Itinerar Biblic Ep.0390 – ROMANI Capitolul 2:1-16

 

Dragi ascultători suntem acum la capitolul 2 din Epistola către Romani această carte folosită de Dumnezeu pentru a schimba vieţile multor oameni.

Sper, dragii mei că  ea va aduce transformări importante şi în vieţile noastre.

În acest capitol cu numărul 2, Pavel arată că Dumnezeu va judeca pe toţi cei ce consideră că au o neprihănire a lor şi cred că religia este aceea care le aduce mântuirea.

Dragii mei sunt destui care consideră că mântuirea este ceva ce pot câştiga ei înşişi fără să aştepte să le-o ofere cineva. Ei bine Pavel vorbeşte aici despre câteva principii pe care Dumnezeu le va folosi pentru a-i judeca pe aceşti „Sfinţi”.

Să vedem deci ce spune Pavel călăuzit de Duhul Sfânt:

v.1   Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.

Iată că acest verset ne aduce la un aspect foarte important din acest verset. Este bine să ţinem minte că Pavel nu vorbeşte aici despre mântuire.  El vorbeşte despre păcat şi despre baza pe care se va întemeia judecata lui Dumnezeu. Nu ştiu cum gândiţi, dragi ascultători dar mie unul nu mi-ar place să ştiu că voi fi judecat pe baza păcatului meu. Iată de ce mulţumesc lui Dumnezeu că avem un Mântuitor în persoana Domnului Isus. Respingerea lui aduce într-adevăr judecată, dar acceptarea  Lui înseamnă că noi suntem direct trecuţi de la moarte la viaţă.

Vă rog aduceţi-vă aminte de cuvintele  lui Ioan din prima sa epistolă, capitolul 15, versetul 12:

     „  Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n’are pe Fiul lui Dumnezeu, n’are viaţa.”

Sau aduceţi-vă aminte ceea ce spune Domnul Isus şi consemnează Ioan în Evanghelia Sa în capitolul 5, versetul 24:

„ Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Celce M’a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

Dar ce puteţi să mai spuneţi când citiţi în capitolul 3, acele minunate afirmaţii care încep cu versetul 16. Ascultaţi numai:

16  Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

17  Dumnezeu, în adevăr, n’a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

18  Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n’a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Dar nu numai atât. Să citim mai departe, tot în capitolul 3 din Evanghelia după Ioan, dar la versetul 36 unde Domnul spune foarte clar ce se întâmplă cu cei care nu vor să primească oferta Lui.

36  Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.“

Iată care sunt cuvintele Domnului. Şi acestea ni se aplică fiecăruia dintre noi. Când Pavel spune, aşadar omule, el foloseşte termenul anthrope, termen generic care se referă atât la bărbaţi cât şi la femei.

De asemenea include atât iudei cât şi evrei, se referă deci la toţi oamenii.

Dar de la general, Pavel trece acum la particular: oricine ai fi tu care judeci (spune el). Deja nu se mai adresează întregii omeniri ci acelora care îi judecă pe alţii. Acum, termenul pe care el îl foloseşte pentru judecată în acest loc exprimă ideea unei judecăţi cu verdict nefavorabil, o dezaprobare totală. În acest caz cred că noi ar trebuie să ne întrebăm care este atitudinea pe care un creştin adevărat ar trebui să o aibă în cazul unui grup cum este cel descris de Pavel în capitolul 1? Trebuie să fie una de condamnare? Să fie una de respingere?

Cred că Scriptura ne învaţă că faţă de asemenea grupuri noi trebuie să dezvoltăm o dorinţă de a-i vedea mântuiţi. În acest sens nu trebuie să ridicăm bariere între noi şi ei ci trebuie să căutăm modalităţi prin care să le vestim evanghelia pentru că fără ea, ea sunt condamnaţi la pierzare veşnică.

Dar să luăm următoarea propoziţie din acest prim verset al capitolului 2:

Tu care judeci pe alţii faci aceleaşi lucruri…

Faţă de aceste cuvinte s-ar putea să facem o anumită confuzie. Pentru a o evita, trebuie să ştim că termenul din limba greacă pentru cuvântul aceleaşi este auta şi nu înseamnă lucruri identice. Deci nu este vorba neapărat de repetarea aceloraşi lucruri despre care vorbea Pavel în capitolul 1, homosexualitate, lăcomie, minciună… Însă pot exista atitudini şi acţiuni care pot să-l ofenseze pe Dumnezeu în aceeaşi măsură.

Să ilustrez:

Am auzit un om spunând că iadul nu poate fi suficient de mult încălzit pentru oameni de teapa lui Hitler sau alţii asemenea lui care au adus atâta durere pe pământ.

Un astfel de om, dragii mei, se plasează în locul lui Dumnezeu, alegând el ce pedeapsă se cuvine unuia sau altuia.

Astăzi folosim diverse standarde sociale şi ele sunt destul de variate. Dacă cineva nu se aliniază standardelor grupului nostru ne grăbim să-l condamnăm şi să punem un zid între noi şi el.

Ştiu biserici unde o persoană este acceptată în ciuda faptului că minte, înşală, bârfeşte, dar o altă persoană este respinsă pentru că fumează.

Dragi prieteni când te erijezi în judecătorul altora trebuie să ştii că acelaşi standard după care ai judecat pe alţii ţi se va aplica şi ţie.

Vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus cu privire la judecată?

1       Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

2    Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.

3    De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?

4     Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău“, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într’al tău?…

5     Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Sunt cuvintele Domnului Isus din predica de pe Munte şi consemnate în Evanghelia după Matei în capitolul 7.

Domnul Isus ne atrage atenţia aici asupra unui lucru foarte important. Se prea poate ca judecata noastră să fie viciată, să nu fie corectă. Se prea poate ca ea să fie doar o reflectare a unor probleme pe care noi le avem. Domnul spune că s-ar putea ca în ochiul nostru să fie o bârnă şi în ochiul celuilalt un pai.

De ce dar să evităm judecata? Poate şi numai pentru simplul motiv că nu întotdeauna stăpânim toate datele. Poate că informaţii în baza cărora îi judecăm pe unii şi pe alţii nu sunt decât parţiale.

Dar mai mult decât atât, nu trebuie să ne transformăm noi în judecători pentru că această poziţie i se cuvine lui Dumnezeu…

Să ne întoarcem acum la Epistola către Romani, unde Pavel ne prezintă două mari principii pe baza cărora Dumnezeu îi va judeca pe cei păcătoşi. Iată un prim mare principiu:

v.2  Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul.

Cu alte cuvinte el spune: Ştim că judecata lui Dumnezeu este în conformitate cu adevărul.

Sunt foarte mulţi oameni astăzi, chiar şi membrii ai bisericilor, care trăiesc într-o lume ireală.  Nu au urechi pentru adevărul evangheliei. Li se pare că realitatea este doar ceea ce văd şi apreciază ei. Nu au curajul şi nici tăria de a confrunta opinia lor cu cea a Scripturii.

Aud adesea persoane care spun că vor să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi ei ajung la textul Apocalipsei, acolo unde Ioan începe să vadă judecata lui Dumnezeu. Este vorba despre capitolul 10, versetele 9 şi 10. Iată ce se întâmplă acolo:

v.9   M’am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. ,,Ia-o“, mi-a zis el, ,,   şi mănîncă-o; ea îţi va amărî pîntecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.“

v.10  Am luat cărticica din mîna îngerului, şi am mîncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mîncat-o, mi s’a umplut pîntecele de amărăciune.

Ei bine unii vor dulceaţa studiului dar refuză amărăciunea aplicării. Sau, le plac binecuvântările lui Dumnezeu dar nu şi judecata Lui.

Acum vă rog, încă o dată, ţineţi minte că acestea sunt principii ale judecăţii nu ale mântuirii.

Omul are o cunoaştere inerentă a faptului că într-o bună zi va fi judecat de o autoritate mult mai înaltă. Judecata viitoare pe care Dumnezeu o va efectua este un lucru pe care cei fără Hristos fie îl neagă fie se tem de el.

Scriptura este foarte clară în acest sens. Este una din realităţi, chiar dacă noi oamenii o negăm. Este drept că nu ne face plăcere şi nu suntem noi singurii cu această atitudine. Amintiţi-vă numai de Atenienii cărora le-a predicat Pavel.

Fapte 17:31 „  pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rînduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”

Atenienii nici nu au vrut să audă despre aşa ceva. Tot la fel a procedat şi Felix, guvernatorul roman căruia Pavel i-a predicat despre aceste lucruri. Felix s-a speriat foarte tare de această judecată şi nici nu a mai vrut să asculte altceva.

Un alt lucru pe care vreau să-l spun cu privire la judecată este că judecata lui Dumnezeu este diferită de judecata oamenilor.

Noi oamenii, aşa cum am mai spus, nu avem toate datele şi din această cauză judecata lui este părtinitoare şi aduce prejudicii. Nu este la fel în ce-L priveşte pe Dumnezeu. Dumnezeu cunoaşte întreaga stare a omului. El se uită la lucruri unde omul nu poate privi.

Ne aducem cu siguranţă aminte de momentul în care Samuel s-a dus să ungă împărat pe unul din fii lui Işai. Atât el cât şi Işai s-au uita la cei mai mari dintre copii ignorându-l pe cel pe care-l alesese Dumnezeu – pe David. De ce? Pentru că omul se uită la aparenţe iar Dumnezeu se uită la inima omului.

Ei bine, dragi ascultători, după starea inimii va fi judecat şi omul. Şi nu este vorba despre cum îşi consideră omul inima ci după cum este ea de fapt. Pentru ca inima noastră să fie schimbată este nevoie să credem în jertfa lui Hristos. Domnul a spus că din inima celui ce crede în El vor curge izvoare de apă vie.

Dar să ne întoarcem acum la versetul 3 din capitolul 2:

v.3  Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

Importantă întrebarea ridicată de Pavel. Cineva atrăgea atenţia asupra a patru moduri în care omul care încalcă legea poate scăpa:

  1. Fărădelegea lui nu este descoperită.
  2. Va ajunge în afara jurisdicţiei curţii respective.
  3. După arestare, se poate găsi o interpretare tehnică a legi care să-l facă scăpat.
  4. După condamnare reuşeşte să evadeze.

Cred că aceste aspecte pot funcţiona în cazul în care  este vorba de aplicarea legilor umane, dar în nici un caz în ceea ce priveşte judecata divină.

Nici una din aceste metode nu sunt posibile pentru cel păcătos când se întâlneşte cu judecata lui Dumnezeu. Nu degeaba se întreba autorul epistolei către evrei: „cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mîntuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întîi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o…”

v.4  Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

Dragii mei noi trebuie să recunoaştem bunătatea lui Dumnezeu pentru că este ceea ce ne aduce pe genunchi înaintea lui Dumnezeu. Se pare că pe unii, această bunătate a lui Dumnezeu îi determină să se îndepărteze de Dumnezeu.

La un moment dat, David a fost deosebit de deranjat de faptul că cei păcătoşi prosperă. I se părea lui că Dumnezeu nu face nimic împotriva acestor oameni. Iată ce spune el în Psalmul 73:

v.3  Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

v.4  Într’adevăr, nimic nu-i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.

v.5  N’au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.

v.9  îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.

Aşa i se părea lui David că sunt cei păcătoşi. Dar i s-a schimbat opinia:

17  pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.

N-aş  vrea să crezi, drag ascultător, că sunt genul de  predicator care spune că numai prin sărăcie şi suferinţă poţi fi mântuit. Este adevărat că sunt foarte mulţi oameni pe suprafaţa acestui pământ care suferă de foame iar noi cei care mai avem câte ceva ar trebuie să-i ajutăm… Dar, vreau să vă spun că şi printre ei sunt păcătoşi la fel de mari cum sunt printre cei bogaţi.

Nu în posesiuni stă păcatul dragii mei ci, încă o dată, în inima omului.

Dar iată că ajungem acum la versetul 6, unde este exprimat cel de al doilea principiu cu privire la judecată.

v.6  care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Dumnezeu, dragii mei ca răsplăti fiecărui om după faptele lui. Dumnezeu este un Dumnezeu drept şi fără vreun favoritism, omul va fi răsplătit pentru faptele lui.

Ei bine, cu toate că suntem de acord cu acest principiu, este una din dorinţele noastre permanente – să fim trataţi cu dreptate – nu este un lucru care ne avantajează. Nu cred că este cineva pe acest pământ care să susţină că el poate sta înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecat pe baza faptelor lui. Aduceţi-vă ,vă rog, aminte de Cornelius. El este descris ca un om bun, dar tot era pierdut şi avea nevoie de mântuire.

Trebuie să ţinem minte, de asemenea, că aici nu este vorba despre un mod de viaţă pe care îl duci. Mai degrabă, modul de viaţă este baza judecăţii.  Ioan a spus:

Apocalipsa 20:12  Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

                Dacă cineva vrea să acumuleze fapte bune pentru viaţa de dincolo poate să facă aşa ceva. El va fi judecat pe baza faptelor bune pe care le-a făcut.  Dar iată un lucru la care trebuie să medităm cu mai multă seriozitate. Uitaţi-vă tot în cartea Apocalipsa, tot la capitolul 20, dar la versetul 15 de această dată:

15  Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Aici este problema. Numele noastre nu se scriu în cartea vieţii prin ceea ce facem noi ci numai prin acceptarea a ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos.

Iată acum un alt principiu al judecăţii. Versetul 11:

v.11  Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.

Acesta este un principiu pe care, aşa cum am văzut, îl regăsim şi în Vechiul Testament.  Iată ce găsim în cartea Deuteronom capitolul 10, versetul 17:

17  Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;

Simon Petru a descoperit acest lucru acest lucru când a ajuns în casa lui Simon Petru:

34   Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,

Dragii mei, Dumnezeu nu are favoriţi. El este un Dumnezeu drept. Înaintea lui toţi oamenii sunt la fel.

Portretul justiţiei este o statuie legată la ochi. Legată la ochi nu pentru a nu vedea bine ce se întâmplă ci pentru a nu privi la oameni în mod diferenţiat.

Deci, ceea ce contează nu este numărul icoanelor, de câte ori ai fost la biserică, câtă milostenie ai făcut, ci în ce relaţie eşti cu Isus. Dacă relaţia ta cu Domnul Isus este bună,  atunci ceea ce faci vine din această relaţie.

Dar să mai înregistrăm un principiu după care se va face judecata lui Dumnezeu:

v.12  Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecaţi după lege.

Observaţi, vă rog, modul în care exprimat acest lucru şi în următorul verset:

v.13  Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.

I-am auzit pe unii spunând că păgânii vor fi pedepsiţi pentru că nu au auzit despre Hristos şi nu au crezut în El în acest mod.

Dragii mei, ei vor fi pedepsiţi pentru că sunt păcătoşi, nu pentru cu nu au auzit despre Domnul. Aceasta este condiţia noastră – păcătoasă. Omul este salvat prin acceptarea luminii. Lumina este măsura. Dacă trăim în lumină vom fi mântuiţi, dacă nu …

Iată şi un al cincilea principiu.

v.15  şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.

Dumnezeu îi va pedepsi pe păgâni prin lumina ce le-a fost dată. Conştiinţa este un lucru pe care nu-l fabricăm noi ci ceva ce ne-a fost dat.

  1. 16 Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Dragi prieteni, sunt atâtea lucruri în viaţa noastră pe care credem că le avem bine camuflate. În faţa lui Dumnezeu însă ele sunt descoperite.

În ziua judecăţii totul va fi descoperit şi nimeni nu va putea să se eschiveze. Iată de ce, trebuie să apropiem cât putem de mult de Domnul nostru. El ne va primi, cu siguranţă!