Itinerar Biblic Ep.0322 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 19

 

Tema: Cea de-a treia călătorie misionară a lui Pavel (Pavel la Efes)

 

Dragi ascultători, relatarea despre cea de-a treia călătorie misionară a lui Pavel a început în capitolul precedent, versetul 23, unde ni se spune că Pavel a plecat din Antiohia. El ajunge la Efes unde vorbeşte în şcoala lui Tiran, în fiecare zi, timp de doi ani. Tot în acest loc Pavel face minuni care au drept consecinţă demonstraţia împotriva lui condusă de Dimitrie argintarul. Răzvrătirea este potolită de notarul oraşului care îi îndeamnă să facă apel la lege, nu la violenţă. Cam acestea ar fi în mare evenimentele descrise de capitolul 19 al cărţii Faptele Apostolilor. Să vedem acum  care sunt detaliile legate de aceste evenimente.

Fapte 19:1-2

v.1  Pe cînd era Apolo în Corint, Pavel, dupăce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întîlnit pe cîţiva ucenici,

v.2  şi le-a zis: ,,Aţi primit voi Duhul Sfînt cînd aţi crezut?“ Ei i-au răspuns: ,,Nici n’am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfînt.“

Vă amintiţi poate că Pavel trecuse prin Efes la întoarcerea sa din cea de-a doua călătorie misionară şi le spusese că va reveni acolo dacă va fi voia Domnului. El nu mai stătuse în Efes şi nu avusese nici o lucrare acolo. Acum iată că se întoarce la Efes, după cum dorise. El este precedat însă de un mare predicator, Apolo. Am spus deja că Apolo nu ştia nimic despre moartea şi învierea lui Isus Hristos până nu a vorbit cu Acuila şi Priscila. Înainte ca ei să-i vorbească el predica despre botezul lui Ioan, acesta fiind punctul până la care mergea cunoaşterea sa. Drept urmare, oamenii care îi ascultau predicile aflaseră numai despre botezul lui Ioan şi nu auziseră de Duhul Sfânt. Pavel şi-a dat seama de acest lucru.

“Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Răspunsul lor a fost: “Nici măcar n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt.” Ei nu fuseseră învăţaţi decât cu privire la botezul lui Ioan. Nu li se vorbise despre Domnul Isus Hristos şi nu ştiau nimic despre Ziua cincizecimii.

v.3  Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?“ le-a zis el. Şi ei au răspuns: ,,Cu botezul lui Ioan.“

Vedeţi că aceşti oameni erau botezaţi, dar nu erau mântuiţi. Ei nu primiseră Duhul Sfânt pentru că nu erau mântuiţi. Dragul meu prieten, în momentul în care L-aţi primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal sunteţi născuţi din nou prin Duhul lui Dumnezeu, sunteţi locuiţi de Duhul lui Dumnezeu, sunteţi pecetluiţi de Duhul lui Dumnezeu şi sunteţi botezaţi în trupul celor credincioşi prin Duhul lui Dumnezeu. Asta se întâmplă atunci când credeţi în Hristos şi Îl primiţi ca Mântuitor personal. Acum, Pavel le explică acestor oameni că trebuie să creadă în Domnul Isus pentru a fi mântuiţi. Ei răspund la acest mesaj şi mulţi cred.

v.4  Atunci Pavel a zis: ,,Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Celce venea după el, adică în Isus.“

v.5  Cînd au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.

Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei. El pregătea venirea Domnului Isus Hristos. Acum oameni vin la Hristos şi sunt mântuiţi. Ei nu fuseseră mântuiţi după propovăduirea lui Apolo pentru că acesta nu-L cunoştea pe Hristos la vremea aceea. Unii interpretează acest fragment spunând că oamenii aceia erau mântuiţi dar că au primit Duhul Sfânt abia mai târziu, la venirea lui Pavel. Dar nu este deloc aşa.

v.6  Cînd şi-a pus Pavel mînile peste ei, Duhul Sfînt S’a pogorît peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau.

v.7  Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.

Aceşti bărbaţi puteau vorbi acum în alte limbi şi puteau vesti Evanghelia în limbi care puteau fi înţelese. Efesul era un oraş al Imperiului roman în care se vorbeau multe limbi. Şi în Ierusalim, în ziua cincizecimii fuseseră prezenţi oameni de diferite limbi. Acum aceşti bărbaţi puteau vesti Evanghelia în tot oraşul Efes.

Observaţi că este vorba de doisprezece bărbaţi. Acesta a fost începutul unei mari lucrări în Efes. Pavel a avut lucrări deosebit de eficiente şi în Corint, şi în Efes.

v.8  În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau.

v.9  Dar, fiindcă unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat dela ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.

v.10  Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi ceice locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului.

Pavel a fost nevoit să plece din sinagogă din cauza marii împotriviri a iudeilor. El şi-a mutat cartierul general şi a continuat să vorbească în fiecare zi în şcoala lui Tiran.

Ce era această şcoală a lui Tiran? Ei bine, aceasta era o şcoală pentru efeseni. Ei aveau o perioadă de siesta, care se întindea pe două sau chiar trei ore, în mijlocul zilei. Îmi imaginez că Pavel a închiriat acest spaţiu pentru vremea siestei şi astfel a predicat Cuvântul lui Dumnezeu vreme de doi ani. Ca rezultat, întreaga provincie a Asiei a auzit Cuvântul lui Dumnezeu, atât evreii, cât şi neevreii.

Ne putem face astfel o imagine despre felul în care se răspândea Cuvântul în vremea aceea. Se pare că din acest punct strategic a luat fiinţă şi biserica din Colose.

Vedeţi voi, Pavel le-a scris colosenilor, aşa cum a făcut şi cu Roma, înainte de a-i vizita. Şi totuşi, el a fost întemeietorul acestor biserici. Cum a fost cu putinţă aşa ceva? Prin simplul fapt că Evanghelia era auzită peste tot din şcoala lui Tiran. Acela era centrul din care mesajul pleca pretutindeni. Când corintenii au dorit ca Pavel să vină la ei, el le-a scris astfel: “De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi mai rămâne totuşi în Efes până la Cincizecime”                (1 Corinteni 16:7-9). Vreme de doi ani, Evanghelia a răsunat şi s-a răspândit astfel încât toată provincia Asia s-o poată auzi. Probabil că cele şapte biserici din Asia Mică au luat fiinţă prin propovăduirea lui Pavel aici, la Efes. Poate că aceasta a fost cea mai mare lucrare a lui Pavel.

v.11  Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mînile lui Pavel;

Limba greacă are mai multe cuvinte care sunt traduse la noi prin “minune”. Aici, cuvântul grec este dumanis din care provine cuvântul dinamită. Înseamnă “un act de putere”. Dumnezeu a folosit puteri speciale prin mâinile lui Pavel. El exercită astfel darurile unui apostol.

Dar să vă spun câteva cuvinte despre oraşul Efes. Acesta era  un mare centru religios, poate chiar mai mare decât Atena sau orice alt loc. Marele templu al Dianei se afla în Efes, iar slujbele de închinare care se făceau aici erau satanice în esenţă. Având în vedere marea împotrivire de care avea să se lovească aici, Dumnezeu l-a înzestrat pe Pavel cu puteri neobişnuite.

v.12  pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, cari fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.

Ce erau aceste ştergare sau şorţuri? Erau obiecte pe care Pavel le folosea pentru a se şterge de transpiraţie în timp ce muncea la fabricarea corturilor. Oameni veneau şi luat aceste ştergare sau şorţuri murdare şi era de ajuns pentru a fi vindecaţi de bolile lor.

În zona aceea existau religii ale misterelor care foloseau haine albe şi puneau mare accent pe faptul că totul trebuia să fie alb şi curat. Se pare că Dumnezeu nu era de acord cu această concepţie pentru că a folosit haine murdare pentru a vindeca bolile oamenilor.

Vedem astfel ce putere cu totul deosebită i se dăduse lui Pavel. După câte ştiu eu, aceasta este singura ocazie în care s-a întâmplat aşa ceva. Este aproape o blasfemie să trimită cineva o batistă murdară şi să pretindă că există puteri miraculoase în ea. Batista sau şorţul lui Pavel erau nişte cârpe murdare. Totuşi, Dumnezeu le-a folosit pentru a respinge astfel religiile păgâne ale vremii. Bolile erau vindecate şi duhurile rele ieşeau din oameni atunci când atingeau aceste cârpe pe care în alte circumstanţe nu le-ar fi atins cu nici un chip.

Dar să mergem mai departe:

v.13   Nişte exorcişti Iudei, cari umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste ceice aveau duhuri rele, zicînd: ,,Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!“

Când au văzut oamenii ce făcea Pavel au încercat să copieze procedeul. Acum urmează un incident anume.

v.14  Ceice făceau lucrul acesta, erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă.

v.15  Duhul cel rău le-a răspuns: ,,Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sînteţi?“

Remarcaţi faptul că aceştia erau preoţi. Preoţii chiar se ocupau de aşa ceva. Cuvântul grecesc pentru “a cunoaşte” este ginosko. Nu se referă la o cunoaştere prin credinţă. Pur şi simplu înseamnă că duhul rău ştie cine este Isus.

v.16  Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amîndoi, şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.

Încercarea fiilor lui Sceva de a copia minunile lui Pavel s-a întors împotriva lor. Efectul a fost umilirea şi rănirea lor.

v.17  Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi Iudeii, de toţi Grecii cari locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit.

Vedeţi ce efect a avut acest incident. A dus la răspândirea Numelui Domnului Isus Hristos în toată această cetate păgână. Cetatea a fost tulburată de ceea ce s-a întâmplat.

Minunile făcute de Pavel şi de ceilalţi apostoli nu erau la fel cu cele despre care auzim că se fac astăzi. Vreme de mai mulţi ani, au existat relatări ale unor minuni făcute în Los Angeles şi în sudul Californiei, dar ele nu au influenţat în nici un fel acest oraş al fărădelegii. Minunile lui Pavel au zdruncinat din temelii cetatea Efes. Numele Domnului Isus Hristos a fost preamărit prin ele.

v.18  Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.

v.19  Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s’a socotit la cincizeci de mii de arginţi.

Această sumă este echivalentul a opt mii de dolari (cca. 130 milioane lei). Era o sumă mare. Şi focul a fost pe măsură!

v.20  Cu atîta putere se răspîndea şi se întărea Cuvîntul Domnului.

v.21  Dupăce s’au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gînd să se ducă la Ierusalim, trecînd prin Macedonia şi Ahaia. ,,Dupăce voi merge acolo“, îşi zicea el, ,,trebuie să văd şi Roma.“

“După ce s-au petrecut toate aceste lucruri” – adică, toate aceste experienţe înregistrate de doctorul Luca aici – se pare că intenţia lui Pavel a fost aceea de a porni spre Roma în această călătorie misionară. Interesant este că a mers într-adevăr la Roma, dar nu aşa cum ar fi dorit.

v.22  A trimes în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia.

Aceasta este perioada în care Pavel scrie corintenilor. S-ar părea că Timotei şi Erast au dus scrisoarea la Corint. Deşi le era adresată corintenilor, scrisoarea va ajunge şi la cei din Macedonia, unde erau Filipi şi Tesalonic, şi, de asemenea, la bisericile din Ahaia, Atena şi Corint. În această epistolă a scris Pavel despre uşa care îi fusese deschisă în Efes, pentru o lucrare deosebit de roditoare, dar şi despre împotrivirea la care se aştepta. Vedem acum că adversarii lui erau satanici. Efes era un centru al religiei păgâne şi al glorificării lui Satan. Închinarea satanică pe care o vedem astăzi nu este deloc nouă.

v.23  Pe vremea aceea, s’a făcut o mare turburare cu privire la Calea Domnului.

Creştinismul nu avea nici un nume pentru bisericile din vremea aceea, cu siguranţă nu existau denominaţiuni diferite. Grupării nou-apărute i se spunea simplu, “Calea”. Era o cale nouă, asta este sigur. Calea era însuşi Domnul Isus Hristos. Chiar El a spus: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

v.24  Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu puţin cîştig cu ele.

Templul Dianei era un mare templu păgân şi totodată centrul de afaceri. Era banca acelei vremi. Dar era şi un centru al păcatului. Acolo era prezentă o imoralitate crasă. Este adevărat faptul că o religie poate ajunge mai jos decât orice altceva. Templul acesta era una din cele şapte minuni ale lumii antice, cel mai mare templu grecesc din câte au fost construite vreodată. Era frumos şi era împodobit cu lucrări de artă, dar imaginea Dianei sau a zeiţei Artemis era urâtă. Nu era Diana grecilor, o imagine plină de graţie, ci Diana orientală, o zeiţă cu o înfăţişare hidoasă. Efesenii vindeau statuete care o înfăţişau pe această Diana şi totul era o mare afacere înfloritoare. Lucrarea lui Pavel le încurca planurile.

v.25  I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaş meserie, şi le-a zis: ,,Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atîrnă de meseria aceasta;

v.26  şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii făcuţi de mîni nu sînt dumnezei.

v.27  Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.“

Putem observa că răscoala argintarilor conduşi de Dimitrie era pornită din teama pentru pâinea lor. Ei scoteau un profit foarte bun din fabricarea şi vânzarea acelor imagini ale zeiţei. Mulţi oameni veneau la templul zeiţei Diana din Efes, de vreme ce era una din cele şapte minuni ale lumii antice. Oamenii aceştia se îmbogăţeau din vânzarea acestor statuete. Vedeţi că este adevărat că nu vă puteţi atinge de buzunarul cuiva fără ca acesta să sară ca ars?

Adorarea zeiţei Diana se răspândise în întreaga Asie. Efesul era un centru comercial, religios, un centru al închinării pentru cei ce o adorau pe Diana. Era un loc unde se întâlneau occidentul şi orientul; ce era mai rău din ambele direcţii ajungea la Efes.

v.28  Cuvintele acestea i-au umplut de mînie, şi au început să strige: ,,Mare este Diana Efesenilor!“

Ei au străbătut cetatea cu lozincile lor, strigând: “Mare este Diana efesenilor!”

v.29  Toată cetatea s’a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gînd în teatru, şi au luat cu ei pe Macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.

v.30  Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.

Pavel ar fi fost ucis de mulţime. El mai avusese parte de o astfel de experienţă în ţinutul galatenilor când oamenii au aruncat cu pietre în el, în Listra.

v.31  Chiar şi unii din mai marii Asiei, cari-i erau prieteni, au trimes la el să-l roage să nu se ducă la teatru.

Aici este acţiunea mulţimii dezlănţuite. Mai marii Asiei erau oficialii religioşi sau politici care încercau să-l convingă pe Pavel să nu se ducă în mijlocul mulţimii. Ei i-au spus să nu se adreseze mulţimii pentru că nu va folosi la nimic; ba încă îşi va pune viaţa în pericol.

v.32  Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentruce se adunaseră.

v.33  Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mîna, şi voia să se apere înaintea norodului.

Alexandru era probabil unul din convertiţii la credinţă care îl însoţeau pe Pavel.

v.34  Dar cînd l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toţi într’un glas, timp de aproape două ceasuri: ,,Mare este Diana Efesenilor!“

Aceasta este o mişcare caracteristică acţiunii maselor. Mulţi dintre ei nici măcar nu ştiau de ce se adunaseră. Totuşi, ei nu îngăduie nimănui să ia cuvântul. Nu-l lasă nici pe Alexandru să vorbească pentru că ei vroiau să strige: “Mare este Diana efesenilor!”

v.35  Totuş logofătul a potolit norodul, şi a zis: ,,Bărbaţi Efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane şi a chipului ei căzut din cer?

Logofătul era unul din reprezentaţii autorităţii locale care le-a spus că exagerau cu această acţiune şi că acordau o importanţă mult prea mare faptelor. El le spune: “Uitaţi-vă la acest templu şi la marea Diana. Nimic nu li se poate întâmpla. Nu se poate spune nimic împotriva lor!” Acum ştim că nu mai există decât nişte ruine pe acele locuri.

v.37  Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia, cari nu sînt vinovaţi nici de jăfuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.

v.38  Deci, dacă în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plîngă împotriva cuiva, sînt zile de judecată, şi sînt dregători; să se pîrască unii pe alţii.

El spune că, dacă argintarii vor să intenteze proces, curtea de judecată le stă la dispoziţie.

v.39   Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într’o adunare legiuită.

v.40  Noi, de fapt, sîntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întîmplate astăzi, căci n’avem nici un temei, ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.“

v.41  După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.

Funcţionarul le spune că dacă vor să aducă în discuţie o problemă, ar trebui să stea toţi liniştiţi şi să aibă o adunare ordonată. Era nevoie ca ei să tacă, să se oprească din mărşăluit şi să-şi pună jos placardele. Dacă nu făceau astfel erau în pericol de a fi acuzaţi de răzvrătire. Când mulţimii i-au fost explicate faptele, când oamenilor li s-a arătat ce făceau de fapt, ei s-au împrăştiat şi au plecat spre casele lor. Lucrarea lui Pavel în Efes s-a încheiat. El pleacă din Efes şi se întoarce în Macedonia.

Dragii mei, cred că unul din lucrurile care apare aproape ca un laitmotiv  în toate aceste călătorii ale lui Pavel este opoziţia de care are parte oriunde este propovăduită Evanghelia.

Oriunde este dusă lumina Evangheliei, întunericul se răzvrăteşte pentru că nu vrea să piardă terenul. Şi aţi căzut câţi oameni sunt de partea întunericului. Va veni însă o zi în care cei care au trăit în întuneric şi au luptat pentru întuneric vor fi biruiţi odată pentru totdeauna.

N-ai vrea să fi de partea Evangheliei dragul meu? Ea va avea victoria veşnică.