Itinerar Biblic Ep.0255 – Evanghelia după Ioan cap. 21

 

Rezumat

  • Epilog- Proslăvirea lui Isus.
  • El ne îndrumă spre slujire.

Dragi prieteni am ajuns iată şi la ultimul capitol al Evangheliei după Ioan. Acest capitol cu numărul 21 este un epilog. Părerea mea este că, după ce a scris Evanghelia, Ioan a adăugat prologul şi epilogul ei.

În acest capitol sunt prezentate trei incidente. Unul este pescuirea la Marea Galileii (numită şi Marea Tiberiadei). Aici ne este înfăţişat Domnul Isus ca Domn al voinţei noastre, şi tot El este cel care ne îndrumă în slujirea noastră. Cel de-al doilea incident este micul dejun de la ţărmul mării. Acesta ni-L arată pe Domnul Isus ca Domn al inimilor noastre şi prezintă dragostea noastră pentru El ca motiv pentru slujire. Cel de-al treilea incident este cel în care Domnul Isus anunţă moartea lui Simon Petru. Acesta ni-L arată pe Domnul Isus ca Domn al minţilor noastre şi ne învaţă că lipsa cunoştinţelor sau modificările circumstanţelor noastre nu pot fi scuze valabile pentru ignorarea slujirii. Întregul capitol ne arată că Isus cel înviat este Dumnezeu.

Iată acum întâlnirea de la ţărmul Mării Galileii:

v.1  După aceea Isus S’a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S’a arătat:

v.2  Simon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei, şi alţi doi din ucenicii lui Isus, erau împreună.

v.3  Simon Petru le-a zis: ,,Mă duc să prind peşte.“ ,,Mergem şi noi cu tine,“ i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într’o corabie; şi n’au prins nimic în noaptea aceea.

Această Mare a Galileii este strâns legată de lucrarea Domnului şi înainte şi după învierea Sa. Pentru ucenici, acesta este un loc familiar. Domnul le ceruse să meargă în Galileea, unde Îl vor întâlni şi pe El. Ei au ajuns în Galileea şi Îl aşteaptă pe Isus.

Să ne gândim puţin la acest grup de oameni, grup cu totul ieşit din comun. Aceştia sunt copiii cu probleme ai Domnului. Simon Petru, plin de zel, dar şi de greşeli, cu o inimă caldă, însă călcând în străchini; este impulsiv, impetuos, sentimental. Toma este un mare sceptic, un om cu un permanent semn de întrebare în faţa ochilor. Natanel, care s-a îndoit la început; fiii tunetului, Iacov şi Ioan, şi alţi doi ale căror nume nu sunt menţionate. Acest grup de oameni cu diferite probleme ne reprezintă pe mine şi pe voi. Fiecare dintre noi şi-ar găsi un corespondent printre ei.

Mulţi comentatori de seamă ai Scripturii îi condamnă pe aceşti bărbaţi pentru că s-au dus la pescuit. Ei bine, Domnul nu i-a mustrat când a apărut înaintea lor. Ei erau în Galileea în urma poruncii Sale. Poate că ucenicii au tot aşteptat ca Domnul să apară. Petru şi-a pierdut la un moment dat răbdarea, poate, şi după ce a tot mers în sus şi-n jos de-a lungul ţărmului, a decis să meargă la pescuit. Ceilalţi şase i s-au alăturat.

Ucenicii au pescuit toată noaptea şi nu au prins nimic. Poate că aceasta este singura poveste adevărată spusă vreodată de nişte pescari. Dr. Scotts numeşte acest incident “eşecul specialiştilor”. Aceşti oameni au pescuit toată noaptea şi nu au prins nimic. Dacă înainte erau agitaţi, acum sunt agitaţi şi frustraţi. Este uşor să pescuieşti când prinzi peşte şi supărător când nu prinzi nimic. Ei ştiau să pescuiască – doar aşa îşi câştigau existenţa – dar acest eşec era în planul lui Dumnezeu pentru ei.

Au venit zorile şi o dimineaţă glorioasă a răsărit peste Galileea.

v.4  Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus.

Cred că era normal să fie aşa. Isus era în trupul Său glorificat şi putea fi recunoscut. Totuşi, era o distanţă mare între El şi ucenici şi în zorii zilei erau greu de recunoscut oamenii de pe ţărm, dacă te aflai în barcă, pe lac.

v.5  ,,Copii“, le-a zis Isus, ,,aveţi ceva de mîncare?“ Ei i-au răspuns: ,,Nu“.

Termenul folosit pentru “copii” nu este acelaşi cu cel folosit în 1 Ioan, când apostolul se adresează cu apelativul “copilaşilor”. Nu este un apelativ de alintare. Răspunsul lor este un “Nu” lapidar. Este uimitor cât de laconic este cineva când este vorba de eşec.  Nimănui nu-i place să vorbească despre aşa ceva. Ucenicii răspund dar nu vor să vorbească despre ce s-a întâmplat. Dacă ar fi prins peşti, I-ar fi arătat lui Isus cât de mari sunt.

Aceasta este întrebarea care va fi pusă tuturor la un moment dat: “Ai prins ceva? Ce ai făcut pentru oamenii pe care i-ai întâlnit?” Nădejdea mea este că voi nu veţi răspunde: “Nu am prins nimic.”

v.6  El le-a zis: ,,Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi.“ Au aruncat-o

deci, şi n’o mai puteau trage de mulţimea peştilor.

Ce vrea să spună acest verset? Domnul conduce viaţa copiilor Săi. El dă anumite instrucţiuni care trebuie respectate. Când ucenicii au pescuit conform instrucţiunilor primite, mreaja a fost plină de peşte. Observaţi că ea nu se rupe, deşi este plină. Plasa de pescuit este rezistentă, este puternică aşa cum este Evanghelia morţii, îngropării şi învierii lui Hristos, ai cărei martori sunt aceşti oameni.

v.7  Atunci ucenicul, pe care-l iubea Isus, a zis lui Petru: ,,Este Domnul!“ Cînd a auzit Simon

Petru că este Domnul şi-a pus haina pe el, şi s’a încins, căci era desbrăcat, şi s’a aruncat în mare.

Ioan are o percepţie spirituală care îi lipseşte lui Simon Petru. În urmă cu trei ani, Isus i-a chemat chiar în acelaşi loc, probabil. Ei s-au întors la pescuit şi Domnul i-a chemat din nou să pescuiască sufletele oamenilor.

Poate că Petru nu are acelaşi discernământ ca Ioan, dar aţi observat că El vine cât mai aproape de Domnul cu fiecare ocazie? Ceilalţi au aşteptat în barcă până au ajuns la ţărm. Nu şi Petru. El nu poate aştepta. Vrea să fie cât mai aproape de Domnul. Iată un om minunat!

v.8  Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgînd mreaja cu peşti, pentrucă nu erau departe de ţărm decît ca la două sute de coţi.

v.9  Cînd s’au pogorît pe ţărm au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pîne.

v.10  Isus le-a zis: ,,Aduceţi din peştii, pe cari i-aţi prins acum.“

v.11  Simon Petru s’a suit în corăbioară, şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari: şi, măcar că erau atîţia, nu s’a rupt mreaja.

Aceasta este ultima minune a Domnului despre care avem cunoştinţă în Scripturi. Este singura minune consemnată după învierea Sa. Acesta este un detaliu important pentru că pe noi ne preocupă lucrarea lui Hristos după înviere. Apostolul Pavel spune: “… dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.” Noi nu suntem una cu un prunc din Betleem, ci suntem una cu Hristos cel înviat şi glorificat, care stă la dreapta Tatălui. Iată de ce lucrarea Lui după învierea este de o importanţă vitală pentru noi.

Aş dori acum să vă atrag atenţia asupra unor lucruri deosebite. De exemplu, aţi observat că Domnul Isus foloseşte ceea ce au oamenii, ca material pentru minunile Sale? Ucenicii pescuiesc şi nu prind nimic. Domnul Isus le dă peşti din belşug. La Cana, vasele erau goale. Isus le umple cu apă şi apoi transformă apa în vin. Dumnezeu îl întreabă pe Moise ce are în mână. Moise are doar un toiag, dar cu acel toiag Dumnezeu face mari minuni pentru Israel. David este credincios în slujba sa de păstor şi Dumnezeu îi pune în mână un sceptru. Este interesant că Dumnezeu poate folosi orice lucru, cât de mic, pe care îl ai tu în mână. Mulţi oameni îşi doresc să fie în locul altora sau să se afle în alte circumstanţe.

Dragul meu prieten, dacă Dumnezeu te poate folosi acolo unde eşti acum, nu cred că te va folosi în altă parte.

De asemenea, observaţi că orice lucru pe care-l face Dumnezeu, îl face din abundenţă. Vasele erau pline de vin. Când au fost hrăniţi cei 5000 de oameni, au rămas coşuri pline cu firimituri. Plasele de pescuit erau pline de peşte.

Remarcaţi şi faptul că, deşi Isus avea peşte pus pe jăratec de cărbuni, pregătit pentru micul dejun, El le-a cerut ucenicilor din peştele prins de ei. Domnul Isus primeşte ce au adus ei pentru că au pescuit la porunca Lui. Ce binecuvântată părtăşie este în acest fel de slujire!

A mai existat o ocazie în care Petru a prins o mare cantitate de peşte în chip miraculos. Aşa cum ne spune Luca, acest incident a avut loc la începutul lucrării lui Isus, când l-a chemat pe Simon Petru să fie pescar de oameni. Atunci plasa s-a rupt. Eu cred că Petru trebuia să vadă că mulţi Îl vor urma pe Isus, dar nu toţi vor fi credincioşi. Plasa se va rupe şi mulţi peşti vor înota înapoi în apă. De data aceasta, plasa de pescuit nu s-a rupt şi a fost adusă la ţărm plină de peşti mari. Petru este chemat să pască oile şi mieii. Cu ce? Cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cu Evanghelia lui Hristos înviat şi glorificat. Evanghelia mântuieşte şi îi ţine pe oameni mântuiţi. Chiar şi în eşecurile lor, cei credincioşi sunt ţinuţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă.

Vedem în acest incident că Dumnezeu are un scop pentru cei care sunt ai Lui. El vrea să ne conducă viaţa. Dacă ascultăm de El, Domnul ne va binecuvânta şi vom avea o părtăşie minunată cu El. El este Domnul voinţei noastre.

v.12  ,,Veniţi de prînziţi,“ le-a zis Isus. Şi nici unul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: ,,Cine

eşti?“ căci ştiau că este Domnul.

v.13  Isus S’a apropiat, a luat pînea, şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele.

v.14  Aceasta era a treia oară cînd Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.

“Veniţi de prânziţi” – ce invitaţie! Isus a spus: “Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia” (Marcu 16:15), dar El doreşte să veniţi să luaţi micul dejun cu El înainte de a pleca. Lucrul cel mai frumos este că Domnul cel înviat, Dumnezeu Însuşi le pregăteşte ucenicilor masa. Numai de am sta şi noi astăzi să fim hrăniţi de El! El vrea să-i hrănească pe cei ce sunt ai Lui.

Ajungem acum la acea discuţie specială dintre Domnul Isus şi Simon Petru.

v.15  După ce au prînzit, Isus a zis lui Simon Petru: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai

mult decît aceştia?“ ,,Da, Doamne“, I-a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.“ Isus i-a zis:

,,Paşte mieluşeii Mei.“

v.16  I-a zis a doua oară: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ ,,Da Doamne“, I-a răspuns Petru, ,,ştii că Te iubesc.“ Isus i-a zis: ,,Paşte oiţele Mele“.

v.17  A treia oară i-a zis Isus: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că-i zisese a treia oară: ,,Mă iubeşti?“ Şi I-a răspuns: ,,Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.“ Isus i-a zis: ,,Paşte oile Mele!

Domnul Isus îl ia pe Simon Petru şi cheamă la slujire acest ucenic şovăitor, care s-a lepădat de El. Lecţia cea mai importantă pentru noi este aceea că dragostea pentru Mântuitorul este cerinţa esenţială pentru slujire.

Domnul îl întreabă pe Petru de trei ori un lucru şi Petru Îi răspunde de trei ori. Tot de trei ori îi spune Domnul şi care este însărcinarea lui.

De ce de trei ori? Un comentator al Bibliei sugerează că, pentru că Simon Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori, Domnul îl face acum să-şi exprime de trei ori devotamentul faţă de El. Poate că acesta este un aspect, dar cred că există un motiv mult mai amplu.

Este interesant de remarcat faptul că Simon Petru şi ceilalţi ucenici au fost chemaţi la lucrare – de fapt la apostolat – după o pescuire miraculoasă. Dacă vă amintiţi cum este redată experienţa pescuirii în Evanghelia după Marcu şi în cea după Luca, ştiţi că, după ce Domnul le-a arătat unde să pescuiască, plasele s-au rupt de prea mult peşte şi abia după aceea El i-a făcut apostoli.

Mai departe, Simon Petru şi-a pierdut cumva mandatul sau împuternicirea în jurul unui foc de cărbuni în curtea palatului marelui preot, în noaptea arestării lui Isus. Simon Petru s-a dus acolo să se încălzească şi a făcut cea mai mare greşeală a vieţii sale. Acolo s-a lepădat de Domnul trei ori. Nu ar fi trebuit să se ducă acolo, dar s-a dus; şi atunci a avut loc lepădarea lui de Domnul.

Nu este interesant faptul că acum, pe ţărmul Mării Galileii, în jurul unui foc de cărbuni, după o pescuire miraculoasă, Domnul Isus îl împuterniceşte din nou pe Simon Petru? Aici Domnul Isus îl repune în funcţie pe apostolul Petru.

Nouă ni se pare că Domnul Isus i-a pus lui Petru aceeaşi întrebare de trei ori. Dar nu este aşa.

Prima întrebare: “După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: ‘Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?’” Mulţi spun că şi-ar dori să fi fost prezenţi în anumite momente din viaţa Domnului Isus pe pământ – de exemplu, când a făcut diferite minuni. Nu ştiu dacă îmi doresc aşa ceva, dar dacă ar fi posibil, aş vrea să mă pot întoarce în timp şi să asist la acest dialog dintre Domnul Isus şi Petru.

Limba greacă are trei cuvinte diferite traduse în română printr-unul singur. Verbul “a iubi” este exprimat în greacă prin mai multe cuvinte. Limba greacă este o limbă foarte bogată şi flexibilă. Unul dintre cuvintele folosite de greci pentru dragoste era eros, dar prin folosirea acestui cuvânt era degradată semnificaţia acestui sentiment. De fapt, grecii făcuseră un zeu din Eros şi i-o alăturaseră pe Afrodita. Varianta latină a acestui cuplu era Venus şi Cupidon. Eros este senzualitate. Cuvântul acesta nu este folosit deloc în Cuvântul lui Dumnezeu.

Un alt cuvânt grecesc este phileo şi descrie dragostea prieteniei. Este vorba despre afecţiunea şi sentimentele relaţiilor omeneşti în forma lor cea mai bună. Din phileo provine cuvântul filantropie; şi Filadelfia, care înseamnă “oraşul dragostei frăţeşti”. Acest cuvânt este folosit în Scriptură.

Dar mai există un cuvânt pentru dragoste, şi acesta este agape. Acesta este termenul care defineşte dragostea cea mai nobilă şi mai înaltă. Un cercetător al Bibliei spunea că acesta este un cuvânt al demnităţii. Este un cuvânt divin pentru că este cel folosit pentru a descrie dragostea lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos a folosit numai cuvântul agape când a vorbit cu Simon Petru. Întrebarea Lui era: “Mă iubeşti (agape) tu, Simon Petru, cu toată inima?”

Dacă nu-L iubiţi pe Domnul, nu mai este nici o poveste, nu poate avea loc nici o relaţie. “Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât toţi aceştia?” Dragostea este cuvântul suprem.

“Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”         (Ioan 15:13). În timp ce Petru se lepăda de El, Domnul Isus Se îndrepta spre Cruce, unde avea să moară pentru acest om. Mai târziu, Petru avea să scrie în epistola sa: “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (1 Petru 2:24).

Acum observaţi că prima întrebare a Domnului către Petru a fost: “Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” Cu alte cuvinte: “Mă iubeşti tu mai mult decât Mă iubesc ei?” În odaia de sus, Isus le-a spus ucenicilor Săi: “Unul din voi Mă va trăda!” Simon şi-a spus: “Da, nici eu nu am încredere în cei de faţă. Dar aici este unul pe care Te poţi bizui – pe mine Te poţi bizui!” Domnul Isus i-a spus: “Simone, fiul lui Iona, eşti gata să spui că Mă iubeşti mai mult decât Mă iubesc ceilalţi ucenici?” Răspunsul lui Simon Petru este: “Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc.” El nu foloseşte cuvântul agape; foloseşte phileo, spunând, de fapt, că simte o mare afecţiune pentru Domnul Isus.

De ce nu a folosit Petru acelaşi cuvânt pe care l-a folosit Domnul Isus? Eu cred că Petru terminase cu lauda de sine şi cu îngâmfarea. Nu se va mai bate cu pumnii în piept spunând că va face şi va drege cutare lucru. Nu-l va mai auzi nimeni spunând ce mari lucruri va face el pentru Domnul. El va face lucruri mari pentru Domnul, dar nu va vorbi despre ele. Cu modestie, Petru spune: “Am o mare afecţiune pentru Tine.”

Acum vine şi îndemnul lui Isus. El spune: “Paşte mieluşeii Mei!” Cu alte cuvinte, îndemnul lui Isus sună astfel: “Simon Petru, dacă Mă iubeşti, du-te şi hrăneşte-i pe mieluşeii Mei.” Mulţi creştini trăiesc de parcă Domnul le-ar fi spus: “Du-te şi critică-i pe mieluşeii Mei!” El nu v-a dat o astfel de însărcinare, dragi prieteni. Domnul a spus: “Paşte mieluşeii Mei!”

Cea de-a doua întrebare.

Să mai citim o dată versetul 16: “I-a zis a doua oară: ‘Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?’ ‘Da, Doamne’, i-a răspuns Petru, ‘ştii că Te iubesc.’ Isus i-a zis: ‘Paşte oiţele Mele.’” De data aceasta, Domnul nu mai adaugă: “mai mult decât aceştia”. El spune, de fapt: “Simone, poate că nu te mai poţi lăuda că Mă iubeşti mai mult decât ceilalţi ucenici, dar nu poţi spune că Mă iubeşti cu adevărat?” Astfel, El îl ajută pe acest om şi încearcă să-L ridice la un nivel mai înalt. Dar Simon Petru pur şi simplu nu poate spune mai mult. Într-un fel, este demn de admiraţia noastră. Ne bucurăm că nu se mai laudă. În loc de laudă, el este gata să adopte o poziţie mai umilă. Răspunsul lui este: “Doamne, Tu ştii că am o mare afecţiune pentru Tine.” El nu îndrăzneşte să se înalţe mai mult, îi este teamă de un astfel de gest.

Cel de-al doilea îndemn este valabil şi pentru noi. “Paşte oile Mele!” De fapt, este “Păstoreşte oile Mele.” Este interesant faptul că, deşi Isus spune: “Hrăneşte-i pe mieluşeii Mei”, îndemnul cu privire la oi sună altfel: “Păstoreşte sau disciplinează oile Mele”. În zilele noastre, s-a produs o răsturnare a acestei situaţii. Noi am adoptat o altă metodă: ne simţim datori să-i disciplinăm pe tineri şi să-i “învăţăm” pe bătrâni. Dar aceasta nu este metoda Domnului Isus. Datoria noastră este să hrănim mieluşeii şi să păstorim oile mai bătrâne. Ştiţi de ce? Pentru că mieluşeii se iau după oile mai bătrâne, aşa că acestea au nevoie de disciplinare.

Cea de-a treia întrebare: “A treia oară i-a zis Isus: ‘Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Acum Domnul adoptă cuvântul folosit de Petru până acum – phileo. “Simone, ai Tu cu adevărat o mare afecţiune pentru Mine?” Traducerea noastră nu arată diferenţa, dar acum Domnul S-a coborât la nivelul lui Petru şi foloseşte acelaşi cuvânt.

v.17  Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: ‘Mă iubeşti?’ Şi I-a răspuns: ‘Doamne, Tu

toate le ştii; ştii că Te iubesc.’”

Aş dori să reţineţi un lucru: testul oricărei persoane, nu numai a celui care predică de la amvon, este răspunsul pe care îl dă când Domnul Isus întreabă: “Mă iubeşti?”

După acest schimb de vorbe Domnul îi mai spune ceva lui Petru:

v.18  Adevărat, adevărat îţi spun că, atunci când erai tânăr, singur te încingeai şi te duceai

unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge, şi te va

duce unde nu vei voi.”

v.19  A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu.

Dar Petru este interesata şi de soarta altora:

v.20  Petru s’a întors, şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, şi zisese: ,,Doamne, cine este celce Te vinde?“

v.21  Petru s’a uitat la el, şi a zis lui Isus: ,,Doamne, dar cu acesta ce va fi?“

Nu-i aşa că aici îl recunoaştem pe Simon Petru? Era în firea lui să întrebe aşa ceva. “Ştiu ce va fi cu mine, dar acum spune-mi ce se va întâmpla cu acest ucenic!”

v.22  Isus i-a răspuns: ,,Dacă vreau ca el să rămînă pînă voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!“

Domnul îi spune lui Petru: “Simon Petru, tu vei muri pentru mine. Nu te priveşte ce se va întâmpla cu Ioan. Chiar dacă el ar trăi până la întoarcerea Mea, aceasta nu are nici o legătură cu ce ai tu de făcut. Tu urmează-Mă pe Mine!”

v.23  Din pricina aceasta, a ieşit svonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: ,,Dacă vreau ca el să rămînă pînă voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?“

v.24  Ucenicul acesta este celce adevereşte aceste lucruri, şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.

Dragi prieteni, Domnul Isus Hristos trebuie să fie Domnul minţii, Domnul inimii şi Domnul voinţei voastre. Dacă nu este Domnul tuturor acestora, nu poate fi Domnul vieţii voastre.

v.25  Mai sînt multe alte lucruri, pe cari le-a făcut Isus, cari, dacă s’ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n’ar fi putut încăpea cărţile cari s’ar fi scris. Amin.

Ioan nu a exagerat când a spus că lumea întreagă ar fi neîncăpătoare pentru toate cărţile care s-ar scrie despre Isus. Domnul Isus este Cel care a murit pe Cruce şi a înviat din morţi. El este veşnicul Dumnezeu, Mântuitorul tuturor.

Ne luăm rămas bun de la Ioan şi frumoasa lui relatare a vieţii Domnului Isus. Dragul meu, ce decizie ai luat tu cu privire la Isus? Crezi tu în El? Ioan pentru aceasta a scris!