Itinerar Biblic Ep.0287 – JUDECĂTORII Cap. 4 şi 5

 

Rezumat

  • A treia apostazie.
  • Dumnezeu eliberează poporul prin Debora şi Barac.

 

Dragi ascultători, continuăm incursiunea noastră în cartea judecătorilor şi aşa cum parcă ne-am obişnuit deja, avem de a face cu o nouă apostazie, adică poporul se îndepărtează de Dumnezeu şi se închină unor dumnezeu străini.

As vrea să nu uităm că ceea ce noi citim şi descoperim în cuvântul lui Dumnezeu nu sunt simple lecţii de istorie ci lecţii care privesc în mod direct viaţa noastră spirituală. Cred că poporul evreu ne reprezintă atât de bine pe fiecare încât toţi trebuie să luăm bine seama la modul în care se desfăşoară această relaţie deosebită dintre ei şi Dumnezeu. Avem multe de învăţat în direcţia a ce este de făcut, dar şi în ce nu trebuie făcut.

Chiar şi în privinţa apostaziei, a îndepărtării de Dumnezeu cred că nu trebuie să avem o atitudine foarte radicală de condamnare, deoarece şi nouă ni se întâmplă atât de des să cădem în aceleaşi păcate.

Dar să ne întoarcem la această nouă lecţie despre apostazie, pocăinţă, îndurarea lui Dumnezeu şi izbăvire.

Judecători 4:

v.1   Copiii lui Israel iarăş au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud.

v.2  Şi Domnul i-a vîndut în mînile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim.

v.3  Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de cară de fer, şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.

După moartea lui Ehud, Israel a revenit la închinarea la idoli. A început o nouă perioadă de opresiune. Domnul l-a dat pe Israel pe mâna lui Iabin, împăratul Canaanului. Sisera, căpetenia oştirii, avea nouă sute de care de fier. Aceste care provocau spaima şi groaza în rândurile israeliţilor care nu aveau un astfel de armament. Israel s-a aflat sub jugul lui Iabin vreme de 20 de ani.

v.4  Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, proorociţa, nevasta lui Lapidot.

v.5  Ea şedea subt finicul Deborei, între Rama şi Betel, în muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi.

Avem aici o mamă în Israel – Debora – care este descrisă şi ca proorociţă, şi ca judecătoare. Ni se spune că ea era nevasta lui Lapidot, dar eu aş vrea să răstorn poziţiile şi să spun că Lapidot era soţul Deborei.

Din câte se pot observa ea pare a fi o femeie remarcabilă.

Debora a fost pregătită de Dumnezeu pentru a judeca peste Israel. Ea l-a chemat pe generalul armatei şi l-a pus la treabă. Acesta nu se achita de datoria lui şi iată ea îl trimite să lupte cu duşmanul lui Israel pentru ca poporul să poată fi eliberat din robie. După indicaţiile date am putea spune că ea era adevăratul general:

v.6  Ea a trimes să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: ,,Iată porunca pe care a dat-o Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului, şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon;

v.7  voi trage spre tine, la pîrîul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carăle şi oştile lui, şi-l voi da în mînile tale“.

v.8  Barac i-a zis: ,,Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce“.

Barac trebuie să fi fost unul din cei mai fricoşi generali ai tuturor timpurilor. El ar fi trebuit să se afle pe câmpul de luptă, conducându-şi cu vitejie oştirea, şi când colo îl găsim ascunzându-se după fusta unei femei. Barac nu vrea să meargă la luptă dacă nu vine şi Debora. El era convins că va fi biruitor în lupta dacă această proorociţă va merge cu el. Nu e de mirare că a fost nevoie ca Dumnezeu să folosească o femeie în vremea aceea!

v.9  Ea a răspuns: ,,Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mînile unei femei“. Şi Debora s’a sculat, şi s’a dus cu Barac la Chedeş.

Debora a promis că va merge cu Barac, dar i-a spus că o femeie va fi eroina luptei.

Dragii mei, Debora a fost o femeie directă care, aşa cum vom vedea, dorea să-şi vadă poporul eliberat de sub jugul duşmanilor săi.

Barac şi-a adunat oştirea şi toţi s-au pregătit pentru a porni împotriva duşmanului. Dumnezeu le dă biruinţa.

v.16  Barac a urmărit carăle şi oştirea pînă la Haroşet-Goim; şi toată oştirea lui Sisera a căzut subt ascuţişul săbiei, fără să fi rămas un singur om.

Israeliţii au distrus complet armata lui Sisera.

v.17 Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber, Chenitul; căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber, Chenitul, era pace.

Această femeie nu făcea parte din poporul Israel dar iată că şi ea este de partea poporului Domnului.

v.18  Iael a eşit înaintea lui Sisera, şi i-a zis: ,,Intră, domnul meu, intră la mine, şi nu te teme“. El a intrat la ea în cort, şi ea l-a ascuns subt o învelitoare.

v.19  El i-a zis: ,,Dă-mi te rog, puţină apă să beau, căci mi-e sete“. Ea a deschis burduful cu lapte, i-a dat să bea, şi l-a acoperit.

v.20  El i-a mai zis: ,,Stai la uşa cortului, şi dacă vine cineva şi te întreabă: ,Este cineva aici?` să răspunzi: ,Nu“.

v.21  Iael, nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de al cortului, a pus mîna pe ciocan, s’a apropiat încet de el, şi i-a bătut ţăruşul în tîmplă, aşa că a răspuns adînc în pămînt. El adormise adînc şi era rupt de oboseală; şi a murit.

De vreme ce oştirea lui era nimicită, dorinţa cea mai mare a lui Sisera era să-şi salveze măcar viaţa.

Canaaniţii nu-i deranjaseră pe chenitiţi şi Sisera a crezut că va fi în siguranţă la ei. El a mers la casa lui Heber. Iaela, soţia lui Heber, i-a oferit ospitalitate acestui soldat ostenit. Bunăvoinţa ei l-a făcut să creadă că poate avea încredere în ea. Dar când el a adormit, ea a luat un ciocan şi un ţăruş şi l-a omorât pe Sisera. A scăpat astfel de el. Şi Israel s-a bucurat de izbăvire. Nu cunoaştem din ce motive l-a omorât această femeie pe Sisera, cert este că acest general şi-a găsit o moarte ruşinoasă . Dar era pentru el probabil judecata lui Dumnezeu, Dumnezeul poporului împotriva căruia luptase el.

Dragi prieteni poate aţi auzit, sau chiar cunoaşteţi, persoane care au luptat împotriva copiilor Domnului. Eu unul îmi aduc aminte de o situaţie povestită de cineva care se afla împreună cu un grup în casa unui prieten pentru rugăciune. Era pe timpul când asemenea manifestări erau interzise.

La un moment dat uşa a fost dată la perete şi în casă au năvălit câţiva oameni în uniformă. Au început să-i înjure, să-i ameninţe, chiar să-i lovească. La un moment dat, un om în vârstă din cadrul grupului, s-a ridicat încercând să explice că ei nu fac nimic rău. Cel ce părea comandantul grupului agresor a ridicat bastonul pentru a-l lovi pe bătrân. Toţi erau cu privirile aţintite spre ei şi se aşteptau să-l vadă pe bătrân prăbuşindu-se. Dar, în ciuda eforturilor vizibile ale comandantului, mâna refuza să coboare. O teamă de nedescris i-a cuprins pe cei în uniformă şi dintr-o dată s-a lăsat tăcerea.  Nimeni nu îndrăznea să spună nimic. Bătrânul a rostit atunci un verset:

“Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,După slavă m’a trimes El la neamurile cari v’au jăfuit; căci celce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.”    Zaharia 2:8

Dragii mei, lucrul acesta este valabil şi în această situaţie şi în oricare alta este vorba despre copii lui Dumnezeu.

Dumnezeu a izbăvit şi de data aceasta poporul Israel. Cântarea prezentată în acest capitolul care urmează, capitolul 5 este una de laudă la adresa lui Dumnezeu.

Judecători 5:

v.1  În ziua aceea, Debora a cîntat această cîntare, cu Barac, fiul lui Abinoam:

v.2  ,,Nişte căpetenii s’au pus în fruntea poporului în Israel, Şi poporul s’a arătat gata de luptă: Binecuvîntaţi pe Domnul!

v.3  Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cînta, da, voi cînta Domnului, Voi cînta din alăută Domnului, Dumnezeului lui Israel.

v.4  Doamne, cînd ai ieşit din Seir, Cînd ai plecat din cîmpiile Edomului, Pămîntul s’a cutremurat, cerurile au picurat, Şi norii au turnat ape cu găleata;

v.5  Munţii s’au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s’a clătinat Domnului, Dumnezeului lui Israel“.

Cântarea lor are un limbaj foarte poetic, să fiţi siguri de acest lucru.

Debora mărturiseşte că ea este o mamă în Israel. Ea nu căuta să facă neapărat o lucrare în afara casei. Faptul că a ajuns să preia conducerea în Israel nu era un lucru asupra căruia să-şi asume vreun merit – a fost alegerea lui  Dumnezeu.

De fapt, istoria are multe asemenea exemple. Eroina franceză, Ioana d’Arc şi Zenobia, regina Palmirei, sunt doar alte două nume dintr-o listă mult mai lungă de femei care au făcut dovada unui curaj aparte.

Debora a fost un judecător remarcabil. Ea l-a întrecut cu mult pe Otniel în abilitatea de a conduce şi judeca.

Cu mulţi ani în urmă l-am auzit pe Harry Ironside povestind cum odată, pe când se plimba cu un prieten prin parc, a văzut o femeie predicând acolo. Prietenul lui a spus: “Este o ruşine pentru o femeie să se apuce să predice aşa. Deplâng această situaţie. Această femeie nu ar trebui să facă aşa ceva.” Dr. Ironside a replicat: “Sunt de acord cu tine că este ruşinos, dar nu că această femeie predică, ci pentru că nu e nici un bărbat care să vină şi să-i ia locul.”

Iabin era împăratul Canaanului şi Dumnezeu îi îngăduise să subjuge poporul Israel. Când a venit vremea izbăvirii, Barac, comandantul oştirii, nu a vrut să plece la luptă. Totuşi, Dumnezeu făgăduise biruinţa. Aceasta a fost câştigată, dar pentru Barac a fost o victorie umilitoare.

După bătălie, Debora şi Barac au cântat una din primele cântări de acest gen din istoria rasei umane.

v.6 ,,Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, Şi călătorii apucau pe căi strîmbe.

v.7  Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, Pînă cînd m’am sculat eu, Debora, Pînă cînd m’am ridicat eu, ca o mamă în Israel.

Cântarea îl menţionează pe Şamgar. Dacă vă amintiţi, el era judecătorul cu oticul de plug. El a judecat într-o vreme când domneau fărădelegea şi imoralitatea. Nu era nimeni în siguranţă la drumul mare. Drumurile principale erau goale. Oamenilor le era frică să meargă pe aceste drumuri şi umblau pe cărări lăturalnice. Şi astăzi este periculos să mai umbli noaptea pe străzi. Femeile nu mai îndrăznesc să iasă neînsoţite după căderea serii în unele locuri.

Debora cunoştea toate aceste pericole pentru că ştia că în ţară domnea fărădelegea.

În continuare, cântarea ei vorbeşte despre lipsa de conducători. Conducătorii încetaseră  să mai conducă. Nu exista nici un mare bărbat care să guverneze ţara.

Debora era mamă, ceea ce înseamnă că avea o inimă de mamă. Ea nu dorea să-şi asume rolul de conducător în ţară, dar nu era nici un bărbat potrivit pentru această sarcină în acel moment. Ce situaţie tragică! Debora îşi dorea ceva mai bun pentru copiii ei pentru că ceea ce vedea în jurul ei o nemulţumea profund. Ea a ajuns judecător în Israel şi a luat conducerea într-o vreme în care poporul ei Îl respingea pe Dumnezeu.

v.8  El îşi alesese noi dumnezei: Atunci războiul era la porţi; Dar nu vedeai nici scut, nici suliţă La patruzeci de mii în Israel.

Israel Îl nesocotea pe Dumnezeu. Numai că, în loc să devină atei, copiii lui Israel au devenit politeişti. Ei au început să se închine la mai mulţi dumnezei.

Dragii mei, gândiţi-vă la mulţimea de oameni care trăiesc fără Dumnezeu în prezent! Debora nu a vrut să-şi vadă copiii ajunşi într-un astfel de mediu şi de aceea a intervenit.

Vă amintiţi speranţele pe care le-a avut această ţară după cel de-al doilea război mondial? Toţi oamenii credeau că vom avea, în sfârşit, pace. Mulţi au crezut că vor trăi în pace şi în păcat şi că totul va fi frumos. Ei au uitat de cuvintele Psalmului 85:10 care sună astfel: “Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută.” Dragi prieteni, dreptatea şi pacea nici măcar nu-şi vorbesc astăzi – nici nu cred că se cunosc măcar! Este interesant că Dumnezeu nu ne-a lăsat să trăim liniştiţi în păcat. Dumnezeu nu l-a lăsat nici pe Israel să trăiască liniştit în păcat. Un alt lucru demn de notat este acela că Israel nu avea o forţă de apărare. Ei nu aveau cu ce să întâmpine duşmanul. Debora cânta astfel: “Atunci războiul era la porţi; dar nu vedeai nici scut, nici suliţă la patruzeci de mii în Israel.” Israel nu avea nici un fel de ajutor.

v.9  Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, Spre aceia din popor cari s’au arătat gata să lupte. Binecuvîntaţi pe Domnul!

Nu era totul rău. Printre conducătorii lui Israel se numărau câţiva care încă ascultau de Dumnezeu. Debora dorea ca ei să ştie că se pot bizui pe sprijinul său. Ea respingea doar mulţimea aceea de oameni care Îl uitaseră pe Dumnezeu.

v.10  Voi, cari călăriţi pe măgăriţe albe, Voi, cari şedeţi pe covoare, Şi voi, cari umblaţi pe drum, -cîntaţi!

v.11  Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, Să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, Binefacerile cîrmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnului s’a pogorît la porţi:

Porţile erau locul de adunare. Oriunde s-ar fi întâlnit oamenii, în loc să vorbească despre subiectele comune ale zilei, aşa cum făcuseră în prezent, ei vorbeau despre lucrările drepte ale lui Dumnezeu.

v.12 Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeste-te, trezeşte-te şi zi o cîntare! Scoală-te, Barac, Şi adu-ţi robii de război, Fiul lui Abinoam!

v.13  Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi-a dat biruinţa asupra celor viteji.

După biruinţa lui Israel asupra duşmanului, Debora îi spune încă o dată lui Barac să preia comanda. Dar el nu preia comanda şi ea trebuie să fie în continuare cea care conduce poporul. Ea a descoperit că a avut biruinţă împotriva celor puternici.

v.14  Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin în oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, Şi din Zabulon cîrmuitorii.

Acum i se alătură seminţiile lui Israel.

v.15  Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, Şi Isahar a venit după Barac, A fost trimes pe urma lui în vale. La pîraiele lui Ruben, Au fost mari hotărîri!

v.16  Pentruce ai rămas în mijlocul staulelor

v.17  Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentruce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, Şi s’a odihnit în limanurile lui.

Unele seminţii nu au ajutat cu nimic. Ruben nu a trimis întăriri în luptă. Ei nu     şi-au oferit sprijinul când era mare nevoie de ajutor. Deşi erau vecini, deşi erau aproape, nu au făcut nimic. EI s-au gândit că trebuie să stea cu turmele lor şi se pare că nu aveau încredere să le păzească altcineva animalele. S-au purtat ca şi când nici n-ar fi fost război. Spre deosebire de Ruben, Isahar a venit în ajutorul Deborei şi al lui Barac.

Dan era ocupat cu comerţul. Membrii acestei seminţii nu au vrut să vină la luptă. Aşer a rămas pe malul mării. Natura umană nu se schimbă niciodată. La fel ca în zilele Deborei, mulţi oameni nu se mai gândesc deloc astăzi la binele ţării lor.

v.18  Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, Şi Neftali la fel, pe înălţimile din cîmpie.

Aceste două seminţii au luptat cu adevărat.

v.19  Împăraţii au venit, s’au luptat; Atunci au luptat împăraţii Canaanului, La Tanaac, la apele Meghido; N’au luat nicio pradă, nici argint.

Israel a avut aliaţi care anterior îi fuseseră duşmani. Ei l-au ajutat pe Israel la apele Meghido, în apropiere de ceea ce va fi Armaghedonul cândva.

v.20  Din ceruri se luptau, De pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera.

Eu cred că aici este vorba despre un limbaj poetic. S-ar putea spune cu adevărat că Dumnezeu era împotriva acestui duşman.

v.21  Pîrîul Chison i-a luat, Pîrîul din vremile străvechi, pîrîul Chison! Suflete, calcă-‘n picioare pe viteji!

v.22  Atunci copitele cailor au răsunat De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor.

v.23  Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; Căci n’au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji“.

Vă spun sincer că nu-l pot identifica pe acest Meroza. Dar un lucru vă pot spune sigur: nu aş vrea să fiu un locuitor al cetăţii lui Meroz. Ei nu au venit în ajutorul lucrării Domnului şi au fost blestemaţi.

Din păcate şi  astăzi sunt mulţi cei care nu vin în ajutorul lucrării Domnului iar consecinţele numai Domnul le cunoaşte.

v.24 Binecuvîntată să fie între femei Iael, Nevasta lui Heber, Chenitul! Binecuvîntată să fie ea între femeile cari locuiesc în corturi!

Eroina acelui moment a fost Iael, în ciuda faptei ei pline de cruzime. Dar era vreme de război şi acestea erau urmările războiului. Peste tot în jur se puteau vedea trupuri moarte, distrugere, efectele războiului. Sufletele oamenilor erau întristate şi înspăimântate. Dar iată că este descoperită şi o inimă de mamă. Ea îşi aminteşte că Sisera, deşi era duşman, avea şi el o mamă. Deşi o laudă pe Iael pentru ce a făcut, Debora se gândeşte la mama lui Sisera.

v.28  Pe fereastră, prin zăbrele, Se uită mama lui Sisera, şi strigă: ,,Pentruce zăboveşte carul lui să vină? Pentruce vin carăle lui aşa de încet?“

v.29   Cele mai înţelepte dintre femeile ei îi răspund, Şi ea îşi răspunde singură:

v.30  ,,Negreşit, au găsit pradă! Şi-o împărţesc: O fată, două fete de fiecare om; Pradă de haine văpsite pentru Sisera; Pradă de haine văpsite cusute la gherghef, Două haine văpsite şi cusute la gherghef, De pus pe grumazul biruitorului!“

Mama lui Sisera a ştiut în inima ei ce se întâmplase. Ea a ştiut că fiul ei a fost ucis. Ea s-a gândit tot timpul că el se va întoarce acasă, dar el nu a venit. Chiar aşa fiind, inima Deborei era alături de această femeie pentru că era mamă.

v.31  Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc sînt ca soarele, cînd se arată în puterea lui“. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.

Au mai fost mame în trecut care au învins obstacole în vremuri rele, vremuri ca acelea în care a trăit Debora. Citiţi biografia lui Augustin. El a avut o mamă extraordinară pe nume Monica. Ea s-a rugat pentru el. El era un profesor depravat care, într-un final, a ajuns să vină la Isus Hristos.

Dragul meu, lucrul pe care aş vrea să-l reţii este că Dumnezeu poate da izbândă, dar cel mai bun lucru este să fi de partea Lui pentru că El poate transforma chiar şi oameni obişnuiţi în eroi.