Itinerar Biblic Ep.0265 – Deuteronom Cap. 15, 16

 

Rezumat

– Programul lui Dumnezeu pentru rezolvarea sărăciei.

– Sărbătorile şi Justiţia.

Dragi prieteni suntem în faţa unui nou capitol din Cuvântul lui Dumnezeu şi ca de fiecare dată, trebui să fim pregătiţi pentru a înţelege lucrurile importante pe care Dumnezeu ni le transmite.

Aşa cum probabil aţi observat, ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă sunt lucruri care ne folosesc în viaţa de zi cu zi. Cu alte cuvinte nu sunt teorii sterile bune numai pentru a oferi materie primă snobismului unora. Aceste învăţături exprimă conduita pe care Dumnezeu o aşteaptă de la cei pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

Şi dacă am vorbit despre probleme zilnice la care Biblia oferă răspunsuri, ajungem astăzi, iată, la una din problemele foarte serioase a tuturor timpurilor – sărăcia.

Oamenii au încercat să rezolve această problemă, să vină cu soluţii în întâmpinarea ei, dar de cele mai multe ori au eşuat, în acest capitol cu numărul 15 din cartea Deuteronom, vedem care este soluţia propusă de Dumnezeu. Tot aici găsim referiri la sclavie. Dar să vedem ce spune Cuvântul Domnului:

v.1 La fiecare şapte ani, să dai iertare.

v.2 Şi iată cum se va face iertarea. Cînd se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice

creditor care va fi împrumutat pe aproapele său, să-i ierte împrumutul, să nu silească

pe aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria.

Fiecare al şaptelea an, era un an sabatic, un an în care evreii erau obligaţi să ierte.

Anul sabatic a fost instituit de Dumnezeu şi era un an în care era cinstită de fapt iertarea Domnului.

În poporul evreu nimeni nu putea avea o datorie care să depăşească şapte ani. În cel de al şaptelea an, împrumuturile scadente erau anulate. Dragii mei, în felul acesta se producea o anumită echilibrare a distribuţiei bogăţiei oamenilor, în felul acesta li se ofereau oamenilor oportunităţi egale.

Socialismul, după cum se încearcă prezentare lui astăzi, ignoră un lucru foarte important – natura păcătoasă şi coruptă a omului. Dacă omului i se oferă şansa de a obţine ceva fără prea multă muncă, sau chiar fără muncă, nu se va osteni să muncească. Din păcate, democraţia şi capitalismul, la stadiul la care au ajuns astăzi permite manifestările extremiste. Astfel, avem oameni foarte săraci, precum şi oameni foarte bogaţi, iar o pătură din ce în ce mai restrânsă de oameni săraci.

Dumnezeu a avut în vedere toate aceste aspecte când a oferit oamenilor şanse egale în ceea ce privea bunăstarea lor materială. Acelora care doreau să lucreze şi să câştige în mod cinstit un nivel de trai mai ridicat, la fiecare şapte ani li se oferea această şansă.

Acesta este programul lui Dumnezeu care cuprindea prevederi pentru cei extrem de bogaţi cât şi pentru cei extrem de săraci.

Acum iată o prevedere puţin controversată:

v.3   Vei putea să sileşti pe străin să-ţi plătească; dar să ierţi ce ai la fratele tău.

Însă iată că ea este urmată de o alta care stabilizează lucrurile:

v.4   Totuş, la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvînta în ţara pe care

ţi-o va da de moştenire Domnul, Dumnezeul tău;

Unul din lucrurile pe care cei mai mulţi turişti le observă atunci când vizitează ţări străine este discrepanţa uriaşă care există între bogaţi şi săraci, cam peste tot în lume. Fie că este vorba de Statele Unite, sau Europa, sau Asia, sau Africa, peste tot în lume, este o diferenţă prea mare între bogaţi şi săraci. Unii învinovăţesc anumite persoane pentru aceasta, dar, prieteni dragi, vinovată este natura noastră, păcatul omului. Dacă omul l-ar asculta pe Dumnezeu şi ar respecta prevederile Sale, atunci ar fi echilibru în lume în ceea ce priveşte bogăţia.

Până când nu este schimbată inima omului, programele propuse de oameni se dovedesc a fi extrem de slabe. Exemplul socialismului aplicat de către partidele comuniste în anumite ţări sunt exemple grăitoare. Să ne aducem aminte numai de tendinţele dictatoriale, care au făcut atâtea victime în loc să fi venit în sprijinul oamenilor.

Capitalismul este mai bun din punctul acesta de vedere, dar are şi el atâtea lacune. Dragii mei, în toate acestea este de fapt vorba de inima omului. Fie că este vorba de socialism sau capitalism, totul ajunge în cele din urmă la inima omului unde sălăşluieşte răul. Iată ce spune Domnul Isus cu privire la inima omului: Marcu 7:20-23

v.20  El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.

v.21  Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile,     

     uciderile,

v.22  furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău,

     hula,  trufia, nebunia.

v.23  Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.”

Dumnezeu I-a chemat pe Israel la ascultare. Dacă ascultau de ceea ce le spunea Dumnezeu sărăcia ar fi dispărut din mijlocul lor.

Noi ne gândim că trebui să punem la punct campanii de binefacere, programe de refacere economică, diferite strategii de combatere a sărăciei şi la ce ajungem: la bani estorcaţi de diverşi indivizi, fonduri pierdute care ajung tot în buzunarele celor bogaţi care nu-şi fac nici un fel de probleme din pricina celor ce nu au banii aceia.

Iată de ce nu cred că pot exista programe de combatere a sărăciei atâta timp cât nu vor exista programe de prefacere a inimilor iar un astfel de program este numai în mâna lui Dumnezeu. Nici un sistem nu va funcţiona până inima omului nu este schimbată.

Dar să mergem mai departe:

v.6 Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvînta, cum ţi-a spus, aşa încît vei da cu

împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut dela ele; tu vei stăpîni peste

multe neamuri, dar ele nu vor stăpîni peste tine.

Aceasta este o afirmaţie fantastică dacă avem în vedere poporul evreu. Este foarte adevărat că mulţi specialişti în finanţe de naţionalitate israeliană au ajuns bancherii lumii. Sunt multe naţiunile care au împrumutaţi bani de la bănci evreieşti. Iată deci că aceste profeţii se împlinesc.

v.7   Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe

care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mîna

înaintea fratelui tău celui lipsit.

v.8   Ci să-i deschizi mîna, şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie ca să facă faţă nevoilor lui.

Dacă afirmaţia anterioară era remarcabilă pentru poporul evreu, aceste versete sunt remarcabile în întreaga sfântă Scriptură. Aici este îndemnul lui Dumnezeu pentru poporul Său în ceea ce priveşte caritatea. Fiecare om trebuia să aibă grijă de fratele său, să facă în aşa fel încât fratelui său să nu-i lipsească nimic.

Astăzi sunt numeroase denominaţiuni creştine, unele mai darnice decât altele, dar niciuna nu întrece naţiunea evreiască în ceea ce priveşte dărnicia şi grija pentru membrii comunităţii ei. Iar aceasta se întâmplă pentru că Dumnezeu i-a învăţat în felul acesta.

Numai că, dragi ascultători, principiul acesta ne-a fost încredinţat şi nouă, creştinilor. Este un principiu etern, valabil în toate timpurile. Este deci ceva ce şi noi trebuie să luăm în considerare. Dar că să vedeţi cât de bine cunoaşte Dumnezeu inima oamenilor, iată ce spune El mai departe:

v.9    Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: „Ah! se apropie anul al şaptelea,

anul iertării!” Vezi să n’ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai.

Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat:

v.10     ci să-i dai şi să nu dai cu părere de rău în inimă; căci pentru aceasta te va

binecuvînta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările de cari te vei apuca.

El ştie foarte bine cât de şireată şi neînduplecată este inima omului. Omule este gata să născocească tot felul de metode prin care să se sustragă datoriilor sale. Deci,

Dumnezeu îi îndeamnă la acţiune imediată.

Mai mult, Dumnezeu ne spune că săracii sunt lăsaţi adesea pentru proba ascultării noastre. Cu toate că Dumnezeu are grijă de ei, întotdeauna vor exista oameni care se vor diferenţia din punct de vedere al avuţiilor şi Dumnezeu ne provoacă prin ei la ascultare:

v.11 Totdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta: „Să-ţi deschizi

mîna faţă de fratele tău, fată de sărac şi faţă de cel lipsit din tara ta”

Iată dragi prieteni, modul în care se gândeşte Dumnezeu la toate aceste aspecte şi care sunt măsurile pe care le propune El pentru rezolvarea acestor probleme.

Dar să mergem mai departe pentru că Dumnezeu va mai vorbi despre o categorie extrem de dezavantajată.

Acum, trebuie să înţelegem următorul lucru. Faptul că Dumnezeu tratează anumite

aspecte, anumite probleme, nu înseamnă că El le aprobă. Ele constituie realităţi rezultate din natura pervertită a omului. Nu sunt iniţiate de Dumnezeu, nu sunt aprobate de El. El se vede nevoit să intervină pentru a modifica această stare de lucruri care nu este deloc după voia Lui.

Iată deci, că Dumnezeu îşi instruieşte poporul în ceea ce priveşte sclavia:

v.12  Dacă unul din fraţii tăi evrei, bărbat sau femeie, se vinde ţie, să-ţi slujească şase

ani;  dar în anul al şaptelea, să-i dai drumul dela tine şi să fie slobod.

v.13  Şi cînd îi vei da drumul ca să se ducă slobod dela tine, să nu-i dai drumul cu mîna

goală;

v.14  să-i dai daruri din cireada ta, din aria ta, din teascul tău, din ce vei avea, prin

binecuvîntarea Domnului, Dumnezeului tău.

Deci al şaptelea an nu era numai unul al iertării, dar era şi unul al eliberării. Dar nu numai că cel ce fusese sclav era acum liber, dar primea şi o anumită răsplată pentru slujirea lui de până atunci.

În Exod, capitolul 21, am văzut că cineva putea să se vândă drept sclav. Dacă în timpul sclaviei lui, omul acela primea de la stăpânul lui o soţie, care la rândul ei era sclavă, atunci când venea anul al şaptelea, bărbatul acela putea deveni liber. Dar putea, de asemenea, alege să rămână cu soţia lui şi cu copii pe care îi avea. În momentul acela, potrivit cu alegerea lui, urechea îi era perforată şi acela era semnul sclaviei sale. Dragii mei aceasta este o imagine minunată a Domnului Isus. Pavel spune despre El:

v.7 ci S’a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea

     oamenilor.

v.8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S’a smerit şi S’a făcut ascultător pînă la moarte,

     şi încă moarte de cruce.

Sunt versetele 7 şi 8 din capitolul 2 al epistolei către Filipeni.

Domnul Isus putea să plece liber de pe pământul acesta fără să intervină deloc în problemele noastre. El nu avea nici o datorie de plătit, nici un păcat de ispăşit. Dar El ne-a iubit pe noi atât de mult încât s-a oferit pe sine ca jertfa în locul nostru. Aşa cum sclavul avea urechea perforată Psalmistul spune :

 

v.6 Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici   

     ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.

Scriitorul epistolei către Evrei preia acest citat şi spune:

v.5 De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n’ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai

     pregătit un trup;

Iată dragii mei ce imagine minunată avem aici, a ceea ce a făcut Domnul Isus. El s-a lăsat întrupat, a luat formă umană pentru a muri pentru noi, pentru ca noi să avem posibilitatea ispăşirii fără să murim.

Dar să mergem mai departe, la capitolul 16. Dacă până acum Domnul vorbeşte despre iertare şi despre eliberarea, acum vorbeşte despre celebrare, sărbătorire.

v.1 Păzeşte luna spicelor, şi prăznuieşte sărbătoarea Pastelor în cinstea Domnului,

Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul, Dumnezeul tău, din Egipt,

noaptea.

v.2 Să jertfeşti Pastele în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, jertfele tale de oi şi boi, în

locul pe care-1 va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.

Festivalul Paştelor a fost instituit pe ca poporul să-şi aducă aminte de eliberarea lor din Egipt. Era un festival care vorbea despre naşterea poporului evreu şi despre relaţia lor specială cu Dumnezeu.

Pentru a înţelege mai bine întregul context al sărbătorii Paştelui, priviţi vă rog în cartea Exod la capitolul 12. Copii lui Israel erau în robie în Egipt. Moise a fost ales de Dumnezeu să scoată poporul de acolo şi să-l ducă într-o ţară pe care o promisese de mult părinţilor lor.

Faraon le-a refuzat cu încăpăţânare ieşirea din ţară şi Dumnezeu şi-a arătat nemăsurata sa putere faţă de aceste popoare aducând urgie după urgie, în noaptea ultimei şi celei mai groaznice dintre urgii, Dumnezeu a spus poporului său să exprime credinţa lor sacrificând un miel şi punând sângele lui pe stâlpul uşii casei în care locuiau. Toţi cei care au procedat după cum le-a poruncit Dumnezeu, au scăpat nevătămaţi, dar cei ce nu au ascultat şi nu au manifestat credinţă au avut parte de o pedeapsă groaznică – primul născut din familie a murit. Abia în urma acestei urgii, când întregul Egipt era în lacrimi, Faraon a consimţit să lase poporul să plece după porunca lui Dumnezeu.

Dumnezeu a dorit mai apoi ca poporul Său să-şi amintească această mare eliberare, făcută de El într-un mod atât de neobişnuit şi astfel a fost instituit festivalul paştelui.

v.5   Nu vei putea să jertfeşti Pastele în vreunul din locurile pe cari ţi le dă Domnul,

Dumnezeul tău, ca locuinţă;

v.6   ci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi aşeze Numele în el

acolo să jertfeşti Pastele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.

v.7    Să fierbi vita tăiată, şi s’o mănînci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul

tău. Şi dimineaţa, vei putea să te întorci şi să te duci în corturile tale.

v.8  Şase zile, să mănînci azimi, şi a şaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea

Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea.

Aceasta era sărbătoarea, festivalul Paştelui. Locul unde trebuie celebrată această sărbătoare era unul singur – Ierusalimul. Bărbaţii lui Israel erau toţi datori să meargă la Ierusalim pentru această sărbătoare.

O altă mare sărbătoare era aceea a Cinzecimii.

v.9   Să numeri şapte săptămîni; de cînd vei începe seceratul griului, să începi să

numeri şapte săptămîni.

v.10 Apoi să prăznuieşti sărbătoarea săptămînilor, şi să aduci daruri de bună voie, după

binecuvîntarea pe care ţi-o va da Domnul, Dumnezeul tău.

v.11 Să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege

Domnul, Dumnezeul tău, ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău şi fiica ta,

robul şi roaba ta, Levitul care va fi în cetăţile tale, şi străinul, orfanul şi văduva cari

vor fi în mijlocul tău.

Observaţi că poporul trebuia să numere şapte săptămâni după sărbătoarea pastelor ceea ce înseamnă 49 de zile. Următoarea zi, a cincizecea zi, era o zi de Sabat şi atunci era celebrată sărbătoarea Cinzecimii sau sărbătoarea Săptămânilor. Mai este denumită această sărbătoare şi Festivalul Secerişului sau Ziua Primelor Roade. In această sărbătoare erau celebrate primele roade sau roadele timpurii.

v.12  Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt, şi să păzeşti şi să împlineşti legile

acestea.

v.13 Să prăznuieşti sărbătoarea corturilor şapte zile, dupăce îţi vei strînge roadele din

arie şi din teasc.

Tot ca o amintire a ceea ce trăise poporul în Egipt era şi Sărbătoarea Corturilor. Era o altă sărbătoare a bucuriei. Şi această sărbătoare se ţinea la Ierusalim şi dura şapte zile.

Astfel numărul sărbătorilor care se ţineau la Ierusalim se ridica la trei.

v.16 De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău,

în locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămînilor,

şi la sărbătoarea corturilor. Să nu se înfăţişeze cu mînile goale înaintea Domnului.

v.17 Fiecare să dea ce va putea, după binecuvîntarea pe care i-o va da Domnul,

Dumnezeul tău.

Erau trei sărbători la care bărbaţii lui Israel trebuiau să vină la Ierusalim şi să celebreze aceste sărbători. Gândiţi-vă acum ce efect ar fi trebuit să aibă aceste sărbători asupra poporului.

Dumnezeu le cere să celebreze cu bucurie ceea ce El a făcut pentru ei. In altă ordine de idei, unitatea poporului era menţinută prin intermediul acestor sărbători în care bărbaţii se întâlneau şi se bucurau împreună.

Capitolul 6 se încheie cu porunci referitoare la judecată.

v.18     Să pui judecători şi dregători în toate cetăţile pe cari ţi le dă Domnul, Dumnezeul

tău, după seminţiile tale; şi ei să judece poporul cu dreptate.

Curtea de judecată în acele zile nu era un centru sau o clădire impunătoare în mijlocul oraşului. De fapt în loc să fie în centrul oraşului era tocmai la marginea lui, mai precis la porţile de acces ale acestuia.

Motivul principal pentru această alegere era acela că porţile constituiau zonele cele mai populate. Dacă astăzi oamenii se adună în pieţe, atunci ei se adunau la porţile cetăţilor. Acelea erau de asemenea zone comerciale care adunau un mare număr de oameni.

Pentru că Dumnezeu cunoştea inima oamenilor, El îi avertizează împotriva deformării justiţiei, îi sfătuieşte de asemenea în ceea ce priveşte respectul faţă de oameni şi să refuze orice mită.

Un alt lucru asupra cărora le atrage Dumnezeu atenţia este idolatria:

v.21 Să nu-ţi aşezi niciun idol de lemn lîngă altarul pe care-L vei ridica Domnului,

Dumnezeului tău.

v.22 Să nu ridici nici stîlpi idoleşti, cari sînt urîţi de Domnul, Dumnezeul tău.

Stâlpul despre care vorbeşte Dumnezeu aici era un fel de altar al religiilor păgâne, locul ude se desfăşurau practicile lor idoleşti. Dumnezeu le spune foarte clar că ei nu trebuie să aibă nimic de a face cu asemenea lucruri. Ei nu se închinau unor idoli ci unui Dumnezeu viu şi adevărat.

Dragii mei, o să vedem mai departe că Dumnezeu va pedepsi idolatria foarte aspru. El doreşte ca poporul Lui să se bucure de toate binecuvântările şi din această cauză El le dă porunci atât de precise cu privire la modul de viaţă pe care trebuie       să-l ducă. După cum am văzut nici sărbătorile nu-i sunt străine. Dar un singur lucru vrea de la ei şi de la noi, bineînţeles – ascultare.

El o merită pe deplin.