Itinerar Biblic Ep.0270 – DEUTERONOM Cap. 24, 25, 26

 

Rezumat.

  • Divorţul
  • Legi privind protecţia văduvelor
  • Legi privind sărbătoarea mulţumirii.

Dragi ascultători,  Cuvântul lui Dumnezeu ne îndreaptă astăzi privirea către una din problemele acute ale societăţii – divorţul. De fapt, discuţia este chiar mai cuprinzătoare, referindu-se la relaţiile dintre indivizi.

Iată ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în acest capitol cu numărul 24 din cartea Deuteronom.

v.1 Cînd cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s’ar întîmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mînă, să-i dea drumul din casa lui.

v.2  Ea să iasă de la el, să plece, şi va putea să se mărite după un alt bărbat.

v.3  Dacă şi acesta din urmă începe s’o urască, îi scrie o carte de despărţire, şi după ce i-o dă în mînă, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă care a luat-o de nevastă, moare,

v.4  atunci bărbatul dintîi, care îi dăduse drumul, nu va putea s’o ia iarăş de nevastă, după ce s’a pîngărit ea, căci lucrul acesta este o urîciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.

Poate vă întrebaţi de ce recăsătorirea este pusă pe asemenea baze. Ei bine, pentru că Dumnezeu nu este de acord cu schimbul de neveste, ceea ce s-ar fi întâmplat de fapt în Israel dacă nu ar fi fost aceste prevederi. Dumnezeu nu vrea să existe un schimb neîncetat de parteneri, aşa cum, din nefericire, există în societatea modernă.

Pe de altă parte, vi se pare că este o formă foarte simplă de divorţ, nu-i aşa? Era foarte uşor într-adevăr. Dar de ce-l îngăduia Dumnezeu? Ei bine, Domnului Isus I s-a pus această întrebare. El a fost întrebat tocmai cu privire la cuvintele acestea spuse de Moise pentru popor. Domnul Isus le răspunde celor ce l-au întrebat  că Moise a ajuns la această soluţie din pricina împietririi inimii lor, a acelor oameni pentru că la început nu a fost aşa. Iată ce a mai spus Domnul Isus:

Matei cap.19:9   Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.“

Necredincioşia faţă de legământul căsătoriei era o cauză serioasă de divorţ. Desigur şi ceea ce spune Pavel în prima epistolă către Corinteni în capitolul 7, spun unii, poate constitui o altă cauză de divorţ.

Domnul Isus a spus că lui Moise i s-a permis să dea această lege datorită împietririi inimi acelor oameni. Acum, sunt multe lucruri pe care Dumnezeu le permite în voia Lui, aşa-zis, permisivă. Dar aceasta se petrece numai din pricina împietririi inimii omului. Este un lucru ce se întâmplă foarte frecvent şi în aceste zile.  Dumnezeu este încă plin de bunătate şi iertare şi aşteptă ca oamenii să vină la cunoaşterea voii Sale şi să-şi îndrepte comportamentul.

Ceea ce trebuie noi să luăm în considerare cu foarte mare seriozitate este că nu ştim când este încheierea acelui timp de iertare. Răbdarea lui Dumnezeu este mare faţă de noi, dar nu ştim când se încheie. Aşa ca dacă Duhul Sfânt ne atrage atenţia asupra unor lucruri din viaţa noastră care nu sunt după voia lui Dumnezeu, ar trebuie să nu mai amânăm momentul pocăinţei, regretului şi schimbării. Ştiu că nu este uşor. Chiar atunci când suntem convinşi de gravitatea actelor comise, şi poate chiar cuprinşi de regrete, nu găsim puterea de a ne schimba. Ei bine, tocmai aici poate interveni Dumnezeu, care prin Domnul Isus ne dă nu numai puterea necesară schimbării, dar promite să facă din noi o nouă creaţie şi dragii mei, este ceea ce foarte mulţi dintre noi au nevoie.

Iată cum sună cuvintele apostolului Pavel în legătură cu această stare:

 2 Corinteni  5:17  Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi.

Acum, aşa cum am văzut şi cu alte ocazii, Dumnezeu este interesat de bunul mers al familiei. Chiar şi în vreme de război El este interesat să protejeze familia:

v.5 Cînd un om va fi însurat de curînd, să nu se ducă la oaste, şi să nu se pună nici o sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.

Pentru Dumnezeu familia este importantă. Mai importantă chiar decât credem noi.

Să privim acum şi alte relaţii, destul de divers abordate:

v.7  Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vîndut, hoţul acela să fie pedepsit cu moartea. Să curăţi astfel răul din mijlocul tău.

Iată încă o dată opinia lui Dumnezeu legată de sclavie. Dumnezeu nu o acceptă.  De fapt este acelaşi principiu în care Dumnezeu atacă tendinţa unora de a juca ei rolul lui Dumnezeu în viaţa altora. Dimpotrivă, Dumnezeu este Cel care vine în sprijinul celor defavorizaţi şi nu abuzează de ei. Poporul evreu este învăţat să facă la fel:

v.20  Cînd îţi vei scutura măslinii, să nu culegi a două oară roadele rămase pe ramuri: ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei.

v.21  Cînd îţi vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinele cari rămîn pe urma ta: ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei.

v.22  Adu-ţi aminte că ai fost rob în ţara Egiptului; de aceea îţi dau poruncile acestea, ca să le împlineşti.

O aplicaţie practică a acestor recomandări vom observa în cartea Rut. Până atunci să înaintăm la capitolul 25 care tot despre relaţiile dintre oameni vorbeşte.

Vedeţi, Dumnezeu ne cunoaşte foarte bine. El pune înaintea noastră un standard şi ştie ce este în inima noastră. Ştie că numai expunând aşteptările Sale, omul nu are suficientă motivaţie pentru a trăi în conformitate cu acestea. Atunci, Dumnezeu reglementează şi un sistem punitiv, care funcţionează mai bine la unii decât semnele dragostei. Iată câteva prevederi în această direcţie:

v.1  Cînd doi oameni vor avea o ceartă între ei, şi se vor înfăţişa înaintea judecăţii ca să fie judecaţi, celui nevinovat să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osîndească.

v.2  Dacă cel vinovat este osîndit să fie bătut, judecătorul să pună să-l întindă la pămînt şi să-i dea în faţa lui un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinei lui.

v.3  Să nu pună să-i dea mai mult de patruzeci de lovituri, ca nu cumva, dîndu-i mai multe lovituri decît atît, fratele tău să fie înjosit înaintea ta.

Vedeţi însă că şi în pedeapsă Dumnezeu instituie limite. 40 de lovituri era maximul pedepsei. Nu era însă obligatoriu să i se dea 40 de lovituri. Totul trebuia cântărit şi pedeapsa era în raport cu vinovăţia.

În zilele noastre asemenea pedepse nu se mai practică. Am auzit însă o discuţie între câţiva avocaţi cu renume care spuneau că reinstituirea pedepsei publice ar duce la diminuarea evenimentelor infracţionale. Se pare că Dumnezeu a ştiut mai bine decât noi cum să corecteze anumite comportamente.

Dar, trecem acum pe un alt plan:

v.4  Să nu legi gura boului, cînd treieră grîul.

Interesant. Dumnezeu protejează aici animalul de lucru. În India, am avut ocazia să văd asemenea animale de lucru şi deşi erau în mijlocul câmpului gura le era legată şi nu puteau mânca din iarba din faţa lor. Dumnezeu spune ca poporul Lui să nu facă aşa ceva.

Acum, apostolul Pavel, foloseşte aceste verset în prima  scrisoare pe care o adresează credincioşilor din Corint. Iată ce găsim în capitolul 9, începând cu versetul 9:

v.9  În adevăr, în Legea lui Moise este scris: ,,Să nu legi gura boului care treieră grîul!“ Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?

v.10  Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grîul, trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.

v.11  Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?

Înţelegeţi ce spune el de fapt? Pavel spune aici că biserica sau grupul de credincioşi trebuie să se îngrijească de cele ce are responsabilitatea spirituală faţă de ei. Cel ce predică, cel ce-i păstoreşte, trebuie să fie susţinut de grup sau de biserică. Acum nu trebuie să înţelegeţi că se aşteaptă de la un grup de 10 persoane să angajeze un om cu normă întreagă pentru a le purta de grijă. Ci totul trebuie făcut păstrând proporţiile.

Concluzia este că este nevoie de o înţelegere cât mai clară a acestor lucruri.  Pavel, revine de fapt foarte tranşant în versetul 14:

v.14  Tot aşa, Domnul a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.

Cel ce se ocupă de hrana spirituală trebuie să aibă parte şi de hrana fizică. Iată o bună rânduială, care nu trebuie ignorată.

Dacă Dumnezeu poartă de grijă celor ce îngrijesc de turma Sa, El poartă de grijă şi văduvelor:

v.5  Cînd fraţii vor locui împreună, şi unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s’o ia de nevastă, şi să se însoare cu ea ca cumnat.

v.6  Întîiul născut, pe care-l va naşte, să moştenească pe fratele cel mort şi să-i poarte numele, pentruca numele acesta să nu fie şters din Israel.

Acum, legea aceasta este în acord cu o alta pe care Dumnezeu o dăduse poporului. Este vorba despre legea care interzicea familiilor din Israel să înstrăineze pământul pe care Dumnezeu li-l dăduse fiecăruia. Era o moştenire stabilită de Dumnezeu şi ea trebuia păstrată în cadrul familiei.

În acelaşi, timp, familia soţului femeii trebuia să se îngrijească de femeia rămasă. Ea trebuia să  se recăsătorească în cadrul aceleaşi familii. Dacă cel ce avea obligaţia să o ia de nevastă nu o făcea acest lucru el era tras la răspundere:

v.7 Dacă omul acesta nu vrea să ia pe cumnată-sa, ea să se suie la poarta cetăţii, la bătrîni, şi să spună: ,,Cumnatul-meu nu vrea să ridice în Israel numele fratelui său, nu vrea să mă ia de nevastă după dreptul de cumnat.“

v.8  Bătrînii cetăţii să-l cheme, şi să-i vorbească. Dacă el stăruieşte, şi zice: ,,Nu vreau s’o iau,“

v.9  atunci cumnată-sa să se apropie de el în faţa bătrînilor, să-i scoată încălţămintea din picior, şi să-l scuipe în faţă. Şi luînd cuvîntul, să zică: ,,Aşa să se facă omului care nu voieşte să ridice casa fratelui său.“

v.10  Şi casa lui se va numi în Israel ,,casa celui descălţat“.

Judecata, aşa cum spuneam, se făcea la poarta cetăţii. Omul învinuit trebuia să dea o lămurire judecătorilor. Dacă nu voia să respecte recomandările judecătorilor, El era dezmoştenit din Israel.

Cred că ceea ce avem aici este un frumos exemplu a modului în care Dumnezeu îşi extinde ocrotirea către văduve, o categorie, de obicei, defavorizată. O aplicare a acestei legi o vom găsi în cartea Rut. După cum veţi vedea, ceea ce ne contrariază  acum, va deveni mai clar şi vom înţelege de ce a făcut Dumnezeu aşa.

Pe de altă parte, căsătoria era mult mai serios abordată. Dragostea, acceptarea devenea o parte a întregii familii. Era modul în care proteja Dumnezeu familia.

După ce abordează aspecte despre componente mai intime ale trupului, Dumnezeu face o precizare la care ar trebui să fim foarte atenţi:

v.13  Să n’ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică.

v.14  Să n’ai în casă două feluri de efă, una mare şi alta mică.

v.15  Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efă adevărată şi dreaptă, pentruca să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

v.16 Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvîrşeşte o nedreptate, este o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

Dumnezeu este un Dumnezeu al corectitudinii. El nu vrea două feluri de măsuri. El nu vrea înşelătorie, făţărnicie. Dragii mei cred că este vorba despre mult mai mult decât simple operaţiuni comerciale. Cred că este vorba despre o atitudine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu vrea să tratăm diferenţiat, nu vrea o viaţă dublă, ci ne vrea sinceri, oneşti în toate relaţiile noastre.

Pentru că este un amendament situat în mijlocul discuţiilor despre relaţii dintre oameni, cred că trebuie să ne analizăm şi noi în această direcţie.

Cum ne purtăm cu cei din jur? Suntem la fel de îngăduitori cu ei cum suntem şi cu noi? Sau intransigenţa pe care le-o aplicăm lor este departe de înţelegerea pe care o avem faţă de noi.

Dragi ascultători, Dumnezeu nu a dat legile Sale pentru ca noi să avem o bază pentru a-i judeca pe alţii. Dumnezeu ne-a dat Legile Lui pentru a le aplica în primul rând în vieţile noastre. Dacă vom face acest lucru şi vom si vom fi preocupaţi, în primul ca vieţile noastre să fie în conformitate cu voia lui Dumnezeu, vom vedea că vom găsi şi mai multă înţelegere pentru cei din jur.

Mergem mai departe:

v.17  Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt:

v.18  cum te-a întîlnit pe drum, şi, fără nici o teamă de Dumnezeu, s’a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se tîrau la coadă, cînd erai obosit şi sleit de puteri.

v.19  Cînd îţi va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii cari te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpînire, să ştergi pomenirea lui Amalec de subt ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.

Pe când Israelul se îndrepta către ţara promisă, trecând pe lângă Refidim, a fost atacat de poporul amaleciţilor. Acesta este momentul în care Iosua conducea lupta jos în vale, iar Aron şi Hur ţineau mâinile lui Moise ridicate. A fost o lecţie despre puterea rugăciunii pentru popor. Tot atunci Dumnezeu a spus un lucru:

“ Cu siguranţă, voi şterge amintirea lui Amalec de pe faţa pământului!”

Aşa cum am mai spus, Amalec este o reprezentare a firii noastre, a naturii noastre corupte moştenită de la Adam, primul om. Această natură nu este niciodată supusă lui Dumnezeu. Când vom ajunge la Epistola scrisă de apostolul Pavel romanilor, vom descoperi mult mai multe lucruri despre acest aspect.

Atâta timp cât suntem pe pământul acesta, în această viaţă nu vom scăpa de firea noastră însă trebuie să căutăm lucrurile lui Dumnezeu mai întâi. Iată ce spune Pavel galatenilor despre acest lucru:

Galateni 5:17  Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

Nu putem face tot ce voim, dar putem să ne lăsăm călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu şi atunci vom face ceea ce trebuie. Este o mare diferenţă între a face ce vrei şi a face ce trebuie.

Dar să aruncă o privire şi la începutul capitolului 26 pentru că el vorbeşte despre roade. Dragii mei atunci când faci ce trebuie, aduci acele roade pe care Dumnezeu le aşteaptă de la tine.

v.1   Cînd vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, cînd o vei stăpîni şi te vei aşeza în ea,

v.2  să iei cele dintîi roade din toate rodurile pe cari le vei scoate din pămînt, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într’un coş, şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.

v.3  Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, şi să-i spui: ,,Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da.“

v.4    Preotul să ia coşul din mîna ta, şi să-l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău.

Roadele pe care le strângea poporul trebuiau aduse înaintea lui Dumnezeu cu recunoştiinţă, pentru că Dumnezeu le purtase grijă.

Aşa cum ne aducem aminte, Dumnezeu le spusese că bunăstare ţării ţinea nu de resursele naturale ci de Dumnezeu, de binecuvântarea pe care El le-o dădea.

Interesant este însă modul în care trebuia să se apropie poporul de Dumnezeu:

v.5  Apoi să iei iarăş cuvîntul, şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ,,Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s’a pogorît în Egipt cu puţini inşi, şi s’a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.

Poporul trebuia să vină cu o confesiune. Poporul trebuia să recunoască că ei sunt un popor pe care Dumnezeu l-a născut dintr-un Sirian, pentru că aceasta era naţionalitatea lui Avraam.

Apoi, iată un alt episod de care trebuia să-şi amintească poporul:

v.6  Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie.

v.7  Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.

v.8  Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mînă tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.

v.9  El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.

v.10  Acum iată, aduc cele dintîi roade din rodurile pămîntului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!“ Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Pentru evrei, acesta era un timp al mulţumirii.  În ultima vreme, oamenii fac din sărbătoarea mulţumirii o sărbătoare a lor în loc să mulţumească lui Dumnezeu pentru ceea ce face El. Dragii mei ar trebui să ne aducem mai des aminte cine am fost şi ce a făcut şi continuă să facă Dumnezeu în viaţa noastră.

Ultima parte a acestui capitol se ocupă de declaraţia de ascultare a poporului evreu faţă de Dumnezeu:

v.12  După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din rodurile tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s’o dai Levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să mănînce şi să se sature, în cetăţile tale.

v.13  Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ,,Am scos din casa mea ce este sfinţit, şi l-am dat Levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe cari mi le-ai dat Tu; n’am călcat, nici n’am uitat niciuna din poruncile Tale.

Ei, întrebarea este, făceau ei aceasta ca parte a unui ritual sau era expresia unei experienţe veritabile.

Întrebarea este, dragul meu, este ascultarea de Dumnezeu pentru tine numai un ritual sau este o experienţă veritabilă?

Dumnezeu să ne ajute să ascultăm de El cu toată viaţa noastră şi cu siguranţă, roadele nu vor înceta să apară. Atunci vom avea şi mai multe motive de a-i mulţumi şi a fi bucuroşi.