Itinerar Biblic Ep.0400 – ROMANI Cap. 7:9-25

 

Dragi ascultători, se spune că undeva, într-un orăşel din California, Statele Unite, au fost instalate mai multe oglinzi pentru a testa în ce măsură se privesc bărbaţii în oglindă în raport cu femeile. Desigur, părea o iniţiativă naivă, majoritatea susţinând că femeile se uită cel mai des în oglindă.

Ei bine spre surprinderea tuturor, s-a descoperit că şi bărbaţi se uită în aceeaşi măsură în oglindă ca şi femeile.

Concluzia, tuturor ne place să ne privim în oglindă, dragi prieteni. Cei care au făcut studiul au apreciat că oamenii se privesc în oglindă pentru că le face plăcere ceea ce văd. O singură problemă avem: ne place să privim aparenţele exterioare dar nu vrem să privim în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vedea ce este în interiorul nostru.

Ei bine, dragi ascultători, astăzi avem din nou ocazia să ne privim în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu pentru a afla cum stăm cu interiorul nostru, cu inima noastră.

Ne întoarcem deci la capitolul cu numărul 7 din epistola către Romani, un capitol despre care spuneam data trecută că este cheia înţelegerii harului lui Dumnezeu.

Am parcurs deja primele opt versete aşa că vom relua călătoria noastră în această epistolă începând cu versetul 9:

v.9  Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.

v.10  Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

Raţionamentul lui Pavel pare unul destul de complicat. Ce vrea să spună el prin faptul că fără Lege trăia, iar atunci când a venit Legea a murit.

Sau la ce poruncă se referă el care ar fi trebuie să-i dea viaţa şi când acolo ea l-a condamnat la moarte?

Cred că această poruncă la care se referă Pavel este cea care se găseşte în Deuteronom 8:1. Ea sună foarte simplu: ”Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe cari vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi, şi să intraţi în stăpînirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri.”

Pare destul de simplă această poruncă şi nu conţine nici un semnal ascuns prin care Dumnezeu să ne păcălească. Porunca este foarte clară: Păziţi şi veţi trăi ! De ce spune atunci Pavel că această poruncă care ar fi trebuit să aducă viaţa a adus, în schimb moartea?

Răspunsul nu este greu! Omul ,dragii mei nu a reuşit să se ridice la aşteptarea acelor legi pe care Dumnezeu le stabilise. Prin incapacitatea lui de se raporta voii lui Dumnezeu, omul a ajuns la condamnare. Porunca nu s-a schimbat cu nimic şi nici promisiunea ataşată ei. Problema este că nici un om nu se poate ridica la înălţimea aşteptărilor sale. Din această pricină porunca care asigura viaţa prin ascultare aduce condamnare prin neîmplinire.

Să vă dau un exemplu cât se poate de practic.

Cred că ştim cu toţii deja ce minunat mijloc de transport este maşina. Ea este foarte folositoare în nenumărate domenii.

Cu toate acestea, cred că ştiţi ce s-a întâmplă când o maşină ajunge pe mâinile unei persoane nepotrivite. Ea poate determina accidente şi distrugeri apreciabile. Dar, aşa cum vă daţi seama nu este maşina de vină ci cel ce o conduce.

Se întâmplă la fel, dragi ascultători cu această lege. Nu ea este problema ci noi. Noi suntem cei care nu ne putem ridica la standardul stabilit de lege şi din această pricină ea aduce condamnarea şi moartea în vieţile noastre.

Dar se mai întâmplă ceva:

v.11  Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m’a amăgit, şi prin însăş, porunca aceasta m’a lovit cu moartea.

După cum se poate observa, Pavel personifică păcatul în acest verset şi îl numeşte „amăgitorul”.

Începând cu Grădina Edenului şi până astăzi, păcatul ne amăgeşte cu privire la noi şi cu privire la Dumnezeu.

În Grădina Edenului, Satan l-a făcut pe om să creadă că Dumnezeu nu poate fi crezut, nu te poţi baza pe El şi de aceea i-a propus omului să devină el însuşi dumnezeu prin efortul personal.

Să nu cumva să creadă cineva că aceasta s-a întâmplat atunci şi nu se mai repetă în cazul nostru.

Chiar în ceea ce ne priveşte, Satan încearcă să ne facă să credem că noi putem împlini Legea şi nu avem nevoie de Dumnezeu.

Mare greşeală! Este o pistă greşită dragi ascultători! Este o pistă greşită care conduce la moarte veşnică.

Pavel spune că Legea a fost dată ca o poruncă pentru viaţă dar datorită slăbiciunilor noastre ea devine condamnarea noastră la moarte şi, încă o dată nu este din pricina legii ci din pricina noastră.

Priviţi numai cum vede Pavel Legea:

v.12  Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună.

Deci, omul este problema. El este cel nesigur, inconsecvent şi fără acele caracteristici care să-l facă demn de crezare.

Dar să revenim la continuarea argumentului lui Pavel. Iată aici o nouă întrebare retorică a lui Pavel:

v.13  Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr’un lucru bun, pentruca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaş poruncă.

Cred că aţi înţeles, dragi prieteni efortul lui Pavel, nu de a denigra Legea ci de a demonstra ce ravagii poate face păcatul dacă nu avem o abordare corectă în ceea ce-l priveşte.

Păcatul perverteşte tot ceea ce este bun dragii mei şi odată ce-l scăpăm de sub control el va controla viaţa noastră.

Să ne aducem numai aminte de ceea ce s-a întâmplat din nou în Eden.

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu posibilitatea de a alege, de a hotărî în mod liber.

Este un lucru bun nu-i aşa? Ne-am simţi foarte afectaţi dacă nu ni s-ar da posibilitatea să  facem propriile alegeri.

Cu toate acestea, atunci când suntem confruntaţi cu păcatul noi suntem gata să-L învinovăţim pe Dumnezeu pentru că nu ne-a creat cu capacitatea de a respinge păcatul.

Vedeţi, tocmai aici este înţelegerea noastră greşită cu privire la păcat. El nu este ceva de sine stătător, el este pervertirea lucrurilor bune.

Din punctul acesta de vedere chiar şi Legea a fost pervertită, spune Pavel. Şi ea este pervertită prin acţiunea mea şi a ta dragul meu ascultător.

v.14  Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului.

Aceasta este o mărturisire a lui Pavel. Şi el recunoştea, după cum se pare că o făceau şi ceilalţi ucenici, că Legea era un lucru bun.

El spune: „Ştim”! Era deci un lucru stabilit şi recunoscut printre credincioşi că Legea era duhovnicească sau spirituală. Este spirituală în sensul că ea a fost dată prin intermediul Duhului Sfânt şi este o parte a Cuvântului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte ea este o expresie a Scripturii.

De exemplu, în prima Epistolă către Corinteni, capitolul 10, versetul 14, se vorbeşte despre o stâncă spirituală pentru că a fost vorba despre intervenţia Duhului Sfânt. În deşert, poporul evreu a avut nevoie de hrană şi apă spirituală, iar în acest sens, Duhul Sfânt este cel ce a pus-o la dispoziţia lor.

Un alt lucru pe care Pavel îl spune despre sine este că el este „pământesc”.  O altă conotaţie a termenului folosit de Pavel este acela de „carnal”! Acelaşi termen, sarkinos, poate însemna şi „sunt în carne!”

Acum, Pavel nu face apel la oasele şi muşchii săi. Trupul nostru este neutru şi poate fi folosit atât pentru lucruri bune cât şi lucruri rele. Este asemenea automobilului la care m-am referit adineauri.

Carnalitatea se referă spiritul şi mintea veche care ocupă şi foloseşte trupul, trup contaminat în acest fel cu păcat. Uitaţi-vă de exemplul la faţa unui copil în primele lui luni de viaţă şi priviţi-l din nou după patruzeci de ani. Veţi vedea urmele păcatului întipărite pe faţa lui.

Un alt lucru care se poate spune despre carnalitatea noastră, în termenii în care Pavel o defineşte, este acela că ea este inertă în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu.

Dacă ar fi numai după capacitatea noastră de a-l căuta pe Dumnezeu nu cred că l-am găsi vreodată. Aceasta pentru că suntem dominaţi de păcat ale cărui rădăcini sunt extinse în adâncul fiinţei noastre interioare.

Aşa se vede Pavel şi nu cred că noi avem vreun motiv să ne simţim superiori. Dealtfel, lupta interioară a lui Pavel este împărtăşită şi de noi adesea:

v.15  Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

Avem aici prezentat conflictul celor două naturi, omul cel vechi şi noua natură.

Reprezentarea acestora se face prin cele două perspective ale faptelor. Unele pe care Pavel le doreşte făcute dar ceva din interiorul lui se împotriveşte, şi altele pe care nu vrea să le facă şi ceva din interiorul lui îl determină să le facă.

Nu ştiu, aveţi şi voi asemenea lupte dragi ascultători în viaţa voastră de creştin? Vi se întâmplă să faceţi anumite lucruri şi să vă urâţi apoi că le-aţi făcut? Nu vi se întâmplă să spuneţi? O, Doamne! Iar te-am întristat!”?

Cred că fiecare dintre noi are parte de  această experienţă. Nu cred că trebuie să fim descurajaţi. Nu cred că trebuie să renunţăm să ne împotrivim păcatului, dar nici nu cred că trebuie să ne lăsăm descurajaţi de înfrângeri.

Pavel ne vorbeşte aici din propriile-i experienţe. Se pare că au fost trei perioade în viaţa lui Pavel.

  1. Mai întâi facem cunoştinţă cu un Pavel mândru de statutul său de Fariseu în cadrul sistemului Mozaic, păcălindu-se cu sacrificiile pe care le aducea la templu. El se gândea atunci că face suficient pentru ca Dumnezeu să-l considere neprihănit. Însă Legea îl condamna chiar şi atunci când alerga să-i prindă pe credincioşi pentru a fi judecaţi pentru convingerile lor.
  2. De fapt, chiar în timpul unei asemenea acţiuni are Pavel parte de o experienţă deosebită care va marca o nouă etapă din viaţa lui. Este vorba despre experienţe avută pe drumul Damascului.

Acest tânăr mândru Fariseu a acceptat că Isus Hristos este Mesia dar tot mai credea că poate să trăiască viaţa creştină de unul singur.

El şi-a spus „Vreau să trăiesc pentru Dumnezeu!” dar foarte curând s-a descoperit într-o zonă a eşecurilor şi frământărilor interioare. Nu ştim cât a durat această perioadă în viaţa lui Pavel, dar el scrie despre ea.

În cele din urmă a venit ziua victoriei dar nu a fost victoria lui Pavel, a fost victoria Domnului Isus. Pavel a învăţat că victoria venea din cedare, din predarea vieţii lui Hristos şi acceptarea conducerii Sale asupra vieţii noastre. În acea perioadă a vieţii, Duhul Sfânt era cel care conducea viaţa lui Pavel şi abia atunci, Pavel ducea adevărata viaţă creştină.

Dar să ne întoarcem la textul epistolei către Romani.

v.16  Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

Atunci când vechea natură calcă poruncile, noua natură este de acord cu Legea care condamnă tendinţa noastră păcătoasă înnăscută. După cum se poate observa, Pavel nu se lupta să argumenteze nevinovăţia sa în faţa Legii. Dimpotrivă, el admite că a încălcat Legea şi că Legea era buna.

v.17  Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

Cu alte cuvinte el spune: Nu mai sunt eu, (vorbesc despre noua natură) care face lucrul acesta, ci păcatul (adică vechea natură) care încă trăieşte în mine.

O, dragi ascultători ce repede am vrea să scăpăm de vechea natură, dar ea se ţine de noi ca un scai. Nici Pavel nu a scăpat de ea şi nici noi nu vom scăpa.

Mă gândesc că dacă am scăpa prea repede de ea, poate că nu am aprecia suficient de mult sprijinul pe care Dumnezeu ni-l oferă datorită harului Său.

Să mergem mai departe cu confesiunea lui Pavel:

v.18  Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n’am puterea să-l fac.

Pavel a învăţat cel puţin două lucruri din frământările sale lucruri pe care mulţi creştini au nevoie să le înveţe.

Un prim lucru pe care îl recunoaşte Pavel cu privire la acest proces este acela că în el     (se referă aici la vechea natură) nu este nimic bun.

Ce spuneţi despre acest aspect? Aţi descoperit şi dvs. acest lucru?

Din păcate sunt prea mulţi creştini care consideră că în firea lor, în puterea lor se găsesc suficiente lucruri care să-l placă lui Dumnezeu. Mulţi din această categorie sunt neosteniţi în tot felul de activităţi creştine dar nu se observă nici o roadă a efortului lor. Sunt asemenea unor albine care zboară toată ziua dar nu produc nici un pic de miere.

Problema lor este că le lipseşte acel contact vital cu Domnul Hristos, contact care nu este posibil fără lepădare de sine. Din această cauză El nu poate să trăiască în ei aş cum ar dori să o facă. Ei nu au ajuns să înveţe această lecţie pe care Pavel a învăţat-o, şi anume, „nimic bun nu locuieşte în noi!”

Un alt lucru pe care l-a descoperit Pavel a fost acela al conflictului dintre voinţă şi capacitate. Iată cum sună cuvintele lui: „am voinţa să fac binele, dar n’am puterea să-l fac.”

Deci, Pavel a descoperit că nu este nimic bun în vechea natură, dar mai mult, în noua natură nu este putere.

Deşi noua natură vrea să facă voia lui Dumnezeu, vrea să-I slujească, omul carnal, este încă inamicul lui Dumnezeu iar această nouă natură nu poate depăşi omul cel vechi.

Îmi aduc aminte de clipele când m-am întâlnit cu Dumnezeu. Mi-am dat seama de păcatul în care trăiam şi efectele pe care el le avea atât în viaţa mea prezentă cât şi cea viitoare. Am cunoscut atunci iertarea pe care o dă Domnul Isus prin iubirea lui pentru noi.

Mi-am spus atunci: „Am să trăiesc pentru Dumnezeu!” A fost o hotărâre bună, dar habar nu aveam cât de greu este să o faci pe cont propriu. Am traversat multe frustrări, eşecuri până am înţeles că pentru a trăi pentru Dumnezeu ai nevoie de Dumnezeu. Pentru a trăi o viaţă spirituală după voia lui Dumnezeu, ai nevoie de o putere spirituală de la Dumnezeu. Altfel nu se poate. Nu a putut Pavel, nu au putut nici alţii şi nu cred că vei putea nici tu dragul meu ascultător.

Trebuie să începem să trăim pentru Dumnezeu prin a recunoaşte inabilitatea noastră de a trăi pentru El doar prin eforturile noastre. Următorul pas este deplina încredere îl El în ceea ce priveşte nevoile noastre permanente de hrană spirituală şi creştere.

Pavel cunoştea foarte bine toate aceste meandre ale creşterii spirituale. Iată ce mai spune el:

v.19   Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac!

v.20  Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

v.21  Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

Nu v-aţi confruntat şi voi dragi ascultători cu astfel de situaţii? Ştiaţi care este bine pe care trebuie să-l faceţi, aveaţi şi dorinţa să-l faceţi, iar rău dinăuntru se revolta, se opunea, lupta cu disperare pentru a vă împiedica să faceţi acel bine.

Este ceea ce mi se întâmplă de multe ori, dragii mei şi dacă nu aş şti că Dumnezeu este plin de dragoste şi iertare, aş fi foarte dezamăgit. Dar El este iertător şi bun şi atunci când suntem sinceri şi ne recunoaştem eşecurile El le transformă într-o rampă pentru progresul nostru spiritual.

v.22  Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;

v.23  dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

Aşa cum vă spuneam, în momentul în care venim la Domnul Isus Hristos şi punem viaţa noastră în mâinile Lui, nu înseamnă că natura noastră veche, carnală este anulată. Ea continuă să-şi ceară drepturile. Numai că în Domnul Isus avem posibilitatea de a face ceea ce trebuie şi nu ceea ce vrea această natură.

Pavel, avea parte de lupte interioare cât se poate de intense, aşa cum mulţi dintre noi avem.  Poate că noi nu le sesizăm adesea intensitatea sau nu o recunoaştem. Nu este cazul lui Pavel:

v.24  O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..

Iubiţi ascultători! Cel ce spune Nenorocitul de mine! Nu este un alcoolic, sau un om imoral. Nu este unul din cei pe care noi îi considerăm nemântuiţi! Nu! Este Pavel!

Cuvântul nenorocit poartă cu el nota unei oboseli în urma unei lupte.

Pavel era epuizat parcă de lupta pe care o dusese. Resursele lui se terminaseră.

Dar tocmai atunci când s-au terminat aceste resurse a intervenit Dumnezeu:

v.25  Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.

Mulţumesc lui Dumnezeu, spune Pavel, care, prin Domnul Isus, a intervenit. Este parcă un strigăt de mirare, de bucurie, este strigătul păcii, al împlinirii.

Mai spune Pavel, cu mintea eu înţeleg Legea şi caut să o respect, dar trupul, carnalitatea mea, se împotriveşte din răsputeri.

Dragul meu ascultător, ai fost martorul unei impresionante mărturisiri. Pavel a pus înaintea noastră toate frământările sale şi aşa cum am văzut nu au fost doar simple exemple de efect. Pavel se confrunta cu probleme. În el se dădea o luptă. Ceea ce l-a făcut însă victorios, nu a fost nici teologia învăţată la picioarele lui Gamaliel, nici scrierile greceşti al căror cunoscător a dovedit că este. Victoria a venit în viaţa lui în momentul în care a acceptat că are nevoie de Dumnezeu şi pentru a trăi viaţa spirituală.

Dragul meu ascultător, dacă eşti unul care are parte de lupte interioare, lupte din afară şi ţie ți se par că sunt probleme, Îmbărbătează-te! Şi alţii le-au avut. Tu nu eşti nici mai tare nici mai slab şi aceasta pentru că tăria nu este în tine.

Secretul victoriei stă în cedare. Cu cât cedezi mai mult Domnului Hristos cu atât mai mult el va trăi în tine, iar diferenţa se va vedea!

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului.!