Itinerar Biblic Ep.0297 – RUT Cap. 1:10 – 2:3

 

Rezumat

  • Întoarcerea în Betleem.
  • Pe ogorul lui Boaz.

Dragi ascultători, ne întoarcem la povestea familiei lui Elimelec din punctul în care am rămas şi anume intenţia Naomei de a se întoarce în localitatea de unde plecaseră adică Betleem.

Am văzut în episodul nostru trecut că speriaţi de foametea din ţară, Elimelec, soţia şi cei doi copii au plecat în ţara Moabului pentru a locui acolo. Deşi au crezut că va fi mai bine pentru ei, în cele din urmă s-a dovedit a fi tragedia vieţii lor. Elimelec şi cei doi fii ai lui îşi pierd viaţa iar Naomi este nevoită să se întoarcă în ţară.

Acesta este punctul la care am ajuns în episodul nostru trecut. Naomi este însoţită de cele două nurori până la un punct în dorinţa ei de a se întoarce în ţară. Dar, Naomi ştia foarte bine la ce se expuneau cele două dacă o vor însoţi în Israel. De aceea are o discuţie cu cele două: Rut 1:10

v.10  Ele i-au zis: ,,Nu; noi vom merge cu tine la poporul tău.“

Se pare că Naomi a fost o soacră bună pentru că cele două nurori sunt hotărâte să o însoţească în Israel. Dar care este răspunsul lui Rut?

v.11  Naomi a zis: ,,Întoarceţi-vă, fiicele mele! Pentruce să veniţi voi cu mine? Mai am eu oare fii în pîntecele meu, ca să poată fi bărbaţii voştri?

Vedeţi, un lucru pe care Naomi îl cunoştea foarte bine era acela că Legea Mozaică prevedea ca în cazul decesului soţului, ruda cea mai apropiată, dacă era un frate de exemplu, trebuia să se căsătorească cu cea văduvă. Este într-adevăr o lege destul de ciudată dar vom vedea care este raţiunea ei tocmai în această carte a lui Rut.

În orice caz, Naomi este foarte deschisă cu cele două femei. Ea le spune că în ceea ce o priveşte ea nu are nici o soluţie pentru viitorul lor. Ea ştie foarte bine, şi le spune şi lor, că dacă o vor însoţi în Israel, datorită faptului că ele sunt moabite, nu vor avea nici o şansă să se căsătorească. Şi continuă ea:

v.12  Întoarceţi-vă, fiicele mele, şi duceţi-vă! Eu sînt prea bătrînă ca să mă mărit din nou. Şi chiar dacă aş zice că trag nădejde; chiar dacă în noaptea aceasta aş fi cu un bărbat, şi aş naşte fii,

v.13  aţi mai aştepta voi pînă să se facă mari şi aţi vrea voi să nu vă măritaţi din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sînt mult mai amărîtă decît voi, pentrucă mîna Domnului s’a întins împotriva mea.“

Chiar dacă ar avea copii în viitor, până la vârsta la care ei vor fi buni de căsătorie va mai trece foarte mult timp.

Mai mult, cred că Naomi descoperă aici judecata lui Dumnezeu care se abătuse asupra familiei ei. Ea ştie că o parte a acestei judecăţi venise şi din pricina căsătoriei fiilor ei cu femei moabite. Ea nu ascunde nimic din toate acestea. Pentru ea este un moment al cercetării şi nu diminuează cu nimic realitatea din viaţa ei.

Dar, cum răspund cele două nurori?

v.14  Şi ele au ridicat glasul, şi iarăş au plîns. Orpa a sărutat pe soacră-sa şi a plecat, dar Rut s’a ţinut de ea.

Iată-ne ajunşi la momentul în care se despart drumurile. Poate că din tot ceea ce am văzut până acum nu ni se pare nimic neobişnuit şi ne întrebăm chiar care este intriga acestei cărţi. Ei bine acesta este un moment important şi deosebit. De ce este atât de important? Este important pentru că decizia lui Rut de a o urma pe Naomi înseamnă şi hotărârea locului în care va veni în lumea noastră fiul lui Dumnezeu. Poate că dacă Rut ar fi avut o altă decizie, magii ar fi căutat pe alte meleaguri pe prinţul născut de curând.

În cele din urmă, Orpa se întoarce din drum în ţara ei, dar Rut este prea legată de Naomi.

v.15  Naomi a zis către Rut: ,,Iată, cumnată-ta s’a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnată-ta.“

v.16  Rut a răspuns: ,,Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc dela tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;

Dragii mei, deciziile pe care cele două femei le aveau de luat nu implicau numai locul unde aveau să-şi petreacă restul vieţii. Nu era vorba numai despre a hotărî în ce oraş să se aşeze, ce slujbă să ia, sau lucruri de acest gen.

 

Aici era vorba şi despre credinţa pe care o împărtăşea, pentru că vedeţi, popoarele nu era atunci atât de tolerante. De aceea, se pare că Orpa nu era prea mult interesată de Dumnezeul cel Viu al Israelului. Poate că nici familia lui Elimelec nu fusese o bună mărturie.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Rut. Se pare că ea a luat decizia de-i oferi loc lui Dumnezeu în viaţa ei. Ce este uimitor, dragi ascultători, este că decizia ei a avut efecte pentru veşnicie.

Ea ajunge nici mai mult nici mai puţin decât în familia pământeană a Domnului Isus Hristos. Ce spuneţi despre aceasta? Nu este minunat acest lucru?

Ei bine, dragi ascultători, vestea bună este că lista nu este închisă. Prin credinţa în Domnul Isus şi noi putem intra în familia Lui. Nu este minunat acest lucru?

Dar să privim din nou la decizia lui Rut, dragii mei pentru că este o imagine a adevăratei pocăinţe.  Este exact ceea ce găsim scris în 2 Corinteni 7:10:În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea.” Rut a luat această decizie. Ea continuă:

v.17  unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine de cât moartea!“

Ascultaţi cuvintele ei. Sunt câteva lucruri implicate în ceea ce spune ea şi este bine să le acordăm atenţie. Ele implică dedicare dragii mei şi cred că este o bună lecţie pentru noi ceea ce se întâmplă în viaţa acestei femei.

În primul rând  Rut spune: „Unde mergi tu voi merge şi eu!” Cu alte cuvinte, ea îi spune lui Naomi: Am luat decizia să te însoţesc şi aşa voi face. Nu mă interesează altceva şi nu mă mai interesează Moabul. Eu vreau să merg cu tine!”

O a doua fază a deciziei ei este: „ Unde vei locui tu voi locui şi eu”. Cu alte cuvinte, nu numai că va merge împreună cu Naomi dar se va şi identifica cu ea. „Voi accepta sărăcia ta!” Spune  Rut.

Cea de a treia afirmaţie a lui Rut este: „ Poporul tău va fi şi poporul meu!” Adică, uit poporul meu, idolatru şi mă identific cu poporul tău şi cu credinţa lor în Dumnezeu.

Dragii mei, nu poţi deveni un copil al lui Dumnezeu dacă nu eşti gata să te identifici cu poporul Său, cu restul copiilor Săi. Nu de puţine ori am auzit persoane care spun: Vreau să rezolv problema sufletului meu, dar nu vreau să am de a face cu anumiţi oameni din biserica aceea.

Dragul meu dacă eşti prea bun pentru ei, s-ar putea să prea bun pentru Dumnezeu, ori Domnul Isus a spus că EL a venit pentru cei bolnavi, pentru cei care au nevoie de El.

Rut era gata să se identifice cu poporul Domnului. Este gata să devină o renegată pentru Moab, dar o fiică a lui Dumnezeu.

Cea de a patra afirmaţie conchide hotărârea lui Rut:” Dumnezeu tău, va fi Dumnezeu meu!”

Acum, dragii mei, cred că am o explicaţie cu privire la motivul pentru care o fată ca Rut a acceptat să se căsătorească cu un băiat bolnăvicios care s-a mutat în vecinătate. Motivul, cred eu este evident:

Pentru prima dată, probabil ea a auzit de Dumnezeu cel viu şi adevărat. Ea a întâlnit o familie care îl cunoştea pe un Dumnezeu, viu şi adevărat, iar modul lor de a fi a făcut-o să se simtă şi mai atrasă de acest Dumnezeu.

Mai mult, dragi ascultători, ascultaţi care este termenul limită pentru hotărârea ei: „Unde vei muri tu, voi muri şi eu!”.

Ce interesant! O femeie foarte hotărâtă această Rut. Nimic se pare nu poate să-i stea în cale. Este hotărâtă să înfrunte orice.

Prin toate acestea, dragii mei, ea nu spune altceva, decât că speranţa ei este în Dumnezeul acestui popor, Israel. Prin chiar această afirmaţie, ea exprima credinţa comună a poporului evreu, potrivit căreia toţi cei care mor în Domnul vor învia într-o bună zi. Era speranţa lui Avraam. Avraam nu se gândea că va merge în ceruri ci se gândea că va învia. Acesta este motivul pentru care el a cumpărat peştera Macpela şi a îngropat-o pe Sara acolo.

La fel s-a întâmplat cu Iacov, Isaac,  şi Iosif, care a cerut fiilor lui să-i ia oasele din Egipt şi să le ducă în ţara promisă.

Şi Rut cunoştea foarte bine aceste lucruri pentru că şi ea spune: „ Unde vei fi tu îngropată, voi fi şi eu!” Vedeţi, speranţa ei, asemenea celei a lui Avraam, Isaac şi Iacov era că într-o zi va veni şi învierea.

Dragii mei, ce decizie a luat această femeie. Nu este una a cărei consecinţe vor fi numai pentru viaţa aceasta ci şi pentru cea veşnică.

Vedeţi, Rut este un exemplu de pocăinţă reală. Auzim vorbindu-se destul de mult despre pocăinţă şi considerăm că a vărsa câteva lacrimi este semnul indubitabil al acesteia. Poate că vă aduceţi aminte ce spune 2 Corinteni 7:10:

v.10 în adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire, şi de care cineva nu se căiește niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea.

Ce este întristarea lumii? Ei bine ea presupune lacrimi. Lumea poate vărsa lacrimi, nu este ceva imposibil Dar priviţi din nou la cele trei femei care stau la încrucişare de drumuri. Orpa a vărsat la fel de multe lacrimi ca şi Rut. Batista ei era la fel de udă ca şi a lui Rut, Dar este o diferenţă între aceste două femei. Ştiţi care este ea? Orpa a vărsat multe lacrimi dar lacrimile ei nu erau lacrimi de pocăinţă. Rut a vărsat şi ea lacrimi dar ea exprima o altă atitudine.

De fapt, iată cam ce înseamnă pocăinţă în Sfânta Scriptură. Cuvântul folosit în Noul Testament este metanoia .

Chiar cuvântul folosit în 2 Corinteni 7:10 este tocmai acest termen. El înseamnă schimbarea minţii, înseamnă că dacă mergi într-o anumită direcţie, ţi-ai schimbat gândurile, mintea, te întorci din drum şi o iei în direcţia opusă.

Sunt foarte mulţi oameni care ajung la un punct în viaţa lor în care sunt convinşi de Duhul Sfânt că au o direcţie greşită. Ei intenţionează să se schimbe, cel puţin aşa afirmă mulţi dintre ei, varsă câteva lacrimi, dar apoi îşi văd de drumul lor în aceeaşi direcţie în care au apucat-o cu mult timp în urmă.

Este exact ceea ce a făcut Orpa, a vărsat câteva lacrimi împreună cu Rut şi apoi a plecat mai departe pe acelaşi drum pe care venise. S-a întors la idolatria pe care o părăsise pentru o vreme.

Din păcate sunt mulţi cei care procedează la fel şi în zilele noastre, consideră că o mică baie emotivă și câteva vărsate vor rezolva problema.

Ca pastor, trebuie să mărturisesc, nu am prea multă încredere în lacrimi, am văzut persoane care plângeau din belşug dar nu se vedea nici o schimbare în viaţa Ior. Am văzut şi persoane care nu vărsau o lacrimă dar era evident pentru toţi că viata lor era schimbată şi Hristos locuia în ea.

Rut a făcut dovada unei veritabile pocăinţe.

Acum, Naomi o cunoştea destul de bine pe Rut. Timp de 10 ani trăiseră probabil în aceeaşi casă,

v.18 Naomi, văzînd-o hotărîtă să meargă cu ea, n’a mai stăruit

Naomi şi-a dat seama că această fată este foarte serioasă în hotărârea ei şi nu avea rost să o şicaneze. Şi-a dat seama că nu mai este nimic de adăugat.

v.19   Au călătorit împreună pînă ce au ajuns Ia Betleem. Şi cînd au intrat în Betleem, toată cetatea s:a pus în mişcare din pricina lor şi femeile ziceau: „ Naomi (Plăcută) este  aceasta?”

Iată-le ajunse în Betleem» Credeţi că este uşoară întoarcerea? Cei din jur observă imediat că nu mai este familia care plecase . Mai mult, observă că era ceva schimbat cu Naomi.

v.20 Ea le-a zis: ,,Nu-mi mai ziceţi Naomi; ziceţi-mi Mara (Amărăciune), cel Atotputernic m’a umplut de amărăciune.

v.21   La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale.

Ei bine, dragi ascultători, nu am pretenţia că mă descurc prea bine cu matematica, dar pot şi eu să-mi dau seama că între ceva plin şi ceva gol este o mare diferenţă.

Diferenţa între zero şi maxim, este foarte mare. Vedeţi, Naomi plecase cu mâinile pline acum se întoarce cu ele goale.

Dragii mei, daţi-mi voie să spun că atunci când eşti copil al lui Dumnezeu, eşti binecuvântat cu tot felul de binecuvântări cereşti în Hristos. Însă în momentul în care te îndepărtezi de El şi pleci din prezenta Lui, vei descoperi ceva. Vei descoperi că vei ajunge să plângi cu amar şi când te vei întoarce vei fi cu mâinile goale.

Dar, mulţumim lui Dumnezeu că El este bun şi îndurător şi ne primeşte aşa cum suntem. Dacă suntem gata să ne întoarcem El este gata să ne primească asemenea tatălui care îl primea pe fiul risipitor. Dacă te întorci El te va binecuvânta într-un mod cum nu l-ai mai întâlnit. El se va purta foarte bine cu tine.

Acum, Naomi îşi dă seama în ce situaţie se află şi le cere celor din jur să nu o mai numească Naomi, adică Plăcută ci să-i spună Mara adică Amărâta,

Ea spune: De ce să-mi mai ziceţi Naomi, cînd Domnu! S’a rostit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m’a întristat?”

Poate vă gândiţi că oamenii au început să o cheme într-adevăr Amărâta dar nu s-a întâmplat aşa. Duhul Sfânt nu a îngăduit aşa ceva pentru că vedeţi, are şi El o contribuţie aici El o va face din nou pe Naomi o plăcută.

v.22 Astfel s’au întors din ţara Moabului Naomi şi noru-sa Rut, Moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzurilor.

Naomi se întoarce într-unul din cele mai plăcute momente în Betleem, secerişul. Să nu uităm că Betleem înseamnă Casa Pâinii?” ceea ce înseamnă că erau foarte multe câmpuri cu grâne acolo.

Naomi se întoarce acasă şi găseşte locurile binecuvântate pe care le părăsise, binecuvântate de Dumnezeu şi dragii mei, nimic nu se aseamăna cu Betleemul la vremea secerişului.

Deci, din Moab, scena acţiunii se mută acum în câmpul lui Boaz

Să trecem la cel de al doilea capitol al cărţii pentru a-l cunoaşte mai de aproape pe Boaz şi să vedem care este continuarea acestei istorii din capitolul 2:

v.1 Naomi avea o rudă după bărbat. Acesta era un om foarte bogat, din familia lui Elimelec, şi se numea Boaz.

Iată-l pe Boaz prezentat din primul verset. Trebuie să spunem că şi el este unul din personajele principale ale povestirii.

Observaţi, vă rog, că încă de la început el este prezentat ca ruda lui Elimelec, soţul lui Naomi. Este un aspect care trebui notat.

Nu  pot să trec mai departe fără să spun că Boaz este într-un anume sens o imagine a Domnului Isus Hristos.

Şi noi putem spune că avem în Domnul Isus o rudă de aproape. El este Acela care are dreptul de răscumpărare.

În ceea ce priveşte numele lui Boaz, am aflat că el poate fi interpretat ca tărie. Era, vedeţi, un om bogat, deci avea o anumită autoritate. De asemenea, acest nume mai poate fi Interpretat ca om al Legii sau al războiului. Toate acestea sunt adevărate în ceea pe Boaz. Dar, el este din familia lui Elimelec. Iată acum ce face Rut:

v.2 Rut, Moabita, a zis: Naomi: „Lasă-mă, te rog, să mă duc să strîng spice de pe cîmpul aceluia înaintea căruia voi    căpăta trecere”. Ea i-a răspuns: „Du-te, fiica mea.”

Ei bine, iată aici una dintre cele trei legi ciudate despre vorbeam cu o altă ocazie. Mai bine spus, ele par ciudate pentru noi care nu avem nimic în sistemul nostru legal care să semene cu acele legi.

A aduna spice de pe câmp era o prevedere a legii Mozaice. Acesta era modul în care Dumnezeu îi proteja pe cei săraci şi pe străinii tării cei care nu aveau nici o parte de moştenire în Israel. Rut şi Naomi erau pe de o parte străine şi sărace în acelaşi timp, deci iată aici o lege care le avantaja.

Haideţi să privim puţin la această lege. Ea este afirmată în câteva locuri în Scriptură. De exemplu o avem în Levitic 19:9-10. Iată cum sună ea:

v.9 Cînd veţi holdele ţării, să Iaşi un colţ din cîmpul tău, şi să nu strîngi spicele rămase pe urma secerătorilor.

v.10     Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta, şi să nu strîngi boabele cari vor cădea din ei. Să Ie laşi săracului şi străinului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Vedeţi, tocmai în acest mod neobişnuit pentru noi, Dumnezeu îi sensibilizează pe cei din poporul evreu pentru a avea grijă de cei săraci şi în nevoie din mijlocul lor.

Ce mi se pare interesant este că Dumnezeu nu dezvoltă un program anti-sărăcie bazat pe oferirea unor fonduri suplimentare. Nu! Nu este o încurajare a leneviei! El le oferă doar posibilitatea să-şi strângă hrana cu mâinile lor.

Pe de altă parte, legea se adresează proprietarului pământului. Iată ce găsim tot în cartea Leviticului  23:22:

v.22 Cînd veţi secera sămănăturile din ţara voastră, să Iaşi nesecerat un colţ din cîmpul tău, şi să nu strîngi ce rămâne de pe urma secerătorilor.

     Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru”.

Iată şi ultima referinţă din Deuteronom 24:19:

v.19. Cînd îţi vei secera ogorul, şi vei uita un snop pe cîmp, să nu te întorci să-I iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentruca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvînteze în tot lucrul mînilor tale.

Acesta este modul în care are Dumnezeu grijă de cei sărmani. Nu a făcut din ei obiectul unei opere de caritate ci le-a dat ceva de făcut, posibilitatea de a câştiga cu mâinile lor mijloacele de existenţă.

Acum, studiile de specialitate indică o pierdere de 30% din recoltă în cazul recoltării cu mâna. Poporului nu i se permitea să treacă a doua oară pentru a strânge ceea ce a rămas pe jos. Tot ce rămânea în urma secerătorilor constituia hrana pentru categoria mai sus amintită.

Astăzi, o asemenea lege ar fi cu totul ineficientă. Sunt astăzi maşini care au capacitatea de a recolta aproape în procent de 100%. Vă daţi seama ce probleme ar întâmpina cineva care ar încerca să meargă pe urmele unei maşini de secerat. Deci în conformitate cu această lege se duce Rut pe câmp pentru a strânge merinde pentru ea şi pentru soacra ei. Ea cădea sub incidenţa ambelor prevederi: era şi străină şi săracă. Nimeni nu ar fi avut vreun motiv de a o alunga de pe câmp.

v.3 Ea s’a dus într’un ogor să strîngă spice pe urma secerătorilor. Şi sa întîmplat că ogorul acela era a lui Boaz care era din familia lui Elimelec.

Acum,  cred că este uşor de imaginat că Rut, străină fiind nu avea nici cea mai mică idee cu privire la proprietarii câmpurilor şi distribuţia lor. Nu ştia ea unde se duce. Ea ştia doar ce are de făcut fără să o intereseze altceva. Cu toate acestea ea ajunge tocmai în ogorul lui Boaz.  Scriptura spune că s-a întâmplat că a ajuns acolo. Cum credeţi totuşi că a ajuns tocmai în ogorul lui Boaz. Credeţi a venit o voce din cer, care i-a spus în ce ogor să meargă? Nu!

Poate pentru noi oameni, a fost o pură întâmplare că ea a ajuns acolo. Dar nu pentru Dumnezeu. El a condus-o exact în acel câmp. Nu era singurul de pe care se strângea recolta. Dar ea ajunge tocmai în acest ogor! De ce? Pentru că Dumnezeu avea un plan al Lui!

Planul acesta, drag ascultător te implică şi pe tine şi pe mine. Şi pe noi ne-a avut în vedere Dumnezeu în acest plan.

Din întâlnirea dintre Rut şi Boaz a ieşit familia în care peste ani se va naşte Mântuitorul lumii.

Poate că nu este întâmplător nici faptul că asculţi acest program. Este pentru că Dumnezeu te are în vedere şi pe tine!