Itinerar Biblic Ep.0399 – ROMANI Capitolul 7: 1-8

 

Dragi ascultători itinerarul nostru ne conduce astăzi la capitolul 7 al epistolei către Romani, epistolă scrisă, aşa cum bine ştim, de apostolul Pavel.

După ce în ultima parte a capitolului 5 Pavel a abordat tema „sfinţirii potenţiale”,  iar în capitolul 6 pe cea a „sfinţirii poziţionale”, în capitolul 7 avem prezentate două subiecte: încătuşarea sufletului mântuit şi frământările sufletului mântuit.

Legea, nu poate produce sfinţirea sufletului în viaţa credinciosului ci numai mai degrabă încătuşează sufletul.  Dar nici bazându-se pe vechea natură, credinciosul nu poate aştepta sfinţirea. Numai spunând că doreşti să trăieşti pentru Hristos nu duce nicăieri. Trebuie să prezinţi personal înaintea Lui, să recunoşti că ai nevoie de El şi să cauţi în permanenţă apropierea de El.

Importanţa acestui capitol parcă nu poate fi suficient de mult accentuată. Un cercetător al acestei cărţi spunea că ori de câte ori îi este adus un comentariu asupra acestei epistole, el caută imediat secţiune care se ocupă de acest capitol. Pentru el, comentariul acestui capitol este măsura pentru întregul material scris.

Un minunat predicator dealtfel, a spus la un moment dat că noi, creştinii, ar trebui să ocolim capitolul 7 şi să ne oprim mult mai des asupra capitolului 8.

După ani de experienţă am ajuns al concluzia că acest capitol 7 este la fel de important ca şi celelalte capitole ale epistole, ba chiar este o adevărată cheie în înţelegerea epistolei.

Capitolul 7 vorbeşte despre o frământare a sufletului care pentru mulţi creştini, atunci când nu au o abordează corect, aduce multă suferinţă. Uneori creştinii tratează această stare ca pe un joc al extragerii beţişorului norocos. Uneori, beţişorul despre care vorbesc li se pare a fi Legea cu prevederile ei. Numai că nu se poate numi chiar norocos un asemenea beţişor. Adesea o asemenea alegere atrage după sine multă descurajare.

Dragii mei, trebuie să avem o înţelegere potrivită a harului lui Dumnezeu. El este acela care îmbogăţeşte viaţa noastră şi care aduce multă bucurie atunci când este trăit în mod corect.

Dacă în capitolul 5 am vorbit despre „sfinţirea potenţială”, în capitolul 6 despre „Sfinţirea potenţială” ca să păstrăm o formulare asemănătoare, am putea spune că în capitolul 7, vorbim despre o „sfinţire fără putere”.

Sper că aţi înţeles că este mai degrabă vorba despre cum să nu trăim.

Pavel face în acest capitol o amplă prezentare a relaţiei dintre creştin şi Lege, însă    dintr-un punct diferit decât a făcut-o până acum.

În capitolele 5 şi 6, Pavel demonstrat faptul că prin credinţă noi nu desfiinţăm Legea. Ascultarea de Dumnezeu încă rămâne un imperativ. Deci, spunea el, creştinul, chiar mântuit prin har, prin Hristos, nu poate să ignore ascultarea de Dumnezeu.

Acum însă, Pavel spune că pentru a fi ai lui Hristos, Creştinul trebuie să moară faţă de Lege. Deci, cumva, se pare că Pavel introduce aici idee unui posibil conflict între Hristos şi Lege. Conflictul acesta nu este însă unul posibil dacă avem în vedere cine este autorul Legi – Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să fie în conflict cu Fiul Său.

Ce vrea atunci Pavel să spună prin acest paragraf?

Să urmărim deci textul scris de Pavel şi călăuziţi de Duhul Sfânt să pricepem cum trebuie să aplicăm această parte a Scripturii în viaţa noastră.

v.1  Nu ştiţi, fraţilor, -căci vorbesc unor oameni cari cunosc Legea-că Legea are stăpînire asupra omului cîtă vreme trăieşte el?

Iată mai întâi din nou acea expresie pe care Pavel o foloseşte în nenumărate rânduri în această epistolă. Nu este o expresie de care Pavel este îndrăgostit ci reprezintă mai degrabă metoda pe care Pavel o aplică pentru a construi argumentele Sale. El foloseşte noţiuni pe care cititorii săi le cunosc pentru a aduce apoi noţiuni noi. Cred că este o bună metodă.

De fapt, chiar următoarele cuvinte ne arată acest lucru. El se adresează unor oameni care cunosc Legea despre care vrea el să vorbească. Să nu uităm că Legea fusese în vigoare pentru aproximativ 1000 de ani într-o ţară pregătită pentru aplicarea ei. Legea nu a fost dată numai poporului ci şi ţării. Cu toate acestea Israelul nu a împlinit Legea într-un spirit de ascultare de Dumnezeu.  În momentul în care Ştefan Martirul era ucis cu pietre el  a spus următoare cuvinte: voi, cari aţi  primit Legea dată prin îngeri, şi n’aţi păzit-o!…“ El se adresa, desigur, unor evrei. Petru pe de altă parte o numeşte un jug. Iată cum sună cuvintele lui consemnate în Faptele Apostolilor 15:10:”… de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?”

Aşa era privită Legea de unii din ucenici.

Acum, Pavel aduce în discuţie o ilustraţie foarte interesantă. Din păcate unii încearcă să o folosească pentru a extrage din ea principii pentru căsătorie şi divorţ. Însă Pavel nu vorbeşte aici despre căsătorie şi divorţ. El foloseşte mai degrabă o lege ce stabileşte foarte clar trăinicia unei relaţii pe care numai moartea o poate dizolva.

Iată ce spune el:

v.2  Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.

Soţia este legată de bărbatul ei atâta vreme cât el trăieşte, dar atunci când bărbatul ei moare, ea este pe deplin dezlegată de legea bărbatului ei.

Cu alte cuvinte, dacă el este mort ea nu mai este căsătorită cu el

v.3  Dacă deci, cînd îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este deslegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.

Unele persoane insistă că divorţul şi căsătoria nu este permisă sub nici o formă în aceste circumstanţe, conform acestui verset. Cred că este nevoie să înţelegem foarte bine contextul versetului pentru a nu fi în pericol de a lansa un principiu bazat pe un singur verset şi acela scos din contextul său.

Ce se întâmpla în cadrul Legii Mozaice cu bărbatul sau femeia care nu erau credincioşi legământului căsătoriei? Imaginaţi-vă că o femeie era căsătorită cu un fustangiu care nu-i era deloc credincios. Ce se întâmpla. Vă aduceţi aminte? Legea prevedea moarte lui prin lovirea cu pietre. Când soţul era mort sub o ploaie de pietre, femeia era liberă să se căsătorească cu altul.

În zilele noastre nu se mai aplică Legea mozaică. Nu mai putem să aruncăm cu pietre în cel ce comite adulterul. Noi nu trăim în acele zile aşa că nu putem face din acest verset un principiu aplicabil astăzi. Pavel, nu vorbeşte în acest verset despre căsătorie şi divorţ. Într-un alt loc, el se ocupă şi de asemenea aspecte însă aici alta este preocuparea lui.

Ideea pe care o subliniază Pavel aici este aceea că atunci când unul din soţi moare, celălalt este liber să se recăsătorească. Cred că acesta un principiu general valabil pentru o lume civilizată. Sunt păgâni care au practici curioase. Am văzut de triburi din India şi Africa în care soţia era şi ea omorâtă în cazul în care soţul murea. Nu cred că este o practică normală şi nici biblică nu este.

Dar Pavel va amplifica ilustraţia sa:

v.4  Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.

Cu alte cuvinte: „În acelaşi fel, fraţii mei, voi (având vechea natură Adamică) aţi fost şi voi daţi morţii faţă de Lege. Legea se află într-o stare de moarte faţă de voi prin trupul lui Hristos. Şi aceasta pentru ca voi să vă puteţi căsători cu altul, chiar cu cel ce a înviat din morţi, aducând astfel roade pentru Dumnezeu.

Soţia îl reprezintă pe credinciosul în Isus. Cel de al doilea soţ îl reprezintă pe Hristos. Noi suntem uniţi cu El. Dar cine este primul soţ la care se referă Pavel?

Ia să vedem ce au spus alţi comentatori. William Sanday consideră că acest prim soţ nu poate fi altceva decât vechea stare dinaintea convertirii. Un alt comentator consideră că primul soţ este Hristosul crucificat. Un altul, pe nume Robert Newell, consideră că primul soţ despre care vorbeşte Pavel este Adam şi starea noastră în el.

Aceasta se întâmplă să fie şi opinia mea, mai ales dacă avem în vedere că de la capitolul 5, Pavel aminteşte mereu de cei doi reprezentanţi de seamă – Adam şi Hristos, primul Adam şi al doilea Adam, primul om şi ultimul om.

Noi suntem legaţi de primul Adam prin natura noastră Adamică. Legea a fost dată pentru a controla această natură Adamică, dar a eşuat  prin infirmitatea cărnii. De fapt, Legea a devenit oarecum o piatră de moară legată de gâtul evreilor. Nu i-a ridicat mai sus ci i-a ţinut mai degrabă în sclavie pentru 1500 de ani. Cerinţele ei trebuiau împlinite dar omul nu avea capacitatea necesară pentru aşa ceva. În felul acesta Legea devenea un mijloc de condamnare. Dacă cineva dintre neevrei trebuia să adopte Legea la convertirea lui, nu înseamnă că el avea vreo speranţă.

Pavel spune că Domnul Isus a murit în trupul Său, ca şi împlinire a Legii, iar noi, identificaţi cu acest trup suntem morţi faţă de Lege şi Legea este moartă faţă de noi.

Deci acel prim soţ este Adam şi noi nu mai suntem legaţi de el. Noi suntem acum legaţi de Hristos pentru că am murit în El şi am fost înviaţi în El. El este cel de al doilea soţ pentru noi şi ne ajută să aducem roadă în El. Noi nu-l mai cunoaştem pe Hristos în forma Lui întrupată ci în forma lui glorificată, cea de după înviere.

Pe de altă parte, Legea nu este dată omului nou în Hristos – ea aparţine trecutului. Pavel spune că în Hristos toate lucrurile sunt noi: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi. Această noutate despre care vorbeşte Pavel este harul.

Deci, dragul meu prieten, dacă eşti credincios, atunci agaţă-te cu toată tăria inimii de acest fapt. Fă-l o convingere pe care să-ţi bazezi viaţa. Care sunt consecinţele practice te vei întreba.

Ei bine, pe de o parte ştiind că nu poţi să împlineşti prevederile legii  şi că trebuie să depinzi de harul lui Dumnezeu, te vei simţi tot mai atras de Dumnezeu. În altă ordine de idei, ştiind că aşa cum ai fost mântuit, prin har, tot aşa şi trăieşti viaţa creştină, prin har, vei deveni mai mulţumitor faţă de Dumnezeu.

Mai sunt şi alte aspecte pe care le vom descoperi pe parcurs.

Vreau acum să vă împărtăşesc o poveste pe care am auzit-o, mie mi se pare puţin ridicolă, dar care cred că serveşte scopului nostru de a prezenta ceea ce spune Pavel.

Se spune că undeva doi tineri s-au îndrăgostit unul de altul, s-au căsătorit şi trăiau foarte fericiţi împreună. La un moment dat însă, soţul s-a îmbolnăvit şi a murit. Soţia, pentru că-l iubea foarte mult, a hotărât să-l îmbălsămeze şi să-l pună într-un cavou de sticlă, chiar în holul casei. Trupul fiind tratat, iar cavoul vidat, el s-a păstrat în foarte bune condiţii. Însă toţi cei care vizitau casa îşi dădeau seama că nu era bine nici pentru tânăra femeie şi nici pentru cei din jur. Au convins-o în cele din urmă să plece de acasă şi odată plecată a călătorit vreme de doi ani. În această călătorie însă, a întâlnit un tânăr de care s-a îndrăgostit. După o vreme s-au şi căsătorit. În cele din urmă au hotărât să revină acasă. În momentul în care au intrat în casă au văzut trupul aşezat în holul de intrare. Reacţia noului soţ, aşa cum vă puteţi imagina nu a fost tocmai plăcută. În cele din urmă au hotărât să-l îngroape aşa cum se şi cuvenea.

Dragi ascultători, aşa cum vă spuneam mie unul mi se pare povestea puţin cam exagerată, poate că nici nu este adevărată, dar cred că reprezintă totuşi o atitudine pe care mulţi o au în viaţa de credinţă. Deşi ei sunt de acum uniţi cu Hristos, nu l-au înmormântat pe primul Adam. Încă se mai gândesc la el şi încă îl mai ţin la vedere.

Dragul meu, dacă eşti un credincios, atunci, viaţa de credincios presupune să-i placi lui Hristos şi atenţia ta să fie concentrată numai asupra Lui. Este un aspect foarte important şi îmi pare rău că nu pot să accentuez şi mai mult acest aspect.

Dar să revenim la textul epistolei.

v.5  Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.

Haideţi să fim sinceri dragii mei! Puteţi voi, numai prin forţele voastre, să împliniţi Legea? Legea era o adevărată cămaşă de forţă pentru controlarea impulsurilor naturale. Carnea, aşa cum numeşte Pavel, natura umană coruptă, s-a răzvrătit sub opresiunea Legii. Carnea nu a avut capacitatea sau dorinţa de a urma prevederile legii. Carnea a ajuns în cele din urmă să încalce restricţiile impuse de Lege şi de aceea a atras pedeapsa irevocabilă care este moartea.

Cred că nu se poate o explicaţie mai clară decât aceasta dragii mei.

v.6  Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi sîntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentruca să slujim lui Dumnezeu într’un duh nou, iar nu după vechea slovă.

„Dar acum a fost izbăviţi de Lege” spune Pavel. Adică am fost eliberaţi, scoşi de sub influenţa Legii. Termenul folosit este acelaşi folosit şi pentru lăsarea la vatră a unui soldat.

Cred că este interesant să urmărim paradoxurile din această secţiune. În versetul 4, am văzut că deşi morţi aducem roadă, iar aici în versetul 6, deşi lăsaţi la vatră, demobilizaţi, noi continuăm să slujim, să lucrăm.

Slujirea pe care noi o facem astăzi faţă de Hristos nu se bazează pe sentimentul datoriei, nu pentru că trebuie să slujesc ci pentru că îmi face plăcere să slujesc. Credinciosul este eliberat, dar acum, în dragoste, el se dăruieşte Mântuitorului într-un mod care nu ar fi fost posibil sub influenţa Legii.

Creştinism, dragii mei înseamnă că Domnul Hristos trăieşte viaţa Sa în noi, lucru pe care nu-l putem face nici prin eforturi proprii şi nici prin respectarea Legii.

Nu înţelegeţi, vă rog, că Legea este rea! Nu în Lege este problema ci în noi!

v.7   Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n’aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ,,Să nu pofteşti!“

v.8    Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.

Să încerc o parafrazare:

„În concluzie, ce vom zice? Înseamnă că Legea este un păcat? Departe gândul! Dimpotrivă! Eu nu aş fi fost nici măcar conştient de păcatul săvârşit, dacă nu ar fost Legea. De exemplu, dacă Legea nu ar fi prevăzut: Să nu pofteşti!, nici nu aş fi ştiut că pofta mea este ilicită. Dar păcatul, începând în mine prin amendarea lui de către Lege, s-a amplificat, făcând să se nască în mine tot felul de nelegiuri. Fără Lege, păcatul este mort!

Cam aşa sună cuvintele lui Pavel pentru cititorul modern.

Vă aduceţi aminte că Pavel a început acest argument în capitolul 6 cu expresia. „ Ce vom zice dar? Să continuăm să păcătuim?” Este Legea păcat?”

În prima parte a capitolului, Pavel pare să spună legea şi păcatul sunt pe poziţii egale. Dacă eliberarea de păcat înseamnă eliberare de lege, atunci nu înseamnă aceasta că sunt la fel?

Pavel clarifică acest aspect. El spune: „Departe de mine un asemenea gând!” El va arăta acum că Legea nu este greşită ci este bună. Ea prezintă care este voia lui Dumnezeu. Nu Legea este problema, ci natura noastră care nu se poate ridica la înălţimea cerinţelor lui Dumnezeu. Carnea este păcătoasă şi de aceea este condamnată.

În această parte, Pavel abordează totul pe o notă personală. Chiar şi foloseşte, dacă aţi observat, pronume la persoana I: n-aş fi cunoscut, eram fără Lege,  şi altele. Experienţa despre care vorbeşte Pavel aici, dragii mei, este una cu care şi Pavel s-a confruntat. Ceea ce explică el nu este ceva ce i-a fost explicat de o altă persoană ci este ceva ce a constituit o frământare a sa iar Duhul Sfânt l-a ajutat să înţeleagă cum stau lucrurile.

Aşa cum vă aduceţi aminte, Pavel a fost unul din cei ce a căutat să ajungă la neprihănire prin ascultarea de Lege. Însă a descoperit că nu este posibil un asemenea lucru. Legea i-a arătat lui Pavel cât de mare este păcatul său.

Vedeţi, Legea este asemenea unui aparat cu raze infraroşii. Ea radiografiază inima. Aceasta este ceea ce face Legea dacă încerci să-ţi compari inima cu prevederile legii.

Cuvântul lui Dumnezeu este numit oglinda sufletului. El ne arată ce suntem.

Iată dragi prieteni cum stau lucrurile. V-aţi convins sper că Legea nu este un lucru rău. Legea reprezintă cerinţa sfinţeniei lui Dumnezeu, cerinţă pe care noi, cu capacitatea naturii noastre nu o putem împlini. Din această pricină, Legea aduce condamnarea noastră. Pentru  a scăpa de condamnarea ei noi trebuie să murim faţă de ea. Această moarte se produce în Hristos, în momentul în care credem în El.

Dragul meu ascultător, iată încă un motiv să vi la Hristos. Dacă nu ai făcut nimic în această direcţie până acum, îngenunchează chiar acum şi cere-i să ridice povara pe care Legea o pune pe umerii tăi. El va lua povara ta şi te va face un fiu al lui Dumnezeu. Ce mare binecuvântare.

Rămâneţi în cu harul lui Dumnezeu!