Itinerar Biblic Ep.0391 – ROMANI Cap. 2:17 – 3:20

 

Dragi ascultători, nu ştiu ce efect are asupra voastră lectura acestei epistole către Romani, dar pot să vă spun în ceea ce mă priveşte că este o lectură care mă ajută să mă confrunt deopotrivă cu mizeria umană şi gloria lui Dumnezeu.

Este imposibil să citeşti radiografierea omului fără Dumnezeu făcută de Pavel şi să nu te regăseşti cumva în acele cuvinte.

Este de asemenea extraordinar cum din toată această mizerie poţi fi scos, spălat, curăţit, iertat şi făcut copil al lui Dumnezeu, nu prin acte de eroism, nici prin ispăşiri pline de cruzime, ci prin credinţă.

Aceasta este Evanghelia dragi prieteni. Aici sunt punctele pivotale ale existenţei umane. Creaţi de Dumnezeu, separaţi de El prin păcat, ni se oferă posibilitatea refacerii relaţiei cu El prin credinţa în Domnul Isus Hristos.

Iar lucrul acesta, ne spune Pavel, nu se oferă în funcţie de rasă, cultură, coeficient de inteligenţă, ci pur şi simplu prin credinţă.

Din păcate,  acest lucru este foarte greu înţeles de om şi mai greu acceptat ca un fapt real. De cele mai mult ori, noi oamenii înţelegem apropierea de Dumnezeu ca o sumă de ritualuri pe care trebuie să le îndeplinim, iar Dumnezeu, ca o recompensă ne oferă iertare şi ne face parte de prezenţa Sa. Ei bine, Pavel ne spune în această Epistolă că ritualul nu aduce nimic dacă inima nu este o inimă schimbată, o inimă care înţelege dragostea lui Dumnezeu şi care răspunde acesteia.

Aceasta a fost de fapt, dragi prieteni, problema poporului evreu.

Să ne întoarcem acum la capitolul 2 din Epistola către Romani, mai precis la versetul 17, unde am întrerupt itinerarul nostru, pentru că Pavel  tratează mai pe larg aceste aspecte.

Iată ce spune el:

v.17  Tu, care te numeşti Iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,

v.18  care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;

Sunt aici câteva lucruri ce trebuie înţelese dintr-o anumită perspectivă. Pentru aceasta trebuie să ne aducem aminte că evreii au beneficiat de o revelaţie specială din partea lui Dumnezeu. Ei au primit din partea lui Dumnezeu o lege care îi făcea un popor deosebit şi le oferea anumite privilegii. Cred că putem distinge aici nu mai puţin de zece privilegii de care a beneficiat poporul evreu. Iată care sunt ele:

  1. Numele de iudei. Nu uitaţi că este seminţia în care Dumnezeu a promis cu mult înainte de a se împlini că va veni Fiul Său.
  2. Legea. Legea este cea care a stat  la baza formării lor ca naţiune.
  3. Se laudă cu Dumnezeu. Nu este puţin lucru dragii mei. El a fost moştenirea lor dintotdeauna.
  4. Cunoaşterea voii lui Dumnezeu.
  5. Discernământ spiritual. Legea le-a dat acest discernământ.

Acestea sunt primele cinci privilegii. Următoarele două versete descriu încă cinci:

v.19  tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sînt în întunerec,

v.20  povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentrucă în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; –

Dacă primele cinci vorbesc despre ceea ce le-a fost oferit, cred că următoarele vorbesc despre ceea ce eu făcut ei. Astfel avem:

  1. Auto-măgulirea în ceea ce priveşte călăuzirea spirituală.
  2. Lumină pentru cei în întuneric.
  3. Ei aveau posibilitatea corectării  concepţiei celorlalţi cu privire la Dumnezeu.
  4. Un învăţător al celor pierduţi.
  5. Modelarea prevederilor legii ca adevăruri şi principii de viaţă.

Acestea ar fi trebuit să fie faptele evreilor. Din păcate ei au transformat legea într-un simplu set de reguli ritualice. În loc să trăiască legea ca pe un standard de viaţă în care să se reflecte sfinţenia lui Dumnezeu, ei au transformat-o într-o religie plină de reguli şi prevederi care nu aduceau nici un pic de viaţă şi nici nu încuraja apropierea de Dumnezeu.

Acum, Pavel ridică o întrebare:

v.21  tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: ,,Să nu furi,“ furi?

v.22  Tu care zici: ,,Să nu preacurveşti,“ preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scîrbă de idoli, le jăfuieşti templele?

Sunt menţionate în această întrebare trei păcate comune:

  • imoralitatea – păcat împotriva altora.
  • Senzualitatea – păcatul împotriva propriei persoane.
  • Idolatria – păcatul împotriva lui Dumnezeu.

Acum, întrebarea lui Pavel este ceva de genul: Practici tu ceea ce predici?

Trebuie să recunoaştem dragi prieteni că pentru mulţi dintre noi, predicarea este mult mai bună decât practicarea lucrurilor pe care le spunem.

Îmi amintesc de nişte versuri care se potrivesc de minune:

„ Evanghelia se scrie câte-un capitol pe zi,

Prin cea ce faci, prin ceea ce zici.

Oamenii citesc ceea ce scrii, că-i minciună, sau adevăr,

Cum sună deci, Evanghelia ce te are pe tine autor?”

Cred că toţi ar trebuie să ţinem minte aceste versuri şi mereu să le recităm.

Înaintând în călătoria noastră, ajungem la momentul în care Pavel abordează o problemă extrem de vitală. Versetul 25:

v.25  Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.

Tăierea împrejur a fost o emblemă a sistemului mozaic şi atât. Nu există nici un merit aparte în ea însăşi. Această emblemă indica pentru cei din jur că erau credincioşi ai legii mozaice. Acum, din pricina încălcărilor legii, ei purtau această emblemă în chip dezonorant. Ceea ce a fost sacru, a devenit profan.

Cred că aceste aspecte se aplică şi cu privire la unele din sacramentele bisericilor de astăzi. De exemplu, botezul în apă. Atâta timp cât el reprezintă expresia externă a  transformării interioare, făcută de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, este un sacrament cât de se poate de veridic.

Dacă nu există însă evidenţe ale mântuirii, atunci, îmi pare rău să spun că el nu este altceva decât un ritual gratuit şi care s-ar putea să aducă judecata divina asupra unora.

Dar să ascultăm mai departe la ceea ce spune Pavel:

v.26  Dacă deci, cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?

Ca să folosesc o figură de stil, aş putea să spun că dacă soţia mea îşi pierde verigheta, asta nu înseamnă că nu mai este căsătorită cu mine. Căsătoria este mai mult decât un inel, deşi el este un simbol al acesteia.

v.27  Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osîndi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur?

Folosind aceeaşi ilustraţie a inelului de căsătorie, a purta acest inel vorbeşte despre ceva sacru. Dar a fi necredincios faţă de ceea ce reprezintă acest inel face purtarea lui o profanare.

Sunt unii bărbaţi care atunci când comit păcatul, necredincioşia, îşi ascund inelul. Alţii nici nu se sinchisesc. În orice caz, pentru asemenea oameni inelul acela este semnul unei profanări.

Deci, ceea ce spune Pavel este că circumcizia este simbolul unui anumit lucru. Dar adevăratul lucru, esenţa, este întotdeauna mai mult decât  simbolul ce o reprezintă. Dealtfel este şi ideea versetului 29:

v.29  Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu dela oameni, ci dela Dumnezeu.

Legea Mozaică afirmase deja că circumcizia era una a inimii. Ascultaţi ceea ce spune Moise în Deuteronom, capitolul 10, versetul 16: „ Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul.”

Aceasta este ceea ce ar trebui să ne călăuzească şi cu privire la alte lucruri. Altfel, cred că trebuie să ne întrebăm şi noi aşa cum se întreabă Pavel în primul verset din capitolul 3:

v.1   Care este deci întîietatea Iudeului, sau care este folosul tăierii împrejur?

Sau, mai pe înţelesul nostru, al societăţii atât de preocupată de beneficii, care este profitul? De ce facem ceea ce facem? Care este raţiunea ritualului nostru? Deci, cred eu, în mod îndreptăţit, Pavel întreabă, care este profitul circumciziei?

Dintr-un anumit punct de vedere s-ar părea că Pavel tocmai anulează o distincţie pe care tocmai a făcut-o. Întrebarea este, dacă Evreii şi Neamurile, neevreii, sunt pe poziţie de egalitate înaintea lui Dumnezeu, care este atunci presupusul avantaj al evreilor  şi al circumciziei?

Vreau să vă dau răspunsul unui cercetător al Scripturii pe nume James Stifler. Iată ce spune el: (citez) „ Dacă circumcizia în sine nu oferă neprihănire, dacă circumcizia nu include neprihănirea, atunci care este avantajul practicării ei? O diferenţiere pe care se pare că  Dumnezeu a făcut-o între oameni? În nici un caz, nu circumcizia ar face o asemenea diferenţiere” (am încheiat citatul)

Acum, cred că aceasta este o afirmaţie pe care o auzim destul de des. Desigur, ea se referă la situaţii contemporane, situaţii care ţin de dinamica contemporană a bisericilor.

De exemplu, modul în care consideră unii că apartenenţa la o anumită denominaţie, fie ea  majoritară sau minoritară, este tot ceea ce contează pentru a fi mântuit. Este fals. Nu cred că denominaţia din care eu fac parte, deţine monopolul mântuirii aşa cum nimeni nu-l poate deţine.

Mântuirea, aşa cum afirmă Scriptura, este condiţionată credinţa în ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru noi.

Dacă denominaţia din care faci parte respectă o asemenea credinţă, iar cei care fac parte din ea o onorează prin viaţa pe care o duc, atunci ea comunică  voia lui Dumnezeu pentru această omenire şi este de apreciat acest lucru.

Dar să vedem ce răspuns dă Pavel acestei întrebări, despre avantajele circumciziei?

v.2  Oricum, sînt mari. Şi mai întîi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.

Pavel spune: Da! Evreii au anumite avantaje!  Ceea ce trebuie însă se reţină de asemenea,  este faptul că avantajul, beneficiul, aduce şi responsabilitate.  Trebuie să notăm cu grijă avantajul pe care evreii l-au avut, deoarece există destul de multă confuzie în această arie.

Pavel afirmă cât se poate de clar că Dumnezeu priveşte totuşi Israelul într-un anumit mod, mai special… Lor le-a fost dat mai întâi Cuvântul Sfânt. Ei au avut şi responsabilitatea de a-l comunica celorlalţi. Chiar dacă acum au un alt statut, Dumnezeu nu a încheiat încă socotelile cu Israelul.

Deci, Israelul are un avantaj faţă de celelalte popoare. Lipsa lui de credincioşie nu înseamnă că Dumnezeu i-a abandonat. Ascultaţi în continuare ce spune Pavel:

v.3  Şi ce are a face dacă unii n’au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?

Cred că o formulare mai corectă a primei părţi a versetului este Ce are a face dacă unii sunt fără credinţă? Deci, dacă evreii sunt lipsiţi de credinţă, înseamnă aceasta că va fi afectată credincioşia lui Dumnezeu?

Pavel obiectează cu vehemenţă împotriva unei asemenea idei. Pentru a susţine protestul lui el se referă la trecut. Dumnezeu a promis cu mult timp înainte că va trimite un Răscumpărător. Aşa cum multe alte promisiuni făcute de Dumnezeu au fost împlinite în trecut, El a împlinit şi promisiunea referitoare la Răscumpărător. El este Domnul Isus.

Cred că noi trebuie să fim mulţumitori că avem un Dumnezeu cu o astfel de credincioşie!               Să ne întoarcem la Pavel!

v.4  Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: ,,Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor cînd vei fi judecat.“

Cu alte cuvinte, necredinciosul, care ridică o astfel de întrebare este un mincinos şi Dumnezeu îl va dovedi ca atare. De ce? Deoarece credincioşia lui Dumnezeu este reală şi nu poate fi schimbată. Este foarte important!  Ioan spune: Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea, pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său.” (1Ioan 5:10)

Cât de rău este să nu crezi că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi a murit pentru tine?  Ei bine, vă voi spune eu cât de rău este: Îl faci pe Dumnezeu mincinos! Asta este dragul meu ascultător! Aceasta se întâmplă când o persoană îl respinge pe Domnul Isus, fiul lui Dumnezeu, soluţia propusă de Dumnezeu pentru izbăvirea omului.

Să continuăm:

v.5  Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi deslănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)

Printr-o filozofare subtilă  se poate argumenta că devreme ce necredinţa naţiunilor pune în contrast neprihănirea lui Dumnezeu, îi face deci un serviciu, atunci, Dumnezeu nu este drept să judece şi să pedepsească  naţiunile.

Acum sunt mulţi cei care atacă Evanghelia folosindu-se tocmai de acest verset. Dacă Dumnezeu vrea să-şi demonstreze neprihănirea prin faptul că o compară cu stricăciunea lumii, atunci nu este drept ca lumea să fie judecată şi pedepsită.

Ei bine, Pavel spune foarte clar, că el nu încurajează un asemenea raţionament, el nici nu este corect, dealtfel, dar, spune el, vorbeşte ca un om, ca unul care încearcă să se justifice.

Dragii mei, nu ne putem justifica. Nu cred că putem găsi subterfugii, care să ne poată scoate curaţi înaintea lui Dumnezeu. Singurul mod în care putem fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu este prin credinţa Fiul Său. Iar în ceea ce priveşte comparaţia dintre neprihănirea lumii pierdute şi cea a lui Dumnezeu, ea este reală, dar este foarte clar că nu are nevoie Dumnezeu să-şi demonstreze neprihănirea. De ce? Pentru simplul fapt că Dumnezeu nu are nevoie de arbitraj. Nu are cine face acest arbitraj. El este Dumnezeu! Natura lui este sfântă!

Cine suntem noi să-l tragem la răspundere pe Dumnezeu? Poate că trebuie să ne reconsiderăm poziţia. Nu cred că trebuie să facem cum spun unii care încurajează păcatul. Şi Pavel vorbeşte despre ei:

v.7  Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, dece mai sînt eu însumi judecat ca păcătos?

v.8  Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, cari ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osînda acestor oameni este dreaptă.

Însă, ceea ce trebuie să notăm noi acum este răspunsul pe care Pavel îl dă unor asemenea probleme:

v.9  Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sînt supt păcat,

v.10  după cum este scris: ,,Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar.

v.11  Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

v.12  Toţi s’au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

Iată aici un răspuns menit să ne readucă la realitate. Omul nu are neprihănire, indiferent cine este el, ce religie are, ce origini are. În cele din urmă, natura noastră coruptă este cea care influenţează şi gândirea noastră.

Versetul 12, este cred cea mai grăitoare expresie a corupţiei omului. De fapt, Pavel prezintă un tablou mult mai amplu. Iată cum sună el:

v.13  Gîtlejul lor este un mormînt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; supt buze au venin de aspidă;

v.14  gura le este plină de blestem şi de amărăciune;

v.15  au picioarele grabnice să verse sînge;

v.16  prăpădul şi pustiirea sînt pe drumul lor;

v.17  nu cunosc calea păcii;

v.18  frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.“

Nu ştiu, drag ascultător cât de des te priveşte într-o oglindă. Astăzi sunt multe modele de oglinzi. Unele sunt chiar amuzante, te fac mai subţire, sau mai gros decât eşti. Nu avem însă o altă oglindă în afara Scripturii care să ne arate realitatea spirituală în care ne aflăm.

Imaginea pe care o vedem atunci când ne uităm în această oglindă nu este una prea fericită. Dimpotrivă, este una jalnică. Aşa arătăm dragii mei din punct de vedere spiritual. Aşa suntem văzuţi de Dumnezeu.  Dacă ar fi să fim judecaţi potrivit cu această imagine atunci, sentinţa este clară – moartea veşnică.

v.19   Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt supt Lege, pentruca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.

Deci nu avem prea multe de spus. Dar Dumnezeu mai are:

v.20  Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Aceasta este o provocare pentru aceia care consideră că  Dumnezeu nu are ce să le impute. Se gândesc ei că n-au încălcat Legea şi de aceea nu eu de ce să se teamă. Din nou… dragi ascultători, Dumnezeu nu este de acord cu noi în acest punct de vedere.

Legea ne arată tocmai că suntem păcătoşi. Legea ne arată tocmai că avem nevoie de un izbăvitor, de unul care să ia asupra lui vina noastră.

Nimeni nu poate spune că pe el Legea nu-l condamnă pentru că ea nu constă numai în trasarea unor coordonate morale. Ea este, la rândul ei un îndreptat către Hristos. Ori, ignorând un asemenea fapt nu facem decât să demonstrăm, odată în plus, incapacitatea noastră de a ne salva singuri.

Să concluzionăm, dragi ascultători, avem nevoie de Hristos. Fără El suntem rupţi de Dumnezeu, condamnaţi la moarte veşnică datorită păcatelor noastre. Singura noastră soluţie este să acceptăm ceea ce spune Dumnezeu şi soluţia ce ne-o propune El – pe Fiul Său.

Ce te împiedică dragul meu? Ritualurile? N-ai nevoie de ele! Denominaţia?  Tradiţia? Familia? Cei din jur? Gândeşte-te că El are mult mai mult de oferit!

Dumnezeu să ne ajute să renunţăm la tot ce ne împiedică să beneficiem de binecuvântările Sale.

Amin.