Itinerar Biblic Ep.0409 – ROMANI Capitolul 11:24

 

Dragi prieteni, am încheiat poposirea noastră trecută în Epistola către Romani la finalul capitolului 10, unde Pavel cita din Isaia ca răspuns la întrebarea dacă Israel cunoştea sau nu planul pe care Dumnezeu îl avea pentru mântuirea omenirii.

Am văzut din răspunsurile menţionate că Israelul a ştiut. A avut cel puţin posibilitatea să cunoască cât se poate de bine acest lucru. Dumnezeu a comunicat poporului Său care îi este voia, dar poporul şi-a închis inima faţă de Domnul.

Având în vedere aceste aspecte, Pavel ridică o nouă întrebare. Ce a făcut Dumnezeu în această situaţie? I-a abandonat?

O să răspundem la această întrebare odată cu o nouă poposire în Cuvântul lui Dumnezeu de această dată la capitolul 11 din Epistola către Romani.

v.1   Întreb dar: ,A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?` Nicidecum! Căci şi eu sînt Israelit, din sămînţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.

Este evident că Pavel se referă la Israel. Acesta este poporul ales. Ei bine, Pavel este ferm convins că Dumnezeu nu şi-a abandonat poporul. Dovada de necontestat că aşa stau lucrurile, o reprezintă chiar el, Pavel, evreu, descendent al lui Avraam.

Iată că aflăm şi un lucru în plus despre Pavel, el se trăgea din seminţia lui Beniamin.

Deci, Israelul nu este abandonat.

v.2    Dumnezeu n’a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plînge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, cînd zice:

v.3  ,,Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorît, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa?“

Pavel îl foloseşte aici pe bătrânul Ilie într-o ilustraţie şi este una foarte bună. Ilie a stat de partea lui Dumnezeu atunci când Dumnezeu era contestat de popor. Nimeni altcineva nu mai venise de partea lui Dumnezeu. Poate vă aduceţi aminte de întâlnirea dintre Ilie şi cei 450 de preoţi ai lui Baal. După ce Dumnezeu îşi arată puterea acolo pe muntele Carmel, Ilie se descurajează şi spune: Doamne, sunt singur! Sunt singurul care te mai slujeşte!

Dumnezeu îi răspunde atunci lui Ilie. „Ilie, nu eşti singur! Aşa crezi tu, dar nu eşti singur! Mai am şi alţii care cred în mine!”

 

v.4  Dar ce-i răspunde Dumnezeu? ,,Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, cari nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.“

Ilie a fost cu totul străin de faptul că Dumnezeu era încă în inimile a 7000 de oameni cel puţin. Dacă cei 7000 de bărbaţi nu s-au plecat în faţa lui Baal înseamnă că nici soţiile şi probabil copii nu o făcuseră. Era deci o rămăşiţă importantă atunci în Israel care slujea Dumnezeului Cel viu.

Urmăriţi raţionamentul lui Pavel? Vedeţi unde vrea el să ajungă?

v.5  Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.

Aici este punctul unde a vrut Pavel să ajungă. Dumnezeu a avut întotdeauna o rămăşiţă în Israel. Astăzi, această rămăşiţă este alcătuită din acei evrei care au crezut în Isus.

Acesta este raţionamentul pe baza căruia Pavel va afirma mai apoi că nu toţi cei născuţi în Israel reprezintă Israelul.

v.6  Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n’ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n’ar mai fi faptă.

Cu alte cuvinte, harul şi faptele reprezintă două sisteme care se exclud reciproc.  Sunt diametral opuse. Rămăşiţa de astăzi este compusă din cei care nu sunt mântuiţi pe baza meritelor sau faptelor, eu sunt mântuiţi prin harul lui Dumnezeu. Obiectivul de perspectivă al lui Dumnezeu – din momentul în care Pavel scria această epistolă şi până astăzi – îi priveşte pe cei ce l-au acceptat pe Hristos.

Dar în ce-i priveşte pe cei ce nu l-au acceptat pe Hristos Mesia? Ei bine, mărturia lui Israel este îngreuiată de acum.

Este important să observăm că ei au eşuat pentru că şi-au împietrit inimile. Deci nu şi-au împietrit inimile pentru că au eşuat ci au eşuat pentru şi le-au împietrit. Din păcate mulţi pun carul înaintea boilor, lucru care nu se face:

v.7  Deci, ce urmează? Că Israel n’a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe cînd ceilalţi au fost împietriţi,

Adică, au eşuat ei în recunoaşterea Domnului Isus ca Mesia pentru că au fost orbiţi? O, nu! Ei au fost, dragi ascultători bombardaţi pur şi simplu cu vestea bună, cu Evanghelia. Lor le-a fost prezentată aşa cum nu a fost prezentată nici unui popor.  Dumnezeu spune: „Toată ziua Mi-am întins mînile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.” Dumnezeu a avut răbdare cu poporul Său. Acum, am putea spune că ei au orbit pentru că nu au acceptat lumina ce le-a fost oferită.

v.8  după cum este scris: ,,Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n’audă, pînă în ziua de astăzi.“

v.9  Şi David zice: ,,Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire.

Acesta este un citat din Psalmul 69:22 care sună astfel:22 Să li se prefacă masa într’o cursă, şi liniştea într’un laţ!” 

Masa este o referire la bogăţia materială. Dragii mei, Israelul a fost invitatul la masa lui Dumnezeu şi au avut de toate din belşug. Însă ei s-au întors cu spatele la Dumnezeu, au plecat la masa altor zei şi l-au respins pe Dumnezeu.

Când l-au respins pe Dumnezeu şi s-au dus la alte mese şi-au otrăvit vieţile cu hrana acelor zeităţi.

Din păcate sunt şi creştini care procedează la fel. Îl părăsesc pe Dumnezeu şi urmează propriile gânduri, mirându-se apoi că nu reuşesc să crească din punct de vedere spiritual.

Dragii mei noi nu ne îndepărtăm de Dumnezeu pentru că ajungem la orbire spirituală, ci suntem orbiţi pentru că l-a părăsit pe cel ce este adevărata lumină.

v.10  Să li se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gîrbovită.“

Acelora care vor să ţină ochii deschişi Dumnezeu le oferă lumină. Dar cei ce nu vor să deschidă ochii nu vor primi nici un pic de lumină. Deci, este o problemă de alegere personală.

Acum Pavel sugerează că ceea ce li s-a întâmplat evreilor a fost spre folosul neevreilor:

v.11  Întreb dar: ,,S’au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s’a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;

Cu alte cuvinte prin alunecarea Israelului, Neamurile au avut posibilitatea mântuirii pentru a-l face pe Israel gelos.

Pavel deschide acest verset cu o întrebare de natura celei puse în primul verset:

„A lepădat poporul Său?” Sau a respins Dumnezeu poporul Său? Respingerea este numai parţială sau temporară.

Întrebarea lui este acum ceva de genul: „S-au poticnit ei să cadă şi să nu se mai ridice niciodată?” Răspunsul este negativ: Nu!

Căderea lor i-a permis lui Dumnezeu prin providenţa Lui să deschidă porţile mântuirii şi pentru neamuri. Astfel evreii vor vedea realitatea mântuirii neamurilor şi modul în care ei experimentează binecuvântări ale lui Dumnezeu, binecuvântări pe care evreii credeau că numai lor le sunt destinate.

Aceasta ar trebuie să fie pentru ei o provocare.

v.12  dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?

Israelul a fost pus de o parte, adică Dumnezeu nu se ocupă de ei ca naţiune acum. Sunt sigur că atunci când Dumnezeu va începe să se ocupe de ei nimeni nu le va mai face nici un rău. Conflictele lor se vor rezolva şi nimeni nu va mai avea nimic împotriva lor şi aceasta pentru că este promisiunea lui Dumnezeu. „…Ci fiecare va locui supt viţa lui şi supt smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai turbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.” Este promisiunea lui Dumnezeu pentru Israel şi este exprimată prin intermediul lui Mica.

Acum, devreme ce punerea lor deoparte a adus harul lui Dumnezeu pentru Neamuri, ce se va întâmpla cu harul lui Dumnezeu faţă de neamuri când Dumnezeu se va ocupa din nou de Israel?  Va fi înmulţit! Este ceea ce a spus apostolul Iacov la Consiliul de la Ierusalim:16  ,După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, şi-l voi înălţa din nou: 17  pentruca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste cari este chemat Numele Meu…”  Sunt cuvinte ce se găsesc în Faptele Apostolilor 15.

v.13 V’o spun vouă, Neamurilor: ,,Întrucît sînt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,

v.14  şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stîrnesc gelozia celor din neamul meu, şi să mîntuiesc pe unii din ei.

Cu alte cuvinte Pavel spune aici:” Sunt un apostol al neamurilor şi mă bucur de aceasta.  Dar când predic neamurilor, predic cu speranţa că vor fi mişcaţi şi compatrioţi ai mei pentru a se întoarce la Hristos.

Poate vă aduceţi aminte ce le-a scris Pavel Corintenilor: 20  Cu Iudeii, m’am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt supt Lege, m’am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe ceice sînt supt Lege;

Acesta este motivul pentru care Pavel s-a dus la Ierusalim cu capul ras şi sub un jurământ, el voia să-i câştige pe ai săi pentru Hristos. Trebuia să facă aceasta de vreme ce trăia sub har? Că trăia sub har, înseamnă dragi prieteni că el putea să facă ce vrea.

În aceeaşi scrisoare către Corinteni, Pavel continuă: 21  cu ceice sînt fără Lege, m’am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege. Sau cum spune mai departe:       22  Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M’am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.

Pavel a fost primul din apostolii neamurilor, dar a făcut totul şi pentru conaţionalii său. Unii s-au întors la Domnul, alţii nu. Însă în toate acestea Pavel şi-a împlinit slujirea sa faţă de Dumnezeu, făcându-şi datoria atât faţă de neamuri cât şi faţă de evrei.

Cred că înţeleg satisfacţia pe care Pavel a simţit-o făcând ceea ce Dumnezeu l-a chemat să facă.

Dumnezeu are un loc şi o slujbă pentru fiecare dacă suntem gata să ne dedicăm Lui cu seriozitate. Şi indiferent despre ce este vorba, atunci când lucrezi cu credincioşie, Dumnezeu îţi va da mari binecuvântări.

v.15  Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi?

E minunat să anticipezi viitorul. Cred că zilele cele mai mari sunt cele ce ne aşteaptă nu cele ce au trecut. Din punctul de vedere al omului, viitorul se prezintă în culori foarte sumbre. Până la urmă omul este responsabil de faptul că lumea aceasta este în mizeria în care se află.

Îmi aduc aminte de o discuţie cu o persoană, care avea cam tot ce-şi putea dori pe plan material, mai puţin bucurie şi linişte în ce priveşte viitorul. Ştiu că nu este un caz singular. Omenii nu se gândesc cu prea multă bucurie la viitor. Majoritatea sunt speriaţi când se gândesc la el.

Dragii mei, Pavel spune că trecutul ne dă nădejde cu privire la viitor. Cât de adevărat este acest lucru pentru cel ce s-a împăcat cu Dumnezeu.

Dragul meu prieten dacă te-ai împăcat cu Dumnezeu atunci poţi să aştepţi cu bucurie acel moment în care Israelul se va întoarce la Dumnezeu pentru că  acela va fi ceasul învierii.

Iată de ce, viitorul pentru noi trebuie să fie sursa unei mari bucurii.

v.16  Iar dacă cele dintîi roade sînt sfinte, şi plămădeala este sfîntă; şi dacă rădăcina este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte.

Poate vă aduceţi aminte de cartea Numeri. Dumnezeu a spus acolo: 21 Din pîrga plămădelii voastre să luaţi întîi un dar ridicat pentru Domnul din neam în neam. Aceasta era o recunoaştere a faptului că toate lucrurile erau închinate.

Primele roade despre care vorbeşte Pavel se referă la originea naţiunii: Avraam, Isaac şi Iacov..

Cuvântul „sfânt” în acest verset nu are calitate morală ci exprimă ideea punerii deoparte.

Deci, logica este următoarea: Dacă Avraam, Isaac şi Iacov au fost puşi de o parte, atunci întreaga naţiune este pusă de o parte. Vedeţi, Israelul este al lui Dumnezeu şi el nu a încheiat socotelile cu ei.

v.17  Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr’un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,

Adică noi beneficiem de pe urma poporului evreu şi cred nimeni nu are de obiectat cu privire la acest aspect. Ne place sau nu, Domnul Isus a venit prin intermediul lor.

v.18  nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

v.19  Dar vei zice: ,,Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.“

Măslinul este imaginea Israelului iar altoiul este biserica. Tot ceea ce avem dragii mei are rădăcina în faptul că Dumnezeu i-a chemat pe Avraam, Isaac şi Iacov. Apoi, în cele din urmă în mijlocul urmaşilor lor l-a trimis pe Domnul Isus, în numele Căruia suntem mântuiţi.

v.20  Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!

Lucrul important este acela că ei sunt puşi deoparte din pricina necredinţei. Dragul meu prieten, creştin, nu stai în faţa lui Dumnezeu pe baza vreunui merit, sau pe baza faptului că eşti membru în vreo biserică. În faţa lui Dumnezeu stai pe baza unui singur fapt: credinţa în Domnul Isus.

Acum, Pavel are un cuvânt de atenţionare.

v.21  Căci dacă n’a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.

Devreme ce Dumnezeu nu a cruţat Israelul atunci când acesta a căzut în apostazie, adică atunci când s-a îndepărtat de El, Dumnezeu nu v-a cruţa nici biserica care se îndepărtează de El.

Sunt din în ce mai convins că biserica care este bazată pe o filozofie sau pe un ritual, va fi o biserica care va ajunge cu siguranţă să treacă prin Necazul cel Mare. Aşa cum a spus cineva, Unele biserici se vor întâlni duminica dimineaţa după răpire şi toţi membrii vor fi prezenţi. Este ceea ce se întâmpla în biserica din Lodiceea, biserică prezentată în Apocalipsa.

În opoziţie cu această biserică este cea din Filadelfia.

Apocalipsa 3:10: Fiindcă ai păzit cuvîntul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pămîntului.

Aceste sunt cuvintele pe care Domnului Isus le spune acestei biserici, cuvinte care o asigură că nu va trece prin Necazul cel Mare.

Acum, să vedem ce se întâmplă cu restaurarea lui Israel o restaurarea ce va aduce multe binecuvântări.

v.22  Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.

Aspre cuvinte. Pavel cheamă Neamurile să privească la două exemple. Respingerea lui Israel, reflectă severitatea lui Dumnezeu, dar faţă de Neamurile care s-au întors la Dumnezeu este revelată dragostea lui Dumnezeu.

Aceste două faţete ale lui Dumnezeu trebuie să fie revelate şi astăzi: Judecata lui Dumnezeu împotriva tuturor celor care îl resping pe Hristos şi harul şi îndurarea lui Dumnezeu pentru toţi cei care cred.

Pavel nu a avea încă imaginea completă a suveranităţii lui Dumnezeu faţă de Israel.La vremea când el scria această epistolă se pare că Ierusalimul încă mai era în picioare. În anul 70. d Hr. Ierusalimul este distrus de armatele romane. În felul acesta se împlinea judecata asupra poporului.

Dragii mei, iată de ce nu trebuie să tratăm harul lui Dumnezeu cu uşurinţă.

v.23  Şi chiar ei: dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăş.

Devreme ce Dumnezeu a acceptat că Neamurile nu au nici merit în ceea ce priveşte mântuirea şi totuşi au primit dovada harului Său, atunci şi Israelul, care este la fel lipsit de  merit, va fi restaurat şi va primi o îndoită măsură din harul lui Dumnezeu.

Un cuvânt cheie aici este cuvântul iarăşi. Dumnezeu ca restaura iarăşi Israelul. Vechiul Testament prezintă foarte clar că Israelul se va întoarce la Dumnezeu din nou. Pentru un exemplu, citiţi vă rog, Ieremia, 23:3-8, care este unul din multele profeţii remarcabile cu privire la refacerea Israelului.

Zaharia spune şi el în felul următor:10  Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plînge cum plînge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plînge amarnic, cum plînge cineva pe un întîi născut.

Acesta va fi ziua Marii Ispăşiri. Poporul se va întoarce către Dumnezeu cu pocăinţă şi Dumnezeu îi va izbăvi.

v.24  Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr’un măslin, care din fire era sălbatec, ai fost altoit, împotriva firii tale, într’un măslin bun, cu cît mai mult vor fi altoiţi ei, cari sînt ramuri fireşti, în măslinul lor?

 

Pavel continuă ilustraţia cu măslinul sălbatic şi cu altoiul.

Dragii mei, raţionamentul lui este cât se poate de îndreptăţit. Dacă Dumnezeu a avut har, dragoste şi iertare pentru noi Neamurile, deşi nu avem nici un merit, cum nu va avea pentru poporul Său, care şi el este lipsit de orice merit.

Trebuie dragii mei să recunoaştem şi în aceasta dragostea şi Bunătatea lui Dumnezeu. El este plin de dragoste şi faţă de poporul Său şi faţă de noi.

În acelaşi timp nu trebuie uitat faptul că judecată lui Dumnezeu este aspră faţă de cei ce nu cred în El.

Dragul meu prieten, lasă-te convins de dragostea lui Dumnezeu. Vino la El şi vei primi dovada acestei iubirii pentru tot restul vieţii tale. Singurul tău regret ca fi că nu ai venit mai demult la El.