Itinerar Biblic Ep.0268 – DEUTERONOM Cap. 20, 21

 

Rezumat

  • Prevederi referitoare la război.
  • Prevederi referitoare la căsătorie.
  • Prevederi referitoare la crime.
  • Prevederi referitoare la execuţii prin spânzurare.

 Dragi ascultători, şi astăzi suntem în faţa unui capitol ce abordează aspecte foarte practice ale vieţii.

De fapt, întreaga cartea Deuteronom este una foarte practică. Tocmai de aceea, aş spune eu, este cu atât mai aplicabilă astăzi. Cu toate că aceste legi au fost  date Israelului, anumite principii pe care acestea le surprind, sunt principii de bază, principii care aduc fericirea pentru orice naţiune care le respectă.

Dacă privim în istorie, şi avem suficiente motive să o facem, vedem cu uşurinţă diferenţa dintre guvernările făcute de oameni cu credinţă în Dumnezeu, oameni cu respect faţă de Scriptură şi cei fără teamă de Dumnezeu şi fără respect faţă de Biblie.

Cred că Deuteronomul tratează probleme pe care orice guvernare le are şi a căror rezolvare o caută.

Să vedem care este problema despre care vorbeşte acest capitol al Deuteronomului:

v.1  Cînd vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, şi vei vedea cai şi cară, şi un popor mai mare la număr de cît tine, să nu te temi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, este cu tine.

Ei bine, este vorba de problema războiului. Cu toate că războiul nu este un lucru plăcut el face parte din realităţile acestei lumi. Repet ceea ce am mai spus şi cu alte ocazii. Faptul că Dumnezeu tratează o problemă în cuvântul Său, nu înseamnă că El aprobă acele lucruri sau atitudine. Din pricina păcatului şi decăderii rasei umane, Dumnezeu intervine pentru a reglementa într-o anumită măsură ceea ce omenirea face cu o pronunţată tendinţă de autodistrugere.

Deci, războiul este o realitate apărută în urmă păcatului omului. El există şi nu ne putem eschiva din faţa acestuia. Întrebarea pe care trebuie să şi-o pună orice naţiune este dacă Dumnezeu este implicat în acel război sau nu. Cel puţin în ceea ce-l privea pe Israel, el trebuia să se asigure că Dumnezeu este acolo însoţindu-i.

v.2   La apropierea luptei, preotul să vină şi să vorbească poporului.

v.3  Să le spună: ,,Ascultă, Israele! Voi astăzi sînteţi aproape de luptă împotriva vrăjmaşilor voştri. Să nu vi se turbure inima, fiţi fără teamă, nu vă spăimîntaţi, nu vă îngroziţi dinaintea lor.

v.4  Căci Domnul, Dumnezeul vostru, merge cu voi, ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mîntuiască.

Acum, războiul la care se referă Moise aici este războiul pe care Dumnezeu le-a poruncit să-l poarte împotriva naţiunilor care ocupau ţara în acea vreme.

Aceea era pedeapsa pe care Dumnezeu o aducea asupra acelor popoare.

Dar iată şi patru motive pentru care un om era absolvit de datoria de a participa la război cu fraţii săi.

v.5  Mai marii oştirii să vorbească apoi poporului şi să zică: ,,Cine a zidit o casă nouă, şi nu s’a aşezat încă în ea, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi să se aşeze altul în ea.

Dacă un om îşi clădea o casă nouă şi nu a avut posibilitatea să locuiască în ea până la începerea războiului, acel om putea să fie scutit de acel război. De ce? Pentru că inima omului respectiv, gândurile lui ar fi fost la construcţia pe care a făcut-o.

Era o investiţie nu doar financiară acolo. Omul acela investise sentimentele lui acolo, era visul lui să locuiască în acea casă şi iată, Dumnezeu doreşte să i se ofere aceasta posibilitate.

Dar iată şi un al doilea motiv:

v.6  Cine a sădit o vie, şi n’a mîncat încă din ea, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi să mănînce altul din ea.

Acum, veţi spune, acesta nu este un motiv serios. Dacă avem în vedere că poporul era în întregime dependent de agricultură, altfel stau lucrurile. Pentru ei agricultura era afacerea vremii, era sursa de existenţă pentru ei şi familiile lor. Deci, acest om era la începutul unei afaceri. De acea afacere putea depinde bunăstarea lui şi a familiei. Pentru că şi aceasta reprezenta o investiţie importantă, Dumnezeu cunoştea inima omului şi ştia cum se va purta un astfel de om pe câmpul de luptă. Apoi, Dumnezeu dorea să dea o şansă acestor oameni să se bucure de rezultatul muncii lor. Ce spuneţi de aceasta? Este sau nu preocupat Dumnezeu de noi sau nu?

Mergem mai departe:

v.7  Cine s’a logodit cu o femeie, şi n’a luat-o încă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi s’o ia altul“.

Iată un bărbat logodit. Unde ar fost inima lui dacă nu la logodnica părăsită? Cum ar fi putut lupta el dacă inima nu-i era acolo?

Dragii mei, Dumnezeu ne cunoaşte foarte bine. El ne cunoaşte inima şi nevoile şi nu abuzează deloc de noi.

Dar nu numai acestea era motivele pentru care cineva putea lipsi de la război.

v.8  Mai marii oştirii să vorbească mai departe poporului, şi să spună: ,,Cine este fricos şi slab la inimă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moaie inima fraţilor lui“.

Poate că cineva era destul de sincer să recunoască că este fricos şi că nu vrea să lupte. Ei bine, ceilalţi nu trebuia să râdă de el şi să-l oblige să lupte împotriva voinţei lui.

Dragii mei este foarte diferit punctul de vedere al lui Dumnezeu de cel al oamenilor chiar şi în privinţa războiului. În lumea de astăzi sunt profesionişti ai războiului pentru care a lupta este un serviciu. Dar pe lângă ei oameni obligaţi adesea să lupte împotriva voinţei lor.

Dumnezeu le spune foarte clar că ei nu trebuie să facă aşa ceva.

Legea aceasta o vedem funcţionând pe timpul Ghedeon. Poate vă aduceţi aminte că armata iniţială a lui Ghedeon a fost de 32 de mii de oameni. Erau oamenii care se încrezuseră în el pentru a le elibera ţara de Madianiţi. Atunci Dumnezeu îi spune că are prea mulţi soldaţi şi să comunice armatei că cei cărora le este frică se pot întoarce acasă.  Când au fost spune aceste lucruri, câţi credeţi că au plecat acasă? Nu mai puţin de 22 000 de oameni. Cu toate acestea Dumnezeu încă consideră că armata era prea mare. Ghedeon trebui să mai trimită acasă nişte oameni. După ce criteriu se face selecţia?

Armata ajunge la un pârâiaş şi pentru că le era sete s-au apropiat să bea apă. Nu ştiu dacă aţi încercat să beţi apă dintr-un izvor unde nu ai nici pahar şi nici un alt mijloc de a-ţi aduce apa la gură. De fapt nu ai prea multe variante. Fie îngenunchezi şi sprijinit pe mâini te apleci deasupra apei şi bei apă. Dar nu este singurul mod. Un alt mod este acela de a sta doar cu un picior îngenunchiat şi aduci apa în pumn la nivelul gurii. Ei bine, toţi cei care au îngenunchiat şi s-au aplecat deasupra apei au fost trimişi acasă. De ce? Pentru că era clar cât de preocupaţi erau ei de situaţia în care se aflau. Celălalt grup s-a dovedit a fi mult mai vigilent. Ei aveau un ochi aţinti către direcţia de unde puteau veni duşmanii şi cu o mână pe suliţă sau sabie erau gata să renunţe la nevoile lor pentru a se arunca în luptă.  Dorinţa lor era să scape naţiunea de jugul asupritorilor şi nimic altceva nu îi împiedica să facă aceasta.

Dumnezeu ne spune aici că sunt două lucruri pe care poporul trebuie să le ştie înainte de a merge la război. În primul rând ei trebuie să se asigure că sunt de partea lui Dumnezeu, adică pornesc un război care este în conformitate cu planurile Sale.  Apoi, nu trebuie să aibă inima îndoită. Dacă au convingerea că sunt după voia lui Dumnezeu nu trebuie să se mai teamă de nimic. Trebuie să fie plini de entuziasm şi fără alte preocupări.

Iată că şi pentru vremuri de război, Dumnezeu tratează detaliile vieţii, atitudinea potrivită şi tot ceea ce ar trebui să facă cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu.

Şi pentru că vă spuneam că nu războiul este voia lui Dumnezeu iată ce comunică El mai departe poporului:

v.10  Cînd te vei apropia de o cetate ca să te baţi împotriva ei, s’o îmbii cu pace.

v.11  Dacă primeşte pacea şi-ţi deschide porţile, tot poporul care se va afla în ea să-ţi dea bir şi să-ţi fie supus.

v.12  Dacă nu primeşte pacea cu tine şi vrea să facă război cu tine, atunci s’o împresori.

Este totodată un alt principiu important aici. Dumnezeu ne spune să încercăm pe cât este posibil să evităm confruntarea. Numai în cazul în care oponentul nostru nu doreşte acest lucru să acceptăm ideea confruntării. Dar, în primul rând cei ce sunt copiii lui Dumnezeu trebuie să caute pacea cu orice preţ.

Dragii mei, nu Dumnezeu este vinovat că nu merg bine lucrurile în zilele noastre. Noi nu facem altceva acum decât să culegem roadele a ceea ce au semănat părinţii noştri şi ceea ce semănăm noi înşine – neascultare.

Dacă am asculta de Dumnezeu şi vom fi interesaţi să aflăm părerea Lui în ceea ce ne priveşte vom descoperi destul de uşor care îi este voia, acea voi care ca aduce binecuvântarea în viaţa noastră. Dar, repet, este vorba de ascultare.

Să mergem mai departe acum la capitolul 21. Rămânem, ca să spun aşa, tot în aria beligerantă, dar de data aceasta Dumnezeu are legi pentru cei ce încalcă legile privind respectul faţă de viaţa celuilalt.

Mai întâi, Dumnezeu are câteva prevederi referitoare la crimă:

v.1    Dacă, în ţara pe care ţi-o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul tău, se găseşte întins în mijlocul unui cîmp un om ucis, fără să se ştie cine l-a lovit,

v.2    bătrînii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea dela trupul mort pînă în cetăţile de primprejur.

v.3    Cînd se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrînii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug.

v.4    Să ducă viţeaua aceea într’o vale cu apă care nu seacă niciodată şi unde nu se ară nici nu se seamănă; şi acolo, să taie capul viţelei în vale.

Situaţia prezentată nu este una tocmai neobişnuită. De fapt auzim chiar de multe ori ştiri de genul acesta. Sunt găsite trupuri neidentificate, care prezintă semne de violenţă. Ei bine, Dumnezeu instituie primele servicii de investigaţii din lume. În cazul dat, se măsura distanţa mai apropiat oraş şi acela din locul în care a fost găsit cadavrul, până la cel era oraşul care devenea responsabil de crima înfăptuită. Astfel oficialităţile oraşului trebuiau să se pună în mişcare pentru a descoperi despre ce este vorba. Şi iată ce trebuiau să facă:

v.5  Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvinteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire.

v.6  Toţi bătrînii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele mînile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale.

v.7  Şi, luînd cuvîntul, să zică: ,,Mînile noastre n’au vărsat sîngele acesta, şi ochii noştri nu l-au văzut vărsîndu-se.

v.8  Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sîngele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel.“ Şi sîngele acela nu-i va fi pus în socoteală.

v.9  Astfel trebuie să curăţi din mijlocul tău sîngele nevinovat, făcînd ce este plăcut înaintea Domnului.

Principiul pe care îl văd eu exprimat în aceste versete este acela că întreaga comunitate este în cele din urmă vinovată de crimele ce se petrec în mijlocul ei. De cele mai multe ori cazurile sunt evaluate în mod izolat, fără să se ţină cont de tot ceea ce conduce la comiterea crimelor. Chiar şi dacă este vorba despre cazuri izolate, comunitatea este datoare să ia măsurile de rigoare astfel încât criminalitatea să dispară.

Dragii mei, trebui să recunoaştem că din punctul acesta de vedere, societatea suferă. Cazurile de corupţie, chiar în aparatul mandatat de comunitate să combată criminalitatea, fac din acest aparat un sistem neputincios, ineficient. Dragii mei şi în cele din urmă vinovată este tot natura noastră păcătoasă şi coruptă. Nu putem face nimic dacă nu se intervine chiar în inima problemei, nevoia noastră de mântuire.

Acum, Dumnezeu merge mai departe la tratarea unei probleme cu implicaţii mult mai profunde decât par la suprafaţă:

v.10  Cînd vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mînile tale, şi vei lua prinşi din ei,

v.11  poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă, şi vei dori s’o iei de nevastă.

v.12  Atunci s’o aduci înlăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile,

v.13  să-şi lepede hainele pe cari le purta cînd a fost prinsă, să locuiască în casa ta, şi să plîngă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat, şi ea să-ţi fie nevastă.

v.14  Dacă nu-ţi va mai place, s’o laşi să plece unde va voi, dar nu vei putea s’o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca cu o roabă, pentrucă ai înjosit-o.

Vorbeam de implicaţii. Una din ele este tocmai respectul pentru viaţa celuilalt. Aşa cum este în cazul crimei, Dumnezeu ne ţine responsabili pentru modul în care preţuim sau tratăm viaţa semenului nostru. Nimănui nu-i este îngăduit să abuzeze de semenul lui, nu-i este îngăduit să joace rolul lui Dumnezeu în viaţa semenului.

Căsnicia intră sub incidenţa acestui principiu. Indiferent de ţara de unde venea soţia, de cultura din care provenea, odată ce era declarată soţie, ea trebuia tratată ca atare. Dumnezeu aşteaptă ca cei doi să arate respect reciproc, dragoste aşa cum este normal să fie într-o căsnicie.

Dar iată şi o altă implicaţie:

v.15  Dacă un om, care are două neveste, iubeşte pe una şi nu iubeşte pe cealaltă, şi dacă are copii cu ele, din cari întîiul născut este dela nevasta pe care n’o iubeşte,

v.16  cînd îşi va împărţi averile între fiii lui, nu va putea face întîi născut pe fiul aceleia pe care o iubeşte, în locul fiului aceleia pe care n’o iubeşte, şi care este întîiul născut.

v.17  Ci să recunoască de întîi născut pe fiul aceleia pe care n’o iubeşte, şi să-i dea o parte îndoită din averea lui; căci fiul acesta este cel dintîi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întîi născut.

Dragii mei, Dumnezeu este un Dumnezeu drept. El nu tratează cu favoritisme. Din această cauză, Dumnezeu prevede foarte clar care este regimul moştenirilor în cadrul căsniciilor care nu funcţionează după voia lui. Omul nu poate face după cum îi este dorinţa ci trebuie să acţioneze în conformitate cu poruncile drepte ale lui Dumnezeu.

De fapt, dragi ascultători, ceea ce doreşte Dumnezeu să surprindă aici este responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume omul pentru comportamentul lui. Noi suntem liberi să facem ce vrem, dar trebuie să fim conştienţi că acest comportament va avea consecinţe şi dacă nu este unul în conformitate cu rânduiala lăsată de Creator, vom fi traşi la răspundere pentru actele noastre de neascultare.

Tot despre neascultare vorbeşte şi cuvântul Domnului în continuare:

v.18  Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n’ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit,

v.19  tatăl şi mama să-l ia, şi să-l ducă la bătrînii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte.

v.20  Să spună bătrînilor cetăţii lui: ,,Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n’ascultă de glasul nostru, şi este lacom şi beţiv.“

v.21  Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre, şi să moară. Astfel să curăţi răul din mijlocul tău, pentruca tot Israelul s’audă şi să se teamă.

Aceasta este o lege pentru “Fiul Risipitor”. Cred că putem înţelege de ce i-a şocat domnul Isus pe interlocutorii Săi atunci când a spus vestita pilda a Fiului Risipitor.  Când  s-a întors acasă, în mod normal ar fi trebuit să fie omorât cu pietre. Ascultătorii Domnului Isus la aceasta se aşteptau. Imaginaţi-vă surpriza lor când Domnul le spune că tatăl l-a reprimit ca fiu, fără nici o pedeapsă.

Vedeţi ce sens capătă acum cuvintele Domnului care spun că “Fiul a fost mort dar acum este înviat!”

Pentru ceea ce a făcut el nu merita decât moartea. Pentru societate, pentru comunitate el nu era decât unul care a murit. Dar tatăl îi dă viaţa, îl repune în drepturi ca şi fiu al său.

Dragii mei, pentru ceea ce am făcut noi nu meritam decât un singur lucru –

Moartea. Dar, Dumnezeu, prin Domnul Isus ne-a redat viaţa, ne-a făcut copii Săi. Ce minunat este Dumnezeu. În locul judecăţii şi al morţii el ne face fii.

Iată acum şi o prevedere cu privire la unul atârnat pe lemn. Nu vă spune nimic aceasta? Să vedem:

v.22 Dacă se va omorî un om care a săvîrşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, şi l-ai spînzurat de un lemn,

v.23  trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaş zi, căci cel spînzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.

Dacă un criminal era executat prin spânzurare, el nu trebuia să rămână atârnat pe lemnul acela după asfinţitul soarelui. Motivul pentru aceasta era că cel ce atârna pe lemn reprezenta un blestem.

Pentru a înţelege mai bine de ce este aşa, trebuie să ne aducem aminte că pedeapsa capitală în Israel era omorârea cu pietre. Dar cei mai răi criminali, pentru a  fi un exemplu pedepsirea lor, se atârnau pe lemn, ca semn al blestemului lor. Ei erau blestemaţi de Dumnezeu să sfârşească în felul acesta datorită păcatelor lor.

Acum, probabil că nici Moise şi nici restul copiilor lui Israel nu au înţeles pe deplin sensul acestei legi. În epistola către Galateni, capitolul 3 versetul 13, apostolul Pavel spune aplicaţia practică a acestei legi:

v.13  Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, -fiindcă este scris: ,,Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn“ –

 

În timpul vieţii Lui aici pe pământ, aşa cum bine ne aducem aminte, Domnul Isus a fost dat pe mâinile romanilor pentru a fi executat. Romanii îşi executau condamnaţii la moarte prin răstignire pe o cruce, care uneori era numită “ copac”. Iată modul în care aceasta lege este o profeţie în acelaşi timp. Domnul nostru a preluat blestemul nostru şi   l-a purtat pe lemnul pe care noi trebuia să-l purtăm

Gândiţi-vă că noi ar fi trebuit să atârnăm ca o imagine a blestemului pentru păcatele noastre în faţa întregului univers, dar Domnul Isus a luat asupra Lui ruşinea aceasta şi pe noi ne-a izbăvit.

Dragii mei, care este răspunsul pe care noi îl dăm lui Dumnezeu cu privire la această situaţie. El aşteaptă un răspuns de la noi. El vrea să ştie dacă ne mai ţine în socoteală păcatele sau nu. Prin credinţa în Domnul Isus plata pentru păcatele noastre este achitată. Dacă nu credem, ca trebuie să plătim noi înşine. Deci, ce alegi dragul meu ascultător? Eu zic să crezi în El!