Itinerar Biblic Ep.0340 – 1 SAMUEL Capitolele 21 şi 22

 

Tema:

* David îi implică pe preoţi;

* David îşi adună oamenii;

* Saul îi ucide pe preoţii lui Dumnezeu

 

            Dragi prieteni, am văzut în episoadele  trecute  modul în care Saul se îndepărta tot mai mult de Dumnezeu, în timp ce David devenea tot mai popular pentru oamenii din Israel.

            Astăzi vom vedea că David se implică tot mai mult şi în viaţa spirituală a poporului, dar într-o manieră diferită de cea practicată de Saul. Pentru început însă, nu se poate spune că folosea cele mai ortodoxe metode. Iată cum este descrisă o astfel de situaţie în capitolul 21 al primei cărţi a lui Samuel:

1 Samuel 21:1

v.1  David s’a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui, şi i-a zis: ,,Pentruce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?“

După cum ne aducem aminte, deşi popular în ochii poporului, David este foarte singur acum, când fuge şi se ascunde de Saul. Este însoţit de un număr de tineri, desigur, dar este singur în sensul că nici unul din ei nu purta însemnele împăratului Saul.

v.2  David a răspuns preotului Ahimelec: ,,Împăratul mi-a dat o poruncă şi mi-a zis: ,Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimet şi de porunca pe care ţi-am dat-o.` Am hotărît un loc de întîlnire cu oamenii mei.

v.3  Acum ce ai la îndemînă? Dă-mi cinci pîni, sau ce se va găsi.“

v.4  Preotul a răspuns lui David: ,,N-am pîne obicinuită la îndemnă, ci numai pîne sfinţită; doar dacă oamenii tăi s’au ferit de împreunarea cu femei!“

Ideea acestui fragment este aceea că era disponibilă numai pâinea pentru punerea înainte care nu trebuia mâncată decât de preot şi numai într-un anumit moment – adică, la schimbarea pâinii în fiecare zi de Sabat.

v.5  David a răspuns preotului: ,,Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile decînd am plecat, şi toţi oamenii mei sînt curaţi; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfinţită negreşit azi de acela care o va face.“

v.6  Atunci preotul i-a dat pînea sfinţită, căci nu era acolo altă pîne decît pînea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pîne caldă, în clipa cînd luaseră pe cealaltă.

Deşi Israel avea o religie dată de Dumnezeu şi această pâine era dedicată unor scopuri religioase, erau de faţă nişte oameni flămânzi care aveau nevoie de hrană. Pâinea aceea nu ar fi fost cu nimic ieşită din comun dacă nu putea fi folosită pentru a hrăni pe cei flămânzi. Asta vrea să spună David.

Prin faptul că dădea această pâine lui David şi oamenilor lui, preotul încălca litera dar nu şi spiritul Legii.

Vă amintiţi probabil  că fariseii îl acuzau pe Domnul Isus că a încălcat Legea (ceea ce El nu a făcut niciodată). Domnul le-a respins acuzaţiile făcând referire la acest incident cu David. Iată ce spune evanghelistul Marcu: “S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau au început să smulgă spice de grâu. Fariseii i-au zis: ‘Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?’ Isus le-a răspuns: ‘Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost nevoie, şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat el în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?’ Apoi le-a zis: ‘Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” (Marcu 2:23-28).

Domnul spunea cam aşa ceva: “Dacă David a făcut acest lucru şi a fost în ordine, este Unul mai mare decât David. Şi El poate să facă acelaşi lucru.” David a mâncat pâinea pentru punerea înaintea Domnului pentru că avea nevoie de ea. Hristos spune că nevoia omului este mai presus de legile ritualurilor şi ale ceremoniilor.

v.7  Chiar în ziua aceea, se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un Edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.

Acum, poate v-aţi gândit că Iuda a fost singurul de acel fel. Ei bine şi în grupul care se afla în ziua aceea la templu există un Iuda Iscarioteanul. Numele lui este Doeg şi este Edomit. El este în slujba lui Saul şi îi va trăda pe David şi pe marele preot. David spune multe despre acest om în Psalmul 52 dacă aveţi curiozitatea să-l citiţi. Dar iată ce mai face David:

v.8   David a zis lui Ahimelec: ,,N’ai la îndemînă o suliţă sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia nici armele, pentrucă porunca împăratului era grabnică.“

I-am auzit pe câte unii spunând că ar trebui să facă anumite lucruri pentru Domnul şi trebuie să se grăbească, pentru că “porunca împăratului este grabnică”. Mai întâi, trebuie să spunem că David spune, de fapt, că nu are o suliţă sau o sabie pentru că a plecat în fugă. Şi în al doilea rând, el nu-l reprezenta pe împărat aici. El nu era într-o misiune încredinţată de împărat.

În ce ne priveşte pe noi, un lucru pe care ar trebui să-l cunoaştem este acela că porunca lui Dumnezeu nu are drept condiţie graba. Aţi observat vreodată cu câtă răbdare lucrează Dumnezeu? Tot la fel va lucra el şi în viaţa lui David. David va fi învăţat şi pregătit în peşterile pământului. Aceasta este metoda lui Dumnezeu. El nu se grăbeşte deloc.

Moise s-a grăbit şi a vrut să-i elibereze pe copiii lui Israel cu patruzeci de ani mai devreme de momentul ales de Dumnezeu. Moise nu era gata. Aşa că Dumnezeu l-a trimis în pustie şi l-a pregătit acolo vreme de patruzeci de ani, până când a fost gata pentru această misiune.

Dumnezeu L-a adus pe Fiul Său în lume cu 33 de ani înainte ca El să moară pe cruce.

Dumnezeu nu lucrează în grabă. Lucrarea Lui este caracterizată de răbdare. El lucrează încet şi cu răbdare. Cât de nerăbdători suntem însă noi? Sunt convins că soţia mea ar spune: “Nu eşti persoana potrivită să vorbească altora despre răbdare pentru că eşti unul din cei mai nerăbdători oameni din câţi cunosc!” Este adevărat, sunt lipsit de răbdare. Dar an de an învăţ parcă tot mai mult ce înseamnă răbdarea, iar modelul Domnului este cel mai bun pe care îl avem. Toţi avem nevoie să învăţăm acest lucru. Şi David a avut nevoie să-l înveţe.

Aşa îşi pregăteşte Dumnezeu oamenii. El a fost nevoit să-i înveţe ce este răbdarea pe toţi oamenii pe care i-a folosit. Dacă vreţi să vedeţi cum lucrează Dumnezeu, uitaţi-vă la cât Ii ia să facă un diamant sau un arbore Sequoia. Metoda lui Dumnezeu nu este caracterizată de grabă, dragi prieteni.

David spune în acest fragment un lucru neadevărat, aşa cum descoperim din context. El nu era trimis de împărat într-o misiune. Aşa că această idee de a face lucrurile în grabă pentru că aşa cere porunca împăratului, prin aceasta înţelegând a Domnului, nu se potriveşte de loc cu lucrarea creştină.

v.9 Preotul a răspuns: ,,Iată sabia lui Goliat, Filisteanul, pe care l-ai omorît în valea terebinţilor; este învelită într’un covor, în dosul efodului; dacă vrei s’o iei, ia-o, căci nu este alta aici.“ Şi David a zis: ,,Nu-i alta ca ea; dă-mi-o.“

Este interesant faptul că David a folosit o praştie în adolescenţă. Dar petrecuse deja destulă vreme în palatul împăratului. Poate că îşi pierduse îndemânarea de a folosi praştia. Acum are nevoie de o sabie şi o foloseşte pe a lui Goliat pentru că era singura disponibilă.

v.10 David s’a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului.

David a fugit cât mai departe posibil de Saul şi a ajuns la Achiş. Acolo şi-a dat seama că este în pericol printre străinii aceia. Ei erau duşmanii lui Israel. Aşa că David a fost nevoit să se prefacă şi să facă pe nebunul.

Eu unul cred că această istorie l-a inspirat pe Shakespeare, atunci când a scris celebra piesă Hamlet. Şi acest personaj a fost nevoit să facă acelaşi lucru pentru a scăpa de moarte.

Şi ca să vedeţi să nu i-a fost uşor, iată care este reacţia împăratului:

v.15  Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?“

Totuşi, purtarea lui David l-a păcălit pe Achiş care a crezut că el era nebun de-a binelea. David nu mai era în pericol de acum. Era departe de Saul.

Dar să trecem la capitolul 22 care marchează începutul acelei perioade din viaţa lui David când acesta se ascunde în peşteri şi alte ascunzişuri ale pământului.

El învaţă acum că Dumnezeu îi cere răbdare. Dumnezeu îl pregăteşte aşa cum a făcut-o şi cu ceilalţi oameni care au fost în slujba Sa. În aceşti ani, David este urmărit şi hăituit. El fuge dintr-un loc în altul. Este obligat să se ascundă în păduri şi peşteri pentru a se ascunde de mânia împăratului. Iată cum se descrie David pe sine însuşi în această perioadă:

  • sunt urmărit ca o potârniche în munţi (1 Samuel 26:20);
  • Semăn cu pelicanul din pustie (Psalmul 102:6);
  • sunt ca o cucuvaie din dărâmături (Psalmul 102:6);
  • sufletul meu este între nişte lei (Psalmul 57:4);
  • Ei întinseseră un laţ sub paşii mei (Psalmul 57:6).

David ajunge să obosească de atâta fugă în anii aceştia în care a fost nevoit să se ascundă de Saul. Când presiunile exercitate de Saul devin puternice, David se retrage în peştera de la Adulam, care este situată într-o formaţiune stâncoasă la sud-est de Ierusalim, într-o vale care desparte Filistia de Hebron. Aici îşi face chiar o armată.

1 Samuel 22:1-2

v.1   David a plecat de acolo, şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat, şi s’au pogorît la el.

v.2  Toţi ceice se aflau în nevoie, cari aveau datorii, sau cari era nemulţămiţi, s’au strîns la el, şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s’au unit cu el aproape patru sute de oameni.

Cred că putem face o comparaţie minunată între David şi viaţa lui de fugar în toţi aceşti ani şi descendentul său, Domnul Isus Hristos. Perioada aceasta de respingere din viaţa lui David se aseamănă cu starea prezentă a Domnului nostru. Noi trăim în zilele respingerii Lui. Lumea L-a respins pe Hristos aşa cum David a fost respins şi hăituit ca un animal. Saul îl pândea pe David, aşa cum Satan ne pândeşte pe noi. Apostolul Petru ne avertizează: “Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8).

David putea spune că sufletul lui este între nişte lei. La fel putem spune şi noi astăzi. Aceasta este vremea în care Domnul Isus Hristos cheamă din lume un popor pentru Numele Său. El îi cheamă pe cei întristaţi, pe cei datori şi pe cei nemulţumiţi.

Aceste trei clase de oameni existau în vremea lui David. Cei întristaţi sufereau din cauza persecuţiei lui Saul. David a fost în conflict cu Saul o lungă perioadă de timp. Mulţi i-au fost loiali lui Saul dar au fost forţaţi să plece din cauză că viaţa le era în pericol. Dintre ei, foarte mulţi au fugit la David şi i s-au alăturat.

Dacă vi se pare că este prea multă nedreptate în lume, dacă aţi simţit pe pielea voastră această nedreptate, dacă sunteţi apăsaţi şi prigoniţi şi nu aveţi la cine să vă duceţi, priviţi la Domnul Isus Hristos. Mulţi oameni încearcă astăzi să găsească o cale de a scăpa de necazuri şi de suferinţă. Astfel, ei apelează la tot felul de panacee şi de surogate şi ajung la droguri, băutură, unii chiar la sinucidere. Dar este Cineva care ne cheamă pe toţi astăzi. “Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10).

El vrea şi poate să vă ajute. “Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:18).

Deci, sunteţi încercaţi şi ispitiţi? Sunteţi întristaţi de necazuri? Atunci aveţi nevoie de un Mântuitor şi El îi cheamă pe toţi cei care vor veni la El astăzi.

Au mai fost şi alţii care au venit la David în această perioadă şi care erau datori.

Datoria, dragii mei este un cancer care distruge în orice circumstanţă. Pe vremea aceea, când un om avea datorii îşi putea pierde proprietatea şi putea fi vândut ca sclav. Oamenii ar fi trebuit să fie protejaţi, dar nu erau.

Saul îngăduia ca oamenii să fie vânduţi ca sclavi – el nu aplica Legea lui Moise.

În ceea ce ne priveşte, păcatul ne-a făcut pe noi datori faţă de Dumnezeu. Numai Dumnezeu ne poate ierta de această datorie.

Iertarea, dragi prieteni,  se bazează întotdeauna pe plata datoriei. Cei care erau datori în vremea lui David au fost nevoiţi să fugă. David nu a plătit datoria, dar Hristos a făcut acest lucru. El a plătit datoria păcatului prin moartea Sa pe cruce. El ne-a eliberat.

Vedeţi dar ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru mine şi pentru fiecare dintre voi! Dacă înţelegeţi că sunteţi datori din cauza păcatului şi că nu aveţi cu ce plăti, puteţi veni la Domnul Isus. El este gata să vă primească.

Şi cei nemulţumiţi veneau la David. Aceasta înseamnă că sufletul le era înverşunat. Circumstanţele şi experienţele vieţii îi înăspriseră.

Am remarcat în ultimii ani o prezenţă tot mai mare a protestelor stradale şi a manifestaţiilor de tot felul. Toţi au câte ceva de protestat, sunt nemulţumiţi de ceva.

Dragi prieteni, dacă nu vedeţi mâna lui Dumnezeu la lucru, veţi fi din ce în ce mai înverşunaţi şi mai nemulţumiţi.

Însă nu uitaţi, aveţi la cine să veniţi astăzi. Acest cineva este Domnul Isus Hristos, care vă spune: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28). Tot El spune: “… Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.” (Ioan 7:37).

Dar să ne întoarcem la David.  Nu mai puţin de patru sute de oameni se strâng la David: oameni întristaţi, datori şi nemulţumiţi.

Această imagine ne face să ne gândim la Domnul Isus Hristos în această vreme a respingerii când El cheamă oameni din această lume pentru a forma un popor pentru Numele Său.

v.3  De acolo David s’a dus la Miţpe în ţara Moabului. El a zis împăratului Moabului: ,,Dă voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi, pînă voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.“

v.4  Şi i-a adus înaintea împăratului Moabului, şi au locuit cu el în tot timpul cît a stat David în cetăţuie.

Vă mai aduceţi aminte de o altă familie din Betleem care plecase spre Moab, din cauza foametei, cu mai multe generaţii înaintea lui David?

Elimelec a fost cel care şi-a luat familia din Betleem şi a plecat la Moab în timpul unei perioade de foamete în Israel. Aşa se face că Rut, Moabita, este prezentă în paginile Scripturii. Tatăl lui David era nepotul lui Rut. Acesta este motivul pentru care împăratul Moabului îi primeşte pe părinţii lui David în Moab.

Faptul că David părăseşte ţara lui Israel şi se duce în Moab arată că el este un om înfricoşat. Eu cred că David nu ar fi trebuit să plece din Israel pentru că Dumnezeu l-ar fi ocrotit şi acolo. Credinţa lui s-a clătinat puţin, aşa cum s-a întâmplat cu Avraam când s-a dus în Egipt.

v.5  Proorocul Gad a zis lui David: ,,Nu şedea în cetăţuie, ci du-te, şi intră în ţara lui Iuda.“ Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret.

v.6   Saul a aflat că David şi oamenii lui au fost descoperiţi. Saul şedea subt tamarisc, la Ghibea, pe înălţime; avea suliţa în mînă, şi toţi slujitorii lui stăteau lîngă el.

v.7  Şi Saul a zis slujitorilor săi de lîngă el: ,,Ascultaţi, Beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii peste o mie şi căpetenii peste o sută?

v.8  Dacă nu, de ce v’aţi unit toţi împotriva mea, şi nimeni nu mi-a dat de ştire despre legămîntul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentruce n’a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine, şi să mă înştiinţeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?“

S-ar părea că Saul începe să aibă tendinţe paranoice şi să dezvolte un complex al persecuţiei. Poate că are dreptate să se simtă persecutat, având în vedere faptul că descoperise alianţa propriului fiu cu David. El se întreabă de ce nu i-au descoperit consilierii lui acest lucru. Totuşi, se găseşte un om care ştie unde a fugit David şi care îi spune lui Saul ce spune. L-am mai întâlnit. El era la templu când David şi oamenii lui au mâncat pâinea pentru punerea înaintea Domnului.

v.9  Doeg, Edomitul, care era şi el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub….

v.10  Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde şi i-a dat sabia lui Goliat, Filisteanul.“

După ce Doeg îi dă lui Saul această informaţie, Saul decide să-l pedepsească pe preotul Ahimelec.

v.11  Împăratul a trimes după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, şi după toată casa tatălui său, după preoţii cari erau la Nob. Ei au venit toţi la împărat.

v.12  Saul a zis: ,,Ascultă, fiul lui Ahitub!“ El a răspuns: ,,Iată-mă, domnul meu!“

v.13  Saul i-a zis: ,,Pentruce v’aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentruce i-ai dat pîne şi o sabie, şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?“

v.14  Ahimelec a răspuns împăratului: ,,Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui, şi înconjurat cu cinste în casa ta?

Saul a trimis după preotul Ahimelec şi după ceilalţi preoţi care mai erau în Nob. Saul îi cere lui Ahimelec să explice de ce l-a ajutat pe David să scape. Preotul îi dă împăratului un răspuns conform cu adevărul. Motivele lui erau bune şi el nu era conştient de faptul că David nu fusese cinstit cu el. Ulterior, David va regreta că l-a înşelat pe Ahimelec spunându-i că este trimis în misiune de împărat.

v.15  Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce împăratul nici o vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate acestea, nici lucru mic nici lucru mare.“

v.16  Împăratul a zis: ,,Trebuie să mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.“

v.17  Şi împăratul a zis alergătorilor cari stăteau lîngă el: ,,Întoarceţi-vă, şi omorîţi pe preoţii Domnului; căci s’au învoit cu David: au ştiut bine că fuge, şi nu mi-au dat de veste.“ Dar slujitorii împăratului n’au voit să întindă mîna ca să lovească pe preoţii Domnului.

Plin de mânie, Saul nu a mai ascultat glasul raţiunii şi a poruncit oamenilor săi uciderea preoţilor. Ei au ezitat când au primit acest ordin. Dar Saul ajunsese atât de departe cu răzvrătirea şi păcatul său încât nu se mai dădea în lături de la nimic. Aşa că el îi porunceşte lui Doeg să execute acest ordin.

v.18  Atunci împăratul a zis lui Doeg: ,,Întoarce-te, şi loveşte pe preoţi.“ Şi Doeg, Edomitul, s’a întors, şi a lovit pe preoţi; a omorît în ziua aceea optzeci şi cinci de oameni, cari purtau efodul de in.

Această crimă comisă de Saul era foarte gravă. Dacă Dumnezeu nu l-ar fi respins înainte de acest moment, cu siguranţă ar fi făcut-o acum.

v.19  Saul a mai trecut prin ascuţişul săbiei cetatea preoţească Nob; bărbaţi şi femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi: toţi au căzut supt ascuţişul săbiei.

Înverşunarea şi dorinţa de răzbunare ale lui Saul deveniseră îngrozitoare. Şi noi ar trebui să fim atenţi să nu ne lăsăm dominaţi de înverşunare, tradusă în versetul următor din Evrei 12:15 prin amărăciune: “Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” Când înverşunarea îşi face loc în inima copiilor lui Dumnezeu, ea devine un sentiment rău şi periculos. Am văzut cum conducători de biserici şi-au folosit poziţia nu pentru a aduce slavă lui Hristos, ci pentru a se răzbuna pe alţii. Din poziţia pe care o deţineau au aruncat veninul înverşunării lor asupra persoanelor pe care le urau. Multe lucruri groaznice se întâmplă atunci când înverşunarea preia controlul asupra vieţii noastre. Aşa s-a întâmplat în cazul lui Saul. El era în mod clar omul lui Satan. Nu putem fi prea siguri de mântuirea unei persoane, chiar dacă este activă în lucrarea Domnului, dacă vedem că este motivată de o înverşunare ranchiunoasă a inimii şi a sufletului. Este dificil să alegi grâul de neghină în astfel de situaţii.

Dragii mei, aşa se încheie un nou episod sângeros din existenţa lui Saul. Saul, aşa cum vă spuneam la început, se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Acţiunile sale o dovedesc.

Cred că şi noi trebuie să luăm seama tot mai mult la comportamentul nostru să avem grijă să stăm cât mai aproape de Domnul nostru.