Itinerar Biblic Ep.0355 – 2 SAMUEL Capitolele 18-19

 

RĂZBOI CIVIL

Dragi ascultători, ne întoarcem la povestea lui David, relatată în cea de a doua carte a lui Samuel şi itinerarul nostru a ajuns iată la capitolul 18.

Povestea noastră cunoaşte noi cote ale dramatismului, specific unor astfel de situaţii, prin faptul că ceea ce părea un conflict de familie se transformă acum într-un război civil.

Dar să urmărim mai bine ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.

2 Samuel 18:1-2

v.1    David a numărat poporul care era cu el, şi a pus peste ei căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute.

v.2  A pus o treime din popor supt porunca lui Ioab, o treime supt Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi o treime subt Itai din Gat. Şi împăratul a zis poporului: ,,Vreau să ies şi eu împreună cu voi.“

David a vrut să participe la luptă alături de oamenii lui. Cred că el se simţea vinovat de toată această situaţie şi în mod firesc, cred eu  voia să plătească într-un fel preţul pentru greşeala sa. Dar nu aşa se rezolvă uneori problemele. Oricum, poporul care era cu el nu acceptă aşa ceva.

v.3  Dar poporul a zis: ,,Să nu ieşi! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; şi cînd vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu eşti ca zece mii dintre noi, şi acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.“

Iată ce spune David acum:

v.4  Împăratul le-a răspuns: ,,Voi face ce credeţi că este mai bine.“ Şi împăratul a stat lîngă poartă, în timp ce tot poporul ieşea cu sutele şi miile.

v.5  Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: ,,Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blînd cu tînărul Absalom!“ Şi tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.

Acesta este unul din cele mai triste capitole din viaţa lui David, dragi ascultători.

În vreme ce capitolul despre păcatul lui este cel mai sordid, acesta este cel mai trist pentru că aici este vorba de moartea fiului său, Absalom.

Pentru că oamenii lui nu l-au lăsat să vină cu ei, David a rămas lângă poartă în timp ce oştirea ieşea din cetate. Oamenii sunt conduşi de trei căpetenii: Ioab, Abişai şi Itai. David  i-a rugat pe toţi trei să se poarte cu blândeţe cu fiul său, Absalom. Toată oştirea a auzit această rugăminte a împăratului. Poate că unii au zâmbit, în timp ce alţii au respins ideea.

Absalom va face mereu necazuri se gândeau ei şi s-ar bucura să-l elimine. Aşa gândeau unii.

David însă îşi iubea fiul şi nu-i dorea moartea. Aşa că le-a spus căpeteniilor oştirii sale: “Purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!” Toţi oamenii lui David au auzit aceste cuvinte dar nu toţi vor asculta.

v.6   Poporul a ieşit în cîmp înaintea lui Israel, şi bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.

v.7  Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David, şi a fost o mare înfrîngere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.

Acesta a fost un război civil. David era un general şi un strateg foarte priceput. Absalom nu avea de partea lui pe nimeni care să se poată compara cu David sau cu vreunul din cei trei căpitani ai lui. Prin urmare, copiii lui Israel au pierdut lupta.

v.8  Lupta s’a întins pe tot ţinutul, şi pădurea a mîncat mai mult popor în ziua aceea decît a mîncat sabia.

Oamenii lui Absalom s-au încurcat prin pădurea din Efraim când au încercat să fugă de oştirea lui David. S-au împotmolit acolo, astfel că pădurea a făcut mai multe victime decât sabia în ziua aceea. Absalom şi oştirea lui au ales un loc nepotrivit pentru a se lupta cu David.

v.9   Absalom s’a pomenit în faţa oamenilor lui David. Era călare pe un catîr. Catîrul a pătruns subt ramurile încîlcite ale unui mare stejar, şi capul lui Absalom s’a prins de stejar; a rămas astfel spînzurat între cer şi pămînt, şi catîrul care era subt el a trecut înainte.

v.10  Un om, văzînd lucrul acesta, a venit şi a spus lui Ioab: ,,Iată, am văzut pe Absalom spînzurat de un stejar.“

Se pare că, în timp ce călărea prin pădure pe un măgar, capul lui Absalom s-a prins în ramurile unui stejar. De fapt, el fugea de urmăritorii săi, aşa că atunci când capul i s-a prins, măgarul de sub el a fugit mai departe, nu s-a oprit. Absalom a rămas agăţat de stejar.

v.11  Şi Ioab a zis omului care i-a adus ştirea aceasta: ,,L-ai văzut! De ce dar nu l-ai tăiat pe loc? Ţi-aş fi dat zece sicli de argint şi un brîu.“

Omul acesta este şocat de faptul că Ioab doreşte moartea fiului lui David. David fusese foarte clar cu privire la genul de comportament pe care ar fi trebuit să-l aibă cu privire la Absalom.

v.12  Dar omul acela a zis lui Ioab: ,,Chiar dacă aş cîntări în mîna mea o mie de sicli de argint, n’aş pune mîna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care  ţi-a dat-o împăratul ţie, lui Abişai şi lui Itai: ,Luaţi seama fiecare la tînărul Absalom!`

v.13  Şi dacă l-aşi fi omorît mişeleşte, nimic n’ar fi rămas ascuns împăratului, şi tu însuţi ai fi fost împotriva mea.“

Soldatul spusese: “Împăratul ne-a spus să nu ne atingem de fiul lui. Dacă i-aş fi făcut ceva, tu însuţi m-ai fi pedepsit!” Dar Ioab nu avea timp să se certe cu el. Avea o problemă a cărei rezolvare nu suferea amânare.

v.14  Ioab a zis: ,,Nu voi zăbovi atîta cu tine!“ Şi a luat trei săgeţi în mînă, şi le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viaţă în mijlocul stejarului.

v.15  Zece tineri, cari duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorît.

v.16  Ioab a sunat din trîmbiţă; şi poporul s’a întors, încetînd astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.

v.17  Au luat pe Absalom, l-au aruncat într’o groapă mare din mijlocul pădurii, şi au pus peste el o grămadă foarte mare de petre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui.

O dată cu moartea lui Absalom s-a sfârşit şi răscoala. Ioab nu avea nici un drept să-l omoare pe Absalom, cu atât mai mult cu cât David poruncise ca fiului său să nu i se facă nici un rău. Ioab se săturase de toate problemele provocate de Absalom şi s-a gândit că moartea lui va pune capăt răzvrătirii. Cred că totodată exprimă şi atitudinea lui faţă de David. Se pare că David nu mai avea atât de multă autoritate asupra lui. Altădată, când David interzisese oamenilor săi să se atingă de Saul a fost ascultat. Acum, Ioab îi cunoştea slăbiciunile. Nu el îl instruise pe curierul care îi aducea vestea unei înfrângeri să-i spună lui David că şi Urie murise? Ioab, îl cam dispreţuia pe David şi ignora chiar şi ordinele sale.

Dragii mei, la fel se întâmplă şi cu noi. Păcatul atrage adesea dispreţ din partea celorlalţi. Dar să mergem mai departe:

v.19  Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: ,,Lasă-mă, să dau fuga, şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpîndu-l din mîna vrăjmaşilor săi.“

v.20  Ioab i-a zis: ,,Nu tu ai să duci veştile azi; le vei duce într’o altă zi, dar nu astăzi; fiindcă fiul împăratului a murit.“

v.21  Şi Ioab a zis lui Cuşi: ,,Du-te şi vesteşte împăratului ce ai văzut.“ Cuşi s’a închinat înaintea lui Ioab, şi a dat fuga.

v.22  Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăş lui Ioab: ,,Orice s’ar întîmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi.“ Şi Ioab a zis: ,,Pentruce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de folos.“

Ioab nu a vrut să-l lase pe Ahimaaţ să ducă vestea morţii lui Absalom pentru că nu avea toate informaţiile necesare pentru împărat.

v.23  ,,Orice s’ar întîmpla, vreau să alerg“, a zis din nou Ahimaaţ. Şi Ioab i-a zis: ,,Dă fuga!“ Ahimaaţ a alergat pe drumul care duce în cîmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuşi.

v.24  David şedea între cele două porţi. Caraula s’a dus pe acoperişul porţii spre zid; a ridicat ochii şi s’a uitat. Şi iată că un om alerga singur singurel.

Urmează una din cele mai mişcătoare scene din Biblie. David stă la poarta cetăţii şi aşteaptă cu nerăbdare veşti despre luptă.

v.25  Caraula a strigat, şi a dat de ştire împăratului. Împăratul a zis: ,,Dacă este singur, aduce veşti.“ Şi omul acela se apropia din ce în ce mai mult.

v.26  Caraula a văzut un alt om alergînd; a strigat la portar: ,,Iată un om aleargă singur singurel.“ Împăratul a zis: ,,Şi el aduce veşti.“

v.27  Caraula a zis: ,,Alergătura celui dintîi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc.“ Şi împăratul a zis: ,,Este un om de bine, şi aduce veşti bune.“

v.28  Ahimaaţ a strigat, şi a zis împăratului: ,,Este bine de tot!“ S’a închinat înaintea împăratului cu faţa pînă la pămînt, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a dat în mînile noastre pe cei ce ridicau mîna împotriva domnului nostru împăratul.“

v.29  Împăratul a zis: ,,Tînărul Absalom este bine, sănătos?“ Ahimaaţ a răspuns: ,,Am văzut o mare învălmăşală, cînd a trimes Ioab pe slujitorul împăratului şi pe mine, slujitorul tău: dar nu ştiu ce era.“

David are o singură întrebare pentru Ahimaaţ: “Tânărul Absalom este bine?” Dar Ahimaaţ nu avea toate informaţiile necesare pentru a spune împăratului ce s-a întâmplat cu adevărat. El nu ştia că Absalom murise.

Dragi prieteni, există şi astăzi mulţi mesageri care umblă de colo-colo şi spun oamenilor că Dumnezeu declară că totul este bine. Dar nu este deloc aşa. Omul este un păcătos. El are nevoie de Mântuitorul Isus Hristos. Orice om are nevoie să ştie că Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce pentru fiecare dintre noi. De asemenea, omul are nevoie de naşterea din nou. Ahimaaţ nu avea mesajul pe care ar fi trebuit să-l primească David.

v.31  Îndată a sosit Cuşi. Şi a zis: ,,Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ţi-a făcut dreptate, scăpîndu-te din mîna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.“

Observaţi că prima întrebare a lui David se referă la Absalom. Preocuparea lui majoră nu este pentru cine a câştigat lupta, ci pentru siguranţa fiului său.

v.32  Împăratul a zis lui Cuşi: ,,Tînărul Absalom este bine, sănătos?“ Cuşi a răspuns: ,,Ca tînărul acesta să fie vrăjmaşii domnului meu, împăratul, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ţi facă rău!“

Cuşi are informaţia corectă. El îi spune lui David că Absalom a murit. David începe să plângă moartea fiului său. Este unul din cele mai emoţionante momente din Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este momentul în care nouă ne vine să spunem: “Doamne, nu l-ai pedepsit destul pe David pentru păcatul lui? Opreşte-Te acum şi lasă-l să se odihnească!”

v.33  Atunci împăratul, cutremurîndu-se, s’a suit în odaia de sus a porţii, şi a plîns. Pe cînd mergea, zicea: ,,Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n’am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!“

Vestea despre moartea lui Absalom a frânt inima împăratului David. El îşi iubea fiul şi a fost cuprins de o mare jale la moartea acestuia. De ce? Sunt mai mult motive. În primul rând, nu cred că David era sigur de mântuirea lui Absalom.

Dacă vă amintiţi, fiul pe care l-a avut David cu Batşeba s-a îmbolnăvit după naştere. David a postit şi s-a rugat pentru el. Când a aflat că micuţul s-a stins din viaţă, David s-a ridicat, s-a îmbăiat, s-a dus la casa Domnului să se închine, apoi s-a pregătit pentru o masă bogată. Slujitorii lui nu-i puteau înţelege reacţia. El însă le-a spus: “Mă voi duce la el într-o zi. El nu se va întoarce la mine, dar eu mă voi duce la el într-o bună zi.” David ştia unde era băieţelul său. Dar altfel au stat lucrurile la moartea lui Absalom. Inima lui David a fost zdrobită. De ce? El nu era sigur de mântuirea acestui fiu al său; nu ştia unde era fiul său. Este de presupus că David nu era deloc convins de mântuirea fiului său şi de aceea era atât de pătruns de durere.

De asemenea, deşi era un mare împărat, David a fost un tată mai puţin reuşit. Sunt sigur că David şi-a dat seama de eşecul lui în calitate de părinte. El nu a reuşit niciodată să fie un părinte aşa cum ar fi trebuit şi Absalom era dovada eşecului său.

David recunoştea şi faptul că necazul se abătea asupra lui din cauza păcatului comis de el. Dumnezeu îi spusese că niciodată nu se va depărta sabia din casa lui David din cauza acestui păcat. Exact aşa s-a şi întâmplat. De la moartea lui Absalom, David a fost un om zdrobit. În parte, întristarea lui era provocată de dezamăgire. El spera ca Absalom să-i urmeze la tron. Chiar dacă nu i-a plăcut deloc faptul că propriul fiu s-a răzvrătit împotriva lui, el tot mai trăgea nădejde că Absalom va fi următorul împărat al lui Israel.

Jalea lui David a fost atât de mare încât până şi Ioab a fost deranjat de amploarea pe care o luase şi l-a mustrat pe împărat pentru atitudinea lui.

Să vedem ce mai descoperim şi în capitolul 19:

2 Samuel 19:1-2

v.1 Au venit şi au spus lui Ioab: ,,Iată că împăratul plînge şi se jăleşte din pricina lui Absalom.“

v.2  Şi în ziua aceea, biruinţa s’a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicîndu-se: ,,Împăratul este mîhnit din pricina fiului său.“

Aceasta ar fi trebuit să fie o zi a bucuriei pentru biruinţa obţinută în luptă pentru că duşmanul fusese înfrânt. Dar pentru David nu era nici un fel de victorie. Dimpotrivă, au fost momente de întristare şi durere imensă.

v.3  În aceeaş zi, poporul a intrat în cetate pe furiş, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă.

Oştirea lui David ar fi trebuit să sărbătorească victoria. Dar oamenii au părăsit câmpul de luptă şi s-au întors la Ierusalim ca şi când ar fi fost înfrânţi. De ce? Pentru că Absalom fusese ucis şi din cauza aceasta inima lui David era zdrobită.

v.4  Împăratul îşi acoperise faţa, şi striga în gura mare: ,,Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu.“

Cât de mult l-a iubit David pe acest fiu al său! Cât de clar este înfăţişat acest lucru aici! David nu fusese un tată bun – multe lucruri ar fi trebuit abordate altfel – dar îşi iubea fiul şi era îndurerat de pierderea lui.

Ioab era răspunzător de moartea lui Absalom. Nu ştiu dacă David a înţeles cu adevărat cum a murit fiul său. Probabil că a auzit mai multe variante, dar nu a dorit să afle prea multe detalii.

v.5  Ioab a intrat în odaia unde era împăratul, şi a zis: ,,Tu acoperi azi de ruşine faţa tuturor slujitorilor tăi, cari au scăpat azi viaţa ta, a fiilor tăi şi a fetelor tale, a nevestelor tale şi a ţiitoarelor tale.

v.6  Tu iubeşti pe ceice te urăsc, şi urăşti pe ceice te iubesc, căci arăţi azi că pentru tine nu sînt nici căpetenii nici slujitori; şi văd acum că, dacă ar trăi Absalom şi noi toţi am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ţi-ar fi plăcut.

Sigur că Ioab exagerează aici. Dar este clar că David ar fi preferat să moară alţii în locul lui Absalom. Ioab îl mustră pe David din cauză că acesta se lăsase cuprins de o prea mare întristare pentru moartea lui Absalom care se ridicase împotriva lui şi care chiar l-ar fi ucis, dacă ar fi avut ocazia.

v.8  Atunci împăratul s’a sculat, şi a şezut la poartă. Au spus tot poporului: ,,Iată că împăratul stă la poartă.“ Şi tot poporul a venit înaintea împăratului.

Poporul avea nevoie de un semn de încurajare. Toţi erau derutaţi şi întristaţi. Era o situaţie destul de grea: omul care condusese răscoala fusese ucis, dar în loc să se bucure, poporul asista neputincios la jalea împăratului. După ce a vorbit cu Ioab, David s-a dus totuşi la poarta cetăţii pentru a mulţumi poporului pentru loialitate.

v.9  Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa, zicînd: ,,Împăratul ne-a izbăvit din mîna vrăjmaşilor noştri, el ne-a scăpat din mîna Filistenilor; şi acum a trebuit să fugă din ţară dinaintea lui Absalom.

v.10  Şi Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie: de ce nu puneţi o vorbă pentru întoarcerea împăratului?“

S-a întâmplat cam aşa: cei care fuseseră de partea lui Absalom nu ştiau ce să facă acum, după moartea lui. Aşa că au decis că cel mai bine era să-l aducă înapoi pe împărat.

v.11  La rîndul său, împăratul David a trimes să spună preoţilor Ţadoc şi Abiatar: ,,Vorbiţi bătrînilor lui Iuda, şi spuneţi-le: ,Pentruce aţi fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui?` -Căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese pînă la împărat. –

Se pare că şi din seminţia lui Iuda trecuseră mulţi de partea lui Absalom. David le reproşează decizia.

v.12  Voi sînteţi fraţii mei, sînteţi os din oasele mele şi carne din carnea mea; pentruce aţi fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?

v.13  Şi lui Amasa spuneţi-i aşa: ,Nu eşti tu oare os din oasele mele şi carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oştirii în locul lui Ioab!“

v.14  David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; şi au trimes să spună împăratului: ,,Întoarce-te, tu şi toţi slujitorii tăi.“

În popor, dorinţa pentru întoarcerea lui David pe tronul lui Israel era unanimă.

v.15  Împăratul s’a întors, şi a ajuns pînă la Iordan. Şi Iuda s’a dus la Ghilgal, ca să iasă înaintea împăratului, şi să-l facă să treacă Iordanul.

v.16  Şimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s’a grăbit să se pogoare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.

v.17  Avea cu el o mie de oameni din Beniamin, şi pe Ţiba, mai marele casei lui Saul, şi pe cei cincisprezece fii şi pe cei douăzeci de robi ai lui Ţiba. Au trecut Iordanul în faţa împăratului.

Şimei îl blestemase pe David la plecare. Acum vrea să fie primul care îi urează bun venit împăratului.

v.18  Luntrea, pusă la îndemîna împăratului, tocmai pornise ca să-i treacă şi casa dincolo; şi în clipa cînd era să treacă împăratul Iordanului, Şimei, fiul lui Ghera, s’a închinat înaintea lui.

v.19  Şi a zis împăratului: ,,Să nu ţină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărît în ziua cînd împăratul, domnul meu, ieşea din Ierusalim, şi să nu ţină seamă… împăratul de lucrul acesta!

v.20  Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintîi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.“

v.21  Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Nu trebuie oare să moară Şimei pentrucă a blestemat pe unsul Domnului?“

David era generos şi era dispus să-i ierte pe cei care greşeau faţă de el.

v.22  Dar David a zis: ,,Ce am eu cu voi, fiii Ţeruiei, şi pentruce vă arătaţi astăzi protivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu ştiu eu că împărăţesc azi peste Israel?“

David spune: “De ce să dau atenţie acestui om? Eu ştiu că sunt împăratul lui Israel!” David este mulţumit că Dumnezeu l-a aşezat din nou în poziţia de împărat al lui Israel. “De ce să-mi fac griji pentru un personaj neînsemnat cum este Şimei? De ce să-l condamn la moarte? Nu are nici o importanţă ce crede el.”

Mulţi creştini se lasă descurajaţi astăzi de lucruri mici, lipsite de importanţă, sau de oameni mici la suflet. Te binecuvântează Dumnezeu, dragul meu prieten? Poate că eşti un pastor descurajat. Ai probleme cu diaconii? Ai probleme cu vreo persoană căreia îi place să facă scandal? Nu lua în seamă astfel de atacuri. Dacă Îi slujeşti lui Dumnezeu, atunci şti că El este de partea ta.

Învăţaţi să trăiţi deasupra acestor neajunsuri, dragii mei şi continuaţi să-I slujiţi Domnului. Asiguraţi-vă că faceţi lucrarea Domnului şi lăsaţi la o parte împunsăturile celor din jur. Învăţaţi-vă să le ignoraţi.

v.23  Şi împăratul a zis lui Şimei: ,,Nu vei muri!“ Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.

Decizia finală a lui David cu privire la Şimei a fost aceea de a-l lăsa în pace. El nu a dorit să-l pedepsească în nici un fel.

v.24  Mefiboşet, fiul lui Saul, s’a pogorît şi el înaintea împăratului. Nu-şi îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-şi spălase hainele, din ziua cînd plecase împăratul pînă în ziua cînd se întorcea în pace.

Din spirit de solidaritate cu David, Mefiboşet nu se alăturase rebeliunii şi în tot acest timp postise şi se rugase pentru împărat. Este minunat să ai astfel de prieteni, nu-i aşa?

v.25  Cînd s’a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: ,,Pentruce n’ai venit cu mine, Mefiboşet?“

v.26  Şi el a răspuns: ,,Împărate, domnul meu, slujitorul meu m’a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: ,Voi pune şaua pe măgar, voi încăleca pe el, şi voi merge cu împăratul.`

v.27  Şi el a înegrit pe robul tău la domnul meu împăratul. Dar domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.

v.28  Căci toţi cei din casa tatălui meu au fost nişte oameni vrednici de moarte înaintea împăratului domnul meu; şi totuş, tu ai pus pe robul tău în rîndul celor ce mănîncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu, şi ce am să cer eu împăratului?“

Mefiboşet îi spune lui David: “Dacă tu crezi că te-am trădat, fă-mi ce vei găsi de cuviinţă. Eu nu am dreptul să-ţi cer nici o favoare.”

v.29  Împăratul i-a zis: ,,Ce mai vorbeşti atîta? Am spus: ,Tu şi Ţiba, veţi împărţi pămînturile.“

v.30  Şi Mefiboşet a zis împăratului: ,,Să ia chiar totul, căci împăratul domnul meu se întoarce în pace acasă.“

v.31  Barzilai, Galaaditul, s’a pogorît din Roghelim, şi a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă pînă dincolo de Iordan.

v.32  Barzilai era foarte bătrîn, în vîrstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul şederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.

Barzilai, Galaaditul, era un patriarh din alt popor care fusese generos cu David şi îi oferise hrana necesară lui şi oamenilor lui în timpul răscoalei. Acum David doreşte ca acest om să vină la Ierusalim pentru a fi răsplătit cum se cuvine pentru generozitatea lui.

v.33  Împăratul a zis lui Barzilai: ,,Vino cu mine, şi te voi hrăni la mine în Ierusalim.“

v.34  Dar Barzilai a răspuns împăratului: ,,Cîţi ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?

Barzilai i-a spus lui David: “Eu nu mai am mult de trăit. Am deja optzeci de ani. Ştiu că zilele îmi sunt numărate şi aş prefera să stau la mine acasă. Apreciez generoasa ta ofertă, împărate, dar am ajuns la vârsta la care lucrurile de genul acesta nu mă mai ispitesc.”

v.35  Eu sînt astăzi în vîrstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănîncă şi bea? Pot eu să mai aud glasul cîntăreţilor şi cîntăreţelor? Şi pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?

Barzilai continuă: “Sunt un om bătrân. Nu mai aud bine muzica. Mâncarea nu mai are pentru mine gustul pe care-l avea cândva. Nu vreau să vin şi să-ţi stric petrecerea. Nu vreau să fiu o piedică şi o povară pentru împărat.”

v.36  Robul tău va merge puţin dincolo de Iordan cu împăratul. Dealtfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?

Barzilai l-a ajutat pe David pentru că a ştiut că David era omul lui Dumnezeu. El avea încredere în împărat. Acesta era motivul pentru care i-a oferit ajutorul lui David.

Păcat că David nu a fost ceva mai iertător cu fiul său atunci când acesta a păcătuit. Când Absalom s-a întors, după ce a păcătuit, dacă David l-ar fi iertat complet, alta ar fi fost, poate, istoria. Dacă l-ar fi primit cu braţele deschise, aşa cum l-a primit tatăl acela pe fiul risipitor, dăruindu-i o haină nouă şi tăind pentru el viţelul cel gras, poate că David ar fi evitat răscoala care a avut loc. Şi s-ar fi cruţat pe el însuşi de suferinţa provocată de moartea propriului fiu.

Dragii mei, Dumnezeu nu procedează cum a procedat David. Dumnezeu ne aşteaptă cu braţele deschise şi cu ospăţul de primire. Numai să venim!