Itinerar Biblic Ep.0338 – 1 SAMUEL Cap. 14, 15

 

Tema:

  • Victoria lui Ionatan asupra filistenilor;
  • Ordinul pripit al lui Saul.
  • Războiul cu Amaleciţii şi neascultarea lui Saul.

 Dragi ascultători, suntem iată, din nou purtaţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în zilele lui Samuel şi ne sunt oferite, cred eu lecţii esenţiale cu privire la atitudinile pe care trebuie să le dezvoltăm în relaţia noastră cu Dumnezeu.

Am văzut că Dumnezeu a satisfăcut cererea Israeliţilor şi le-a dat un rege, pe Saul. Dar Saul n-a înţeles că acesta era un semn al îndurării lui Dumnezeu, faţă de popor şi faţă de el chiar. La scurtă vreme, el începe să se simtă foarte important şi ajunge să sfideze rânduielile stabilite de Dumnezeu. Dacă vă aduceţi aminte, la fel făcuseră şi fii lui Eli şi Dumnezeu a trimis judecata asupra lor. La fel se va întâmpla şi cu Saul.

Ei bine, nu la fel se întâmplă cu Ionatan, fiu lui Saul. Acest tânăr demonstrează că pe lângă  o inimă vitează are şi o inimă mare. Ne vom convinge puţin mai încolo de aceasta, când vom vedea prietenia dintre el şi David. Până atunci să vedem cât de viteaz era acest tânăr. El câştigase deja o luptă iar tatăl său îşi asumase meritele.

În capitolul 14 asistăm la o nouă luptă dintre Israel şi filisteni. Se spune că acesta este capitolul pe care l-a citit generalul britanic Allenby înainte de atacul reuşit asupra turcilor in primul război mondial. Pentru mine, acest capitol oferă informaţii care aruncă lumină asupra acestei probleme. Eu nu pot să vă ofer detalii mai multe pentru că nu cunosc geografia regiunii. Sunt convins că generalul despre care vă spuneam a fost entuziasmat de felul în care a condus Ionatan această confruntare. Generalul a fost un creştin care îşi cunoştea bine Biblia şi se inspira din ea.

Se pare că strategia lui Ionatan a fost aceea de a-şi conduce oamenii printr-o trecătoare îngustă. Chiar dacă aveau foarte puţine arme, luptătorii lui Ionatan beneficiau de un mare avantaj în poziţia aceea. O luptă asemănătoare a avut loc la Termopile, o trecătoare în munţii din estul Greciei, unde grecii, copleşiţi numeric, au putut ţine piept armatei persane. În cazul de faţă, strategia aceasta a fost marele lor avantaj, dacă ţinem seama de faptul că israeliţii erau şi copleşiţi numeric, şi slab înarmaţi. Dacă ne aducem aminte şi noi avem astfel de exemple în istoria noastră, când în ciuda unei armate reduse ca număr şi mai slab înarmată, au fost câştigate bătălii ce au uimit marile puteri de atunci.

Vom trece peste detaliile acestei confruntări pentru a vedea care este lecţia spirituală a acestui fragment.

Să vedem deci ce ne spune versetul 18 din acest capitol 14:

1 Samuel 14:18

v.18  Şi Saul a zis lui Ahia: ,,Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!“ -Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. –

            Saul nu ar fi trebuit să ia chivotul pe câmpul de luptă. Aşa cum am văzut şi înainte, copiii lui Israel foloseau chivotul într-un mod superstiţios, crezând că acesta îi va ajuta să câştige lupta. Se pare că Saul avea acelaşi motiv. Însă versetul 23 arată clar cine ducea de fapt lupta:

v.23  Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s’a întins pînă dincolo de Bet-Aven.

În ciuda faptului că Saul a adus chivotul, strategia lui Ionatan a dus la câştigarea victoriei în plan omenesc. Dumnezeu este cu acest tânăr – păcat că nu a trăit mai mult. Dumnezeu l-a salvat pe Israel în ziua aceea.

Ei bine Dumnezeu salvează poporul, iar Saul vine cu tot felul de idei care nu demonstrează altceva decât cât de puţin îl ştia el pe Domnul.

Iată ce situaţie crează Saul:

v.24  Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure, zicînd: ,,Blestemat să fie omul care va mînca pîne pînă seara, pînă mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!“ Şi nimeni nu mîncase.

v.25  Tot poporul ajunsese într’o pădure, unde se găsea miere pe faţa pămîntului.

v.26  Cînd a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgînd; dar niciunul n’a dus mierea la gură, căci poporul ţinea jurămîntul.

v.27  Ionatan nu ştia de jurămîntul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vîrful toiagului pe care-l avea în mînă, l-a vîrît într’un fagure de miere, şi a dus mîna la gură; şi ochii i s’au luminat.

Este interesant de remarcat faptul că Ionatan nu a ştiut de ordinul tatălui său care interzicea tuturor să mănânce înainte de încheierea luptei. De fapt, Ionatan câştigase deja biruinţa. Începem să vedem adevărata natură a lui Saul. Ionatan a obţinut victoria şi Saul îşi asumă meritul. El nu vrea să recunoască meritele fiului său. “Modestia” lui Saul a dispărut făcând loc geloziei.

v.28  Atunci cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: ,,Tatăl tău a pus pe popor să jure, zicînd: ,Blestemat să fie omul care va mînca astăzi!“ Şi poporul era sleit de puteri.

v.29  Şi Ionatan a zis: ,,Tatăl meu turbură poporul; vedeţi dar cum mi s’au luminat ochii, pentrucă am gustat puţin din mierea aceasta!

v.30  Negreşit, dacă poporul ar fi mîncat azi din prada pe care a găsit-o la vrăjmaşii lui, n’ar fi fost înfrîngerea Filistenilor mai mare?“

Porunca lui Saul a fost una cu totul iraţională. Oamenii erau istoviţi. Luptaseră şi câştigaseră. Aveau nevoie de ceva de mâncare. Saul a spus: “Să nu mănânce nimeni până nu mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!” Modestia îi dispăruse cu totul. De acum el se vedea tot mai important. I se părea chiar că este un lider spiritual al poporului. Versetul 35 ne arată acest lucru:

v.35  Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintîi altar pe care l-a zidit Domnului.

El pur şi simplu a zidit un altar Domnului şi a adus jertfe pe el dar nu însemna că aceasta îi asigura şi conducerea spirituală a poporului! Priviţi numai cum se desfăşura relaţia dintre el şi Dumnezeu:

v.36   Saul a zis: ,,Să ne pogorîm în noaptea aceasta după Filisteni, să-i jefuim pînă la lumina zilei, şi să nu lăsăm să rămînă unul măcar.“ Ei au zis: ,,Fă tot ce vei crede.“ Atunci preotul a zis: ,,Să ne apropiem aici de Dumnezeu“.

v.37  Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: ,,Să mă pogor după Filisteni? Îi vei da în mînile lui Israel?“ Dar în clipa aceea nu i-a dat niciun răspuns.

Dumnezeu nu-l foloseşte deloc pe acest om!

v.38  Saul a zis: ,,Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvîrşit păcatul acesta astăzi.

v.39  Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvîrşit fiul meu Ionatan, va muri.“ Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns.

Vedeţi voi, Saul nu este dispus să-şi asume întreaga vină. El spune că altcineva a păcătuit. Oştenii stăteau într-o linişte totală, oamenii ştiind că Ionatan obţinuse victoria. Saul spune: “Dumnezeu nu mi-a răspuns pentru că cineva nu a ascultat de ordinul meu.” Armata ştia că Ionatan gustase din miere şi vedeau şi cât de mânios era Saul. Toţi au păstrat tăcerea pentru că el era împăratul.

v.40  Atunci a zis întregului Israel: ,,Aşezaţi-vă voi deoparte; şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.“ Şi poporul a zis lui Saul: ,,Fă ce vei crede.“

După cum vedeţi, oamenii nu spun prea multe.

v.41  Saul a zis Domnului: ,,Dumnezeul lui Israel, arată adevărul.“ Sorţul a căzut pe Ionatan şi pe Saul, şi poporul a scăpat.

Saul a fost convins că Ionatan era vinovat.

v.42  Saul a zis: ,,Aruncaţi sorţul între mine şi fiul meu Ionatan.“ Şi sorţul a căzut pe Ionatan.

v.43  Saul a zis lui Ionatan: ,,Spune-mi ce-ai făcut“. Ionatan i-a spus şi a zis: ,,Am gustat puţină miere, cu vîrful toiagului pe care-l aveam în mînă: iată-mă, voi muri.“

Ionatan era vinovat – el făcuse un lucru pe care Saul îl interzisese. Saul spusese: “Blestemat să fie omul care va mânca ceva în ziua aceasta.” Dar oare era acesta un lucru pentru care merita să moară cineva?

v.44  Şi Saul a zis: ,,Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!“

v.45  Poporul a zis lui Saul: ,,Ce! Să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pămînt, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.“ Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte.

Saul chiar l-ar fi distrus pe propriul său fiu, dacă acesta îi stătea în cale. De ce? Pentru că Saul este gelos pe Ionatan. Vrea ca el să primească toată gloria. Oamenii din oştire au păstrat tăcerea în timpul izbucnirilor lui Saul, dar când viaţa lui Ionatan a fost pusă în joc, ei au rupt tăcerea.

Acesta este adevăratul caracter al lui Saul. Mai târziu vom vedea cum el va acţiona dând dovadă de o neascultare clară faţă de Dumnezeu. El va face un lucru care va aduce tragedia în poporul Israel. Dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu, s-ar fi ajuns la exterminarea poporului. Saul arată prin toate acestea că nu este câtuşi de puţin omul lui Dumnezeu. De fapt, el este omul lui Satan. Vom vedea, în capitolul următor că Saul nu mai ascultă deloc de Dumnezeu. Aceasta se va observa şi în contextul luptei dintre Israel şi Amalec. Iată ce poruncă îi dădea Dumnezeu lui Saul :

1 Samuel 15:1-3

v.1  Samuel a zis lui Saul: ,,Pe mine m’a trimes Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: Ascultă dar ce zice Domnul.

v.2  Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Mi-aduc aminte de ceeace a făcut Amalec lui Israel, cînd i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt.

v.3  Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvîrşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.“

Aceste instrucţiuni pot să vi se pară prea dure dacă nu cunoaşteţi istoria lui Amalec.

Moise, care a fost prezent la atacul acestora, a relatat întregul episod pentru generaţiile viitoare în Deuteronom 25:17-19. Iată ce spune el: “Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt: cum te-a întâlnit pe drum şi, fără nici o teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri. Când îţi va da Domnul, Dumnezeul tău odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpânire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.”

Dacă li s-ar fi permis acestor oameni să trăiască, probabil că ar fi adus şi mai multe necazuri în viitor. Se pare că Saul a cruţat câţiva amaleciţi, astfel că, în cartea Estera dăm peste unul din ei, adică peste Haman. El a încercat să extermine poporul evreu şi ar fi reuşit, dacă nu intervenea Dumnezeu.

Când ţinem seama de perspectiva lui Dumnezeu, dragii mei, înţelegem şi acţiunile lui din prezent. De vreme ce noi nu suntem Dumnezeu şi nu suntem obligaţi să luăm deciziile Lui, nu putem să enunţăm nici o judecată la adresa Domnului.

v.4  Saul a adunat poporul, şi l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeştri, şi zece mii de oameni din Iuda.

v.5   Saul a mers pînă la cetatea lui Amalec, şi a pus nişte oameni la pîndă în vale.

v.6  Şi a zis Cheniţilor: ,,Duceţi-vă, plecaţi şi ieşiţi din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el; căci… voi v’aţi purtat cu bunăvoinţă faţă de copiii lui Israel, cînd s’au suit din Egipt“. Şi Cheniţii au plecat din mijlocul lui Amalec.

Saul a adunat oamenii şi i-a numărat. Apoi a venit la o cetate a amaleciţilor şi i-a avertizat pe cheniţi să plece pentru a nu fi distruşi şi ei. Cheniţii erau descendenţii socrului lui Moise. Găsim referiri la ei în Judecători 1:16 şi 4:11-17. Acesta a fost un act de îndurare pe care nici o naţiune păgână nu l-ar fi făcut în vremea aceea.

v.7  Saul a bătut pe Amalec, dela Havila pînă la Şur…, care este în faţa Egiptului.

Până în acest moment, Saul ascultă de Dumnezeu.

v.8  A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, şi a nimicit cu desăvîrşire tot poporul,  trecîndu-l prin ascuţişul săbiei.

v.9  Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag, şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi, şi tot ce era mai bun; n’a vrut să le nimicească cu desvîrşire şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.

El s-a gândit: “Ce păcat că trebuie să distrug totul!” Aşa că l-a salvat pe Agag, care era conducătorul amaleciţilor.

Acum, trebuie să înţelegem foarte clar: Saul nu avea nici un drept să-l cruţe, aşa cum nu avea nici un drept să-l cruţe pe cel mai umil ţăran din acest popor. Acest popor era dedat în întregime la rău, iar conducătorul lor, mai presus de oricine altcineva, ar fi trebuit judecat şi nimicit. Saul nu avea nici dreptul de a salva ce era mai bun în turmele amaleciţilor. Aşa părea că el îi atacase numai pentru a obţine o pradă mare, iar Dumnezeu interzisese lucrul acesta. În acest caz, israeliţii aduceau asupra amaleciţilor judecata lui Dumnezeu.

v.10  Domnul a vorbit lui Samuel, şi i-a zis:

v.11  ,,…mi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate dela Mine şi nu păzeşte… cuvintele Mele“. Samuel s’a mîhnit……, şi toată noaptea a strigat către Domnul.

Saul nu fusese numai alegerea poporului, ci şi a lui Samuel. Samuel l-a iubit pe Saul. El dorea ca Saul să fie un împărat bun. Eu cred că el şi-a dorit ca Saul să aibă succes mai mult decât şi-a dorit acest lucru pentru David. Acum însă este clar că Dumnezeu l-a respins pe Saul şi Samuel, care ascultă de Dumnezeu, trebuie să împlinească poruncile Lui. Saul nu a fost ascultător de Dumnezeu şi se apropie judecata.

v.12  S’a sculat dis de dimineaţă, ca să se ducă înaintea lui Saul. Şi au venit şi i-au spus: ,,Saul s’a dus la Carmel, şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s’a întors, şi, trecînd mai departe, s’a pogorît la Ghilgal“.

v.13  Samuel s’a dus la Saul, şi Saul i-a zis: ,,Fii binecuvîntat de Domnul! Am păzit cuvîntul Domnului“.

Saul spune că a fost ascultător, dar observaţi replica lui Samuel.

v.14  Samuel a zis: ,,Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?“

v.15  Saul a răspuns: ,,Le-au adus dela Amaleciţi, pentrucă poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelate,  le-am nimicit cu desăvîrşire“.

Urmăriţi-l pe Saul să vedeţi cum apelează la subterfugii în încercarea de camuflare a purtării sale nedrepte. El avea un motiv foarte pios pentru cruţarea animalelor cele mai bune. El vroia să aibă tot ce e mai bun pentru a aduce aceste animale ca jertfă Domnului! Acesta era doar un pretext pentru a acoperi neascultarea sa.

Acelaşi fel de ipocrizie este prezent şi în cultura contemporană. Mă amuz când aflu că o firmă de băuturi alcoolice a donat bani pentru amenajarea unor grădini frumoase sau a spaţiilor verzi de care oamenii să se poată bucura. Aceste companii fac mereu cunoscute taxele pe care le plătesc în fiecare an. Toată lumea ştie că alcoolici costă guvernul mult mai mult decât taxele plătite de firmele producătoare de băuturi alcoolice. Există astăzi această tendinţă de a acoperi afacerile rele cu fapte bune. Mulţi oameni ai lui Dumnezeu încearcă să-şi ascundă neascultarea printr-un proiect fals pios. Nu ştiu dacă nu suntem toţi vinovaţi de aşa ceva.

Este atât de uşor pentru noi toţi, atât pentru cei credincioşi, cât şi pentru necredincioşi, să găsim motive bune unor fapte mai puţin bune.

Când a fost descoperită neascultarea lui Saul, el a încercat să dea vina pe popor pentru cele întâmplate. El a spus că “poporul a cruţat oile cele  mai bune şi boii cei mai buni”. Şi aceasta deşi în versetul 9 citim că “Saul şi poporul” au participat la această acţiune. El era împăratul, el era răspunzător de cele întâmplate.

v.20  Saul a răspuns lui Samuel: ,,Am ascultat glasul Domnului, şi m’am dus în calea pe care mă trimetea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvîrşire pe Amaleciţi;

v.21  dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pîrgă din ceeace trebuia nimicit cu desăvîrşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal“.

Saul spune că a ascultat de glasul Domnului. Observaţi că el nu spune “Dumnezeul meu” sau “Dumnezeul nostru”, ci “Dumnezeul tău”. El nu-şi asumă nici o responsabilitate pentru cruţarea animalelor, deşi el este vinovatul.

v.22  Samuel a zis: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decît ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decît jertfele, şi păzirea cuvîntului Său face mai mult decît grăsimea berbecilor.

v.23  Căci neascultarea este tot atît de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decît închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvîntul Domnului, te leapădă şi El ca împărat“.

Acesta este unul din cele mai remarcabile fragmente ale Scripturii. Dumnezeu îl respinge pe Saul ca împărat din cauza răzvrătirii şi a neascultării acestuia. Acesta este un mesaj important pentru toţi aceia dintre noi care susţinem că suntem copiii lui Dumnezeu.

Se face mare caz astăzi de o abordare prietenoasă şi neceremonioasă a Domnului Isus Hristos. Există multe cântece în care se spune: “Isus este prietenul meu”.

Trebuie să fim atenţi la felul în care folosim această abordare. La ce vă gândiţi când spuneţi “Isus este prietenul meu”? De fapt, voi încercaţi să-l coborâţi la nivelul vostru. Dacă eu aş spune că preşedintele ţării este prietenul meu, l-aş coborî la nivelul meu. Dar dacă el ar spune că eu sunt prietenul lui, m-ar înălţa pe mine până la nivelul lui. Când începem să vorbim despre Isus, prietenul nostru, aceasta nu este o atitudine biblică. Domnul a spus: “Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc eu” (Ioan 15:14). Ascultaţi voi de Domnul Isus? Cum îndrăznim să-L numim prieten dacă nu ascultăm de El? Neascultarea de El este mai rea decât vrăjitoria. Este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Când întâlniţi o persoană care nu ascultă deloc de Dumnezeu, aproape că puteţi spune că acea persoană nu-I aparţine Lui.

Acum, eu nu  spun că faptele ne pot aduce mântuirea. Dar dacă sunteţi copii ai lui Dumnezeu, dacă Îl cunoaşteţi pe Domnul Isus, veţi şi asculta de El. De asemenea, Domnul Isus a spus: “Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Eu cred că dacă I-aţi spune Domnului: “Nu Te iubesc”, El ar răspunde: “Atunci nu te mai chinui să-Mi împlineşti poruncile!” Lucrul cel mai important este să aveţi o relaţie corectă, din punctul Lui de vedere, cu Domnul Isus Hristos. A fi copil al lui Dumnezeu înseamnă a-L cunoaşte personal pe Domnul. Acesta este aspectul care diferenţiază creştinismul de toate celelalte religii ale lumii. Poţi fi budist fără să-l cunoşti pe Budda. Poţi fi un discipol al lui Confucius, fără să-l cunoşti pe acesta. Puteţi fi adeptul oricărei religii fără să-l cunoaşteţi pe întemeietorul ei. Dar nu puteţi fi creştini fără să-L cunoaşteţi pe Domnul Isus Hristos. Şi a-L cunoaşte pe El înseamnă a avea viaţă veşnică.

Acum observaţi ce scuză găseşte Saul:

v.24   Atunci Saul a zis lui Samuel: ,,Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n’am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul.

Observaţi ce scuză jalnică a găsit acest om! El spune că s-a temut de popor şi că a vrut să-i împlinească dorinţele. Saul vroia să fie pe placul tuturor. Mulţi oameni sunt asemenea lui Saul. Mulţi predicatori vor să fie pe placul tuturor. Am auzit că un predicator foarte cunoscut a început să facă anumite compromisuri spunând că vrea să se înţeleagă cu toată lumea. Aceasta era şi abordarea lui Saul. Este adevărat că el mărturiseşte că a greşit, dar nu îi pare cu adevărat rău de ce a făcut.

v.25  Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin pînă la pămînt înaintea Domnului.“

v.26  Samuel a zis lui Saul: ,,Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvîntul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel“.

v.27  Şi pe cînd se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s’a rupt.

v.28  Samuel i-a zis: ,,Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta, şi o dă altuia mai bun decît tine.

v.29  Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.“

Dumnezeu l-a făcut pe Saul împărat şi acum tot El îi ia împărăţia din cauza păcatului său. S-ar părea că Dumnezeu s-a răzgândit, dar nu este aşa. Nu Dumnezeu s-a schimbat, ci Saul. Saul a păcătuit şi Dumnezeu trebuie să Se poarte cu el în consecinţă.

v.30  Saul a zis iarăş: ,,Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrînilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău.“

Eu nu cred că pocăinţa lui Saul a fost autentică. Uitaţi-vă la felul în care îşi acoperă păcatul. El îi spune lui Samuel: “Hai să respectăm formalităţile închinării împreună pentru ca poporul să nu ştie că am fost respins!” El vroia să se pocăiască, dar fără să sufere şi pedeapsa pentru neascultarea lui. A fost un om ipocrit până la sfârşit.

v.32   Apoi Samuel a zis: ,,Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.“ Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: ,,Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!“

v.33  Samuel a zis: ,,După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.“ Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal.

Agag a venit “vesel” spre Samuel pentru că a crezut că trecuse pericolul să fie omorât. Dar Samuel l-a omorât pe Agag. Poate că multor oameni li se pare că acesta este un tratament prea dur, dar Dumnezeu este un Dumnezeu al judecăţii. Aşa că El va judeca binele şi răul. Eu mă bucur că Dumnezeu ne va judeca pe toţi şi că astfel pot fi sigur că nici un rău nu va rămâne nepedepsit. Unii oameni din poziţii înalte îşi închipuie că pot scăpa nepedepsiţi pentru crimele, nelegiuirile, necinstea şi adulterul lor. Dar Dumnezeu îi va judeca şi pe ei. Nimeni nu va scăpa de pedeapsa pentru păcat dragii mei şi trebuie să-i facem şi pe cei din jur să înţeleagă acest lucru foarte clar. Deci Samuel a pus în aplicare judecata lui Dumnezeu asupra lui Agag, care era un om nelegiuit şi rău.

v.34  Samuel a plecat la Rama, şi Saul s’a suit acasă la Ghibea lui Saul.

v.35  Samuel nu s’a mai dus să vadă pe Saul pînă în ziua morţii sale. Dar Samuel plîngea pe Saul, pentrucă Domnul… Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.

Când Biblia spune că lui Dumnezeu I-a părut rău de ceva, nouă ni se pare că s-a răzgândit în privinţa unui lucru. Dar nu este aşa. Dumnezeu a spus de la început că, dacă Saul nu va asculta, El îl va înlătura. Saul a păcătuit şi Dumnezeu l-a înlăturat din poziţia de împărat. Dumnezeu urăşte păcatul şi îl va judeca. Saul a fost alegerea poporului şi a eşuat în încercarea de a fi un împărat bun. Totuşi, Samuel a plâns pentru el. Poate că Samuel l-a iubit pe Saul mai mult decât pe David. Nu i-a plăcut să-l vadă pe Saul eşuând pentru ca apoi să fie dat la o parte de Dumnezeu. De aceea sunt atât de aspre cuvintele lui către Saul; ele izvorăsc dintr-o inimă care îl iubea mult. Cuvintele lui Samuel veneau însă şi din inima lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, dragostea lui Dumnezeu nu-L va împiedica să-i pedepsească pe cei păcătoşi. El poate să-i iubească şi să aplice în acelaşi timp şi judecata Sa cea dreaptă. Dumnezeul nostru este sfânt şi drept, neprihănit şi iubitor dar de iubirea Lui beneficiaţi în clipa în care acceptaţi calea pe care El o propune pentru mântuire. Nu uitaţi acest lucru.