Itinerar Biblic Ep.0263 – DEUTERONOM cap. 10, 11, 12

 

Rezumat

– Ascultarea de poruncile Domnului.

– Binecuvântările şi blestemele.

– Locul de închinare.

Dragi ascultători, Moise continuă amintirile sale despre modul în care Dumnezeu a intervenit în mijlocul poporului evreu pentru întărirea credinţei lor. Din păcate generaţia de atunci nu a luat seama la ceea ce spunea şi făcea Dumnezeu ceea ce a atras, în cele din urmă, pierea lor. Moise repeta aceste lucruri pentru noua generaţie. El dorea din toată inima ca ei să nu repete greşeala părinţilor lor.

Este şi dorinţa lui Dumnezeu şi acesta este motivul pentru care El doreşte ca experienţele acelor oameni să ajungă până la noi. Este ceea ce exprimă şi Pavel în prima scrisoare adresată Corintenilor. Iată ce spune e!:

v.11 Aceste lucruri li s’au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor.

Deci, ceea ce ne este oferit de Cuvântul lui Dumnezeu este pentru învăţătura noastră.

Să continuăm deci această învăţătură astăzi, apropiindu-ne de capitolul 10 al cărţii Deuteronom.

Şi de această dată Moise comunică poporului evreu că ei aparţin lui Dumnezeu, în ciuda neascultării de care au dat dovadă, Dumnezeu, în harul Său, nu îi distruge ci le dă din nou cele zece porunci care fuseseră distruse datorită păcatelor lor.

v.1  „în vremea aceea, Domnul mi-a zis: ,Taie două table de piatră ca cele dinţii, şi suie-te

la Mine pe munte; fa şi un chivot de lemn.

v.2   Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele cari erau scrise pe tablele dinţii pe cari le-

ai sfărîmat, şi să le pui în chivot.

Aşa cum vă aduceţi aminte, primele table, săpate chiar de degetul lui Dumnezeu, au fost sparte de Moise atunci când s-a întors de pe munte şi a găsit poporul dansând în jurul idolului. Acum Dumnezeu îi cere înlocuirea lor.

După înlocuirea lor, tablele sunt puse în chivotul şi poporul pleacă mai departe.

Acum ajungem la momentul în care ne sunt oferite explicaţii cu privire la familia lui Levi, slujitorii cortului, familia preoţească:

v.8  În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi, şi i-a poruncit să ducă, chivotul

legămîntului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească, şi să binecuvînteze poporul în Numele Lui; lucru pe care I-a făcut pînă în ziua de .azi.

v.9 Deaceea Levi n’are nici parte de moşie, nici moştenire cu fraţii lui: Domnul este

moştenirea lui, cum i-a spus Domnul, Dumnezeul tău.

Cred că aici avem câteva lecţii spirituale foarte importante. Aşa cum tribul lui Levi a fost unu! pus deoparte pentru preoţie, în acelaşi fel, Biserica este o împărăţie preoţească. Aceasta înseamnă că toţi cei ce cred cu adevărat în Domnul Isus Hristos sunt preoţi ai Domnului. Aşa cum descrie Noul Testament preoţia, preotul este cel care se dedică lui Dumnezeu pentru închinare, mijlocire şi slujire. Citiţi vă rog primele două versete din capitolul 12 al Epistolei către Romani. Acolo veţi găsi ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.

De asemenea, în prima epistolă adresată Corintenilor, Domnul vorbeşte despre darurile pe care el le-a dat copiilor Săi, daruri care trebuie folosite în viaţa bisericii.

Observaţi, vă rog, că tribului lui Levi nu i-a fost dat nici un teritoriu drept moştenire. Dumnezeu era moştenirea lor. Celorlalte triburi le-au fost promise diferite părţi ale ţării, dar Leviţilor li s-a dat o moştenire şi mai importantă. Pentru ei, Dumnezeu rezervase o moştenire rnult mai importantă, în aceeaşi măsură, credincioşii sunt binecuvântaţi cu tot felul de binecuvântări cereşti în Hristos!

Dar să trecem mai departe:

v.12  Acum, Israele, ce alta cere dela tine Domnul, Dumnezeul tău, decît să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău,

v.13  să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe cari ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?

Condiţia binecuvântărilor Israelului era ascultarea. Din păcate, ascultarea lor nu a fost aşa cum o aştepta Dumnezeu. Din această cauză a venit judecata lui Dumnezeu peste ei.

Dragii mei, lecţia aceasta este valabilă şi pentru noi, deoarece avem nevoie să înţelegem că legea nu ne poate mântui ci avem nevoie de dragostea lui Dumnezeu şi jertfa Domnului Isus ca răscumpărare. Tocmai de aceea a venit El în această lume, pentru a mântui. Cred că niciodată nu vom repeta suficient de mult acest lucru. Este motivul pentru care fiul lui Dumnezeu a venit în această lume. A venit pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu drept şi iubitor. El este un Dumnezeu al celor fără speranţă şi fără sprijin:

v.17    Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;

v.18  care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte.

Într-un anume sens noi toţi suntem fără tată, fără Cel ce ne-a creat. Păcatul ne-a despărţit de EL Numai Domnul Isus ne repune în calitatea noastră de fii.

Acum, în aceste două versete, Domnul aduce aminte Israelului care a fost condiţia lor pentru o lungă perioadă de timp în Egipt. Din acele experienţe ei ar fi trebuit să înveţe ce este mila şi iertarea. Iată ce le mai spune Moise:

v.19  Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

v.20 Să te terni de Domnul, Dumnezeul tău, să-î slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri.

v.21 El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe cari ţi le-au văzut ochii.

v.22 Părinţii tăi s’au pogorît în Egipt în număr de şaptezeci de inşi; acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului”

Iată ce a făcut Dumnezeu pentru ei, poporul ales de El pentru a se revela pentru întreaga omenire. Este evident că Dumnezeu a aplicat un tratament special acestor oameni.

În aceeaşi măsură El se apropie de cei ce sunt acum copii ai Săi prin credinţa în Domnul Isus. încă o dată spun: ceea ce li s-a întâmplat lor constituie o lecţie pentru noi, pentru întărirea credinţei noastre.

Dar să mai înaintăm puţin şi iată şi capitolul 11. În aceeaşi notă a evocărilor, Moise le atrage atenţia că fie şi numai pentru dragostea arătată de Dumnezeu, ei ar trebui să fie ascultători:

v.1 Să iubeşti dar pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să păzeşti totdeauna învăţăturile Lui, legile Lui, rînduielile Lui şi poruncile Lui.

Iată dragii rnei, din nou, subliniată tema cărţii: răspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu este ascultarea.

v.8  Astfel, să păziţi toate poruncile pe cari vi le dau eu astăzi, ca să puteţi pune mâna pe ţara în care veţi trece ca s’o luaţi în stăpânire,

v.9  şi să aveţi zile multe în ţara pe care Domnul ajurat părinţilor voştri că le-o va da, lor şi

seminţei lor, ţară în care curge lapte şi miere.

Acum poporul trebuia să înţeleagă că bogăţia ţării ce le-o dăruia Dumnezeu nu era o bogăţie naturală ci una care demonstra grija lui Dumnezeu pentru ei. Această generaţia căreia se adresa Moise era un obişnuită cu irigaţiile Egiptului, atât de vestite în acea vreme:

v.10    Căci ţara în stăpînirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămînţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat.

Ţara pe care le-o dădea Dumnezeu era diferită din acest punct de vedere.

v.11 Ţara pe care o veţi stăpîni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului;

v.12 este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău, şi asupra căreia Domnul, Dumnezeul tău, are neîncetat ochii, dela începutul pînă la sfîrşitul anului.

v.13 Dacă veţi asculta de poruncile mele pe cari vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru,

v.14 El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie tîrzie, şi-ţi vei strînge grîul, mustul şi untdelemnul;

v.15 de asemenea va da iarbă în cîmpiile tale pentru vite, şi vei mînca şi te vei sătura.

În aceste locuri unde îi aducea Dumnezeu nu se putea face irigaţiile pe care le-au văzut. Ţara cuprindea o mulţime de dealuri. Acum nu mai sunt o problemă dar atunci nu existau utilajele necesare unui sistem de irigaţii pe o asemenea suprafaţă, în aceste condiţii poporul depinde de ploaia pe care o dădea Dumnezeu. La un moment dat, din pricina neascultării, Dumnezeu nu a mai trimis ploaie în Israel; Este vorba de seceta din timpul profetului llie.

Este deci cât se poate de clar că Dumnezeu condiţiona bunăstarea lor de ascultarea pe care o aveau faţă de El.

Dealtfel, cred că starea în care se află pământul astăzi, în foarte multe regiuni, este aşa din pricina neascultării omului.

Nici chiar Israelul nu arată prea bine astăzi în ceea ce priveşte vegetaţia. Şi nu este vorba despre altceva decât despre neascultare, dragii mei. Dumnezeu a spus că ei vor fi dependenţi de apa ploii ce se va vărsa peste pământul lor. însă din pricina neascultării cerurile sunt închise şi nu primesc ploaia de care au nevoie. Au încercat ei să rezolve totul prin intermediul irigaţiilor dar în ciuda sistemelor extrem de performante, eficienţa nu este pe măsură.

Mă gândesc acum la societatea în care trăim şi care pune totul pe seama economiei şi performanţei ştiinţifice. Din pricina aceasta oameni cred că Dumnezeu nu are nimic de a face cu hrana pe care o folosim, cu hainele pe care le îmbrăcăm. Acestea sunt lucruri ce ţin de economie nu de viaţa spirituală spun unii.

Nu este adevărat. Ţin de viaţa spirituală pentru că sunt date de Dumnezeu şi nimeni altcineva nu le poate oferi în locul Lui. Ori, tot ce ţine de Dumnezeu, înseamnă viaţă spirituală.

Să nu ne amăgim. Nimic din ce există în această lume nu poate fi separat de viaţa spirituală şi încadrat într-o altă categorie, în cele din urmă tot la vechea problemă a ascultării şi neascultării ajungem, în cele din urină El este stăpânul absolut al tuturor lucrurilor. Tot de la El primim toate lucrurile. Numai că în funcţie de ascultare, le primim ca pe o binecuvântare sau ca pe o mărturie, pentru că, dragii mei, în ziua judecăţii, tocmai lucrurile pe care le-am folosit ne vor acuza cu privire la neascultarea noastră.

Promisiunile lui Dumnezeu pentru poporul Său sunt minunate. Nu se poate că au un motiv să nu asculte de El:

v.22 Căci dacă veţi păzi toate aceste porunci pe cari vi le dau, şi dacă le veţi împlini, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veţi umbla în toate căile Lui şi vă veţi alipi de El,

v.23 Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri, şi vă veţi face stăpîni pe toate aceste neamuri cari sînt mai mari şi mai puternice decît voi.

v.24 Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, va fi lî vostru: hotarul vostru se va întinde din pustie pînă la Liban, şi de la rîul Eufrat pînă la marea de apus.

v.25 Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspîndi, cum v’a spus, frica şi groaza de tine peste toată ţara în care veţi merge.

Chiar şi aceste lucruri demonstrează cât se poate de clar că ţara este un dar de la Domnul Ţara pe care le-o dă Domnul este mai mare decât orice teritoriu pe care ar fi putut ei să-l ocupe.

Se întindea această ţară de la Râul Eufrat şi până la Marea Mediterană. Ca suprafaţă ei nu au ocupat niciodată mai mult de 10 % din suprafaţa ţării nici chiar pe timpul în care regatul atinsese apogeul, mă refer la vremea lui David şi a lui Solomon.

Dumnezeu le-a promis că le va da orice loc din ţara aceea care va fi parcurs cu piciorul de ei. Tot ce li se cerea să facă era să umble prin credinţă, să solicite acel pământ de la Dumnezeu, prin credinţă şi să se bucure de el, tot prin credinţă. Din păcate nu au făcut aşa. Au căzut în neascultare şi s-au împotrivit Domnului, asemenea multora dintre noi.

Dumnezeu a pus înaintea lor, foarte clar, opţiunea ascultării şi consecinţele neascultării:

v.26 Iată, pun azi înaintea voastră binecuvîntarea şi blestemul:

v.27 binecuvîntarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe cari vi le dau în ziua aceasta;

v.28 blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, şi dacă vă veţi abate dela calea pe care v’o dau în ziua aceasta, şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe cari nu-i cunoaşteţi.

Odată ajunşi în ţară, blestemele şi binecuvântările erau rostite, pentru ca poporul să intre sub semnul acestora.

Dragii mei şi pentru noi opţiunea trebuie să fie foarte clară. Trebuie să recunoaştem că problema ascultării este una radicală. Nu se poate negocia aici. Singurele variante sunt ascultarea sau neascultarea şi în funcţie de aceasta este şi binecuvântarea sau blestemul.

Acum, daţi-mi voie să vă amintesc că Dumnezeu doreşte binecuvântarea noastră dar, tot ce poate face Dumnezeu este să ne ofere posibilitatea alegerii. Deci, dragi prieteni, este alegerea noastră dacă vom trăi sub semnul binecuvântării sau blestemului.

Totul depinde de noi. Dumnezeu dorea pentru poporul Său să stea într-o stare de prietenie intimă cu El şi să le poată împărtăşi emoţiile unei astfel de trăiri.

De fapt, în capitolul 12, observăm că Dumnezeu oferă poporului posibilitatea alegerii unui loc de închinare, un loc în care poporul să se poată apropia de El.

Pătrunzând mai în adâncul acestui capitol sesizăm, cred eu una din diferentele existente în închinarea din Vechiul Testament şi cea din Noul Testament. Este vorba despre faptul că poporul evreu se aduna în jurul unui loc, pe când credinciosul Nou Testamental se adună în jurul unei persoane.

Acea persoană nu este nimeni altul decât Domnul Isus Hristos. Dar să vedem mai bine ce spune Dumnezeu poporului: capitolul 12:

v.1 Iată legile şi poruncile pe cari să le păziţi şi să le împliniţi, cît veţi trăi, în ţara pe care

v’o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri.

v.2  Să nimiciţi toate locurile în cari slujesc dumnezeilor lor neamurile pe cari le veţi izgoni,

fie pe munţi înalţi, fie pe dealuri, şi subt orice copac verde.

v.3  Să le surpaţi altarele, să le sfărîmaţi stîlpii idoleşti, să le ardeţi In foc copacii închinaţi

idolilor lor, să dărîmaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor, şi să faceţi să le piară

numele din locurile acelea.

v.4  Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul, Dumnezeul vostru!

În această primă parte, Dumnezeu le vorbeşte despre ceea ce fac popoarele din tara unde îi va aduce Domnul. Lor li se cere o altfel de închinare. Dar, mai mult, li se cere să stea departe de asemenea locuri şi popoare.

Nici noi nu cred că trebuie să ne simţim imuni la idolatria din jurul nostru. Este numai harul lui Dumnezeu cel care ne ţine aproape de El. Duhul Său cel Sfânt ţine spiritul nostru alert şi atent la intrigile vrăjmaşului oricărui creştin. Poate ne gândim că numai anumite lucruri pot să ne îndepărteze de Dumnezeu, dar cred că este mai mult de atât. în categoria idolilor intră tot ce intervine între sufletul nostru şi Dumnezeu. De aceea este foarte important să rămânem aproape de Dumnezeu, în sensul acesta, închinarea are un rol determinant:

v.5  Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.

Locul pe care I-a ales Dumnezeu ca loc de închinare pentru poporul Lui a fost Ierusalimul. Dar chiar şi înainte de această alegere, Israelului nu i-a fost dat decât un singur loc de închinare – Cortul. Motivul pentru acest lucru era evitarea influenţelor păgâne în închinare. Vedeţi, poporul nu avea încă experienţa şi educaţia unei închinări după voia lui Dumnezeu. Să nu uităm că nu orice închinare este primită înainte lui Dumnezeu. Nu este vorba numai despre obiectul închinării dar şi forma ei este importantă. Am auzit multe persoane care afirmau că atâta timp cât ei ştiu că se închină lui Dumnezeu forma mai puţin contează. Şi eu sunt de acord că Dumnezeu este duh şi cel mai important este să ne închinăm lui Dumnezeu în duh şi în adevăr.

Dar mi se pare mie că unii se închină simţurilor lor şi plăcerilor lor şi confundă acea închinare cu închinarea fată de Dumnezeu. Trebuie să fini atenţi la asemenea aspecte.

Dumnezeu ştie cât de periculoase erau practicile păgâne şi de aceea nu încetează a-i avertiza pe israeliţi cu privire la ele.

v.29  După ce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile pe cari le vei izgoni dinaintea ta, dupăce le vei izgoni şi te veiaşeza în ţara lor,

v.30  vezi să nu te laşi prins în cursă, călcînd pe urmele lor, dupăce vor fi nimicite dinaintea ta. Fereşte-te să nu cercetezi  despre dumnezeii lor şi să zici: „Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel.”

v.31  Tu să nu faci aşa faţă de Domnul, Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcînd toate urîciunile pe cari le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.

Dragii mei, suntem adesea ispitiţi să nu fim mulţumiţi cu explicaţiile pe care le oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Ni se pare nouă că sunt lucruri pe care trebuie să le scoatem sau să le adăugăm acestui Cuvânt. Dumnezeu este foarte categoric cu privire la această atitudine:

v.32  Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugaţi nimic la ele, şi să nu scoateţi nimic din ele.

Acum, nu cred că numai teorie este prinsă în această precizare ci şi trăirea, aplicarea acestor învăţături.

Fie ca noi să le trăim, pentru că ele aduc viaţa.