Itinerar Biblic Ep.0370 – 1 ÎMPĂRAŢI Cap. 20:1-22:14

 

Tema:

* Israel atacat de Siria

* Alianţa dintre Ahab şi Iosafat.

 

Dragi ascultători,  am văzut în episodul trecut cum s-a întâlnit Ilie cu Dumnezeu. A fost un eveniment extraordinar în viaţa lui, un eveniment care a adus transformare. Din păcate, poporul nu căuta astfel de experienţe. Chiar dacă a avut o răbufnire de moment pe Muntele Carmel, acum se întorceau din nouă către idolii lor.

Din pricina aceasta, judecata Domnului începe să se împlinească şi ceea ce El vestise prin proorocii Săi a ajuns la scadenţă. Astfel, Israelul ajunge să fie atacat de Siria.

Să ne amintim că acest eveniment are loc în perioada în care împărăţia lui Israel este dezbinată. Cele zece seminţii din nord poartă numele de Israel.

În acest capitol cu numărul 20 din prima carte a Împăraţilor vom vedea cum Dumnezeu îl eliberează pe Israel de armata puternică a Siriei, în ciuda faptului că israeliţii erau copleşiţi numeric de sirieni.

1 Împarati 20:1

v.1  Ben-Hadad, împăratul Siriei, şi-a strîns toată oştirea: avea cu el treizeci şi doi de împăraţi, cai şi cară. S’a suit, a împresurat Samaria şi a început lupta împotriva ei.

Dumnezeu îi lasă acum pe duşmani să pătrundă din afară. Până în acest moment, El nu îngăduise acest lucru dar ni se spune că Dumnezeu i-a promis biruinţa chiar şi lui Ahab.

v.13  Dar iată că un prooroc s’a apropiat de Ahab, împăratul lui Israel, şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Vezi toată această mulţime mare? O voi da astăzi în mînile tale, ca să cunoşti că Eu sînt Domnul.“

v.14  Ahab a zis: ,,Prin cine?“ Şi el a răspuns: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Prin slujitorii mai marilor peste ţinuturi.“ Ahab a zis: ,,Cine va începe lupta?“ Şi el a răspuns: ,,Tu“.

Făgăduinţa eliberării pe care o dă Dumnezeu în această situaţie nu se bazează pe fidelitatea lui Ahab, ci pe dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său. Dumnezeu i-a dat acestui om ocazia să se schimbe.

Auzim adesea că se spune că trebuie să profiţi de şansa care îşi este oferită şi că nu primeşti o a doua şansă în viaţă. Eu cred că această şansă bate la uşa noastră până când vom răspunde.

Ahab primise făgăduinţa biruinţei în lupta cu sirienii. Dumnezeu S-a ţinut de cuvânt şi sirienii au fost învinşi.

v.20  a lovit fiecare pe omul dinaintea lui, şi Sirienii au luat-o la fugă. Israel i-a urmărit. Ben-Hadad, împăratul Siriei, a scăpat pe un cal, cu nişte călăreţi.

v.21  Împăratul lui Israel a ieşit, a lovit caii şi carăle, şi a pricinuit Sirienilor o mare înfrîngere.

Este adevărat, Ahab repurtase o mare victorie, dar Siria nu era o putere care să renunţe uşor.

v.22   Atunci proorocul s’a apropiat de împăratul lui Israel, şi i-a zis: ,,Du-te, întăreşte-te, cercetează şi vezi ce ai de făcut; căci, la anul viitor împăratul Siriei se va sui din nou împotriva ta.“

Dumnezeu îi spune lui Ahab: “Eu ţi-am dat biruinţa acum, dar trebuie să ai grijă să nu te mai închini lui Baal. Ţi-am arătat că Eu sunt Dumnezeul tău, Dumnezeul cel viu. Împăratul Siriei va veni din nou împotriva ta anul viitor.”

Lupta nu luase sfârşit încă. Ben-Hadad avea de gând să-şi refacă forţele şi să revină pentru a învinge oştirea lui Israel.

v.27  Copiii lui Israel au fost număraţi şi ei; au primit merinde, şi au ieşit în întîmpinarea Sirienilor. Au tăbărît în faţa lor, ca două turme mici de capre, pe cînd Sirienii umpleau ţara.

v.28  Omul lui Dumnezeu s’a apropiat şi a zis împăratului lui Israel: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pentrucă Sirienii au zis: ,Domnul este un dumnezeu al munţilor şi nu un dumnezeu al văilor,` voi da toată această mare mulţime în mînile tale, şi veţi şti că Eu sînt Domnul.“

Dumnezeu i-a dat din nou biruinţa lui Ahab în lupta împotriva sirienilor. De data aceasta însă Ahab face greşeala de a cruţa viaţa lui Ben-Hadad.

v.34  Ben-Hadad i-a zis: ,,Îţi voi da înapoi cetăţile pe cari le-a luat tatăl meu dela tatăl tău; şi-ţi vei face uliţi în Damasc, cum făcuse tatăl meu în Samaria.“ ,,Şi eu,“ a răspuns Ahab, ,,îţi voi da drumul, făcînd un legămînt.“ A făcut legămînt cu el, şi i-a dat drumul.

Lui Ahab i s-a spus să-l nimicească pe duşman, dar el nu a ascultat de această poruncă.

Dragi prieteni, nu trebuie să faceţi nici un compromis cu păcatul. Dumnezeu nu va accepta aşa ceva. Iar Ahab asta a făcut: un compromis.

v.42  El a zis atunci împăratului: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pentrucă ai lăsat să-ţi scape din mîni omul pe care-l sortisem nimicirii, viaţa ta va răspunde pentru viaţa lui, şi poporul tău pentru poporul lui.“

De ce sunt atât de îngăduitori judecătorii cu cei care încalcă legea astăzi? Pentru că suferă ei înşişi de un complex de vinovăţie. Ei se simt vinovaţi şi ştiu că sunt păcătoşi. Este ca şi cum ar arăta cu degetul la ei înşişi pentru a condamna pe altcineva. Este foarte greu pentru un păcătos să-l judece drept pe alt păcătos. Aşa s-a întâmplat cu Ahab. Acesta, cred eu, este motivul pentru care i-a cruţat viaţa lui Ben-Hadad.

Dar să mergem mai departe, la capitolul 21 care  ne prezintă o pagină din viaţa nelegiuitului împărat al lui Israel şi a soţiei sale – Ahab şi Izabela – ce confirmă ceea ce afirmam adineauri.

1 Împarati 21:1-3

v.1    După aceste lucruri, iată ce s’a întîmplat. Nabot, din Izreel, avea o vie la Izreel, lîngă casa lui Ahab, împăratul Samariei.

v.2  Şi Ahab a vorbit astfel lui Nabot: ,,Dă-mi mie via ta, să fac din ea o grădină de verdeţuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună, sau dacă-ţi vine mai bine, îţi voi plăti preţul ei în argint.“

v.3  Dar Nabot a răspuns lui Ahab: ,,Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea părinţilor mei!“

Nabot, era, se pare unul din nobilii iudeilor, dar în nici un caz bogăţiile lui nu se compară cu cele ale lui Ahab.

Noi ne spunem că Ahab ar fi trebuit să fie mulţumit cu palatul pe care-l avea şi care era foarte frumos. Dar nu, el vrea să aibă via lui Nabot, iar Nabot nu vrea să o vândă pentru că este patrimoniul lui. Dumnezeu o dăduse strămoşilor săi şi fusese lăsată moştenire din tată în fiu. Iată însă că un împărat vrea să obţină această vie şi este nevoie de un  om foarte curajos pentru a-l refuza pe împărat.

v.4  Ahab a intrat în casă, trist şi mîniat, din pricina cuvintelor, pe cari i le spusese Nabot din Izreel: ,,Nu-ţi voi da moştenirea părinţilor mei!“ Şi s’a culcat pe pat, şi-a întors faţa, şi n’a mîncat nimic.

Ahab nu obţine ce şi-a dorit şi se duce acasă pentru a plânge ca un copil. În răutatea lui, Ahab se poartă ca un copil răsfăţat şi nu mai vrea să mănânce pentru că nu poate obţine ce vrea, nu poate avea via pe care şi-o doreşte.

Ahab nu avea nici o idee despre cum ar putea lua via lui Nabot, dar Izabela se gândise deja la ceva. Ea a căutat o cale prin care soţul ei să poată obţine ce-şi dorea.

v.5  Nevastă-sa Izabela a venit la el, şi i-a zis: ,,Pentruce îţi este tristă inima şi nu mănînci?“

v.6   El i-a răspuns: ,,Am vorbit cu Nabot din Izreel, şi i-am zis: ,Dă-mi via ta pe preţ de argint; sau, dacă vrei, îţi voi da o altă vie în locul ei.“ Dar el a zis: ,,Nu pot să-ţi dau via mea!“

v.7   Atunci Izabela, nevasta lui, i-a zis: ,,Oare nu domneşti tu acum peste Israel? Scoală-te, ia şi mănîncă şi fii cu inima veselă, căci eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel!“

Izabel avea o personalitate masculină. Era o femeie dominatoare. Trebuie să mărturisesc că şi mie mi-ar fi fost frică de ea. Ea pune la cale un plan şi face astfel încât doi oameni de nimic să depună mărturie mincinoasă împotriva lui Nabot. Aceştia au susţinut că Nabot L-a blestemat pe Dumnezeu. Acest lucru se considera o blasfemie şi pedeapsa era moartea.

Nabot este scos afară din cetate şi împroşcat cu pietre până este ucis. Ce poate fi mai nedrept decât aşa ceva? Din păcate acest lucru s-a întâmplat de multe ori de-a lungul istoriei. De foarte multe ori cel de la putere l-a călcat în picioare şi a profitat de pe urma omului de rând.

Nabot a fost ucis cu pietre dar a scăpat Ahab nepedepsit, ne întrebăm?

Dragi prieteni, nu se poate să rămâneţi nepedepsiţi pentru păcatul vostru. Indiferent cine sunteţi, să ştiţi că va veni ziua în care veţi da socoteală şi veţi plăti pentru păcatul vostru. Această zi a venit şi pentru Ahab.

v.15  Cînd a auzit Izabela că Nabot fusese împroşcat cu pietre şi că murise, a zis lui Ahab: ,,Scoală-te şi ia în stăpînire via lui Nabot din Izreel, care n’a vrut să ţi-o dea pe preţ de argint; căci Nabot nu mai trăieşte, a murit.“

v.16  Ahab, auzind că a murit Nabot, s’a sculat să se pogoare la via lui Nabot din Izreel ca s’o ia în stăpînire.

Izabela a venit la Ahab şi i-a spus: “Acum Nabot este mort, aşa că poţi să te duci să iei via în stăpânire!”

S-ar părea că Ahab a scăpat şi a obţinut ce a vrut. Dar nu este aşa. Pentru că există acolo un om al lui Dumnezeu care va spune adevărul.

v.17  Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel:

v.18  ,,Scoală-te şi pogoară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel la Samaria; iată-l, este în via lui Nabot, unde s’a pogorît s’o ia în stăpînire.

v.19  Să-i spui: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?` Şi să-i mai spui: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Chiar în locul unde au lins cînii sîngele lui Nabot, vor linge cînii şi sîngele tău.“

Amintiţi-vă că Dumnezeu a spus: “Nu vă înşelaţi; Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7). Dacă ar fi posibil să vorbim cu oameni din vechime, fie că au fost oameni ai lui Dumnezeu, fie ai lui Satan, toţi ar spune acelaşi lucru: aceasta este legea lui Dumnezeu care nu poate fi schimbată.

Iacov a experimentat şi el adevărul acestei legi. Faraonul Egiptului, care i-a ucis pe copilaşii evreilor, a crezut că a scăpat nepedepsit pentru această crimă, dar a venit ziua în care primul său născut a murit.

David a comis un păcat grav, dar nici el nu a rămas nepedepsit. Acelaşi lucru i s-a întâmplat şi lui.

Saul din Tars a condus mulţimea care arunca în Ştefan cu pietre, dar a venit ziua în care şi în el au aruncat oamenii cu pietre, în Antiohia din Pisidia şi a fost lăsat să moară. Dumnezeu a fost cel care l-a readus la viaţă.

Iată de cred că toţi cei ce nu se pocăiesc vor plăti pentru păcatele lor.

Acum este pronunţată judecata împotriva lui Ahab şi a Izabelei.

v.21  ,,Iată ce zice Domnul: ,Voi aduce nenorocirea peste tine; te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod în Israel,

v.22  şi voi face casei tale cum am făcut casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi casei lui Baeşa, fiul lui Ahia, pentrucă M’ai mîniat şi ai făcut pe Israel să păcătuiască.“

Dumnezeu îi spune lui Ahab: “Voi înlătura familia ta de la conducerea acestui popor. Urmaşii tăi nu vor domni în această ţară.” Dar asta nu este tot:

v.23  Domnul a vorbit şi despre Izabela, şi a zis: ,,Cînii vor mînca pe Izabela lîngă întăritura Izreelului.

Aceste două judecăţi s-au împlinit întocmai în detaliu. Aşa este Cuvântul lui Dumnezeu dragii mei. El se împlineşte întotdeauna. Capitolul 22 ne va arăta lucrul acesta.

Dar în timp ce noi am urmărit activitatea acestui împărat în nord, în împărăţia de la sud venise pe tron Iosafat. Acesta a fost un împărat bun, dar acum aflăm că a făcut o alianţă cu Ahab.

1 Împarati 22:1-2

v.1  Au stat trei ani liniştiţi, fără să fie război între Siria şi Israel.

v.2  În anul al treilea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s’a pogorît la împăratul lui Israel.

Ce s-a putut întâmpla pentru ca un împărat bun ca Iosafat să facă o alianţă cu un împărat nelegiuit cu Ahab? De ce ar fraterniza el cu un duşman recunoscut? Este o alianţă nefirească. În acest moment, poate că ni se pare ceva ciudat, dar mai târziu vom afla că Iehoram, fiul lui Iosafat, s-a căsătorit cu Atalia, fiica lui Ahab şi a Izabelei. Acesta a fost un caz de “fiu al lui Dumnezeu căsătorit cu o fiică a oamenilor”; adică, un tânăr cu o moştenire sfântă s-a căsătorit cu o fată cu o moştenire foarte rea. Influenţa rea a avut câştig de cauză.

Când se căsătoresc un credincios şi un necredincios, puteţi fi siguri, dragi prieteni, este sigur că partenerul credincios va avea necazuri. Când vă căsătoriţi cu un copil al Diavolului, puteţi fi siguri că socrul vostru va avea grijă să apară necazurile.

v.3  Împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: ,,Ştiţi că Ramot din Galaad este al nostru. Şi noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mînile împăratului Siriei.“

v.4  Şi a zis lui Iosafat: ,,Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad?“ Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: ,,Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.“

Ramotul din Galaad era una din cetăţile de vază ale seminţiei lui Gad. Această cetate era ocupată de Siria. Cel mai bun lucru pe care-l puteau face era să lase lucrurile aşa cum erau. Cel puţin, Iosafat ar fi trebuit să nu se amestece. El ar fi trebuit să asculte de sfatul dat lui de profetul Domnului. A fost rău că omul Diavolului şi omul lui Dumnezeu au încheiat o alianţă. Aceasta oricum nu era lupta lui Iosafat. Cetatea Galaad nu îi aparţinea lui, ci lui Ahab, aşa că era problema lui Ahab. El singur trebuia s-o rezolve.

v.5  Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: ,,Întreabă acum, te rog, cuvîntul Domnului.“

Iosafat este omul lui Dumnezeu. El vrea să ştie care este voia lui Dumnezeu.

v.6  Împăratul lui Israel a strîns pe prooroci, în număr de aproape patru sute, şi le-a zis: ,,Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad, sau să mă las?“ Şi ei au răspuns: ,,Suie-te, şi Domnul îl va da în mînile împăratului.“

v.7  Dar Iosafat a zis: ,,Nu mai este aici niciun prooroc al Domnului, ca să-L putem întreba?“

Iosafat vrea să cunoască planul lui Dumnezeu şi suspectează faptul că ei nu vor afla ce are Dumnezeu de gând prin aceşti profeţi falşi. El are un real discernământ spiritual, astfel că întreabă: “Nu este nici un profet al Domnului în afară de aceştia, ca să-l întrebăm şi pe el?”

v.8  Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: ,,Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi prooroceşte nimic bun, nu prooroceşte decît rău: este Mica, fiul lui Imla.“ Şi Iosafat a zis: ,,Să nu vorbească împăratul aşa!“

Ahab îl prezintă pe Mica într-un mod cu totul neobişnuit, spunând că îl urăşte. Atunci Iosafat îi spune: “Doar nu vrei să spui că urăşti un om al lui Dumnezeu.”

Cineva a spus că omul nu poate fi cunoscut după prietenii pe care-i are, ci după duşmanii săi. Orice persoană ar trebui să se asigură că are duşmanii cei mai potriviţi. Cel mai bun compliment care i se putea aduce lui Mica era acela că Ahab spusese: “Îl urăsc.”

Un maestru de ceremonii a prezentat astfel un predicator: “Acest om nu are nici un duşman.” Domnul să Se îndure de el! Era de ajuns să-l ascultaţi timp de trei minute pentru a vă da seama de ce nu avea nici un duşman. Era un linguşitor care nu spunea lucrurilor pe nume şi nu susţinea nimic cu fermitate.

În ce-l priveşte pe Mica, el era prietenul cel mai bun pe care-l putea avea Ahab. Numai că Ahab nu ştia acest lucru.

Mica putea spune şi el, la fel ca apostolul Pavel: “M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?” (Galateni 4:16). Dar să revenim la versetul 9:

v.9  Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, şi a zis: ,,Trimete şi adu îndată pe Mica, fiul lui Imla.“

Şi l-au adus pe Mica. La urma urmei, el era foarte aproape: Ahab îl ţinea în închisoare. Acum urmează o altă scenă dramatică.

v.10  Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti, în locul dela intrarea porţii Samariei. Şi toţi proorocii prooroceau înaintea lor.

v.11  Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fer, şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Cu coarnele acestea vei bate pe Sirieni pînă îi vei nimici.“

Vă puteţi imagina cum vorbeau aceşti profeţi şi cu câtă ardoare îl îndemnau pe Ahab să pornească la luptă împotriva sirienilor. Unul din ei era chiar teatral, agitându-se pe acolo cu acele coarne de fier. Zedechia făcuse nişte coarne de fier şi le îndrepta împotriva celor de faţă, spunând: “Aşa vei face şi tu.”

Ce scenă impresionantă! Doi împăraţi aşezaţi pe scaunele lor de domnie şi toţi aceşti oameni agitându-se şi spunând: “Du-te şi luptă! Vei câştiga!”

v.13  Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: ,,Iată, că proorocii, într’un glas, proorocesc bine împăratului; să fie dar şi cuvîntul tău ca al fiecăruia din ei! Vesteşte-i bine!“

Solul care îl adusese pe Mica îi strecoară o informaţie care, crede el, îi va fi de mare folos lui Mica. El îi spune: “Toţi ceilalţi profeţi au spus ceva de bine. Ei îi spun împăratului să lupte pentru că va fi biruitor. Asta vrea împăratul să audă. Ar trebui să spui şi tu acelaşi lucru. Aşa vei ajunge să fii din nou pe placul împăratului. Aceasta este şansa ta, Mica!” Acest sol era convins că astfel îl ajută pe Mica.

v.14  Mica a răspuns: ,,Viu este Domnul, că voi vesti ce-mi va spune Domnul.“

Răspunsul lui Mica a fost dramatic şi foarte clar: “Voi spune tot ce-mi va spune Domnul, aşa cum îmi va spune Domnul.” Apoi a intrat şi a făcut o estimare a situaţiei care îi stătea înainte. El i-a văzut pe cei doi împăraţi pe scaunele lor de domnie şi pe cei patru sute de profeţi ai lui Baal alergând de colo-colo. Toţi îi spuneau lucruri bune şi frumoase lui Ahab. Citiseră toţi cartea: “Cum să-ţi faci prieteni şi cum să-i influenţezi pe oameni.” Mica nu citise această carte. Nici “Puterea gândirii pozitive.” De fapt, el era de-a dreptul negativ.

Ne oprim aici de această dată, admirând dedicarea lui Mica pentru Domnul. Deşi ştia că nu-i va fi uşor, Mica preferă să rămână credincios Domnului.

Tu ce preferi, dragul meu ascultător?