Itinerar Biblic Ep.0305 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 4

Tema:

– Prima persecuţie a Bisericii; puterea Duhului Sfânt

Dragi ascultători, am ajuns deja la capitolul 4 al cărţii Faptele Apostolilor şi am văzut manifestarea cu totul specială a Duhului Sfânt în mijlocul Bisericii.

Acest capitol, cu numărul 4 ne prezintă rezultatul celei de-a doua predici a lui Petru. Cinci mii de oameni au fost mântuiţi. Apoi aflăm că apostolii au fost arestaţi şi întemniţaţi ceea ce constituie prima prigoană împotriva Bisericii. Aceasta s-a întâmplat ca urmare a intrigilor saducheilor, iar motivul pentru care aceştia îi acuzau pe apostoli îl constituia propovăduirea învierii lui Isus Hristos.

Dar să vedem despre ce este vorba.

Fapte 4:1-2

v.1 Pe cînd vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,

v.2  foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.

Aş dori să vă atrag atenţia asupra unui lucru uimitor şi interesant. Cine a condus prigoana împotriva Domnului Isus care a avut ca rezultat arestarea şi condamnarea Lui la moarte? Conducătorii religioşi, fariseii. Ei au fost duşmanii lui Hristos în timpul vieţii Lui pe pământ. Se pare că au existat printre fariseii unii care au fost mântuiţi. Ştim că aşa au stat lucrurile cu Nicodim. Iosif din Arimatea s-ar putea să fi fost fariseu. Ştim că Saul din Tars a fost fariseu. Se pare că mulţi alţi farisei au ajuns la cunoaşterea mântuitoare a Domnului Isus Hristos. După ce au scăpat de El, înverşunarea şi ura lor s-au stins.

Acum saducheii au ajuns cei mai mari duşmani ai Bisericii pentru că ei nu credeau în înviere şi apostolii predicau despre învierea lui Isus Hristos.

Adesea îi aud pe oameni gata să înfiinţeze tot felul de comitete cu cele mai diverse scopuri, de la protecţia câinilor comunitari la curăţirea traseelor montane. Părerea mea este că de cele mai multe ori sub masca unui scop nobil se ascunde o motivaţie personală, egoistă. Îmi aduc aminte ce am auzit cu ceva ani în urmă: “Noi suntem chemaţi să pescuim în iazul cu peşti, nu să curăţim iazul.” Această lume este un loc de pescuit, dragii mei. Isus a spus că ne va face pescari de oameni, şi lumea aceasta este locul în care trebuie să pescuim. Noi nu suntem chemaţi să curăţim iazul cu peşti. Trebuie să prindem peşte şi să curăţăm peştele.

Am descoperit de-a lungul anilor că duşmanul cel mai mare al predicării Evangheliei nu este cel împătimit de băutură. Aceştia nu m-au deranjat niciodată. Ştiţi cu cine am avut cele mai multe probleme în activitatea mea de predicator? Cu aşa-numiţii lideri religioşi, care pretind doar că sunt născuţi din nou. Ei au devenit adevăraţii duşmani ai predicării Evangheliei. Am fost uimit de cât de mulţi dintre ei vroiau să distrugă lucrarea radio în care eram implicat. Ei au fost împotrivitorii noştri cei mai aprigi. Nu am avut de luptat cu oamenii nemântuiţi, ci cu liderii religioşi. Ei sunt saducheii de astăzi. Ei sunt cei care neagă orice idee de supranatural. Ei tăgăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu, fie cu vorba, fie cu viaţa lor.

Saducheii din vremea aceea şi “Saducheii” din prezent pun piedici oricui încearcă să predice despre înviere. Puteţi predica despre Isus, dragi prieteni. Puteţi să-L prezentaţi ca fiind o persoană drăguţă, amabilă, plină de calităţi şi nu veţi avea nici un fel de probleme. Dar veţi avea necazuri dacă predicaţi despre El ca Mântuitor măreţ, care a venit pe pământ, a denunţat păcatul, a murit pe cruce pentru păcatele tuturor oamenilor şi a înviat dintre cei morţi prin putere divină. Acesta este mesajul pe care îl urăşte lumea. Când apostolii au predicat acest mesaj, saducheii i-au arestat şi i-au adus înaintea Sinedriului.

v.3  Au pus mînile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă pînă a doua zi; căci se înserase.

v.4  Însă mulţi din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s’a ridicat aproape la cinci mii.

Toate acestea se întâmplau în Pridvorul lui Solomon în urma predicii pe care o rostise Petru. Dacă au fost cinci mii de bărbaţi care au crezut, câţi copii şi câte femei credeţi că au crezut? O întreagă mulţime de oameni au crezut atunci.

Am ezitat întotdeauna să-l critic pe Simon Petru. Nu poţi să nu-l iubeşti pe acest om. El a fost folosit de Dumnezeu într-un mod impresionant. Aceasta nu este o adunare de evanghelizare în care cifrele sunt aruncate la întâmplare. Oamenii aceştia se întorseseră cu adevărat la Dumnezeu. Nu s-a mai repetat aşa ceva de atunci până astăzi şi nici nu cred că va fi întrecută cât va exista Biserica pe acest pământ.

v.5  A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi cărturarii s’au adunat împreună la Ierusalim,

v.6  cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.

Am mai întâlnit acest grup de oameni. Ana şi Caiafa, două personaje pline de viclenie sunt prezente în fundal. Aceştia sunt oamenii care L-au condamnat pe Isus la moarte.

v.7  Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: ,,Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?“

Petru şi Ioan sunt aduşi înaintea Sinedriului. Ologul fusese vindecat şi Petru rostise cea de-a doua predică. Sinedriul cere să ştie prin ce putere şi în numele cui fac ei aceste lucruri.

v.8  Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le-a zis: ,,Mai mari ai norodului şi bătrîni ai lui Israel!

Observaţi că Petru este plin de Duhul Sfânt. El nu a fost botezat cu Duhul Sfânt în această situaţie – acest lucru fusese împlinit deja. El era plin de Duhul Sfânt. Şi noi avem nevoie de umplerea Duhului Sfânt. Ar trebui să căutăm, să ne dorim cu ardoare această umplere. Nu aşteptaţi botezul Duhului. Apostolii au fost nevoiţi să aştepte până în ziua Cincizecimii când au fost botezaţi toţi într-un singur trup. Dar astăzi, dacă vă întoarceţi la Domnul Isus Hristos, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt şi aşezaţi în trupul celor credincioşi în momentul în care sunteţi născuţi din nou.

v.9  Fiindcă sîntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi sîntem întrebaţi cum a fost vindecat,

v.10  s’o ştiţi toţi, şi s’o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.

Petru se achită foarte bine de sarcina de a vorbi acestor oameni. Era o vreme când, de câte ori deschidea gura, Petru dădea cu băţul în baltă. Acum însă este altfel. El este însufleţit de râvna Evangheliei păcii. Este plin de Duhul Sfânt şi spune exact ce trebuie. “Suntem judecaţi pentru fapta bună pe care am făcut-o pentru un om bolnav?” Iată o întrebare pătrunzătoare!

v.11  El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.`

Petru continuă prin a scoate în evidenţă două lucruri despre Domnul Isus. Primul este acela că Isus a fost răstignit şi a înviat din morţi. Cel de-al doilea este acela că Isus Hristos este piatra. Isus a spus: “pe această piatră Îmi voi clădi biserica” (Mateit 16:18). Ce este piatra? Piatra este Hristos. Acum Petru spune: “Aceasta este piatra”. Ce este piatra? Este această piatră Biserica sau Simon Petru? Nu, piatra este Domnul Isus Hristos din Nazaret. El a devenit piatra din capul unghiului. Acest lucru s-a împlinit ca urmare a învierii.

Învierea este un element esenţial în predicarea Evangheliei.

v.12  În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.“

Să ne amintim de naşterea lui Isus şi de instrucţiunile date de înger: “… îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). El este Mântuitorul. Acesta a fost numele Lui la început. Când acceptaţi numele, acceptaţi tot ce acel nume implică în persoana respectivă. Petru arată foarte clar, şi eu doresc să subliniez acest lucru, că atunci când veniţi la Domnul, dragi prieteni, veniţi pentru mântuire. Nu există nici un alt nume sub soare în care să puteţi afla mântuirea. Legea nu vă poate mântui. Religia nu vă poate mântui. Ceremoniile, de orice fel ar fi ele, nu vă pot mântui. Numai Numele lui Isus vă poate mântui. Isus este Numele acelei Persoane care a venit pe pământ pentru a mântui poporul Lui de păcatele sale. Oricine vine la El cu credinţă va fi mântuit. Nu puteţi apela la nimic şi la nimeni altcineva pentru mântuirea voastră.

Nu credeţi că este interesant faptul că, în lunga istorie a omenirii, în toate religiile acestei lumi, în toate doctrinele lor nu există nici o ofertă pentru o mântuire sigură?

Un cunoscut de-al meu a fost pastor într-o biserică a cărei învăţătură spunea că trebuie să fii botezat pentru a fi mântuit. Eu l-am întrebat: “Dacă eu mă botez, aşa cum spui, îmi garantezi mântuirea?” El mi-a spus: “Nu, nu pot să fac aşa ceva.”

Dragi prieteni, nu există sub cer alt Nume prin care să puteţi fi mântuiţi. Dacă veniţi la El, dacă vă încredeţi în Hristos, atunci sunteţi mântuiţi. Aceasta este garanţia mântuirii voastre.

Mesajul lui Simon Petru a fost extraordinar. El şi-a încheiat mesajul către Sinedriu  într-o notă cu totul specială.

v.13  Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s’au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

Vedeţi în ce mod erau ei percepuţi de către liderii religioşi? “Oameni necărturari şi de rând” – vezi bine, aceşti oameni nu studiaseră într-un seminar teologic. Dar Sinedriul a luat totuşi  seama la faptul că ei trăiseră în preajma lui Isus. Ce minunat să ai o viaţă care să atragă atenţia oamenilor asupra lui Isus!

v.14  Dar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.

v.15   Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s’au sfătuit între ei,

Au fost ei impresionaţi de cuvântarea lui Petru? Nicidecum. Dovedesc aceeaşi atitudine intrigantă manifestată şi în cadrul Domnului Isus:

v.16  şi au zis: ,,Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s’a făcut o minune vădită, pe care n’o putem tăgădui.

Nici măcar saducheii din vremea aceea nu puteau nega că avusese loc o minune.

Dragul meu trebuie să fii un teolog liberal al secolului XX şi să trăieşti la mii de km depărtare de acel loc pentru a nega un astfel de miracol,  sau poţi fi unul care nu eşti interesat deloc de persoana lui Hristos şi ajungi la acelaşi rezultat. Dacă aţi fi fost acolo în vremea aceea, v-ar fi fost foarte greu să negaţi că a avut loc o minune. Saducheii au fost nevoiţi să spună: “Nu putem nega că a avut loc o minune.”

Oamenii spun astăzi că, dacă ar vedea o minune, ar crede. Nu este adevărat. Aceşti oameni nu au crezut şi voi aveţi aceeaşi natură umană ca ei. Nu este o problemă a minţii omului, ci a voinţei şi a inimii. Inima omului este deznădăjduit de rea. Necredinţa nu se datorează lipsei datelor sau a faptelor; este o stare a inimii omeneşti.

Acum se pune la cale uneltirea.

v.17  Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.“

v.18  Şi dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.

Petru şi Ioan au un răspuns pentru ei.

v.19  Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: ,,Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu;

v.20  căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.“

v.21  I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.

v.22  Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.

Aţi spune că membrii Sinedriului au fost îmbunaţi de aceste cuvinte. Dar nu a fost aşa. Inimile lor erau împietrite.

v.23 După ce li s’a dat drumul, ei s’au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrînii.

v.24  Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: ,,Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!

Petru şi Ioan au fost eliberaţi şi s-au întors în mijlocul celor credincioşi unde încep să spună ce li s-a întâmplat. Aici este consemnată o adunare importantă a Bisericii primare. Eu nu cred că Biserica a mai atins vreodată un nivel spiritual la fel de înalt. Cheia unui astfel de nivel spiritual constă în rugăciune. Este mai mult decât o rugăciune, este un cântec de laudă.

“Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!” Dragi prieteni, tare mi-e teamă că Biserica nu mai este sigură astăzi de acest lucru. Domnul este Dumnezeu. Sunteţi siguri de faptul că Domnul Isus este Dumnezeu? Sunteţi încredinţaţi de acest lucru? Pentru că este foarte important să fiţi siguri.

Biserica nu mai este sigură astăzi; bâjbâie şi şi-a pierdut puterea. Biserica vorbeşte mereu despre metode, încercând tot felul de trucuri pentru a atrage oamenii. Adunările de creştini sunt doar puţin mai mult decât simple cluburi unde oamenii se întâlnesc să mai schimbe impresii. Biserica nu mai are puterea pe care o avea la început.

Biserica primară era sigură de faptul că Isus este Dumnezeu. Apostolii fac referire la Psalmul 2:

v.25  Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ,Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte?

v.26  Împăraţii pămîntului s’au răsculat, şi domnitorii s’au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.`

O dată cu răstignirea lui Isus Hristos începea să se împlinească mesajul Psalmului 2. Ura împotriva lui Isus şi a lui Dumnezeu s-a amplificat de-a lungul secolelor, până la acest sfârşit de mileniu. Acest sentiment creşte neîncetat şi va răbufni pe acest pământ în răzvrătirea finală a omului împotriva lui Dumnezeu.

v.27  În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,

v.28  ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.

v.29  Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,

Eu sunt impresionat de acest fragment. Acesta a fost un serviciu de rugăciune şi laudă cu totul remarcabil. Toţi erau într-un singur gând. Probabil că nu se rugau toţi în acelaşi timp, dar spuneau “Amin” o dată cu cel care conducea rugăciunea. Observaţi că nu s-au rugat pentru încetarea persecuţiei. Ei se rugau pentru curajul de a o răbda! Cereau putere şi îndrăzneala de a vorbi. Biserica primară era cu totul deosebită de cea de astăzi.

v.30  şi întinde-Ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.“

Observaţi ce putere avea Biserica primară.

v.31  După ce s’au rugat ei, s’a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s’au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Starea spirituală a Bisericii făcea ca toate acestea să fie posibile.

v.32 Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obşte.

Această stare de lucruri nu a durat foarte mult. Firea pământească s-a strecurat în Biserică şi a molipsit trupul acesta cu poftele ei.

v.33  Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

Aceasta este esenţa predicării Evangheliei: învierea lui Isus Hristos.

v.34  Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,

v.35  şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

v.36  Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,

v.37  a vîndut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Acest mod de viaţă a putut fi păstrat pentru scurtă vreme datorită stării spirituale a bisericii. Ar fi un nonsens să spunem că trebuie să punem în aplicare acest mod de trai în prezent. Dacă am încerca, nu am obţine altceva decât haos. De ce? Pentru că mai întâi trebuie să existe acel nivel înalt de spiritualitate, şi nu avem aşa ceva astăzi. Să fim sinceri şi să recunoaştem că este nevoie de o relaţie mult mai apropiată cu Persoana Domnului Isus Hristos.

În încheierea acestui capitol ne este prezentat Barnaba. Vom afla mai multe despre el în capitolele următoare.

El a fost unul din acei sfinţi minunaţi ai Bisericii primare, un adevărat om al lui Dumnezeu. El a fost primul misionar partener al apostolului Pavel în dificila zonă a Galatiei. Dumnezeu le-a binecuvântat lucrarea de acolo.

Barnaba a dăruit Bisericii o sumă destul de mare de bani. El făcuse un dar generos şi toată lumea vorbea despre acest lucru. Îmi imaginez că a avut parte de multă publicitate datorită generozităţii sale. Amintiţi-vă că pe atunci creştinii aveau toate lucrurile în comun. Acest lucru era posibil numai datorită nivelului înalt de spiritualitate.

Dar o să vedem că va apare prima dereglare. Împărţirea tuturor lucrurilor nu a mai fost posibilă pur şi simplu din cauza firii pământeşti a omului. Vom vorbi în episodul nostru viitor despre Anania şi Safira. Ei sunt primul cuplu care apar în viaţa bisericii preocupaţi de ei înşişi mai mult decât de ceilalţi.

Dragii mei şi noi procedăm asemenea lor în foarte multe cazuri. Şi noi ar trebuie să fim conştienţi că nu-i minţim pe oameni ci pe Dumnezeu. Dumnezeu este cel care vede inimile noastre, el ştie ce este în ele.

Iată de ce cred că ar trebui să ne punem mult mai serios problema sincerităţii faţă de Duhul Sfânt.

Domnul aşteaptă toată inima noastră! Şi e spre binele nostru.