Itinerar Biblic Ep.0408 – ROMANI Cap.10

 

Dragi ascultători suntem la începutul unui nou capitol din Epistola către Romani, este vorba despre capitolul 10. Am văzut până acum care este starea prezentă a lui Israel: o naţiune pierdută. Faptul că au un statut special în ochii lui Dumnezeu nu le-a folosit cu nimic în plus faţă de neevrei. Asemenea neevreilor, neamurilor, cum le numeşte Pavel, evreii sunt pierduţi faţă de Dumnezeu. Motivul? Hristos este sfârşitul legii neprihănirii.

Dar să urmărim în continuare explicaţiile pe care le dă Pavel:

v.1    Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.

Pavel doreşte din toată inima ca aceşti compatrioţi ai lui să fie mântuiţi. Numai că vedeţi, ei sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu. Domnul Isus le-a spus:   Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strînge din toate părţile: 44  te vor face una cu pămîntul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentrucă n’ai cunoscut vremea cînd ai fost cercetată.“(Luca 19:43-44)

            Aceasta este condiţia naţiunii ebraice astăzi, dragi ascultători. Ei sunt înconjuraţi de naţiuni care ar vrea să-i arunce în mijlocul mării. De ce? Poţi să-i învinovăţeşti pe arabi, pe ruşi, pe cine vrei. Poţi să dai vina pe Dumnezeu dacă vrei, pentru că El spune motivul pentru care ei se află într-o asemenea stare – nu vor avea pace, pentru că nu au cunoscut vremea când Dumnezeu i-a cercetat şi le-a oferit posibilitatea izbăvirii.

Pavel înţelegea aceasta şi tocmai de aceea inima lui era atât de plină de durere:

Observaţi acum trei aspecte pe care le conţine afirmaţia Lui:

  1. Israelul, cu toată religia pe care o poseda nu a fost mântuit. Pentru a înţelege şi mai bine despre ce este vorba recitiţi capitolul 9, versetele 4 şi 5.

Dragii mei, cred că şi biserica de astăzi se confruntă cu o asemenea problemă. Sunt prea mulţi cei care consideră că religia este singurul lucru de care eu nevoie.

Să nu uităm că starea noastră naturală este aceea de rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Ori, chiar prin faptul că nu acceptăm neprihănirea pe care El ne-o oferă, certificăm, odată în plus, starea noastră.

Să ştiţi că este o situaţie posibilă: să fi religios şi cu toate acestea să fi pierdut în păcatul tău.

Israelul avea o religie, un sistem religios, dar era departe de Dumnezeu şi mai mult, avea nevoie de mântuire. Aveau mai mult decât celelalte naţiuni dar erau nemântuiţi.

  1. În al doilea rând, Israelul putea fi mântuit. Poporul acesta nu este fără speranţă. El poate fi mântuit. Dacă vă gândiţi la felul în care aţi fost cei mai mulţi dintre dvs, sau la modul în care au fost strămoşii voştri atunci trebuie să recunoaşteţi putea harului lui Dumnezeu şi mântuirea pe care o dă el. Şi dacă El ne-a mântuit pe noi, cum nu o va face cu poporul Său. Deci, nu sunt argumente să renunţăm la a ne ruga pentru ei, la a depune eforturi pentru a-L mărturisi pe Domnul Isus pentru ei.
  2. În al treilea rând, ca o continuare a ideii precedente, evreii sunt în planul lui Dumnezeu pe aceeaşi poziţie pe care sunt şi Neamurile. Versetul 23 din capitolul 3 ni se aplică nouă tuturor, nu? „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”

Ce spuneţi, vă caracterizează o asemenea afirmaţie? Poate veţi spune că nu! Eu cred că da. Şi mai cred că în ciuda religiozităţii Israelului, i se potriveşte şi lui.

Acum, spun unii, Evanghelia ar trebuie mai întâi dusă la evrei. Eu cred că Pavel a spus deja că ei au beneficiat de prezentarea ei, chiar înainte de a fi transportată la neamuri.

Gândiţi-vă numai la începuturi. Prima biserică creştină a luat fiinţă în Ierusalim. Dar, ce să mai spunem de faptul că evenimentul s-a petrecut chiar sub ochii lor. Deci, din acest punct de vedere ei au o vinovăţie în plus. Dar, dragii mei, atunci când vor accepta Evanghelia această vinovăţie va fi îndepărtată.

Ne întoarcem la ceea ce spune Pavel în versetul 2.

v.2  Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:

Ei prieteni, ştiu şi eu anumite persoane care sunt ocupate precum nişte furnici. Sunt ocupaţi cu de toate dar în mijlocul tuturor acestor activităţi ei îl pierd din vedere tocmai pe Cel ce ar trebuie să ocupe locul central, Domnul Isus.

Întrebarea este dragul meu, nu cât de ocupat eşti pentru Isus, ci este Isus în inima ta, poate El trăi în viaţa ta?

Perfecţiunea, fără de care nu poţi intra în cerul lui Dumnezeu, nu o poţi obţine prin ceea ce faci  ci prin cel ce este în inima ta. Iar, atunci când este în inima ta, Domnul Isus trăieşte prin tine şi viaţa ta este într-o permanentă schimbare.

În orice caz, ideea lui Pavel, este aceea că eforturile compatrioţilor săi nu au o orientare potrivită. Ni se întâmplă la fel, dragii mei.

 

v.3  pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s’au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.

Lucrul acesta este valabil pentru Israel şi este valabil pentru orice membru obişnuit al bisericii. Am văzut foarte mulţi oameni mergând la biserică ani de zile dar în momentul în care s-au întors acasă nu vezi nici o schimbare în inima lor. De ce? Pentru că încearcă să aibă o neprihănire a lor şi pentru că nu reuşesc se resemnează să trăiască la fel, spunând că Dumnezeu va înţelege. Dragii mei, Dumnezeu înţelege! El înţelege foarte bine ce se petrece cu noi. Nu înseamnă însă şi că va trece cu vederea. Nu va trece cu vederea pentru că El a pus la dispoziţia noastră tot ceea ce avem nevoie pentru căpăta acea neprihănire de care avem nevoie.

Este neprihănirea care va aduce creştere în viaţa noastră. Este cea de care avem nevoie pentru creşterea noastră spirituală.

v.4  Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Spune Pavel. Ce însemnă aceasta? Aceasta înseamnă că El este obiectivul legii.  Domnul nostru a făcut cât se poate de clar lucrul acesta: „16  Nimeni nu pune un petec de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea.” Adică, Domnul nu a venit să petecească o haină veche ci să ne dea o haină nouă, o haină a neprihănirii.

Legea mozaică a fost dată pentru a-i conduce pe oameni către Hristos. Ea nu a fost dată pentru a-i mântui pe oameni ci pentru a-i conduce la cel ce poate da mântuirea. Este cea care ne ia de mână şi ne duce la cruce unde ne spune: micuţule, ai nevoie de un Mântuitor.

Iată de ce spune Pavel că în Hristos, legea a ajuns la final. Adică şi-a împlinit menirea.

Comentatorul Newell a făcut următorul comentariu asupra acestui verset:

„ Legea neprihănirii nu este mai mult o normă de viaţă cât este un mijloc al neprihănirii!” Adică este pentru toţi cei care cred ceea ce sugerează universalitatea mântuirii.

v.5  În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea.

Să nu înţelegeţi că este ceva greşit cu acest verset. Singura problemă este că aceea va fi o neprihănire umană. Este ceea ce putem noi să facem. Ori am văzut şi nu cred că mai este nevoie să reiau, cum sunt faptele noastre în raport cu sfinţenia lui Dumnezeu. Nu cred că neprihănirea noastră se poate măsura cu cea a lui Dumnezeu. Fără această neprihănire nu vom putea să ne apropiem de Dumnezeu. Pentru a ne apropia de El trebuie să primim neprihănirea oferită de El.

v.6  Pe cînd iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: ,,Să nu zici în inima ta: ,Cine se va sui în cer?` (Să pogoare adică pe Hristos din cer).

v.7  Sau: ,Cine se va pogorî în Adînc?` (Să scoale adică pe Hristos din morţi).

Pavel citează aici din Deuteronom capitolul 30, începând cu versetul 11: Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai pesus de puterile tale, nici departe de tine.12  Nu este în cer, ca să zici: ,,Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s’o auzim şi s’o împlinim?“13  Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: ,,Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s’o auzim şi s’o împlinim?“14  Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s’o împlineşti.”

Deci nu este vorba despre o neprihănire imposibil de obţinut. Ea este la îndemâna fiecăruia.

v.8  Ce zice ea deci? ,Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.` Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care-l propovăduim noi.

Vedeţi, dragii mei? Ea este la dispoziţia ta acolo unde eşti. Foarte mulţi se gândesc că este atât de greu să obţii această neprihănire. Se gândesc la pelerinaje lungi şi costisitoare. Se gândesc la fapte de eroism, la cine ştie ce mari lucruri pe care trebuie să le facă.

Pavel ne spune că ea se află foarte aproape de noi. Este la dispoziţia noastră. Este chiar lângă inima noastră. Nu trebuie decât să avem acel curaj de a spune: Doamne, vino! Uite aici este inima aceasta a mea. O inimă pe care singur nu o pot curăţa. Nu pot s-o fac după voia Ta. Da vino Tu în ea!

Ce spuneţi? Aceasta este ce avem nevoie să facem. Este, dacă vreţi, condiţia mântuirii. Nu putem numai să ne gândim la ceea ce avem nevoie. Trebuie să mărturisim cu gura noastră.

v.9  Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit.

v.10  Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire,

Unii se gândesc: Dar ce are nevoie Dumnezeu să spun cu gura mea aceste lucruri. Nu le ştie El suficient de bine? Pavel spune că trebuie să mărturisim.

Acum să nu înţelegem că Pavel se referă la faptul că toţi trebuie să trecem pe la pupitru, pe la amvon sau prin faţa bisericii şi să spunem că-l recunoaştem pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor. La un punct dat, este nevoie de aşa ceva, dar nu la acest gen de mărturie se referă Pavel.

Pavel se referă aici la faptul că omul trebuie să pună în armonie mărturia lui cu viaţa pe care o duce. Adică să trăiască ceea ce vrea să propovăduiască, dragii mei.

Din păcate avem prea mulţi propovăduitori care nu trăiesc ei înşişi ceea ce spun.

Credinţa este în inimă, este foarte adevărat, dar faptele trebuie să o confirme şi inversul este la fel de valabil. Trebuie să existe armonie între ele, dragii mei.

Amintiţi-vă de cuvintele lui Iacov:20  Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?

v.11  după cum zice Scriptura: ,Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.`

Iată un nou citat din Isaia. Este vorba despre versetul 16 din capitolul 28:

,,de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă’’.

Nu este nici o diferenţă între ceea ce am citit şi ceea ce a spus Pavel. Ideea este aceeaşi. Adică, oricine va avea credinţă nu va avea nici teamă… indiferent de unde provine el:

v.12  În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.

Dragii mei, mântuirea este dată fără să se facă vreo deosebire. Nici rasială, nici de clasă, nici după vreun oricare alt criteriu. Dumnezeu oferă mântuirea ca dar pe baza credinţei.

Pentru că există o singură cale de a ne apropia de Dumnezeu, dragii mei nu avem nici prin ce să ne diferenţiem în faţa lui Dumnezeu. Pentru El toţi suntem suflete rătăcitoare care au nevoie de mântuire.

Mai suntem egali dintr-un punct de vedere:

v.14  Dar cum vor chema pe Acela în care n’au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n’au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?

v.15  Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris: ,Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!`

Responsabilitatea de a vesti Evanghelia odată ce am avut parte de ea.

Pentru a aprecia şi mai mult aceste versete trebuie să înţelegem poziţia lui Pavel.

Propriul popor îl ura pe apostol deşi îl aplaudaseră pe când era fariseul Saul.  El demonstrează logica poziţiei sale. Ei respinseseră dreptul său apostolic de a prezenta o evanghelie ce omitea Legea Mozaică, Legea ce degenerase în sistemul Fariseic.

Pavel le arată că trebuie să fie mesageri ai evangheliei, mesageri care au scrisori de acreditare chiar din partea lui Dumnezeu. Vă aduceţi aminte cum s-a prezentat Pavel la începutul epistolei. El era apostol şi nu era unul promovat de oameni ci chiar de Dumnezeu.

Permiteţi-mi o paranteză. Dragii mei, nu cred că preoţia, în conformitate cu Evanghelia, este o categorie aparte. În Domnul Isus ea este oferită tuturor. Cred însă, în acelaşi timp, că pentru a predica ai nevoie de chemarea specială a  lui Dumnezeu şi de confirmarea bisericii. Cu această autoritate ei vor predica Evanghelia lui Dumnezeu.

Această afirmaţie cu privire la autoritatea şi responsabilitatea propovăduirii este întărită de Pavel şi printr-un citat din Isaia, din nou. Se pare că lui Pavel i-a plăcut această carte în mod deosebit.

,,Ce frumoase sînt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mîntuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: ,Dumnezeul tău împărăţeşte!“ Isaia 52:7.

Acesta este versetul 7 din capitulul 52 al cărţii. Acesta este un citat care precede minunatul capitol 53 din cartea Isaia. 1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

Dragii mei, Legea nu avea de unde să cunoască aceste lucruri. Ceea ce cunoştea ea era condamnare.

Ni se spune aici că picioarele celor ce aduc veşti bune sunt frumoase. Personal nu pot să mă mândresc cu astfel de lucruri. De fapt după cum vă şi daţi seama nu este vorba despre frumuseţea picioarelor ci despre frumuseţea efortului celor ce sunt ai Lui, efort depus pentru propovăduirea evangheliei.

Sunt şi eu recunoscător pentru minunăţia aceasta a radioului. Prin intermediul lui avem iată posibilitatea să facem cunoscută voia lui Dumnezeu cu privire la omenire şi să vestim îndurarea lui Dumnezeu. Ajungem prin intermediul lui în casele dvs, în maşinile dvs, în acele locuri unde nu cred că am putea fi fără sprijinul lui.

Este minunat să fi un mesager cu veşti bune, dragii mei, iar Evanghelia este cea mai bună veste.

Din păcate ne confruntăm cu o realitate tristă:

v.16  Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: ,Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?`

Deşi primim nenumărate scrisori de la oameni care spun că s-au întâlnit cu Dumnezeu şi au primit iertarea Lui prin intermediul acestei emisiuni,  suntem totuşi trişti gândindu-ne la marea mulţime de oameni care rămâne impasibilă şi în felul acesta ameninţată de dreapta judecată a lui Dumnezeu.

Dragii mei, noi suntem dotaţi de Dumnezeu cu tot ce avem nevoie pentru a fi izbăviţi. El foloseşte auzul nostru pentru a ne aduce la statura spirituală necesară izbăvirii noastre. Ascultaţi numai la Pavel:

v.17  Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.

Iată un verset foarte important.

Credinţa nu vine prin intermediul predicării filozofiei sau psihologiei. Credinţa vine în urma propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu. Fără să auzi acest Cuvânt şi fără să-l crezi nu poţi fi mântuit. Încă odată, auzirea este importantă dar nu şi suficientă. Este nevoie din nou, de credinţă:

v.18   Dar eu întreb: ,N’au auzit ei?` Ba da; căci  ,glasul lor a răsunat prin tot pămîntul, şi

cuvintele lor au ajuns pînă la marginile lumii.`

v.19  Dar întreb iarăş: ,N’a ştiut Israel lucrul acesta?` Ba da; căci Moise, cel dintîi, zice: ,Vă voi întărîta la pizmă prin ceeace nu este neam, vă voi aţîţa mînia printr-un neam fără pricepere.`

v.20  Şi Isaia merge cu îndrăzneala pînă acolo că zice: ,Am fost găsit de ceice nu Mă căutau; M’am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.`

v.21  Pe cînd, despre Israel zice: ,Toată ziua Mi-am întins mînile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.`

Iată din nou prezentate Neamurile în raport cu evreii. Pe când evreilor li se propovăduia apropierea de Dumnezeu, erau neamuri care îşi deschideau inima faţă de El.

Dragii mei, este la fel şi acum. Sunt mulţi oameni care merg la biserică şi au urechile înfundate faţă de voia lui Dumnezeu. Deşi sunt acolo şi li se propovăduieşte nu se produce nici o schimbare în vieţile lor. Dar sunt, în acelaşi timp, oameni care n-au călcat niciodată în biserică şi accidental aud Cuvântul lui Dumnezeu propovăduit. Din acel moment viaţa lor este cu totul alta.

Nu ştiu tu în ce categorie te situezi. Poţi să te verifici singur. Dacă eşti familiar cu Cuvântul lui Dumnezeu dar viaţa ta este la fel ca înainte, atunci eşti din prima categorie. Eşti asemenea Israelului din vechime. Cauţi, dar nu găseşti pentru că nu cauţi unde şi cum trebuie. Opreşte-te este sfatul meu. Recunoaşteţi starea şi cere-i lui Dumnezeu iertarea şi înnoirea.

Poate că eşti din a doua categorie. Nu te-a interesat niciodată prea mult religia. Nici nu cunoşti multe lucruri despre ea. Dar ai înţeles acum că ai nevoie de Dumnezeu. Ai înţeles bine. Ai nevoie de El. Dar nu te speria. Nu trebuie să cunoşti prea multă teologie, nu trebuie să fi un om religios. Nu! Trebuie doar să fi sincer cu Dumnezeu. Să recunoşti că ai nevoie de El. Ascultă apoi de El. Citeşte Biblia şi cere-i lui Dumnezeu să te ajute să înţelegi. Te asigur că o va face. Vei vedea apoi viaţa ta schimbată şi vei cunoaşte minunăţia unei vieţi trăită cu Dumnezeu.

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului!