne oprim din nou asupra Epistolei către Romani, şi reluăm analiza capitolului 12 al acestei epistole.

Am spus deja că odată cu capitolul 12 am intrat în ultima secţiune a Epistolei, o secţiune ce tratează aspecte practice, aspecte concrete ale vieţii creştine.

Încă din versetul 2 al capitolului, Pavel lansează o mare provocare – transformarea interioară.

Să ne amintim cum sună acest verset:

v.2  Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.

Încă de data trecută am insistat asupra importanţei unei asemenea transformări. Nu este vorba despre o transformare cosmetică, una de suprafaţă ci una de profunzime.

Interesante sunt şi cuvintele pe care le foloseşte Pavel în acest verset.

Aş dori să remarc cuvântul potrivire din prima parte a versetului. În limba greacă termenul este suschematizo  şi include ideea de a te conforma unui tipar unui şablon. Cu alte cuvinte, Pavel ne îndeamnă să nu ne lăsăm presaţi în matriţa acestei lumi.

Dragii mei, nu ştiu care vă este părerea despre lumea în care trăim, dar cred că Duhul Sfânt ştie foarte bine ce spune. Dacă el ne îndeamnă să nu ne lăsăm presaţi în şablonul acestei lumi, înseamnă că are ceva mult mai bun pentru noi.

Dar nu este esenţial doar să nu accepţi tiparul, şablonul acestei lumi. În cele din urmă, noi toţi avem nevoie de un model. De aceea, Pavel ne îndeamnă să ne lăsăm transformaţi, schimbaţi, metamorfozaţi, pentru că acesta este şi termenul folosit de Pavel, din interior înspre afară.

Dragii mei, dacă încercăm să conturăm o imagine a ceea ce ne spune Pavel aici este fantastic.

Metamorfo, este termenul folosit, de exemplu, pentru a explica transformarea viermelui de mătase într-un fluture. Nu este un proces minunat? Dintr-un vierme, o creatură neatrăgătoare să apară un fluture? Cine nu a admirat un fluture?

Dar ce poţi spune despre imaginea unui corp nepotrivit unei matriţe. Ce se întâmplă când ai ceva prea mare pentru forma pe care o ai şi încerci să-l presezi pentru a intra acolo. Nu este o imagine prea frumoasă nu-i aşa?

Dragii mei, Dumnezeu doreşte să aducă o transformare profundă în vieţile noastre, o transformare pe care o face Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Dacă permitem Duhului Sfânt să reînnoiască mintea noastră atunci vom avea curajul să încercăm să aflăm voia lui Dumnezeu şi cu siguranţă că o vom găsi bună.

În momentul în care alegem să pozăm în ceva ce nu suntem, va fi imposibil să determinăm voia lui Dumnezeu.  Cedând, voia lui Dumnezeu pentru viaţa credinciosului devine ceva bun şi se potriveşte cu voia credinciosului. La început este bună, apoi acceptabilă şi în cele din urmă este perfectă în aceea că voia credinciosului şi voia lui Dumnezeu se contopesc într-una singură.

Dragul mei prieten, singur nu poţi să aduci nici o îmbunătăţire stării tale.

Pavel a putut spune: „Pot totul!” Cum? „În Hristos!” a mai spus el. „În Hristos care mă întăreşte!”

Credinciosul poate face tot ce este în voia lui Dumnezeu. Fără să fim în el nu putem face nimic din ceea face plăcere Domnului. Este un lucru asupra căruia şi Domnul Isus a atras atenţia: Ioan 15:  Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.”

Este o foarte mare uşurare ştiind că nu trebuie să te conformezi anumitor legi, legi care de cele mai multe ori sunt cât se poate de aspre. Nu trebuie să te conformezi nici măcar unui mod de viaţă creştin. Tot ce trebuie să faci este să rămâi în Hristos iar restul va fi o acţiune naturală, vei trăi în mod natural după voia lui Dumnezeu.

Pavel, dragii mei ne imploră să ajungem la o asemenea stare. Aceasta este calea către fericire.  Aceasta este calea către plinătatea vieţii, sensul, semnificaţia ei. Nu trebuie să prezinţi ceva ce nu eşti. Trebuie să fi natural.

Nu este un lucru uşor. Adesea ajung în grupuri de oameni care se simt datori să arate că ei sunt altfel. Vor să arate mai pioşi decât sunt. Consideră că este necesar să pozeze, dar, cred eu, ei simt nevoia să pozeze pentru că în mod real nu sunt mare lucru.

Încă o dată, dragi prieteni, dacă suntem în mod natural conectaţi la sursa vieţii, Domnul Isus Hristos, Duhul Sfânt ca aduce transformare în viaţa noastră.

Dar să mergem mai departe:

v.3  Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.

Permiteţi-mi şi o parafrazare proprie:

„ Pentru că vă spun prin harul care mi-a fost dat, nu vă consideraţi pe o poziţie mai înaltă decât sunteţi, sau decât este necesar să fie, ci gândiţi cu înţelepciune în ce vă priveşte, aşa după cum şi Dumnezeu a dat o anumită măsură de credinţă fiecăruia!”

Probabil că parafrazarea mea a mai pierdut din causticitatea iniţială pentru că afirmaţia lui Pavel nu este una ce menajează: „Nimeni să nu aibă despre sine o părere prea înaltă”. Îmi imaginez că Pavel avea un zâmbet pe faţă când scria aceste rânduri gândindu-se la toţi acei creştini care doreau poziţii cât mai înalte.

Zâmbesc şi eu pentru că şi eu cunosc creştini care doresc poziţii foarte importante. Nu mă înţelegeţi greşit: Nu cred că le este destinat creştinilor să fie numai pe cele mai de jos poziţii. Pavel nici nu pomeneşte de aşa ceva. El spune numai că poziţia pe care o ocupăm să fie potrivită pentru noi, pentru măsura de credinţă primită.

Sunt mulţi care se caţără pur şi simplu pe scări ierarhice considerând că li se cuvine mereu mai mult.

Ceea ce avem nevoie să facem, aşa cum spune şi Pavel aici, este să gândim cumpătat adică cu măsură, echilibrat. Este nevoie să lăsăm lucrurile să decurgă de la sine. Când este vorba despre poziţii să nu uităm că nu este hotărârea noastră. Dumnezeu este cel care hotărăşte ce loc o să ocupăm dacă este vorba să facem ceva. Este drept că Dumnezeu poate să-i îngăduie pe unii să ocupe poziţiile pe care şi le doresc foarte mult. Însă aceasta nu va fi decât pentru că El îi va folosi pentru împlinirea planurilor Sale. În momentul în care menirea lor va fi fost împlinită ei vor fi înlocuiţi şi bănuiesc că nu vor avea satisfacţia unei misiuni împlinite.

Personal nu cred că sunt un membru foarte constructiv indiferent de natura comitetului în care aş fi chemat.

Deci, dragii mei, cu o părere potrivită despre noi înşine vom ajunge la acele poziţii pe care Dumnezeu le are potrivite pentru noi, funcţie de măsura noastră de credinţă.

Vedeţi, Pavel nu este incoerent în prezentarea lui, nici nu vorbeşte despre lucruri contradictorii.

Mai întâi spune că trebuie să lăsăm acea transformare adusă de Duhul Sfânt să ia loc în fiinţa noastră şi apoi când înţelegem că de fapt nu suntem noi cei care facem ceva, ci Duhul Sfânt este acela care face ceva pentru noi. Deci, dacă El este cel care conduce, atunci de ce să mă consum eu să acced, dacă Duhul Sfânt consideră că eu nu am ce căuta acolo?

Mergem mai departe:

v.4  Căci, dupăcum într’un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n’au toate aceeaş slujbă,

v.5  tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora.

 

Pentru prima dată Pavel introduce aici conceptul de Biserică ca şi trup al lui Hristos. În Epistolele către Corinteni, Efeseni, Coloseni, aceasta este tema capitală.

Biserica ca şi trup al lui Hristos înseamnă că trebuie să funcţioneze ca şi trup. Aceasta înseamnă că nu toţi membrii trebuie să aibă aceleaşi daruri. S-ar putea, dragul meu prieten, ca tu să ai un dar pe care eu să nu-l practic niciodată. Mai mult, cred că sunt sute de daruri. Nu cred că Pavel a epuizat lista darurilor ce pot exista într-o biserică.

Gândiţi-vă la complexitatea omului şi veţi înţelege complexitatea darurilor.

Îmi aduc aminte de o persoană din biserica noastră, care avea un dar aparte: gătitul. Nu vorbesc despre un talent deosebit de bucătar. Vorbesc despre faptul că această persoană se sacrifica şi gătea pentru tot felul de ocazii. Nu ieşea în evidenţă în mod special, dar slujea trupului într-un fel aparte.

v.6  Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.

Daruri, în limba greacă charismata, provine din aceeaşi rădăcina ca şi cuvântul har. Deci se poate vorbi despre daruri ca şi manifestări ale harului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este cel care ne dă aceste daruri. Duhul Sfânt este cel care dă bisericii pe unii ce au dar de învăţător, alţii de pastor, şi multe alte daruri.

Priviţi vă rog la felul în care este făcută afirmaţia lui Pavel: avem felurite daruri. Adică aceste daruri ne-au fost date deja, ne-a fost încredinţată deja o anumită responsabilitate.

„Felurite” se referă la diversitatea darurilor. Nu înseamnă că sunt persoane care nu au nici un dar. Pavel este foarte clar, ele sunt şi sunt diferite. Deci, nu se aşteaptă de la toţi să predice, nu se aşteaptă de la toţi să fie buni evanghelişti, nici nu se aşteaptă ca toţi să acţioneze la fel. De la toţi se aşteaptă însă să facă ceva.

Un alt lucru pe care nu trebuie să-l uităm este acela că orice dar se manifestă prin puterea Duhului Sfânt.

v.7  Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

Spune Pavel.

„Chemarea la slujbă” în terminologia biblică este puţin diferită de cea laică. Adesea auziţi poate că anumite persoane sunt chemate la slujire, sau sunt implicate în slujire. Ce înseamnă aceasta? Păi, foarte simplu. Dacă ne imaginăm Biserica sub forma unui trup, ştim că fiecare organ în parte are anumite funcţionalităţi în cadrul trupului, funcţionalităţi care aduc o funcţionare eficientă şi armonioasă.

În felul acesta, activitatea fiecăruia este deosebit de importantă şi ea devine o activitate de slujire a celorlalţi.

Vedeţi, de aceea, este atât de important ca fiecare să înţeleagă care îi este locul în Biserică şi să participe în mod activ la viaţa ei.

Ştiu că sunt biserici ce promovează învăţătura potrivit căreia tot ce contează este relaţia personală cu Dumnezeu. Este foarte adevărat, această relaţie este foarte importantă, numai că ea trebuie să-şi găsească o corespondenţă şi în viaţa noastră obişnuită sau în biserică.

Gândiţi-vă la o persoană căreia Dumnezeu i-a dat un dar special al îmbărbătării, încurajării. Dacă acea persoană este neglijentă cu darul primit şi nu consideră că are vreo responsabilitate în această direcţie, gândiţi-vă numai la mulţi alţii care vor ajunge la descurajare. Veţi spune, Ei, o să aibă Dumnezeu grijă de ei! Fără îndoială! Dar cu cât mai bine este când cei ce primesc daruri de la Dumnezeu le pun în aplicare şi aduc binecuvântarea cu care Dumnezeu îi însoţeşte pe cei ce vor să ţină seama de el.

Am spus că este important să ţină seama de darul încredinţat pentru că sunt multe:

v.8  Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s’o facă cu bucurie.

Vă povesteam despre îmbărbătare. Dar iată că şi dărnicia este un dar. Nu-mi spuneţi că nu aveţi acest dar.

Când este vorba despre dărnicie, ar trebuie să ştiţi că sunt cel puţin trei niveluri de dărnicie despre care vorbeşte Scriptura. Unul este cel legal. Dumnezeu a prevăzut prin lege că 10% este al lui. Principiul acesta nu s-a desfiinţat odată cu venirea Domnului Isus. Aş spune că s-a amplificat cu dărnicia bazată pe generozitate. Deci, dacă prima a fost bazată pe temei legal, cea de a doua este bazată pe generozitate. Amintiţi-vă numai de Zacheu când s-a întâlnit cu Domnul Isus. Nu doar că a dat înapoi de furase, ceea ce era legal, dar în generozitatea lui a hotărât să dea mai mult.

Un alt nivel de dărnicie este cel bazat pe sacrificiu. Este ceea ce a făcut bătrânica din Templu. Ea a dat la visteria templului tot ceea ce avea. Este simbolul credinţei desăvârşite.

Dragii mei, unii au un dar al dărniciei şi vă asigur nu se referă la cât de mult dau ci la cât ţin pentru ei, precum şi unde şi cui dau. Au unii un fel de a da că ajung mereu la cei care aveau nevoie chiar atunci când li se dădea şi de ajutorul acela depindeau cu toată fiinţa lor. Acesta este un dar.

Dar, încet, încet, ne îndreptăm iată către un sector foarte important: relaţia cu alţi membrii.

v.9  Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.

Pavel ne îndeamnă să fim fără ipocrizie în relaţiile noastre. Adică, nu este nevoie să spui cuvinte frumoase anumitor persoane dacă nu simţi nimic special pentru ele. Nu mai vorbim despre cei care îţi zâmbesc frumos şi care te vorbesc apoi pe la spate.

Biblia chiar condamnă un asemenea comportament: Proverbe 3:29:  Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuieşte liniştit lângă tine.”

Este o foarte mare ispită. Este o foarte mare ispită să gândeşti rău despre alţii. Mulţi merg mai departe şi vorbesc de rău pe alţii, apoi fac rău altora. Nu vă grăbiţi! Veţi spune eu nu fac rău! Da dar nu faci nici bine şi aceasta înseamnă că faci un păcat. (Sunt Cuvintele Scripturii).

Cred că ceea ce trebuie să facem este să ne formăm să vorbim de bine pe ceilalţi. Nu este vorba despre ceva artificial. Dar ori de câte ori suntem ispitiţi să spunem un lucru rău să ne gândim şi la un lucru bun în compensaţie. O să vedeţi că funcţionează. Vom ajunge să gândim bine despre alţii.

v.10  Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia.

v.11  În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.

Înţelepte sfaturi. Pavel transferă conceptul de trup în conceptul de familie acum. Vorbind despre relaţiile dintre noi, Pavel ne spune că ele trebuie să fie asemenea unor relaţii de familie.

Dar Pavel ştie cam ce se poate întâmpla într-o familie. Ştie că uneori devenim prea familiari unul cu altul şi uităm să ne şi respectăm unul pe altul.

Tocmai de aceea Pavel insistă şi pe respect, pe întâietate.

În ceea ce priveşte slujirea pe care trebuie să o facem, ea trebuie să fie plină de râvnă, adică să fie făcută cu tot entuziasmul.

Iată acum şi alte exemple făcute date de Pavel:

v.12  Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.

v.13  Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.

v.14  Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi.

Bucuria în nădejde, ar trebuie să fie o caracteristică a creştinului. Bucuria creştinului nu trebuie să vină din circumstanţele prin care trece. Ea trebuie să vină din umblarea noastră cu Domnul.

Observaţi că Pavel nu spune că noi nu vom trece prin necazuri. El spune că vom trece prin necazuri numai că trebuie să avem răbdare. Amintiţi-că ce spunea el.: Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Să ştiţi că încă mai este valabil. La fel de valabil este şi îndemnul să ne rugăm mereu. Este modul nostru de a arătă că avem nevoie de sprijinul lui Dumnezeu.

Un alt lucru care suntem îndemnaţi să-l facem este să binecuvântam. Dragii mei, cât de important este. Cât de important este să binecuvântăm. Trebuie să facem aceasta. Prin aceasta demonstrăm că suntem deasupra evenimentelor, suntem oameni care au control asupra lor.

Din păcate sunt prea mulţi oameni care doar reacţionează la ceea ce se întâmplă în jur şi atunci când pierd controlul circumstanţelor îşi pierd şi ei controlul, manifestând mai degrabă o forţă negativă, destructivă.

Pe noi Dumnezeu ne cheamă să fim diferiţi. Chiar şi faţă de cei ce ne prigonesc, Dumnezeu spune să avem numai vorbe bune.

Vedeţi, aşa cum ceea ce facem noi bun nu este lucrarea noastră, ceea ce fac ei răi nu este lucrarea lor. Este lucrarea tatălui lor.

Noi trebuie să binecuvântăm şi să-i punem astfel sub semnul tatălui nostru, al lui Dumnezeu.

Dragi prieteni încercaţi să vă imaginaţi cum ar arăta o lume care s-ar conduce după asemenea principii. Nu ar fi minunat?

Eu cred că ar fi nemaipomenit. Şi nu uitaţi ceea ce a spus Pavel cu privire la posibilităţi: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte!”

Să ne ajute Dumnezeu!