Itinerar Biblic Ep.0359 – 1 Împăraţi Capitolul 2

 

Tema: Moartea lui David şi începutul domniei lui Solomon.

 

Dragi prieteni, ne apropiem din ce în ce mai mult de sfârşitul pământesc al omului pe care Scriptura îl prezintă ca „Omul după inima lui Dumnezeu.”

David, pentru că despre el este vorba, domnise timp de 40 de ani în Israel şi acum unul din fii lui îi lua locul.

Fireşte, ca unul care iubea poporul şi deja îl cunoştea destul de bine, David îi dă lui Solomon sfaturi. Dar, dincolo de acestea, cu limbă de moarte, îi încredinţează acestuia sarcina de a construi templul pentru Dumnezeu.

Iată ce ne spune textul Scripturii în acest al doilea capitol al primei cărţi a Împăraţilor.

v.1    David se apropia de clipa morţii, şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicînd:

v.2  ,,Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te, şi fii om!

Un prim lucru pe care îl spune David este acela că el va merge pe care „pe care merge toată lumea!”. Are dreptate! Aceasta este calea omului.  În Scrisoarea Apostolului Pavel către Romani, capitolul 5, versetul 12, găsim următoarele cuvinte:

Romani 5:12:  De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Prin om a venit moartea în această lume, ca şi consecinţă a păcatului şi ea a devenit calea comună tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit.  Păcatul lui Adam ne-a fost transmis şi mie şi ţie, dragul mei ascultător. Dacă Domnul mai întârzie în a doua Sa venire, atunci, cred că şi noi vom trece prin poarta aceasta a morţii. De ce? Pentru că este ceea ce se întâmplă cu toată lumea.

E drept, nu este unul din subiectele favorite ale lumii. Nu ne place să vorbim, să ne gândim la moarte, pentru că, spunem noi, este prea depresiv.

În  Psalmul 23:4, David spune: Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Cu nici un chip, David nu era pe patul de moarte când a scris aceste cuvinte. Dar, cum spunea cineva, „În momentul în care primeşti viaţa, începe şi drumul către sfârşitul ei!”. David, aseamănă viaţa cum umblarea printr-o vale pe care cu cât înaintezi mai mult cu atât devine mai îngustă. La capătul acestei văi este momentul morţii.

Dragii mei, fără a vă întrista, fără dorinţa de a fi morbid, trebuie să recunoaştem că noi toţi suntem în călătorie prin această vale. Poate că eşti puternic şi sănătos, dar nu se ştie ce ţi se va întâmpla până la asfinţitul soarelui sau mâine.

Iată de ce trebuie să admitem că moartea este una din realităţile vieţii şi aşa cum ne pregătim pentru atâtea evenimente, trebuie să ne pregătim şi pentru ea.

Următorul lucru pe care i-l spune David lui Solomon este: „Tu întăreşte-te şi fi om!” Domnul Isus ridică astfel problema în faţa acelora care veniseră să-l vadă pe Ioan Botezătorul:

Matei 11:8:  Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că ceice poartă haine moi sînt în casele împăraţilor.

Ioan Botezătorul crescuse în deşert. Era un om aspru. Şi Domnul nostru era la fel. Nu îmi plac picturile care îl reprezintă pe Domnul Isus cu trăsături aproape feminine. Pot să spun că dacă Domnul ar veni să umble din nou printre noi cred că am avea, mai degrabă, imaginea unui om aspru, cu mâinile bătătorite (să nu uităm că fusese tâmplar).  El este Dumnezeu, dar a fost şi un om real. El a fost om adevărat şi Dumnezeu adevărat.

David îi spusese lui Solomon să fie om. Este necesar să cunoaştem dimensiunile adevărate ale acestui statut.

Solomon era destul de diferit de tatăl său David. David era şi el un om aspru, un războinic, pe când Solomon era de o cu totul altă natură. El a crescut la palat, mai precis a fost crescut la palatul femeilor lui David. Poate că în felul acesta înţelegem şi de ce s-a înconjurat cu atât de multe soţii.

David ştia şi el aceste diferenţe. Poate de aceea nici nu a fost deosebit de entuziasmat de încoronarea lui Solomon. Dar, David îi spune acum: „ Te-am făcut rege. Vreau de acum să fii bărbat. Renunţă la apucăturile tale feminine şi fi bărbatul de care are nevoie această ţară!” Sfatul lui David îi va fi folositor cât de curând.

Dragii mei, viaţa pe care o trăim solicită adesea hotărâre, fermitate, calităţi pe care trebuie să le dobândim şi să le lăsăm să se manifeste în viaţa noastră.

Dar ce alte cuvinte i-a mai spus David lui Solomon?

v.3  Păzeşte poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblînd în căile Lui, şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărîrile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce,

v.4  şi pentruca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe cari le-a rostit pentru mine: ,Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblînd cu credincioşie înaintea Mea, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.`

 

David îl îndeamnă pe Solomon să stea aproape de Domnul şi de Cuvântul Său. Cred că este un sfat important. Gândiţi-vă că venea din partea unui om în vârstă, un om care trecuse prin multe probleme în viaţa sa. Deşi este un războinic, unul care a luptat pentru viaţa lui şi a altora, ce sfat îi dă el tânărului Solomon? Să stea aproape de Domnul. Deci, nu sfaturi despre armată, despre cum să poate războaie, nu! Ci  cum să stea aproape de Domnul! Cred că este un sfat bun şi trebuie să luăm seama la el!

Părerea mea este că există prea puţin interes faţă de moştenirea pe care David i-o încredinţează lui Solomon deşi cred că aceste lucruri au contribuit din plin la faima de mai târziu a lui Solomon. Să nu uităm că Solomon a ajuns unul din cei mai cunoscuţi regi care au trăit vreodată.

Un cercetător al Scripturii, pe nume Eson, enumeră  elementele care compun această moştenire de care vă vorbeam. Astfel, mai întâi, David i-a transferat lui Solomon conducerea lui poporului, conducere care aparţinuse casei lui Saul din tribul lui Beniamin şi care acum, iată se afla în posesia tribului lui Iuda.

Cred că importanţa deosebită a acestui fapt este şi mai uşor de observat pe măsură ce ne îndreptăm către Noul Testament. Evanghelia după Matei, aşa cum ne aducem aminte, începe cu următoarea afirmaţie:

„Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.”

În Evanghelia după Luca 1:31-32 redau cuvintele pe care îngerul Gavril le adresează Mariei, mama Domnului Isus:

31  Şi iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.

32  El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.

Cuvintele lui indică clar cine va putea ocupa tronul Israelului – un descendent al lui David. Iată deci ce moştenire importantă îi lăsa David fiului său.

Un al doilea element este Ierusalimul. David stabilise Ierusalimul ca oraş sfânt, ca un centru religios şi capitala evreilor de pretutindeni. Aceste coordonate şi-au păstrat continuitatea până în zilele noastre. Când Israelul a luat Ierusalimul de la Arabi în războiul cunoscut ca războiul de şase zile în anul 1967 la presiunile politice de atunci, Israelul a avut un singur răspuns: este o moştenire de la regele nostru David şi nu vom ceda cu nici un preţ. Ierusalimul a fost oraşul favorit al lui David şi el l-a transformat într-o capitală a tuturor evreilor. Solomon a înfrumuseţat acest oraş construind templul ce va deveni una din minunile lumii. Dar şi în această privinţă să ne aducem aminte că David a fost cel care a făcut pregătirile pentru construcţia templului.

O altă moştenire lăsată de David fiului său a fost închinarea faţă de unicul Dumnezeu – Iehova. David îndepărtase aproape toate formele de idolatrie din Israel.  O moştenire ce nu va fi repetată în Israel.

Nu este de ignorat şi moştenirea politică, militară şi economică a Israelului. David a cucerit o serie întreagă de naţiuni de jur, împrejurul Israelului şi care contribuiau prin biruri la bunăstarea economică a Israelului. Pacea ce a permis lui Solomon să dezvolte regatul a fost şi o consecinţă a programului de cuceriri iniţiat de David.

Un lucru trebuie să spunem şi despre soţiile avute de David. Deşi David se conforma modelului monarhului oriental care avea un harem considerabil, căsătoriile cu femei străine erau de ordin politic şi mai puţin influenţau orientarea religioasă sau morală a curţii. Haremul era moda zilei, dar Dumnezeu nu a aprobat acest comportament al lui David. Repercusiunile, aşa cum am văzut nu au încetat să apară. Gelozia dintre fii proveniţi de diversele soţii, imoralitate, lipsa disciplinei, toate acestea au afectat serios imaginea şi liniştea casei lui David.

Ei bine, David a lăsat fiului său şi generaţiilor următoare şi o moştenire de ordin cultural. Colecţia de psalmi scrisă de el l-a consacrat ca dulcele psalmist al lui Israel.

Tot ca o moştenire pot fi considerate planurile şi pregătirile pentru construcţia templului pe care Dumnezeu nu îi îngăduise lui să-l construiască datorită faptului că fusese un om al războiului.

Războiul acesta a dus totuşi la o altă moştenire – unitatea triburilor sub o singură conducere. Deşi au fost anumite disensiuni între cele zece treburi din sud şi Iuda şi Beniamin din partea de nord, David a reuşit întotdeauna să controleze situaţia.

Iată, dragi prieteni ce moştenire bogată şi valoroasă încredinţa David, fiului său Solomon.

Dar să mergem mai departe la următoarele cuvinte spuse de David fiului său pe patul de moarte:

v.8  Iată că ai lîngă tine pe Şimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua cînd mă duceam la Mahanaim. Dar s’a pogorît înaintea mea la Iordan, şi i-am jurat pe Domnul, zicînd: ,Nu te voi omorî cu sabia.`

v.9  Acum, tu să nu-l laşi nepedepsit; căci eşti un om înţelept, şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să-i pogori perii albi însîngeraţi în locuinţa morţilor.“

În aparenţă, aceste cuvinte ne lasă să înţelegem că David era un răzbunător, dar faptul că Şimei era încă în viaţă cred că înlătură această bănuială. David era un om care îşi ţinea cuvântul dat. Acestuia îi promisese că îl va lăsa cu viaţă şi aşa s-a întâmplat. Ceea ce avem aici este mai degrabă un avertisment pe care David i-l dă lui Solomon. Aşa cum vom vedea, Şimei se va dovedi un trădător şi Solomon îl va pedepsi în cele din urmă.

Dar, cam acestea sunt ultimele cuvinte ale lui David.

v.10  David a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat în cetatea lui David.

v.11  Vremea cît a împărăţit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a împărăţit şapte ani, iar la Ierusalim a împărăţit treizeci şi trei de ani.

v.12  Solomon a şezut pe scaunul de domnie al tatălui său David, şi împărăţia lui s’a întărit foarte mult.

Iată şi clipa în care David încheie socotelile cu lumea aceasta. Este o anumită undă de tristeţe în relatarea morţii lui David, firească, zic eu, gândindu-ne că al a fost un mare om al lui Dumnezeu. Dar, David era singur să sfârşitul vieţii pe pământ nu era decât mijlocul prin care va ajunge să se întâlnească cu cei pe care îi iubise şi mai ales cu Cel căruia i-a slujit toată viaţa lui.

După cum bine vă aduceţi aminte, atunci când a murit copilul Bat-şebei, David a spus că se va duce la el. Ei bine sosise acel moment.

Dar moartea  lui David dă naştere şi la incidente:

v.13  Adonia, fiul Haghitei, s’a dus la Bat-Şeba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: ,,Vii cu gînduri pacinice?“ El a răspuns: ,,Da.“

v.14  Şi a adăugat: ,,Am să-ţi spun o vorbă.“ Ea a zis: ,,Vorbeşte!“

După cum observaţi, Adonia nu a renunţat cu totul la dorinţa lui de a avea influenţă în regat. De acum începuse să cunoască şi el cum stau lucrurile şi se îndreaptă către persoana care se pare avea cea mai mare influenţă la curtea regală – Bat Şeba.

v.15  Şi el a zis: ,,Ştii că împărăţia era a mea, şi că tot Israelul îşi îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împăraţia s’a întors, şi a căzut fratelui meu, pentrucă Domnul i-a dat-o.

Era lucrul care îl frământa vedeţi bine! Dar de data aceasta are o altă cerere!

v.17  Şi el a zis: ,,Spune, te rog, împăratului Solomon-căci nu se poate să nu te asculte-să-mi dea de nevastă pe Abişag, Sunamita.“

După cum bine vă aduceţi aminte, Abişag era fata care îi fusese adusă lui David pentru a-l îngriji atunci când era deja bătrân şi fără putere.

Dar să vedem ce face Bat Şeba:

v.19  Bat-Şeba s’a dus la împăratul Solomon, să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s’a sculat s’o întîmpine, s’a închinat înaintea ei, şi a şezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului, şi ea a şezut la dreapta lui.

v.20  Apoi a zis: ,,Am să-ţi fac o mică rugăminte: să mă asculţi!“ Şi împăratul i-a zis: ,,Cere, mamă, căci te voi asculta.“

v.21  Ea a zis: ,,Abişag, Sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.“

Dragii mei, urmărind acţiunile acestei femei mă întreb dacă nu cumva, David nu a fost decât victima acestei femei ambiţioase. Cred că ea îşi dorise foarte mult să stea la dreapta tronului Israelului să poată ea conduce. Nu a reuşit în timpul vieţii lui David şi iat-o că încearcă acum când fiul ei este rege. Dar Solomon nu va fi o marionetă.

v.22  Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: ,,Pentruce ceri numai pe Abişag, Sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el-căci este fratele meu mai mare decît mine-pentru el, pentru preotul Abiatar, şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.“

v.23  Atunci împăratul a jurat pe Domnul, zicînd: ,,Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu-l vor costa viaţa pe Adonia cuvintele acestea!

Acum să nu vi se pară reacţia lui Solomon prea dură. El intuia ce urmărea Adonia şi cei care îl sfătuiau. Cererea lui Adonia, aparent nevinovată, era de fapt o mişcare abilă prin care dorea să se apropie de tron. Era o mişcare îndrăzneaţă, periculoasă dar una ce denotă foarte mare inteligenţă.

Adonia era fratele mai mare al lui Solomon şi Solomon ştia care erau drepturile lui Adonia cu privire la tronul lui Israel. Deşi Bat Şeba, o veterană a intrigilor, n-a intuit nimic, înţelepciunea lui Solomon îl avertizează cu privire la intenţiile fratelui său.

v.24  Acum, viu este Domnul, care m’a întărit şi m’a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu David, şi care mi-a făcut o casă, după făgăduinţa Lui, că astăzi va muri Adonia!“

v.25  Şi împăratul Solomon a trimes pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit; şi Adonia a murit.

Deşi moartea lui Adonia este brutală, Solomon începe să-şi consolideze poziţia şi implicit păstrarea păcii în Israel. De fapt, acesta era numai începutul unei campanii prin care Solomon îşi asigura pacea regatului, cel puţin în interior:

v.26  Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: ,,Du-te la Anatot la moşiile tale, căci eşti vrednic de moarte; dar nu te voi omorî azi, pentrucă ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu înaintea tatălui meu David, şi pentru că ai luat parte la toate suferinţele tatălui meu.

v.27  Astfel Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvîntul rostit de Domnul asupra casei lui Eli în Silo.

Abiatar, un descendent al lui Aron a fost înlăturat din funcţia preoţească şi trimis acasă pentru că participase la complotul pus la cale de Adonia. Motivul pentru care nu a fost ucis a fost credincioşia lui faţă de David pe timpul revoltei lui Absalom. Odată cu el se încheie prezenţa familiei lui Eli în preoţia Israelului.

Următorul inamic pe lista lui Solomon este Ioab:

v.28  Vestea aceasta a ajuns pînă la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Şi Ioab a fugit la cortul Domnului, şi s’a apucat de coarnele altarului.

v.29  Au dat de ştire împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului, şi că este la altar. Şi Solomon a trimes pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicîndu-i: ,,Du-te şi loveşte-l!“

v.30  Benaia a ajuns la cortului Domnului, şi a zis lui Ioab: ,,Ieşi! căci aşa porunceşte împăratul.“ Dar el a răspuns: ,,Nu! vreau să mor aici.“ Benaia a spus lucrul acesta împăratului, zicînd: ,,Aşa a vorbit Ioab, şi aşa mi-a răspuns“.

Ioab, se aştepta cred eu la o asemenea acţiune din partea lui Solomon. Tocmai de aceea şi-a şi pregătit un plan de salvare. El a venit la Cortul întâlnirii şi s-a ascuns la altar mizând pe faptul că acolo nu va putea fi lovit. Dar s-a înşelat!

v.31  Împăratul a zis lui Benaia: ,,Fă cum a zis, loveşte-l, şi îngroapă-l; şi ia astfel de peste mine şi de peste casa tatălui meu sîngele pe care l-a vărsat Ioab fără temei.

v.32  Domnul va face ca sîngele lui să cadă asupra capului lui, pentrucă a lovit pe doi bărbaţi mai drepţi şi mai buni decît el, şi i-a ucis cu sabia, fără să fi ştiut tatăl meu David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Israel, şi pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oştirii lui Iuda.

Solomon nu uită nici cuvintele tatălui său cu privire la Şimei:

v.36  Împăratul a chemat pe Şimei, şi i-a zis: ,,Zideşte-ţi o casă la Ierusalim: să locuieşti în ea, şi să nu ieşi din ea ca să te duci într’o parte sau alta.

v.37  Să ştii bine că în ziua cînd vei ieşi şi vei trece pîrîul Chedron, vei muri. Atunci sîngele tău va cădea asupra capului tău.

v.38  Şimei a răspuns împăratului: ,,Bine! robul tău va face cum spune domnul meu, împăratul.“ Şi Şimei a locuit multă vreme la Ierusalim.

În ciuda interdicţiei lui Solomon, Şimei părăseşte totuşi casa. Se gândea poate că Solomon a uitat de el. Dar Solomon nu uitase:

v.39  După trei ani, s’a întîmplat că doi slujitori ai lui Şimei au fugit la Achiş, fiul lui Maaca, împăratul Gatului. Au dat de ştire lui Şimei, zicînd: ,,Iată că slujitorii tăi sînt la Gat.“

v.40  Şimei s’a sculat, a pus şaua pe măgar, şi s’a dus la Gat la Achiş, să-şi caute slujitorii. Şimei s’a dus, şi şi-a adus înapoi slujitorii din Gat.

Aceasta i-a adus pedeapsa:

v.42  Împăratul a chemat pe Şimei, şi i-a zis: ,,Nu te-am pus eu să juri pe Domnul, şi nu   ţi-am spus eu hotărît: ,Să ştii că vei muri în ziua cînd vei ieşi să te duci într’o parte sau alta?` Şi nu mi-ai răspuns tu: ,Bine! am înţeles?`

v.43  Pentru ce atunci n’ai ascultat de jurămîntul Domnului şi de porunca pe care ţi-o dădusem?“

v.44  Şi împăratul a zis lui Şimei: ,,Ştii înlăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.

v.45  Dar împăratul Solomon va fi binecuvîntat, şi scaunul de domnie al lui David va fi întărit pe vecie înaintea Domnului.“

v.46  Şi împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieşit şi a lovit pe Şimei; şi Şimei a murit. Astfel, împărăţia s’a întărit în mînile lui Solomon.

Încet, încet, Solomon ia în mâini frâiele acestui popor şi începe instaurarea unei păci care va contribui la dezvoltarea naţiunii.

Dragi ascultători şi noi avem nevoie de pace pentru a creşte spiritual. Pacea noastră însă vine prin credinţa în Domnul Isus care a spus : „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”