Itinerar Biblic Ep.0303 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 2:5-31

 

Dragi ascultători, prin intermediul lui Luca am fost şi noi martorii unuia din cele mai importante momente din istoria omenirii după moartea şi învierea Domnului Isus. Este vorba despre coborârea Duhului Sfânt şi în acelaşi timp, naşterea Bisericii Domnului Isus Hristos.

Înainte de vorbi însă despre Biserică trebuie să menţionăm că a avut loc umplerea ucenicilor cu Duhul Sfânt, care nu era decât împlinirea promisiunii lui Dumnezeu făcută prin Domnul Isus.

Un alt lucru însemnat care trebuie luat în considerare ca o consecinţă a umplerii cu Duhul Sfânt este că aceasta a arătat că celelalte patru lucrări ale Duhului fuseseră împlinite.

Umplerea Duhului avea ca scop slujirea. Experienţa din ziua Cincizecimii a venit în urma umplerii cu Duhul Sfânt (nu a botezului cu Duhul Sfânt). La fel este şi astăzi. Umplerea cu Duhul Sfânt este pentru slujire. Aceasta este singura lucrare a Duhului Sfânt la care avem şi noi de făcut ceva – ni se porunceşte să fim umpluţi cu Duhul Sfânt: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18).

Observaţi, vă rog,  că, înainte de Rusalii, credincioşii vroiau această umplere a Duhului. “Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri…” (Fapte 1:14). La ce se refereau cererile lor? La făgăduinţa Domnului Isus că va trimite Duhul Sfânt peste ei.

Botezul Duhului Sfânt nu este o poruncă dată nouă. Nu este o experienţă. Este un act al lui Dumnezeu prin care credinciosul în Isus Hristos este locuit de Duhul lui Dumnezeu, pecetluit pentru ziua răscumpărării şi aşezat în Biserică, trupul lui Hristos, prin botezul Duhului. Umplerea cu Duhul Sfânt ne face capabili pentru slujire. Ni se porunceşte să fim plini de Duhul.

După ce au fost umpluţi de Duhul Sfânt, mai spune relatarea lui Luca,  “au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească” (v. 4).

Acum, aceste “alte limbi” nu sunt limbi necunoscute. Pe cuprinsul Imperiului Roman se vorbeau multe limbi. Aceşti închinători veniseră la Ierusalim din diferite colţuri ale Imperiului Roman pentru sărbătoarea Cincizecimii. Să ne amintim faptul că tuturor bărbaţilor evrei li se cerea să vină la Ierusalim pentru trei dintre sărbători. Acesta era motivul pentru care veniseră la Ierusalim şi mulţi dintre ei nu vorbeau ebraica.

Acesta nu este un lucru neobişnuit. Mulţi evrei din ţara noastră nu vorbesc ebraica. Vreme de ani de zile, aceasta a fost o limbă moartă. În Israelul de astăzi se vorbeşte din nou ebraica.

Dragi prieteni, un lucru este clar: ziua Cincizecimii nu poate fi duplicată. Acela a fost un punct precis al istoriei. Nu putem duplica acest moment aşa cum nu putem repeta naşterea lui Isus în Betleem.

Imaginaţi-vă că cei trei magi ar fi venit din nou la Ierusalim în anul următor şi ar fi spus: “Îl căutăm pe Împăratul evreilor care Se naşte la Betleem.” Şi Irod ar fi spus: “Nu aţi mai fost aici şi anul trecut?” “Da.” “Ei bine, şi nu L-aţi găsit atunci?” “Ba da.” “Atunci, dacă S-a născut în Betleem anul trecut, nu Se mai naşte şi anul acesta.” “Da, dar am avut o experienţă minunată anul trecut şi am venit să o repetăm.” Sigur că Irod ar replica: “Uite ce e, aşa ceva nu se poate repeta. S-a născut o dată în Betleem. Şi cu asta, basta.”

Tot aşa, dragi prieteni, este şi cu repetarea zilei Cincizecimii. Duhul Sfânt S-a pogorât în ziua Cincizecimii. Voi nu trebuie să-L imploraţi să Se pogoare, pentru că Duhul Sfânt este deja aici. Duhul lui Dumnezeu este astăzi în lume. Isus ne-a spus ce va face după venirea Lui: “El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:14). Noi ştim că Duhul este aici când ne descoperă lucrurile lui Hristos. Când vorbim despre lucrurile lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu are cu ce să lucreze.

Observaţi, vă rog, care erau criteriile după care erau folosite aceste limbi în care vorbeau ucenicii. “După cum le da Duhul să vorbească…” spune Luca.

Să nu uităm că aceşti apostoli erau din Galileea. Ei nu puteau vorbi toate celelalte limbi. Dar acum le vorbesc. Duhul le-a dat să vorbească. Dar să mergem mai departe.

Fapte 2:5

v.5   Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile cari sînt supt cer.

Ei au venit de pretutindeni pentru sărbătoarea Cincizecimii. Acesta era motivul prezenţei lor în Ierusalim.

v.6  Cînd s’a auzit sunetul acela, mulţimea s’a adunat şi a rămas încremenită; pentrucă fiecare îi auzea vorbind în limba lui.

O traducere mai potrivită ar fi: “După ce s-a auzit sunetul acela”. Din cauză că s-a auzit acel sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, s-a adunat o mare mulţime de oameni. Sunetul pe care l-au auzit oamenii din Ierusalim nu mai fusese auzit niciodată; astfel, ei au venit în grabă înspre locul din care se auzea. Poate că era vorba despre zona templului. Probabil că acolo se aflau cei 120 de credincioşi

(Fapte 1:15).

Cei care s-au adunat astfel erau nedumeriţi de faptul că îi auzeau pe apostoli vorbind în limba fiecăruia dintre ei. Nu era vorba că se vorbea limba acelei ţări, ci că fiecare om venit acolo îşi auzea propriul dialect, aşa cum era vorbit la el acasă.

Apostolii nu vorbeau într-o limbă de neînţeles. Nu vorbeau în limbi necunoscute, nemaiauzite. Ei vorbeau limbile şi dialectele oamenilor din mulţime.

Unii cercetători ai Bibliei sunt de părere că apostolii nu vorbeau deloc în alte limbi, ci vorbeau în dialectul lor galileean şi miracolul consta în auzirea lor, pentru că fiecare om îi auzea vorbind în propriul dialect. Miracolul care a înlăturat bariera limbajului a constat în vorbire sau în auzire?

v.7  Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: ,,Toţi aceştia cari vorbesc, nu sînt Galileeni?

v.8  Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?

v.9    Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia,

v.10  Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi,

v.11  Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!“

Aici se aflau oameni din trei continente. Cu siguranţă ei vorbeau în limbi şi dialecte diferite. Toţi i-au auzit pe aceşti bărbaţi galileeni vorbind într-un dialect pe înţelesul lor. Încă o dată spun că acestea nu erau limbi necunoscute. Erau limbi care puteau fi înţelese.

v.12  Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: ,,Ce vrea să zică aceasta?“

Toţi erau uimiţi… cred că “perplecşi” ar fi un cuvânt mai potrivit pentru starea lor. Pur şi simplu nu înţelegeau ce se întâmplă. Pentru că nu găseau o explicaţie pentru aceasta, iată ce spuneau unii dintre ei:

v.13  Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: ,,Sînt plini de must!“

Ei credeau că apostolii se îmbătaseră. Amintiţi-vă că Pavel a scris: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh” (Efes. 5:18).

Aţi observat vreodată că un om beat are mai multă putere? Cu siguranţă este mai vorbăreţ. Poate că mulţi dintre noi avem nevoie astăzi de umplerea Duhului pentru a fi mai vorbăreţi – nu pentru a vorbi în limbi necunoscute, ci pentru a  avea puterea de a spune altora Evanghelia. Acest fel de vorbire în limbi este necesar astăzi. Avem nevoie de o mişcare a vorbirii în limbi pentru a duce omului Evanghelia într-o limbă pe care el să o poată înţelege.

Ce mai zi a Cincizecimii a fost aceea! A fost ziua în care Duhul Sfânt a venit pentru a chema un trup al celor credincioşi care să formeze biserica. În ziua precedentă acestei sărbători nu exista o biserică a lui Isus Hristos. În ziua care a urmat Cincizecimii Biserica exista deja.

Aşa cum sărbătoarea Cincizecimii în Vechiul Testament venea la cincizeci de zile după sărbătoarea primelor roade, tot la fel, la cincizeci de zile după învierea Domnului Isus din morţi a venit Duhul Sfânt pentru a chema din mijlocul acelor oameni un trup al celor credincioşi.

Acum Simon Petru se va ridica şi va răspunde batjocurii conform căreia apostolii erau plini de must şi aceasta este, dragii mei prima predică a Bisericii.

v.14  Atunci Petru s’a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: ,,Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei cari locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

v.15  Oamenii aceştia nu sînt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decît al treilea ceas din zi.

Acum ar trebui să recunoaştem cine forma această congregaţie. Aceştia erau bărbaţi din Iudeea şi dintre cei care locuiau în Ierusalim. În vremea aceea, Ierusalimul era o cetate în întregime evreiască. Pilat şi oamenii lui îşi aveau cartierul general în Cezareea, nu în Ierusalim. Biserica primară era evreiască 100%, era formată din israeliţi. Trebuie să recunoaştem acest fapt. Biserica a fost inaugurată în Ierusalim şi de acolo s-a extins în toată Iudeea, în Samaria şi apoi până în cele mai depărtate colţuri ale pământului. Aceasta a fost mişcarea Bisericii din acele timpuri şi până în prezent. În vremea Vechiului Testament, oamenii veneau la Ierusalim pentru închinare. Acum li se porunceşte să plece din Ierusalim şi să ducă acest mesaj până la marginile pământului.

Petru răspunde la batjocura lor prin cuvintele: “Nu se poate să fie beţi; uitaţi-vă la cât este ceasul!” Nu era o oră la care oamenii din vremea aceea să se îmbete. El se adresează acum celor cinici.

În continuare, Petru citează din Scripturile pe care aceşti oameni le cunoşteau:

v.16  Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:

El foloseşte această profeţie ca răspuns pentru cinic, pentru necredincios, pentru batjocoritor. Acesta este scopul lui când citează acest fragment. El spune: “Ci aceasta este ce a fost spus”, adică este similar cu sau este la fel ca acel lucru. El nu spune că aceasta este împlinirea celor spuse de profetul Ioel. Cu alte cuvinte, Petru spune: “De ce credeţi că este ceva neobişnuit sau ciudat? Avem o profeţie care ne spune că aceste lucru se vor întâmpla.” Petru continuă să citeze din profeţia lui Ioel. Îmi pare bine că el a citat atât de mult din această profeţie pentru că astfel este evident faptul că el nu încerca să arate că această profeţie s-a împlinit. Atunci care sunt lucrurile care vor veni?

v.17  ,,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri!

v.18  Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.

v.19  Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pămînt, sînge, foc şi un vîrtej de fum;

v.20  soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

v.21  Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.“

Nu cred că va pretinde cineva că în ziua Cincizecimii luna s-a prefăcut în sânge sau că soarele s-a întunecat. Când a fost răstignit Isus, a fost întuneric vreme de trei ore, dar nu în ziua Cincizecimii. Nici nu au fost minuni în cer şi semne pe pământ. Simon Petru citează acest fragment pentru batjocoritorii aceia cu intenţia de a le arăta că revărsarea Duhului Sfânt nu ar trebui să fie un lucru ciudat pentru ei. Ioel a prezis acest lucru şi aşa se va întâmpla.

Dragi prieteni, profeţia din Ioel 2:28-32 nu a fost împlinită încă. Dacă deschidem Biblia la cartea profetului Ioel vom observa că el are multe de spus despre Ziua Domnului. Ziua Domnului va începe cu perioada necazului cel mare. Va continua cu perioada Mileniului. În cele trei capitole ale cărţii Ioel, Ziua Domnului este menţionată de cinci ori. Ioel vorbeşte despre faptul că aceasta este o vreme de război, o vreme de judecată asupra acestui pământ. Încă nu a venit împlinirea acestei profeţii. Nu venise nici în ziua Cincizecimii.

Dragi prieteni ar trebui să înţelegem ceea ce spune Simon Petru în introducerea lui. Iată cam cum sună cuvintele lui: “Fiţi atenţi puţin! (spune el). Acesta nu este un lucru ciudat sau neobişnuit. Va veni ziua în care toate acestea se vor împlini. Astăzi vedem ceva similar cu cele citite în cartea Ioel.” După această introducere, Petru merge mai departe la textul lui. Amintiţi-vă că el se adresa unor oameni care cunoşteau Vechiul Testament. Nu încercaţi să deduceţi 1 900 de ani de istorie a bisericii în aceste rânduri. În ziua Cincizecimii noi asistăm la începutul Bisericii. Acum se naşte Biserica. În mod evident, Petru se adresează evreilor – “Bărbaţi Israeliţi…”, spune el. În continuare, apostolul trece la esenţa mesajului său.

v.22  Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;

Eu unul cred că minunile, semnele şi lucrările pline de putere erau lucruri diferite. Minunile erau făcute pentru un scop, semnele pentru altul şi lucrările pline de putere pentru cu totul alt scop. Isus a făcut anumite lucruri care urmau să fie considerate drept semne. Unele vindecări miraculoase au fost făcute pentru a atrage atenţia ascultătorilor Săi. Acestea erau cele trei zone în care acţiona Domnul Isus.

v.23  pe Omul acesta, dat în mînile voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege.

v.24  Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegîndu-I legăturile morţii, pentrucă nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.

Petru spune că ceea ce s-a întâmplat nu venea în contradicţie cu programul lui Dumnezeu. Nu a fost ceva care să-L ia pe Dumnezeu prin surprindere. Cu toate acestea, el arată foarte clar că oamenii nu sunt eliberaţi astfel de responsabilitatea lor. Cine este răspunzător de răstignirea lui Hristos? Conducătorii religioşi erau cei care au început mişcarea. Aş putea spune chiar că ei purtau cea mai mare parte din vină. Ei au influenţat mulţimea care apoi a trecut la acţiune. Tot ei au manipulat autorităţile romane pentru a obţine executarea lui Isus. Amintiţi-vă, dragi prieteni, că Isus a fost răstignit pe o cruce romană. Petru îi învinuieşte pe concetăţenii săi israeliţi.

Dar nu are nici un rost acum să discutăm despre cine este responsabil de moartea lui Isus. Vă voi spune că şi eu şi voi suntem răspunzători de moartea Lui. Pentru păcatele mele şi ale voastre a murit Hristos. Ascultaţi cuvintele lui Isus: “Tatăl Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:17-18).

Petru se adresează oamenilor care fuseseră implicaţi în mod direct în complotul care a dus la răstignirea Domnului Isus. Astfel, el spune: “pe Omul acesta, dat în mâinile voastre… voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.”

Totuşi, nu aceasta este partea cea mai importantă a mesajului său. Petru continuă: “Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii”. El predică învierea lui Isus Hristos. Aceasta este prima predică rostită în vremea Bisericii. Acesta este începutul. Suntem în ziua Cincizecimii. Care este tema lui Petru? Nu profeţia lui Ioel este tema lui, ci învierea Domnului Isus Hristos. Haideţi să nu schimbăm subiectul! Acum Petru va cita din Psalmul 16:8-10 şi eu mă bucur că a făcut acest lucru pentru că mă ajută să înţeleg Psalmul 16.

v.25  Căci David zice despre El: ,,Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentrucă El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

v.26  De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:

v.27  căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.

Locuinţa morţilor era, în vremea aceea, Şeol.

v.28  Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de faţă.“

În Psalmul 16 David vorbeşte despre învierea lui Hristos. Aceasta a fost împlinită. Interpretarea acestui psalm este dată de Simon Petru care este umplut cu Duhul Sfânt.

v.29  Cît despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormîntul lui este în mijlocul nostru pînă în ziua de azi.

Se pare că Petru stătea în picioare undeva în zona templului. El putea arăta cu degetul spre mormântul lui David. Eu am stat acolo şi puteam arăta spre Muntele Sion unde este îngropat David. Petru spune: “Este evident că David nu vorbea despre sine însuşi, pentru că oasele lui sunt chiar acolo, pe vârful acelui deal. Mormântul lui se află acolo; trupul lui este supus putrezirii. El nu vorbeşte despre el însuşi, ci de Cineva pe care noi Îl cunoaştem, Cineva care nu a văzut putrezirea, ci a fost înviat dintre cei morţi.

v.30  Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurămînt că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,

v.31  despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, cînd a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.

Despre acest lucru vorbeşte David în Psalmul 16. El vorbeşte despre învierea lui Isus Hristos. Poate că veţi spune: “Dar am citit şi eu Psalmul 16 şi nu am găsit scris că Isus Hristos va învia din morţi.” Dragul meu prieten, aici, în capitolul 2 din Faptele Apostolilor avem interpretarea Duhului Sfânt asupra acestui psalm. Acum putem citi din nou Psalmul 16 ştiind că se referă la învierea lui Isus Hristos.

Despre ce vorbeşte Simon Petru? Predica lui este despre învierea lui Isus Hristos. Cea dintâi predică rostită în vremea Bisericii a fost o predică despre înviere. Fiecare predică din Biserica primară era o predică despre înviere.

O să vedem în programul nostru viitor, continuarea acestei predici. Petru va trece de la anunţarea învierii la prezentarea consecinţelor ei.

Dragul mei ascultător, şi tu poţi beneficia de consecinţele învierii tatălui. Ceea ce trebuie să faci este să crezi în ea. Ce te împiedică s-o faci?