Itinerar Biblic Ep.0382 – IOSUA Cap. 15-19

 

Rezumat

  • Împărţirea ţării.
  • Seminţiile din vestul Iordanului.
  • Partea lui Caleb.

Dragi ascultători, trecem la o nouă secţiune în cadrul cărţii Iosua, secţiune cuprinsă între capitolele 15-19.

Această secţiune include împărţirea Ţării promise cu prezentarea regiunii încredinţate fiecărei seminţii. Este vorba de seminţiile stabilite la vest de râul Iordan. Capitolul 15 prezintă porţiunea lui Iuda; capitolul 16, porţiunea lui Efraim; capitolul 17, porţiunea lui Manase; iar capitolele 18 şi 19 prezintă porţiunile lui Simeon, Zabulon, Isahar, Aşer, Neftali şi Dan.

Oricât de mare era importanţa acestei secţiuni pentru poporul Israel, nouă nu ni  se spune mare lucru. De aceea vom avea în vedere numai punctele mai însemnate.

Am văzut deja în capitolul 14  că lui Caleb, care era un membru al seminţiei lui Iuda, i-a fost dat Hebronul. În capitolul 15 aflăm mai multe despre acest om remarcabil. De asemenea, în acest capitol sunt date hotarele întregii seminţii a lui Iuda.

Să vedem deci ce găsim în versetele 13 şi 14 din acest capitol cu numărul 15 al cărţii lui Iosua:

v.13 Lui Caleb, fiul lui Iefune, i-au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum poruncise lui Iosua Domnul; lui i-au dat Chiriat-Arba, adică Hebronul: Arba era tatăl lui Anac.

v.14  Caleb a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Şeşai, Ahiman şi Talmai, copiii lui Anac.

Vedeţi  dragii mei, pământul pe care-l vroia Caleb era situat în ţara uriaşilor. El era la fel de pregătit, ca în tinereţe, să se lupte cu ei şi să-i înfrângă.

v.15  De acolo s’a suit împotriva locuitorilor Debirului: Debirul se numea mai înainte Chiriat-Sefer.

v.16  Caleb a zis: ,,Celui ce va bate cetatea Chiriat-Sefer şi o va lua, îi voi da de nevastă pe fiică-mea Acsa.“

v.17  Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a pus mîna pe ea; şi Caleb i-a dat de nevastă pe fiică-sa Acsa.

v.18  După ce a intrat ea la Otniel, l-a sfătuit să ceară dela tatăl ei un ogor. Ea s’a pogorît de pe măgarul ei, şi Caleb i-a zis: ,,Ce vrei?“

v.19  Ea a răspuns: ,,Fă-mi un dar, căci mi-ai dat un pămînt secetos; dă-mi şi izvoare de apă.“ Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos.

Aria totală care revenea seminţiei lui Iuda este marcată în prima parte a capitolului; apoi sunt menţionate cetăţile. Vă va fi greu să le găsiţi pe hartă pentru că ele se află sub deşertul Neghev.

Aceasta a fost partea lui Iuda. Să aruncăm acum o privire asupra părţii fiilor lui Iosif.

Iosif a fost unul din cei doisprezece fii ai lui Iacov. Cei doi fii ai săi, Efraim şi Manase reprezentau fiecare câte o seminţie. Pentru că seminţia lui Levi era seminţia preoţilor şi nu îi era alocat pământ în Ţară, numărul total de seminţii care au moştenit pământul era tot de 12, şi nu 13.

v.1  Partea căzută la sorţi fiilor lui Iosif se întindea dela Iordan, lîngă Ierihon, spre apele Ierihonului, la răsărit. Hotarul urma pustia care se ridică dela Ierihon la Betel prin munte.

v.2  Mergea mai departe dela Betel la Luz, şi trecea spre hotarul Archiţilor prin Atarot.

v.3  Apoi se pogora la apus spre hotarul Iafletiţilor, pînă la hotarul Bet-Horonului de jos şi pînă la Ghezer, ieşind la mare.

v.4  Acolo şi-au primit moştenirea fiii lui Iosif: Manase şi Efraim.

Un alt lucru pe care trebuie să ni-l amintim este acela că  seminţia lui Manase era împărţită în două. Jumătate s-a stabilit pe malul de est al râului Iordan, în timp ce a doua jumătate a trecut Iordanul şi îşi primeşte acum partea sa.

În capitolul 17 are loc un incident interesant în care sunt implicaţi copiii lui Iosif, în special Efraim.

v.14 Fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua, şi i-au zis: ,,Pentruce ne-ai dat de moştenire numai un sorţ şi numai o parte, cînd noi sîntem un popor mare la număr şi Domnul ne-a binecuvîntat pînă acum?“

Efraim se plângea că nu primise o porţiune mai mare de pământ. De fapt, Efraim primise aproximativ jumătate din cât avea Manase. Seminţia lui Efraim era foarte numeroasă. Iosua făcea parte din această seminţie şi efraimiţii au crezut probabil că el va face ceva pentru a-i ajuta. Şi totuşi, Iosua nu a făcut nimic. Ţinutul moştenit de ei era muntos. Pământul este aspru şi stâncos. Oamenii aceştia erau nemulţumiţi.

v.15  Iosua le-a zis: ,,Dacă sînteţi un popor mare la număr, suiţi-vă în pădure, şi tăiaţi-o, ca să vă faceţi loc în ţara Fereziţilor şi a Refaimiţilor, fiindcă muntele lui Efraim este prea strîmt pentru voi.“

Se spune că şi astăzi dealurile acelea  sunt golaşe. Ce s-a întâmplat cu toţi acei copaci?

Duşmanii care au venit în această ţară secole la rând au defrişat complet acele dealuri. Acum se desfăşoară o campanie în Israel pentru împădurirea acelor dealuri.

De asemenea, în vremea lui Hristos Muntele Măslinilor era acoperit cu pomi. Dacă ar fi fost numai o mână de copaci, aşa cum este în prezent, duşmanii lui Isus nu ar fi întâmpinat nici o dificultate în găsirea lui Hristos şi a ucenicilor Lui în grădină. A fost nevoie ca Iuda să-i conducă prin labirintul de copaci şi să le arate exact unde era Domnul.

Răspunsul dat de Iosua membrilor seminţiei sale a fost cinstit şi drept.

v.17  Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim şi lui Manase: ,,Voi sînteţi un popor mare la număr, şi puterea voastră este mare, nu veţi avea un singur sorţ.

v.18  Ci veţi avea muntele, căci veţi tăia pădurea, şi ieşirile ei vor fi ale voastre, şi veţi izgoni pe Cananiţi, cu toate carăle lor de fer şi cu toată tăria lor.“

Iosua le spune: “Dacă nu vă place ce aveţi, duceţi-vă şi luaţi în stăpânire munţii. Dar ţineţi minte că acolo trăiesc uriaşi. Va trebui să luptaţi şi să munciţi. Veţi plăti un preţ mare.”

A venit vremea să încetăm cu plângerile şi să luăm în stăpânire mai mult din ceea ce ne-a fost făgăduit.

Un faimos predicator dintr-un mare oraş, a plecat în vacanţă într-o vară şi a ajuns într-un mic orăşel de ţară. Acolo a mers la biserică duminică dimineaţă şi a avut surpriza să constate că tânărul predicator a spus aproape cuvânt cu cuvânt una din predicile lui publicate. Când tânărul a coborât de la amvon şi a început să-i salute pe oameni la uşă, oaspetele s-a apropiat de el şi i-a spus: “Tinere, mi-a plăcut predica ta din această dimineaţă. Cât timp ţi-a luat ca s-o pregăteşti?” “Mi-a luat numai trei ore”, a fost răspunsul. “Ciudat”, a spus cunoscutul predicator, “Mie mi-a luat aproape opt ore    s-o pregătesc.”

Dragii mei, este nevoie de muncă pentru a pune stăpânire pe bine-cuvântările şi posesiunile spirituale.

Dar amintiţi-vă că există un duşman. Sunt uriaşi în ţară. Satan va face tot posibilul să vă prindă în capcană.

Un coleg de-al meu s-a plâns profesorului că una din cărţile pe care trebuia să le citească era prea aridă. Profesorul i-a răspuns: “De ce nu o uzi cu puţină sudoare de pe fruntea ta?”

Colegul meu trebuia să muncească mai mult pentru a obţine rezultate din acea lectură. Iosua a spus seminţiei sale: “Nu veniţi la mine să vă plângeţi. Este pământ destul pentru voi. Duceţi-vă şi luaţi-l!”

Acum, după toate aceste campanii de cucerire a ţării, poporul nu uită un lucru important – închinarea.

Capitolul 18:

v.1 Toată adunarea copiilor lui Israel s’a strîns la Silo, şi au aşezat acolo cortul întîlnirii. Ţara era supusă înaintea lor.

Copiii lui Israel au ridicat cortul întâlnirii la Şilo, o localitate din Efraim.

Totuşi nu acesta urma să fie locul definitiv pentru cortul întâlnirii pentru că nu era situat în centrul ţării. Dumnezeu va alege acest loc permanent mai târziu, prin David, şi acesta va fi cândva Ierusalimul. Dar până la schimbarea acestui loc, copiii lui Israel urmau să se închine Domnului la Şilo. Cortul întâlnirii a rămas la Şilo în vremea judecătorilor.

Dar, tocmai acum Iosua lansează o provocare.

v.2  Mai rămîneau şapte seminţii ale copiilor lui Israel, cari nu-şi primiseră încă partea de moştenire.

v.3  Iosua a zis copiilor lui Israel: ,,Pînă cînd vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpînire ţara pe care v’a dat-o Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri?

Şapte seminţii stăteau degeaba, cu mâinile în buzunare, cum s-ar spune. Oamenii i-au spus lui Iosua: “Dar cum rămâne cu acest pământ? Nouă ce ne vei da?” Iosua le-a spus: “Vi s-a dat o anumită zonă. Duceţi-vă şi luaţi-vă pământul în stăpânire! Cât mai aveţi de gând să aşteptaţi?”

Aceasta este provocarea pe care ne-o adresează şi nouă Dumnezeu astăzi. El a pus la dispoziţia noastră toate binecuvântările spirituale, dar noi suntem slabi când este vorba să le cerem pentru noi înşine. Dumnezeu a fost nespus de bun cu noi. Cât de mari au fost bunătatea, îndurarea şi dragostea Lui pentru noi! De ce nu ne urnim noi pentru a lua în stăpânire ţara pe care ne-a dat-o El?

După ce Iosua le-a vorbit astfel, seminţiile au pornit să ocupe zona care le fusese încredinţată.

Seminţia lui Beniamin şi-a primit moştenirea între ţinutul lui Iuda şi cel al seminţiilor Efraim şi Dan.

Iată ce parte a primit seminţia lui Simeon:

Capitolul 19:

v.9  Moştenirea fiilor lui Simeon a fost luată din partea de moştenire a fiilor lui Iuda; căci partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei, şi de aceea fiii lui Simeon şi-au primit pe a lor în mijlocul moştenirii lor.

Aşa cum am văzut în capitolul 15, seminţia lui Iuda a primit un ţinut privilegiat pentru că era seminţia împărătească. În ţinutul acestei seminţii se va stabili capitala naţiunii, atât cea religioasă cât şi cea politică. Ierusalimul va fi capitala şi vom vedea că David este cel care a făcut această alegere.

Pentru că pământul dat lui Iuda era mai mult decât aveau nevoie oamenii din această seminţie, partea din sud a fost dată lui Simeon.

Seminţia lui Zabulon a primit o porţiune înconjurată de uscat în Galileea de sud. Moştenirea lui Isahar mergea de la Muntele Tabor la vest până în partea de sud a Mării Galileii. Moştenirea lui Aşer includea un teritoriu de coastă de la Muntele Carmel la regiunea aproximativă a Tirului şi Sidonului. Seminţia lui Neftali s-a stabilit în partea de răsărit a Galileii de jos şi de sus. Teritoriul seminţiei lui Dan era localizat între Beniamin şi Marea Mediterană. Mai târziu, o parte din daniţi au migrat spre nord şi s-au stabilit în apropierea părţii de nord a ţinutului lui Neftali.

Această secţiune ne descoperă cât de mare atenţia acordă Dumnezeu detaliile referitoare la Israel şi la ţara ocupată de acest popor. Ţara şi poporul merg împreună. Dumnezeu nu le-a dat pur şi simplu ţara Canaanului, ci a atribuit o anumită porţiune fiecărei seminţii. Dumnezeu era preocupat de fiecare seminţie, de fiecare individ şi de ceea ce revenea fiecăruia.

Dumnezeu ne dă astfel şi nouă o lecţie. Dumnezeu este preocupat de viaţa fiecăruia dintre noi.

Dragi prieteni, pentru El, viaţa voastră privată nu este deloc privată. El vă cunoaşte perfect şi poate citi în voi ca într-o carte deschisă. Unul din vecinii mei mi-a spus într-o zi: “Vreau să mă duc undeva, în deşert, unde să fiu singur, departe de oameni.” Aceasta este o dorinţă normală. Toţi simţim uneori dorinţa de a fugi de lume. Eu i-am amintit vecinului meu că nu va putea fugi de Dumnezeu. El îl va aştepta acolo, în deşert. Este bine uneori să fugim departe de oameni, mai ales dacă o facem pentru a petrece timp într-o cât mai strânsă părtăşie cu Dumnezeu.

Dar, dragii mei, ascultarea este întotdeauna răsplătită cu generozitate de Dumnezeu. La fel este răsplătit şi Iosua pentru ascultarea lui:

Iosua 19:49-51

v.49 Dupăce au isprăvit de împărţit ţara, după hotarele ei, copiii lui Israel au dat lui Iosua, fiul lui Nun, o moştenire în mijlocul lor.

v.50  După porunca Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat-Serah, în muntele lui Efraim. El a zidit cetatea din nou, şi şi-a aşezat locuinţa acolo.

v.51  Acestea sînt moştenirile pe cari le-au împărţit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel, prin sorţi înaintea Domnului, la Silo, la uşa cortului întîlnirii. Astfel au isprăvit ei împărţirea ţării.

Noi ne gândim că, de vreme ce Iosua era un om al lui Dumnezeu şi îi condusese cu succes pe copiii lui Israel în campania de cucerire a Canaanului, ei îi vor spune că poate alege orice loc va dori pentru a se stabili. Israeliţii nu i-au oferit câteva opţiuni din care să aleagă. Iosua a ales singur. A fost vorba de un loc numit Timnat-Serah, situat la circa 18 km de Şilo. Era un teren arid, unul din locurile cele mai proaste pe care le putea alege Iosua.

Această împrejurare îmi aminteşte de Avraam şi Lot când s-au întors în ţara Egiptului. Avraam i-a spus lui Lot: “Alege ce porţiune vrei, şi eu voi lua ce rămâne din acest pământ.” Lot a luat tot ce era mai bun şi l-a lăsat pe Avraam cu mâna goală. Acest incident ne dezvăluie caracterul acestor oameni. Iosua a ales un pământ care semăna cu cel din pustie. Acesta este un indiciu despre caracterul lui Iosua. De asemenea, acest lucru ne spune ceva despre israeliţi. Ei erau gata să-l lase pe acest om al lui Dumnezeu să aleagă şi să rămână cu un teren mic şi arid ca partea sa de moştenire din Ţara promisă de Dumnezeu.

Dar Iosua dovedeşte încredere în Dumnezeu şi el ştie că de acolo îi vine ajutorul.

Dragii mei, este un motiv şi pentru noi să ne încredem mai mult în Dumnezeu.

Chiar dacă oamenii nu ştiu să arate recunoştinţă şi generozitate, Dumnezeul nostru nu este la fel. El oferă întotdeauna cu generozitatea izvorâtă din dragostea Lui pentru noi.