Itinerar Biblic Ep.0234 – Evanghelia după Ioan cap 7:28-8:12

 

Rezumat

  • Întrebări cu privire la identitatea lui Isus.
  • Femeia prinsă în adulter.

Dragi ascultători, este imposibil să nu remarci, atunci când citeşti Evanghelia după Ioan portretul pe care Ioan i-l construieşte Domnului Isus. Chiar şi din confruntările pe care Ioan le surprinde, confruntări pe care Domnul le are cu conducătorii religioşi ai poporului, se poate observa caracterul Domnului nostru.

Cu toate că Domnul nu doreşte să iasă în evidenţă, atunci când este în mijlocul dă dovadă de mare fermitate în poziţiile adoptate. Dar, ce este deosebit de frumos aici, este căldura cu care Domnul se apropie de cei ce sunt în căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

El este plin de dragoste şi prezintă cu mare grijă tot ceea ce are omul nevoie să ştie pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Cel puţin aceasta este ceea ce am văzut în relatările Evanghelistului Ioan de până acum.

De fapt, suntem încă la capitolul 7 al Evangheliei după Ioan, mai precis la versetul 28:

v.28  Şi Isus, pe cînd învăţa pe norod în Templu, striga: ,,Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sînt! Eu n’am venit dela Mine însumi, ci Cel ce M’a trimes, este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi.

Dar este cineva care îl cunoaşte:

v.29   Eu Îl cunosc, căci vin dela El, şi El M’a trimes.“

Observăm din nou existenţa unor păreri împărţite cu privire la identitatea lui Isus.

Aici este curată oratorie! Isus spune: “Mă cunoaşteţi cu adevărat? Vi se pare doar că Mă cunoaşteţi; Mă vedeţi, dar nu Mă cunoaşteţi cu adevărat. Credeţi că ştiţi de unde am venit, dar nu ştiţi acest lucru.”

v.30  Ei căutau deci să-L prindă; şi nimeni n’a pus mîna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul.

Este interesant de remarcat faptul că, deşi iudeii abia aşteptau să pună mâna pe Isus, nimeni nu-L putea atinge atâta vreme cât nu-I sosise încă ceasul.

v.31  Mulţi din norod au crezut în El, şi ziceau: ,,Cînd va veni Hristosul, va face mai multe semne decît a făcut omul acesta?“

v.32  Fariseii au auzit pe norod spunînd în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au trimes nişte aprozi să-L prindă.

v.33  Isus a zis: ,,Mai sînt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M’a trimes.

v.34  Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.“

Domnul le-a răspuns fariseilor spunându-le că nu Îl vor prinde decât atunci când va veni momentul potrivit. Apoi Isus le spune celor prezenţi că va pleca. El vorbeşte astfel despre învierea şi înălţarea Lui la cer. Şi nu-L vor mai putea atinge niciodată. Aţi observat vreodată că, după învierea Lui, numai mâini iubitoare L-au atins? Şi numai ochi plini de dragoste L-au văzut.

v.35  Iudeii au zis între ei: ,,Unde are de gînd să se ducă omul acesta, ca să nu-l putem găsi? Doar n’o avea de gînd să se ducă la cei împrăştiaţi printre Greci, şi să înveţe pe Greci?

v.36  Ce însemnează cuvintele acestea, pe cari le-a spus: ,Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni?“

Cred că aceasta este o întrebare ridicolă. Ei chiar nu credeau că Isus Se putea ascunde de ei.

Ajungem acum la cea din urmă zi a sărbătorii, ziua în care vărsau o cantitate dublă de apă în templu. Este posibil ca Isus să fi stat în apă până la glezne când a spus aceste cuvinte. Evreii sărbătoreau faptul că Dumnezeu le dăduse apă din stâncă în timpul acelui lung pelerinaj prin pustie. Pavel ne spune că stânca este Hristos (1 Corinteni 10:4). El este Cel care dă adevărata apă; El este Apa vieţii.

v.37 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, şi a strigat: ,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.

Acesta este liberul arbitru, dragi prieteni. “Dacă… cineva”. Aceasta înseamnă că fiecare dintre voi este cuprins aici. Dumnezeu vă oferă un dar. Tot aici este şi alegerea: “Dacă însetează cineva.” Întrebarea este: “Vă e sete?” Poate că până acum aţi băut din apa stătută din bălţile noroioase ale lumii şi nu v-aţi potolit niciodată setea. “Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea!” Puteţi veni la Domnul Isus Hristos pentru a-L primi ca Mântuitor personal.

v.38  Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura.“

v.39  Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească ceice vor crede în El. Căci Duhul Sfînt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.

Duhul Sfânt nu fusese dat încă pentru că Isus nu fusese încă glorificat. Duhul Sfânt nu a venit până la ziua Cincizecimii. Atunci a venit pentru a locui în cei credincioşi şi pentru a face din ei un singur trup, trupul lui Hristos pe pământ – biserica. Venirea Duhului Sfânt în ziua aceea ne asigură de faptul că Isus a ajuns înapoi la scaunul de domnie al Tatălui.

v.40  Unii din norod, cînd au auzit aceste cuvinte, ziceau: ,,Acesta este cu adevărat Proorocul.“

Unii au crezut şi s-au întors la El. Au băut şi setea le-a fost potolită.

v.41  Alţii ziceau: ,,Acesta este Hristosul.“ Şi alţii ziceau: ,,Cum, din Galilea are să vină Hristosul?

Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi: unii cred, alţii nu cred.

v.42  Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămînţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?“

v.43  S’a făcut deci desbinare în norod din pricina Lui.

El era din sămânţa lui David şi din cetatea Betleem. Acela a fost locul în care a atins El pentru prima dată acest pământ. Primul contact cu acest pământ a avut loc în acel staul mizerabil de la marginea acelei localităţi prăpădite. Nu arăta deloc aşa cum apare pe frumoasele felicitări de Crăciun. Isus Şi-a început viaţa pământeană în Betleem, dar nu a rămas acolo pentru lucrarea Sa. Dacă oamenii aceştia ar fi dorit cu adevărat să afle aceste lucruri, ar fi descoperit că El S-a născut în Betleem şi că a împlinit profeţiile. El este Cel care îi invită să mănânce şi să bea. Însă ei ridică această obiecţie. Va exista întotdeauna dezbinare între oameni cu privire la identitatea Sa şi nu va înceta până la venirea Lui.

v.44  Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n’a pus mîna pe El.

Nu puteau pune mâna pe El atâta vreme cât nu-I venise ceasul.

v.45 Aprozii s’au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la Farisei. Şi aceştia le-au zis: ,,De ce nu L-aţi adus?“

v.46  Aprozii au răspuns: ,,Niciodată n’a vorbit vreun om ca omul acesta.“

Ce mărturie au dat aceşti oameni despre Isus! “Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” El era marele învăţător, dar nu prin învăţătura Lui suntem noi mântuiţi. El ne mântuieşte prin moartea şi învierea Sa.

v.47  Fariseii le-au răspuns: ,,Doar n’aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire?

v 48  A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din Farisei?

v.49  Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!“

v.50  Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, şi care era unul din ei, le-a zis:

v.51  ,,Legea noastră osîndeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?“

v.52  Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Şi tu eşti din Galilea? Cercetează bine, şi vei vedea că din Galilea nu s’a ridicat niciun prooroc.“

v.53  Şi s’a întors fiecare acasă.

Acesta este Nicodim cel care a venit la Isus noaptea. Eu cred că Nicodim s-a încrezut în Domnul Isus începând cu noaptea aceea. El este fariseu şi Îi ia apărarea lui Isus. Ei îl iau peste picior cu o glumă: “Şi tu eşti din Galileea?” Aceasta era o ruşine pentru ei. Era ca şi cum un om de la oraş ar râde de unul de la ţară. Dar ei cunoşteau conţinutul Scripturii care le spunea că din Galileea nu s-a ridicat nici un profet. În adevăratul sens, Isus nu venise nici din Galileea, nici din Betleem, ci din slava cerească. “Căci un copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat” (Isaia 9:6). Fiul a venit din ceruri.

“Şi s-a întors fiecare acasă.” Nimeni nu L-a invitat pe Isus în casa lui. Era o noapte de sărbătoare, dar Isus S-a dus pe Muntele Măslinilor. După câte ştim noi, El nu a petrecut nici o noapte în Ierusalim.

Voi cum procedaţi, dragi prieteni? Intraţi în casele voastre şi Îl lăsaţi pe Isus afară, în frig? Sau aţi acceptat invitaţia Lui şi trăiţi în dragostea şi lumina prezenţei Sale?

Este bine să vă daţi un răspuns la această problemă.

Dar să mergem acum mai departe la următorul capitol, capitolul cu numărul 8.

Aici aflăm că Domnul Isus o iartă pe o femeia prinsă în adulter .

Ioan are obiceiul de a prezenta un discurs după fiecare incident major. După acest incident Ioan redă un alt frumos discurs al Domnului Isus în care El este prezentat ca fiind Lumina Lumii.

Cu privire la acest pasaj şi la faptul că unele manuscrise nu l-au inclus, Augustin spunea că motivul acestor omiteri a fost pudoarea şi teama că o asemenea relatare ar putea încuraja adulterul. Dar dacă vom citi cu atenţie acest fragment, vom vedea că Domnul nu îngăduie, nu încurajează în nici un fel păcatul. Mai degrabă, îl condamnă. Avem atât un temei ştiinţific, cât şi unul moral pentru a considera această secţiune ca fiind o parte a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu.

Ioan capitolul 8:

v.1 Isus S’a dus la muntele Măslinilor.

v.2  Dar disdedimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi-i învăţa.

Amintiţi-vă că în noaptea precedentă avusese loc o întâlnire a Sinedriului şi că oamenii aveau păreri împărţite despre posibilitatea ca Isus să fie Mesia. Nicodim I-a luat apărarea. Toţi plecaseră la casele lor, dar nimeni nu-L invitase pe Isus în casa lui. Dimineaţa devreme, Isus S-a întors la Ierusalim, S-a dus în templu şi s-a aşezat jos pentru a-i învăţa pe oameni.

v.3  Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului,

v.4 şi au zis lui Isus: ,,Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar cînd săvîrşea preacurvia.

Ce putea fi mai crud, mai brutal, mai nepoliticos decât actul acestor conducători religioşi? În timp ce Domnul stătea în templu învăţându-i pe oameni, afară era o mare hărmălaie. Iată că apar liderii religioşi trăgând după ei o femeie cu hainele în neorânduială, cu părul răvăşit, împotrivindu-se din toate puterile. Mulţimea s-a întors să vadă ce se întâmpla. Liderii religioşi o aduc chiar în mijlocul grupului care asculta învăţătura Domnului Isus! Ei o trântesc la pământ şi îşi aduc brutala acuzaţie. “Femeia aceasta a fost prinsă chiar când făptuia adulterul.”

Ea este vinovată, fără îndoială. Ce făcuse ea era un păcat. Domnul a spus că era un păcat când, într-un sfârşit, i-a spus: “Du-te şi să nu mai păcătuieşti!” Iudeii cunoşteau foarte bine Legea care spune: “Când un om comite adulter cu o femeie căsătorită, când comite adulter cu soţia aproapelui său, omul acela şi femeia aceea să fie pedepsiţi negreşit cu moartea” (Levitic 20:10). Unde era bărbatul?

Simplul fapt, dragii mei,  că iudeii nu au adus şi bărbatul înaintea lui Isus arată, cred eu, care este adevăratul motiv al gestului lor. Nu cred că aplicarea legii era preocuparea lor principală în acele momente. Se pare că aveau ceva cu Domnul, mai degrabă, decât cu acei oameni surprinşi în adulter.

v.5  Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?“

v.6  Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S’a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pămînt.

Ei au dreptate în legătură cu Legea lui Moise; nu se poate îndulci în nici un fel tonul. Ea trebuia să sufere pedeapsa aruncării cu pietre. Iudeii Îl pun pe Isus în faţa unei dileme. Îl va contrazice El pe Moise? Va spune altceva? Va da o altă explicaţie? Iudeii au făcut acest lucru pentru a-L prinde în capcană, ca să-L poată acuza. Nu în femeia aceea vroiau ei să arunce cu pietre, ci în El. Domnul Isus ştia foarte bine ce era în gândul lor – El “n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre nici un om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om” (Ioan 2:25).

Această scenă este foarte interesantă. Femeia aceea este târâtă înaintea Lui. Mulţimea nu are nici un respect pentru sentimentele acelei femei, pentru ruşinea ei, şi o priveau cu lăcomie şi îşi întindeau gâturile pentru a o vedea mai bine, sporind astfel umilinţa acelei fiinţe.

Isus Se apleacă şi scrie cu degetul pe pământ. Astfel El respinge acest caz. Isus refuză să Se alăture acuzatorilor ei. El nici măcar nu Se uită la ea pentru a nu o face să se simtă şi mai stânjenită decât este deja. Isus Se apleacă şi scrie ca şi cum nici nu i-ar fi auzit.

Aceasta este singura relatare care ni-L prezintă pe Isus scriind ceva. El este Cel despre care s-au scris mai multe cărţi decât despre orice altă persoană, fie pentru, fie împotrivă; cu toate acestea, El nu a scris nimic  altceva decât aceste cuvinte pe nisipul templului, pe care le vor călca oamenii în picioare sau le va risipi vântul.

Ce a scris? Sigur că nu ştim, dar aş putea face o sugestie.

Apelând la cărţile profeţilor vom găsi ceva interesant: “Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie” (Ieremia 17:13). Acum, cine se abătuse de la Domnul? Femeia? Da. Iudeii, adică liderii religioşi? Da. Numele lor vor fi scrise pe pământ. Aceasta cred eu că a scris Isus, legând numele lor de păcatele trecutului lor.

Poate că a scris numele unei femei care trăia în păcat în Roma. Un fariseu pios a avut o legătură amoroasă cu o femeie pe când se afla în Roma în zilele tinereţii lui. Soţia lui nu a ştiut nimic; nimeni din Ierusalim nu a ştiut; dar Domnul îl cunoştea foarte bine pe acest prefăcut. Cum Isus a scris numele acelei femei, fariseul cu pricina l-a văzut şi şi-a adus brusc aminte că avea o altă întâlnire.

Poate că unul dintre cărturari călătorea frecvent la Efes, un loc în care păcatul era în mare floare, şi de fiecare dată se oprea la o anumit adresă pe care Isus o scria acum pe pământ. Când acest cărturar s-a uitat şi a văzut ce era scris, a plecat în grabă. Un altul poate că lăsase o fată însărcinată în Galileea şi nu avea nici o intenţie să se însoare cu ea, crezând că nimeni nu ştie acest lucru. Domnul a scris numele fetei şi alături pe cel al cărturarului.

“Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse” (Psalmul 90:8). Păcatul ţinut în secret pe pământ este scandal public în ceruri.

v.7  Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S’a ridicat în sus, şi le-a zis: ,,Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.“

v.8  Apoi S’a plecat iarăş, şi scria cu degetul pe pămînt.

v.9  Cînd au auzit ei cuvintele acestea, s’au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul cîte unul, începînd dela cei mai bătrîni, pînă la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.

Isus prezintă aici cerinţa care trebuie îndeplinită pentru a putea judeca pe altcineva. Toţi avem nevoie să auzim acest lucru. Noi avem dreptul să judecăm pe altul numai dacă îndeplinim această cerinţă: în noi să nu existe păcat. Nu ştiu cum stau lucrurile cu voi, dar pe mine această cerinţă mă scoate de pe lista aruncătorilor de pietre.

Un vechi comentator scoţian spunea că bătrânii au plecat primii pentru că au avut mai multă minte decât cei tineri. Tinerii au aşteptat până şi-au văzut numele scrise şi abia apoi au plecat. Astfel, nu a mai rămas acolo nimeni care să arunce cu piatra în acea femeie. Ea a rămas singură faţă în faţă cu Isus. Numai Isus ar fi putut arunca piatra, pentru că era singurul fără păcat. Câtă ipocrizie din partea acelor iudei!

v.10  Atunci S’a ridicat în sus; şi, cînd n’a mai văzut pe nimeni decît pe femeie, Isus i-a zis: ,,Femeie, unde sînt pîrîşii tăi? Nimeni nu te-a osîndit?“

v.11  ,,Nimeni, Doamne“, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.“)

Această femeie era vinovată de acest păcat şi conform Legii lui Moise trebuia pedepsită cu moartea. Răstoarnă Isus sistemul mozaic? Nu. El pune crucea între această femeie şi păcatul ei. Cel născut din fecioară, Cel care S-a aflat sub un nor toată viaţa Lui, va merge la Cruce pentru a suferi pedeapsa pentru păcatele întregii omeniri, inclusiv cel al acestei femei. El nu a venit în lume să judece lumea. Nu a venit să o judece pe această femeie. Domnul Isus a venit în lume pentru a fi Mântuitorul ei!

Mulţi oameni cred că sunt pierduţi pentru au făptuit un anume păcat. Am o veste bună pentru voi. Omul nu este pierdut pentru că este un ucigaş sau un hoţ sau un mincinos. El face aceste lucruri pentru că este pierdut şi nu crede în Isus Hristos. Isus Hristos iartă păcatele. El este Mântuitorul. Isus Hristos a murit pentru păcatele întregii lumi. Oricine vine la Domnul Isus Hristos este iertat.

Observăm că Isus recurge adesea la această metodă. După o minune sau un incident important El ţine un discurs pe marginea acelui subiect.

v.12  Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: ,,Eu sînt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.“

Iată că El spune: “Eu sunt”. Acest “Eu sunt” apare de foarte multe ori. În Vechiul Testament, Iehova este “Eu sunt Cel ce sunt” (Exod 3:14). Ca să fiu sincer, ni se spun foarte puţine despre Dumnezeu. Ştim că este Cel care există prin Sine Însuşi, Cel care are toată înţelepciunea şi toată puterea. Domnul Isus nu a venit pe pământ numai pentru răscumpărarea omului din păcat, ci şi pentru a-L revela pe Dumnezeu omului. Isus ne măreşte capacitatea de înţelegere folosind lucruri comune precum pâinea, lumina, apa, ca simboluri pentru propria Persoană. El foloseşte lucruri obişnuite pentru a vorbi despre cele neobişnuite, pe cele comune pentru a vorbi despre cele ieşite din comun. Se foloseşte de termeni fizici pentru a vorbi despre lucruri spirituale şi de cele trecătoare pentru a vorbi despre cele veşnice. El se foloseşte de cele de aici pentru a vorbi de cele de dincolo de această viaţă; cele pământeşti pentru a vorbi despre cele cereşti; cele mărginite pentru a vorbi despre cele nemărginite şi cele finite pentru a vorbi despre infinit. Isus ni-L revelează pe Dumnezeu când spune că El este Pâinea vieţii, Apa vieţii şi Lumina vieţii. El este viaţa. Astfel înţelegem că Dumnezeu există prin Sine însuşi, ba mai mult, poate împlini toate nevoile noastre. Isus a spus: “Eu sunt Pâinea vieţii” (Ioan 6:35); “Eu sunt lumina lumii” (8:12); “Eu sunt Uşa” (10:9); “Eu sunt Păstorul cel bun” (Ioan 10:11); “Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan 11:25); “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (14:6); “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele”        (Ioan 15:5).

Aici Isus spune: “Eu sunt lumina lumii.” El tocmai scosese la lumină păcatul cărturarilor şi al fariseilor care aduseseră femeia vinovată de adulter. Şi pentru că erau la fel de vinovaţi ca ea, ei au fost nevoiţi să plece. Lumina scoate la iveală păcatul şi acesta este motivul pentru care au plecat cărturarii şi fariseii.

“Eu sunt lumina vieţii” este afirmaţia cea mai înaltă despre Sine Însuşi făcută de Isus până în acest moment al Evangheliei după Ioan.

Aceasta nu este o afirmaţie arogantă ci un adevăr pe care fiecare dintre noi poate să-l experimenteze.

Dragii mei, cereţi-i Domnului Isus să vină în viaţa voastră şi veţi descoperi adevărata lumină. El nu vă va dezamăgi!