Itinerar Biblic Ep.0308 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 7:22-8:4

 

Tema: Discursul şi martiriul lui Ştefan.

 

Dragi ascultători, ne întoarcem la mărturia pe care o depune acest prim martir al Bisericii, Ştefan. Am văzut în episodul nostru trecut modul în care Ştefan începe să expună consecvenţa cu care Dumnezeu a trasat în istorie drumul către venirea fiului Său în lumea noastră. Locul în care a ajuns Ştefan este acela al apariţiei lui Moise în împlinirea planului lui Dumnezeu. Să mergem deci mai departe începând cu versetul 22 din capitolul 7 al cărţii Faptele Apostolilor.

Fapte 7:22

v.22  Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în fapte.

Iată dragii mei cum este descris Moise. Moise a fost crescut în înţelepciunea egiptenilor. Înţelepciunea egiptenilor nu este un lucru de dispreţuit nici în vremurile noastre de progres, când oamenii cred că ştiu totul. Prea adesea decidem să nu acordăm egiptenilor suficient credit pentru ceea ce cunoşteau. Ei au dezvoltat matematica, chimia, ingineria, arhitectura şi astronomia până la detalii foarte fine. Ei au avansat în aceste domenii de studiu într-un mod cu adevărat remarcabil. Gândiţi-vă la piramide! Uitaţi-vă la culorile pe care le găsim în morminte, culori care au rezistat la proba timpului. Egiptenii stăpâneau foarte bine tehnica îmbălsămării. De asemenea, ei au calculat distanţa până la soare. Dragi prieteni, egiptenii aveau o cultură extrem de dezvoltată şi nu erau câtuşi de puţin un popor ignorant.

Moise se bucura de toate avantajele acelui timp, fiind crescut ca fiu al fiicei faraonului. El a învăţat în înţelepciunea egiptenilor. Era o persoană remarcabilă. Totuşi, nu era pregătit să conducă poporul lui Dumnezeu. Nici măcar toată învăţătura acelei vremi nu era de ajuns pentru a-l echipa cu tot ce avea nevoie pentru a conduce poporul lui Dumnezeu. Toată înţelepciunea oamenilor de astăzi nu este de ajuns pentru ca ei să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. Este prea greu. De ce? Pentru că omul firesc nu poate primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu. Pentru el, acestea sunt nişte lucruri nebuneşti şi nu le poate cunoaşte pentru că nu are discernământ spiritual (vezi 1 Corinteni 2:14).

Deşi Moise fusese învăţat în înţelepciunea vremii sale, el nu era gata să elibereze poporul lui Dumnezeu. Astfel, după 40 de ani de învăţătură în Egipt, Dumnezeu l-a trimis în deşert. Acolo, Dumnezeu i-a acordat o diplomă specială care atesta pregătirea necesară pentru conducerea poporului Israel.

v.23  El avea patruzeci de ani, cînd i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.

v.24  A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, şi a omorît pe Egiptean.

v.25  Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mîna lui le va da izbăvirea; dar n’au priceput.

Observaţi că Moise a făcut un lucru pe care el îl considera bun şi potrivit. Intenţia lui a fost să-i elibereze pe fraţii săi. Dar ei nu au înţeles acest lucru. De fapt, nici Moise nu a înţeles ce se întâmpla. El nu era încă gata pentru această lucrare, aşa că Dumnezeu l-a adus în deşert pentru a-l pregăti.

v.26  A doua zi, cînd se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor, şi i-a îndemnat la pace. ,Oamenilor`, a zis el, ,voi sînteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?`

v.27  Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrîncit, şi i-a zis: ,Cine te-a pus pe tine stăpînitor şi judecător peste noi?

v.28  Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorît ieri pe Egiptean?`

Acum Moise era speriat.

v.29  La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, şi s’a dus de a locuit ca străin în pămîntul Madian, unde a născut doi fii.

v.30 Peste patruzeci de ani, i s’a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug.

v.31  Moise, cînd l-a văzut, s’a mirat de arătarea aceasta; şi, pe cînd se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,

Moise dorise cu adevărat să-i elibereze pe copiii lui Israel din robie, dar nu era pregătit pentru această sarcină, cum nici poporul nu era pregătit. Ei nu acceptau să fie conduşi de Moise şi i s-au împotrivit. Dar Dumnezeu a intervenit şi l-a chemat pe Moise să fie izbăvitorul lor.

v.32  care i-a zis: ,Eu sînt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov.` Şi Moise, tremurînd, n’a îndrăznit să se uite.

v.33  Domnul i-a zis: ,Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un pămînt sfînt.

v.34  Am văzut suferinţa poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi M’am pogorît să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimete în Egipt.`

Dumnezeu i-a spus lui Moise: “le-am auzit gemetele”. El a văzut că oamenii aceia aveau nevoie de El. Acesta este motivul pentru care i-a eliberat. Din acelaşi motiv a trimis un Mântuitor pentru mine şi pentru tine. Nu pentru ca noi suntem nişte oameni minunaţi. El nu a privit spre pământ în admiraţie şi nici nu a spus: “Vai, ce oameni drăguţi sunt acolo! Trebuie să Mă pogor la ei şi să-i mântuiesc! Sunt atât de buni şi de frumoşi, Mă iubesc atât de mult şi Îmi sunt credincioşi în toate!” Nu. Când a privit spre noi, Dumnezeu nu a văzut altceva decât nişte păcătoşi şi nişte oameni roşi de păcat. Toţi eram pierduţi în nelegiuirea noastră. Dar El ne-a iubit în ciuda faptului că nu era nimic de iubit în noi. Aceasta este singura explicaţie.

v.35  Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, cînd au zis: ,Cine te-a pus pe tine stăpînitor şi judecător?` Dumnezeu l-a trimes ca stăpînitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.

Observaţi ce accent se pune pe slujirea îngerilor în viaţa poporului Israel. Veţi observa că îngerii au un loc aparte în istoria poporului Israel. Dumnezeu a dat Legea lui Moise prin lucrarea îngerilor.

Noi auzim vorbindu-se foarte mult despre îngeri cu ocazia Crăciunului. Cui se adresau îngerii? Şi pentru ce scop? Ei au avut mesaje pentru copiii lui Israel – pentru Maria, pentru Iosif, pentru Zaharia şi pentru păstori.

Dumnezeu nu trimite mesaje prin îngeri în acest timp al bisericii. Spre deosebire de epoca actuală, îngerii apăreau într-adevăr şi aduceau mesaje de la Dumnezeu către reprezentanţi ai poporului Israel.

Ştefan continuă să descrie experienţa din pustie.

v.36  El i-a scos din Egipt, şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie, şi în pustie, patruzeci de ani.

v.37  Acest Moise a zis fiilor lui Israel: ,Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine: de el să ascultaţi.“

v.38  El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.

v.39  Părinţii noştri n’au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s’au întors spre Egipt,

Israel nu s-a întors în Egipt în sens fizic, dar în inimile lor ei s-au întors în Egipt de foarte multe ori. La fel, există şi astăzi mulţi oameni care spun că detestă anumite păcate ale lumii şi ale cărnii. Este întotdeauna mai uşor să scoţi la iveală păcatul altuia şi să-l condamni. Dar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este aceasta: Mie mi-ar plăcea să fac acelaşi lucru? Unde este inima noastră? Poporul Israel s-a întors în Egipt în inima lui.

v.40  şi au zis lui Aaron: ,Fă-ne nişte dumnezei, cari să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s’a făcut.`

Ei nu ştiau ce s-a întâmplat cu Moise şi nici nu le păsa. Îl respingeau şi nu mai vroiau să ştie nimic de el.

v.41  Şi în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului, şi s’au bucurat de lucrul mînilor lor.

Ştefan le arată ascultătorilor săi că răzvrătirea a fost întotdeauna o practică favorită a poporului Israel.

v.42  Atunci Dumnezeu S’a întors dela ei, şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea proorocilor: ,Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel?..

Poporul s-a dedicat închinării la idoli. De aceea Moise (şi mai târziu, Iosua) au implorat poporul să-L aleagă pe Dumnezeu şi să se întoarcă de la idolii lor.

v.43  Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe cari le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.`

v.44  Părinţii noştri aveau în pustie cortul întîlnirii, aşa cum îl rînduise Celce a spus lui Moise să-l facă după chipul, pe care-l văzuse.

v.45  Şi părinţii noştri l-au adus, la rîndul lor, supt povăţuirea lui Iosua, cînd au intrat în ţara stăpînită de Neamurile, pe cari Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo pînă în zilele lui David.

Isus este traducerea grecească a numelui ebraic Iosua.

v.46  David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu, şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.

Vedeţi că templul a fost ideea lui David. Eu am fost întotdeauna de părere că ar trebui să i se spună “templul lui David”, deşi Solomon a fost cel care l-a construit.

v.47  Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.

v.48  Dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mîni omeneşti, cum zice proorocul:

v.49  ,Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pămîntul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?

v.50  N’a făcut mîna Mea toate aceste lucruri?…“

Acum Ştefan ajunge la condamnarea conducătorilor religioşi din vremea lui.

v.51…,,Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfînt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

v.52  Pe cari din prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorît pe ceice vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vîndut acum, şi L-aţi omorît.

v.53  voi, cari aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n’aţi păzit-o!…“

Din punct de vedere fizic, aceşti oameni erau circumcişi, dar în inimile şi urechile lor nu erau circumcişi. Adică, ei nu-L auzeau pe Dumnezeu, aşa cum nici strămoşii lor, de-a lungul secolelor, nu-L auziseră.

Am terminat de parcurs un discurs exemplar. Ştefan le-a amintit copiilor lui Israel de eliberarea lor din Egipt. Dumnezeu îl alesese pe Moise drept eliberator al lor, dar copiii lui Israel au refuzat să asculte de el. Experienţa pustiei a fost o serie de răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu, care au ajuns la punctul culminant reprezentat de viţelul de aur. Plaga idolatriei a izbucnit în ţară din nou şi a avut ca efect captivitatea babiloniană. Ştefan încheie vorbind despre Iosua care a condus poporul în Ţara promisă şi despre Isus care este calea către cer. El îi acuză pe conducătorii religioşi că au primit Legea în chip supranatural, prin lucrarea îngerilor, şi ei nu au respectat-o. Poate că ei ştiau că naşterea lui Isus fusese anunţată de îngeri. În mod evident, ei fuseseră trădătorii şi ucigaşii lui Isus.

Ştefan a fost, dragii mei,  primul martir al bisericii creştine. Odată cu prezentarea martirajului lui Ştefan, îl descoperim şi pe Saul din Tars.

v.54 Cînd au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă, şi scrîşneau din dinţi împotriva lui.

Cât de mult l-au urât pe Ştefan pentru că a spus aceste lucruri!

v.55  Dar Ştefan, plin de Duhul Sfînt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu;

Dacă Dumnezeu este duh, cum este posibil să existe o mână dreaptă a lui Dumnezeu? “La dreapta lui Dumnezeu” indică un loc important, locul de onoare. Dumnezeu I-a promis lui Isus Hristos că Îl va proslăvi şi Îi va da un nume mai presus de orice nume. Isus Hristos este înălţat. El este la dreapta lui Dumnezeu. În Evrei 1:3 citim: “El… a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.” Faptul că Isus S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu este un indiciu clar al desăvârşirii lucrării Sale – răscumpărarea noastră este încheiată. Dar aceasta nu înseamnă că El nu mai lucrează astăzi pentru noi. În versetul 55 din acest capitol, Isus este înfăţişat în picioare, la dreapta lui Dumnezeu, aşteptând să-L primească pe cel dintâi martir.

v.56  şi a zis: ,,Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu.“

v.57  Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi s’au năpustit toţi într’un gînd asupra lui.

v.58  L-au tîrît afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tînăr, numit Saul.

Aceşti doi tineri – Ştefan şi Saul din Tars – sunt împreună aici pentru prima şi ultima dată, pentru singura dată. Şi sunt duşmani. Se situează unul de-o parte, şi altul de cealaltă parte a crucii. Dar nu va fi pentru mult timp.

v.59  Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: ,,Doamne Isuse, primeşte duhul meu!“

v.60  Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: ,,Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!“ Şi după aceste vorbe, a adormit.

Ştefan a adormit. Isus i-a adormit trupul în aşteptarea Răpirii. Ştefan merge înaintea lui Hristos care stă în picioare şi Îl aşteaptă. Ştefan este primul martir al bisericii care pleacă dintre oameni să fie cu Domnul lui.

Celălalt tânăr prezent aici în ziua aceea este fariseu. El crede că are tot ce-şi poate dori cineva. El şi-a ridicat ochii spre cer când l-a auzit pe Ştefan spunând că vede cerurile deschizându-se. Sunt sigur că Saul a privit în sus cu tristeţe şi a recunoscut în sinea lui: “Nu văd nimic, dar mi-aş dori să văd ce vede el. Este un gol atât de mare în inima mea!” Ştefan a fost un martor extraordinar pentru Saul. Ştefan a fost cel care l-a pregătit pe Saul pentru apariţia Domnului Isus pe drumul Damascului, aşa cum vom vedea în capitolul 9.

Până atunci să facem o mică incursiune şi în capitolul 8. Am ajuns cu studiul nostru la cea de-a doua secţiune majoră a cărţii Faptele Apostolilor. Vă amintiţi probabil că am împărţit cartea în funcţie de diviziunile poruncii Domnului din versetul 8 al primului capitol. Mai întâi, ucenicii avea sarcina de a aduce mărturia Evangheliei în Ierusalim. În cele ce urmează Îl vom vedea pe Domnul Isus Hristos la lucru prin Duhul Sfânt, prin apostoli, în Iudeea şi Samaria. Această secţiune a cărţii cuprinde capitolele 8-12.

Acest final al capitolului 7  îi prezintă pe cei doi tineri bărbaţi care au avut influenţa cea mai mare asupra Bisericii primare. Unul era Ştefan, diaconul, care şi-a dat viaţa ca prim martir al bisericii. Celălalt era un tânăr fariseu care avea sarcina de a supraveghea uciderea lui Ştefan cu pietre. Numele lui era Saul.

Saul preluase conducerea în acţiunea de persecutarea a lui Ştefan. El se număra printre cei extrem de încântaţi de ceea ce se petrecea. Dar acest tânăr, Saul din Tars, a rămas uimit de ceea ce a văzut pe chipul lui Ştefan. Ştefan a privit cerurile şi L-a văzut pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Saul s-a uitat şi el în sus, dar nu a văzut nimic. Dar vă asigur, prieteni, că şi-ar fi dorit să vadă acelaşi lucru şi se va întâmpla nu peste mută vreme.

Eu cred că Ştefan a fost cel care l-a pregătit pe Saul pentru apariţia Domnului Isus pe drumul Damascului.

Saul devine conducătorul persecuţiei împotriva Bisericii. Această persecuţie duce la împrăştierea Bisericii. De fapt, acesta a fost un lucru rău care a lucrat în favoarea Bisericii. Până atunci, toţi creştinii erau în Ierusalim şi probabil că nici nu s-ar fi deplasat curând de acolo dacă nu ar fi apărut persecuţia iniţiată de Saul din Tars.

Iudeea şi Samaria sunt următoarele teritorii în care le-a spus Domnul să meargă. Iudeea înconjoară Ierusalimul şi Samaria se află la nord de acesta.

Dar iată care este deznodământul în ce-l priveşte pe Ştefan.

Fapte 8:

v.1 Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s’a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s’au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.

v.2  Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jălit cu mare tînguire.

Aş dori să fac câteva comentarii aici cu privire la înmormântarea creştină.

De la o vreme se pune insistent întrebarea: este bine sau este greşit ca un creştin să fie incinerat? Biblia nu spune nimic împotriva incinerării. Nu-şi va pierde nimeni mântuirea pentru că a fost incinerat. Oricum, înmormântarea unui creştin poate fi comparată cu aşezarea trupului într-un motel în care acesta să poată dormi până la înviere.

De aceea vorbeşte Pavel despre aceasta în 1 Tesaloniceni 4. El vorbeşte despre trup ca sămânţă în 1 Corinteni 15. Nimeni nu arde sămânţa înainte de a o însămânţa. Şi nici nu arzi o persoană înainte de a o duce să doarmă într-un motel sau hotel. Punerea trupului în pământ, asemenea unei seminţe, este o mărturie, o dovadă a credinţei într-o înviere viitoare. Fără îndoială, trupul lui Ştefan a fost mutilat într-un mod groaznic. Oamenii aceia temători de Dumnezeu i-au luat trupul cu grijă şi l-au aşezat în pământ aşa cum se face şi cu o sămânţă. Ştefan a ajuns înaintea Domnului Isus Hristos care aştepta în cer, la dreapta lui Dumnezeu, să-l primească pe cel dintâi martir al Său. Trupul lui a fost pus în pământ pentru a aştepta învierea. “Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc” (1 Corinteni 15:42-44). Nu cred că incinerarea se potriveşte cu această imagine. Mai degrabă, această descriere se potriveşte cu adevărata înmormântare creştinească.

Unii oameni protestează şi spun că nu mai sunt locuri pentru morminte. Dragi prieteni, acest pământ a primit trupurile oamenilor vreme de câteva mii de ani, aşa că mai este loc.

Iată acum intensificarea prigoanei împotriva creştinilor, prigoană intensificată chiar de Pavel.

v.3  Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă.

Acest tânăr era cu adevărat plin de zel! Vă amintiţi poate că, mai târziu, el le scrie filipenilor: “în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii…” (Filipeni 3:6).

v.4 Ceice se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvîntul.

Aici vedem care a fost efectul prigoanei. Aceasta nu a împiedicat activitatea Bisericii. Mai degrabă, persecuţia a dus la înaintarea lucrării credincioşilor. Mai târziu, Pavel a avut aceeaşi mărturie după ce a fost întemniţat în Roma. Iată ce spune el în versetul 12 din Filipeni 1: “Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.” Eu nu cred că Biserica poate fi lovită cu adevărat din afară. Loviturile cele mai dure din interiorul ei vin.

Dragii mei, cred că aceste părţi ale cărţii Faptele Apostolilor sunt foarte potrivite pentru noi. Cred că ar trebui să ne scoată din lâncezeala ce ne-a cuprins pe foarte mulţi dintre noi. Vedeţi ce palpitantă era viaţa acestor primi creştini. Ea a fost aşa nu din pricina circumstanţelor exterioare ci pentru că aşa este în general, viaţa trăită în ascultare de Dumnezeu. Să căutăm deci această viaţă de adevărată părtăşie cu Tatăl nostru. Vom fi binecuvântaţi