Itinerar Biblic Ep.0249 – Evanghelia după Ioan cap. 17:1-12

 

Rezumat

  • Rugăciunea Domnului Isus
  • Mijlocirea Domnului pentru ucenici şi pentru noi, urmaşii lor.

 

Dragi ascultători, iată-ne ajunşi la unul din cele mai deosebite capitole ale Bibliei. Avem aici rugăciunea cea mai lungă din Biblie, deşi aveţi nevoie de numai trei minute pentru a o citi. Cred că aceasta este un bun indicator pentru lungimea rugăciunilor făcute în public. Dacă nu puteţi spune tot ce aveţi de spus în trei minute, înseamnă că aveţi prea multe de spus.

Dragii mei, voi fi foarte sincer cu voi: eu cred că rugăciunile scurte, la obiect, sunt mult mai eficiente decât cele lungi în care se bat câmpii fără să se spună nimic concret. Nu este de mirare că atât de multe adunări de rugăciune nu au pic de viaţă!

Cuvântarea din odaia de sus se aseamănă foarte mult cu o ascensiune pe munte. Punctul culminant sau vârful acestui munte este această rugăciune. Iată ce au spus mari personalităţi despre rugăciunea Domnului din acest capitol:

Matthew Henry: “Este cea mai remarcabilă rugăciune care vine după cel mai complet şi mai încurajator discurs rostit vreodată pe acest pământ.”

Martin Luther: “Aceasta este o rugăciune de o căldură şi de o sensibilitate incomensurabile. El Îşi deschide cămăruţele cele mai tainice ale inimii, atât pentru Tatăl, cât şi pentru noi, şi revarsă totul înaintea noastră. Sună atât de sincer, de simplu… Este profundă, bogată, vastă. Nimeni nu o poate cuprinde!”

Philip Melanchthon, un alt reformator: “Nu există glas din câte s-au auzit vreodată, fie în cer, fie pe pământ, mai înălţător, mai sfânt, mai rodnic, mai sublim decât cel din rugăciunea adusă de Fiul înaintea Tatălui.”

Aceasta este rugăciunea pe care John Knox a citit-o de nenumărate ori de-a lungul vieţii sale. Când s-a aflat pe patul de moarte, soţia l-a întrebat: “De unde vrei să-ţi citesc?” El a răspuns: “Citeşte din locul în care îmi arunc eu ancora: din capitolul 17 al Evangheliei după Ioan.” Foarte mulţi oameni au declarat că îşi făcuseră un obicei din a citi acest fragment în mod repetat. Dr. Fisher, episcop de Rochester sub domnia lui Henric al VIII-lea, a citit acest fragment ca ultim pasaj pe care a mai apucat să-l citească din Scriptură înainte de martiriul său.

Deci, dragi ascultători, suntem înaintea unui important fragment din Scriptură. Mă simt cu totul inadecvat pentru a vorbi despre această rugăciune.

Aici vedem mijlocirea Sa pentru noi, în calitatea Lui de Mare Preot. Este o descoperire a comunicării care are loc între Dumnezeu Tatăl şi Fiul, în ceruri. Întreaga viaţă a lui Isus a fost o viaţă de rugăciune. El Şi-a început lucrarea prin a merge să Se roage singur, într-un loc retras. Adesea, El Se ducea pe munte să Se roage şi petrecea toată noaptea în rugăciune. El este marele nostru Mijlocitor. El Se roagă pentru mine şi pentru voi. Dacă voi aţi uitat să vă rugaţi în dimineaţa aceasta, El nu a uitat. Isus S-a rugat pentru voi azi dimineaţă.

Dumnezeu ascultă şi răspunde la rugăciunile lui Isus aşa cum aduce El aceste cereri înaintea Tatălui. Dumnezeu a răspuns şi la rugăciunile mele, dar nu întotdeauna aşa cum     I-am cerut. Uneori mi-a răspuns cu un “Nu”, iar alteori mi-a răspuns adoptând o metodă total diferită sau un moment diferit. Isus a spus: “Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu m-ai trimis” (Ioan 11:41-42).

Aş dori să observaţi că nu este nici deplasat, nici o dovadă de egoism să te rogi pentru tine însuţi. Când venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, este nevoie să ne aducem inima şi viaţa într-o stare pe placul lui Dumnezeu. Avem nevoie să ne acordăm frecvenţa cu cea a cerului. Orice instrument are nevoie să fie acordat înainte de a se cânta din el. Înainte de a începe să ne rugăm pentru alţii, noi trebuie să ne rugăm pentru noi înşine. Acesta nu este un lucru egoist, ci unul esenţial.

Iată cum începe rugăciunea Domnului Isus aşa cum o prezintă Ioan în capitolul 17 al Evangheliei sale.

v.1 După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: ,,Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

“După ce a vorbit astfel” sau “După ce a spus aceste cuvinte”. Ce cuvinte? Tot ce a spus El în capitolele 13-16. Acum El nu le mai vorbeşte ucenicilor ci Se adresează Tatălui. Deşi Isus Îi vorbeşte Tatălui în acest capitol, El face aceasta spre folosul lor şi al nostru. El este şi astăzi marele nostru Mijlocitor. Dar să vedem pentru ce Se roagă Domnul Isus înaintea Tatălui ceresc.

Rugăciunea din Predica de pe munte nu este rugăciunea Domnului. Este rugăciunea pe care le-a spus-o ucenicilor, pentru ca ei să înveţe să se roage astfel. Când Isus începe cu “Tatăl nostru”, El include în acest plural toţi credincioşii. Totuşi, Isus Îi spune lui Dumnezeu “Tată” într-un sens diferit. După învierea Sa, El i-a spus Mariei: “… încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17). Cu alte cuvinte, “Nu M-am suit încă la Tatăl vostru, al vostru prin naşterea din nou, şi la Tatăl Meu, al Meu datorită poziţiei Mele în Sfânta Treime.”

De asemenea, Isus nu S-ar fi rugat niciodată spunând: “Iartă-ne păcatele noastre”, pentru că El nu a avut nici un păcat. El nu S-ar fi putut ruga cu această rugăciune din Predica de pe munte. Tot atât de adevărat este că noi nu ne putem ruga cu rugăciunea din Ioan 17. Aceasta este rugăciunea Lui.

După cât se pare, Domnul spunea această rugăciunea în timp ce mergea. La un moment dat, ni se spune că El Şi-a ridicat ochii spre cer, ceea ce înseamnă că nu stătea cu ochii închişi. Sigur că ne putem ruga fără să ne plecăm neapărat capetele şi fără să închidem ochii. Ne putem ruga în timp ce mergem, în timp ce muncim sau în timp ce conducem maşina.

Fiţi atenţi însă  la această rugăciune care începe astfel: “Tată, a sosit ceasul!” Despre care ceas este vorba? Este ceasul care a fost stabilit încă din trecutul veşniciei. În timp ce rostea aceste cuvinte, se apropia ceasul stabilit din veşnicie pentru că El era Mielul lui Dumnezeu junghiat înainte de întemeierea lumii. Totul fusese aranjat încă de atunci; acum a sosit ceasul. La începutul lucrării Sale, la nunta din Cana, mama Lui I-a spus: “Nu mai au vin.” Răspunsul lui Isus a fost: “Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul” (Ioan 2:3-4). Acum a sosit ceasul în care Isus va plăti pentru păcatele mele şi ale voastre. Este ceasul în care toată creaţia lui Dumnezeu va vedea revărsarea dragostei lui Dumnezeu atunci când El ia asupra Lui păcatele noastre, având astfel o moarte substituţionară şi răscumpărătoare. Dar nu s-a sfârşit totul acolo, la cruce, pentru că a urmat învierea.

“Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine.” Moartea lui Hristos a demonstrat că Dumnezeu nu este neîndurător şi aspru, ci este un Tată iubitor care atât de mult a iubit lumea încât L-a dat pe singurul Lui Fiu să moară pentru păcatele noastre. El va învia dintre cei morţi şi Se va înălţa înapoi la cer şi I se va da un Nume mai presus de orice nume, astfel încât înaintea Lui să se plece orice genunchi. “Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine!” Ce bogată semnificaţie are acest fragment!

v.2  după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu.

Ce afirmaţie surprinzătoare! El are putere asupra tuturor fiinţelor. Dumnezeu ar putea să facă în aşa fel încât întreg universul şi tot ce trăieşte în el să se plece înaintea Lui. El ar putea să facă din noi nişte roboţi care să-I fie supuşi total. Deşi acesta este ultimul lucru pe care ar dori să-l facă, Dumnezeu are putere asupra a tot ce este viu.

Biserica este darul de dragoste al lui Dumnezeu pentru Isus Hristos. El dă viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-a dat Dumnezeu. Aici apare problema alegerii şi a liberului arbitru, problemă în care nu vreau să intrăm acum. Dacă Dumnezeu mi-ar descoperi cumva care sunt cei aleşi, eu le-aş vesti numai lor Evanghelia. Dar Dumnezeu nu lucrează aşa. El a spus că oricine vrea poate veni la El. Oferta este adresată fiecărei persoane. Nu aveţi nici o scuză, dacă v-a fost adresată oferta. Veţi fi condamnaţi dacă aţi respins oferta lui Dumnezeu.

Iată însă în cuvintele Domnului Isus care este definiţia vieţii veşnice:

v.3  Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.

Viaţa veşnică este aceasta: să-L cunoaştem pe singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Aveţi şi voi dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeul adevărat şi pe Isus Hristos? Atunci nu sunteţi lăsaţi afară. Sunteţi dintre cei aleşi. Dumnezeu dă viaţa veşnică celor care au auzit chemarea şi au răspuns în inima lor. Aceştia au venit la Hristos din propria voinţă.

“Să Te cunoască pe Tine.” Nu contează cât de mult cunoaşteţi, ci doar ce fel de cunoaştere aveţi. Contează pe cine cunoaşteţi. Îl cunoaşteţi pe Isus Hristos? La fel, important este felul credinţei voastre, nu cât de mare este aceasta. Contează să crezi în Domnul Isus Hristos. Îl citez din nou pe Spurgeon, care spunea: “Nu eşti mântuit de bucuria în Hristos. Hristos este Cel care te mântuieşte. Nu credinţa ta în Hristos te mântuieşte, deşi ea este instrumentul. Prin sângele şi meritul lui Hristos eşti mântuit.”

Hristos este Cel care mântuieşte. Oamenii pot crede în lucruri nepotrivite. Obiectul credinţei este foarte important. “Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos.” Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Evanghelia constă în faptul că Isus a murit pentru păcatele noastre, a murit şi a înviat din nou. Acestea sunt faptele.

Cunoaşterea faptelor şi răspunsul nostru la această cunoaştere este credinţa. Credinţa înseamnă a ne încrede în Hristos ca Mântuitor personal.

Viaţa veşnică constă în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos. Isus este numele Lui ca Mântuitor, iar Hristos este titlul Său. El este Mesia, Împăratul lui Israel. A-L cunoaşte pe El înseamnă a creşte în harul şi cunoştinţa lui Hristos. Când înaintăm în cunoaşterea Domnului Isus Hristos, ajungem într-o poziţie de siguranţă. Cel care nu este sigur de mântuire ori nu este mântuit, ori este doar un prunc în Hristos. El are nevoie să ajungă la certitudinea că este mântuit. Viaţa veşnică este cunoaşterea singurului Dumnezeu adevărat şi cunoaşterea lui Isus Hristos. Acesta este motivul pentru care este atât de important studiul biblic. Mulţi oameni trăiesc în nesiguranţă cu privire la mântuirea lor.

v.4  Eu Te-am proslăvit pe pămînt, am sfîrşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s’o fac.

Domnul Isus Îi prezintă Tatălui un raport final. El nu a murit încă pe cruce. Dar, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, El vorbeşte despre lucruri care încă nu au avut loc ca şi când   s-ar fi întâmplat deja. Pentru Dumnezeu, timpul viitor este la fel de corect şi exact ca timpul trecut. Domnul Isus Hristos urmează să moară pe cruce, după care va învia dintre cei morţi. Pe cruce, El a spus: “S-a sfârşit” (Ioan 19:30). Aceasta înseamnă că răscumpărarea noastră s-a încheiat. El a făcut tot ce era necesar. Noi putem pune punct aici. Nu putem adăuga nimic la lucrarea Lui desăvârşită. Prin urmare, Evanghelia mântuirii nu este ceea ce vă cere Dumnezeu să faceţi, ci este ceea ce vă spune Dumnezeu că a făcut deja pentru voi. Răspunsul vostru faţă de această lucrare împlinită a lui Dumnezeu vă mântuieşte.

v.5  Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.

În Epistola către Filipeni, capitolul 2, apostolul Pavel spune că Isus S-a dezbrăcat pe sine însuşi. Unii învaţă că Isus S-a golit pe Sine de divinitatea Lui. Ioan spune foarte clar: Cuvântul S-a făcut trup. Pruncul din braţele Mariei este Dumnezeu. Chiar prunc fiind, El ar fi putut porunci încetarea existenţei acestui univers. El nu era atunci numai 99,9% Dumnezeu. Isus a fost şi este 100% Dumnezeu. Deci, de ce anume S-a golit sau S-a dezbrăcat Dumnezeu? El a lăsat deoparte prerogativele dumnezeirii şi slava Sa.

De Crăciun noi facem mare caz de păstorii, de îngerii şi de înţelepţii care au venit să-L vadă pe Isus. Nu ar fi trebuit să fie aşa, dragi prieteni. El este Domnul slavei şi, ca urmare, întreaga creaţie ar fi trebuit să fie prezentă la naşterea Lui şi să-L omagieze. Oamenii vin din toate colţurile unei ţări, ba chiar şi din alte colţuri ale lumii, pentru a aduce un ultim omagiu la moartea unei mari personalităţi politice. Întreaga lume ar fi trebuit să se adune la naşterea Domnului slavei pe pământ. Deşi El ar fi putut pretinde un astfel de omagiu, a ales să renunţe la slava Sa. Acum însă este gata să se întoarcă în ceruri şi să fie din nou în slavă.

Până acum, Domnul Isus s-a rugat pentru Sine. Acum, El se roagă pentru ucenici:

v.6  Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău.

Observaţi următoarele idei: “tuturor acelor pe care I i-ai dat Tu” (v. 2); “oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume… Tu Mi i-ai dat” (v. 6); “pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (v. 9); “aceia pe care Mi i-ai dat” (v. 11); “aceia pe care Mi i-ai dat” (v. 12).

După cum vedeţi  revenim la doctrina alegerii. Isus a vorbit cu Tatăl despre acest lucru. Era o conversaţie tainică, totuşi El a dorit ca ucenicii Lui să audă şi să cunoască toate acestea. Eu unul nu ştiu prea multe despre această doctrină a alegerii. Am citit şi eu ceea ce au scris alţii, dar mi se pare că nici ei nu ştiu prea multe. Motivul pentru care nu ştim prea multe despre acest subiect este acela că este gândul lui Dumnezeu şi sunt multe lucruri pe care numai Dumnezeu le cunoaşte, fără ca noi să le putem pătrunde.

Este minunat să citim această rugăciune şi să ne gândim că Isus este la dreapta Tatălui şi Îi vorbeşte despre noi. Domnul Isus a vorbit cu Tatăl ceresc despre voi chiar astăzi, dacă sunteţi unul din copiii Lui.

Între Domnul Isus şi cei care sunt ai Lui există o relaţie cu totul aparte. Ei aparţin Tatălui şi au fost încredinţaţi Domnului Isus. Noi nu putem explica şi pricepe total această semnificaţie. Ce relaţie extraordinară!

v.7   Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine dela Tine.

v.8  Căci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că dela Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M’ai trimes.

Domnul le dăduse ucenicilor cuvintele Tatălui. Acesta este un lucru foarte important. Isus nu le-a dat ucenicilor bani, proprietăţi, maşini, ci le-a dat cuvintele Tatălui. Isus a mărturisit aici că ucenicii au crezut că El a venit de la Tatăl. Ei ştiau cine este El. Ucenicii nu înţelegeau scopul venirii Sale şi nici nu pricepeau ce este cu moartea şi învierea lui Isus, dar în timpul celor trei ani petrecuţi cu Domnul au făcut mari progrese. Ei ştiau că Isus venea de la Dumnezeu şi credeau cu adevărat că Dumnezeu Îl trimisese.

v.9  Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt ai Tăi: –

În continuare voi face o afirmaţie neobişnuită, care nu este însă mai neobişnuită decât cea făcută de Domnul: Dragii mei, Domnul Isus Hristos nu se roagă pentru lume astăzi.

Lucrarea Lui de mijlocire îi priveşte pe ai Săi, care sunt în lume. El nu Se roagă pentru lume. Isus a murit pentru lume. Ce poate face în plus pentru ea? El a trimis Duhul Sfânt în lume pentru a o declara vinovată cu privire la păcat, neprihănire şi judecată. Isus Hristos Se roagă pentru ai Lui. De aceea, cu atât mai mult copii Lui trebuie să aprecieze acest lucru.

10  tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, -şi Eu sînt proslăvit în ei.

Scopul suprem al mântuirii noastre este acela de a aduce slavă lui Isus Hristos. Dragul meu tu ai cumva un alt scop?

v.11 Eu nu mai sînt în lume, dar ei sînt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem şi noi.

Isus Se roagă pentru două lucruri minunate. El Se roagă ca noi să fim păziţi. Voi veţi fi păziţi pentru că sunteţi pecetluiţi de Duhul Sfânt şi pentru că Mântuitorul vostru Se roagă pentru voi.

Cealaltă cerere se referă la unitatea noastră. Isus Se roagă pentru unitatea celor credincioşi. El nu Se roagă pentru o mişcare ecumenică, nici pentru ca noi toţi să facem parte din aceeaşi denominaţiune. De-a lungul timpului au existat multe învăţături greşite în această privinţă. În primul rând, Isus Se roagă Tatălui pentru ca cei care sunt ai Lui să fie una. El nu Se roagă adresându-Se nouă sau unei autorităţi bisericeşti; El spune aceste lucruri Tatălui. De la El le cere. De asemenea, El Se roagă ca noi să fim una, aşa cum El şi Tatăl sunt una. Tatăl a răspuns la fiecare rugăciune a Fiului şi aceasta nu a făcut excepţie. Dumnezeu a realizat o unitate organică. Duhul Sfânt îi ia pe toţi adevăraţii credincioşi şi îi botează în trupul lui Hristos. Lucrul trist este că aici, pe pământ, ei sunt foarte dezbinaţi. Cu toate acestea, există o singură biserică adevărată şi fiecare credincios în Hristos este membru al acestei biserici. Ea se cheamă trupul lui Hristos.

v.12  Cînd eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe cari Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n’a perit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

            “Aceia pe care Mi i-ai dat…”. Încă o dată este menţionată alegerea.

Există lucruri care, pentru mine cel puţin, sunt paradoxale, fără să fie contradictorii. Unul dintre acestea este problema alegerii şi a liberului arbitru.

Dacă m-aţi fi întâlnit când am terminat seminarul, v-aş fi spus că am un răspuns pentru aceste probleme. De atunci am căpătat o doză mai mare de bun simţ şi am înţeles că sunt lucruri pe care pur şi simplu nu le putem înţelege.

Dragii mei, trebuie să acceptăm că înţelepciunea lui Dumnezeu este de necuprins pentru noi şi că sunt lucruri asupra cărora El nu ne-a dat informaţii complete. Dar, pentru ceea ce avem nevoie, respectiv mântuirea noastră El nu a ţinut nimic ascuns ci ne-a revelat în Domnul Isus Hristos tot ce aveam nevoie să ştim pentru a primi mântuirea. De acum, totul este un act de voinţă. De aceea întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este Cum ci Vreau? Vrei, dragul meu ascultător să primeşti minunatul dar al lui Dumnezeu?