Itinerar Biblic Ep.0314 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 13

 

Tema:

– Prima calatorie misionara a lui Pavel

 

Dragi ascultători, am avut posibilitatea, bineînţeles, prin intermediul Duhului Sfânt, să observăm ce se întâmplă în viaţa primei Biserici atunci când la cârma ei se afla mai puţin omul şi mai mult Dumnezeu.

Lucruri extraordinare se întâmplau atunci în viaţa oamenilor şi, vreau să precizez, în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu, El este acelaşi. Şi pentru că El este acelaşi, înseamnă că lucruri minunate se pot întâmpla şi în viaţa noastră.

Cred că un astfel de lucru minunat, transformarea care are loc în viaţa lui Pavel, sau Saul din Tars, aşa cum era cunoscut înainte de a se întâlni cu Domnul Isus pe drumul Damascului.

Aşa cum am văzut deja el fusese un înverşunat inamic al Domnului Isus Hristos. Odată ce se întâlneşte însă cu Domnul el devine unul din cei mai de seamă misionari ai tuturor timpurilor.

Capitolele ce urmează acum în cartea Faptele Apostolilor, constituie relatări a ceea ce Duhul Sfânt face prin intermediul acestui om.

Chiar aceste două capitole pe care le vom acoperi în episodul nostru, capitolele 13 şi 14, ne oferă informaţii despre prima călătorie misionară a lui Pavel.

După cum vom vedea, Pavel îşi începe călătoriile misionare împreună cu Barnaba. Prima lor oprire are loc pe insula Cipru care era şi casa lui Barnaba. Ei traversează insula şi se îmbarcă de la Pafos până la Perga şi apoi la Pamifilia. După această incursiune în partea europeană, ei se deplasează în interiorul Asiei Mici, cam pe locul unde se află acum Turcia şi ajung în Galatia. Aici vizitează Antiohia, Iconia, Listra, Derbe, se întorc prin Atalia şi călătoresc înapoi cu vasul la Antiohia.

Dragii mei, având în vedere condiţiile de călătorie de atunci, cred că este un efort considerabil făcut pentru cauza Evangheliei. Cred că ar trebuie să fie o încurajare pentru noi cei de astăzi care, trebuie să recunoaştem, avem mult mai multe facilităţi.

Dar să vedem cum începe această spectaculoasă aventură a răspândirii Evangheliei. Capitolul 13:

v.1 În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cîrmuitorul Irod, şi Saul.

v.2  Pe cînd slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfînt a zis: ,,Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.“

Aş vrea să observaţi că la începutul misiunii lor  cei doi ne sunt prezentaţi ca fiind Barnaba şi Saul. Dar nu vor înainta prea mult până Saul va fi numit Pavel. Tot curând va deveni evident că Pavel este omul de bază în aceste misiuni. Aşa cum vom vedea ei vor fi prezentaţi ca fiind Pavel şi Barnaba.

v.3  Atunci, după ce au postit şi s’au rugat, şi-au pus mînile peste ei, şi i-au lăsat să plece.

Aceşti oameni sunt acum puşi de o parte, însărcinaţi să propovăduiască Evanghelia şi biserica îi numeşte pe astfel de oameni misionari. Aţi observat de asemenea că Biserica îi trimite în lume. Biserica care îi trimite în misiune nu este biserica din Ierusalim care, trebuie să spun, nu era tocmai o biserică misionară.  Biserica care îi trimite pe cei doi în misiune este biserica din Antiohia. Remarcaţi însă faptul că înainte de a-i trimite, Biserica posteşte şi se roagă. De ce credeţi că au făcut aceste lucruri. Nu erau Barnaba şi Pavel oameni pregătiţi? Nu erau ei în stare să predice? Ba da! Sunt sigur de aceasta. Dovediseră mai înainte că erau oameni capabili, misionari care putea transmite mesajul Evangheliei. Însă, vedeţi, biserica aceasta căuta din toată inima să fie în voia lui Dumnezeu. Ei doreau să se asigure că este voia lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt îi va însoţi şi folosi pe cei doi.

Un alt lucru care trebui remarcat aici este faptul că Biserica şi-a pus mâinile peste ei înainte de a-i trimite. Ştiu că am mai amintit semnificaţia acestui act, dar cred că este de folos să repet ce înseamnă acest lucru, cu atât mai mult cu cât este o practică şi a bisericii contemporane. Punerea mâinilor pentru cei nefamiliarizaţi, este un act prin care anumite persoane sunt învestite cu putere reprezentativă de către o anumită biserică. Ce se întâmplă? Actul în sine nu conţine nimic neobişnuit, nimic mistic. Pur şi simplu cel ales pentru o anumită lucrare este prezentat înaintea bisericii şi în timp ce el stă pe genunchi, comitetul bisericii, slujitori care l-a rândul lor au trecut prin acest proces îşi pun mâinile pe capul lui şi se roagă apoi lui Dumnezeu încredinţând persoana din faţa lor lui Dumnezeu pentru toate lucrările pe care le va avea de făcut.

Acesta este dragii mei actul punerii mâinilor. Nu înseamnă neapărat o putere spirituală mai mare, nu înseamnă că este un act iniţiatic ci este o identificare, o investire pe care biserica o face pentru împlinirea unei activităţi anume.

În ceea ce-i priveşte pe cei doi, Biserica din Antiohia şi-a exprimat în felul acesta dorinţa ca ei să fie reprezentaţi de cei doi peste tot unde vor merge şi să fie mijloacele prin care această biserica propovăduieşte vestea bună a iertării unei lumi pierdute fără Dumnezeu.

Ce lecţie dragii mei. Ce facem noi în această direcţie? Sper că învăţăm din experienţa acestei biserici şi înţelegem ce misiune importantă avem.

Dar să mergem mai departe:

v.4 Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfînt, s’au coborît la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.

v.5  Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.

Trebuie să observăm de asemenea un lucru foarte important aici. Aceşti oameni sunt trimişi de Duhul Sfânt. El era cel care făcea harta pentru ei. În orice caz ei ajung  pe ţărmul mării, tocmai în Seleucia , localizată pe teritoriul Siriei de astăzi. De aici vor lua vaporul pentru a pleca mai departe însoţiţi fiind şi de Ioan Marcu.

Un alt lucru care merită atenţia noastră este o anumită practică a lui Pavel, practică pe care o aplică cu consecvenţă pe toată perioada lucrării sale. În fiecare loc în care ajungea el se ducea la sinagoga evreiască de acolo, dacă exista. De acolo îşi începea primele contacte.

Dar tot în aceste sinagogi avea parte şi de opoziţie.

v.6  Dupăce au străbătut toată insula pînă la Pafos, au întîlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus,

v.7  care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul, şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvîntul lui Dumnezeu.

v.8  Dar Elima, vrăjitorul, -căci aşa se tîlcuieşte numele lui-le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător dela credinţă.

Salamisul este locul în care se pare că misiunea lor nu a prea avut succes . Cel puţin Scriptura nu ne dă vreo informaţie cu privire la vreun convertit din această zonă. De aceea cei doi traversează insula Cipru şi ajung în Pafos. Aici au parte de opoziţie care, cred eu este una satanică. Ea a venit prin intermediul unui vrăjitor iudeu care avea o mare influenţă asupra dregătorului roman din acea zonă. Să nu credeţi că este ceva neobişnuit. Şi astăzi sunt foarte mulţi dregători care îşi aleg o companie a cărei influenţă este una satanică.

v.9  Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfînt, s’a uitat ţintă la el,

v.10  şi a zis: ,,Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strîmbi căile drepte ale Domnului?

v.11  Acum, iată că mîna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele pînă la o vreme.“ Îndată a căzut peste el ceaţă şi întunerec, şi căuta bîjbîind nişte oameni, cari să-l ducă de mînă.

Iată că numele lui Saul este deja schimbat în Pavel. Dar de ce oare a fost schimbat numele lui Pavel? Pavel înseamnă, „mic” sau „puţin”. Unii sunt de părere că el a luat acest nume ca semn al umilinţei nedorind să mai poarte numele de care altădată era atât de mândru, mă refer la Saul. Este foarte posibil ca el să fi luat numele guvernatorului Sergius Paulus primul său convertit.

Întorcându-ne la Elima putem spune că a reuşit să-l facă pe Pavel să acţioneze într-un mod care nu-i era tocmai caracteristic. Cred că Pavel era un om paşnic, conciliant, este ceea ce reiese din epistolele pe care le scrie, dar atunci când are de-a face cu asemenea opoziţie demonică, el adoptă o poziţie foarte tranşantă. Nu acceptă nici un compromis. A recunoscut şi denunţat imediat activitatea satanica practicată de Elima, lucru pe care şi noi ar trebui să-l facem atunci când este cazul.

În ce-l priveşte pe Elima, dacă până atunci a fost în întuneric spiritual, de acum era şi în întuneric fizic.

Daţi-mi voie să spun dragii mei că se va întâmpla la fel cu mulţi alţii, de fapt cu toţi cei care trăiesc asemenea lui Elima. Ceea ce se petrece pe tărâm spiritual, într-o bună zi se va transfera şi pe tărâmul fizic.

Acum, acţiunea lui Pavel nu rămâne fără rezultat.

v.12  Atunci dregătorul, cînd a văzut ce se întîmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.

Vreau să vă atrag atenţia că Pavel avea semnele unui apostol. Atunci când a ajuns la Pafos el nu le putea cere pur şi simplu să creadă în Noul Testament. De fapt nici măcar nu avea Noul Testament. Vor mai trece ani buni până când el îşi va scrie epistolele. Deci ce autoritate va folosi el? Cu ce va demonstra autoritatea cuvintelor sale? Cu semnele pe care le făcea. Acelea erau semnul autorităţii cuvintelor lui.

Noi avem în schimb Noul Testament şi el este autoritatea învăţăturilor noastre. Iată ce spune apostolul Ioan în cea de a doua sa epistolă:

2 Ioan10: Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: ,,Bun venit!“

Această învăţătură despre care vorbeşte Ioan este Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este autoritatea.

Probabil vrăjitorul Elima a făcut tot felul de chestii spectaculoase prin puterea lui Satan, pentru că Satan are putere, dragii mei. Există şi acum oameni, care ajutaţi de stăpânul lor Satan, pot face lucruri spectaculoase.

Pavel se foloseşte de autoritatea pe care o are în Isus Hristos şi îl domină pur şi simplul pe acest vrăjitor cu mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos.

Sergius Paulus ajunge şi el la cunoaşterea adevărului în ce-l priveşte pe Domnul nostru. Acum, trebuie să înţelegem că nu este vorba numai despre abilitatea lui Pavel de a vorbi ci este intervenţia Duhului Sfânt care demonstrează cât se poate de clar cine are autoritatea ultimă în tărâmul spiritual.

După acest incident, Pavel şi prieteni lui pleacă mai departe:

v.13  Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos, şi s’au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s’a despărţit de ei, şi s’a întors la Ierusalim.

Asta e tot ce spune Luca. Cu blândeţe nu intră în detalii referitoare la plecarea lui Ioan Marcu. Nu porneşte un atac împotriva lui. Vom afla mai târziu că Ioan Marcu  a dezertat pur şi simplu din mijlocul celorlalţi. Nu se ştie din ce motive el a plecat acasă la mama sa. După cum vă aduceţi aminte în casa lor, la Ierusalim, se strângea biserica şi din câte se pare mama sa era o figură cunoscută în rândurile credincioşilor din Ierusalim.

Se prea poate ca Marcu să fi plecat din pricina a ceea ce văzuse în Asia Mică şi mă refer aici la păgânismul existent acolo.

În orice caz, mai târziu îl găsim pe Pavel certându-se cu Barnaba din pricina lui, deoarece Pavel nu mai vrea să-l ia într-o nouă călătorie. Acum nu putem spune prea mult despre acest subiect, dar nici nu cred că Pavel a făcut prea bine respingându-l pe Marcu. Din câte vedem mai târziu, Dumnezeu nu-l respinge pe Marcu ci îl foloseşte într-u chip minunat. Vedeţi, trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că El ne oferă o a doua şansă.

Mai târziu, pe când se apropia de sfârşitul vieţi, Pavel regretă oarecum ieşirea sa de acum şi chiar îi cere lui Marcu să-l viziteze. Iată ce-i scrie lui Timotei:

2 Timotei 4:11: Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.

         Dar până atunci Marcu pleacă iar Pavel îşi continuă incursiunea în Asia Mică.

v.14   Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.

v.15  După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimes să le zică: ,,Fraţilor, dacă aveţi un cuvînt de îndemn pentru norod, vorbiţi“.

Aşa cum spuneam Pavel avea o metodă a lui atunci când ajungea într-un oraş în care existau şi evrei. Se ducea în sinagoga lor, acolo unde avea posibilitatea să-i întâlnească. Acum, nu era tocmai neobişnuit ceea ce făcea el. Iudeii erau răspândiţi peste tot în Imperiul Roman şi îşi aveau propriile lor sinagogi. Atunci însă când venea cineva din Ierusalim, din centrul religios erau dornici să audă ce noutăţi spirituale mai erau.

Pavel cunoştea acest amănunt şi încerca să profite cât se putea de el. Ei bine iată-l pe Pavel în Antiohia din Pisidia în sinagogă în ziua Sabatului şi este invitat să vorbească. Credeţi că a aşteptat invitaţii speciale. Iată ce predică le ţine Pavel:

v.16  Pavel s’a sculat, a făcut semn cu mîna, şi a zis: ,,Bărbaţi Israeliţi şi voi cari vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!

v.17  Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în ţara Egiptului, şi l’a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.

v.18  Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.

v.19  Şi, dupăce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pămîntul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.

v.20  După aceste lucruri le-a dat judecători, pînă la proroocul Samuel.

v.21  Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin;

v.22  apoi l-a înlăturat, şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ,,Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.“

v.23  Din sămînţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mîntuitor, care este Isus.

Pavel face aici dovada unui bun cunoscător al istoriei şi profeţiilor Vechiului Testament. Logic, pe un tărâm comun lor, Pavel ajunge la persoana Domnului Isus. După ce îl prezintă ca personaj istoric, de acum îl va prezenta ca şi Mântuitor.

v.24  Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.

v.25  Şi Ioan, cînd era la sfîrşitul însărcinării lui, zicea: ,,Cine credeţi că sînt eu? Nu sînt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sînt vrednic să-i desleg încălţămintea picioarelor.“

v.26  Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi ceice vă temeţi de Dumnezeu, vouă v’a fost trimes Cuvîntul acestei mîntuiri.

Se pare că auditoriul lui Pavel era informat cu privire la Ioan Botezătorul. Pavel îl citează şi pe el în prezentarea Domnului Isus. Dar acum va ajunge la punctul critic:

v.27  Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n’au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osîndit, au împlinit cuvintele proorocilor, cari se citesc în fiecare Sabat.

v.28  Măcarcă n’au găsit în El nicio vină de moarte, totuş ei au cerut lui Pilat să-L omoare.

Iată noutăţile pe care le aduce Pavel de la Ierusalim. Erau noutăţi de mare importantă. Erau împliniri ale unor profeţii străvechi şi cei ce le ascultau ar fi trebuit să se bucure.

v.29  Şi, dupăce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos depe lemn,         şi L-au pus într’un mormînt.

v.30   Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.

v.31  El S’a arătat, timp de mai multe zile celorce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi cari acum sînt martorii Lui înaintea norodului.

Doresc să fac o paranteză aici şi să remarc faptul că centrul oricărei predici din Noul Testament este moartea şi învierea Domnului Isus.  Aceste două evenimente sunt prezente în întreg Vechiul Testament:

v.32  Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,

v.33  Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.“

v.34  Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o cînd a zis: ,,Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe cari le-am făcut lui David.“

v.35  De aceea mai zice şi în alt psalm: ,,Nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.“

v.36  Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lîngă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.

v.37  Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n’a văzut putrezirea.

v.38  Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;

v.39  şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de cari n’aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.

Dar iată că Pavel îi abordează acum direct. Ei trebuie să dea un răspuns acestei prezentări:

v.40  Astfel, luaţi seama să nu vi se întîmple ce se spune în prooroci:

v.41  ,,Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n’o veţi crede nicidecum, dacă v’ar istorisi-o cineva.“

Dragii mei, mesajul lui Pavel nu a rămas fără ecou. Dacă vreţi să aflaţi consecinţele predicii sale ascultaţi numai mai departe descrierea făcută de Luca:

v.42 Cînd au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.

v.43  Şi după ce s’a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, cari stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu.

v.44  În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s’a adunat ca să audă Cuvîntul lui Dumnezeu.

Nu doar iudeii era interesaţi ci chiar şi Neamurile. Întreaga cetate a venit după o săptămână să-l asculte pe Pavel.

Dar adevărul, dragii mei uneori deranjează. Atunci când oameni nu sunt pregătiţi să primească adevărul încep să lupte împotriva lui:

v.45  Iudeii, cînd au văzut noroadele, s’au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, şi-l batjocoreau.

v.46  Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: ,,Cuvîntul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întîi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa vecinică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.

v.47  Căci aşa ne-a poruncit Domnul: ,Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului.“

Iată însă că unii de împotriveau. Pe de altă parte neamurile erau bucuroase de această veste bună:

v.48  Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rînduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut.

v.49  Cuvîntul Domnului se răspîndea în toată ţara.

Dar şi opoziţia creştea:

v.50  Dar Iudeii au întărîtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stîrnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba, şi i-au izgonit din hotarele lor.

v.51  Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor, şi s’au dus în Iconia,

v.52  în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfînt.

Dragii mei, trebuie să recunoaştem că noi ne temem astăzi de opoziţi, de batjocură. Nu vrem să suferim în vreun fel pentru Evanghelie. Aţi observat cum primeau ucenicii toate obstacolele? Cu bucurie. De ce? Erau plini cu Duhul Sfânt.

Să tragem singuri concluziile.