Itinerar Biblic Ep.0387 – ROMANI Capitolul 1:1-5

 

Tema:

*Salutul personal al lui Pavel.

*Scopul lui Pavel.

*Cele trei „Eu sunt” ale lui Pavel.

*Revelaţia naturală a lui Dumnezeu.

 

Dragi prieteni ne întoarcem astăzi la această frumoasă, măreaţă şi deosebită carte, care este Epistola către Romani.

De fapt, începem astăzi incursiunea noastră în Epistola către Romani pentru a descoperi acolo măreţia lui Dumnezeu, manifestată în neprihănirea oferită oamenilor.

Acesta capitol de deschidere, capitolul 1, este unul foarte cuprinzător incluzând câteva aspecte foarte importantă. Este vorba aici despre motivaţia misionară a lui Pavel, unul din cei mai mari apostoli, definiţia evangheliei, definirea condiţiei păcătoase a omului, condiţie care necesită evanghelia. Iată câte aspecte, deosebit de importante sunt abordate în această parte introductivă a epistolei. Am putea spune că acest prim capitol dă tonul întregii epistole.

Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că în această Epistolă către Romani este prezentată, în termeni foarte radicali, depravarea omului.  Omul este, în mod irevocabil şi fără speranţă pierdut din punct de vedere spiritual. El are nevoie de neprihănirea oferită de Dumnezeu deoarece el nu are o neprihănire a sa.

Este interesant de observat că acest măreţ document Creştin de factură doctrinară, adresat unei biserici din Roma pentru a o proteja de erezii nu şi-a atins scopul. În cele din urmă, această biserică a ajuns la cea mai mare distanţă de doctrina prezentată în această epistolă.

Cred că este o ilustrare a adevărului potrivit căruia omul, din proprie iniţiativă, nu înţelege şi nici nu-l caută pe Dumnezeu.

Un alt aspect pe care doresc să-l menţionez în deschiderea acestui capitol este faptul că versetele 16 şi 17 au fost demult recunoscute a fi versetele cheie ale epistolei. Aceste două versete ar trebuie memorate şi sensul fiecărui cuvânt îndelung digerat. De fapt o să tratăm fiecare cuvânt în parte atunci când vom ajunge la acea secţiune.

Dar, aşa cum se cuvine să purcedem la descifrarea mesajului acestor importante cuvinte ale Epistolei.

În prima parte, aşa cum am anunţat deja în cuprinsul din introducerea cărţii, ne este prezentat salutul personal al lui Pavel.

v.1    Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,

Mai întâi, câte ceva despre identitatea lui Pavel.

Numele de Pavel vine din latinul Paulus care înseamnă mic. Desigur, numele lui era Saul din Tars dar după convertirea sa îl găsim prezentat în Faptele Apostolilor mai mult sub numele de Pavel.

În raport cu romanii, Pavel se identifică ca fiind un sclav,  doulos, al Domnului Isus Hristos. El a adoptat poziţia de slujitor, sau sclav, de bună voie.

Vedeţi, afirmaţia lui Pavel este una ce apare cu consecvenţă în scrierile sale şi este o consecinţă a dorinţei lui Pavel de a fi asemenea Domnului Isus.

Domnul Isus s-a oferit pe sine de bună voie pentru a împlini ceea ce era necesar mântuirii noastre. Şi această ofertă nu a fost pentru un experiment oarecare ci a fost vorba despre moartea lui care a substituit-o pe a noastră.

Cu toate acestea, El nu ne face sclavii Săi. Pentru a fi sclavul şi credeţi-mă dacă Pavel a avut tăria să o facă, nu văd ce ne-ar împiedica pe noi, este nevoie să luăm noi această decizie. Niciodată Domnul nu va forţa să o facem! Niciodată! Dar aşteaptă să luăm noi această decizie…

Adresându-se odată Ierusalimului Domnul a spus:

      „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine; de cîte ori am vrut să strîng pe fiii tăi, cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n’aţi vrut!” –  Luca 13:34

Cu o altă ocazie, Domnul a spus:

     „ Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” – Ioan 15:40

Dragii mei, a fi sclavul Domnului nu este ceea ce noi înţelegem de obicei prin acest termen. A fi al Domnului înseamnă a avea adevărat viaţa. Dar… El nu te va forţa…. Trebuie să fie decizia ta!

În ce-l priveşte pe Pavel, după cum ştiţi el s-a întâlnit cu Domnul pe drumul Damascului.  Acolo Domnul l-a întrebat: Pavele! Pavele! De ce mă prigoneşti? Pavel a replicat atunci: Cine eşti tu Doamne? Răspunsul a fost: Sunt Isus pe care îl prigoneşti tu!

Acela a fost momentul în care Domnul Isus a devenit Mântuitorul şi Domnul lui Pavel. Din acel moment întrebarea lui Pavel a fost: Doamne; ce vrei să fac? Vedeţi, prin această întrebare Pavel exprimă dispoziţia lui de fi sclavul Domnului.

Dar să ne întoarcem la cuvintele din Epistola către Romani. Pavel spune aici Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol…” Acum, în anumite documente originale nu veţi găsi cuvântul să fie caz în care această parte a primului versete devine ceva de genul:

„ Pavel, rob al lui Hristos, chemat apostol…!”

Vedeţi, Pavel notează  o diferenţă între cele două poziţii pe care le ocupă. Mai întâi el este rob al lui Hristos şi aceasta este decizia lui, dar este şi apostol şi aceasta a fost hotărârea lui Dumnezeu. De acum Pavel va fi un martor al Domnului Hristos.

Chemarea dragi prieteni, înţelegerea ei, respectarea ei este un aspect foarte important. Din păcate sunt foarte mulţi oameni care vor să facă ceva pentru Hristos şi nu au chemarea respectivă. Este doar efortul lor, lăudabil pe de o parte, dar ineficient pe de alta. Nu poţi face lucrarea lui Dumnezeu dacă nu eşti chemat de El.

Pavel a fost chemat de Dumnezeu să facă ceea ce a făcut şi rezultatele indică clar acest lucru.

Cred că Pavel putea spune: „Este vai de mine dacă nu predic evanghelia…!”

Poate că vă aduceţi aminte că profetul Ieremia a fost chemat de Domnul pe când era încă un copil. Dar pe vremea lui au mai fost şi alţi profeţi. Despre aceştia însă Domnul a spus:

Eu n’am trimes pe proorocii aceştia, şi totuş ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuş au proorocit.-    Ieremia 23:21

Ieremia a fost un profet chemat de Domnul iar Pavel a fost un apostol chemat de Domnul.

Acum, oare ce vrea să spună Pavel atunci când se întitulează în acest mod: apostol. Păi, e afirmă că este „unul trimis de Domnul”.

Legat de acest aspect, vă amintiţi ce a spus Domnul Isus? El a spus că cel ce este trimis nu este mai mare decât cel ce-l trimite. Aceasta este o afirmaţie pe care o găsim în Evanghelia după Ioan la capitolul 13.

O situaţie similară regăsim şi în Filipeni, 2:25 unde Pavel trimite pe Epafrodit, pe care îl declară apoi un trimis.

Iată deci că acest cuvânt are o conotaţie tehnică în Noul Testament şi se referă la cei care au fost aleşi de Domnul pentru a transmite Evanghelia Domnului nostru. O asemenea persoană era martoră a Domnului Hristos cel înviat.

Pavel a spus că Domnul Hristos, Cel înviat i s-a arătat. Iată declaraţia lui din 1 Corinteni 15:8: După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s’a arătat şi mie.

Şi întreabă apoi în mod retoric:

v.1 Nu sînt eu slobod? Nu sînt eu apostol? N’am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sînteţi voi lucrul meu în Domnul?

O altă evidenţă a faptului că Pavel era apostol o constituie ceea ce noi numim darul semnelor. El a afirmat că putea vorbi şi în alte limbi, referindu-se desigur la acea experienţă extatică specială.

Eu cred că atunci când a trecut prin ţinutul Galatenilor, de exemplu, unde erau multe grupuri în care limbi nefamiliare altora era vorbite, Pavel a fost inspirat de Duhul sfânt pentru a comunica cu acei oameni.

Dar Pavel avea şi darul vindecării. El era apostol dragii mei şi aceste aspecte o dovedesc pe deplin.

Iată deci care este prezentarea lui Pavel. El se identifică mai întâi ca şi rob al lui Hristos şi apoi ca un apostol chemat pentru aceasta. El mai este separat pentru evanghelia lui Hristos. Este important să observaţi că este separat, sau pus de o parte, pentru şi nu de Evanghelia lui Hristos.

Termenul acesta separare are o semnificaţie specială, minunată. Sunt mai mulţi termeni însă care transmit inversul separării. De exemplul avem termenul a se lipi. Poţi să ai două obiecte lipite unul de altul. Dar poţi şi să lipeşti acele obiecte în mod separat. La fel şi Pavel, el a fost separat  pentru ceva. El era un creştin separat dar era separat pentru ceva.

Din păcate astăzi avem prea mulţi creştini doar separaţi de ceva. Îi aud adesea pe unii oameni descriind viaţa creştină doar ca pe un lung şir de „NU-uri”. Nu ai voie să faci aşa, nu ai voi să te îmbraci aşa…. Dragii mei, pentru ce sunteţi separaţi? Încă o dată, nu întreb de ce sunteţi separaţi…. Ci  pentru ce?

Pavel spune la un moment dat că cei din Tesalonic s-au întors de la idolii la care se închinau către Dumnezeu. Vă daţi seama că nu a fost vorba despre o procesiune în care fiecare a venit în faţa mulţimii şi a declarat:  ”De astăzi începând nu mă mai închin în faţa lui Apolo!” Nu era nevoie de asemenea declaraţii pentru că ei erau separaţi de viaţa lor veche pentru Domnul Hristos.

Dragi prieteni este nevoie să înţelegem că a fi creştin, a fi copil al lui Dumnezeu, nu înseamnă numai să fi despărţit de felul tău vechi de a trăi. Nu înseamnă numai că ai lăsat în urmă ceva. Înseamnă şi să te lipeşti de ceva să te îndrepţi către ceva şi acest ceva nu poate fi decât o persoană şi nu oricare ci Domnul Isus.

Un creştin care se limitează numai la a renunţa la vechiul lui mod de viaţă şi nu adoptă unul nou este un creştin a cărui viaţă este sterilă, stearpă.

Atunci când oficiez ceremonia de căsătorie, una din întrebări este : „Făgăduieşti s-o iubeşti, s-o ocroteşti şi să-i fi credincios până la capătul vieţii?” Vedeţi, căsătoria implică separare, dar în acelaşi timp unire. Atât bărbatul cât şi femeia renunţă la ceva, se separă de ceva, dar o fac pentru a fi împreună pentru a se lipi unul de altul.

Nu-mi imaginez un mire spunându-i miresei sale chiar în noaptea nunţii: „Ştii, am o prietenă în oraş. Mă duc să o văd şi mă întorc apoi!” El s-a separat de asemenea lucruri. De acum el este al miresei sale.

Din păcate sunt creştini care experimentează o separare asemenea exemplului pe care    l-am dat. Ei s-au oprit undeva la mijlocul drumului şi viaţa lor a devenit una sterilă.

Dragi prieteni, viaţa copilului lui Dumnezeu trebuie să fie una rodnică, una care atrage. O mică fetiţă din China definea creştinul ca fiind asemenea sării. Sare care aduce setea, spunea ea. Gândiţi-vă la acest lucru, dragi prieteni!

În limba Greacă, pentru separare este folosit cuvântul aphorizo , cuvânt din a cărui familie noi avem cuvântul orizont. Dacă a-ţi zburat vreodată şi aţi prins apusul în avion, atunci ştiţi cum apare orizontul acela roşiatic dar pe măsură ce te apropii se lărgeşte parcă tot mai mult.

În aceeaşi măsură  când te apropii de Domnul el devine tot mai cuprinzător, până când viaţa ta este absorbită de El.

Am văzut deci că Pavel a fost separat de ceilalţi, pus de o parte cu un scop precis- propovăduirea Evangheliei lui Dumnezeu. După aspectele legate de persoana lui Pavel se cuvine să remarcăm şi câteva lucruri legate de Evanghelia propovăduită de el.

Încă din primul verset aflăm că ea  îşi are originea în Dumnezeu. În versetul 2 este menţionat încă un aspect foarte important. Deci tot despre Evanghelie, Pavel spune:

v.2  pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.

Iată dragi prieteni că Evanghelia nu a fost o premieră absolută pentru Pavel şi nici pentru ceilalţi. Dumnezeu a promis această evanghelie prin intermediul profeţilor Săi în cadrul Vechiului Testament. Iată şi un motiv de a nu desconsidera Vechiul Testament şi a remarca unitatea Scripturii.

Evanghelia este manifestarea iubirii lui Dumnezeu concretizată în jertfa Domnului Isus. Aceasta este metoda prin care Dumnezeu mântuieşte lumea de păcatele ei.

Acum, definiţia pe care Pavel o dă Evangheliei este puţin mai extinsă. Versetele cuprinse între 2 şi 6 sunt o paranteză care dau explicaţiile necesare cu privire la Evanghelie. Iată cum sună versetul 3:

v.3  Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul,

Pavel spune că Evanghelia se referă la Fiul lui Dumnezeu, sau îl priveşte cum spune Pavel pe Fiul lui Dumnezeu. În limba greacă acest cuvânt este înlocuit de o mică prepoziţie  peri folosită în limba noastră la cuvintele periscop şi perimetru. Sensul ei este acela de a sugera încercuirea.

Ce bine reflectă acest cuvânt menirea Evangheliei. Aceasta este evanghelia dragii mei. Ea pivotează, se învârteşte în jurul persoanei Domnului Isus Hristos. Aceasta face Evanghelia.

Dragii mei dacă auziţi persoane care spun că vestesc Evanghelia dar vă umplu capul cu lucruri despre tradiţii, despre ce ar trebuie şi nu ar trebuie să faceţi, dar nu pomenesc despre Hristos, aceia nu predică Evanghelia. Evanghelia se concentrează asupra lui Hristos.

De fapt, aş dori să observaţi că Pavel se referă la Domnul Isus  ca fiind  fiul lui Dumnezeu dar şi fiul lui David… Pavel surprinde prin aceste cuvinte atât natura umană a Domnului cât şi faptul că El este Dumnezeu.

Dar să trecem şi la versetul 4 din această paranteză:

v.4  iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,

Ei bine, avem aici un lucru pe care ţin să-l fac remarcat. Cred mai întâi că versetul acesta s-ar putea citi şi sub forma următoare:

„Declarat fiul al lui Dumnezeu prin neprihănire, putere şi învierea morţilot!”

Ce aduce nou în înţelegere această formă a acestui verset?

Faptul că nu învierea a făcut din El fiul lui Dumnezeu ci aceasta a revelat pur şi simplu doar cine este El.

Cuvântul acesta, declarat, în limba greacă face parte din aceeaşi familie a cuvântului horizo cuvânt despre care am vorbit adineauri. Nu o să mai insist asupra imaginilor ce le generează cu privire la Domnul nostru.

Vreau să remarc însă că Domnul este declarat fiul lui Dumnezeu potrivit cu spiritul sfinţeniei, sau neprihănirii. De asemenea, El mai este declarat Fiul lui Dumnezeu potrivit cu învierea din morţi.

Încă o dată, această înviere din morţi revelează faptul că El este Fiul lui Dumnezeu.

Dacă veţi citi în Scriptură, veţi observa că Domnul este prezentat ca fiind puterea învierii. Este interesantă această imagine când avem în vedere faptul că el a trăit pe pământ printre oameni. Gândiţi-vă că El a umblat printre oameni care l-au respins, a fost slăbit şi a avut nevoie de odihnă, atât de mult încât a adormit pe fundul corăbiei în timp de furtună. Peste toate acestea însă El a fost pus pe un lemn al ruşinii şi blestemului, crucificat în locul nostru.

Dragii mei, toate acestea pe când El era puterea învierii. Însă după ce a suferit toate acele lucruri menţionate adineauri El a fost înviat şi dovedit ca fiind Fiul lui Dumnezeu.

Mai este un adevăr important aici. Astăzi îl vedem pe Domnul Isus, în paginile Scripturii, bineînţeles, ca fiind înviat, stând pe tron la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru credincioşi şi dându-le putere şi mângâiere.

El este acum glorificat. El nu mai este acel om prigonit, slăbit şi înfometat. Din păcate, multe biserici nu reuşesc să vadă această imagine prezentă a Domnului. De aici poate şi sărăcia în credinţă a multor oameni.

Dar, un alt lucru pe care îl face învierea Domnului este acela că ne asigură de faptul că Domnul se va întoarce pe acest pământ şi va veni în calitate de judecător şi Domn al Domnilor.

El va înfrânge atunci orice păcat şi va aduce neprihănirea pe pământ. Elementul care nu trebuie să ne scape este că El va judeca atunci lumea aşa cum le-a spus Pavel acelor filozofi sofisticaţi din Atena. Vă mai aduceţi aminte cuvintele lui:

v.29  Astfel dar, fiindcă sîntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.

v.30  Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;

v.31  pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rînduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…“    (Fapte:17:29-31)

Dragii mei, iată unul din lucrurile care trebuie tratate cu cea mai mare seriozitate. Pentru că El a înviat din morţi toţi vor sta într-o bună zi înaintea Lui pentru judecată. Acum, depinde numai de tine, dragul meu dacă vei sta înaintea Lui pentru a fi felicitat şi poftit să intri în locul ce ţi l-a pregătit, sau vei sta înaintea Lui pentru a auzi sentinţa şi a fi apoi izgonit în locul pedepsei veşnice.

Învierea este garanţia faptului că toţi vom sta într-o bună zi în faţa Lui.

Să continuăm descrierea făcută de Pavel Evangheliei. El se referă acum la autoritatea învestirii lui:

v.5  prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,

Iată două aspecte foarte importante menţionate de Pavel aici: Harul şi apostolia.

Harul este metoda lui Dumnezeu de a mântui oamenii. Nimeni dintre noi nu ar fi putut fi mântuit dacă Dumnezeu nu ne-ar fi oferit harul Său.

Referitor la apostolie, deşi ea  se referă în mod  specific la Pavel şi la ceilalţi apostoli, în cele din urmă fiecare credincios este trimis.

În limba greacă, cuvântul apostole înseamnă trimis înainte. Dragii mei, fiecare creştin este prin definiţie unul trimis să fie martor. Fiecărui creştin îi este încredinţat un mesaj pe care trebuie să-l comunice altora. Aceasta este îndatorirea fiecărei persoane care a beneficiat de har şi apostolie.

Scopul apostoliei este acela de a aduce popoarele la ascultarea credinţei. Pavel ştia ce spune. În capitolul final al epistolei, El spune:  „Cît despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. „

Dragii mei ascultarea în credinţă este ceea ce ne trebuie fiecăruia pentru a obţine mânuirea. Este ceea ce ne ţine pe calea lui Dumnezeu. Este ceea ce ne va aduce într-o bună zi la tronul celui Preaînalt şi ne va face să auzim Cuvintele: Întră în bucuria stăpânului Tău.