Itinerar Biblic Ep.0232 – Evanghelia după Ioan cap. 6:14- 58

 

Rezumat

  • Umblarea pe apă.
  • Discursul despre pâinea vieţii.

Dragi prieteni, încheiam observarea evenimentului hrănirii celor peste cinci mi de oameni spunând că atunci când Dumnezeu face ceva el face totul foarte bine.

Cred că de lucrul acesta putem sa ne convingem fără mare greutate, privind doar cu puţin mai mare atenţie la ceea ce face Dumnezeu în jurul nostru.

Dragii mei aceasta este realitate. Atunci când Dumnezeu intervine, nu se poate să iasă decât foarte bine. Deci, dacă sunteţi supăraţi pe eşecurile pe care le-aţi avut, aveţi un motiv în plus să vă apropiaţi de Dumnezeu.

Dar să continuăm incursiunea noastră în capitolul 6 al Evangheliei după Ioan pentru a vedea alte lucruri minunate făcute de Domnul nostru. Versetele 14 şi 15:

v.14  Oamenii aceia, cînd au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: ,,Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume.“

v.15  Isus, fiindcă ştia că au de gînd să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S’a dus iarăş la munte, numai El singur. Isus umblă pe mare.

Mulţimea Îl urma pe Domnul pentru că vedea în El un făcător de minuni. Eu sunt aproape sigur că a fost nevoie de o minune pentru ca Domnul Isus să Se strecoare din mijlocul acelei mulţimi. El a plecat din cauză că ei vroiau să-L facă împărat. “Dar nu este Împărat?”, va spune cineva. Da, este adevărat. Dar nu aceasta era calea pe care avea să ajungă El să domnească peste Împărăţia Sa.

Iată însă o minune la care nu asistă decât ucenicii:

v.16  Cînd s’a înserat, ucenicii Lui s’au coborît la marginea mării.

v 17  S’au suit într’o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.

v.18  Sufla un vînt puternic şi marea era întărîtată.

v.19  După ce au vîslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblînd pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s’au înfricoşat.

v.20  Dar Isus le-a zis: ,,Eu sînt, nu vă temeţi!“

v.21  Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

Celelalte Evanghelii ne spun că Isus i-a zorit pe ucenici spre Marea Galileii, i-a urcat într-o barcă şi le-a dat drumul pe mare, în timp ce El S-a dus singur pe munte să se roage. Dacă acei munţi au în jur de 1 000 m înălţime, o furtună pornită din ei s-ar arunca plină de forţă asupra Mării Galileii. Şi ar fi fost o furtună adevărată! Cum a fost şi de data aceasta. Când erau la jumătatea traversării, ucenicii L-au văzut pe Isus mergând pe apă. Li s-a făcut frică pentru că nu L-au recunoscut.

Isus a venit la ei în mijlocul furtunii. Şi la fel vine şi astăzi pentru noi. El este mult mai real pentru noi în vremuri de încercare şi necaz. Nu ştiu de ce aşteaptă El până la miezul nopţii, până când se ridică valurile turbate de furie, dar probabil că acesta este singurul moment în care noi L-am asculta. Când se năpustesc asupra bărcii noastre furtunile vieţii, inimile noastre sunt pregătite pentru prezenţa Domnului Isus.

“Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.” Aceasta poate fi o altă minune sau poate că Ioan vrea să spună că au ajuns foarte repede de partea cealaltă acum, când marea era liniştită. Sau poate că este un limbaj al dragostei – cu El în barcă, li s-a părut că au ajuns într-o clipită pe malul celălalt.

Mulţimea începe să-L caute dar oamenii sunt dezamăgiţi pentru că descoperă că au dispărut şi Domnul şi ucenicii Lui.

v.22  Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decît o corabie, şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.

v.23  A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mîncaseră ei pînea, dupăce Domnul mulţămise lui Dumnezeu.

v.24  Cînd au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s’au suit şi ele în corăbiile acestea, şi s’au dus la Capernaum să caute pe Isus.

Se pare că oamenii veniseră din partea de sud a Mării Galileii şi Isus i-a hrănit acolo. Apoi au mers cu barca până în Capernaum. Aceasta se pare că a fost ruta lor, după cum deducem din acest fragment.

Aceasta este prima dată când Ioan foloseşte titlul de “Domnul” – “după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu”. Aşa cum am văzut, de cele mai multe ori, Ioan foloseşte numele de Isus pentru că El este “Cuvântul care S-a făcut trup” (1:14). Cine este Cuvântul? Isus. “… şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”         (Matei 1:21).

Mulţimea vroia foarte tare să ştie cum a reuşit Isus să dispară aşa cum o făcuse.

v.25  Cînd L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: ,,Învăţătorule, cînd ai venit aici?“

v.26  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutaţi nu pentrucă aţi văzut semne, ci pentrucă aţi mîncat din pînile acelea, şi v’aţi săturat.

Isus nu le răspunde direct la întrebare. El pătrunde dincolo de suprafaţă pentru a afla motivul pentru care Îl căutau toţi acei oameni. Cu alte cuvinte, interesul lor era acela ca stomacul să le fie umplut.

v.27  Lucraţi nu pentru mîncarea peritoare, ci pentru mîncarea, care rămîne pentru viaţa vecinică, şi pe care v’o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuş Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.“

Îngăduiţi-mi să spun acelaşi lucru în limbajul nostru de astăzi: nu mai lucraţi pentru mâncarea care se alterează, ci lucraţi pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică, mâncare pe care vi-o poate da Fiul omului, pentru că asupra Lui a pus pecetea Dumnezeu Tatăl.

Vă amintiţi că la fel a abordat Domnul Isus problema şi cu femeia de la fântână. Ea vroia apă; oamenii aceştia vroiau pâine. Acestea sunt două lucruri esenţiale. Pâinea şi apa sunt foarte importante pentru menţinerea vieţii. Isus este şi Pâine şi Apă. Observaţi că El foloseşte ca simboluri lucruri foarte obişnuite. El este Cuvântul şi Cuvântul S-a făcut trup de carne. Cum putem explica acest lucru? Isus, Cuvântul, Se coboară până la nivelul nostru pentru ca noi să putem înţelege ce spune. Domnul Isus a spus că El este Apa şi totodată El este Cel care dă Apa vie. De asemenea, El este Pâinea. Noi ştim ce este pâinea şi ştim ce este apa.

Dar iată ce întreabă ucenicii:

v.28 Ei I-au zis: ,,Ce să facem ca să săvîrşim lucrările lui Dumnezeu?“

Cu alte cuvinte, ei întreabă ce pot face pentru a fi mântuiţi.

Omul a fost întotdeauna de părere că trebuie să facă ceva şi că dacă va face destul de multe, va fi mântuit. Omul se simte perfect capabil să-şi câştige prin fapte mântuirea. Se simte în măsură să facă aşa şi crede că Dumnezeu trebuie să-i primească faptele bune. Dar fiţi atenţi care este lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea pe care El o cere:

v.29  Isus le-a răspuns: ,,Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimes El.“

Vedeţi voi, lucrarea lui Dumnezeu nu este ceea ce porunceşte Dumnezeu, ci este ceea ce a lucrat Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este ce a făcut Dumnezeu, nu ce faceţi voi. Este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului. “Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” Domnul Isus le spune oamenilor că El este Cel care le-a pus la dispoziţie hrana.

Dragii mei, El face acelaşi lucru şi pentru noi astăzi. Invitaţia Domnului este o invitaţie la ospăţ. Ieşiţi la răscruce de drumuri şi chemaţi-i pe toţi cei întâlniţi la acest ospăţ cu hrană spirituală.

v.30  ,,Ce semn faci Tu, deci“, I-au zis ei, ,,ca să-l vedem, şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?

Îngăduiţi-mi să spun că astfel este dezvăluită împietrirea inimii omului. Oamenii care fuseseră hrăniţi în chip miraculos de Domnul Isus spun acum: “Arată-ne un semn! Ce lucrezi Tu?” Cu alte cuvinte, ei nu vroiau deloc să creadă. Iată că ei aduc din nou discuţia la mâncare.

v.31  Părinţii noştri au mîncat mană în pustie, după cum este scris: ,Le-a dat să mănînce pîne din cer.“

v.32  Isus le-a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v’a dat pînea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîne din cer;

v.33  căci Pînea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa“.

Ei tot la mâncare obişnuită se gândesc, astfel că spun: “Moise a dat poporului nostru mana.” De fapt, nu Moise dăduse mana, ci Dumnezeu. Şi nu a fost ceva ce s-a întâmplat o singură dată, pentru o singură cină sau masă de prânz. Dumnezeu le-a dat israeliţilor mana zi de zi timp de 40 de ani. Ei vor să fie hrăniţi şi asta urmăresc. Mana dădea viaţă în vremea aceea şi era un dar de la Dumnezeu. Mana le dădea viaţă fizică în pustie, dar Domnul Isus dă omului viaţa spirituală.” Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer.”

v.34  ,,Doamne“, I-au zis ei, ,,dă-ne totdeauna această pîne.“

Ei sunt la fel ca femeia de la fântâna din Sihar, care a cerut apă dar se gândea la apa fizică şi la faptul că nu va mai trebui să vină să scoată din fântână. A fost nevoie de ceva timp din partea Domnul Isus pentru ca să mute gândurile acestei femei de la fântâna din faţa sa la Apa spirituală. Şi la fel de mult Îi ia şi să le mute gândurile acestor oameni de la mâncarea de aici la Pâinea spirituală care dă viaţa spirituală.

v.35  Isus le-a zis: ,,Eu sînt Pînea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.

El le pune pe acestea două laolaltă. Hristos este mana. El este Cel care a venit din cer şi Şi-a dat viaţa pentru ca noi să putem avea viaţa. Aceasta este mântuirea. Vom vedea, de asemenea, că El este pâinea cu care trebuie să ne hrănim constant pentru ca să creştem din punct de vedere spiritual. La urma urmei, mana era o hrană miraculoasă. Când copiii lui Israel au intrat în Ţara promisă, li s-a dat grâul vechi al ţării care simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. Credeţi-mă, sunt mulţi cei cărora nu le place “grâul vechi”.

v.36  Dar v’am spus că M’aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.

v.37  Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:

“Vreţi pâine? Ei bine, Eu sunt Pâinea vieţii. Dar voi M-aţi văzut şi nu credeţi. Tot ce Îmi dă Tatăl va ajunge la Mine. Şi nu-l voi alunga pe cel ce vine la Mine.”

Versetul 37 este un verset foarte important. Există controverse teologice pe marginea acestor două subiecte: alegerea (de către Dumnezeu) şi liberul arbitru. Unii cred numai în alegerea de către Dumnezeu. Alţii cred numai în liberul arbitru.

Alegerea lui Dumnezeu şi liberul arbitru al omului sunt prezente în acest verset. “Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine” enunţă un adevăr, şi anume cel al alegerii. La fel de adevărată este şi partea a doua a versetului, care spune: “şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” – acesta fiind liberul arbitru. Nu ştiu cum să le împac, dar ambele sunt adevărate. Tatăl Îi dă lui Hristos oamenii, dar oamenii trebuie să vină la El. Şi cei care vin sunt cei care, se pare, Tatăl I-i dă Fiului. Noi suntem aici, pe pământ, şi nu avem cum să vedem ce se întâmplă în mecanismele complexe ale cerului. Nu ştiu cum rulează Dumnezeu acel program al alegerii de pe computerul Său. Dar ştiu că El a dat fiecăruia o voinţă proprie pe care avem libertatea de a o exercita.

Din cauză că Spurgeon predica Evanghelia subliniind factorul “oricine va veni”, cineva i-a spus: “Dacă aş crede ceea ce credeţi dvs. despre alegere, nu aş predica aşa cum predicaţi dvs.” Răspunsul lui Spurgeon a sunat în felul următor: “Dacă Domnul ar fi pus o dungă galbenă pe spatele celor aleşi, aş umbla pe stradă ridicând tricourile tuturor ca să văd cine are o dungă galbenă şi apoi aş prezenta Evanghelia persoanelor respective. Dar Dumnezeu nu a procedat astfel. El mi-a spus să predic Evanghelia fiecărei fiinţe omeneşti, astfel ca “oricine vine la El să fie mântuit”. Isus spune: “…pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară.”

Dragul meu prieten, poţi să comentezi în legătură cu alegerea cât vrei tu, numai vino la Hristos! Dacă vii, El nu te va izgoni!

Poate că va întreba cineva: “Vreţi să spuneţi că pot să vin, chiar dacă nu sunt ales?” Dragul meu prieten, dacă vii, vei fi ales. Cât de impresionant este acest adevăr!

v.38  căci M’am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M’a trimes.

Cât de minunat este că voia lui Dumnezeu pentru voi este aceea de a veni la El. Isus S-a coborât din ceruri pentru că “Fiul omului trebuie să fie înălţat”. El a venit să facă voia Tatălui; şi voia Tatălui este ca voi să vă năşteţi din nou. Dar trebuie să veniţi la El, prieteni; aceasta este singura cale. Trebuie să veniţi la Domnul Isus prin credinţă.

v.39  Şi voia Celuice M’a trimes, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.

Termenul “predestinare” se aplică numai celor mântuiţi. Înseamnă exact ce spune Isus aici. Când cineva Îl primeşte pe Hristos, acel om este îndreptăţit; şi dacă este îndreptăţit, va fi şi proslăvit. Dacă Isus începe cu o sută de oi, va ajunge la capătul drumului tot cu o sută de oi. Nu va pierde nici una. Aceasta este semnificaţia acestui pasaj. Oricine crede şi Îl primeşte pe Hristos are viaţa veşnică şi va învia în ziua de apoi.

v.41  Iudeii cîrteau împotriva Lui, pentrucă zisese: ,,Eu sînt pînea care s’a pogorît din cer.“

v.42  Şi ziceau: ,,Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: ,Eu M’am pogorît din cer?“

Vedeţi voi, Isus i-a învăţat pe oameni că El este Dumnezeu şi că a venit din ceruri. În această secţiune, El îi învaţă despre naşterea din fecioară. Unii oameni spun că Domnul Isus nu a învăţat niciodată despre naşterea din fecioară. Voi ce credeţi că spune El aici? Iudeii au înţeles ce a spus. Ei au întrebat cum este posibil acest lucru având în vedere că toţi îi cunoşteau pe mama şi pe tatăl Lui. Ei bine, este posibil prin naşterea din fecioară. Aşa cum  i-a spus îngerul Mariei, Duhul Sfânt a zămislit “Sfântul” care se va naşte din ea (Luca 1:35). Secţiunea care începe aici cu versetul 38 până la versetul 42 ar trebui să fie adăugată la celelalte relatări din Scriptură despre naşterea din fecioară a Domnului Isus. El a venit din slava cerească; a coborât de pe scaunul Său de domnie pentru a fi înălţat pe cruce pentru mine şi pentru tine. Şi acest lucru a fost posibil prin naşterea Lui din fecioară. Puteţi să cântaţi câte colinde vreţi de Crăciun, dar adevărata poveste a Crăciunului este naşterea din fecioară a Domnului Isus Hristos.

Iudeii au priceput imediat mesajul şi au spus: “Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif?” Ei credeau că-I cunosc părinţii, dar El nu este fiul lui Iosif. Isus S-a coborât din cer.

v.43  Isus le-a răspuns: ,,Nu cîrtiţi între voi.

v.44  Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M’a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

“Dacă nu-l atrage Tatăl…”. Aceasta este alegerea divină. Îmi cereţi să explic acest lucru? Nu-l pot explica, dragi prieteni. Ştiu doar că aveţi un liber arbitru, o voinţă proprie pe care vi-o puteţi exercita cum doriţi. Dumnezeu vă socoteşte răspunzători pentru ea. Şi voi ştiţi că răspundeţi înaintea lui Dumnezeu pentru felul în care vă exercitaţi liberul arbitru. Ştiţi că puteţi chiar acum să veniţi la El sau nu. Depinde numai şi numai de voi.

v.45  În prooroci este scris: ,Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.` Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.

Există foarte multe fragmente în Vechiul Testament care se referă la acest lucru. De exemplu, în Isaia 54:13 este scris: “Toţi fiii tăi vor fi învăţaţi de Domnul şi mare va fi pacea fiilor tăi.” Iar în Isaia 60:2-3 citim: “Căci iată, întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele; dar Domnul va răsări peste tine şi slava Lui se va arăta peste tine. Şi neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi în strălucirea razelor tale.”

Dragi prieteni, şi voi puteţi veni la El. Oricine ascultă pe Tatăl şi învaţă despre El va veni la Mine, spune Domnul Isus. Iată un alt fragment din Vechiul Testament, de data aceasta din Maleahi 4:2: “Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele dreptăţii, şi vindecarea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd.

Dacă ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci veţi veni la Hristos. Pe aceasta se pune accentul aici.

v.46  Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine dela Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.

v.47  Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa vecinică.

Cel care L-a văzut pe Tatăl este Domnul Isus Hristos. “Cine crede în Mine are viaţa veşnică.” Acest adevăr nu poate fi spus mai clar decât atât.

v.48  Eu sînt Pînea vieţii.

v.49  Părinţii voştri au mîncat mană în pustie, şi au murit.

v 50  Pînea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănînce din ea, şi să nu moară.

v 51  Eu sînt Pînea vie, care s’a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pînea aceasta, va trăi în veac; şi pînea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.“

Domnul Isus S-a coborât pe pământ: “Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:14). El merge la Cruce pentru a-Şi da viaţa aceasta omenească drept jertfă de ispăşire pentru păcatele voastre şi ale mele. Dragul meu prieten, când accepţi că acest lucru te priveşte personal, când primeşti acest adevăr, eşti mântuit.

v.52  La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: ,,Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mîncăm?“

v.53  Isus le-a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n’aveţi viaţa în voi înşivă.

Aceasta înseamnă să vă hrăniţi cu El la nivel spiritual, ceea ce este mult mai real decât a fi părtaş la o mâncare fizică.

v.54  Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

v.55  Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură.

v.56  Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el.

v.57  După cum Tatăl, care este viu, M’a trimes pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.

v.58  Astfel este pînea, care s’a pogorît din cer, nu ca mana, pe care au mîncat-o părinţii voştri, şi totuş au murit: cine mănîncă pînea aceasta, va trăi în veac.“

Dragi prieteni, aceasta este o afirmaţie uluitoare! Domnul Isus îi pregăteşte pe aceşti oameni pentru cea din urmă cină şi pentru instituirea Cinei Domnului. Este evident că aceste enunţuri nu trebuie luate literal pentru că El era prezent acolo, era în faţa lor. Isus nu le spune celor prezenţi să înceapă să mănânce din trupul Lui şi să bea din sângele Lui. De fapt, aici El spune că Îşi va da viaţa. În odaia de sus El a spus foarte clar că sângele este simbolul vieţii. “Viaţa trupului este în sânge”, spune un verset din Levitic. Dumnezeu i-a învăţat pe israeliţi acest adevăr încă de la început, după ieşirea acestora din Egipt. La Muntele Sinai, Moise le spune acest adevăr esenţial: “Viaţa trupului este în sânge”. Acest lucru este adevărat din punct de vedere medical. Viaţa trupului este într-adevăr în sânge. Şi Isus Îşi dă viaţa. El Îşi va vărsa sângele pe cruce şi Îşi va da viaţa. Mântuirea vine prin acceptarea Lui, prin primirea lui Isus Hristos în inima fiecărei persoane. Este un act de mare intimitate.

Dragii mei, aceasta vrea Dumnezeu. El vrea o relaţie în care să fim foarte aproape de El. Dragostea Lui faţă de noi este mare, atât de mare încât noi nu putem înţelege. Nu putem de ce el Dumnezeul nemărginit, infinit, vrea să se întreţină cu noi, biete fiinţe. Dar el vrea. Pe noi ce ne împiedică?