Itinerar Biblic Ep.0323 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 19

 

Tema:

Încheierea celei de-a treia călătorii misionare a lui Pavel.

Dragi prieteni, iată ne întâlnim din nou pe calea undelor pentru a urmări împreună minunatele lucruri pe care Duhul Sfânt al lui Dumnezeu le face prin intermediul lui Pavel, acest neobosit călător a cărui singură dorinţă era să ducă Evanghelia peste tot unde putea.

După experienţa din Efes, Pavel se duce în Macedonia, la Filipi, la Troa şi la Milet. Bătrânii bisericii din Efes au venit şi s-au întâlnit cu Pavel în Milet. Are loc o reuniune emoţionantă la sfârşitul căreia Pavel îşi ia rămas bun de la ei pentru a pleca mai departe. Să vedem deci din acest capitol cu numărul 20 al cărţii Faptele Apostolilor, care sunt locurile şi evenimentele prin care ne va purta Cuvântul lui Dumnezeu:

Fapte 20:1-2

v.1 Cînd a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici, şi, dupăce le-a dat sfaturi, şi-a luat ziua bună dela ei, şi a plecat în Macedonia.

v.2  A străbătut ţinutul acesta, şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia,

Aceasta înseamnă că apostolul a vizitat din nou Atena şi Corintul.

v.3  unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar Iudeii i-au întins curse. Atunci s’a hotărît să se întoarcă prin Macedonia.

v.4  Avea ca tovarăşi pînă în Asia pe: Sopater din Berea, fiul lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim cari erau din Asia.

Bărbaţii numiţi aici sunt credincioşi care L-au primit pe Hristos în urma propovăduirii lui Pavel. El are acum o delegaţie în toată regula. Aceşti bărbaţi au devenit misionari.

Când a trecut prin Grecia şi Macedonia, Pavel a vizitat toate bisericile pe care le întemeiase acolo. El s-a oprit la Atena şi la Corint, la Tesalonic, la Berea şi la Filipi. El a refăcut astfel trasee anterioare şi a vizitat toate bisericile din Europa – sau cel puţin pe cele din secţiunea europeană a celei de-a treia căsătorii.

Troa a fost punctul din care a pornit Pavel spre Europa în timpul celei de-a doua călătorii misionare. Acum revine la Troa o dată cu ultima sa călătorie misionară.

v.5  Aceştia au luat-o înainte, şi ne-au aşteptat la Troa.

Formularea “ne-au aşteptat” indică faptul că doctorul Luca a rămas cu Pavel în timp ce ceilalţi au luat-o înainte spre Troa.

Se formase deja un grup de misionari care lucra cu Pavel. Eu cred că aceşti bărbaţi călătoriseră cu el şi înainte. Când apostolul lucra în Corint, de exemplu, poate că ei mergeau în misiune în aşezările din jurul cetăţii. În Epistola către Coloseni citim că, vremea aceea, Cuvântul lui Dumnezeu a fost vestit în lumea întreagă. Pare de necrezut, dar este adevărat. Nu era un artificiu oratoric. Sigur că “întreaga lume” însemna lumea romană a vremii. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândise în lumea romană. Din acest fragment aflăm că mai lucrau şi alţii împreună cu apostolii. Cartea Faptele Apostolilor ne trasează lucrarea lui Petru şi a lui Pavel ca personaje dominante – Petru ca apostol pentru evrei şi Pavel ca apostol pentru Neamuri. Din acest fragment ne putem face o idee despre lucrarea misionară care se desfăşura în vremea aceea şi cred că ar trebui să fim impresionaţi.

v.6  Iar noi, după zilele praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi, şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile.

Este interesant de remarcat faptul că, o călătorie care lor le-a luat cinci zile, poate fi făcută de turiştii de astăzi în circa 15 minute. Deşi mijloacele de transport care ne stau nouă la dispoziţie sunt mult mai eficiente, nu putem spune acelaşi lucru şi despre lucrarea noastră.

v.7  În ziua dintîi a săptămînii, eram adunaţi la olaltă ca să frîngem pînea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea pînă la miezul nopţii.

Aş dori să spun câteva lucruri despre acest verset. Mai întâi, observaţi, vă rog, că ucenicii se întâlneau în prima zi a săptămânii. De fiecare dată când este vorba de ziua în care se adunau credincioşii Bisericii primare este menţionată prima zi a săptămânii. Pavel le spune corintenilor că trebuie să-şi aducă darurile în cea dintâi zi a săptămânii (1 Cor. 16:2). Versetul pe care tocmai l-am citit ne spune că ucenicii erau adunaţi laolaltă pentru frângerea pâinii în ziua dintâi a săptămânii. Aceasta înseamnă că aveau Cina Domnului duminica. Aceasta era ziua în care Pavel le predica. Biserica primară se întâlnea în cea dintâi zi a săptămânii. Aceasta era o zi importantă fiindcă era ziua în care Isus a înviat din morţi.

Sub vechea creaţie, ziua a şaptea era importantă (ziua de Sabat). Dar aceasta ţine de vechea creaţie. În ziua de Sabat Isus era în mormânt. El a ieşit din mormânt, a înviat în cea dintâi zi a săptămânii. Noi ne adunăm în această zi pentru că acum suntem una cu Hristos cel înviat. Aceasta este mărturia celei dintâi zi a săptămânii.

Cel de-al doilea lucru care mă interesează în legătură cu acest verset este acela că Pavel urma să plece a doua zi, aşa că a predicat până la miezul nopţii. Eu nu ştiu dacă ar avea cineva răbdare să mă asculte pe mine predicând până la miezul nopţii. Şi nici nu cred că există azi prea mulţi predicatori dispuşi să predice până la miezul nopţii. Având în vedere că aceasta era ultima vizită a lui Pavel aici, este de înţeles de ce oamenii l-au ascultat cu atenţie atâtea ore.

De obicei, celor care mă invită, eu le spun de la bun început că sunt un predicator care vorbeşte mult. Aceasta nu pentru că îmi place să mă aud vorbind ci pentru că îmi place extraordinar de mult să-i învăţ pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că uneori este nevoie de mult timp pentru a atinge acest scop. Avem modelul biblic al lui Pavel în această privinţă. El a vorbit chiar şi până la miezul nopţii când a socotit că este necesar.

v.8  În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.

Locul era bine luminat. Aceşti creştini nu petreceau până la miezul nopţii; ei erau treji la ora aceea pentru că ascultau Cuvântul lui Dumnezeu şi-L lăudau pe Domnul. Noi am îngăduit ca lumea să ne fure entuziasmul pe care ar trebui să-l avem în ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. Deci, dacă predicatorul depăşeşte timpul alocat, fiţi răbdători cu el, dragi prieteni. Totuşi, se pare că predicarea până la miezul nopţii a fost puţin cam mult pentru că iată ce s-a întâmplat:

v.9  Şi un tînăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit deabinelea în timpul lungei vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort.

Un prieten de-al meu care este pastor al unei biserici din Tennessee, Statele Unite        şi-a invitat un prieten să vorbească în biserica lui. În timpul verii acolo se organizau conferinţe biblice la care întâlnirile zilnice se prelungeau adesea peste programul anunţat. Interesant era faptul că, în spatele sălii se afla un loc special amenajat cu câteva saltele pentru copii. Când unul din cei mici adormea, mama se scula de la locul ei şi îl ducea să doarmă pe una din aceste saltele. De fiecare dată erau şase sau chiar mai mulţi copii care dormeau în spatele sălii.

Într-o seară, când mai multe mame şi-au dus copii să doarmă, predicatorul şi-a întrerupt mesajul şi a spus: “Sunt un predicator mai bun decât apostolul Pavel! Pavel a predicat până la miezul nopţii şi a adormit o singură persoană. Eu predic aici numai până la ora 9 şi am adormit deja patru persoane!”

Eu mărturisesc că experienţa lui Pavel a fost întotdeauna o mare mângâiere pentru mine. Când privesc spre adunarea din faţa mea şi văd un frate sau o soră adormiţi de-a binelea, îmi spun: “Nu-i nimic, lasă-i să doarmă. Şi Pavel i-a adormit.”

Vi-l puteţi imagina pe acest Eutih? Versetul 9 ne spune că a adormit de-a binelea. Poate că a şi început să sforăie. El a căzut de la etajul al treilea. Nu mai este nimic de râs aici. Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, ar fi fost o tragedie. Dar iată ce se întâmplă:

v.10  Dar Pavel s’a pogorît, s’a repezit spre el, l-a luat în braţe, şi a zis: ,,Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.“

v.11  După ce s’a suit iarăş, a frînt pînea, a cinat, şi a mai vorbit multă vreme pînă la ziuă. Apoi a plecat.

v.12  Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mîngîieri.

Pavel l-a înviat pe acest băiat din morţi. Vă amintiţi că şi Simon Petru a înviat-o pe Dorca din morţi. Acesta era un dar al apostolilor. După stabilirea canonului Scripturii, darurile semnelor nu s-au mai manifestat – ele au dispărut din Biserică. Când l-au văzut revenind la viaţă, toţi cei prezenţi s-au bucurat nespus că nu l-au pierdut. Pavel continuă să predice şi în timpul nopţii, până în zori. Altfel stau lucrurile astăzi! În unele biserici oamenii se plâng dacă pastorul predică mai mult cu cinci sau zece minute decât de obicei. Aceşti credincioşi de la începuturile Bisericii au stat toată noaptea şi l-au ascultat pe apostolul Pavel predicând. Ştiu că veţi spune: “Păi, pe apostolul Pavel l-aş asculta şi eu toată noaptea!” Se prea poate ca apostolul Pavel să nu fi fost decât un umil predicator al Evangheliei. Ştim că Apolo era un orator înzestrat, dar nu ni se spune aşa ceva şi despre Pavel. Aceşti credincioşi pur şi simplu vroiau să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

Iată-l pe Pavel mergând mai departe:

v.13  Noi am venit înaintea lui Pavel la corabie, şi am plecat cu corabia la Asos, unde ne învoiserăm să ne întîlnim din nou; pentrucă el trebuia să facă drumul pe jos.

Pavel şi însoţitorii săi au pornit din nou la drum. Luca şi ceilalţi din grup au mers cu corabia până la Asos, dar Pavel a mers pe jos. De ce credeţi că a mers Pavel pe jos? Eu sunt sigur că a făcut astfel pentru a propovădui Cuvântul peste tot în drumul său.

v.14  Cînd s-a  întîlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie, şi ne-am dus la Mitilene.

v.15  De aici am mers pe mare, şi a doua zi am ajuns în faţa insulei Chios. În ziua următoare, deabea am atins Samos, ne-am oprit în Troghilion, şi a doua zi am venit la Milet.

Aici avem un mic exerciţiu de pronunţie, dar şi un traseu geografic pe care ar fi bine să-l urmăriţi pe o hartă. Aşa veţi putea alcătui un fel de jurnal de călătorie.

v.16  Pavel se hotărîse să treacă pe lîngă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu peardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii.

Pavel vrea să ajungă la Ierusalim de Ziua cincizecimii; aşa că trebuie să se grăbească. Totuşi, nu vroia să treacă de Efes fără să aibă nici un contact cu cei de acolo. Se opreşte la Milet, care este portul Efesului.

v.17  Însă din Milet, Pavel a trimes la Efes, şi a chemat pe presbiterii Bisericii.

O hartă bună vă va arăta că Efes era situat puţin înspre interior, la o distanţă oarecare de ţărm. Râul din zonă a umplut treptat portul la Efes. Astăzi oraşul este la o distanţă de 4-5 km de ţărm. O mare parte din oraş se află la o distanţă de 10 km de ţărm. Milet se află chiar pe ţărm. Pavel a trimis vorbă presbiterilor Bisericii din Efes să vină să se întâlnească cu el.

v.18  Cînd au venit la el, le-a zis: ,,Ştiţi cum m’am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintîi, în care am pus piciorul pe pămîntul Asiei.

v.19  Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrămi, şi în mijlocul încercărilor, pe cari mi le ridicau uneltirile Iudeilor.

v.20  Ştiţi că n’am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m’am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case,

v.21  şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

Pavel era un martor credincios al lui Isus Hristos. El nu făcea nici un fel de scamatorii. Pavel putea să afirme că le dăduse Cuvântul lui Dumnezeu, în întregime, aşa cum îi fusese încredinţat şi lui de Dumnezeu. Eu nu sunt primul care prezint un program care trece prin toată Biblia; Pavel a făcut acest lucru înaintea mea. El a rămas credincios chiar şi în faţa adversarilor săi, a conducătorilor religioşi ai iudeilor.

v.22  Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întîmpla acolo.

v.23  Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

v.24  Dar eu nu ţin numai decît la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o dela Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Mulţi cercetători ai Bibliei se contrazic cu privire la un anumit lucru exprimat aici. Unii învăţători ai Bibliei care se bucură de un real prestigiu şi câţiva dintre prietenii mei predicatori susţin că Pavel a făcut o greşeală când a venit la Ierusalim. Ei cred că el nu ar fi trebuit să meargă la Ierusalim. Totuşi, mărturia pe care o dă Pavel este foarte clară. Eu cred că a fost voia lui Dumnezeu ca el să meargă la Ierusalim. El spune: “Mă duc la Ierusalim. Sunt legat în duhul meu pentru că peste tot pe unde am fost, Duhul lui Dumnezeu mi-a arătat că acolo mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.” Aici este o situaţie diferită de cea din capitolul 16 unde Duhul lui Dumnezeu l-a oprit pe apostol să predice în Asia. De fapt, Dumnezeu i-a îndreptat astfel paşii spre Europa. De data aceasta, Duhul lui Dumnezeu nu îi pune nici un fel de piedică în cale, ci îi arată pur şi simplu ce-l aşteaptă o dată ce va ajunge în Ierusalim. Pavel spune foarte clar că ştie de suferinţa care-l aşteaptă la Ierusalim. El spune: “Nu mă gândesc la viaţa mea ca şi când mi-ar fi scumpă, pentru că sunt gata să-mi dau viaţa pentru Isus.”

El dorea să ducă personal darurile pentru sfinţii săraci din Ierusalim. În cântecul său de lebădă, Pavel spune: “Mi-am încheiat cursa.” Ierusalimul era doar o etapă de parcurs în această cursă.

v.25  Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.

v.26  De aceea vă mărturisesc astăzi, că sînt curat de sîngele tuturor.

v.27  Căci nu m’am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

Pavel ştia că nu-i va mai vedea niciodată pe aceşti oameni. De asemenea, ştia că le spusese cinstit tot ce ştia şi El de la Dumnezeu. Este ceea ce trebuie să facem fiecare dintre noi. Nu putem spune un mesaj al nostru sau unul preferenţial. Este nevoie să proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este.

v.28  Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v’a pus Duhul Sfînt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a cîştigat-o cu însuş sîngele Său.

Aceasta este slujba celor care conduc Biserica. Ei nu sunt puşi acolo să comande, ci să aibă grijă ca Biserica să fie hrănită cu Cuvântul lui Dumnezeu.

v.29  Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma;

v.30  şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

Dragi prieteni, am văzut acest lucru întâmplându-se. Diavolul vrea mereu să-şi vâre coada într-o biserică în care se studiază Biblia cu conştiinciozitate. Diavolul nu este prietenul nostru; el este duşmanul nostru. El vrea să ne împiedice să-i învăţăm pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel i-a avertizat pe credincioşii din Efes că se va întâmpla aşa. El le spune că se vor afla chiar printre ei duşmani care le vor face necazuri.

v.31  De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n’am încetat să sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din voi.

v.32  Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mîna lui Dumnezeu şi a Cuvîntului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.

Pavel îi încredinţează pe credincioşi în grija lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său. Aşa putem face şi noi când suntem nevoişi să plecăm de lângă cei dragi.

v.33  N’am rîvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.

v.34  Singuri ştiţi că mînile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.

Pavel nu era lacom de bani. El lucra pentru a se susţine material pe sine însuşi şi pe cei care erau cu el.

v.35  În toate privinţele v’am dat o pildă, şi v’am arătat că, lucrînd astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuş a zis: ,Este mai ferice să dai decît să primeşti.“

v.36   După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat, şi s’a rugat împreună cu ei toţi.

v.37   Şi au izbucnit cu toţii în lacrămi, au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat.

v.38  Căci erau întristaţi mai ales de vorba, pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut pînă la corabie.

Aceasta este o întâlnire emoţionantă între Pavel şi bătrânii bisericii din Efes. Aceşti oameni îl iubesc pe apostol şi apostolul răspunde cu aceeaşi afecţiune. Lor le este greu să-l lase să plece ştiind că nu-l vor mai vedea niciodată. Ei îşi iau rămas-bun cu tristeţe.

Nu peste mult timp ne vom lua şi noi rămas bun, într-un anume sens, de la apostolul Pavel. Cred şi eu că le-a fost greu. Nu ştiu despre, voi, dragi ascultători, dar trebuie să vă spun că eu m-am ataşat foarte tare de apostolul Pavel.

Nu cred că poţi rămâne insensibil la dragostea pe care acest om o are faţă de Dumnezeu şi în aceeaşi măsură de cei pierduţi în păcat. În ciuda tuturor obstacolelor el merge mereu mai departe, călăuzit fiind de Duhul lui Dumnezeu, în locuri unde ştia dinainte ce-l aşteaptă. Ce model! Nu în mod gratuit a spus el: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât eu calc pe ale lui Hristos!” Să ne străduim deci!