Itinerar Biblic Ep.0339 – 1 SAMUEL Cap. 16 – 18

 

Tema:

  • Ungerea lui David.
  • Lupta lui David cu Goliat.
  • Prietenia dintre David şi Ionatan.

 

Dragii mei, iată-ne din nou alături de Samuel, călăuziţi de Duhul Sfânt pe noi meleaguri ale cunoaşterii voii lui Dumnezeu.

Am văzut data trecută neascultarea lui Saul. Sper că am învăţat ce atitudine ar trebui să avem faţă de Dumnezeu. De fapt, aşa cum o să vedem, atunci când cineva refuză să asculte, Dumnezeu are un altul pentru a-l înlocui.

În ce priveşte prima carte a lui Samuel, suntem la capitolul 16, capitol ce ne prezintă un subiect nou. Îl vom vedea pe David în contrast cu Saul. David este omul lui Dumnezeu şi Saul este omul lui Satan. În capitolul precedent am fost martorii respingerii lui Saul de către Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat lui Saul mai mult decât o singură ocazie de a asculta de El. Saul a dovedit prin faptele sale cu nu asculta deloc de Dumnezeu. El ar fi trebuit să fie un împărat bun, dar nu a fost. Domnul nu avea nevoie să aştepte pentru a vedea rezultatele activităţii de împărat a lui Saul. El ştia deja ce se va întâmpla. Dar era nevoie ca şi Saul să ştie toate acestea. Era nevoie ca Samuel să ştie pentru că el îl iubea pe Saul. Poporul avea nevoie să ştie pentru că el îl alesese pe Saul.

În ce ne priveşte şi noi avem astăzi nevoie  să ştim dacă suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care vom fi puşi la încercare. Avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt pentru că, în Evrei 12:6, ni se spune: “Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Domnul îi încearcă pe cei pe care-i iubeşte. Aceasta era metoda lui Dumnezeu în vremea lui Saul şi aceasta este metoda Lui şi astăzi. “Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1:12).

Întorcându-ne la istoria noastră, poate încă vă mai luptaţi cu întrebarea “De ce a fost nevoie de uciderea nemiloasă a lui Agag şi a amaleciţilor? Vă repet: Amalec era fiul lui Esau. Amaleciţii s-au împotrivit copiilor lui Israel atunci când aceştia încercau să intre în Ţara promisă. Dumnezeu a spus că va avea război cu Amalec din generaţie în generaţie şi în final îi va judeca. Amaleciţii au avut la dispoziţie cinci sute de ani pentru a se schimba. Pentru că ei Îi întorseseră definitiv spatele lui Dumnezeu, El i-a judecat.

Acum ajungem la momentul în care Dumnezeu îl alege pe David pentru a fi împărat. Dumnezeu îl trimite pe Samuel la Betleem pentru a-l unge pe David împărat. David a fost alegerea lui Dumnezeu. Deşi Dumnezeu a avut ceva de lucru cu David, trebuie să recunoaştem că la fel se întâmplă cu fiecare dintre noi, nu-i aşa? Să vedem deci ce se întâmplă în capitolul 16 din prima carte a lui Samuel:

1 Samuel 16:1

v.1 Domnul a zis lui Samuel: ,,Cînd vei înceta să plîngi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi… cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales…… ca împărat.“

Putem fi siguri că Saul îl avea pe Samuel de partea sa. Samuel îl iubea pe Saul şi nu-i plăcea deloc să vadă că Dumnezeu îl părăseşte. Pe Samuel l-a durut faptul că el i-a dat lui Saul vestea că Dumnezeu îl respinsese şi îl eliberase din poziţia de împărat. Tristeţea lui Samuel face ca toată această scenă să fie şi mai impresionantă.

v.2  Samuel a zis: ,,Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide.“ Şi Domnul a zis: ,,Să iei cu tine un viţel, şi să zici: ,Vin să aduc o jertfă Domnului.`

v.3  Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.“

Lui Samuel îi este frică să se ducă la Isai pentru că Saul nu are o stare potrivită pentru a înfrunta opoziţia. El este disperat. Pe măsură ce vom înainta cu studiul nostru vom vedea că Dumnezeu este Cel care face alegerea. El îi spune lui Samuel ce are de făcut, în cele mai mici detalii, dar nu-i dă informaţii în avans. Lipsa anumitor cunoştinţe îl va proteja. Deci Samuel se duce la Betleem, la casa lui Isai. El le cere lui Isai şi fiilor lui să vină cu el pentru o jertfă.

v.6  Cînd au intrat ei, Samuel, văzînd pe Eliab, şi-a zis: ,,Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.“

v.7  Şi Domnul a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.“

De-a lungul acestei secţiuni avem o excelentă lecţie spirituală. În capitolul 15, Samuel i-a spus lui Saul: “Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” Noi demonstrăm dacă suntem copii ai lui Dumnezeu prin dragostea noastră pentru Domnul Isus Hristos. Nu este atât de important ce spunem într-o mărturie cât este de important să ascultăm de El. Viaţa creştină este o viaţă a realităţii, nu a prefăcătoriei şi a măştilor. Nu ne putem pune o mască şi pretinde că suntem creştini. Acest lucru se va vedea.

Când Dumnezeu se uită la noi, El ne priveşte din interior. El este un specialist în decoraţiuni interioare şi verifică întotdeauna interiorul. Samuel se uită la acest tânăr frumos şi bine făcut şi simte că acesta trebuie să fie alesul lui Dumnezeu pentru poziţia de împărat al lui Israel. Dar Dumnezeu îi spune lui Samuel: “Nu vreau să te uiţi la aspectul exterior. Nu judeca un om după cum arată. Lasă-Mă pe Mine să aleg împăratul de data aceasta.” Dumnezeu Se uită la inima omului. Ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru acest lucru. Noi suntem înclinaţi să judecăm oamenii, chiar şi în cercurile creştine, după înfăţişare, după maşina pe care o conduc, după banii pe care îi câştigă, după casa în care locuiesc sau după funcţia pe care o au. Dumnezeu nu judecă pe nimeni după aceste criterii. El îi spune lui Samuel să nu se uite la înfăţişarea celor pe care îi vede. Dumnezeu se va uita la inima lor.

Isai îi cheamă pe fiii lui care trec unul câte unul prin faţa lui Samuel. Samuel i-a spus foarte clar lui Isai de ce a venit, şi Isai i-a chemat pe şapte dintre fiii săi.

v.10  Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: ,,Domnul n’a ales pe niciunul din ei.“

v.11  Apoi Samuel a zis lui Isai: ,,Aceştia sînt toţi fiii tăi?“. Şi el a răspuns: ,,A mai rămas cel mai tînăr, dar paşte oile.“ Atunci Samuel a zis lui Isai: ,,Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă pînă nu va veni aici.“

Nici măcar tatăl lui David nu l-ar fi ales mai presus de toţi ceilalţi. În primul rând, David era doar un copil. Se spune că avea 16 ani sau chiar mai puţin. Era păstor. Era plecat cu oile la păscut. Nu ştia prea multe. Isai sigur nu l-ar fi ales pe el, dintre toţii fiii săi, pentru a fi împărat. De fapt, Isai l-a ignorat total pe acest fiu al său. Era atât de sigur că va fi ales unul din ceilalţi fii, încât nici măcar nu l-a chemat pe David la aducerea jertfei. Când Samuel a aflat că David era plecat cu oile la păscut, gândul său a fost, în esenţă, următorul: “Aceasta este o chestiune importantă, aşa că nu mă voi aşeza să mănânc până nu-mi voi împlini misiunea.”

v.12  Isai a trimes să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: ,,Scoală-te, şi unge-l, căci el este!“

David era un băiat cu o înfăţişare frumoasă. Dumnezeu nu dispreţuieşte frumuseţea. El este Creatorul frumuseţii şi poate folosi ce este frumos pentru slava Lui. Nici un om care trăieşte pe acest pământ nu poate ignora frumuseţea peisajelor din atât de multe locuri. Asfinţitul este un spectacol glorios de oriunde l-am privi.

Îmi displace faptul că lumea necreştină atrage tot ce este bun şi frumos. De ce nu sunt dedicate Domnului frumuseţea şi talentul?

David era un băiat frumos, dar Dumnezeu nu pentru aceasta l-a ales. Dumnezeu îi cunoştea inima. El era alesul Domnului. Dumnezeu ştie şi ceea ce noi nu ştim despre David. Deşi David a greşit, el a avut tot timpul o credinţă neclintită. Dumnezeu L-a  iubit pe Dumnezeu şi s-a încrezut în El. De asemenea, el a dorit mereu să umble cu Domnul. Dumnezeu l-a pedepsit pe David, dar el nu s-a plâns niciodată de acest lucru. El îşi dorea părtăşia cu Domnul şi Dumnezeu îl iubea. David a fost un om după inima lui Dumnezeu.

v.13  Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s’a sculat, şi s’a dus la Rama.

Samuel l-a uns împărat pe David şi Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui. În vremea aceea, Duhul Domnului se depărtase de Saul.

v.14  Duhul Domnului S’a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul.

v.15  Slujitorii lui Saul i-au zis: ,,Iată că un duh rău dela Dumnezeu te munceşte.

v.16  Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sînt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cînte cu arfa; şi, cînd duhul rău trimes de Dumnezeu, va fi peste tine, el va cînta cu mîna, şi vei fi uşurat.“

Eu cred că Satan îl acaparase pe Saul. Slujitorii lui au observat că el avea această maladie psihică, această boală spirituală. Se spune că muzica are puterea de a îmblânzi o fiară sălbatică. Slujitorii lui Saul au venit cu ideea unui concurs pentru a-l descoperi pe cel mai bun muzician. David era muzician.

v.17  Saul a răspuns slujitorilor săi: ,,Găsiţi-mi dar un om care să cînte bine, şi aduceţi-l la mine.“

v.18  Unul din slujitori a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cînte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.“

v.19  Saul a trimes nişte oameni la Isai, să-i spună: ,,Trimete-mi pe fiul tău David, care este cu oile.“

v.20  Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pîne, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi a trimes lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.

v.21  David a ajuns la Saul, şi s’a înfăţişat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul, şi a fost pus  să-i poarte armele.

v.22  Saul a trimes vorbă lui Isai, zicînd: ,,Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.“

v.23  Şi cînd duhul trimes de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cînta atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca dela el.

David era un om neobişnuit în multe feluri. În cele din urmă el este adus la palat.

Dragii mei,  Dumnezeu se uită la inima omului atunci când alege pe cineva pentru o slujbă sau o sarcină anume. Saul este părăsit acum de Dumnezeu, iar David este adus la curte pentru a cânta din harpă. Deşi acest fapt nu este cunoscut încă, Israel are un alt împărat. Un împărat pe cât de talentat pe atât de viteaz, dar mai presus de acestea cu o inimă pentru Dumnezeu.

Poate vă amintiţi că la început, Saul a impresionat prin vitejia lui. Ei bine nici David nu este mai prejos. Iată acum un minunat episod al Scripturii. Capitolul 17 este cel ce ni-l descrie:

1 Samuel 17:1-2

v.1  Filistenii şi-au strîns oştile ca să facă război, şi s’au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărît între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.

v.2  Saul şi bărbaţii lui Israel s’au strîns şi ei; au tăbărît în Valea terebinţilor, şi s’au aşezat în linie de bătaie împotriva Filistenilor.

Israel este în război cu filistenii, duşmanii lor de totdeauna.

v.3  Filistenii se aşezaseră pe un munte deoparte, şi Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărţea.

Aceste două armate stăteau în aşteptare. Nici una din ele nu vroia să pornească la luptă. Cele două armate sunt despărţite de o vale. Filistenii sunt agresorii.

v.4  Atunci a ieşit un om din tabăra Filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat, şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă.

v.5  Pe cap avea un coif de aramă, şi purta nişte zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă.

Goliat avea o înălţime de 3,2 m dacă se consideră că un cot măsoară 52,5 cm. Avem de-a face într-adevăr cu un uriaş. Este de înţeles de ce soldaţii au vrut ca soarta luptei să fie decisă într-o confruntare directă între Goliat şi un israelit.

v.7  Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut, şi ferul suliţei cîntărea şase sute de sicli de fer. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui.

v.8  Filisteanul s’a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: ,,Pentruce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu sînt eu Filistean, şi nu sînteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se pogoare împotriva mea!

În fiecare zi, Goliat îi provoca pe israeliţi cerându-le să trimită un om care să lupte cu el. După patruzeci de zile nimeni nu acceptase încă. David apare în scenă pentru că aducea mâncare fraţilor lui care slujeau în armată. El a fost alarmat de faptul că nimeni nu accepta provocarea. Fraţii lui au încercat să-l trimită acasă, dar David nu a vrut să plece. Când a auzit Saul că David vrea să lupte cu Goliat, a încercat să-i pună armura lui. Totuşi, David era doar un copil. El spune: “Nu pot lupta cu aceste lucruri pentru că nu le-am încercat. Voi lupta cu ce sunt eu obişnuit.”

Ce lecţie şi pentru noi! Să nu încercăm să fim ceea ce nu suntem sau să facem lucruri la care nu suntem chemaţi! Dacă Dumnezeu v-a chemat să folosiţi o praştie, dragi prieteni, nu încercaţi să folosiţi o sabie. Dacă Dumnezeu v-a chemat să vorbiţi, atunci vorbiţi! Dacă v-a chemat să faceţi altceva, faceţi lucrul acela. Dacă v-a chemat să cântaţi, cântaţi! Dar dacă nu v-a chemat Dumnezeu să cântaţi, atunci mai bine nu cântaţi! Prea mulţi încearcă să folosească o sabie când praştia ar mult mai pe măsura lor. Iată în cele din urmă cum se duce David la luptă cu acest uriaş.

v.40  Şi-a luat toiagul în mînă, şi-a ales din pîrău cinci pietre netede, şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mînă, a înaintat împotriva Filisteanului.

Unii cred că David a ales cinci pietre netede pentru ca, dacă rata din prima lovitură, să aibă şi altele la dispoziţie. David nu avea nici o intenţie să rateze, dragi prieteni! Atunci de ce a ales cinci pietre? Răspunsul se află în 2 Samuel 21:22: “Aceşti patru oameni erau copiii lui Rafa* născuţi la Gat. Au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.” Deci, se pare că Goliat avea patru fii şi David era sigur că ei vor apărea după ce el le va fi omorât tatăl. De aceea a ales el cinci pietre. Acesta era numărul de care avea nevoie şi nu cred că trebuie să mai căutăm alte sensuri:

v.45  David a zis Filisteanului: ,,Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărît-o.

v.46  Astăzi Domnul te va da în mînile mele, te voi doborî, şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stîrvurile taberii Filstenilor păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului. Şi tot pămîntul va şti că Israel are un Dumnezeu.

v.47  Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mîntueşte nici prin sabie nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mînile noastre.“

Ştiţi ce s-a întâmplat mai departe. Acesta este un fragment foarte bine cunoscut. Dumnezeu i-a dat biruinţa lui David şi el l-a omorât pe Goliat. Lupta a fost dusă de Domnul şi uriaşul a fost dat pe mâna lui David.

Avem multe lecţii spirituale în acest capitol. De exemplu, uriaşul reprezintă lumea; Saul îl reprezintă, cred eu, pe Satan; şi David îl reprezintă pe credinciosul în Isus Hristos. Biblia ne avertizează: “Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” (1 Ioan 2:15). Noi suntem în lume dar nu suntem ai lumii. Ce diferenţă între David şi Samson! Samson i-a considerat pe filisteni prieteni – ba chiar s-a căsătorit cu o fată de-a lor. David l-a tratat pe Goliat ca pe un duşman.

Sistemul lumesc – care include toate autorităţile, programele educaţionale şi de divertisment – este duşmanul credinciosului de astăzi. Credinţa lui David i-a dat puterea de  a-l înfrunta pe uriaşul Goliat şi de a-l învinge. “Pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4). Este aceeaşi lecţie pe care a învăţat-o Iosua la Ierihon: el a descoperit că lupta este a Domnului. David a învăţat că nu poate folosi armele acestei lumi pentru a lupta în acea confruntare. A fost nevoie ca el să-şi folosească propriile metode, cele în care Dumnezeu îl pregătise. Credinciosul de astăzi trebuie să recunoască faptul că lumea poate fi învinsă numai prin credinţa şi încrederea lui în Dumnezeu.

Iată că acum ajungem şi la acea frumoasă poveste despre prietenia a doi tineri deosebiţi. Este vorba despre Ionatan şi David. Ea este prezentată în capitolul 18.

1 Samuel 18:1

v.1  David sfîrşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s’a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.

David a stat de vorbă cu Saul. Saul l-a chemat pe David după luptă pentru că dorea să-l laude pentru fapta sa. (Probabil că Saul a crezut la un moment dat că l-a lăudat chiar prea mult, dacă e să ţinem seama de evenimentele ulterioare.) Ionatan, fiul lui Saul, era şi el de faţă la această discuţie. Sufletul lui “s-a alipit” de sufletul lui David. Relaţia acestor doi oameni a fost minunată.

Oamenii sunt obişnuiţi să vorbească despre dragostea dintre un bărbat şi o femeie, dar şi dragostea dintre doi bărbaţi poate fi nobilă şi frumoasă. Fiecare din ei poate fi o oglindă pentru celălalt şi împreună pot zidi o prietenie solidă. Ei pot munci împreună, dar se pot şi relaxa împreună.

Ionatan era un om remarcabil, aşa cum am văzut, şi l-a iubit pe David pentru curajul şi încrederea sa în Dumnezeu.

v.2  În aceeaş zi, Saul a oprit pe David, şi nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.

David devine o persoană publică şi va fi în această poziţie pentru tot restul zilelor sale.

v.3  Ionatan a făcut legămînt cu David, pentrucă-l iubea ca pe sufletul lui.

Legământul pe care l-au făcut aceşti doi tineri spunea că vor lupta unul pentru altul şi vor fi nedespărţiţi. Este greu de găsit o prietenie asemănătoare cu aceasta. Nimic nu se compară cu o astfel de relaţie.

v.4  A scos mantaua pe care o purta, ca s’o dea lui David; şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi încingătoarea lui.

David era un băiat de la ţară şi nu avea haine potrivite pentru noua sa viaţă publică. Ionatan şi-a împărţit garderoba cu el, dând dovadă astfel de o mare generozitate.

v.5  David se ducea şi izbutea ori unde-l trimetea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de răsboi, şi era plăcut întregului popor, chiar şi slujitorilor lui Saul.

David avea acea carismă de care auzim vorbindu-se atât astăzi şi care îl făcea să fie acceptat de către oamenii de rând. David a fost un om extraordinar. Dumnezeu S-a uitat la inima lui, oamenii s-au uitat la înfăţişarea lui exterioară, şi concluzia este că David arăta bine şi în interior, şi în exterior. Sigur că David nu era fără păcat, aşa cum vom vedea, dar inima lui aparţinea Domnului şi poporul îl iubea datorită acestui fapt.

v.6   Pe cînd veneau ei, la întoarcerea lui David dela omorîrea Filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cîntînd şi jucînd, în sunetul timpanelor şi alăutelor, şi scoţînd strigăte de bucurie.

v.7  Femeile cari cîntau îşi răspundeau unele altora, şi ziceau: ,,Saul a bătut miile lui, -iar David zecile lui de mii.“

v.8  Saul s’a mîniat foarte tare, şi nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: ,,Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii! Nu-i mai lipseşte decît împărăţia.“

v.9  Şi din ziua aceea Saul a privit cu ochi răi pe David.

Lui Saul nu-i plăcea cântarea cea nouă pe care o cântau femeile. El a devenit gelos pe David pentru că vedea cât de bine era primit de oameni şi cât de repede era îndrăgit. Pe măsură ce vom înainte în studiul nostru, vom vedea că Saul a încercat să-l înlăture pe David. Şi pe măsură ce David devine favoritul poporului, el îşi dă seama că Saul nu mai este la fel de prietenos cum fusese cândva.

v.10  A doua zi, duhul cel rău, trimes de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s’a înfuriat în mijlocul casei. David cînta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa… în mînă.

Aceasta este o scenă dramatică. David cântă la harpă în timp ce Saul mânuieşte o suliţă. Poate că David a ghicit gândul lui Saul. Poate chiar a greşit o notă sau două. Sigur este că Saul a aruncat brusc suliţa înspre David.

v.11  Saul a ridicat suliţa, zicîndu-şi în sine: ,,Voi pironi pe David de perete“. Dar David s’a ferit de el de două ori.

Saul vroia să scape de David o dată pentru totdeauna. David s-a ferit de suliţă şi apoi a plecat. A ieşit din palat şi din zona aceea cât a putut de repede.

v.15  Saul, văzînd că izbutea totdeauna, se temea de el;

v.16  dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, pentrucă ieşea şi intra în fruntea lor.

David este acum cel acceptat de popor. Saul se tot întreba cum să-l prindă în cursă şi până la urmă se hotărăşte să folosească o metodă vicleană. El îi promite lui David că i-o va da de soţie pe fiica lui Merab, cu condiţia ca el să lupte împotriva filistenilor. Saul spera astfel că David va fi ucis în luptă. Ulterior, el nu se ţine de cuvânt şi o dă altuia pe Merab. Apoi vedem că el vrea să i-o dea lui David pe fiica sa cea mai mică. De ce? David făcea astfel parte din familie şi Saul putea ajunge la el mult mai uşor, în orice moment ar fi vrut. Eu nu cred că David a iubit-o pe Mical. Noi îl învinuim pe David pentru a avut câteva căsnicii, dar este sigur că a pornit-o prost de la început.

v.20  Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, şi lucrul i-a plăcut.

Aici ni se spune că Mical îl iubea pe David. Dar nu era vorba de dragostea de care este nevoie pentru ca o căsnicie să fie reuşită. La început a fost vorba de dragostea pentru un erou care se bucura de popularitate. Va veni însă ziua în care ea îl va batjocori şi îl va dispreţui când va vedea entuziasmul lui David pentru Dumnezeu.

În orice caz, Dumnezeu îl binecuvânta pe David. În cele din urmă, Dumnezeu îl va numi pe David, un om după inima Lui. Dragii mei, cum ne priveşte Dumnezeu pe noi? Suntem noi după inima lui? Sper să fim.