Itinerar Biblic Ep.0236 – Evanghelia după Ioan cap. 9:1-25

 

Rezumat

  • Deschiderea ochilor unui orb din naştere.
  • Relatarea minunii şi reacţia faţă de ea.

Dragi ascultători ne aflăm în momentul imediat următor discursului pe care Domnul îl are cu privirea la faptul că El este Lumina lumii. Pentru că spunea că este Dumnezeu, iudeii vroiau să-L omoare. Isus S-a ascuns şi a ieşit din templu (Ioan 8:59). A fost un miracol că a putut scăpa de această mulţime furioasă. Nu-I sosise încă ceasul, aşa că iudeii nu au putut să pună mâna pe El.

Incidentul care urmează este o continuare a discursului despre Lumina lumii. Duşmanii Domnului Isus nu puteau vedea pentru că erau orbi din punct de vedere spiritual. Nici omul cel orb nu vedea, chiar dacă înaintea lui Se afla Lumina lumii. Dar Isus avea de gând să i Se descopere. Dar înainte de toate, ochii orbului trebuie făcuţi să vadă. Lumina trebuie primită. Pe lângă cel care dă Lumina, este nevoie şi de cineva care primeşte Lumina.

Lipsa vederii nu este totuna cu absenţa luminii. Lumina descoperă starea ochiului. Lumina lumii descoperă starea sufletului. Fariseii credeau că văd dar erau orbi.

Acesta este lucrul pe care vrea să-l spună Isus în versetul 39 al acestui capitol: “Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, şi cei ce văd, să ajungă orbi.”

Lumina descoperă adevărata stare. Cei care sunt orbi, fără să-şi dea seama, pot şti astfel că sunt cu adevărat orbi.

Răspunderea noastră este să ducem Cuvântul lui Dumnezeu în toată lumea. Tot atât de adevărat este că aici se sfârşeşte răspunderea noastră. Prin lucrarea Duhului Sfânt se deschide inima celui care ascultă pentru a crede Cuvântul. Noi suntem cei care prezentăm oamenilor Lumina lumii, dar Duhul Sfânt este Cel care deschide ochii. Aceasta este şi semnificaţia acelui fragment din 2 Corinteni 2:15-16, care spune: “În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă…”. Noi avem tot atât “succes” şi când câştigăm o inimă şi când nu o câştigăm. Datoria noastră este aceea de a face să strălucească Lumina, de a-L prezenta tuturor pe Domnul Isus Hristos. Unii vor spune: “Unde este lumina? Nu înţeleg nimic.” Aceştia sunt cei orbi. Dar alţii vor spune: “Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat lumina. Am fost orb dar acum văd.”

Dar să vedem ce prezintă Ioan în acest capitol cu numărul 9 din Evanghelia sa:

v.1 Cînd trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.

În mod logic, acest episod cu vindecarea orbului urmează impresionantei afirmaţii a lui Isus prin care El spune: “Eu sunt Lumina lumii” (8:12). Acum se pare că Domnul înainta liniştit pe drum, nu Se mai grăbea – “Când trecea, Isus a văzut…”.

Aceasta este singura relatare care Îl prezintă pe Domnul Isus vindecând un om orb din naştere.

v.2  Ucenicii Lui L-au întrebat: ,,Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s’a născut orb?“

Ucenicii vor să determine cauza bolii. Vor să discute despre vinovăţie, despre cel care a păcătuit. Pe vremea aceea existau patru posibile răspunsuri la această întrebare. Păgânii din timpul acela, dar şi mulţi oameni din ziua de azi, credeau în reîncarnare şi astfel susţineau că acea boală putea fi rezultatul unor păcate făptuite într-o existenţă anterioară.

Evreii nu au acceptat niciodată această explicaţie.

Apoi mai exista argumentul eredităţii, care spunea că păcatele părinţilor sunt plătite de copii până la a treia şi a patra generaţie (vezi Exod 20:5). Noi ştim că acest lucru este posibil şi că uneori orbirea poate avea drept cauză păcatul unui părinte.

Apoi, mai exista explicaţia conform căreia păcatul lui Adam a fost moştenit de fiecare om şi toţi sunt pasibili de moarte şi boală.

În sfârşit, rabinii evrei credeau că un copil nenăscut putea păcătui încă din pântecele mamei.

v.3  Isus a răspuns: ,,N’a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s’a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

v.4  Cît este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celuice M’a trimes; vine noaptea, cînd nimeni nu mai poate să lucreze.

v.5  Cît sînt în lume, sînt Lumina lumii.“

Isus nu le dă răspunsul pe care-l doreau ei. El spune că important nu este să cauţi în trecut un răspuns şi să încerci să afli cine este vinovat. Mai important era ca omul acela să fie vindecat. Este adevărat că este mai bine să previi decât să vindeci, dar după ce omul s-a îmbolnăvit, toate eforturile trebuie dedicate vindecării lui.

Dumnezeu are motivul Său înţelept pentru care îngăduie bolile, suferinţa şi necazurile. Când am fost internat în spital pentru o operaţie, am primit scrisori de la sute de oameni. Printre ele se numărau câteva în care oamenii încercau să-mi explice de ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple aşa ceva. Problema este că eu nu cred că ştia cineva acest lucru. Dumnezeu nu ne descoperă întotdeauna motivul pentru care îngăduie anumite lucruri. Eu cred că Dumnezeu nu ar îngădui să ni se întâmple altceva decât lucrurile pe care le-am îngădui noi înşine dacă am putea vedea aşa cum vede El cursul evenimentelor.

Dumnezeu are un plan şi nu-Şi propune să ne spună toate motivele Lui. Însă este adevărat că El ne cere să umblăm prin credinţă cu El prin momentele nefericite ale vieţii noastre.

Eu sunt sincer convins că trebuie să înţelegem un anumit lucru aici: Domnul nu spune în nici un caz că acest om este un experiment, un cobai spiritual. Cred că Isus spune: “Nu au păcătuit nici acest om, nici părinţii lui. Dar pentru ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu, Eu trebuie să lucrez lucrările Celui ce m-a trimis, cât este încă ziuă.”

Dumnezeu ne-a creat pe mine şi pe tine pentru slava Lui. El nu ne-a creat pentru ca noi să încercăm să fim cineva aici, jos, pe pământ. El ne-a creat pentru slava Lui. Dacă nu înţelegem acest lucru, nu înţelegem scopul creaţiei. Aceste încercări şi suferinţe vin în viaţa noastră pentru că ele fac să se manifeste slava lui Dumnezeu. Orbul acesta, prin vindecarea sa, va arăta slava lui Dumnezeu. El va vedea ce nu mai văzuse niciodată şi se va bucura de toate acestea, dar mai presus de toate, Îl va vedea pe Isus Hristos şi va ajunge să-L cunoască pe Domnul Isus ca Mântuitor personal.

Domnul revine la afirmaţia din capitolul precedent: “Eu sunt Lumina lumii.” Noaptea îi face pe toţi oamenii orbi. Nimeni nu poate vedea. Hristos este Lumina spirituală a lumii, şi fără El toţi oamenii sunt orbi. Dar atâta vreme cât El este în lume, Domnul Isus este Lumina lumii. Dragi prieteni, El este în lume şi astăzi. Domnul Isus Hristos vine la noi în persoana Duhului Sfânt. Dacă nu ne deschide ochii Fiul lui Dumnezeu, prin mijlocirea Duhului Sfânt, pentru a vedea lucrurile spirituale, suntem orbi ca nişte lilieci.

v.6  După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pămînt şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta,

v.7  şi i-a zis: ,,Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului“ (care, tîlmăcit, însemnează: Trimes). El s’a dus, s’a spălat, şi s’a întors văzînd bine.

A fost nevoie ca Hristos să atingă ochii orbului, şi ca orbul să asculte de Hristos. Hristos ne atinge şi aduce viaţă nouă pentru nervul optic spiritual care este mort. Nu se pune problema cine a păcătuit. “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”      (Romani 3:23). Dacă Hristos nu v-a atins ochii, nu puteţi vedea.

Sunt şi astăzi foarte mulţi oameni, încă în bisericile noastre, care nu văd şi nu-şi dau seama de acest lucru. Avem nevoie ca Hristos să ne atingă ochii pentru ca să putem vedea.

Observaţi că Hristos l-a atins pe acest om deşi omul tot nu-L putea vedea. Apoi Isus   i-a spus să se ducă să se spele şi omul a ascultat. Poate că vă întrebaţi de ce a folosit Isus această metodă de vindecare. Cred că pot fi enumerate mai multe motive:

  • această Evanghelie stabileşte divinitatea lui Hristos, dar şi umanitatea lui Isus. Isus tocmai Îşi susţinuse dumnezeirea şi acum îl atinge pe acest orb în mod direct, de la om la om.
  • Orbul trebuie să asculte de Domnul Isus Hristos dacă vrea să vadă.
  • Domnul l-a trimis la scăldătoarea Siloam, iar Ioan are grijă să ne spună că aceasta înseamnă “Trimis”. Până şi numele scăldătoarei depune mărturie că Isus este trimis de Tatăl. Este posibil ca Isus să vrea să spună că, aşa cum Tatăl L-a trimis pe El, aşa îl trimite şi El pe acest om orb.
  • Orbul avea nevoie de apă ca să poată vedea. Apa reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu în multe fragmente din Scriptură. Convingerea mea fermă este că nu poate exista convertire fără Cuvântul lui Dumnezeu. “Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130).
  • Iudeii aveau nevoie de această mărturie pentru că, în versetul 29, ei spun: “Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.” Ei trebuie să vadă prin această vindecare a orbului că Isus este Dumnezeu-om, Cel pe care Tatăl ceresc L-a trimis pe pământ.

Aş dori să subliniez faptul că metoda prin care a vindecat Isus nu este elementul cel mai important aici. Persoana care a vindecat este subiectul principal. Hristos este Cel care a deschis ochii orbului. Rolul orbului a fost acela de a se încrede şi de a se supune.

Isus a folosit metode diferite de vindecare a oamenilor. Dacă metoda consta în vindecare, omul insista asupra faptului că toţi au nevoie de aceeaşi experienţă. Când Isus a vindecat fără să atingă pe nimeni, cei vindecaţi insistau asupra faptului că nu este nevoie de nici un fel de experienţă, nici măcar de atingere. Acestora, orbul din naştere le-ar spune că nu este adevărat, este nevoie să fii atins, să mergi la scăldătoare şi să te speli. Mulţi oameni orbi din punct de vedere spiritual susţin şi astăzi că este nevoie să treci printr-un anume ritual, sau printr-o ceremonie sau experienţă pentru a fi mântuit. Dincolo de toate acestea, lucrul cel mai important este să vii la Hristos, să crezi în El, să asculţi de El. “… pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Persoana lui Isus Hristos contează.

Dar să vedem care sunt reacţiile celorlalţi cu privire la vindecarea orbului din naştere.

Într-un om orb care şi-a căpătat vederea se produce o schimbare fundamentală. El nu mai este nevoit să simtă drumul spre casă pentru că acum îl poate vedea. Eu cred că acest om striga: “Aleluia! Acum pot vedea!”

 Iată care este reacţia vecinilor

v.8 Vecinii şi ceice-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: ,,Nu este acesta celce şedea şi cerşea?“

v.9  Unii ziceau: ,,El este.“ Alţii ziceau: ,,Nu; dar seamănă cu el.“ Şi el însuş zicea: ,,Eu sînt.“

Vă puteţi închipui ce spuneau toţi cei care îl cunoscuseră pe acest om? Unul dintre vecini stă la fereastră, îl vede trecând şi îi spune soţiei: “Uite-l pe orbul acela!” Soţia vine şi ea, se uită cu atenţie şi spune: “Nu, nu este el. Seamănă foarte bine cu el, dar nu este el. Acesta nu este orb!” Astfel, orbul vindecat trebuie să se prezinte colegilor lui.

Vecinii şi-au dat seama că s-a întâmplat ceva cu el. Eu nu cred că poţi trece neobservat, dacă te-ai întors cu adevărat la Dumnezeu. Oamenii care te cunosc vor observa că s-a întâmplat ceva cu tine. Dacă nu există nici o dovadă de schimbare, atunci ceva nu este în regulă.

v.10  Deci i-au zis: ,,Cum ţi s’au deschis ochii?“

v.11  El a răspuns: ,,Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii, şi mi-a zis: ,Du-te la scăldătoarea Siloamului, şi spală-te.` M’am dus, m’am spălat, şi mi-am căpătat vederea.“

v.12  ,,Unde este omul acela“, l-au întrebat ei. El a răspuns: ,,Nu ştiu.“

Îmi place foarte mult mărturia acestui om. El a spus numai ce ştia – o mărturie bună, cinstită, sinceră. Percepţia lui a crescut cu fiecare ocazie în care a trebuit să-şi prezinte mărturia. Observaţi cât de exact este Cuvântul lui Dumnezeu! El nu a spus că Isus a luat scuipat şi a făcut tină. Atunci era orb şi nu putea să vadă ce făcea Isus. Tot ce ştia era că a simţit că i se ung ochii cu tină. Mărturia lui este corectă, nici elaborată, nici plină de strălucire.

Mântuirea este cu adevărat un lucru simplu. Mântuirea înseamnă să vii la Domnul Isus Hristos şi să experimentezi puterea lui Dumnezeu. Acest om nici nu-L văzuse pe Isus şi Domnul i-a deschis ochii. Lucrul cel mai important este nu să-L vedem, ci să credem în Domnul Isus.

  1. Dar nu doar vecinii au reacţii ci şi fariseii:

v.13 Au adus la Farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.

v.14  Şi era o zi de Sabat cînd făcuse Isus tină, şi-i deschisese ochii.

v.15  Din nou, Fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: ,,Mi-a pus tină pe ochi, m’am spălat, şi văd.“

Şi de această dată, mărturia omului este foarte simplă. Voi vă gândiţi probabil că fariseii ar fi trebuit să se bucure pentru că un om orb putea acum să vadă. Vă aşteptaţi să auziţi un cor de “Aleluia” din partea lor. Dar nu a fost aşa. Observaţi care este reacţia fariseilor: ei pur şi simplu nu ştiu ce să facă în faţa acestui om care era orb şi acum vede.

v.16  Atunci unii din Farisei au început să zică: ,,Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentrucă nu ţine Sabatul.“ Alţii ziceau: ,,Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?“ Şi era desbinare între ei.

Fără îndoială, aceştia erau unii dintre cei mai inteligenţi oameni de pe pământ. Eu sunt convins că ei şi-ar fi putut măsura puterile cu cele ale filozofilor greci. Erau experţi în arta argumentaţiei. Ei vor folosi o metodă silogistică. Au o premisă majoră, o premisă minoră şi o concluzie. Dacă amândouă premisele sunt adevărate, atunci şi concluzia este adevărată. Dar dacă una din premise este falsă, şi concluzia va fi falsă. Iată raţionamentul:

Premisa majoră – toţi oamenii de la Dumnezeu ţin sabatul.

Premisa minoră – Isus nu ţine sabatul.

Concluzia – Isus nu este de la Dumnezeu.

Premisa lor majoră falsă îi împiedica pe oameni să ajungă la concluzia adevărată. Dacă ambele premise ar fi fost adevărate, concluzia ar fi fost adevărată.

Premisa majoră – numai oamenii de la Dumnezeu pot deschide ochii unui orb din naştere.

Premisa minoră – Isus a deschis ochii unui orb.

Concluzia – Isus este de la Dumnezeu.

Din nefericire, astfel de controverse au loc şi în bisericile din prezent. Sunt tot felul de discuţii pe marginea unor lucruri lipsite de importanţă, în timp ce afară o lume întreagă moare în păcat şi merge în iad, într-o deplină orbire faţă de Evanghelie. Mai există şi astăzi acelaşi argument. “Nu ţine sabatul”, adică: “Nu face la fel ca noi.”

v.17  Iarăş au întrebat pe orb: ,,Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?“ ,,Este un prooroc“, le-a răspuns el.

v.18  Iudeii n’au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, pînă n’au chemat pe părinţii lui.

În cursul argumentaţiei lor, ei întreabă: “Cum este posibil ca un om care este păcătos să facă o astfel de minune?” Tocmai acest lucru a schimbat percepţia orbului vindecat. Dacă un păcătos nu poate face astfel de minuni şi totuşi el vede datorită Lui, înseamnă că acest Om este un profet! Trebuie să fie de la Dumnezeu! Orbul vindecat a mai făcut astfel încă un pas.

Iudeii nu au crezut că el fusese orb. Când oamenii nu vor să creadă un lucru vor scorni greşeli uimitoare pentru a se îndepărta cât mai mult de adevăr. Pentru că nu vor să accepte mărturia orbului vindecat, fariseii îi cheamă pe părinţii acestuia.

  1. Reacţia părinţilor

v.19  Şi cînd i-au venit părinţii, i-au întrebat: ,,Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s’a născut orb? Cum dar vede acum?“

v.20  Drept răspuns, părinţii lui au zis: ,,Ştim că acesta este fiul nostru, şi că s’a născut orb.

v.21  Dar cum vede acum, sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vîrstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.“

v.22  Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentrucă se temeau de Iudei; căci Iudeii hotărîseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.

Acesta este o complicitate religioasă şi este lucrul cel mai dăunător cu putinţă. Conducătorii religioşi încearcă să găsească pe cineva responsabil de toate acestea, iar părinţii vor să fie lăsaţi în pace. Aceşti farisei nu au contestat faptul că omul acela fusese orb şi acum vedea. Numai profesorii din universităţile de astăzi se îndoiesc de faptul că Isus a făcut minuni. Oamenii prezenţi în mijlocul evenimentelor în vremea lui Isus nu au negat că a fost făcută o minune.

v.23  De aceea au zis părinţii lui: ,,Este în vîrstă, întrebaţi-l pe el.“

Părinţii ştiau că a fost făcută o minune. Dar nu erau pregătiţi să explice cum fusese făcută minunea. Ei nu vroiau să fie daţi afară din sinagogă pentru că aceasta ar fi însemnat ostracizarea lor şi nu aveau de gând să intre într-un astfel de necaz. De vreme ce conducătorii religioşi nu pot nega minunea, ei vor încerca să-L împiedice pe Isus să aibă parte de meritul care se cuvine pentru ce a făcut.

v.24  Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, şi i-au zis: ,,Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos.“

Iudeii revin acum la primul argument: acest om este un păcătos pentru că a încălcat legea referitoare la sabat. Nu-I daţi slavă acestui Om, adică lui Isus Hristos, ci daţi-I slavă lui Dumnezeu! Cât de frumos şi de pios sună!

v.25  El a răspuns: ,,Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.“

El nu L-a văzut încă pe Domnul Isus. Aceasta este a doua oară când fariseii îl aduc înaintea lor şi el s-a cam săturat de toate acestea. Cu toate acestea, ascultaţi mărturia lui: “Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd.”

Aceasta este mărturie fiecărui păcătos care a fost mântuit. Eram orb, dar acum văd. Înainte eram în întuneric spiritual dar acum am venit la lumina spirituală. Înainte nu-L cunoşteam pe Hristos, dar acum Îl cunosc şi este Mântuitorul meu personal. Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar pe mine mă obosesc mărturiile prea lungi. Eu bănuiesc că multe din ele sunt înflorite şi aranjate pentru a fi cât mai atrăgătoare. Uneori accentul este pus pe trecut atât de mult încât oamenii ajung să pară adevăraţi eroi în urma acestor mărturii. Ei erau copii fărădelegii, se trăgeau de şireturi cu marii mafioţi, îi cunoşteau pe toţi oamenii importanţi ai momentului, erau cei mai înrăiţi alcoolici, cei mai împătimiţi jucători, etc. Dar au auzit Evanghelia şi s-au întors la Dumnezeu.

Oamenii care aud astfel de mărturii se duc acasă şi îşi spună prietenii: “Dragă, ai auzit ce a spus cutare?” Şi sunt atât de ocupaţi vorbind despre lucrurile pe care le-a făcut Cutare, încât numele lui Hristos nici nu mai este menţionat. Dragi prieteni, cea mai importantă parte a mărturiei pe care vreau să o aud eu este aceasta: “Am fost orb şi acum văd.”

Dragii mei, toţi cei care se întâlnesc cu Domnul Isus ajung să spună: “Am fost orb şi acum văd!” Ai primit şi tu vederea?