Itinerar Biblic Ep.0262 – DEUTERONOM cap. 9

Rezumat

* Dumnezeu a izbăvit poporul evreu datorită dragostei Sale.

 Dragi ascultători suntem din nou confruntaţi cu una din temele ce trebuie să determine o serioasă meditaţie din partea noastră. Este vorba despre mântuirea de care Dumnezeu ne face parte.

Legat de această mântuire, ceea ce trebuie să rămână în memoria noastră este că nu meritele noastre l-au convins pe Dumnezeu să-l trimită pe Domnul Isus în această lume pentru a ne mântui. Singurii oameni pe care Dumnezeu îi mântuieşte sunt oamenii răi, stricaţi, şi dacă cineva nu se vede în felul acesta nu va primi mântuirea pentru că nu o va căuta.

Un cerşetor l-a abordat odată pe pastorul unei biserici şi i-a spus că unii din enoriaşii săi se cred mai buni decât toţi ceilalţi pentru că nu au vrut să-i dea bani ci l-au trimis la una din organizaţiile lor care le dădea mâncare de obicei.

Păstorul, l-a privit şi i-a spus: “ Este interesant ceea ce ai observat tu. Îmi amintesc de ziua în care s-au predat Domnului Isus şi au promis să-i slujească. Ştii de ce au    făcut-o? Pentru că erau mai răi decât toţi ceilalţi!

Dragii mei, Pavel spune astfel:

1 Timotei  1:15  O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice: ,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi“, dintre cari cel dintîi sînt eu.

Dacă nu ne vedem în felul acesta greşim şi nu avem nici un pic de respect faţă de Dumnezeu. Iată ce spune apostolul Ioan cu privire la aceste lucruri:

1 Ioan 1:10  Dacă zicem că n’am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.

Deci, dragi prieteni, ceea ce transmite Duhul Sfânt acestei noi generaţii trebuie să găsească un ecou şi în vieţile noastre. Aşa cum Dumnezeu îşi împlinea faţă de ei promisiunile din pricina dragostei Lui pentru ei, în aceeaşi măsură, El îşi împlineşte promisiunile faţă de noi datorită iubirii pe care o are faţă de noi.

Dar să ne întoarcem acum la textul cărţii Deuteronom, şi mai precis la capitolul 9 ale acesteia.

v.1   Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpîn pe nişte neamuri mai mari şi mai puternice decît tine, pe cetăţi mari şi întărite pînă la cer,

v.2   pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe cari-i cunoşti şi despre cari ai auzit zicîndu-se: ,,Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac!“

Dumnezeu continuă să-i încurajeze pe evrei pe măsură ce timpul intrării în posesia ţării promise era atât de aproape. Pentru aceasta Dumnezeu le spune ce vor găsi în ţară, ce fel de populaţie este acolo, cu ce se vor confrunta.

El mai făcuse lucrul acesta şi cu generaţia trecută dar ei nu au crezut în El. El le promisese că o să-i însoţească în ţară, dar ei nu l-au crezut.

Ei se temeau foarte tare de giganţii pe care îi văzuseră în ţară. Se temeau că erau prea puţini şi prea nepregătiţi pentru o asemenea armată.

Luther a spus: “Unul şi Dumnezeu formează majoritatea!” Dragii mei, deşi creştinii adevăraţi sunt o minoritate, împreună cu Dumnezeu ei reprezintă majoritatea.

Oricum, Dumnezeu le promite că o să fie alături de ei.

v.3  Să ştii azi că Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei perde curînd, cum ţi-a spus Domnul.

v.4  Cînd îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta: ,,Pentru bunătatea mea m’a făcut Domnul să intru în stăpînirea ţării acesteia.“ Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta.

Domnul Însuşi, va conduce campania de cucerire a ţării, iar popoarele care au ocupat ţara vor fi izgonite, dar, încă odată, aceasta nu din cauză că ei erau mai buni decât ceilalţi:

v.5  Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpînirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvîntul prin care Domnul S’a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.

v.6  Să ştii dar că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s’o stăpîneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţînat.

Dumnezeu chiar îi invită pe evrei să-şi aducă aminte de acele zile în care nu l-au ascultat pe Dumnezeu şi i s-au împotrivit.

v.7  Adu-ţi aminte, şi nu uita cum ai aţîţat mînia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua cînd ai ieşit din ţara Egiptului pînă la sosirea voastră în locul acesta, tot răsvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!

Prin intermediul lui Moise, Domnul le aduce aminte de acele momente în care părinţii lor s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Momentul în care poporul şi-a făcut un idol, un viţel de aur, este un moment de referinţă în ceea ce priveşte istoria neascultării. Vă aduceţi probabil aminte de acel episod descris în cartea Exod, capitolul 32, când poporul a adus bijuteriile pe care le aveau pentru a face din ele zeul căruia să i se închine. Foarte repede uitaseră cu cine au de a face şi s-au întors la idolatria egipteană din mijlocul căreia Dumnezeu îi scosese.

Dar  iată şi un alt episod din această istorie a neascultării:

v.8  La Horeb, atîta aţi aţîţat mînia Domnului, încît Domnul S’a mîniat pe voi şi voia să vă nimicească.

v.9  Cînd m’am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legămîntului pe care l-a făcut Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc pîne şi fără să beau apă;

v.10  şi Domnul mi-a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu, şi cuprinzînd toate cuvintele pe cari vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua cînd tot poporul era adunat.

v.11  După acele patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele legămîntului.

v.12  Domnul mi-a zis atunci: ,,Scoală-te şi pogoară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s’a stricat. S’au abătut curînd dela calea pe care le-am arătat-o; şi-au făcut un chip turnat.“

Iată că Moise îşi aduce foarte bine aminte de acele vremuri. Pentru El au fost experienţe unice, foarte importante. El îşi aduce aminte şi că Dumnezeu i-a spus că Israelul era poporul lui, poporul pe care el, Moise, l-a scos din Egipt. Domnul se mâniase atunci pe acest popor încăpăţânat:

v.13  Domnul mi-a zis: ,,Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţînat.

v.14  Lasă-mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de subt ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decît poporul acesta.“

Cred că acel moment a fost unul de încercare pentru Moise, dar rezistat foarte bine. El mijloceşte aici pentru Israel şi în Exod capitolul 33, avem mijlocirea pe care Moise o face înaintea Domnului.

Atunci când a coborât de pe munte a văzut de ce era Domnul supărat pe popor.

v.15  M’am întors şi m’am pogorît de pe munte care era tot numai foc, cu cele două table ale legămîntului în amîndouă mînile mele.

v.16  M’am uitat, şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curînd dela calea pe care v’o arătase Domnul.

Gândiţi-vă că în acele momente, Dumnezeu le dădea Legea, cea care avea să fie bază a noului legământ pe care Dumnezeu îl încheia cu ei. Mai mult, ei se angajaseră să asculte de Dumnezeu prin chiar cuvintele lor.

Dragii mei, este în natura noastră această tendinţă spre falsitate, şarlatanie. Iar în ceea ce priveşte religia, se pare că această particularitate este cu atât mai prezentă.

Cred că noi toţi ar trebuie să spunem rugăciunea psalmistului:

v.23  Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile!

v.24  Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!

Pavel are şi el de spus ceva pe această temă: 2 Corinteni 13:5

v.5  Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sînteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă.

Dragii mei, este atât de important şi folositor să ne cercetăm. Cum ne putem oare cerceta mai bine decât prin raportare la Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, după cercetare, trebuie să avem curajul să venim înaintea lui Dumnezeu şi să mărturisim păcatele noastre. Dacă nu le mărturisim, ajungem în adormire spirituală, uscăciune spirituală. Iată ce spune David într-una din rugăciunile sale:

v.3  Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

v.4  Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii.

v.5  Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!“ Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.

Ioan completează şi el atât de încurajator:

v.9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Dragul meu ce te opreşte? Oridecâteori păcătuim, avem la Tatăl un mijlocitor care intervine pentru noi. Domnul Isus a plătit deja pentru păcatul acela şi tot ce trebuie să facem este  ca, prin credinţă, să acceptăm iertarea.

Poporul evreu nu căuta cercetarea. Ei persistau în greşelile lor, exasperându-l şi pe Moise prin neascultarea lor:

v.17  Am apucat atunci cele două table, le-am aruncat din mînile mele, şi le-am sfărîmat subt ochii voştri.

v.18  M’am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşiserăţi, făcînd ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mîniaţi.

Moise suferea din pricina păcatelor poporului. El ştia cum este poporul, dar ştia şi sfinţenia lui Dumnezeu. Ştia ce va aduce această neascultare din partea lor.

v.19  Căci mă îngrozisem la vederea mîniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, pînă acolo încît voia să vă nimicească. Dar Domnul m’a ascultat şi de data aceasta.

Vedeţi, Moise îl cunoştea foarte bine pe Dumnezeu, iar două lucruri le cunoştea cu siguranţă. Ele constituie un paradox, dar nu o contradicţie.

Moise ştia că Dumnezeu urăşte păcatul. Cred că societatea de astăzi nu mai are aceeaşi percepţie a lui Dumnezeu în raport cu păcatul. Noi îl credem pe Dumnezeu mult mai tolerant decât este. Dar Moise ştia cât de mult urăşte Dumnezeu păcatul. Astfel, el a postit şi a plâns înainte lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să se îndure de popor şi să nu-l distrugă.

Nu ştiu în ce măsură noi suntem astăzi în cunoştinţă de cauză referitor la mânia lui Dumnezeu faţă de păcat. Dragii mei, Dumnezeu nu ignoră păcatul. Am văzut oameni, am avut parte de experienţe proprii în care Dumnezeu era onorat prin ascultare şi altele prin care El nu era ascultat. Dacă nu este pocăinţă, Dumnezeu aduce judecata şi judecata lui este pe măsura păcatelor noastre.

Dar, dragii mei, Moise mai cunoştea o faţă a lui Dumnezeu- Mila divină. De fapt acesta a fost şi motivul pentru care Moise a venit înaintea lui Dumnezeu cu cererea lui. Ştia că Dumnezeu este plin de milă şi este iertător.

Dragul meu ascultător, Dumnezeu pedepseşte păcatul, dar are şi milă faţă de păcătos. El are milă şi de mine şi are şi de tine. Este necesar însă să solicităm iertarea din partea Lui. Moise ştia acest lucru şi nu s-a înşelat, Dumnezeu arată milă faţă de Israel:

          Dar Domnul m’a ascultat şi de data aceasta.

Domnul nu a ascultat rugăciunea lui Moise pentru că el era Moise ci pentru că El este un Dumnezeu al milei.

Nu ştiu dragii mei dacă avem puterea să înţelegem acest paradox. Pe de-o parte este mânia lui Dumnezeu în faţa păcatului, iar pe de altă parte este dragostea şi mila lui faţă de cel păcătos.

Însă, la fel ca şi noi, Israelului nu a învăţat nimic din aceste situaţii:

v.22  Apoi la Tabeera, la Masa, şi la Chibrot-Hataava, voi iarăşi aţi aţîţat mînia Domnului.

v.23  Şi cînd v’a trimes Domnul de la Cades-Barnea, zicînd: ,,Suiţi-vă, şi luaţi în stăpînire ţara pe care v’o dau!“ voi v’aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru, n’aţi avut credinţă în El, şi n’aţi ascultat glasul Lui.

v.24  V’aţi tot răsvrătit împotriva Domnului de cînd vă cunosc.

Moise a fost nevoit să intervină din nou:

v.25  M’am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, m’am aruncat cu faţa la pămînt, pentrucă Domnul spusese că vrea să vă nimicească.

Poate că înţelegem din aceste rânduri cât de mare a fost dragostea lui Moise faţă de acest popor. Cred că ceea ce spune Moise aici este numai un sumar al răzvrătirilor poporului faţă de Dumnezeu. Cine ştie de câte ori a fost Moise nevoit să postească şi să se roage.

În punctul acesta de vedere, Moise îl întruchipează pe Domnul Isus. Amintiţi-vă compasiunea Domnului Isus faţă de cei păcătoşi atunci când a fost pe pământ. De câte ori s-a rugat pentru ei, de câte ori a fost plin de îngăduinţă, plin de dragoste. Chiar şi pe cruce, Domnul Isus  se ruga pentru cei care îl scuipau şi-L batjocoreau. Cum poate fi numită astfel de atitudine dacă nu dragoste. Dragii mei suntem iubiţi de Dumnezeu. Suntem iubiţi atât de  mult încât El nu doreşte pieirea noastră ci îndreptarea. Iar această afirmaţie nu-mi aparţine mie ci lui Dumnezeu:

Ezechiel 33:11  Spune-le: ,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă dela calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă dela calea voastră cea rea! Pentruce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?`

Nu ştiu dacă sunt suficient de convingător, dar nu eu trebuie să fiu ci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este cel care caută să ne convingă de aceste lucruri, pe El trebuie să-l ascultăm!

Oricum, Moise aduce din nou aminte generaţiei de acum ce a determinat întoarcerea părinţilor lor  de la Cades-Barnea, poarta de intrare în Canaan, în deşertul din care tocmai ieşiseră. Motivul este foarte simplu- neascultare, neîncrederea în Dumnezeu.

Mă gândesc, dragi ascultători că adesea şi noi ne purtăm la fel. Suntem aduşi de Dumnezeu la poarta unor mari binecuvântări. Dar tocmai în faţa lor începem să ne uităm la noi înşine, la giganţii care ne înconjoară şi ce facem?  Ne speriem şi ignorăm toate garanţiile pe care ni le dă Domnul şi de fapt, punem la îndoială cuvântul lui, caracterul Lui, persoana Lui.

Este ceea ce a făcut Israelului, este ceea ce facem şi noi adesea. Pentru asemenea situaţii s-a rugat Moise, s-a rugat şi Domnul Isus şi trebuie să ne rugăm şi noi.

Nu este altă ieşire din aceste situaţii decât o viaţă dedicată experienţelor cu Dumnezeu, experienţe din care credinţa noastră să iasă îmbogăţită.

Chiar dacă memoria noastră ne mai joacă fese uneori şi nu ne aducem aminte de binecuvântările Domnului, nu acelaşi lucru se întâmplă cu Dumnezeu. Noi avem senzaţia că noi trebuie să-i amintim lui Dumnezeu evenimente din trecut, când, de fapt El este acela care prin Duhul Sfânt le aduce în memoria noastră:

v.26  M’am rugat Domnului, şi am zis: ,,Stăpîne Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mîna Ta cea puternică.

v.27  Adu-ţi aminte de robii tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu căuta la îndărătnicia acestui popor, la răutatea lui şi la păcatul lui,

v.28  ca nu cumva ţara din care ne-ai scos să zică: ,Pentrucă Domnul n’avea putere să-i ducă în ţara pe care le-o făgăduise şi pentrucă-i ura, de aceea i-a scos ca să-i omoare în pustie.`

v.29  Totuş ei sînt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care ai scos-o din Egipt cu mîna Ta cea puternică şi cu braţul Tău cel întins.“

Dumnezeu nu este un Dumnezeu care să-şi ia cuvântul înapoi. El este legat de Cuvântul Său, prin caracterul Său. Niciodată Dumnezeu nu-şi calcă promisiunile şi dacă El a promis cu generaţii înainte că va da o ţară Israelului El aceasta va face. Condiţia totuşi pentru împlinirea promisiunilor Sale este ascultarea noastră. A fost nevoie de generaţii întregi care să treacă prin diferite stadii până să ajungă la acel grad de ascultare care să permită împlinirea binecuvântărilor divine.

Cam la fel se întâmplă şi cu noi. Binecuvântările există, datorită harului lui Dumnezeu, este însă nevoie de ascultarea noastră ca ele să fie puse în practică.

Această situaţie îmi aduce aminte de o întâmplare pe care am auzit-o şi care m-a impresionat. Ea reflectă starea multora dintre noi.

Este vorba despre un condamnat la moarte prin electrocutare. El săvârşise o crimă şi sentinţa a fost pedeapsa cu moartea. În urma recursului făcut de avocatul său, guvernatorul statului respectiv a comutat această pedeapsă la una mult mai uşoară. Nu mai era mult până la executarea primei pedepse, electrocutarea şi însărcinat cu comunicarea noii sentinţe a fost chiar capelanul închisorii. Acesta s-a dus către celula deţinutului pentru a-i comunica hotărârea guvernatorului, dar nu mică i-a fost surpriza când acesta nu a vrut să-l primească, ba mai mult, a început să-i vorbească foarte urât şi  să blasteme pe Dumnezeu. În cele din urmă, preotul a făcut cale întoarsă. Condamnatul nu a vrut cu nici un chip să asculte mesajul pe care-l avea. În cele din urmă deţinutul a fost executat.

Mă gândesc la mulţimea de oameni care trăiesc sub semnul judecăţii divine şi sentinţa este moartea veşnică. Totodată este şi vestea bună a iertării prin Domnul Isus, dar mulţi sunt cei ce nu vor s-o asculte. Ce păcat!

Ce păcat că prin neascultarea noastră pierdem atâtea binecuvântări! Dumnezeu abia aşteaptă să ni le dea pentru că El ne iubeşte!