Itinerar Biblic Ep.0343 – 1SAMUEL Cap. 25:25 – 27:11

 

Tema:

* David şi Abigail.

* Moartea lui Nabal.

Dragi ascultători, am lăsat ca suspansul să planeze asupra povestirii în care personaj principal era o frumoasă şi înţeleaptă femeie din Israel, pe nume Abigail.

Am văzut că ea avea un soţ al cărui comportament se potrivea cu numele lui – Nabal – adică Nebun.

Pentru că David încă se refugia de Saul, a trimis la acest om pentru a-i solicita hrană pentru el  şi trupele sale. Nabal nici nu a vrut să audă. Soţia lui însă şi-a dat imediat seama că aceasta ar putea însemna distrugerea familiei ei. În consecinţă ea ia alimentele şi se prezintă înaintea lui David.

Aici am întrerupt istoria noastră şi de aici o vom relua astăzi. Versetul 25, al capitolului 25 din prima carte a lui Samuel ne arată mijlocirea pe care o face Abigail pentru soţul ei:

1 Samuel 25:25

v.25  Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el; Nabal (Nebun) îi este numele, şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n’am văzut pe oamenii trimeşi de domnul meu.

“Omul acela rău” este în original “fiul lui Belial”, care desemna un om de nimic. Aşa este descris Nabal.

v.26  Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verşi sînge şi să te ajuţi cu mîna ta. Vrăjmaşii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!

v.27  Primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu, şi să se împartă oamenilor cari merg după domnul meu.

v.28  Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, şi niciodată nu va fi răutate… în tine.

 

Dragii mei, acestea nu erau vorbe linguşitoare. Totul era foarte adevărat. Acesta era începutul carierei lui David şi viaţa lui David fusese curată ca neaua. Păcatul a venit în viaţa lui mai târziu. Dar până în acest moment el trăia pentru Dumnezeu şi făcea totul pentru a fi pe placul Domnului. Abigail îl admiră pentru aceasta.

v.29  Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la domnul, Dumnezeul tău, şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi.

Deşi nu-i menţionează numele, Abigail vorbeşte despre Saul când spune că cineva se va ridica să-l urmărească pe David. Apoi ea spune un lucru extraordinar despre David: “sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău”.

Dragi prieteni, aceasta este poziţia celui credincios în Hristos Isus. În prima sa Epistolă, Ioan Îl numeşte pe Hristos “viaţa veşnică”. El spune: “pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era de la Tatăl, şi care ne-a fost arătată” (1 Ioan 1:2). Când Îl primim pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt ne botează în trupul celor credincioşi. Pavel spune: “Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12:13). Noi suntem aduşi în trupul celor credincioşi – trupul lui Hristos – prin credinţa noastră în Hristos. Ni se spune că acum suntem în Hristos. Şi nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos. Aşa că suntem legaţi în mănunchiul celor vii cu Domnul Isus Hristos.

Mai departe, Abigail spune: “şi [Dumnezeu] să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi”. Ea foloseşte aici o metaforă inspirată din trecutul războinic al lui David.

David se pricepea să mânuiască praştia şi tot Israelul ştia cum îl învinsese el pe Goliat.

Abigail continuă astfel:

v.30  Cînd va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit, şi te va pune mai mare peste Israel,

v.31  atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sînge degeaba şi că s’a răzbunat singur. Şi cînd va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta.“

Abigail îi spune lui David că va fi împărat şi că ar fi bine ca atunci să nu-i pară rău de o faptă sângeroasă împotriva soţului ei.

Dragi mei mi-l şi închipui pe David stând călare pe cal şi privind în jos spre această femeie frumoasă şi nobilă prăbuşită în ţărână. Deşi se umilea în faţa lui, cred că farmecul şi cuvintele ai au avut efectul dorit asupra lui David. Ascultaţi ce-i răspunde el:

v.32  David a zis Abigailei: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimes astăzi înaintea mea!

v.33  Binecuvîntată să fie judecata ta, şi binecuvîntată să fii tu, că m’ai oprit în ziua aceasta să vărs sînge, şi mi-ai oprit mîna!

David a fost recunoscător faţă de această femeie care, prin înţelepciunea ei, l-a oprit să facă un lucru care i-ar fi adus numai regrete.

v.35  Şi David a luat din mîna Abigailei ce-i adusese, şi i-a zis: ,,Suie-te în pace acasă; vezi, că ţi-am ascultat glasul, şi te-am primit bine.“

David a acceptat hrana, sfatul şi persoana lui Abigail.

v.36  Abigail a ajuns la Nabal. Şi tocmai el dădea în casa lui un ospăţ ca un ospăţ împărătesc; inima îi era veselă, şi era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, pînă la lumina zilei.

v.37  Dar dimineaţa, după ce trecuse beţia lui Nabal, nevastă-sa i-a istorisit ce se întîmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte, şi s’a făcut ca o piatră.

v.38  Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal, şi a murit.

Nabal a dat o petrecere în noaptea aceea; a băut mult şi s-a îmbătat. A doua zi dimineaţa, Abigail i-a spus ce se întâmplase cu o zi înainte cu David. Atunci “inima lui Nabal a primit o lovitură ca de moarte şi s-a făcut ca o piatră”. Ce s-a întâmplat? A avut Nabal un atac de inimă? Ce bine că Dumnezeu a îndemnat-o pe Abigail să intervină. Altfel, mâinile lui David ar fi fost mânjite cu sânge, şi Dumnezeu nu dorea acest lucru.

Ce va face David în continuare? O văduvă frumoasă trăieşte în pustia Paran. Era păcat să rămână acolo, când, de fapt ş David avea nevoie de cineva ca ea pe lângă el. Ea este, de fapt, singura femeie care a fost o binecuvântare pentru el.

v.39  David a aflat că murise Nabal, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal, şi a împedecat pe robul său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.“ David a trimes vorba Abigailei că vrea s’o ia de nevastă.

Când a aflat că Nabal a murit, David a vrut s-o ia de soţie pe Abigail. Când îi ieşise înainte pe drum, Abigail îi spusese lui David: “Şi când va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta.” Ei bine, David nu a putut s-o uite. Ştiţi de ce? Pentru că ea atinsese tot ce era mai bun în el. Ea îl sfătuise şi el şi-a dat seama că sfatul ei era bun. David ştia că o iubea. Probabil că a fost dragoste la prima vedere.

De asemenea, David a recunoscut mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu poate folosi frumuseţea. În ziua aceea, pe drum, când David îi mulţumea pentru sfatul ei bun, două mari suflete au stat unul în prezenţa celuilalt. După moartea lui Nabal, David îi cere lui Abigail să fie soţia lui şi ea acceptă. Acesta este începutul unei alte etape din viaţa lui David.

Acum se întâmplă un alt lucru pe care Dumnezeu nu-l aprobă:

v.43  David luase şi pe Ahinoam din Izreel, şi amîndouă au fost nevestele lui.

v.44  Şi Saul dăduse pe fiică-sa Mical, nevasta lui David, lui Palti din Galim, fiul lui Laiş.

Păcatul a intrat în viaţa lui David. El era un om aspru care trăia o viaţă aspră, dar într-o bună zi a devenit ucigaş. Dacă Dumnezeu l-a numit un om după inima Lui, înseamnă oare că i-a aprobat modul de viaţă? Nu. Vom vedea că atunci când David a dorit să construiască un templu măreţ pentru Dumnezeu, El nu i-a îngăduit acest lucru. Dumnezeu nu l-a lăsat pe David să-I înalţe un templu din cauza păcatului din viaţa lui.

Până atunci însă el mai are de furcă cu Saul. Iată ce ne spun primele două versete din capitolul 26:

1 Samuel 26:1-2

v.1  Zifiţii s’au dus la Saul la Ghibea, şi au zis: ,,Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în faţa pustiei.“

v.2  Saul s’a sculat şi s’a pogorît în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif.

Iată-l pe Saul într-o altă campanie cu scopul de a-i lua viaţa lui David. David a fugit în pustie şi Saul s-a dus după el. David era un foarte bun luptător şi cunoştea foarte bine terenul, ceea ce făcea din el un conducător de oşti foarte priceput. El avea şi oameni foarte loiali care erau gata să moară cu el şi pentru el. Saul nu cunoştea terenul. Cei care-l urmau nu erau atât de loiali pe cât ar fi trebuit, aşa că el era suspicios mai mereu.

v.4  a trimes nişte iscoade, şi a aflat că în adevăr Saul venise.

Lui David nu-i venea să creadă că Saul intrase într-un teritoriu complet necunoscut. Aceasta era o gafă militară de asemenea proporţii încât David a trimis iscoade să vadă dacă într-adevăr era vorba de Saul. Iscoadele i-au raportat că Saul era într-adevăr în pustie.

v.5  Atunci David s’a sculat şi a venit la locul unde tăbărîse Saul, şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberii şi poporul era tăbărît în jurul lui.

David era într-o astfel de poziţie încât îi putea observa pe Saul şi pe oamenii lui fără ca el şi oamenii lui să fie văzuţi.

v.6  David a luat cuvîntul, şi vorbind lui Ahimelec, Hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, a zis: ,,Cine vrea să se pogoare cu mine în tabără la Saul?“ Şi Abişai a răspuns: ,,Eu, mă voi pogorî cu tine.“

v.7  David şi Abişai s’au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort în mijlocul taberii, şi suliţa lui era înfiptă în pămînt la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul lui.

David şi Abişai au intrat în tabăra lui Saul şi s-au uitat cu atenţie în jurul lor. Saul dormea într-un cort, înconjurat de oamenii lui. Suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui.

v.8  Abişai a zis lui David: ,,Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mînile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea, şi să-l pironesc dintr’o lovitură în pămînt, ca să n’am nevoie să-i mai dau alta.“

Abişai îi spune lui David: “Lasă-mă să-l lovesc o singură dată. O lovitură este de ajuns şi vei scăpa de duşmanul tău pentru totdeauna.”

v.9  Dar David a zis lui Abişai: ,,Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mîna pe unsul Domnului şi să rămînă nepedepsit?“

David are din nou ocazia să-l omoare pe Saul, dar refuză să facă acest lucru. El nu va ridica mâna împotriva unsului Domnului.

v.10  Şi David a zis: ,,Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî… într’un cîmp de bătaie şi va peri.

David spune: “Dumnezeu va avea grijă de el”. El se bazează pe principiul exprimat în Evrei 10:30, care spune: “A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”

v.11  Să mă ferească Domnul, să pun mîna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa dela căpătîiul lui, cu urciorul cu apă, şi să plecăm.“

v.12  David a luat dar suliţa şi urciorul cu apă de la căpătîiul lui Saul, şi au plecat. Nimeni nu  i-a văzut, nici n’a băgat de seamă nimic, şi nimeni nu s’a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într’un somn adînc.

Lui David nu i-a fost greu să ia suliţa lui Saul şi vasul cu apă de la căpătâiul lui. Nimeni nu i-a auzit pentru că Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc.

v.13 David a trecut de cealaltă parte, şi a ajuns departe pe vîrful muntelui, la o mare depărtare de tabără.

David a ieşit din tabăra lui Saul dar nu s-a întors la oamenii lui. El a trecut de cealaltă parte a taberei până a ajuns în vârful muntelui. Era un loc unde putea scăpa cu uşurinţă de orice urmăritor.

v.14  Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: ,,N’auzi tu, Abner?“ Abner a răspuns: ,,Cine eşti tu care strigi către împăratul?“

v.15  Şi David a zis lui Abner: ,,Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentruce atunci n’ai păzit pe împărat, stăpînul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpînul tău.

v.16  Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul, că sînteţi vrednici de moarte, căci n’aţi vegheat asupra stăpînului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi ulciorul de apă, cari erau la căpătîiul lui.“

v.17  Saul a cunoscut glasul lui David, şi a zis: ,,Glasul tău este, fiul meu David?“ Şi David a răspuns: ,,Glasul meu, împărate, domnul meu!“

David este sarcastic cu Abner care era căpitanul împăratului şi ar fi trebuit să-l protejeze. David îl ridiculizează pe Abner şi îi spune că împăratul a fost la un pas de a fi distrus. Atunci împăratul şi oamenii lui se trezesc şi încep să se întrebe ce s-a întâmplat.

David spune: “Unde sunt suliţa şi ulciorul de apă al lui Saul?” Probabil că el le ţinea în sus pentru a fi văzute de departe. Astfel el spunea: “Sunt la mine. Aş fi putut să-l ucid pe Saul, dar nu am făcut-o!” Acesta este lucrul important aici: David nu l-a ucis pe împărat. El a avut o atitudine minunată în tot acest timp. El a lăsat problema în mâinile lui Dumnezeu.

Vedeţi, ne este uşor să-l criticăm pe David, dar oare noi reuşim să-L lăsăm pe Dumnezeu să se ocupe de duşmanii noştri? Noi avem tendinţa de a ne ocupa singuri de tot şi de a răspunde acuzatorilor noştri fără să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: “Lasă-Mă pe Mine să Mă ocup de această situaţie. Tot ce trebuie să faci tu este să ai încredere în Mine şi să umbli prin credinţă.” Vom afla mai departe că David s-a încrezut în Dumnezeu şi Domnul a avut grijă de Saul la momentul potrivit.

Atitudinea lui David a fost apreciată chiar şi de Saul.

v.25  Saul a zis lui David: ,,Fii binecuvîntat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.“ David şi-a văzut de drum, şi Saul s’a întors acasă.

Deşi Saul a recunoscut că a greşit şi a renunţat să-l urmărească pe David, acesta ştia că nu este decât un răgaz de scurtă durată.

Vedem că inima lui David este descurajată. El a obosit de atâta fugă şi de această viaţă trăită în ascunzătorile muntelui. De acum doreşte să se retragă într-un loc unde va fi mai în siguranţă. Să înaintăm şi noi către capitolul 27:

1 Samuel 27:1

v.1 David şi-a zis în sine: ,,Voi peri într’o zi ucis de mîna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decît să fug în ţara Filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mîna lui.“

Evident, aceasta este o abatere de la nivelul înalt de credinţă ce a caracterizat viaţa lui David. Este o perioadă de descurajare. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Avraam, şi cu Isaac, şi cu Iacov. De fapt, se pare că mulţi oameni ai lui Dumnezeu au avut aceste perioade slabe la un moment dat în viaţa lor.

Acest capitol are un mesaj şi pentru noi. Poate că vă confruntaţi cu probleme chiar acum. Poate că vă aflaţi de multă vreme într-o vale întunecată şi vă întrebaţi dacă veţi mai ieşi vreodată la lumină. Vi se pare că nu există nici o soluţie la problemele voastre. Ei bine, dacă este vreo mângâiere în aceste cuvinte, să ştiţi că acesta este un drum bătut de mulţi alţii înaintea voastră. David a trecut pe el cu mult înainte de a ajunge noi în acest punct. Acesta este unul din motivele pentru care David a fost un mare ajutor pentru mine în viaţa mea de creştin.

Înţeleg ce simţea în aceste momente în care se gândea că tot restul vieţii sale va fi urmărit de Saul şi va sfârşi prin a fi ucis de acesta.

v.2  Şi David s’a sculat, el şi cei şase sute de oameni cari erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.

v.3  David şi oamenii lui au rămas în Gat la Achiş; îşi aveau fiecare familia lui, şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.

v.4  Saul, cînd a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.

v.5  David a zis lui Achiş: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într’una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui; căci pentruce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?“

v.6  Şi chiar în ziua aceea, Achiş i-a dat Ţiclagul. De aceea Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda pînă în ziua de azi.

Iată un David descurajat şi deznădăjduit care face un lucru pe care nu ar fi trebuit să-l facă. El iese din ţara lui Israel şi se duce printre filisteni. Nu există nici un lucru în acest capitol care să ni-l înfăţişeze pe David ca om al lui Dumnezeu.

Acţiunile lui seamănă mai degrabă cu acelea ale unui şei arab, ale cărui armate erau puse numai pe pradă:

v.7  Timpul cît a locuit David în ţara Filistenilor a fost de un an şi patru luni.

v.8  David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra Gheşuriţilor, Ghirziţilor şi Amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela pînă la Şur şi pînă în ţara Egiptului.

v.9  David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş.

v.10  Achiş zicea: ,,Unde aţi năvălit azi?“ Şi David răspundea: ,,Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de Ierahmeeliţi şi spre miazăzi de Cheniţi.“

v.11  David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; ,,căci“, se gîndea el, ei ,,ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: ,,Aşa a făcut David.“ Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cît a locuit în ţara Filistenilor.

Pe de altă parte, David împlinea un mandat pe care Dumnezeu îl încredinţase Israelului încă de pe vremea când au păşit pentru prima dată în ţara promisă. Încă de atunci ei trebuiau să distrugă popoarele pe care Domnul le dăduse spre distrugere.

Dragii mei, trebuie să ştim că uneori, Dumnezeu foloseşte oameni fără ca ei să fie conştienţi că împlinesc planul lui Dumnezeu. Nu ni se spune şi nici măcar nu suntem lăsaţi să înţelegem că aceasta este situaţia în cazul lui David, dar este un lucru care se întâmplă. În ce-l priveşte pe David, cert este că aceasta nu este una din cele mai bune părţi ale vieţii lui.

Nu trebuie să uităm totuşi că el va fi folosit de Dumnezeu într-un mod cu totul excepţional. Cred că acest lucru trebuie să ne facă pe noi să ne simţim mai plini de curaj. Este adevărat că avem momente în viaţă când relaţia noastră cu Dumnezeu nu este exact ceea ce ar trebui să fie. Nu trebuie însă să fim descurajaţi. Cred că cei care trec prin asemenea momente chiar acum ar trebui să-şi amintească ceea ce spune Ioan în prima sa epistolă:  1 Ioan 1:9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Aceasta este promisiune lui Dumnezeu, dragii mei. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să veniţi cu credinţă înaintea Lui şi să vă mărturisiţi starea. El vă reabilita şi mai mult, vă va purta pe culmi nebănuite de voi până acum. Dar veniţi la El! Vă aşteaptă!