Itinerar Biblic Ep.0406 – ROMANI Capitolul 9:14

 

 

Dragi prieteni, am început încă de data trecută prezentarea noi secţiuni pe care o deschide capitolul 9.

Duhul Sfânt ne va conduce în continuarea călătoriei noastre în Cuvântul lui Dumnezeu, în acest capitol pentru a înţelege noi lucruri ce vor veni în întâmpinarea nevoilor noastre spirituale.

Să vedem deci ce spune Pavel:

v.1 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor,

Ne prim aici pentru moment. Vreau să parafrazez mai întâi acest verset: „ Spun adevărul în Hristos, nu mint, conştiinţa mea în Duhul Sfânt mărturiseşte aceasta!”

Oare de ce era nevoie să facă Pavel o asemenea introducere? De ce era nevoie să întărească onestitatea cuvintelor sale?

Vedeţi, tocmai aici intervine factorul istoric, despre care vorbeam data trecută, factor ce ne ajută să înţelegem mai bine despre ce este vorba.

În vremea aceea, Pavel era acuzat de unii că este duşmanul propriului său popor. Aduceţi-vă numai aminte de Faptele Apostolilor 23:12: „La ziuă, Iudeii au uneltit şi s’au legat cu blestem că nu vor mînca, nici nu vor bea, pînă nu vor omorî pe Pavel.” Atât de mare era înverşunarea unora din compatrioţii săi împotriva lui. De aceea, simte el nevoie să-i asigure, odată în plus, pe destinatarii săi de sinceritatea cuvintelor sale. Adică ceea ce spune nu este artificial, nu este ceva de convenienţă, iar Duhul Sfânt întăreşte lucrul acesta. Dar ce spune?

v.2  … simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă.

Fără intervenţia Duhului Sfânt nu cred că noi avem o percepţie adecvată a sentimentelor pe care apostolul Pavel le nutrea faţă de naţiunea sa. Răbdarea sa în faţa persecuţiilor la care a fost supus este o dovadă în acest sens. Răbdarea aceasta venea şi din înţelegerea pe care el o avea cu privire la reacţiile poporului său faţă de Domnul Hristos şi faţă de creştinism. Înţelegerea venea şi ea din faptul că el avusese aceeaşi reacţie. Nu plecase el l-a  Damasc pentru a-i întemniţa pe creştini?  Doar fusese şi el un lider fariseu, ştia foarte bine ce se întâmpla din propria experienţă. Numai că acum, dorea din toată inima ca ei să înţeleagă ce se petrecea cu adevărat. Dorea ca ei să poată ieşi din orbirea spirituală în care se aflau. Dragii nici nu ne dăm seama, cred cât de mare era dorinţa lui. Dacă noi am fi animaţi de dorinţa ca neamul nostru să fie izbăvit în aceeaşi măsură în care era Pavel, cred că multe lucruri bune s-ar întâmpla în ţara noastră. Ascultaţi ce preţ ar fi fost Pavel dispus să plătească pentru ai săi:

v.3  Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.

Deşi este o dorinţă sinceră, nu este şi una posibilă. Pavel nu putea să plătească nimic pentru ei. Preţul fusese deja plătit. De acum, ei nu trebuiau decât să creadă.

v.4  Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,

v.5  patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!

Iată că Pavel explică aici identitatea evreilor şi foloseşte opt aspecte care o conturează.

  1. Adopţia. Adopţia aceasta s-a făcut la nivel de naţiune şi raportarea se făcea pe bază etnică şi nu individuală. Singura naţiune pe care Dumnezeu a numit-o o naţiune a „copiilor Săi” este naţiunea Israel. Iată ce le-a spus Dumnezeu: „Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului.Deut. 7:6 Sau iată ce spune în Exod 4:22: Tu vei zice lui Faraon: ,Aşa vorbeşte Domnul:, Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.”

Iată, dragii mei, Israelul este poporul ales de Dumnezeu. Nici unui alt popor Dumnezeu nu i-a adresat chemarea pe care a adresat-o Israelului. Mai mult, pe nici un alt popor, Dumnezeu nu l-a numit aşa cum l-a numit pe poporul Său. Ei au fost adoptaţi de Dumnezeu indiferent că ne place sau nu lucrul acesta.

  1. Slava. Aici este vorba despre prezenţa fizică a lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Ea s-a manifestat în Cortul întâlnirii mai întâi, apoi în Templu. În Exod, capitolul 40:35 găsim următoarea descriere: Moise nu putea să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea cortul.” Poporul lui Israel este cred, singurul care a văzut prezenţa fizică a lui Dumnezeu. Nu ştiu dacă astăzi mai are parte cineva de o asemenea experienţă.

Se poveste despre un evanghelist care a ridicat un cort şi se lăuda că a văzut îngeri în cort şi deasupra cortului. Chestionat mai în detaliu cu privire la vedeniile sale s-a dovedit că era doar un impostor. Nu spun că Dumnezeu nu trimite uneori îngerii Săi, dar prezenţa lui fizică nu cred că a mai fost experimentată de cineva în modul în care Israel a experimentat-o.

  1. Legământul. Este al treilea aspect ce conturează identitatea lui Israel. Dumnezeu a făcut anumite legăminte, angajamente, cu naţiunea Israel şi cred că Dumnezeu va împlini ceea ce El a promis acestui popor. Multe dintre ele s-au împlinit şi sunt sigur că se vor împlini şi celelalte.

Dumnezeu a spus că va face din Israel o binecuvântare pentru toate popoarele.  Dumnezeu i-a spus că cel ce va aduce această binecuvântare va fi dintre urmaşii săi. Sunt lucruri care s-au împlinit. Ele s-au împlinit în Domnul Isus. Dumnezeu a făcut mai mult legăminte cu Israel prin intermediul lui Avraam, David, cu naţiunea întreagă chiar, legăminte pe care nu le-a repetat cu nici o altă naţiune. Deci ele aparţin Israelului.

  1. Al patrulea aspect este Legea. Legea mozaică a fost dată în mod specific poporului evreu. Era un legământ specific, un legământ cu profunde implicaţii în ceea ce privea identitatea lor. Iată ce aflăm din Exod, capitolul 19, versetul 5: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu”.

Apoi Dumnezeu spune tot în Exod, dar capitolul 31, de această dată, versetul 13, următorul lucru: ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sînt Domnul, care vă sfinţesc. Cui se adresează Dumnezeu aici? Israelului!

Am fost întrebat: De ce nu respectaţi porunca a patra, de ce nu respectaţi Sabatul?

Am mai multe răspunsuri, dar unul cred că este suficient – nu fac parte din poporul Israel. Alţii au întrebat, „Dar a schimbat Dumnezeu ziua Sabatului?” Nu! Dar ne-a schimbat pe noi.

Dragii mei, relaţia noastră cu Dumnezeu este bazată pe un nou legământ. Israelul avea o relaţie bazată pe un legământ al Legii Mozaice.

  1. Trecem la al cincilea aspect. Slujirea lui Dumnezeu. El are de a face cu închinarea la Cortul întâlnirii şi la Templu. Regatul lui Israel trebuia să devină un regat de preoţi. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Spune Dumnezeu şi găsim consemnat în Exod, capitolul 19, versetul 6, iar specificarea este clară – se referea la Israel. Naţiunea a eşuat în această privinţă, dar Dumnezeu nu a renunţat la scopul Său. Va veni o vreme când Israelul va îndeplini acest mandat.
  2. Promisiunile sunt al şaselea aspect ce conturează în mod distinct identitatea lui Israel.

Vechiul Testament abundă în promisiuni făcute acestor oameni. Dumnezeu i-a spus lui Iosua: ,,Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.” Copii lui Israel trebuia să intre în posesia ţării. Nici unul din noi nu am avut o asemenea promisiune. Palestina a fost dată de Dumnezeu evreilor.

  1. Nu mai vorbim de identitatea oferită de predecesori. Ea se referă în mod special la Avraam, Isaac şi Iacov, părinţii poporului evreu.
  2. Dar iată că ajungem la un aspect important dar şi interesant – Mesia – Hristosul. El a fost promis lumii dar prin intermediul evreilor. S-a întrupat nu în american sau francez, sau roman sau indian ci s-a întrupat în evreu. Domnul Isus este identificat ca Dumnezeu. Este Dumnezeu întrupat în chip de om, însă atunci când a pătruns în această lume, El a venit în Israel, a învăţat limba lor, obiceiurile lor.

Acum cred că acest al optulea aspect se separă de celelalte având în vedere importanţa lui. Dar şi acesta are directă legătură cu poporul evreu:

v.16  Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.

Sunt cuvintele autorului epistolei către Evrei.

Acum această identitate se referă mai mult la trecutul Israelului. Să vedem ce spune Pavel despre Israelul din zilele lui:

v.6    Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel;

Iată o afirmaţie interesantă. Cu alte cuvinte nu toţi urmaşii lui Israel constituie Israelul. Iudeii din vremea lui Pavel au ridicat întrebarea referitoare la faptul că nu toţi evreii au acceptat din toată inima că Isus este Mesia, lucru care ar fi trebuit să fie normal de vreme ce ei erau poporul ales. Nu cumva Dumnezeu eşuase? Se întrebau ei!

            Pavel s-a ocupat de această problemă parţial în capitolul 3. Acum el va face o distincţie între urmaşii naturali ai lui Iacov şi cei spirituali. Mereu va fi o rămăşiţă, şi rămăşiţa, naturală sau nu, îşi are originea în Iacov. Notaţi că este o distincţie în interiorul naţiunii Israel iar neevreii nu sunt incluşi.

În orice caz, nu a fost vorba despre eşecul lui Dumnezeu ci al omului.  Promisiunea lui Dumnezeu a fost necondiţionată.

v.7  şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam; ci este scris: ,,În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele.“

Acest verset constituie un argument devastator împotriva acelora care se opun lui Pavel.

Dacă sămânţa este recunoscută numai pe bază naturală, atunci, Ismaeliţii, Madianiţii şi Edomiţii sunt şi ei incluşi aici. Deci pretenţia Arabilor de a fi consideraţi fii ai lui Avraam este pe deplin îndreptăţită. Numai că este vorba aici despre o descendenţă naturală şi nu în baza unei promisiuni făcută de Dumnezeu.

Vă aduceţi aminte ce i-au spus evreii odată Domnului Isus. ,,Tatăl nostru“, I-au răspuns ei, ,,este Avraam“. Isus le-a zis: ,,Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” Apoi, Domnul a continuat: Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El dela început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”

Nu cred că avem argumente să contracarăm o asemenea afirmaţie.

Ne întoarcem la Pavel:

v.8  Aceasta însemnează că nu copiii trupeşti sînt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sînt socotiţi ca sămînţă.

Pavel face o distincţie clară între cei aleşi şi cei nealeşi din Israel.  Copii cărnii nu sunt copii lui Dumnezeu. Numai cei ce fac parte din copii promisiunii sunt şi membrii ai rămăşiţei.

În Faptele Apostolilor 21:20 Luca ne spune: Cînd l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ,Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, şi toţi sînt plini de rîvnă pentru Lege.” Erau mii de iudei în Israel care au acceptat că cel pe care îl răstigniseră a fost de fapt Mesia cel aşteptat. Aceasta după învierea Lui. În viziunea lui Pavel, ei erau cei aleşi şi Pavel se va referi mereu la ei numindu-i Israel.

Când ajungem la cartea Apocalipsa unde Domnul Isus se adresează bisericilor, cam pe la începutul primului secol, în efect el le comunică următorul lucru: „Ei nici nu mai aparţin unei sinagogi care mi se închină mie, ci aparţin unei sinagogi ce se închină Satanei. Puteţi citi şi dvs în Apocalipsa, capitolul 2, versetul 9 şi de asemenea versetul 9 dar din capitolul 3.

Mergem mai departe:

v.9  Căci cuvîntul acesta este o făgăduinţă: ,,Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.“

Copii promisiunii nu sunt cei care au crezut în ceva – Isaac nu a crezut înainte să se nască. Isaac a fost sămânţa promisă. Dumnezeu a promis şi Dumnezeu a împlinit.

Acum ajungem la câteva afirmaţii foarte puternice:

v.10  Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai dela părintele nostru Isaac.

Isaac şi Rebeca sunt exemple identice, oferite ca exemplificare a acestui principiu al alegerii divine.

v.11  Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, -ca să rămînă în picioare hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, –

Deşi, acesta este un verset care în unele manuscrise apare între paranteze, este un adevăr de maximă importanţă. Unele explicaţii ar putea fi găsite în cazul lui Ismael, dar nu ştiu ce se poate spune despre Edom, fratele geamăn al lui Iacov, fiul lui Isaac şi al lui Rebeca.

Dumnezeu a respins pe primul, pe cel ce a avut dreptul de întâi născut pentru a-l alege pe cel de al doilea, pe Iacov. Trebuie să ţinem cont de faptul că la vremea aceea nici Iacov nu făcuse nimic bun sau care să merite atenţia lui Dumnezeu iar Esau nu făcuse nimic rău. Nu este vorba nici despre ceva ce s-a întâmplat prin naştere deoarece au fost născuţi în acelaşi timp. În felul acesta Pavel atrage atenţia asupra alegerii în conformitate cu scopul lui Dumnezeu potrivit cu alegerea. Ceea ce, într-un limbaj mai simplu ar însemna că Dumnezeu nu alege datorită faptelor ci pe baza ascultării. Oricum, trebuie notat, şi este un aspect foarte important, că în acest verset nu este vorba despre o practică referitoare la mântuire.

v.12  s’a zis Rebecii: ,,Cel mai mare va fi rob celui mai mic“,

Versetul reprezintă un citat din cartea Geneza, capitolul 25, versetul 23, care este o profeţie făcută Rebecii, încă înainte de a se naşte cei doi copii.  Profeţia este de fapt mai amplă: „Şi Domnul i-a zis: ,,Două neamuri sînt în pîntecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pîntecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”  Observaţi elementele foarte precise ale profeţiei precum şi împlinirea lor exactă.

Dar citatele lui Pavel din Vechiul Testament nu se opresc aici:

v.13  după cum este scris: ,,Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.“

Acesta este un citat din cartea Maleahi, capitolul 1, versetele 2 şi 3. Această afirmaţie nu a fost făcută până când cei doi băieţi nu şi-au trăit viaţa şi urmaşii lor au format două popoare. Am putea spune că trecuseră două mii de ani de la naşterea lor până la această afirmaţie şi multe evenimente istorice avuseseră loc. Poate că vă întrebaţi de ce a fost aşa. Cel mai bun răspuns pe care îl am este că Dumnezeu este suveran şi voia Lui, alegerea Lui este suverană.

Dar Pavel vorbeşte acum pentru noi:

v.14  Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum!

Poate Dumnezeu fi acuzat de nedreptate? Răspunsul este: Hotărât Nu!

Omul natural se revoltă împotriva suveranităţii lui Dumnezeu.  Dacă Dumnezeu are dreptul să aleagă, aproape instantaneu, omului i se pare că se comite o nedreptate.

Avem atâtea exemple în istorie când oamenii au comis greşeli grave şi totuşi au primit votul multora. Chiar în ceea ce ne priveşte suntem cât se poate de indulgenţi cu alegerile pe care le facem, dar suntem foarte critici cu ceea ce face Dumnezeu. Uităm dealtfel câteva lucruri esenţiale. Aş începe cu faptul că noi suntem oameni limitaţi pe când Dumnezeu este nelimitat şi Atotputernic. Noi nu putem face ce vrem, dar El poate. Mai mult, uităm că noi avem o cunoaştere limitată, iar El este Atotştiutor. El cunoaşte lucrurile pe care noi nu le vom cunoaşte vreodată. Să nu mai vorbim despre faptul că pe Dumnezeu nimic nu-l poate surprinde.

Apoi, noi oamenii suntem schimbători, dar Dumnezeu este acelaşi, ieri, azi şi în veci.

Dragii mei, mai sunt multe alte diferenţe care îl îndreptăţesc pe Dumnezeu să aleagă şi pe noi să răspundem alegerii Lui.

În incursiunea noastră viitoare vom vedea modul în care a intervenit Dumnezeu în istorie şi în viaţa unor oameni.

Dragul meu, este dreptul lui Dumnezeu să aleagă şi noi nu avem dreptul să ne împotrivim. În ce priveşte mântuirea însă, El ne-a oferit tuturor alegerea. Depinde de noi de acum să răspundem la ceea ce a făcut El pentru noi.

Nu trebuie să-ţi împietreşti inima. Nu respinge mâna întinsă de Dumnezeu. El te aşteaptă cu dragoste la El.

Rămâneţi cu binecuvântarea celui Preaînalt!