Itinerar Biblic Ep.0394 – ROMANI Cap. 5 :1-7

 

Dragi prieteni, itinerarul nostru continuă, iată cu capitolul 5 din Epistola apostolului Pavel către Romani. Pavel începe acum să prezinte o parte a beneficiilor mântuirii. Este una din întrebările care se ridică în mod natural în mintea celor care au citit epistola până în acest punct.

Pavel a spus până acum că mântuirea noastră vine prin credinţa în Isus. Aceasta înseamnă că noi nu vom mai veni la judecata pe care Dumnezeu o va face la împlinirea vremurilor. Aceasta înseamnă că o casă veşnică aşteaptă pentru cei care s-au încrezut în Domnul Isus. Întrebarea firească, întrebare pe care Pavel o intuieşte foarte bine este: Dar cu privire la aici şi acum? Care sunt beneficiile?

Îmi aduc aminte de o discuţie avută cu un prieten care spunea că el nu are încredere în bunăstarea din lumea de apoi pe care o propovăduieşte creştinismul. El a spus că este mult mai preocupat de ceea ce se poate obţine aici şi acum.

L-am întrebat dacă este mulţumit cu ceea ce i se întâmplă aici şi acum. A spus: ”Nu!” Şi eu i-am spus la rândul meu : „Îmi pare rău că nu vei beneficia nici de bunăstarea viitoare şi nu beneficiezi nici de cea de aici!

Dragi prieteni, cred că este binevenit mesajul lui Pavel, care ne arată că există beneficii chiar şi pe pământul acesta în urma neprihănirii primite prin credinţa în Domnul Isus.

Foarte mulţi oameni cheltuiesc mari sume de bani încercând să obţină lucruri care sunt oferite gratuit fiecărui credincios adevărat în Hristos. Aceasta nu înseamnă că toţi cei ce-şi zic creştini se bucură de aceste lucruri. Oricum, Dumnezeu ţi le pune la dispoziţie şi tot ce trebuie să faci este să întinzi o mână şi să le iei.

Deci, să privim la cuvintele lui Pavel:

v.1   Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

„Deci fiindcă  suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă” se referă la acel act de credinţă din momentul în care ne încredem în Domnul Isus Hristos. Din acel moment noi avem pace cu Dumnezeu prin Domnul Isus.

Scriptura menţionează câteva feluri în care ar putea fi caracterizată pacea. În primul rând se vorbeşte despre o pace a lumii.

Cred că deja sunt cunoscute eforturile diverselor organizaţii internaţionale pentru stabilirea păcii pe planetă. Mă refer la Organizaţia Naţiunilor Unite, Comunitatea Europeană şi alte organisme care încearcă să menţină un anumit echilibru în lume în care trăim.

Cu toate eforturile acestor organizaţii cred că putem nota o accentuare tot mai acută a conflictelor cauzele fiind din cele mai diverse. De la divergenţele pe bază etnică şi până la cele de natură religioasă, numeroase elemente de dispută, fac ca pământul pe care trăim să fie asemenea unui butoi cu pulbere. Campaniile de înarmare nu reprezintă deloc o garanţie a păcii aşa cum susţin unii dintre partizanii  acestora.

După cum vă daţi seama dragi prieteni, nu organizaţiile vor reuşi să aducă pacea. Atâta timp cât va exista păcat în inima omului va fi mereu şi conflict.

Atunci când Domnul Isus va reveni pe pământ El va instala o pace globală şi aceea va fi pacea care va rezista.

Se mai vorbeşte apoi despre pacea cunoscută ca liniştea sufletului. Este pacea la care s-a referit Domnul Isus când le-a spus ucenicilor Săi: Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v’o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.”

Aceasta este pacea care vine în inima celor care se încred în Domnul Isus Hristos. Este pacea celor ce îşi găsesc odihna în El. Mi-ar fi plăcut să spun că  este o experienţă permanentă în viaţa mea, dar nu este. Sunt momente, uneori prelungite în care îmi lipseşte această pace, dar nu pentru că Domnul Isus nu vrea să mi-o dea, ci pentru că intervine slăbiciunea mea.

În orice caz, Pavel vorbeşte despre o pace a inimii.

Scriindu-le filipenilor, Pavel mai vorbeşte despre o pace specială: pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere”. Ei bine, devreme ce depăşeşte orice înţelegere vă daţi seama că nu prea ştiu despre ce este vorba.

Dar, Pacea pe care Pavel o enumeră prima aici, este pacea ce vine în urma salvării, pacea cu Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos.

Dragii mei aceea este pacea sufletului care ştie că nu mai este inamicul lui Dumnezeu. De acum Dumnezeu nu mai are nimic împotriva lui. El ştie că Domnul Isus l-a readus la acea stare de copil al lui Dumnezeu.

Este pacea care vine în urma înţelegerii iertării păcatelor. Este pacea înţelegerii că de acum sufletul nostru nu va mai fi supus condamnării. Este o pace minunată.

Am auzit pe cineva dând o explicaţie foarte frumoasă pentru această stare. El spunea că atunci când omul a păcătuit în grădina Edenului, nu numai omul a fugit de Dumnezeu – aflându-se dintr-o dată departe de Dumnezeu şi fără capacitatea şi înclinaţia de a se întoarce la El- dar şi Dumnezeu s-a îndepărtat de om. Atunci când Domnul Hristos a murit pe cruce, Dumnezeu s-a întors pentru a putea spune păcătosului „Vino”. Braţele Lui sunt acum întinse şi inima lui aşteaptă. „Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” spune Domnul. Aceasta pare care vine în urma izbăvirii.

Prietene drag de acum, Dumnezeu a deschis calea împăcării. Nu noi am făcut-o pentru că nu puteam să facem aşa ceva. De aceea nici tu nu trebuie să faci altceva decât să te îndrepţi către Isus Hristos.

Unii se gândesc că pentru a fi iertaţi de Dumnezeu şi împăcaţi cu El trebuie să facă ei ceva semnificativ – să se autoflageleze, să plângă cu lacrimi mari pentru a înmuia inima lui Dumnezeu.

Dragul meu, nimic din toate acestea. Inima lui Dumnezeu este deja înmuiată. Ea a fost înmuiată încă de când Domnul Isus a stat pe cruce la Golgota. De acum, tot ce trebuie să faci tu este să admiţi, prin credinţă că acea ispăşire, acea jertfă te include şi pe tine. Când faci lucrul acesta din toată inima, eşti mântuit şi pacea care însoţeşte această experienţă va veni şi în inima ta.

Sunt foarte mulţi oameni care îşi pun noaptea capul pe pernă, fără să cunoască ce înseamnă să ai pace în inimă. Câţi nu sunt astăzi torturaţi de sentimentul vinovăţiei şi ar fi în stare să plătească sume importante doar pentru a căpăta pace. Dar nu ştiu să vină la Cel ce o dă gratuit – la Hristos.

Dar Pavel mai vorbeşte despre un beneficiu pe care îl aduce jertfa Domnului, izbăvirea. Este vorba despre accesul neîngrădit.

v.2  Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care sîntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

Acest acces înseamnă că tu şi eu putem să ne îndreptăm rugăciunile către Dumnezeu.

Noi oamenii avem nevoie, uneori, cel puţin, să vorbim cuiva despre problemele şi frământările noastre despre cei dragi ai noştri. Avem nevoie de înţelegere, de simpatie faţă de frământările noastre.

În calitate de copii ai lui Dumnezeu, calitate dobândită prin credinţa în Hristos, noi putem veni la Dumnezeu şi să-i spunem Lui tot ceea ce ne frământă. Mai mult, nu este vorba numai despre o simplă uşurare a noastră pentru că am reuşit să spunem cuiva problemele noastre dar El vrea şi poate să ne ajute în rezolvarea acestora.

Nu trebuie să omitem un lucru aici. În înţelepciunea Lui Dumnezeu ştie mai bine care ne sunt problemele. De aceea El ne răspunde după înţelepciunea Lui şi noi nu trebuie să fim supăraţi pentru aceasta.

Un alt beneficiu – Speranţa.

Pavel spune că noi ne „bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu!” Este cel de al treilea beneficiu.

Speranţa care este menţionată aici este speranţa pe care Scriptura o prezintă. Unui tânăr predicator, pe nume Tit, Pavel i-a spus:  aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

Acesta este modul în care trăiesc copiii lui Dumnezeu având nădejdea unei şi mai mari fericiri. Aceasta înseamnă că aceşti copii ai lui Dumnezeu au un viitor. Ei au ceva către care îşi îndreaptă privirile şi aşteptările. Este un mare avantaj chiar dacă mulţi nu-l înţeleg aşa.

Nu ştiu dacă aţi avut vreodată curajul să-i întrebaţi pe cei din jur cum văd viitorul. Deşi trăim în epoca marilor descoperiri tehnologice, revoluţiilor informatice, speranţa de viaţă, viitorul apare în culori sumbre.

Un comentator al ziarului New York Times, unul din cele mai mari ziare din lume a făcut un comentariu interesant cu privire la aceste aspecte. El spunea că problemele oamenilor au devenit atât de multe şi complicate încât şi cei mai încrezători politicieni recunosc că nu prea mai sunt soluţii.

Ei bine, pentru cei ce citesc Scriptura aceasta nu este o noutate. Noi ştim deja lucrul acesta şi ştim şi care este cauza – păcatul.

Bernard Show, înainte de moarte a spus că se bazase pe ateism pentru a rezolva problemele oamenilor. Dar, a continuat: Acum sunt un ateist care şi-a pierdut credinţa”

Când un ateist îşi pierde credinţa, nu-i mai rămâne nimic de care să se agaţe. Pierde totul!

Lumea din jurul nostru este însetată după speranţă dragii mei. Aceasta explică frământarea ce caracterizează lumea în care trăim. Unii caută speranţă în alcool, droguri, tot felul relaţii şi ce fac acestea? Rezolvă problemele? Doar pe moment!

Copilul lui Dumnezeu are speranţă, are o speranţă binecuvântată. Şi mai ştie că toate lucrurile în cele din urmă se vor preface într-o binecuvântare pentru el. Este ceea ce spune şi Pavel:” De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28)

Nu vrei să ai şi tu o asemenea nădejde? Ea ţi se oferă. Crede numai!

Mergem mai departe, pentru că mai sunt şi alte beneficii ce vin în urma izbăvirii.

v.3  Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,

v.4  răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.

 

Cu alte cuvinte noi ne bucurăm în necazuri ştiind că necazurile contribuie la răbdare, răbdarea, aduce experienţă şi experienţa aduce speranţă.

Numai că vedeţi, dragi prieteni, răbdare nu este un lucru pe care îl dobândeşti automat, instantaneu. Trebuie să parcurgi anumiţi paşi pentru a ajunge să ai răbdare. Este vorba despre o schimbare a perspectivelor, a mentalităţii…

Este interesant să vezi cele trei cuvinte asociate cu necazurile. Unul este bucuria, apoi speranţa şi răbdarea, cel de al treilea. Dumnezeu trebuie să lucreze în noi, pentru ca apoi să apară roadele Duhului Sfânt.

Cu alte cuvinte, necazurile sunt necesare pentru a socate ce este mai bun în viaţa credinciosului.

Singurul mod în care Dumnezeu poate obţine roade în viaţa credinciosului este prin curăţirea ramurilor nefolositoare.

Pentru cel necredincios lucrurile stau altfel. El poate fi într-o situaţie confortabilă, poate că este şi o persoană răbdătoare şi optimistă, dar, lipseşte un aspect esenţial relaţia cu Dumnezeu.

Dragul meu prieteni credincios ştiu că este dificil să treci prin necazuri. Adesea suntem ispitiţi să privim la cei necredincioşi din jurul nostru cu invidie, având senzaţia că lor le este mult mai bine. Cred că vă aduceţi bine aminte că Asaf, unul din psalmişti a avut asemenea probleme. Iată ce spune el în Psalmul 73:

1  (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.

2  Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!

3  Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

4  Într’adevăr, nimic nu-i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.

5  N’au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.

6  Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.

7  Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.

8  Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,

9  îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.

Mai mult, spune el, chiar şi atitudinea lor faţă de Dumnezeu este una de ignorare:

v.11  şi zic: ,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?“

Ştiţi de unde se văd lucrurile altfel şi nu doar altfel ci în mod real? Din locul unde este prezent Dumnezeu:

v.16  M’am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi-a fost truda,

v.17  pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.

v.18  Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd.

v.19  Cum sînt nimiciţi într’o clipă! Sînt pierduţi, prăpădiţi printr’un sfîrşit năpraznic.

Vedeţi de ce dragi prieteni nu cred că trebuie să cârtim atunci când trecem prin necazuri? Ele lucrează spre binele nostru.

Dar să trecem şi la un alt avantaj pe care îl au cei izbăviţi.

v.5  Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne-a fost dat.

Este vorba aici despre dragostea lui Dumnezeu care se revarsă asupra noastră. Iar, foarte important, este faptul că Duhul Sfânt este cel ce ne sensibilizează cu privire la această dragoste.

Dacă tot am ajuns la acest punct, haideţi să privim la persoana Duhului Sfânt.

În ce priveşte Epistola către Romani, aceasta este pentru prima dată când lucrarea Duhului Sfânt este menţionată. În această listă a beneficiilor ce rezultă în urma izbăvirii este doar o referire la el. Nu vom ajunge la lucrarea Duhului Sfânt decât în momentul în care vom ajunge la capitolul 8 al epistolei unde este menţionat mai mult de 20 de ori.

Aici ni se spune, destul de simplu, că Duhul Sfânt este oferit fiecărui credincios, vă rog remarcaţi acest lucru, fiecărui credincios.

Chiar şi corintenilor, Pavel le scrie: ”Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri?”

Luaţi în considerare că Pavel îi numeşte pe Corinteni copii în Hristos. Cu toate acestea, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu locuia în ei. Este minunat dragii mei! Eu unul mă bucur sincer că atunci când am venit la Domnul Isus Hristos şi mi-am recunoscut păcatele cu pocăinţă El mi-a oferit tot ceea ce era necesar pentru mântuirea mea.

Astăzi noi avem nevoie de siguranţa că Dumnezeu ne iubeşte. Ei bine, Duhul Sfânt este cel care ne convinge de această realitate a iubirii Domnului nostru.

Observaţi acum cum explică Pavel iubirea lui Dumnezeu:

v.6   Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.

„Domnul Hristos a murit pentru cei nelegiuiţi”. Interesant, nu? Nu pentru cei cuminţi, pentru cei morali, pentru cei apreciaţi de lumea din jur… El a murit pentru cei ce de fapt erau inamicii lui Dumnezeu, pentru cei care l-au urât, pentru cei care l-au crucificat. Ştiţi ce a spus Domnul Isus când era sus pe cruce şi cei ce l-au pus pe ea îl scuipau şi-L batjocoreau: ,,Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“

Aceasta este ce se întâmplă cu noi. Nu ştim ce face. Dragostea lui Dumnezeu însă trece cu vederea acest lucru.

Dar Dumnezeu nu mântuieşte numai prin dragoste. Vedeţi, Dumnezeu este mai mult decât dragoste. El este şi dreptate. Din pricina aceasta Dumnezeu nu poate deschide o uşă secretă prin care să-i strecoare pe păcătoşi. Nu poate să facă aceasta pentru că este vorba despre caracterul lui Dumnezeu. Poate că noi nu ne punem problema în felul acesta, dar pentru Dumnezeu contează. Mai mult, pentru noi o asemenea problema este una de alegere. Noi alegem să fim drepţi, pe când Dumnezeu are o natură caracterizată de dreptate.

Din pricina aceasta Dumnezeu nu putea trece pur şi simplu cu vederea păcatele noastre. Această dreptate trebuie satisfăcută şi singurul mod în care ea putea fi satisfăcută era prin jertfă.

Dar dreptatea Lui Dumnezeu a lucrat cu dragostea lui Dumnezeu şi în felul acesta, prin Domnul Isus noi avem oferta iertării.

Observaţi acum cum continuă Pavel:

v.7  Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s’ar găsi cineva să moară.

Dragii mei acum, sincer, cunoaşteţi pe cineva care ar fi gata să moară pentru voi? Aţi putea număra pe degetele de la o mână persoanele care ar fi gata să-şi pună viaţa în joc pentru voi?

Chiar dacă nu ştiţi pe nici unul, există cineva care este gata să-şi dea viaţa pentru voi, dare de fapt a şi făcut-o – Domnul Isus.

Dragul meu ascultător, poate nu ai avut parte nici o dată de o dragoste asemănătoare. Poate că nu eşti înţeles de cei din jur, te simţi singur şi abandonat. Te rog, adu-ţi aminte că pentru Dumnezeu ai fost atât de important încât viaţa fiului Său nu a fost prea scumpă.

Dă şi tu un răspuns acestei iubiri. Pleacă-te pe genunchi şi cere-i Domnul Isus să vină în inima ta. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu te va ajuta să simţi această iubire specială a lui Dumnezeu.

Sau, poate eşti de mult timp un copil al lui Dumnezeu dar ceva s-a întâmplat şi nu mai simţi acea iubire a Domnului. Roagă-te Domnului să te cerceteze. Poate că ai întristat pe Duhul Sfânt, tocmai pe El care te face să simţi această iubire. Cereţi iertare şi invită-l din nou să te ajute simţi această iubire a lui Dumnezeu. Este cea mai mare binecuvântare!

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului!