Itinerar Biblic Ep.0289 – JUDECĂTORI Capitolul 6:23- 7:22

 

Rezumat
– Apostazia lui Israel.
– Izbăvirea adusă prin Ghedeon

Dragi ascultători, continuăm istoria noastră despre modul în care Dumnezeu l-a folosit pe Ghedeon pentru izbăvirea poporului evreu.

Încă suntem la capitolul 6 al cărţii şi mai precis la versetul 23 unde Domnul îl încurajează pe Ghedeon:

v.23  Şi Domnul i-a zis: ,,Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri“.

Dumnezeu i-a spus: “căci nu vei muri” pentru că se temea că va muri după ce L-a văzut pe Dumnezeu. Domnul i-a spus lui Ghedeon să se ducă în oraşul său natal, să înceapă de acolo prin distrugerea altarului lui Baal şi a parului închinat Astarteei care este deasupra. Acestea reprezentau cea mai rea imoralitate.

v.24  Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, şi i-a pus numele ,,Domnul păcii“: altarul acesta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.

v.25 În aceeaş noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: ,,Ia viţelul tatălui tău, şi un alt taur de şapte ani. Dărîmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astartei, care este deasupra.

v.26  Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vîrful acestei stînci, un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea, şi să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stîlpul idolului pe care-l vei tăia“.

v.27  Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul; dar fiindcă se temea de casa tatălui său, şi de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.

Astfel începe Ghedeon aventura. Chiar dacă ştie că Dumnezeu i-a încredinţat această lucrare,  lui tot îi este frică. În loc să asculte de Dumnezeu la lumina zilei, el face acest lucru sub întunericul nopţii. Dar oamenii află cine a făcut-o şi vor să-l omoare pe Ghedeon. Însă Dumnezeu intervine şi îl scapă.

Ghedeon încă mai ezită. Dumnezeu trebuie să-i învingă teama şi să dezvolte curajul şi credinţa în inima lui. Domnul este Cel care îi dă putere lui Ghedeon şi îl învaţă ce este răbdarea. Următorul pas este să-l umple pe acest om cu Duhul Sfânt. Dumnezeu l-a umplut întotdeauna cu Duhul Sfânt pe cel pe care l-a folosit în lucrarea sa.

v.34  Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trîmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.

Sunatul din trâmbiţă însemna război. În momentul în care Ghedeon a sunat din trâmbiţă, poporul a ştiut că acesta era semnalul de război cu amaleciţii şi au început să se adune în jurul lui.

Dar ştiţi ce s-a întâmplat? Pe Ghedeon l-a cuprins din nou frica şi a venit la Domnul cu o propunere.

v.36  Ghedeon a zis lui Dumnezeu: ,,Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mîna mea, cum ai spus,

v.37  iată, voi pune un val de lînă în arie; dacă numai lîna va fi acoperită de rouă, şi tot pămîntul va rămînea uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mîna mea, cum ai spus“.

v.38  Şi aşa s’a întîmplat. În ziua următoare, el s’a sculat disdedimineaţă, a stors lîna, şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.

În ziua următoare Ghedeon a venit din nou la Domnul. (Eu cred că el a avut tot timpul această intenţie, indiferent de rezultatul primului test. El a dorit un test dublu care să nu poată fi contestat.

Deci, Ghedeon a spus: “Acum, Doamne, voi pune din nou lâna în arie. Dacă Tu eşti cu adevărat cu mine, pune roua peste tot şi lasă lâna uscată.” Mă bucur că a procedat aşa pentru că, sincer vorbind, eu aş fi destul de sceptic pentru a crede că prima dată s-a întâmplat pur şi simplu să fie aşa cum a zis el. Sau hai să spunem că era natural să se întâmple unul din aceste două lucruri şi supranatural să se întâmple şi al doilea.

Dragii mei acest om i-a cerut lui Dumnezeu să pună rouă pe lână şi a doua oară să nu mai fie rouă pe lână.

Cât de bun a fost Dumnezeu cu Ghedeon! Vom vedea că Dumnezeu îl pregăteşte pe acest om şi îl învaţă până când îl aduce în punctul în care Ghedeon înţelege că nu el va lupta. Atunci Dumnezeu îl va folosi pentru a câştiga o mare biruinţă.

Revenind puţin la versetele 34 şi 35, vom vedea că au venit de peste tot bărbaţi pentru oştirea lui Ghedeon. Când sună trâmbiţa în Israel, acesta este semnal de război. Ca să fim sinceri, Ghedeon este ultimul om în jurul căruia ar fi vrut ei să se adune. El nu este un om pregătit pentru a-i conduce pe israeliţi în luptă. Dar Dumnezeu începe să lucreze în viaţa acestui om într-un mod cât se poate de clar, aşa cum vom vedea în capitolul 7.

Dar să vedem cum au fost aleşi soldaţii lui Ghedeon.

v.1  Ierubaal, sau Ghedeon, şi tot poporul care era cu el, s’au sculat disdedimineaţă, şi au tăbărît la izvorul Harod. Tabăra lui Madian era la miazănoapte de Ghedeon, spre dealul More, în vale.

v.2  Domnul a zis lui Ghedeon: ,,Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mînile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea, şi să zică: ,Mîna mea m’a izbăvit`.

Ghedeon îşi priveşte oştirea. Avea 32.000 de bărbaţi şi se gândeşte că acest număr este suficient de mare.

Ni se spune aici că Madianiţii erau ca lăcustele pe dealuri. Nu erau ei prea organizaţi dar prin numărul lor mare, ei i-ar fi copleşit pe israeliţi. Prin urmare, numărul israeliţilor era prea mic şi, cred eu, Ghedeon era gata să sune încă o dată din trâmbiţă. Dar Dumnezeu i-a spus: “Ai prea mulţi oameni. Nu-ţi pot da biruinţa cu 32.000 de oameni pentru că te vei lăuda că ai ieşit biruitor prin puterea şi tăria ta.” De aceea foloseşte Dumnezeu şi astăzi oameni neînsemnaţi în ochii lumii, oameni care nu au în ei înşişi puteri pe care să se bizuiască. În acest caz, Dumnezeu reduce numărul soldaţilor din armata lui Ghedeon.

v.3  Vesteşte dar lucrul acesta în auzul poporului: ,Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze de muntele Gaaladului“. Douăzeci şi două de mii de oameni din popor s’au întors, şi au mai rămas zece mii.

Ghedeon avea 32.000 de soldaţi şi iată că acum pierde 22.000 din ei.

Poate vă amintiţi condiţia exprimată în sistemul de legi mozaic şi consemnată în Deuteronom, condiţie conform căreia dacă unui ostaş recrutat în armată îi era frică, trebuia să se întoarcă acasă.

M-am întrebat adesea de ce Ghedeon nu s-a dus acasă. Când a spus: “Cine este fricos şi se teme”, ar fi putut adăuga: “să mă urmeze pe mine, pentru că eu mă duc acasă. Eu mă tem mai mult decât toţi cei de aici.”  Cu toate acestea, el trebuia să rămână cu restul oştirii, pentru că aceasta era sarcina pe care i-o încredinţase Dumnezeu.

Acum Ghedeon are numai 10.000 de oameni – destul pentru a face pe oricine să se teamă. Dar Dumnezeu spune: “Şi acum sunt prea mulţi oameni în oştirea ta. Trebuie să reduci acest număr. Nu-ţi pot da biruinţa cu acest număr mare de ostaşi în oştirea ta.”

Astfel, Ghedeon şi oamenii lui au trecut printr-un alt test.

v.5  Ghedeon a pogorît poporul la apă, şi Domnul a zis lui Ghedeon: ,,Pe toţi cei ce vor limpăi apă cu limba, cum limpăeşte cînele, să-i desparţi de toţi cei ce vor bea apă din genunchi“.

v.6  Ceice au limpăit apa, ducînd-o la gură cu mîna, au fost în număr de trei sute de oameni; şi tot poporul celalt a îngenunchiat ca să bea.

v.7  Şi Domnul a zis lui Ghedeon: ,,Cu cei trei sute de oameni cari au limpăit, vă voi mîntui, şi voi da pe Madian în mînile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă.

Ştiţi ce avem aici? Suntem în faţa unei lecţii despre alegerea divină şi voinţa liberă a omului şi despre felul în care acestea lucrează împreună. Dumnezeu i-a spus lui Ghedeon: “Eu voi alege oamenii care vor merge cu tine, dar voi face astfel încât îi voi lăsa pe ei să facă această alegere. Adu-i la apă şi cei care vor lipăi apa aşa cum fac câinii sunt cei pe care i-am ales Eu. Trimite-i înapoi pe ceilalţi. Nu am nevoie de ei.”

Dacă noi am fi fost acolo cu tehnica de azi, am fi luat interviuri ostaşilor din armata lui Ghedeon. Să luăm exemplul unuia dintre cei care au băut apă din genunchi şi să presupunem că întrebăm: “De ce te-ai aşezat pe genunchi pentru a bea apă?” El ar răspunde: “Păi chiar mă întrebam de ce nu am mers acasă cu ceilalţi. M-am tot gândit la ce se întâmplă… ştiţi, am familie, soţie şi copii… nu cred că ar trebui să merg la acest război. Cred că trebuia să mă întorc acasă. Nu am curaj pentru aşa ceva. El a ales. Dar şi Dumnezeu a ales. Aceasta este alegerea divină şi libera voinţă a omului.

Vedeţi voi, dragii mei, Dumnezeu alege, dar vă lasă pe voi să fiţi aceia care fac alegerea. Să ne continuăm interviul imaginar cu unul din cei care au lipăit apa cum face un câine şi au trecut de partea cealaltă.

Poate că l-am întreba: “De ce ai băut apa în felul acesta?” El ar răspunde: “Unde sunt madianiţii?” “Stai puţin, eu te-am întrebat de ce ai lipăit apa aşa?” Replica lui ar fi: “Pentru că sunt de partea lui Ghedeon orice-ar fi!”

Vă asigur, dragi ascultători,  că acei trei sute de oameni aveau inima pregătită de luptă. Dacă i-aţi fi spus unuia dintre aceşti bărbaţi: ”Ştii că Dumnezeu te-a ales?”, el ar fi răspuns: “Nu ştiu despre ce vorbeşti. Eu vreau să merg să lupt cu madianiţii!”

Puteţi să discutaţi cât vreţi despre alegere şi libera voinţă, adevărul este că funcţionează. Oricât aţi încerca să le anulaţi prin discuţii în contradictoriu, ele lucrează în viaţa de toate zilele.

Fiecare din cei 10.000 de bărbaţi din oştirea lui Ghedeon şi-a exercitat libera voinţă. Dumnezeu nu a intervenit în această voinţă liberă şi i-a lăsat să aleagă ce vor să facă.

Dragii mei şi vouă Dumnezeu vă oferă astăzi, prin Isus Hristos, darul fără plată al mântuirii. Este o ofertă reală şi sinceră din partea lui Dumnezeu Însuşi.

Domnul Isus a spus: “Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Nu-mi spuneţi că vă puteţi contrazice acum în privinţa alegerii divine. Pentru că nu puteţi face acest lucru. Puteţi veni la Dumnezeu dacă vreţi să veniţi. Dacă nu veniţi la El, am o veste pentru voi: nu aţi fost aleşi. Dacă însă veniţi la El, am o veste bună pentru voi: aţi fost aleşi. Aşa lucrează Dumnezeu.

Calitatea acestor trei sute de oameni care au rămas a fost adesea înţeleasă greşit. Pe când eram student, am mers la o biserică mică dintr-un ţinut. Când am ajuns acolo, o doamnă în vârstă, drăguţă, mi-a spus: “Domnule, aici avem o mică oştire a lui Ghedeon!” Nu era deloc aşa. Am întâlnit acolo cei mai descurajaţi şi mai leneşi oameni din câţi am văzut vreodată. Aceasta nu era oştirea lui Ghedeon. Oştirea lui Ghedeon era un grup de oameni devotaţi, gata să moară pentru izbăvirea lui Israel, oameni care îşi predaseră inima şi sufletul acestui ţel. Aceşti oameni au lipăit apa ca un câine pentru că scopul lor era să-i prindă pe madianiţi, nu să bea apă. Ei şi-au spus că vor bea destulă apă după ce se va fi terminat lupta.

După ce am văzut un meci de fotbal la televizor am ascultat un interviu cu unul dintre fundaşii echipei învingătoare. El era atât de emoţionat şi de fericit încât nu şi-a asumat nici un merit în câştigarea acelei victorii. El a spus: “Am fost hotărâţi să câştigăm!”

Aceasta este oştirea lui Ghedeon, dragi prieteni. Şi de aşa ceva este nevoie astăzi în bisericile noastre.

De acum armata este pregătită, dar Dumnezeu mai are o lecţie pentru Ghedeon:

v.10  Dacă ţi-e frică să te pogori, pogoară-te cu Pura, slujitorul tău.

v.11  Să asculţi ce vor zice, şi după aceea ţi se vor întări mînile: pogoară-te dar în tabără.“ ,,El s’a pogorît cu Pura, slujitorul lui, pînă la întîia strajă a taberii.

v.12  Madian, Amalec, şi toţi fiii Răsăritului, erau răspîndiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.

v.13  Ghedeon a sosit; şi iată că un om istorisea tovarăşului său un vis. El zicea: ,,Am visat un vis: şi se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s’a lovit pînă la cort, şi cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos, şi cortul a fost dărîmat.“

v.14  Tovarăşul lui a răspuns, şi a zis: ,,Aceasta nu este altceva decît sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mînile lui pe Madian şi toată tabăra.“

Aceasta este lecţia finală pentru Ghedeon înainte de a porni la luptă. El se duce la marginea taberei şi îi aude pe doi soldaţi vorbind. Ei cred cu adevărat că Dumnezeu îi va da pe madianiţi în mâinile lui Ghedeon şi ale trupei lui.

Dumnezeu îi îngăduie lui Ghedeon să audă această discuţie pentru ca să se simtă încurajat înainte de lupta care-i stătea înainte.

Dar iată ce se întâmplă în timpul luptei:

v.16 A împărţit în trei cete pe cei trei sute de oameni, şi le-a dat tuturor trîmbiţe şi ulcioare goale, cu nişte făclii în ulcioare.

v.17  El le-a zis: ,,Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu;

v.18  şi cînd voi suna din trîmbiţă, eu şi toţi ceice vor fi cu mine, să sunaţi şi voi din trîmbiţă de jur împrejurul taberii, şi să ziceţi: ,Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!“

v.19  Ghedeon şi cei o sută de oameni cari erau cu el au ajuns la capătul taberii la începutul străjii dela mijlocul nopţii, îndată dupăce puseseră pe păzitori. Au sunat din trîmbiţă, şi au spart ulcioarele pe cari le aveau în mînă.

v.20  Cele trei cete au sunat din trîmbiţă şi au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mîna stîngă şi trîmbiţele cu mîna dreaptă ca să sune, şi au strigat: ,,Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!“

v.21  Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberii, şi toată tabăra a început să alerge, să ţipe, şi să fugă.

v.22  Cei trei sute de oameni au sunat iarăş din trîmbiţă; şi în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora. Tabăra a fugit pînă la Bet-Şita spre Ţerera, pînă la hotarul dela Abel-Mehola lîngă Tabat.

Aceasta este strategia lui Ghedeon, dragii mei. El îi împarte pe cei trei sute de ostaşi în trei grupe. Lor li se împart trei feluri de obiecte: trâmbiţe, ulcioare goale şi făclii. Făcliile erau puse în ulcioare pentru a nu fi văzute. Fiecare ţinea într-o mână un ulcior şi în cealaltă, o trâmbiţă. La pornirea în luptă, ei au strigat: “Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”

Interesant este faptul că Ghedeon nu avea sabie şi, de fapt, nici unul din cei trei sute de luptători nu avea sabie. Israeliţii erau sub stăpânirea madianiţilor şi aceştia nu le îngăduiau să deţină arme de luptă. Asupritorii păstrau armele pentru ei înşişi.

Aşadar, strategia lui Ghedeon recurgea la făclii, lămpi şi trâmbiţe.

Aşa cum am văzut, madianiţii şi amaleciţii făceau parte din triburile nomade ale deşertului. Ei au năvălit în ţara lui Israel şi au luat în stăpânire recoltele şi rezervele de hrană. Ei nu erau organizaţi deloc şi pentru că mergeau de colo-colo prin deşert nu aveau nici o armată organizată. Puneau câteva gărzi în jurul taberei, dar cei mai mulţi dormeau pe unde apucau. Nu se aşteptau să fie atacaţi în timpul nopţii. Întâi de toate, noaptea este destul de greu să vezi pe unde îţi sunt adversarii.

Ghedeon şi-a împărţit cei trei sute de oameni în trei grupe în jurul taberei. La un anumit moment, ei au sunat din trâmbiţe şi au spart ulcioarele pentru ca să strălucească lumina din ele. Fiecare trâmbiţă îi făcea pe duşmani să creadă că au de-a face cu mai multe sute de războinici. Imaginaţi-vă că madianiţii s-au trezit dintr-un somn adânc în tot acest zgomot. Primul lucru pe care l-au făcut a fost acela de a lovi cu săbiile în toate direcţiile. Israeliţii nu aveau săbii. Tot ce au făcut ei a fost să facă lumină pentru ca madianiţii să se lovească unii pe alţii. Până la urmă, madianiţii au fugit către dealuri, în păduri, au ieşit din acel ţinut. Ghedeon şi israeliţii au repurtat o victorie răsunătoare.

Să ne gândim la lecţia spirituală pe care o putem învăţa noi din acest fragment. Mai întâi, să revenim puţin la chestiunea cu roua pe lână. Avem nevoie ca Dumnezeu să facă o lucrare de decoraţiuni interioare în viaţa noastră. Trebuie să-I cerem să pună rouă pe vieţile noastre aride.

În Osea 14:5, Dumnezeu spune: “Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul, şi va da rădăcini ca Libanul.” Dumnezeu vorbeşte despre acest subiect de mai multe ori. “Despre Iosif a zis: ‘Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, roua, cele mai bune ape care sunt jos…” (Deuteronom 33:13). “Mânia împăratului este ca răcnetul unui leu, şi bunăvoinţa lui este ca roua pe iarbă” (Proverbe 19:12). “Prin ştiinţa Lui s-au deschis Adâncurile, şi strecoară norii roua” (Proverbe 3:20). În sfârşit, în Psalmul 133, versetele 1-3, Dumnezeu spune: “Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! Este ca untdelemnul de preţ care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie.”

Dumnezeu a binecuvântat în felul acesta. Noi avem nevoie de această atingere a prospeţimii. Avem nevoie de acea răcoare pe care o aduce roua dimineaţa pe flori şi pe iarbă.

În Osea 14:5 am citit despre crin care este o floare foarte delicată. El, Domnul, Dumnezeul nostru se va pogorî asupra noastră ca ploaia peste iarba câmpului. Când suntem în necaz, chiar dacă Dumnezeu ne-a pedepsit, tot va veni asupra noastră ca ploaia proaspătă de vară. Domnul nostru a plâns pentru cetatea Ierusalim. Plângem noi astăzi pentru cei păcătoşi? Vameşul se pocăia de păcatul său şi se lovea cu pumnii în piept. Facem noi la fel astăzi? Avem nevoie de atingerea lui Dumnezeu care să ne facă statornici şi puternici. O, de am putea spune împreună cu Psalmistul: “Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele” (Psalmul 57:7).

Avem nevoie de roua lui Dumnezeu care poate aduce puritate în vieţile noastre. 2 Petru 3:14: “De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” De aşa ceva avem nevoie astăzi. Dumnezeu foloseşte numai un vas curat. “Căci este scris: ‘Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt!’” (1 Petru 1:16). Dumnezeu ne spune următorul lucru: “Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1).

Mai sunt şi alte lecţii pe care le vom învăţa din această istorie a victoriei Domnului prin Ghedeon. Să nu uităm însă că atunci când suntem aleşi de Domnul, El face lucruri mari prin viaţa noastră.