Itinerar Biblic Ep.0395 – ROMANI Cap. 5:8-14

 

Dragi prieteni, am văzut câteva din beneficiile pe care cei ce primesc izbăvirea le au chiar de aici de pe pământ.

Unul din aceste beneficii prezentate de Pavel este cel al păcii ce vine din experimentarea dragostei reale a lui Dumnezeu.

Este o dragoste pe care Duhul lui Dumnezeu, ce locuieşte în inima celor credincioşi, o face o realitate simţită.

Vă spuneam încă de data trecută că un aspect interesant este faptul că această dragoste a lui Dumnezeu nu apare după ce noi ne schimbăm viaţa. Ea este valabilă încă înainte de se produce vreo schimbare în inima noastră. Este lucrul de care încearcă să ne convingă şi Pavel.

v.8  Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Astăzi, mergem mai departe şi descoperim noi beneficii ale iubirii lui Dumnezeu. Aşa avem eliberarea de mânie. Iată ce spune versetul 9 din capitolul 5:

v.9  Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu.

Mânia despre care se vorbeşte aici este cea despre care au vorbit profeţii în vechime. De exemplu iată ce spune Ţefania: ”Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime”. (Ţefania 1:15) Care este marea zi a mâniei? Este ziua pe care Domnul a numit-o Ziua Necazului cel Mare.

Pavel le spune credincioşilor că ei vor fi salvaţi de acea zi a mâniei. Noi am fost absolviţi de plata pentru păcatele noastre. În mod permanent noi suntem salvaţi de la această plată pentru păcatele comise. Aceasta poate însemna foarte bine că toţi cei credincioşi vor părăsi acest părăsi acest pământ în ziua Răpirii.

Deci noi vom scăpa de manifestarea acelei zi a mâniei şi aceasta nu pentru că noi suntem mai buni decât alţii, ci pentru că noi trăim prin harul lui Dumnezeu. Încă o dată, dragi prieteni suntem izbăviţi de mânia lui Dumnezeu prin Hristos şi aceasta este o garanţie aşa cum spune şi Pavel:

v.10  Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui.

 

Mergem mai departe. Un alt beneficiu – bucuria.

v.11  Şi nu numai atît, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Noi ne bucurăm de Domnul şi în Domnul. Cred că este o minunată afirmaţie. Aceasta înseamnă că oriunde eşti, indiferent de circumstanţe, în ciuda problemelor pe care s-ar putea să le ai, îţi este totuşi oferită posibilitatea de a te bucura. Gândeşte-te numai puţin! Te poţi bucura de faptul că tu şti care este viitorul tău în ciuda circumstanţelor de acum. Te poţi bucura de faptul că ceea ce te despărţea pe tine de Dumnezeu şi de dragostea lui a fost luat de Domnul Isus. Nu este oare acesta un lucru suficient pentru a te face să te bucuri?

Nu spun că acum trebuie să ignori realitatea să mergi plutind tot timpul, dar ai suficiente motive pentru a nu lăsa îngrijorările, supărările să te copleşească.

Îmi aduc aminte de o persoană  care trăia cu intensitate fiecare clipă pe care Dumnezeu   i-o dăruise. Într-una din zile a fost nevoie să meargă la cumpărături împreună cu soţia lui. În momentul în care se pregătea să iasă din casă a trecut pe lângă oglindă şi dintr-o dată s-a întors din drum în camera sa,  fără să dea vreo explicaţie. După câteva minute s-a întors dar scena s-a repetat spre disperarea soţiei. După ce şi a treia oară s-a întors din drum, soţia, vădit deranjată de comportamentul soţului îl întreabă: Ce s-a întâmplat? Niciodată n-ai fost atât de preocupat de ţinuta atât de mult ca acum? Răspunsul a fost dezarmant: „ Dragă, nu de ţinută sunt eu interesat ci de faţă. M-ar rugat Domnului să-mi dea bucurie. Ce ! Vrei să spună vecinii: Uită-te şi la amărâtul acela, de când e creştin are o faţă ca o murătură!”

Dragul meu cum este faţa ta? Poartă pe ea semnul bucuriei? Motive ai suficiente!

Acestea au fost cele opt beneficii identificate de Pavel, beneficii care rezultă în urma mântuirii.

Acum, Pavel trece la o nouă secţiune importantă  sfinţirea sfinţilor.

Prin mântuire noi suntem declaraţi neprihăniţi, dar Dumnezeu vrea să facă ceva mai mult în viaţa noastră. Pentru El nu este suficient să ne declare o persoană neprihănită,  ci vrea să şi devenim o persoană neprihănită.

Ce înseamnă toate acestea? Păi, înseamnă că în faţa dreptăţii lui Dumnezeu, în faţa scaunului de judecată ceresc, noi am fost declaraţi neprihăniţi, fără păcat, dar aceasta nu înseamnă neapărat că inima noastră este şi o inimă schimbată. Şi dragul meu prieten, Dumnezeu te-a scos de sub puterea păcatului, dar nu înseamnă că va lăsa păcatul să mai stea în viaţa ta.

Dumnezeu vrea ca viaţa ta să fie de acum potrivită cu cea declarată de El.

Deci, aşa cum a avut un plan pentru reabilitarea ta, pentru izbăvirea ta, el are şi un plan pentru a te ajuta să te îndepărtezi de păcatele tale. Adică, Dumnezeu îţi pune la dispoziţie mijloacele necesare pentru a ieşi din acea stare care încă generează păcat în viaţa ta.

Vă avertizez încă de la început că explicaţiile următoare s-ar putea să vi se pară dificile şi poate chiar greu de acceptat. Dar, tocmai de aceasta avem spijinul Duhului Sfânt,  şi El este gata să intervină atunci când i-o cerem.

Deci, versetul 12:

v.12  De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Permiteţi-mi să fac o traducere proprie a acestui verset deoarece s-ar putea să vă aducă şi o altă perspectivă. Deci, „Pe baza acestui plan (mântuirea pentru toţi datorită unui Izbăvitor), aşa cum prin intermediul unui singur om, păcatul (ca principiu) a intrat în această lume, şi moartea, ca o consecinţă a păcatului, a cuprins întreaga omenire, pentru că toţi au păcătuit.

Acum, trebuie să înţelegem că păcatul despre care vorbim este păcatul numit păcatul lui Adam. Este vorba despre primul păcat săvârşit de acesta – nu de al doilea, sau al treilea, ci primul păcat care a fost păcatul neascultării de Dumnezeu. Acesta este păcatul care a atras moartea pentru Adam şi pentru întreaga omenire.

Acest aspect mă determină să mă întorc la câteva lucruri foarte importante. Tu şi eu, dragul mei prieten, suntem păcătoşi din patru puncte diferite de vedere:

  1. Suntem păcătoşi pentru că comitem păcate.
  2. Suntem păcătoşi pentru că am moştenit o natură păcătoasă.
  3. Suntem într-o stare de păcat.
  4. Suntem păcătoşi prin imputare. Adică, Adam, fiind primul din rasa umană, a reprezentat-o şi păcatul comis de el a adus condamnarea asupra întregii umanităţi.

Dar tocmai pe baza acestei reprezentări generale a lui Adam, Dumnezeu l-a trimis pe Domnul Isus, ca prin reprezentarea Lui, umanitatea să aibă posibilitatea răscumpărării.

Adam şi Domnul Isus sunt reprezentaţi ai umanităţii. Adam este capul, sau reprezentatul natural al rasei umane şi apropo sunt cât se poate de acord cu acest aspect. Am văzut un afiş pe care scria: „Strămoşii mei erau oameni, îmi pare rău despre ai voştri!” Cred că ştiţi la ce mă refer.  Am auzit de creştini care în ciuda faptului că declarau ascultare de Scriptură susţineau că ei sunt produsul evoluţiei. E! Ciudăţenii de tot felul!

Deci, Adam este reprezentatul natural al omenirii. Prin el, omenirea s-a făcut vinovată de păcat.

Vedeţi, eu am moştenit o natură păcătoasă de la tatăl meu, la rândul lui el a moştenit-o de la tatăl său şi tot la fel până când ajungem la Adam. Cu toate acestea nu cred că versetul pe care l-am citit se referă la un asemenea lucru.

Cred că versetul pe care l-am citit se referă la faptul că noi suntem atât de vital legaţi de primul părinte al rasei umane încât încă înainte de a avea o natură umană, încă înainte să  comitem noi primul păcat, încă înainte de ne naşte, noi suntem păcătoşi prin Adam

Poate că nu vă face plăcere să auziţi acest lucru. Dar Dumnezeu spune că aşa stau lucrurile, fie că nouă ne place sau nu. Iată ce spune scriitorul epistolei către Evrei: Mai mult, însuş Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;  Aceasta pentru că Avraam a plătit zeciuală lui Mlehisedec, iar Levi nu era născut la acea vreme.  Dar cum a fost posibil acest lucru? Cred că tot în Evrei găsim răspunsul. Iată ce găsim în versetul 10 din capitolul 7:”căci era încă în coapsele strămoşului său, cînd a întîmpinat Melhisedec pe Avraam.”

În acelaşi mod, ne este imputat nouă tuturor păcatul lui Adam. Ce a făcut Adam şi noi am făcut. Cred că Dumnezeu  putea să ne pună pe toţi în grădina Edenului şi cred că toţi am fi făcut la fel.

Noi am văzut deja că neprihănirea lui Hristos ni se impută prin moartea lui Hristos. Dar Hristos este capul unei noi creaţii, a omului răscumpărat prin jertfa de pe Golgota. El este capul Bisericii, adunarea celor neprihăniţi. Este ceea ce spune şi Pavel în epistola scrisă Corintenilor. Iată ce comparaţie face el între Adam şi Domnul Isus. ”De aceea este scris: ,,Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu.“ Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.  Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer.

Să nu credeţi că Pavel începe acum să numere Adami. Nu va mai fi un al treilea. Hristos este al doilea Adam şi este şi ultimul.

Gândindu-ne la această secţiune, vom observa o expresie plină de sens.  Este vorba despre cuvintele: Mai mult! Ceea ce vrea Pavel să ne spună este că noi avem mai mult! în Hristos decât am pierdut în Adam. Expresia aceasta a apărut în versetul 9. „Deci cu atât mai mult când suntem socotiţi neprihăniţi…” Apoi în versetul 10: ”…cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui…”  Mai sunt şi alte locuri unde găsim aceste formulări.

În prima epistolă adresată de Pavel Corintenilor , capitolul 15, versetele 21 şi 22, găsim următoarele cuvinte:

v.21  Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

v.22  Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;

Deci, moartea vine prin Adam, adică prin ceea ce a făcut el, prin neascultarea lui. Dacă vreţi o dovadă palpabilă a acestei morţi, gândiţi-vă la copii care nici nu apucă să comită vreun păcat şi totuşi mor. Este datorită morţii adusă prin Adam în rasa umană. În Adam, toţi mor.

Acum, Dumnezeu nu a creat omul pentru a muri. Dumnezeu a avut în vedere ceva mult mai înălţător cu privire la om.

Reţinând acestea să mergem mai departe la versetul 13:

v.13  Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă cîtă vreme nu este o lege.

Observaţia lui Pavel este foarte importantă. Păcatul exista încă înainte de Moise. Deci de la Adam la Moise, păcatul încă era în lume, singura diferenţă ce a apărut după  apariţia legii era aceea că de acum el se putea măsura. Adică Legea stabilea acum fărădelegile sau încălcarea legii.

Până atunci păcatul era descris numai ca rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Poate acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu stabilit pedeapsa cu moartea pentru Cain atunci când acesta şi- omorât fratele. Cu toate că este un groaznic păcat, Dumnezeu nu spusese încă: Să nu ucizi!

De fapt, Dumnezeu l-a însemnat pe Cain pentru a-l proteja. Puţin mai târziu află că unul din fii lui Cain, Lameh, spune motivul pentru care a omorât un om.  El spune: „Lameh a zis nevestelor sale: ,,Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvîntul meu! Am omorît un om pentru rana mea, Şi un tînăr pentru vînătăile mele.  Cain va fi răsbunat de şeapte ori, Iar Lameh de şaptezeci de ori cîte şapte.“

Vedeţi, Lameh avea u motiv. Pe de altă parte, generaţia care a fost distrusă de potop era plină de păcate. Cuvântul lui Dumnezeu spune că păcatul ajunsese la culme. Adică, mai mult nu se putea.

În privinţa aceasta nu cred că trebuie să ne înşelăm, dragi prieteni. Că Dumnezeu nu intervine prin judecată, nu înseamnă că încă mai avem loc să păcătuim, ci înseamnă că Dumnezeu încă mai are îndurare. El ne-a oferit deja posibilitatea de a rezolva problema păcatului, iar acum încă mai aşteaptă hotărârea noastră.

Cu tot păcatul de atunci însă, niciunul nu încălcase Cele Zece porunci, pentru simplul motiv că ele nu fuseseră încă date.

Cred că această situaţie dă un răspuns şi pentru cei care întreabă ce se va întâmpla cu păgânii care nu au auzit Evanghelia. Dragi prieteni, ei vor fi judecaţi. Ei vor fi judecaţi pentru că fac parte dintr-o rasă păcătoasă.

S-ar putea să aveţi dificultăţi în a accepta o astfel de situaţie, dar nu trebuie să uităm că suntem născuţi în această rasă şi fără să-l acceptăm pe Domnul Isus Hristos nu scăpăm de judecată indiferent ce motiv invocăm noi.

Poate că cineva va spune: „ Atunci Dumnezeu este obligat să ne mântuiască pe noi toţi!” Nu! Nu este!

Să presupunem că te duci la un lac plin cu broaşte ţestoase. Iei o broască de acolo şi o înveţi să zboare. Ea se duce înapoi şi le spune celorlalte: „Hei! Există posibilitatea să zburăm. Uite eu ştiu cum. Nu vreţi să zburaţi şi voi?” El vor spune nu!

Ne aflăm în aceeaşi situaţie. Dumnezeu ne-a învăţat că putem zbura. De acum este problema noastră dacă vrem sau nu s-o facem.

Dragii mei, judecata va veni. Ea va veni şi toţi cei care resping soluţia mântuirii oferită de Dumnezeu vor fi judecaţi şi condamnaţi.

Este un lucru pe care cu greu îl acceptăm dragii mei. Îl acceptăm cu greu pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine. Ni se pare că suntem oameni aşa cumsecade. Numai că suntem călcători de lege. Şi oricine calcă legea va suporta pedeapsa.

Să urmărim în continuare raţionamentul lui Pavel.

v.14  Totuş moartea a domnit, dela Adam pînă la Moise, chiar peste ceice nu păcătuiseră    printr’o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celuice avea să vină.

Pavel personifică moartea. El vorbeşte despre faptul că moartea a domnit asemenea unui rege de la Adam până la Moise. Deşi nu a încălcat cele zece porunci omul a fost totuşi un păcătos.

Cuvântul moarte este folosit cu trei conotaţii în Scriptură. O dată este folosit cu referire la moartea fizică. În cazul acesta se referă strict la trup şi înseamnă separarea spiritului de trup. Această moarte a apărut ca urmare a păcatului Adamic.

Se mai vorbeşte apoi despre moartea spirituală care este separarea spiritului de Dumnezeu. Natura noastră este răzvrătită faţă de Dumnezeu. Din punctul acesta de vedere suntem morţi în păcatele noastre. Aceasta este imaginea pe care o prezintă Scriptura. Ascultaţi numai ceea ce spune Pavel în Epistola către Efeseni. Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,  în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Cel de al treilea sens în care se foloseşte cuvântul moarte este separarea veşnică de Dumnezeu. Dacă omul nu este răscumpărat el va avea parte, în mod inevitabil de moartea veşnică.