Itinerar Biblic Ep.0276 – IOSUA Cap. 3:1-5:12

 

Rezumat

– Trecerea râului Iordan.

– Ridicarea celor două monumente.

– Teama popoarelor din ţară

Dragi ascultători, ne apropiem împreună cu poporul evreu, tot mai mult de momentul în care promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte cu privire la tara pe care El le-o dă„ Momentul descris de capitolul 3 al cărţii losua este cel al trecerii Iordanului

Trecerea râului Iordan, care a permis Intrarea în Ţara promisă, a fost un punct de cotitură major în ce priveşte credința israeliților.

Cu aproape 40 de ani în urmă, copiii lui Israel au avut de-a face cu o criză similară care s-a soldat cu un eşec. Pentru a trece în pustia Sinai prin Marea Roşie era nevoie de o mare credinţă. Totuşi, pentru a Invada Canaanul prin trecerea râului Iordan era nevoie de o credinţă mult mai mare pentru că, după trecerea râului nu mai exista nici o posibilitate de fugă. O dată ce ajungeau în ţară, trebuia să se confrunte cu duşmanul şi să lupte cu oştirile, carele şi cetăţile lor. Întregul popor a făcut acest pas ca unul, cu un devotament total faţă de Dumnezeu. Iată ce spune Iosua cu privire la aceste lucruri:

v.1 Iosua, sculîndu-se dis-de-dimineaţă, a pornit din Sitim cu toţi copiii lui Israel. Au ajuns la

Iordan; şi au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece.

v.2  După trei zile, căpeteniile oastei au trecut prin tabără,

v.3  Şi au dat poporului următoarea poruncă: „Când veţi vedea chivotul legământului Domnului,

Dumnezeului vostru, dus de preoţi, care Sunt din neamul Leviţilor, sã plecaţi din locul în care

Sunteţi, şi sã porniţi după el.

Dumnezeu I-a poruncit Iui losua şi poporului Israel să treacă râul Iordan. Trecerea Iordanul a fost diferită de cea a Mării Roşii. Când au trecut Marea Roşie, Moise s-a apropiat de apă şi a despicat-o cu toiagul său. Toată noaptea apele s-au retras de-o parte şi de alta. Dar când au trecut râul Iordan a fost vorba de o minune şi mai mare, pentru că era vremea inundaţiilor şi trecerea lor a provocat oprirea tuturor apelor care se revărsau  în Marea Moartă.

De asemenea, a mai intervenit ceva nou. Chivotul trebuia să meargă cu mult înaintea poporalul, cu aproape 2 km mai în fată. El era purtat de preoți.  Aceştia au fost instruiţi să malul râului Iordan şi să stea acolo.

v.15  Cînd preoţii, cari duceau chivotul,, au ajuns la Iordan, şi cînd li s’au muiat picioarele în

marginea apei, -căci Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului.

Când preoţii au ajuns la marginea Iordanului, apele care veneau de sus au fost oprite ca şi când acolo ar fi apărut subit un baraj. Cele care erau în fata lor au curs în continuare lăsând pământul descoperit în fata Ion Acesta este unul din cele mai mari miracole ale Scripturii.

Acestea se întâmplau primăvara. Ţara Canaanului avea două anotimpuri ploioase: toamna şi primăvara. Ploile de primăvară erau mai abundente. Apele Iordanului crescuseră. Este posibil ca locuitorii de pe malul vestic al Iordanului să fi crezut că mai au câteva zile sau chiar săptămâni până când israelitii să poată trece râul. Poate că ei credeau că nu se confruntau cu un pericol imediat. Există totuşi şi posibilitatea ca unii dintre ei să se fi temut de israeliţi amintindu-şi că ei trecuseră Marea Roşie cu patruzeci de ani în urmă,

v.16   apele cari se pogoară din sus s’au oprit, şi s’au înălţat grămadă,, la o foarte mare depărtare

de lîngă cetatea Adam, care este lîngă Tartan; iar cele ce se pogorau spre marea cîmpiei, care

este marea Sărată, s’au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa lerinonului

v.17 Preoţii cari duceau chivotul legămîntului Domnului s’au oprit pe uscat, în mijlocul
Iordanului,în timp ce tot Israelul trecea pe uscat, pînă a isprăvit tot poporal de trecut a Iordanul.

Observaţi că preoţii au înaintat către centrul albiei râului purtând chivotul Domnului şi au stat acolo în picioare până când au trecut toţi copiii lui Israel. Israelitii au trecut Iordanul în dreptul lerihonului dar apele au fost oprite de barajul invizibil până la cetatea lui Adam.

Eu nu am reuşit până acum să localizez cetatea lui Adam pe hartă. Care este semnificaţia acestei cetăţi? Ei bine, părerea mea este că aceasta este cetatea din care am venit toţi, în sensul că Adam este tatăl întregii familii a oamenilor, şi prin Adam a venit moartea în lume. Ceea ce s-a întâmplat la râul Iordan a reprezentat moartea şi învierea lui Hristos şi lucrarea Lui pe cruce. Şi aceasta nu a avut efect numai în viitor, până la noi cei care trăim cu aproape două mii de ani mai târziu, ci şi în trecut, până la Adam şi la începutul istoriei omului.       Aceasta este imaginea pe care o avem aici.

Chivotul este unul din cele mai bune prefigurări ale Domnului Isus Hristos din Vechiul Testament, deşi unele sunt izbitoare şi ies impresionează. Chivotul fusese în central taberei lui.

Israel vreme de 40 de ani, în timpul rătăcirii lor prin pustie. In fiecare seară, când îşi aşezau tabăra pentru noapte, cele douăsprezece seminţii îşi aranjau corturile înjurai chivotului. El era central, inima taberei. Acum, pentru prima dată, acest lucru care vorbeşte despre Hristos merge înainte şi intră primul în râul Iordan.

Aşa cum se spune, Hristos merge înaintea noastră în moarte. Bineînţeles că merge cu noi în viată, în timp ce trecem prin această lume. El este cu noi aici. Dar El a rners înaintea noastră în moarte şi când Domnul Isus a intrat în moarte, El a intrat pentru tine şi pentru mine.

Dar să trecem la capitolul 4 acum, pentru a vedea modul în care au sărbătorit evreii această primă victorie, pentru că trecerea Iordanului în modul în care au făcut-o reprezintă o victorie.

Dar mai întâi, doisprezece bărbaţi sunt aleşi pentru a lua doisprezece pietre din râul Iordan şi a le duce acolo unde poporul îşi va aşeza tabăra. Alte douăsprezece pietre au fost ridicate de losua în mijlocul Iordanului ca semn de aducere aminte. Preoţii care poartă chivotul trec râul şi apele revin la cursul lor normal Dumnezeu îl înaltă pe losua înaintea întregului Israel.

v.1   Dupăce a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul, Domnul a zis lui losua:

v.2   „Ia doisprezece bărbaţi din popor, cîte un bărbat din fiecare seminţie.

v.3   Dă-Ie porunca următoare: ,Luati de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s’au oprit preoţii,

douăsprezece pietre, pe cari să le duceţi cu voi, şi să le puneţi în locul unde veţi petrece

noaptea aceasta”

Ei au tăcut acest lucra. Iată ce spune versetul 8:

v.8    Copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise losua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul

Iordanului, cum spusese lui losua Domnul, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au luat

cu ei, şi le-aii pus în locul unde aveau să rămînă peste noapte.

Cele douăsprezece pietre luate din Iordan şi puse pe malul de apus al râului constituiau un semn care să le aducă aminte oamenilor de puterea uimitoare a lui Dumnezeu desfăşurată în ajutorul poporului Israel.

v.9   losua a ridicat şi el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră

picioarele preoţilor cari duceau chivotul legămîntului; şi ele au rămas acolo pînă în ziua de azi.

Adică, pietrele erau acolo în vremea în care a scris losua aceste rânduri. Această secţiune are o mare semnificaţie spirituală pentru noi. In Romani 6:1-4, Scriptura ne spune: “Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” Dragul meu prieten, Hristos a murit pentru mine şi pentru tine şi această moarte este prefigurată aici, în cartea losua. Douăsprezece pietre au fost puse în apa morţii. Acele douăsprezece pietre au fost puse în Iordan pentru a vorbi despre moartea lui Hristos. Iar cele douăsprezece pietre luate din Iordan şi puse pe malul de apus al râului reprezintă învierea lui Hristos.

Domnul Isus Hristos a murit în urmă cu peste 1900 de ani. In Epistola sa către Romani, apostolul Pavel spune foarte clar că noi suntem identificaţi cu El în moartea Lui. Cuvântul “botezat” ar fi trebuit tradus, şi nu transliterat. Este un cuvânt grecesc – baptiso – şi semnificaţia sa principală aici nu are nici o legătură cu apa. Această semnificaţie vorbeşte despre identificare. Noi suntem identificaţi cu Hristos în moartea Sa şi când El a murit, pentru noi a făcut-o. Moartea Lui a fost moartea noastră.

Când El a înviat din morţi, am înviat şi noi din morţi. Astăzi noi suntem una cu Hristos cel viu. Numai dacă suntem una cu El ne putem bucura de binecuvântările Lui spirituale. Nădăjduiesc că aţi înţeles acest lucra. Noi am fost Identificaţi cu El!

Când copiii lui Israel au trecut râul, el au devenit cetăţeni al Palestinei. EI au fost identificaţi cu acel pământ pentru totdeauna şi această identificare a fost atât de puternică încât şi astăzi se vorbeşte despre evreul din Palestina. Iar când este în afara acestei ţări i se spune “evreul rătăcitor”. Să facem o paralelă cu un alt fapt: când tu, dragul meu prieten, L-ai primit pe Hristos ca Mântuitor personal, moartea Lui a devenit moartea Ta şi învierea Lui este şi învierea ta. Când rătăceşti departe de această identitate, chiar şi pentru un scurt răstimp, gândeşte-te la tragica semnificaţie a acestei rătăciri.

Pavel le-a scris efesenilor un adevăr binecuvântat: “Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui fată de noi în Hristos Isus” (Efeseni 2:4-7). Hristos a murit pentru păcatul vostru pentru ca voi să puteţi avea viaţă; şi când a înviat, viata Lui a devenit viaţa voastră. Acum voi sunteţi legaţi de un Dumnezeu viu. Acesta este unul din marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu.

v.19 Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întîi, şi a tăbărît la Ghilgal, la
marginea de răsărit a lerihonului

v.20 losua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe cari le luaseră din Iordan.

v.21 El a zis copiilor lui Israel: „Cînd vor întreba copiii voştri într-o zi pe părinţii lor: ,Ce însemnează

pietrele acestea?”

v.22 să învăţaţi pe copiii voştri, şi să le spuneţi: Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat

Dacă ne gândim la lecţia spirituală a acestui fragment, concluzia este că noi trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri principiile Evangheliei. Treaba cea mal importantă pe care o au de făcut părinţii este să Ie spună copiilor lor Evanghelia. Nu exista privilegiu mai mare decât acela ca un părinte să-şi conducă propriul copil la Hristos. Soţia mea a avut privilegiul de a o aduce la Hristos pe fiica noastră. Aceasta este responsabilitatea părinţilor.

v.23   Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului pînă ce aţi trecut,

după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea

noastră pînă am trecut,

v.24   pentru ca toate popoarele pămîntulul să ştie că mîna Domnului este puternică, şi să vă temeţi

totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru”

Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru copiii lui Israel a fost făcut şi pentru binele vostru şi al meu. El a făcut toate acestea pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este cu adevărat puternică. Acest scop a fost împlinit imediat ce poporul canaanit a auzit vestea că Israel a trecut Iordanul.

Un lucru important de reţinut din acest capitol este acesta: chivotul merge înainte şi desparte apele Iordanului, nu toiagul lui Moise. Chivotul merge înainte purtat de preoţi. Hristos merge înaintea noastră prin moarte, dar merge cu noi prin această viaţă. Iordanul este o prefigurare a morţii lui Hristos, nu a morţii noastre.

Dar Iată mai departe pregătirile făcute de losua pentru cucerirea ţării aşa cum sunt descrise în capitolul 5:

v.1 Cînd au auzit toţi împăraţii Amoriţilor dela apusul Iordanului, şi toţi împăraţii Cananiţilor de lîngă mare că Domnul secase apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel pînă am trecut, li s’a tăiat inima şi au rămas îngroziţi înaintea copiilor lui Israel.

Pentru că Iordanul era revărsat deja pe maluri, amoriţii şi canaanitii nu se aşteptau să-i vadă pe israeliti trecându-I. Ei se aşteptau ca ei să treacă râul abia după ce trecea sezonul inundaţiilor. Probabil s-au gândit că astfel aveau ceva mai mult timp de pregătire pentru luptă. A fost un şoc pentru ei să vadă că Dumnezeu I-a făcut pe Israel în stare să treacă Iordanul.

Dar, era un element cu privire la care Israelul trebuia să manifeste credincioşie înainte de a merge la luptă:

v.2  În vremea aceea. Domnul a zis lui losua: „Fă-ţi nişte cuţite de piatră, şi taie împrejur pe

copiii lui Israel, a doua oară”

v.3  losua şi-a făcut nişte cuţite de piatră şi a tăiat împrejur pe copiii lui Israel pe dealul Aralot.

v.4  Iată pricina pentru care i-a tăiat losua împrejur. Tot poporul ieşit din Egipt, bărbaţii, toţi

oamenii de luptă muriseră în pustie, pe drum, după ieşirea lor din Egipt.

v.5  Tot poporul acela ieşit din Egipt era tăiat împrejur; dar tot poporul născut în pustie, pe drum,

după ieşirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur.

Noua generaţie nu respectase ritualul circumciziei care era însemnul legământului făcut cu Avraam. Prin acest legământ lui Israel îi era dat Canaanulul. Israelitii nu au mai circumcis pe nimeni în timpul acelor ani de rătăcire prin pustie.

v.6  Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustie pînă la nimicirea întregului neam

de oameni de război cari ieşiseră din Egipt şi cari nu ascultaseră de glasul Domnului.

Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că ne-o va da, ţară

în care curge lapte şi miere.

v.7  În locul lor a ridicat pe copiii lor; şi Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiaţi împrejur,

pentrucă nu-i tăiaseră împrejur pe drum.

v.8  După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără pînă la

vindecare.

v.9  Domnul a zis lui losua:„Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră/” Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal (Prăvălire) pînă în ziua de azi.

Copiii lui Israel nu respectaseră ritualul circumciziei nici în fapt, nici în spirit, cu toate că acesta era semnul legământului făcut de Dumnezeu cu Avaam. Copiii lui Israel au umblat prin pustie timp de 40 de ani până când toţi bărbaţii care au ieşit din Egipt şi care puteau să lupte în război au murit. Domnul ie-a dat acestora copii şi losua pe aceşti urinaşi i-a circumcis.  Atunci a ridicat Dumnezeu “ocara Egiptului” de deasupra israeliţilor. La ce se referea aceasta? În timpul ultimilor ani ai robiei egiptene acest ritual fusese neglijat.  Această neglijenţă a continuat şi în timpul rătăcirii prin pustie. Prin urmare, locul în care a circumcis losua pe copiii lui Israel s-a numit Ghilgal, care înseamnă “rostogolire”.

Toate acestea au un mesaj spiritual şi pentru noi. Vechea natură a noastră nu este bună de nimic. Ea nu poate moşteni binecuvântarea spirituală. Firea sau natura veche a omului nu poate nici măcar să se bucure de binecuvântarea spirituală. Acestei naturi nu-i va plăcea Canaanul nu se va bucura de nimic din cele cereşti. În Galateni 5:17 Pavel spune: “Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului (lit. “luptă”), şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” Pavel a descoperit ea nu era nimic bun în firea veche. De asemenea, el a descoperit că nici natura nouă nu are nici o putere (vezi Romani 7).          Circumcizia copiilor a fost  o recunoaştere a acestui fapt.

Odată rezolvată problema circumciziei, un alt element se schimbă în viaţa evreilor.

v.11   A doua zi de Paşte au mîncat din griul tării, azimi şi boabe prăjite; chiar în ziua aceea au

mîncat.

v.12   Mana a încetat a doua zi de Paşti cînd au mîncat din grîul ţării. Copiii lui n’au mai avut mană ci

au mîncat din roadele ţării Canaanului în anul acela.

Mana era o imagine a lui Hristos; aşa ni se spune în Noul Testament. Isus a spus: “Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se pogoară din cer este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viata lumii” (loan 6:49-51). Mana îl reprezintă pe Hristos în moartea Lui.

Când Israel a venit în Canaan, mana a încetat să mai apară. Israelitii au început să mănânce din recolta tării.

Dragii ascultători, toate acestea erau semne care indicau că Dumnezeu îi pregătea pentru o lungă şedere în tară. Se încheia pribegia de acum o nouă viaţă le era oferită evreilor.

La fel, în ceea ce ne priveşte  Dumnezeu ne oferă o nouă viată în Domnul Isus şi ar fi bine ca noi să ne pregătim pentru ea.